Tag: Adrian Nastase

  • Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, este noul proprietar al City Insurance

    Dan Odobescu (foto), cumnatul fostului premier Adrian Năstase şi fost şef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa) între 2004 şi 2006, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurător de talie medie pe piaţa locală. Odobescu a preluat compania prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), cu afaceri de numai 5.400 de lei în 2011. Societatea respectivă, Vivendi International SRL, deţine 85,2% din capitalul social al City Insurance, restul acţiunilor revenind unui număr de 7 persoane fizice şi 51 de persoane juridice, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Odobescu, 59 de ani, deţine 95% din companie. De formaţie avocat, Odobescu a fost până în 1989 consultant juridic şi de afaceri pentru companii de asigurări din Germania şi alte ţări din Europa de Vest. El a mai deţinut o companie locală de asigurări între 1993 şi 2001, Charisma Entreprises, pe care a vândut-o grecilor de la Alpha Insurance. Odobescu este cumnatul fostului premier Adrian Nastase (soţia sa Rodica Odobescu, fost director general al Tarom, este sora Danei Năstase). City Insurance, o companie specializată pe nişa asigurărilor de călătorie, a fost înfiinţată în 1998 şi are afaceri anuale de circa 300 milioane de lei. Cea mai mare parte a businessului companiei se derulează pe piaţa italiană, unde subscrie pe baza paşaportului european privind libera circulaţie a serviciilor. 

    Mai multe pe zf.ro

  • Cumnatul lui Adrian Năstase a preluat controlul unui asigurător din top 10

     Potrivit datelor Registrului Comerţului, Vivendi International SRL deţine 85,2% din capitalul social al City Insurance, restul acţiunilor revenind unui număr de 7 persoane fizice şi 51 de persoane juridice.

    Anterior, City Insurance era controlată de Marcello de Cristofaro (cetăţean italian) – 71,3% şi mai multe persoane fizice şi juridice – 28,7%, conform datelor din raportul anual al asigurătorului aferent anului 2011.

    Odobescu, 59 ani, preşedinte UNITA Asigurări (în prezent UNIQA Asigurări) în intervalul 2004-2006, deţine 95% din părţile sociale ale Vivendi International SRL, alături de Florin Dima – 5%.

    El nu a putut fi contactat până la publicarea ştirii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul “Trofeul calităţii”: Adrian Năstase NU MAI CONTESTĂ pedeapsa

    Avocatul Ion Cazacu a anunţat, luni, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că Adrian Năstase îşi retrage contestaţia în anulare făcută în cazul condamnării din dosarul “Trofeul calităţii”.

    Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat celor cinci judecători să ia act de solicitarea lui Adrian Năstase.

    Instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra acestei cereri, urmând să decidă dacă o admit sau nu.

    La ieşirea din sala de judecată, avocatul Ion Cazacu a spus că Adrian Năstase este nemulţumit nu de completele instanţei supreme sau de judecători ai acestei instanţe, ci de sistemul judiciar românesc şi de lacunele acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea de eliberare a lui Adrian Năstase, judecată pe 12 februarie. Instanţa a respins solicitarea de schimbare a termenului

    Judecătoria Sectorului 4 a înregistrat, miercuri, cererea de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase înainte de termen şi a stabilit ca dosarul să fie judecat în 12 februarie, însă avocaţii fostului premier au cerut schimbarea acestuia, considerând că termenul este prea lung.

    Instanţa a resins, joi, cererea avocaţilor lui Adrian Năstase, astfel că cererea acestuia de eliberare din închisoare va fi judecată la termenul stabilit iniţial.

    Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, declara că s-a cerut un alt termen, în ianuarie, întrucât dacă cererea va fi judecată în 12 februarie, practic s-ar pierde zilele scăzute din pedeapsa primită de Adrian Năstase, respectiv perioada din 20 până în 26 iunie 2012 când fostul premier a fost internat în Spitalul Floreasca.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Năstase ar putea fi eliberat înainte de termen. Comisia de la Jilava a dat aviz pozitiv

    Cererea de preschimbare a termenului de judecare a dosarului privind eliberarea din închisoare a lui Adrian Năstase a fost înregistrată miercuri pe rolul instanţei Judecătoriei Sectorului 4, care va decide dacă admite solicitarea.

    Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că, miercuri, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care ar putea fi eliberat fostul premier şi a dat aviz favorabil.

    El a precizat că membrii Comisiei au luat în calcul pentru avizul favorabil activităţile desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pedeapsa lui Adrian Năstase, REDUSĂ CU 7 ZILE, perioada petrecută în Spitalul Floreasca

    În 2 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea fostului premier Adrian Năstase, el contestând decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

    Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis contestaţia, decizia fiind definitivă. Astfel, Adrian Năstase va avea de executat cu şapte zile mai puţin din pedeapsa de doi ani de închisoare dispusă în dosarul “Trofeul calităţii”, fiind scăzută perioada din 20 până în 26 iunie, când a stat internat în Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere.

    Procurorii susţineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare.

    Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, spunea că la momentul la care clientul său a încercat să se sinucidă avea în posesie ori el, ori membrii familiei sale cel puţin o copie a mandatului de executare a pedepsei emis de instanţă, ceea ce înseamnă că de la acel moment ar fi început executarea condamnării

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declaraţia lui Adrian Năstase despre tentativa de sinucidere

    “Echipa de poliţişti desemnată cu punerea în executare a mandatului a apelat la sprijinul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi a solicitat echipei medicale de serviciu să-i însoţească în misiunea pe care o au de îndeplinit, de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, privind o persoană publică, în vârstă de 60 ani”, arată procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rezoluţia de neînceperea urmăririi penale faţă de poliţiştii care trebuiau să pună în executare mandatul de încarcerare a lui Adrian Năstase, condamnat în legătură cu nelegalitatea obţinerii unor fonduri pentru campania sa electorală la alegerile prezidenţiale din 2004.

    Cititi mai multe pe www.mediafaxro

  • Adrian Năstase a fost adus la instanţa supremă

    Năstase a intrat în sediul ICCJ însoţit de poliţişti, fără cătuşe şi cu o mapă albastră în mână.

    La intrarea în sala de judecată, asistenţa a început să aplaude. În sală se află şi cei doi fii ai fostului premier, Andrei şi Minhea.

    Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru luni termene de judecată în cazul contestaţiilor făcute în dosarele “Mătuşa Tamara” şi “Trofeul Calităţii” ale fostului premier. Judecarea celei de-a doua contestaţii a fost însă amânată penrtu 1 octombrie, pe motiv că lipseşte motivarea deciziei de condamnare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se în maşina fiului cel mare al lui Adrian Năstase: Până luni mă gândesc dacă mai vreau să fiu ministrul Justiţiei – AUDIO

    Fotografiile ar fi fost realizate în urmă cu câteva zile, când maşina lui Andrei Năstase a transportat-o pe Pivniceru într-un bloc din Capitală, unde locuiesc mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform România TV.

    Contactată de gândul, Mona Pivniceru, care a fost propusă de Victor Ponta pentru postul de ministru al Justiţiei, a declarat că nu ştia că maşina în care s-a urcat este a lui Andrei Năstase.

    “Sunt nişte imagini care arată că nu suntem liberi în această ţară. Abia acum am aflat că este maşina lui Andrei Năstase. Nu ştiam în ce maşină mă urc. De unde să ştiu eu a cui e maşina? A venit cineva să mă ia de la mine până la tine şi punct. Nu am întrebat eu a cui e maşina. Ce era să fac eu, să îl dau jos să îl interpelez: «Cine eşti? Cine e mama? Cine e tata?» M-a sunat Mariana Alexandrescu”, a declarat Mona Pivniceru, pentru gandul.info.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Momentul ce a declanşat criza a fost condamnarea lui Năstase. Nu cred că cineva a simţit satisfacţie

    “Acela a fost momentul care a declanşat criza, momentul în care Adrian Năstase a fost condamnat, şi vă rog să mă credeţi că nu cred că cineva a putut simţi urmă de satisfacţie. Povestea cu bucuria, cu Băsescu…nu!”, a declarat Traian Băsescu. Totodată, el a menţionat că politicienii au înţeles, în momentul condamnării lui Năstase, că nimeni nu este deasupra legii. “În momentul condamnării lui Adrian Năstase, atunci toţi politicienii au îneţels că nu mai este drum şi nimeni nu e deasupra legii, iar corupţia transpartinică nu a făcut decât să accelereze acest proces. Chiar dacă şi l-a dorit Crin Antonescu sau Victor Ponta, nu era creată masa critică. Asta e şi explicaţia de ce un om cu care am lucrat, domnul Borbely, şi un grup de parlamentari UDMR au votat pentru suspendare. I-am susţinut de multe ori, am luat în piept explicaţii pe care ar fi trebuit să le dea ei numai din dorinţa de a proteja Guvernul şi coaliţia pentru a asigura stabilitatea ţării”, a afirmat preşedintele suspendat.

    Mai multe pe mediafax.ro