Tag: boli

  • Obiceiuri care sunt la fel de periculoase precum fumatul

    Dezvoltarea reţelelor sociale şi descreşterea contactului interuman l-au îndemnat pe chirurgul Vivek Murthy să catalogheze singurătatea ca fiind o epidemie globală, care ar putea fi letală. Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie din cadrul Universităţii Brigham Young, a descoperit în cadrul cercetării sale că singurătatea reduce speranţa de viaţă a oameniilor. Conform Science Alert, senzaţia de singurătate poate reprezenta echivalentul a 15 ţigări consumate zilnic.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Locul din Europa unde oamenii trăiesc până la 100 de ani şi sunt feriţi de boli

    Dorinţa de a duce o viaţă lungă şi sănătoasă îi împinge pe mulţi să urmeze diete stricte şi, de multe ori, costisitoare.  De pildă, americanii cheltuiesc aproximativ 10 miliarde dolari anual pe diete, abonamente la sală sau suplimente. Inutil însă, atâta vreme cât efortul zilnic sau dieta sănătoasă nu devin constante ale vieţii oamenilor.

    Acest fapt este dovedit şi de populaţia din satele răspândite pe crestele munţilor de pe insula italiană Sardinia, regiune care a fost inclusă de experţi între aşa-numitele „zone albastre”, unde oamenii trăiesc cele mai îndelungate perioade şi unde ratele bolilor cronice sunt cele mai scăzute.

  • CNIPMMR: Taxa de solidaritate de 2% îi trece pe toţi angajatorii în cea mai ridicată clasă de risc

    Consiliul arată că, în prezent, contribuţiile plătite exclusiv de angajator sunt următoarele:
    – Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale – 0,25%
    – Concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate – 0,85%
    – Asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale – 0,15%-0,85% în funcţie de clasa de risc.

    „Un simplu calcul arată că valoarea însumată a acestor contribuţii este între 1,25% şi 1,95%. Taxa de solidaritate de 2% reprezintă în mod clar valoarea rotunjită a contribuţiilor plătite exclusiv de angajator. Introducerea unei taxe de solidariate de 2%, plătită de angajator, are următoarele efecte: a) Toţi angajatorii sunt trecuţi automat în clasa de risc cel mai ridicat, în privinţa producerii riscului de accidente de muncă şi boli profesionale, raportat la valoarea taxei de solidaritate de 2% obţinută prin luarea în calcul a procentului cel mai mare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. b) Contribuţiile plătite în prezent au o destinaţie precisă, respectiv garantarea plăţii creanţelor salariale, concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate şi asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în schimb taxa de 2% nu va avea nicio destinaţie, fiind alocată, conform bugetului de stat, în mod sigur pentru plata unor cheltuieli sociale”, menţionează Consiliul IMM, într-un comunicat transmis joi.

    Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR a declarat: „Consiliul nu este de acord cu introducerea unei taxe de solidaritate de 2%, plătită de angajator, deoarece valoarea totală a acestei contribuţii -2% – este plătită şi în prezent, iar destinaţia sumelor este clar cunoscută; taxa de solidaritate nu are o destinaţie clară, vor fi generate costuri privind achiziţionarea noilor softuri contabile şi se produce o bulversare a mediului de afaceri, şi în special a IMM-urilor, privind predictibilitatea sarcinilor fiscale”.

  • O descoperire surprinzătoare dintr-o peşteră din Croaţia scoate la iveală că suntem ”mai neanderthali” decât credem

    Cercetătorii germani de la Max Planck au secvenţiat un genom remarcabil de complet pentru vârsta lui, arătând că ADN-ul a fost transmis de la Omul de Neanderthal la omul modern, relatează Science Magazine.
     
    Genomul este doar al doilea de acest fel în termeni de calitate, de aceea descoperirile nu numai că sunt uimitoare, ci şi de încredere.
     
    Primul genom de Neanderthal a fost extras de la trei indivizi de la aceeaşi peşteră din Croaţia, iar altul, de calitate superioară, provine de la un individ din Munţii Altai din Siberia (detalii aici), vechi de 122.000 de ani.
     
    Şi în acest caz, cercetătorii de la Max Planck, care au analizat genomul din Siberia au găsit similarităţi genetice cu omul modern. Descoperirile din Croaţia sunt însă chiar mai importante, întrucât vestigiile sunt mult mai noi şi au potenţialul de a indica mai multe asemănări.
     
  • Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România a ajuns la un NIVEL ALARMANT

    Potrivit raportărilor săptămânale, numărul deceselor din cauza rujeolei este de 34, această cifră fiind înregistratp şi săptămâna trecută.

    „Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 22.09.2017 este 9.289, din care 34 de decese (nouă în judeţul Timiş, şase în judeţul Arad, şapte în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin, unul în judeţul Bihor, unul în judeţul Cluj, unul în judeţul Călăraşi, unul în judeţul Neamţ, unul în judeţul Satu Mare, unul în judeţul Vaslui, unul în judeţul Galaţi, unul în judeţul Mureş şi unul în Bucureşti)”, arată sursa citată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi cazuri de infecţii cu West Nile, identificate în România. Numărul deceselor se ridică la opt

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis la sfârşitul lunii august, în România erau confirmate 16 cazuri de meningite cu virus West Nile, dintre care şase decese.

    Între timp, numărul acestor cazuri a crescut, iar joi sunt raportate 39 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, din care opt decese (Bucureşti-patru, Buzău-unul, Brăila-unul, Olt-unul, Ialomiţa-unul).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 129 de noi cazuri confirmate cu rujeolă în ultima săptămână

    Potrivit raportărilor săptămânale, numărul deceselor din cauza rujeolei a ajuns la 34.

    „Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 15.09.2017 este 9.233, din care 34 de decese (nouă în judeţul Timiş, şase în judeţul Arad, şapte în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin, unul în judeţul Bihor, unul în judeţul Cluj, unul în judeţul Călăraşi, unul în judeţul Neamţ, unul în judeţul Satu Mare, unul în judeţul Vaslui, unul în judeţul Galaţi, unul în judeţul Mureş şi unul în Bucureşti)”, arată sursa citată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un obicei banal care vă poate scăpa de foarte multe boli. Care este acesta

    Japonezii au obiceiul de a bea apă imediat ce se trezesc. Mai multe studii au demonstrat avantajul acestei tehnici. Tratamentul cu apă dă rezultate în combaterea multor boli grave.

    Este cunoscut faptul că, dacă se consumă apă pe stomacul gol, aceasta are un efect pozitiv în tratamentul mai multor boli, cum ar fi: durerile de cap, durerile de corp, bolile sistemul cardiovascular, tahicardia sau epilepsia, scrie Vocea Transilvaniei.

    Metoda consumului de apă pe stomacul gol trebuie aplicată pe tot parcursul vieţii.

    În acest mod puteţi fi sănătoşi şi plini de energie.

  • Se caută oameni care să protejeze Pământul de extratereştri. Salariul este de şase cifre

    Acest ofiţer ar trebui să apere Pământul de contaminarea extraterestră şi să se asigure că planeta noastră va evita contaminarea lumilor străine pe care încearcă să le exploreze. Remuneraţia? Un salariu de şase cifre, între 124.406 dolari şi 187.000 dolari pe an, plus alte beneficii. În timp ce multe agenţii spaţiale angajează ofiţeri de protecţie planetară, contractele sunt, deseori, part-time. De fapt, în lume există doar două astfel de roluri cu normă întreagă: una la NASA şi cealaltă la Agenţia Spaţială Europeană. Acest post este momentan al lui Catharine Conley, singurul ofiţer de protecţie planetară al NASA din 2014.  „Acest nou loc de muncă este rezultatul relocării poziţiei pe care o deţin în prezent,  o autoritate tehnică independentă din cadrul NASA”, a declarat Conley recent. Nu a spus, însă, dacă intenţionează să-şi depună din nou candidatura pentru această funcţie, care poate fi deţinută timp de cel puţin trei ani, dar poate fi prelungită până la cinci ani.

    Candidatul trebuie să aibă cel puţin un an de experienţă ca angajat pe o poziţie înaltă în guvernului civil şi să aibă „cunoştinţe avansate” de protecţie planetară. Dacă nu aveţi o „experienţă demonstrată de planificare, executare sau supraveghere a programelor spaţiale de importanţă naţională”, este posibil să vă pierdeţi timpul aplicând. De asemenea, trebuie să aibă un grad avansat de cunoştinţe în fizică, inginerie şi matematică. NASA acceptă cererile la USAJobs.gov de la 13 iulie până la 14 august.