Unghiile pot spune multe lucruri despre sănătatea unei persoane, fie că există o infecţie sau o boală gravă. Însă nu toate petele de pe unghie indică existenţa unei boli.
Majoritatea liniilor sau petelor albe de pe unghie sunt benigne, termenul medical pentru acestea este leuconichia. Există nenumărate zvonuri despre cauza apariţiei liniilor fie că este vorba de deficienţa de calciu sau de zinc, însă niciuna nu este adevărată.
O boală tăcută, care nu doare, poate fi mortală în mai puţin de un an de la depistare. Şi asta pentru că nu este identificată decât atunci când nu se mai poate face nimic. O treime dintre românii depistaţi cu această afecţiune îşi pierd viaţa în mai puţin de un an.
„Toate cazurile sunt grave şi dramatice, întrucât depistate tardiv, rata de supravieţuire este foarte mică. Nu doare, nu provoacă stări de rău decât atunci când este avansat, de aceea şansele la viaţă sunt mici. Este dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoşi, pe picioarele lor, iar peste câteva luni nu mai sunt. Este vorba, în general, de oameni tineri, între 35 şi 55 de ani, oameni activi, cu familii”, spune doctorul Lucian Russu.
Cel puţin zece milioane de oameni din întreaga lume sunt afectaţi de maladia pentru care nu s-a găsit încă niciun tratament. Boala este una ereditară care macină încet celulele nervoase, astfel că cei infectaţi vor mai putea dormi niciodată şi, în consecinţă, vor muri din cauza deteriorării fizice şi psihice accentuate.
Aceasta afectează celulele nervoase şi conduce la apariţia unor găuri în talamus, acea parte a creierului care este responsabilă cu somnul şi odihna. Astfel, corpul nu îşi mai revine după oboseala acumulată în timpul zilei, iar persoana rămâne trează pentru tot restul timpului cât i-a mai rămas de trăit.
Legendarul actor de comedie Gene Wilder a murit la vârsta de 83 de ani din cauza unor complicaţii ale bolii Alzheimer, conform declaraţiilor familiei sale.
Alzheimer este o boală degenerativă progresivă a creierului în cadrul căreia celulele creierului se deteriorează. Boala este bine cunoscută pentru pierderile de memorie, dar produce şi alte efecte asupra organismului. Efectele sunt mult mai pronunţate la pacienţii în stadii avansate ale bolii, durata de viaţă fiind între 1,5 şi 2 ani.
Vezi aici cum mor oamenii din cauza Alzheimer-ului
Insuficienţa cardiacă este o boală cronică gravă, în care inima nu poate pompa o cantitate sufi-cientă de sânge spre organe, pentru a susţine funcţionarea acestora. Cele mai frecvente cauze de insuficienţă cardiacă, în România, sunt: infarctul miocardic şi alte tipuri de boli coronariene, hipertensiunea arterială, boli ale valvelor inimii şi malformaţiile congenitate cardiace.
Aproximativ un milion de persoane din România suferă de insuficienţă cardiacă (4.7% din populaţie, conform studiilor)
Prevalenţa insuficienţei cardiace în rândul populaţiei României este de 4,7%. Aproximativ 35% dintre pacienţi prezintă insuficienţă cardiacă cu grad ridicat de severitate a bolii şi cu o calitate a vieţii extrem de scăzută, care este influenţată şi de problemele psihologice, de reacţiile adverse la tratament şi de limitările de ordin social.
Educaţia pacienţilor şi asistenţa psihologică sunt insuficient acoperite de sistemul naţional de sănătate. O mai bună informare a pacienţilor pentru conştientizarea implicaţiilor medicale şi non-medicale ale bolii ar îmbunătăţi calitatea vieţii acestora.
Leen Kawas are 30 de ani, este imigrant de primă generaţie în SUA şi conduce o companie care luptă pentru a combate o boală incurabilă ce costă societatea miliarde de dolari în fiecare an, informează Forbes.
Compania ei, M3, caută un remediu pentru bolile neurodegenerative (Alzheimer şi Parkinson), care afectează milioane de oameni pe tot globul. M3 a fost înfiinţată în 2011 de către Kawas şi tocmai a primit o finanţare de 9 milioane de dolari. Banii vor ajuta compania să desfăşoare teste ale medicamentelor produse de M3, medicamente care ar putea declanşa regenerarea celulelor creierului pe care pacienţii le pierd atunci când suferă de aceste boli. “Dacă testele sunt un succes, atunci întreaga industrie s-ar putea schimba, deoarece majoritatea competitorilor M3 lucrează la încetinirea progresului bolii, nu la vindecarea ei”, spune ea.
Aproximativ 70.000 de persoane sunt diagnosticate în România cu boala Parkinson şi este cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă la noi în ţară.
Kawas visa să vindece bolile terminale încă din copilărie. Ea şi-a privit bunica pierzând lupta cu cancerul, apoi mama ei a murit înainte ca Kawas să împlinească 21 de ani.
A obţinut doctoratul farmacologie moleculară la Universitatea Washington State. În primul an, după înfiinţarea companiei, şi-a stabilit să vorbească cu cel puţin 740 de oameni despre vindecarea bolilor neurodegenative.
A întâmpinat dificultăţi în carieră din cauza faptului că este femeie şi atât de tânără. “De multe ori am fost confundată cu fata de la garderobă. Dar de multe ori oamenii care au făcut asta au fost convinşi să investească în compania mea la finalul întâlnirilor”, a spus ea.
Dacă planului Leenei Kawas este dus la capăt cu succes, M3 va fi prima companie din lume care să creeze o pastilă ce combate aceste boli extrem de grave precum Parkinson sau Alzheimer.
Costurile luptei împotriva bolii Alzheimer în Statele Unite ajung la peste 300 miliarde de dolari. Aşadar, companiile şi guvernele au o mulţime de motive să-i acorde atenţie acestei tinere.
O boală tăcută, care nu doare, poate fi mortală în mai puţin de un an de la depistare. Şi asta pentru că nu este identificată decât atunci când nu se mai poate face nimic. O treime dintre românii depistaţi cu această afecţiune îşi pierd viaţa în mai puţin de un an.
„Toate cazurile sunt grave şi dramatice, întrucât depistate tardiv, rata de supravieţuire este foarte mică. Nu doare, nu provoacă stări de rău decât atunci când este avansat, de aceea şansele la viaţă sunt mici. Este dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoşi, pe picioarele lor, iar peste câteva luni nu mai sunt. Este vorba, în general, de oameni tineri, între 35 şi 55 de ani, oameni activi, cu familii”, spune doctorul Lucian Russu.
Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.
Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.
„A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.
Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.
Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatoriişi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şiGraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).
Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.
Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.
Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.