Richard Kinder s-a născut în Cape Girardeau, Missouri, în 1944. El a obţinut o diplomă de licenţă în 1966 şi una de doctor juris (doctorat în jurisprudenţă) doi ani mai târziu, ambele la Universitatea Missouri.
Antreprenorul şi-a început cariera în domeniul energiei, ca avocat al companiei Florida Gas Transmission, proprietarul afacerii respective fiindu-i prieten încă din liceu. Ulterior, după o serie de fuziuni, Florida Gas Transmission a devenit Enron Corporation. Între 1990 şi sfârşitul anului 1996, Kinder a ocupat funcţia de preşedinte şi director operaţional al acesteia. În 1996 s-a căsătorit cu Nancy McNail, după un alt mariaj. În acelaşi an, în luna decembrie, a demisionat pentru a-şi înfiinţa propriul business, o companie de transport de gaze, alături de un alt prieten din liceu, William V. Morgan. Ulterior, ei au cumpărat Enron Liquids Pipeline pentru 40 de milioane de dolari şi au fuzionat, de asemenea, cu KN Energy. După o serie de achiziţii, dintre care cea mai importantă, compania de gaze naturale şi energie El Paso Corporation, Kinder Morgan a devenit cea mai mare companie de infrastructură energetică din America de Nord.
Alături de soţia sa, antreprenorul a pus bazele fundaţiei Kinder, cu scopul de a sprijini educaţia şi pentru a proteja împrejurimile Houstonului, oraşul în care locuieşte şi în care se află, de altfel, sediul central al companiei. Prin intermediul acesteia au donat peste 90 de milioane de dolari către diverse instituţii de educaţie, artă şi mediu. Richard Kinder este, de asemenea, preşedintele consiliului de administraţie al Muzeului de Arte Plastice din Houston şi ocupă funcţia de preşedinte al Fundaţiei Kinder. Anterior, a servit ca membru al consiliului de administraţie pentru Baker Hughes, Transocean şi Waste Management, ca membru al consiliului naţional al Institutului Smithsonian şi ca preşedinte al consiliului de administraţie al Asociaţiei Interstatale a Gazului Natural din America. Republican înrăit, Kinder s-a implicat şi în viaţa politică, făcând campanii pentru George W. Bush în 1992 şi 2004, pentru John McCain în 2008 şi pentru Kay Bailey Hutchison şi Tom DeLay. În prezent, antreprenorul are o avere de 6,1 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, anul trecut clasându-se pe poziţia 67 în topul celor mai bogaţi oameni din Statele Unite.
Compania Kinder Morgan operează circa 137.000 de kilometri de conducte prin care transportă, printre altele, gaze naturale, petrol rafinat, ţiţei şi dioxid de carbon. De asemenea, compania stochează şi manevrează o varietate de produse şi materiale în cele 152 de terminale pe care le deţine, cum ar fi: benzină, combustibil pentru aeronave, etanol, cărbune, cocs şi oţel. Aproximativ 38% din gazele naturale din SUA sunt transportate de Kinder Morgan. În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, businessul a înregistrat venituri de 13,7 miliarde de dolari, iar în 2019 şi-a desfăşurat operaţiunile cu o echipă de aproximativ 11.000 de angajaţi.
Tag: administratie
-
Povestea lui Richard Kinder, fondatorul celei mai mari companii de infrastructură energetică din SUA
-
Câţi angajaţi are statul şi câţi dintre ei ar putea ajunge în şomaj tehnic
Numărul salariaţilor bugetari era, la începutul acestui an, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, de 1,24 de milioane, reprezentând 22% din cei 5,62 de milioane de salariaţi activi, raportaţi de Ministerul Muncii la nivelul aceleiaşi perioade.
Dintre aceştia, potrivit sursei citate, 589.000 lucrau în administraţia centrală şi 443.900 în administraţia locală.
Premierul Ludovic Orban şi ministrul muncii Violeta Alexandru au anunţat că o parte a angajaţilor statului vor intra în şomaj tehnic, cu rândul (jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, iar 15 zile sunt în şomaj tehnic şi se face apoi schimbul). Dar nu toţi angajaţii vor ajunge în şomaj. Nu vor ajunge poliţiştii şi medicii sau cei din zona Ministerului Muncii de exemplu. Cât despre profesori, ministrul de resort a spus zilele trecute că nu se pune problema şomajului tehnic pentru ei.
Aşadar, nu intră în şomaj cei 131.000 de poliţişti, cei 72.200 de militari, cele 16.800 de angajaţi de la nivelul Ministerului Săntăţii, cei 66.500 de angajaţi din Sănătate (finanţaţi din fondul naţional unic de asigurări de sănătate), cei 134.300 de angajaţi din reţeaua sanitară a administraţiei locale (finanţaţi integral sau parţial din venituri proprii). Şi nici cei 4.000 de angajaţi ai Ministerului Muncii.
Învăţământul de stat are 289.600 de angajaţi, la nivelul Minsterului Educaţiei, peste 1.400 de angajaţi ai administraţiei locale şi 65.600 de angajaţi în învăţământul superior (aceştia din urmă fiind finanţaţi din venituri proprii, potrivit Finanţelor). Prin urmare, nu intră în şomaj 429.000 de angajaţi din structurile militare, de ordine publică şi din sănătate. Dacă sunt adăugaţi şi angajaţii din educaţia primară şi gimnazială (peste 290.000 de angajaţi) şi universitarii care se autofinanţează (65.600) avem spre 780.000 de angajaţi, adică 65% din numărul angajaţilor statului care nu intră deloc în şomaj.
-
În timp ce mare parte din administraţia publică lucrează homework pe salarii neatinse, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sectorul privat se închide, trimite oameni în şomaj, pe salarii mult mai mici, sau cei care lucrează vor avea salariile tăiate
În timp ce marea majoritate a sectorului bugetar o freacă “ homework”/ “telework”/ “remote work”, păstrându-şi veniturile intacte, sectorul privat este, iarăşi, pus la zid prin trimiterea în şomaj tehnic, pe salarii diminuate şi plafonate. Se impune demararea unei reforme profunde în toată administraţia publică pentru a o eficientiza şi pentru a scoate bugetul de sub starea asediu
Recentele măsuri adoptate de guvern(OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial nr.230 din data de 21 martie 2020) pentru susţinerea mediului de afaceri, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, au pus, din nou, în evidenţă dispreţul în care guveranţii tratează angajaţii din mediul privat . Prin această ordonaţă guvernanţii dău o lovitură consistentă raţionalităţi şi echilibrului, tratându-şi diferit cetăţenii.
Atât preşedintele Iohannis cât şi premierul au folosit în expozeul argumentativ al actului normativ cuvântul , de altfel nobil, solidaritate.
Să vedem ce înseamnă solidaritate în acest context complex al crizei.
Prin această ordonanţă se precizează că cei care pleacă în somaj tehnic vor beneficia de 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul brut pe economie. Adică undeva pe la 2400 lei.
Dar ce facem cu cei care aveau salarii de 10.000-20.000 lei. Le sugerăm să mai strangă puţin cureau cum ne învăţa cineva înainte de decembrie 1989.
Ia să vedem ce se întâmplă în mediul bugetar în această perioadă de criză.Nimic.
Mare parte din administraţie lucrează (!?) “homework” pe salarii neatinse, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Acelaşi buget trebuie să plătească pentru angajatul din mediul privat maxim 2400 lei, iar pentru cel de la stat, fără număr, conform doctrinei mantrice “ Noi dăm “ a celor aflaţi la butoane.
Dar cu solidaritatea cum ramâne ? Este criza , dar hai s-o suporte în acelaşi fel ambele entitaţi: privată şi de stat.
Adică privatul care primeşte maxim 2400 lei trebuie să fie solidar cu directorul de la nu-ştiu-ce instituţie, plantat acolo de “influencerii” lui politici, care la un salariu de 20.000 lei mai are şi spor de calculator(şi Solitair-ul este pe calculator, sic!) de 15 %.
Pai 15% din 20.000 este cam cât primeşte privatul în perioada şomajului tehnic.Halal solidaritate !
Această mărinimie bugetară are loc într-un context total nefavorabil. Bugetul este pe drumul cimitirului, este praf si pulbere, iar cifrele despre deficit sunt dărâmătoare. Are găuri mai multe decât un svaiţer elveţian de calitate, încât nici Dunlop şi Michellin, la un loc, n-ar putea să-l peticească.
Intreaga clasă politică calată, în exclusivitate, numai pe rentă a trolat bugetul de stat, iar economiei i-a distrus imunitatea.
Parcă vorbeaţi, cândva, de un guvern al tuturor românilor !
Vrem egalitate, dar nu pentru căţei, spunea Grigore Alexandrescu…în fabula “Câinele şi căţelul”….Probabil această fabulă i-a inspirat şi pe autorii actului normativ !
Dar mai apare o problemă,pentru că tot suntem la capitolul fabule, furnica(privată) s-a cam săturat să întreţină greierul(bugetar).
Iată că în acestă perioadă deosebit de grea fragilizatul sector privat mai primeşte o lovitură de imagine-“tot mai bine e la stat”. Nici criza nu-l atinge, statul este patronul ideal. Seducatorul sector de stat intră în criză şi mai intărit ca oricând. Premiumizarea pe timp de criza a bugetarilor, prin menţinerea avantajelor, constituie un afront pentru toti angajaţii din mediul privat.
Dacă se vorbeşte de democratizarea virusului-oricine poate să-l ia, atunci să vorbim şi de egalitate în faţa crizei. Nu pentru unul mumă, iar pentru altul ciumă( cam neinspirată zicala pentru aceste vremuri).
Coronavirusul a adus discriminări şi mai mari pe piaţa veniturilor între cele două sectoare de activitate, cel privat fiind plafonat iar cel de stat menţinăndu-şi salba de avantaje. Fiecare cu angajatorul lui, după cum şi la ales, puncta ironic un beneficiar al multor avanataje nemeritate.
Mulţi au crezut că aceast pandemie generatore de criză economică va scrie epitaful dezmăţului bugetar, dar s-au înşelat amarnic.
Administraţia publică cazează acum aproximativ 1,2 milioane de angajaţi, după unele păreri ar fi necesari cam 800.000 de lucrători(da, lucrători).
Criza aceasta este un prilej de porni o retructurare masivă a administraţiei publice astfel încât să rămână “on board” doar cei care-şi fac treaba la nivel de Oscar, iar cei cu atitudine de Divă, aroganţi şi nazuroşi să părăsească corabia.
Când ai un buzunar rupt nu mai bagi bani în el, ci îl coşi.
Ar fi un eveniment de pedigree pentru actuala putere, dacă ar avea curajul să pună piciorul în prag şi să restructureze întreaga administraţie publică. Sprijinul opiniei publice există la niveluri maxime. Lucrătorii din această structură sunt invidiaţi la cele mai înalte cote pentru nivelul înalt al salarizării, în contradicţie cu nivelul scăzut de muncă şi, nu în ultimul rând, cu nivelul redus de şcolarizare, mulţi fiind doar cursanţi ai Şcolilor de Vară.
Motivaţia restructurării, pe langă suprapopularea structurii, constă şi în faptul că livrabilul bugetar este de slabă calitate, atârnând ca un lest de gâtul întregii societăţi.
Este deosebit de riscant pentru Romania să faca surfing pe creasta valului în plină criză coronavirus acompaniată de o administraţie publică hedonistă si necreativă, intrată în sevrajul lui ”more money“, mulţi dintre componentii acesteia fiind sedaţi cu bani publici la nivel de black belt.
Cu o administraţie publică cladită pe principii fanariote, pe clanuri, familii şi pe relaţii amoroase, având ca exponent pe “Mister Solitaire”, nu se poate depăşi criza actuală.
Şi, înainte de a da save, m-am gândit la o propunere de restructurare a administraţiei publice după modelul lui Jack Welch(decedat de curând), fost presedinte la GE. A fundamentat conceptul de “curba vitalităţii” pentru a defini procesul de restructurare din firmă: grupul A, 20% din angajaţi care pun lucrurile în mişcare, fiind indispensabili firmei, grupul B, 70% , esenţiali în ceea ce priveşte bunul mers al lucrurilor, gata oricând să se alăture grupului A, şi grupul C, 10% din angajaţi, neimplicaţi în rezolvarea problemelor, care trebuie să plece. Această “curbă a vitalităţii” aplicată caţiva ani consecutivi va elimina toţi dobrinii, şmecherii şi învârtiţii de duzină din administraţie.
Este momentul ca şi în sectorul de stat să se dea competenţei podiumul de mult pierdut, deteriorat grav de la an la an.
Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.
-
Anunţ Crucea Roşie: 1 milion de măşti sanitare au ajuns la cei care luptă împotriva răspândirii coronavirusului
Crucea Roşie Română anunţă achiziţia a 1 milion de măşti sanitare. Acestea au ajuns în depozitul central al Crucii Roşii Române şi au fost distribuite următoarelor instituţii: Ministerului Apărării Naţionale, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontiera, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Agenţiei Naţională de Administraţie Fiscala şi filialelor de Cruce Roşie din toată ţara. Măştile vor ajunge la personalul angajat şi la voluntarii care intră în contact direct cu persoanele afectate de COVID-19.
Valoarea achiziţiei de măşti sanitare este de 794 000 euro şi a fost realizată cu sprijinul financiar al mai multor companii naţionale:
- ROMGAZ,
- Societatea OIL TERMINAL SA
- Societatea Naţională NUCLEARELECTRICA SA
- Societatea de Producere a Energiei in Hidrocentrale HIDROELECTRICA SA
- Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A.
- Societatea CONPET SA Electrica Furnizare
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţia umanitară cu expertiză în intervenţia în situaţie de dezastre, este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul ţării noastre în lupta cu noul coronavirus (COVID-19).
-
În sfârşit: Administraţia Trump şi Senatul american au bătut palma pentru pachetul de 2.000 miliarde dolari care ar trebui să salveze economia SUA în criza COVID-19
Administraţia Trump şi Senatul american au ajuns la un acord la începutul zilei de miercuri pentru a lansa un stimul economic de 2.000 miliarde dolari ca răspuns la efectele crizei COVID-19.
„În sfârşit, avem un acord”, a anunţat Mitch McConnell, liderul majorităţii din Senat, printr-o postare pe Twitter.
El a promis că pachetul va grăbi acordarea de asistenţă financiară pentru populaţie, prin cecuri trimise gospodăriilor, va spori asigurarea de şomaj, va aduce sute de miliarde de dolari în credite de urgenţă pentru businessuri mici, şi va asigura mai multe resurse pentru spitale şi echipamente medicale, potrivit CNBC.
Senatul american nu a publicat încă termenii finali ai acordului. O variantă care se negocia marţi arăta că plăţile directe către populaţie s-ar ridica până la 1.200 dolari de persoană, 2.400 per cuplu căsătorit şi 500 de dolari per copil. Acest ajutor scade dacă o persoană câştigă mai mult de 75.000 de dolari pe an, sau dacă un cuplu câştigă mai mult de 150.000 de dolari.
Acea variantă mai stipula un fond de 350 miliarde dolari pentru businessuri mici care au nevoie de ajutor pentru a rezista crizei.
-
Donald Trump nu se mai joacă: SUA vrea să pună 2.000 miliarde de dolari la lucru, adică 10% din PIB, în lupta cu COVID-19
Pachetele de stimulare economică care se negociază în prezent la Senatul american pentru a combate efectele economice ale pandemiei COVID-19 ar putea ajunge şi la 2.000 miliarde dolari, a spus Larry Kudlow, consilierul economic de la Casa Albă, sâmbătă, citat de CNBC.
Planul reprezintă aproape 10% din economia SUA – cea mai mare din lume – le-a spus Kudlow reporterilor, în drum spre o întâlnire a senatorilor Republicani de astăzi.
La acest nivel, pachetul pregătit este practic dublu faţă de ce a cerut iniţial administraţia Trump în urmă cu câteva zile. „Încercăm doar să acoperim bazele potrivite”, a spus Kudlow.
El a mai explicat că businessurile mici vor primi o vacanţă de la plata taxelor, deşi nu este clar dacă acest aspect a fost deja convenit sau dacă este încă în negocieri.
Senatul american a fost pus sub o presiune imensă zilele acestea să termine de negociat şi votat planul economic împreună cu Casa Albă şi cu administraţia cât mai repede.
Legiuitorii încearcă să respecte deadline-ul anunţat de Administraţia Trump – care a transmis că luni va fi prezentată forma finală.
Pachetul propus de 2.000 miliarde dolari este al treilea pachet economic aruncat în lupta cu criza COVID-19.
Preşedintele Donald Trump a semnat săptămâna aceasta un pachet de ajutor de 100 miliarde dolari, care cuprinde provizioane pentru concediile forţate ale angajaţilor şi pentru testare gratuită.
Înainte de acesta, Trump a semnat un pacht de 8,3 miliarde dolari prin care furnizează ajutor federal autorităţilor din sănătate şi segmentului de cercetare şi dezvoltare, întrucât SUA a promis că va găsi un vaccin.
Cererile de şomaj în SUA s-ar putea ridica la trei milioane, a transmis Bank of America săptămâna aceasta, în contextul în care unii angajaţi sunt concediaţi fără să primească plăţi compensatorii, condediu plătit sau asigurare medicală plătită.
Cu 22.132 de cazuri confirmate, dintre care 147 de persoane s-au vindecat, iar 282 au decedat, SUA a devenit a patra cea mai afectată ţară din lume – după numărul de cazuri – în urma Chinei, Italiei şi Spaniei.
-
Mariana Ioniţă este noul Director General al CNAIR
Consiliul de Administraţie al CNAIR a desemnat-o marţi, în funcţia de director general provizoriu al companiei, pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 26 februarie, pe Mariana Ioniţă, care deţinea funcţia de director Direcţia Reglementări Tehnice şi Autorizaţii de Construire.
Mariana Ioniţă este de profesie inginer constructor, absolventă a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi are experienţă în dezvoltare politicilor publice şi al managementului programelor naţionale din domeniul infrastructurii şi al transporturilor, precizezază un comunicat al companiei..
Mariana Ioniţă l-a înlocuit în funcţia de director general al CNAIR pe Sorin Scarlat.
-
UPDATE:Administraţia Vladimir Putin avertizează Turcia să nu intervină militar în nord-vestul Siriei
Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, Turcia să nu intervină militar în regiunea siriană Idlib, semnalând că un atac asupra autorităţilor “legitime” din Siria ar fi “cel mai grav scenariu”.
Referindu-se la posibilitatea ca armata turcă să intervină în regiunea siriană Idlib, pentru a opri evacuarea grupurilor insurgente de către armata siriană, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat: “Dacă va fi o operaţiune împotriva autorităţilor legitime şi armatei siriene, în mod clar ar fi cel mai grav scenariu. Să nu lăsăm cel mai grav scenariu să devină realitate”.
“Suntem determinaţi să continuăm folosirea contactelor de lucru cu omologii noştri turci pentru a evita escaladarea crizei din Idlib”, a precizat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Tass.
Administraţia de la Ankara a amenminţat că ar putea interveni militar în provincia siriană Idlib, de unde armata siriană încearcă să elimine grupurile insurgente susţinute de Turcia. “O operaţiune militară în Idlib este iminentă. Ar fi ultima zi pentru regimul sirian”, a declarat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, potrivit site-ului german N-TV.de.
Turcia şi-a atras critici dure pe plan internaţional după intervenţia militară de la sfârşitul anului 2019 împotriva grupurilor insurgente kurde din nordul Siriei.
-
De ce dacă este interzis cu desăvârşire fumatul, există în continuare scrumiere în toaletele din avion
Oricine a zburat vreodată cu un avion a observat semnul mai mult decât evident prin care se interzice fumatul, aflat deasupra majorităţii scaunelor. Toate acestea în contextul în care Administraţia Federală a Zborurilor (Federal Aviation Administration) a interzis fumatul în 1988 pe toate zborurile domestice din Statele Unite, iar apoi, în 2000, interdicţia s-a extins la toate avioanele comerciale din Statele Unite. Ulterior, şi operatori aerieni cu origini pe alte continente au luat decizia interdicţiei fumatului. Aşadar, de ce trebuie ca oamenilor să li se reamintească de faptul că nu au voie să fumeze în avion?
Operatorii de zbor trebuie să respecte legile federale care presupun şi semnalarea în mod vizibil a interdicţiilor, în special cele împotriva fumatului. Desigur că cei care zboară în mod constant sunt familiarizaţi cu demonstraţiile de siguranţă şi ştiu că nu au voie să fumeze în avion, totuşi există mereu pasageri noi care nu cunosc aceste legi sau care chiar aleg să le ignore.
De fapt, sute de persoane au fost acuzate şi pedepsite din cauză că au fumat în avion în ultimii ani. Din cauza faptului că anumiţi oameni aleg să încarce aceste reguli şi al hazardului de siguranţă pe care îl creează astfel, regulile FAA impun existenţa unor scrumiere în toaletele avioanelor, ca parte din „echipamentul minim” necesar al acestora. Legea afirmă că în timp ce fumatul nu este permis în aeronave, toaletele trebuie să includă „scrumiere care pot fi îndepărtate în apropierea intrării fiecărei părţi a uşilor toaletelor”.
„Chiar dacă fumatul este interzis, mai mulţi oameni continuă să fumeze în aeronave. Astfel, există un loc pentru a pune ţigara, altul decât în coşul de gunoi sau într-un alt loc unde scrumul ar putea genera un incendiu”, a spus un oficial al FAA într-un articol publicat pe site-ul smartsign.com.
Dar de ce semnul împotriva fumatului este menţinut aprins pe durata zborului? În afară de faptul că acestea reprezintă un mod constant de a ne reaminti că fumatul nu este permis la bord, semnele sunt acolo şi din motive legate de costuri. În plus, multe dintre aeronavele folosite în prezent de liniile comerciale şi-au primit certificările în anii ’80.
Înainte de 1988, semnele de interzicere a fumatului erau folosite pentru a delimita locurile unde se fumează şi cele în care nu se fumează; odată ce aceste designuri au fost lansate în producţie, schimbările erau prea scumpe pentru aeronavă.
-
În timp ce firmele private fac eforturi mari pentru supravieţuire, străduindu-se să cash-uiască fiecare ban, în sectorul bugetar s-a instalat bairamul pe bani publici. Nimeni nu vrea să facă reforme bugetare, problemele fiind rostogolite de la o guvernare la alta
De o bună perioadă de timp, în negocierea salariului, a dispărut conceptul de salariu minim pe economie sau salariu mediu pe economie, acesta fiind înlocuit de sintagma „vreau cel puţin cât paznicul de la primărie” sau „cât şoferul de la nu-ştiu-ce instituţie publică”.
Salariile din sectorul de stat au devenit, peste noapte, salarii de referinţă, nivel standard, la care se raportează toată piaţa muncii din România, această stare de lucruri datorându-se faptului că cei care lucrează în domeniul privat se raportează aspiraţional la sectorul de stat, unde s-a dus vestea că este habitatul populat de angajaţi, mulţi dintre ei ultrablindaţi/tapetaţi cu diplome pompoase aduse direct la cârciumă din particulare buticuri universitare, prea pofticiosi de sporuri, favoruri şi beneficii, dar alergici la muncă şi, în mod special, la cetăţean şi la problemele acestuia.
Datorită politicilor salariale brandul de angajator al (employer branding) a fost ridicat pe cele mai înalte culmi. Cockteilul de avantaje adus de toxica lege a salarizării unice a transformat statul-angajator în vedetă pe piaţa muncii.
În lucrarea „Dolari şi Raţiune” (Editura Publica, 2018) autorii Dan Ariely şi Jeff Kreisler afirmă că banii sunt un simbol al meritului. Cât de adevarată este această afirmaţie pentru ceea ce se petrece în momentul de faţă în mediul bugetar?
Sectorul bugetar a devenit cel mai mare peţitor pentru sectorul privat.
S-a ajuns la situaţia aberantă că salariul mediu din administraţia publică să depăşească cu circa 65% salariul mediu pe economie. Este bine de amintit că suntem campionii Europei la acest capitol, media salariului din administraţia publică la nivel European depăşeşte cu doar 18% media salariului din mediul privat.
Am asistat în ultimii doi-trei ani la o creştere uimitoare a salariior în mediul bugetar, punând sectorul privat într-o situaţie penibilă, acesta fiind incapabil să ţină pasul şi ritmul. Prin aceste politici salariale, marcate puternic de o permanentă detentă salarială, statul a surclasat mediul privat, poate chiar l-a umilit. Politica salarială din administraţia publică este decuplată total de realitatea economică.
Rezultatele nu au întârziat să apară, statul a devenit un aspirator al forţei de muncă din mediul privat: o parte din educatore au părăsit grădiniţele particulare, asistentele medicale au plecat la stat, o parte din tinerii meseriaşi au plecat în armată, iar tractoriştii vor paznici la primărie.
S-a ajuns la o situaţie hilară: finanţatorul (mediul privat) să trăiască mai prost decât finanţatul (sectorul bugetar).
Prin aceste politici salariale aberante experimentăm moartea logicii, a firescului, a bunului simţ şi, nu în ultimul rând, al dreptăţii sociale, îndreptându-ne, inevitabil, spre un suicid etic.
De unde apare această diferenţiere a nivelurilor dintre salarii? În ce constă superioritea şi infailibiltatea statului în politicile salariale?
Consistenţa diferenţierii este dată de faptul că statul dă salarii mari fără să-l intereseze productivitatea şi sursa banilor, căci doar nu dă de la el, şi nici nu este pus în situaţia de a se justifica. Salariile sunt stabilite arbitrar, fără nicio conexiune cu starea economiei, adică cum vor muşchii decidenţilor. Statul nu este orientat spre performanţă, aici predomină slujul, guduratul şi, in mod excesiv, atasamentul faţă de şefii care i-au pus pe funcţii.
Guvernanţii nici măcar nu sunt cuprinşi de anxietate anticipativă, pentru că nu plătesc ei în viitor uriaşele împrumuturi, pe câtă vreme în sectorul privat orice derapaj financiar poate deveni fatal.
Veniturile megalomanice obţinute de unii funcţionari publici, pentru o ţară aşa de săracă, dau senzaţia existenţei unui cofraj care-l desparte de restul lumii sau a unui cluster de sfidare totală.
Continuand să crească aceste salarii ne îndreptăm spre ceea ce francezii numesc „stânga caviar”, iar anglo-saxonii „socialism cu şampanie”.
La masa bugetarilor se mănâncă bine, fiecare dintre aceştia simţindu-se excesiv de relaxaţi în „jeleul bugetar”, puternic setaţi pe doctrina misecuvenismului.
Situaţia este de-a dreptul incestuoasă când cei din conducerea unor instituţii publice sau firme cu capital de stat îşi stabilesc singuri salariile şi sporurile la niveluri intimidante pentru majoritatea firmelor private.
Salariile din mediul privat sunt strâns legate de productivitatea muncii, de un buget de cheltuieli şi, nu în ultimul rând, de profitabilitate.
În timp ce firmele private fac eforturi mari pentru supravieţuire, străduindu-se să „cash-uiască” fiecare ban, în sectorul bugetar s-a instalat bairamul pe bani publici.
Nimeni nu vrea să facă reforme în sectorul bugetar, problemele sunt rostogolite cu sârg de la o guvernare la alta, iar o încercare de a schimba ceva este mai imposibilă decât desprăjirea unui ou.
S-a ajuns ca mediul bugetar să fie un fel de disclaimer, indiferent ce se întamplă nimeni nu mai paţeşte nimic. La asemenea nivel al salarizării funcţionarul public ar trebui să aibă o atitudine pozitivă în relaţia cu cetăţeanul, ori ne confruntam cu adevarată golgotă a intercţiunii acestora. Mulţi funcţionari publici privesc cetăţeanul ca de pe staţia orbitală, afişând aproape în permanenţă un rictus de nemulţumire.
Ron Kaufman, specialist în cultura serviciilor (articol apărut ZF din 7 iunie 2019), afirmă ca sunt şase niveluri ale serviciilor: criminal (sub nivelul minim acceptat de o companie ), minim, previzibil, dorit, surprinzător, incredibil.
Prin similitudine se poate afirma că uneori nivelul de deservire a cetăţeanului este criminal, ceea ce se traduce prin sfidare şi indiferenţă faţă de acesta.
Mulţi funcţionari publici, deşi sunt foarte bine plătiţi, la un nivel de penthouse salarial, fac administraţie la nivelul genunchiului broaştei, refuzând să se gândească la nivelul secolului 21. Ceea ce se petrece în administraţia publică, în prezent, este o compilaţie între incompetenţă crasă şi indiferenţă, toate acestea coroborate cu permanenta menţinere în ecuaţia neputinţei.
Un bun prieten îmi povestea, de curând, păţania sa din concediu, pe care şi l-a petrecut cu caţiva amici, toţi bugetari, doar el lucrând în mediul privat. În momentul plaţii cazări la pensiunea în care au stat împreună doar el şi-a plătit cazarea cu cash, ceilalţi au folosit voucherele. Deci cel care contribuie la plata voucerelor pentru angajaţii de la stat nu este deţinător de voucher.
În timp ce firmele îşi bugetează cheltuielile, ducând o luptă darwinistă pentru supravieţuire, cu multe constrângeri statul îşi bugetează cheltuielile cu mare largheţe, având la îndemenă deficitul bugetar şi morişca împrumuturilor continue.
Toata lumea trebuie să înţeleagă că bugetul de stat şi PIB-ul sunt consecinţe directe ale activităţilor firmelor, a vânzărilor şi a profiturilor acestora. Sunt momente când funcţionarii publici fac un veritabil „tackling” sectorului privat. Plină de înţelepciune este butada care a invadat internetul: în România dacă vrei să faci ceva trebuie să ceri aprobare de la cei care n-au făcut niciodată nimic.
Construirea unor punţi între administraţie şi mediul privat poate aduce un plus de încredere şi comunicare între cele două entităţi.
Fără nicio teamă putem afirma, chiar sentenţios, faptul că, în problema nivelurilor salariale, în climatul actual, ţestosul mediu privat nu poate ţine pasul cu ultrarapidul şi iresponsabilul stat-angajator.
Băcanu Gheorghe este un cititor ZF