Tag: boli

  • Codul Rutier s-a schimbat semnificativ în 2019. Iată care sunt noutăţile. Bonus: lista completă a bolilor care te lasă fără permis

    Codul rutier s-a îmbogăţit în 2019 cu o serie de prevederi noi. Iată care sunt noutăţile introduse în legislaţie.

    Codul rutier a primit în 2019 prevederi noi, printre acestea aflându-se cele pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului şi introducerea unor noi examene medicale pentru obţinerea şi reînnoirea permisului de conducere. Toate aceste modificări prevăd suspendarea dreptului de conducere al autovehiculelor, deci trebuie mare atenţie pentru a nu le încălca. În unele cazuri, oricâtă atenţie aţi acorda respectivelor prevederi, nu veţi putea împiedica suspendarea permisului, fiind vorba de probleme medicale ale conducătorilor auto.

    Cod Rutier 2019: Amendă pentru folosirea telefonului la volan
    Este cea mai nouă şi mai controversată prevedere care a intrat în vigoare pe data de 12 octombrie. Potrivit acesteia, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul auto, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare, va atrage după sine o amendă între 580 şi 720 de lei (3-5 puncte de amendă), precum şi 4 puncte de penalizare.

    Mult mai grav este că, atunci când este cumulată cu oricare altă contravenţie la legea circulaţiei, folosirea telefonului mobil este considerată circumstanţă agravantă şi atrage după sine suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.

    Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli (oricare, n.n) pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 3 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Aplicaţie care arată zonele în care sunt căpuşe, ţânţari şi muşte, dezvoltată la Cluj

    Potrivit unui comunicat transmis luni de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, aplicaţia are şi rolul de informare a populaţiei asupra riscului reprezentat de bolile transmise de căpuşe sau ţânţari.

    „Disciplina de Parazitologie şi Boli parazitare a USAMV a dezvoltat (…) o aplicaţie mobilă gratuită – VectExcel, care are drept scop informarea populaţiei asupra riscului reprezentat de bolile transmise prin vectori. Utilizatorii pot vizualiza în mod interactiv toate datele de distribuţie geografică ale tuturor celor 32 de specii de căpuşe din România, precum şi ale 58 de specii de ţânţari şi opt de flebotomi (gen de muşte de nisip – n.a.). De asemenea, aplicaţia permite vizualizarea hărţilor reale de distribuţie atât individual, pentru o specie, sau comparativ, pentru două sau mai multe specii. O altă secţiune a aplicaţiei include calcularea probabilităţii prezenţei în zona de localizare a utilizatorului, pe baza coordonatelor GPS generate de dispozitivul mobil, a celei mai importante specii de căpuşă vector din România, Ixodes ricinus. Această specie este responsabilă, printre altele, de transmiterea bolii Lyme, a encefalitei de căpuşă, dar şi a altor boli vectoriale atât la om, cât şi la animale”, se arată în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Viaţa în oraşul rusesc Norilsk nu este una uşoară. Norilsk  este un oraş minier localizat în cercul polar arctic. Este cel mai nordic oraş şi al doilea ca mărime (peste 100.000 de locuitori) din interiorul cercului polar arctic.

    Elena Chernysheva, câştigătoarea concursului de fotografie World Press Photo, a documentat viaţa în oraşul rusesc timp de un an (februarie 2012-februarie 2013).

    Oraşul, minele şi fabricile metalurgice au fost construite de prizonierii din lagărele de muncă forţată. Temperatura medie anuală este de -10 grade Celsius, iar pe timp de iarnă temperatura scade până la – 55 grade Celsius când oraşul este înghiţit pe o perioadă de două luni de noaptea polară.

    Norilsk este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume şi mulţi dintre locuitori suferă de boli respiratorii sau cardiovasculare. Aici se află cel mai mare complex de topire a metalelor grele din lume. Peste 4 milioane de tone de cupru, plumb, nichel sau zinc sunt eliberate în aer în fiecare an. Unele estimări arată că 1% din emisiile globale de dioxid de sulf provine din Norilsk.

    Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, locuitorii sunt nevoiţi să apeleze la alte soluţii, amenajează mici gărdini în apartamente. 

  • Un tânăr de 33 de ani a găsit o metodă inedită de a scoate bani din furia bucureştenilor. Vrea să facă 100.000 de euro în primul an

    Stresul este una din bolile vieţii moderne, iar eliberarea de acesta este imperativă pentru o sănătate bună. În timp ce unii se relaxează gătind sau privind la televizor, alţii se simt bine după ce sparg obiecte, dar ar putea fi un obicei costisitor dacă s-ar apuca să spargă ce au prin casă. 

    Marius Neagoe, un arhitect de 33 de ani, a deschis primul loc din Bucureşti unde oricine poate sparge un televizor sau un WC, cu o rangă, un baros ori o bâtă de baseball. El vrea să câştige 100.000 de euro din furia bucureştenilor.

    Break Room este un loc unde poţi merge pentru a distruge obiecte care nu mai sunt de folos, cu bâta de baseball, cu ranga sau cu barosul. Ce poate fi spart? Pahare, vaze de flori, bibelouri de porţelan, imprimante, televizoare, telefoane, vase de WC, mobilier de bucătarie, busturi din ghips. ”Obiectele se colectează de la donatori voluntari, de la persoane fizice, de la centrele de depanare radio-TV, service-uri auto şi GSM-uri“, spune Marius Neagoe, fondatorul Break Room, care adaugă faptul că după spargere rămăşiţele sunt reciclate.

    Totuşi, dacă cineva doreşte să spargă un anume obiect, o poate face asta prin serviciul numit ”Bring your own breakable“ (joc de cuvinte după celebra sintagmă Bring you own device). Clienţii pot aduce obiecte ce nu sunt periculoase şi care pot fi aduse la hala Break Room fără ajutor, potrivit lui Neagoe.

    Spaţiul unde pot fi spulberate tot felul de obiecte este situat pe platforma Industria Bumbacului de pe Splaiul Unirii din Bucureşti; investiţia iniţială a fost de 15.000 de euro şi a inclus costurile cu ”spaţiul şi amenajarea lui adecvată, costuri de logistică specifică, echipamente de siguranţă, branding şi comunicare“. Marius Neagoe, care mai are alte două afaceri (un studio de proiectare şi design interior şi unul de design mobilier şi prototipare), se aşteaptă ca Break Room să aibă 50 de clienţi pe zi în timpul săptămânii şi 100 pe zi în weekend; în acest context ar putea să-şi amortizeze investiţia în trei luni şi să şi obţină un profit net de 100.000 de euro în primul an de activitate. ”Modelul poate fi francizat şi vrem să găsim parteneri la nivel naţional dacă evaluarea businessului, după primul an, corespunde planificării iniţiale.“

    Cât costă să spargi televizoare? Pachetele cu obiectele ce pot fi sparte încep de la 50 de lei şi ajung la 80 de lei sau 150 de lei pentru două persoane. Aceste pachete includ 12 obiecte mici, trei medii, un obiect electronic mare, obiect de distrugere la alegere, echipament de protecţie (halat, ochelari, mănuşi). ”Pentru încă 20 de lei oferim şi imortalizarea momentului în slow motion şi un set de trei fotografii. Punem la dispoziţia clienţilor şi pachete corporate, special gândite şi adaptate în funcţie de mărimea grupului şi chiar de specificul organizaţiei“, spune arhitectul.

    Cine sunt cei interesaţi să spargă obiecte într-o hală? În principu, oricine. ”Ne adresăm tinerilor corporatişti sau nu, celor stresaţi de trafic sau de job, dar şi celor care vor o experienţă inedită“, spune Neagoe. Tot el adaugă că ”activitatea este pur recreaţională, nu are pretenţii terapeutice şi de fapt nicio altă pretenţie în afară de o oferi o porţie bună de fun, eliberare şi relaxare“.

  • Acesta este cel mai scump lichid din lume. Un litru costă peste 10 milioane de dolari

    Când te gândeşti la bogăţie îţi apar în minte bani, aur sau diamante, însă unele lichide se dovedesc extrem de scumpe.

    Unele lichide sunt absolut esenţiale pentru om, iar altele sunt folosite la tratarea unor afecţiuni. Cum este şi normal, unele sunt realizate din resurse limitate şi de aceea sunt extrem de scumpe. Mercurul se vinde cu 3,400 de dolari per galon (3,8 litri), insulina cu aproape 10,000 de dolari per galon, celebrul parfum Channel No.5 cu 26.000 de dolari/galon. Totuşi niciunul nu atinge suma incredibilă de 39.000.000 de milioane de dolari per galon, adică peste 10 milioane de dolari pe un litru.

    Este vorba de veninul scorpionilor. Sunt mii de specii de scorpioni în lume, însă doar 25 de specii au venin care ar putea fi fatal oamenilor. De ce este atât de scump veninul de scorpion pentru că proteina găsită în acest lichid poate fi folosită pentru tratamentul unor boli precum scleroza multiplă şi se vehiculează că un medicament pe baza acestuia ar putea fi leacul pentru diverse forme de cancer. 

  • Epidemiile grave care ameninţă GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină şi Tuta Absolută, şi cum se pot preveni

    Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci şi în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar şi plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.

    Una dintre bolile verii la plante a fost Tuta Absolută, sau Molia minieră a tomatelor, cum îi spun legumicultorii – o molie nocturnă care atacă în principal tomatele, dar se poate răspândi şi la cartofi, vinete, ardei, sau fasole, arată un ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la tomate cultivate în spaţii protejate (sere, solarii, tuneluri), publicat de Ministerul Agriculturii.

    Primele semnale privind acest tip de insectă au apărut în 2010 la Satu Mare şi uşor-uşor acesta s-a extins în întreaga ţară, fiind adus probabil cu produsele importate.

    Potrivit aceluiaşi ghid, la tomate „au fost înregistrate pierderi de recoltă între 50% şi 100%, iar combaterea chimică este dificilă din cauza capacităţii larvelor de a se hrăni în interiorul frunzelor şi potenţialul biotic ridicat, iar adulţii sunt nocturni, deci greu de detectat în timpul zilei”.

    Autorităţile recomandă următoarele măsuri:
    – strângerea şi distrugerea prin ardere a resturilor culturilor anterioare infestate;
    – eliminarea şi distrugerea imediată a plantelor, dacă se observă un atac izolat;
    – eliminarea buruienilor care ar putea fi gazde pentru molia minieră, atât din cultura cât şi din zona apropiată;
    – monitorizarea atentă a spaţiilor de producere a răsadurilor, cu ajutorul capcanelor feromonale;
    – utilizarea plaselor anti-insecte şi utilizarea uşilor duble la intrarea in spaţiile protejate;
    – respectarea asolamentului şi evitarea monoculturii, precum şi cultivarea speciilor din aceeaşi familie mai mulţi ani la rând;
    – în culturile protejate, se efectuează dezinfecţia solului şi a structurii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMS: Europa, în pragul unei EPIDEMII de BOLI TROPICALE, pe fondul INVAZIEI de ţânţari. Numărul cazurilor s-a DUBLAT.

     Agenţia de sănătate publică a UE a raportat în august dublarea numărului de cazuri de infecţie cu virusul West Nile faţă de anul trecut. Cifra anului 2018: 400. E mult? E puţin? Greu de spus cu cifrele actuale, însă riscul de epidemie vine din cu totul altă parte: schimbările climatice. Un virus se poate înmulţi în progresie geometrică atunci când se întrunesc condiţiile favorabile, iar specialiştii în sănătate publică ştiu asta.
     
    Iar ”progresie geometrică” nu este, în acest caz, doar o figură de stil, ci o funcţie cu o uriaşă putere de multiplicare. România este pe harta roşie a cazurilor de infecţie, aşa cum este listată de autorităţile UE în domeniu. Specialiştii au reamintit că schimbările de climă care au afectat Europa în ultimii ani cresc, an de an, riscul de apariţie a unor epidemii letale importate din Africa, Asia sau America de Sud.
     
    Agenţia de sănătate publică a UE (European Centre for Disease Prevention and Control) a raportat pentru 2018 peste 400 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în Europa, dublu faţă de 2017 când au fost înregistrate doar 200 de cazuri. Nu mai puţin de 22 de decese puse pe seama virusului exotic au fost raportate până la 16 august 2018, potrivit datelor centralizate de agenţie.

    Astfel,  statele membre UE au semnalat 273 de cazuri, cele mai multe în Italia (123), urmată de Grecia (75), Ungaria (39). România s-a situate pe locul patru pe harta bolii, cu 31 de cazuri tratate în spitalele din ţară şi un deces. În cazul statelor non-UE de pe continent, Serbia a înregistrat 126 de cazuri de spitalizare cu West Nile, dintre care 11 decese – enorm dacă raportăm la numărul de locuitori.

    Dincolo de cifrele oficiale – care nu pot fi extrem de impresionante dacă ne raportăm la cei peste 700 de milioane de locuitori ai Europei – s-ar putea desena un alt tablou al contaminării cu virusuri exotice, având în vedere faptul că o mare parte din populaţie confundă simptomele cu cele ale unei gripe banale sau ale unor probleme articulare ”de sezon”. În cazul virusului West Nile, răspunsul imunitar poate bloca tabloul de simptome la nivelul celor de gripă, fără ca pacientul să dezvolte probleme neurologice grave. Însă dacă virusul ajunge la o răspândire fără precedent din cauza înmulţirii ţânţarilor şi suferă o mutaţie?

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     
  • Au obţinut o sumă uriaşă pentru a dezvolta un tratament care regenerează orice. Compania vrea să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale bărbaţilor

    Sammued, o companie privată de biotehnologie cu o valoare de piaţă de 13 miliarde de dolari, a primit o finanţare de aproape 440 de milioane de dolari pentru a dezvolta un tratament revoluţionar care ar putea regenera orice, de la păr, piele, oase şi articulaţii.

    Anterior, compania a mai obţinut fonduri din partea unor bancheri, cu care a pornit diferite studii. Ceea ce compania şi-a propus este să stimuleze acţiunea celulelor care ar putea împiedica apariţia unor boli.

    Samumed dezvoltă în prezent şapte studii clinice, dintre care două – unul pentru un tratament împotriva căderii părului şi cealaltă împotriva osteoartritei fiind gata de apropabre, două dintre acestea – una pentru a trata o forma comuna de cadere a parului si o alta pentru a trata osteoartrita – sunt gata să primească aprobare din partea FDA (The Food and Drug Administration – echivalentul organismului local Agenţia Naţională a Medicamentului).

  • PERICOLUL major din sticlele de ulei pe care le cumpăraţi de la hipermarket. ”Aş încuraja oamenii să renunţe”

    La mijlocul secolului XX, americanii erau îngrijoraţi de rata crescută a bolilor de inimă şi au cerut cetăţenilor să renunţe la grăsimile saturate. Dr. Catherine Shanahan, nutriţionist şi medic de familie spune că sfaturile de atunci au fost o mare greşeală. 

     
    ,,Restaurantele şi alte localuri au apelat la uleiurile vegetale datorită costului redus şi a disponibilităţii. Uleiul de măsline, de exemplu, este de 10 până la 50 de ori mai scump decât uleiul vegetal,” spune Shanahan. 
     
    Uleiurile vegetale sunt sub diferite forme: ulei de rapiţă, de palmier, de porumb, de soia, de floarea soarelui sau de sâmburi de struguri. Conform medicului, uleiurile vegetale îi fac pe oameni să se simtă mai obosiţi şi poate provoca migrene, dar şi boli neurodegenerative precum Alzheimerul sau demenţa. ,,Uleiurile vegetale provoacă stresul oxidativ, care distruge membrana creierului, rezultatul fiind apariţia plăgilor pe creier,” spune ea. 
     
  • Trei studenţi din Timişoara au participat la una dintre cele mai importante competiţii de tehnologie din lume

    Proiectul timişorenilor constă într-un sistem care detectează anomalii sau boli cu mare acurateţe, reducând în mod substanţial munca radiologilor. Concret, VisionX analizează radiografiile obişnuite analizând tehnologii Azure precum Machine Learning sau Azure Functions. 

     

    Ştefan Iarca, Cristian Avramescu şi Bogdan Bogdan au câştigat deja mai multe competiţii de profil, Imagine Cup fiind însă cel mai mare concurs de tehnologie la care au participat până în prezent. “Primul concurs la care am participat a fost Big Ideea Challenge, organizat de Microsoft”, a povestit Ştefan Iarca într-un interviu acordat exclusiv Business Magazin, în timpul competiţiei. “Apoi am fost la Paris, la Morpheus Cup, un concurs între studenţii români unde am reuşit să câştigăm locul întâi. Am câştigat premiul pentru Best Business la Innovation Labs, competiţia din România, şi am mai fost la câteva concursuri.” Universitatea din Timişoara i-a ajutat atât cu transportul la câteva dintre evenimente, cât şi prin mentorat. 

     

    “Noi suntem colegi din anul I de facultate, şi cumva ne-am strâns încă de atunci şi am început să dezvoltăm proiecte. În timp, ne-am unit şi am reuşit să rămânem în aceeaşi formulă până am reuşit să dăm de un proiect care să fie câştigător”, a povestit timişoreanul. “Am făcut o aplicaţie care poate să diagnosticheze în mod automad radiografii pe baza inteligenţei artificiale. Se uită la radiografie, îţi spune dacă există o anomalie în ea sau nu, şi dacă există îţi spune exact ce boală o cauzează şi unde e aceasta situată.”

    El spune că nu a fost o idee pornită de la zero, ştiind că mai există şi alte proiecte similare: “Ştiam că s-au făcut progrese mari în ceea ce priveşte reţelele neuronale pe detectarea de imagini şi am căutat să dezvoltăm un proiect care să aducă mai mult bine umanităţii. Aşa am ajuns la această idee.”

    Modelul de business e unul bine stabilit, bazat în principal pe vânzarea sistemului către instituţii din sistemul medical “Începem uşor-uşor, deja avem un partener, colaborăm cu clinici şi am vrea să integrăm astfel sistemul. Vrem să ajungem la cât mai multe pe plan local, apoi să ne extindem în Europa, în ţările care au probleme cu radiologi, mai precis Germania şi Marea Britanie. E o parte a modelului de business, de interes pentru noi sunt şi CRO-urile (Clinical Research Organisations – n.red.), ele fac teste clinice pe care noi putem să le automatizăm, dar şi pacientul, care are o radiografie şi poate vrea o a doua opinie pe ea.”

    Ce aşteptări au studenţii de la competiţie? “Vrem să primim un feedback bun din partea mentorilor, pentru că acesta e cel mai important lucru pe care poţi să îl primeşti, fie dacă ai câştigat sau nu. Şi, evident, ne dorim să ajungem cât mai departe”, încheie Ştefan Iarca.

    Faza finală, la care participă 49 de echipe, a debutat luni la sediul Microsoft din Redmond, Washington. Câştigătorii vor fi premiaţi miercuri de Satya Nadella, CEO-ul Microsoft. Echipa studenţilor români nu s-a calificat în semifinale, acolo unde se vor întrece 18 din cele 49 de echipe.