Tag: Business Magazin

  • Business Magazin, în 2006: România intră în era call-center-ului. Angajaţii se comportă ca în armată

    Daca vreti sa stiti ce parere au clientii despre compania la care lucrati, cereti o inregistrare a convorbirilor de la „relatii cu clientii“ sau de la call centerul firmei. Sunt pareri uneori nedrepte, dar conteaza. De ele depinde decizia de a plati un produs sau un serviciu, iar amabilitatea si promptitudinea sunt cele care fac diferenta dintre un client castigat si unul care pleaca la concurenta. Totul tine, de cele mai multe ori, de mica armata de tineri angajati pentru a raspunde, 24 de ore din 24, la orice intrebare.

    „Ma tot suna unul, «Missed Calls», e agent secret sau ceva?“. Raspunsul la o astfel de intrebare – care, desi postata pe Internet alaturi de bancuri este, foarte probabil, autentica – il dau „cei din linia intai“, cum sunt numiti operatorii din puzderia de call centere aparute in ultimii ani. Si oricat de trasnita sau de nerusinata ar fi intrebarea, oricat de iritat ar fi interlocutorul si oricat de dificila s-ar dovedi comunicarea, regula de aur e politetea – un fel de politete-de-fier, cu orice pret. Pentru ca de rabdarea si disciplina emotionala a tanarului de 20 de ani care raspunde la telefon – de multe ori „entry level“ intr-un call center, uneori angajat cu jumatate de norma sau doar in week-end – depind si reputatia, si vanzarile unei companii.

    Poate fi considerat call centerul o garnizoana? Inainte de a incerca un raspuns, iata cateva date. Angajatul dintr-un call center are doua repere mari: disciplina si parametrii. Disciplina inseamna nici un minut intarziere – unii prefera sa ajunga cu 20 de minute mai devreme la serviciu, daca au norocul ca toate mijloacele de transport sa se „lege“ intre ele. De obicei week-end nu exista, cel putin nu in sensul propriu al cuvantului. Intr-un call center se munceste 24/7 – iar operatorii isi iau zilele libere dupa o logica si un orar proprii. Iar daca incalci regulamentul – de la intarzieri la atitudine nepoliticoasa – esti concediat.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2006.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 22 aprilie 2014


    COVER STORY: “Biocorporatiştii – au renunţat la corporaţie pentru agricultură”

    În căutarea gusturilor din copilărie şi a unei vieţi liniştite, corporatişti şi profesionişti din varii domenii se mută la ţară şi încearcă să facă o afacere din agricultura bio.


    LIFESTYLE: Business de amorul artei. Cum se aleg ingredientele unei decizii care îţi schimbă viaţa

     


    EDUCAŢIE: Internetul atacă şcolile de business

     


    STRATEGIE: Turismul românesc trece Prutul

     


    ECONOMIE: Miraculosul PIB nigerian şi ascensiunea celei de-a 26-a economii a lumii

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


     

  • Business Magazin, în 2007: Idei de furat pentru o afacere de la zero

    Ce afaceri pornite de la zero ofera cel mai bun potential de dezvoltare in urmatorii ani? Marele secret este ca nu exista o activitate anume care sa garanteze, singura, succesul unei tinere companii. Ar fi insa si cateva mici secrete. Primul: mizati pe Internet si servicii. Al doilea: ignorati granitele. Ultimul: ignorati, pe cat puteti, si regulile; mai bine le rescrieti.

    Revista americana Business 2.0 oferea in septembrie 2006 cateva idei celor dornici sa-si deschida afaceri. Era vorba acolo de retele ieftine Wi-Fi pentru turismul brazilian, de productia de biodiesel in Argentina, de o retea sociala exclusivista pe Internet pentru milionarii din Rusia, de un restaurant in stil american intr-un mare oras chinez, despre decoratiuni occidentale pentru clasa de mijloc chineza sau despre comertul cu ceea ce pare a fi noul hit pe piata vinurilor, cele produse in Grecia.

    Ideile par cosmopolite si ciudate, insa globalizarea le justifica. Iar romanii care ar putea cauta idei de afaceri in astfel de publicatii straine nu-s deloc prea mici pentru un razboi asa de mare; in ziua de astazi esti atat de mare pe cat vrei sa fii si ai anvergura pe care ti-o construiesti. Timp de un deceniu si jumatate, intrebarea „ce domeniu sa aleg“ pentru un potential intreprinzator n-a fost necesara in Romania, o piata care a primit firesc, fara probleme, cam orice produs i-a fost propus, de la napolitane la servicii de consultanta. Maturizarea pietei, deschiderea acesteia in fata competitiei europene in urma integrarii in UE, schimbarile de pe piata fortei de munca, rafinarea gusturilor clientilor, imbunatatirea nivelului de trai sunt insa acum noile coordonate de care afacerile aflate in stadiul de proiect trebuie sa tina cont.

    Asadar, care sunt cele mai profitabile si potential de succes idei de afaceri ale momentului, cu o valoare a investitiei care sa plece de la 50.000 de euro? Un numar de 16 oameni de afaceri si analisti au raspuns intrebarilor BUSINESS Magazin legate de succes, spirit intreprinzator, piete promitatoare si solutii de finantare. Si in majoritatea raspunsurilor oferite, Internetul si serviciile legate de online in special, dar si de tehnologia informatiei in general au tinut capul de afis. „Productie independenta de software, comert online si media online, call-center, help-desk sau network operations center“, raspunde scurt Marius Ghenea, directorul general al PCFun (distributie online de echipamente IT si electronice), fost director executiv la Flamingo si fost director general la Flanco. Sorin Stoica, fondator al grupului Dasimpex, preluat de fondul de investitii GED, crede ca domeniul IT va creste in urmatorii trei ani cu cel putin 30%, atat pe partea de software si hardware, cat si in zona comunicatiilor integrate.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2007.

  • Business Magazin, în 2007: Firma din România care a adus pe piaţă modelul low-cost

    De o parte avem companii care se incapataneaza sa faca imposibilul: sa livreze un produs sau un serviciu la fel de bun ca al concurentei, dar mult mai ieftin. De cealalta parte avem consumatori care se incapataneaza sa vrea imposibilul: si calitate buna, si preturi mici in acelasi timp. Rezultatul e o evadare din realitatea obisnuita a pietei – un fel de lume ideala, unde cei ce nu-si pot permite sa cumpere ceva scump il au la dispozitie ieftin, iar cei ce-si pot permite sa cheltuiasca oricat se bucura de niste preturi reduse.

    Scarlett Clothing a fost, din 1997 pana acum un an, una din multele companii care produceau in lohn pentru marci vestice de imbracaminte precum Etam, Dorothy Perkins, C&A, Naf-Naf sau H&M. Cu doi ani in urma, simtind ca lohn-ul in acest domeniu se va diminua mult odata cu intrarea Romaniei in UE, compania infiintata de Roxana Cojocaru (care detine 80% din actiuni) si Tommy Chrysostomou (20%) a decis sa isi securizeze pozitia si a creat o marca proprie, Tara Fashion.

    Dupa ce a vandut produsele o perioada in hipermarketuri sau in magazine care comercializau haine de la diversi producatori, oficialii Scarlett au hotarat anul trecut sa isi faca un magazin. Dar nu unul clasic, care ar fi cerut costuri prea mari, ci unul online, unde au vandut in mai putin de un an 70.000 de produse. Este adevarat ca intre timp Scarlett si-a injumatatit numarul de angajati (de la 300 la 120 in prezent) si cifra de afaceri (de la 2,5 milioane de euro in 2004 la 1,2 milioane de euro in 2006). Acum este insa din nou in crestere, desi principala sursa de venituri a companiei ramane doar magazinul Tara Fashion, unde nu plateste chirii sau salarii pentru vanzatori, nu are risc valutar fiindca nu exporta si isi permite astfel preturi scazute. „Preturile noastre se datoreaza unor costuri mici, dar calitatea este aceeasi cu a produselor pe care le faceam pentru lohn“, explica Raluca Nan, oficial al companiei.

    Scarlett Clothing este una dintre putinele afaceri romanesti care au urmat un model low-cost pentru a se dezvolta. Piata de low-cost din Romania, estimata de studiile de piata la 12% din totalul serviciilor si produselor de pe piata la sfarsitul lui 2006 (fata de 5% in 2005), este dominata de companii straine care au venit in Romania in ultimii doi ani, oferind servicii – in special in domeniul aviatiei (companiile low-cost), al comertului (magazinele cu discount) sau al mobilei, dar si modele low-cost pentru productia auto sau pentru serviciile financiare.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2007.

  • Business Magazin, în 2006: Băncile ies la vânătoare de bancheri şi fură nume mari de la concurenţă

    O fata mai putin cunoscuta a concurentei care mobilizeaza acum toate resursele sistemului bancar este cea a racolarilor interbancare. Romania are mai putini bancheri de top decat ar avea nevoie, iar asta lasa celor 42 de banci din Romania doar doua variante viabile de lucru: 1) sa aduca la conducerea bancilor expati; 2) sa „fure“ specialisti de la bancile concurente, de cele mai multe ori contra unor plusuri consistente la salariu.

    Exista cateva lucruri care vor schimba dramatic, anul acesta, fata sistemului bancar romanesc: recenta achizitie a celei mai mari banci romanesti de catre austriecii de la Erste Bank, fuziunea dintre HVB – Banca Tiriac si Unicredit, restructurarea, cu sau fara un investitor strategic, a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), dar si extinderea agresiva planuita, aproape fara exceptie, de fiecare banca. Iar asta presupune, pe langa bani de investitii, o batalie fara sfarsit pentru oameni buni, pe o piata a resurselor umane financiar-bancare care nu poate tine pasul cu planurile bancherilor.

    Si daca in privinta banilor lucrurile se mai rezolva, multe dintre bancile locale dispunand de sustinerea grupului-mama din care fac parte, la capitolul  resurse umane situatia se complica tot mai mult. La dezvoltare nu renunta nimeni, deci si anul acesta trebuie gasite solutii pe aceeasi piata a specialistilor bancari care se arata tot mai rarefiata, dupa cum spun reprezentantii agentiilor de recrutare. Iar in orasele mai mici, cu grad de bancarizare scazut – dar spre care bancherii si-au propus sa se indrepte acum – situatia e de-a dreptul dramatica, pentru ca experienta necesara si specializarea stricta pe care trebuie sa le aiba oamenii care lucreaza intr-o banca nu permit recrutarea din alte domenii.  

    Astfel ca, daca in cazul celor mai multe domenii de activitate, lipsa oamenilor poate fi, macar partial, suplinita prin atragerea personalului din alte domenii, in domeniul financiar nu e chiar asa. Un agent de vanzari din domeniul farmaceutic poate fi preluat de o firma de vanzari din orice alt domeniu, spre exemplu. Dar in domeniul bancar, pentru a vinde un credit, spre exemplu, banca trebuie sa aiba garantia ca angajatul respectiv are o minima specializare in domeniu. Putinele domenii de unde ar mai putea fi recrutati oameni cu astfel de cunostinte – asigurarile, de exemplu – sufera si ele de o criza acuta de personal.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2006.

  • Business Magazin, în 2006: Românii încep să prindă gustul MBA-ului chiar dacă implică şi riscuri

    Se dau urmatoarele trei premise:

    1. MBA-ul este o investitie.

    2. Orice investitie implica riscuri.

    3. Pentru a calcula riscurile trebuie sa cunosti piata.

    Elaborati un plan de investitii cu titlul „MBA-ul meu“. Dar, inainte de a incepe, cititi o analiza a pietei.

    Multe programe de MBA (Master of Business Administration – n.r.) s-ar mandri sa-l aiba pe Narcis Popescu in arhiva lor de „alumni“: de la absolvirea MBA-ului la Binghamton University, State of New York University in urma cu trei ani, salariul consultantului de 34 de ani a crescut cu 200%. (Cresterea salariala este argumentul calitatii cel mai des invocat de miile de programe de MBA care se razboiesc pe piata globala pentru a-si atrage candidatii.)

    Dar nu toti absolventii de MBA se bucura de aceleasi rezultate ca Narcis Popescu – senior consultant pe probleme de strategie la compania britanica de consultanta CII, activand acum in Romania in cadrul Petrom.

    Paul Isoiu, vicepresedintele Bancii Romanesti, povesteste ca nu a angajat cativa absolventi de MBA pentru ca aveau „pretentii supradimensionate“, in timp ce „erau debusolati, nu puteau sa «livreze» ceea ce au invatat sau nu erau dispusi sa treaca prin etapa de proba, in care trebuia sa vedem ce pot «livra»“. Iar consultantul in resurse umane George Butunoiu, unul dintre cei mai vechi head-hunteri de pe piata romaneasca, spune ca destul de multi absolventi de MBA spera ca toate companiile se vor „bate“ pe ei si devin foarte frustrati cand realitatea le inseala asteptarile. „Stiu doi oameni care au innebunit efectiv cautand un post bun, frustrati ca nu-l gasesc, si mai stiu cativa despre care cred ca vor ajunge tot acolo“, spune consultantul.

    Nici lui Narcis Popescu de la CII Group nu-i sunt straine astfel de intamplari: „Am auzit si de colegi care nu au avut sansa sa-si gaseasca un job mai bine platit intr-un interval scurt de timp de la revenirea in tara“.

    Cele trei exemple de mai sus nasc o concluzie: desi e recunoscut la scara globala ca o trambulina catre succesul profesional, MBA-ul implica si riscuri. Peste 1.500 de romani au absolvit MBA-ul in Romania si alte cateva zeci in strainatate. O mare parte s-a bucurat de ROI-ul (return on investment) obtinut. O alta parte s-a ales cu frustrari. Clubul MBA-istilor romani isi pierde, incet, din elitism. Nu mai e suficient sa faci un MBA, incepe sa conteze ce MBA iti alegi, unde il faci si cu ce sacrificii.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2006.

  • Business Magazin, în 2006: Dintr-un licean care visa să aibă bani pentru un computer, a ajuns milionar în dolari

    Dintr-un licean care visa sa aiba bani pentru un computer, Bogdan Putinica a ajuns sa castige 2.500 de dolari lunar la 23 de ani. Cu sase ani in urma, la o masa de la McDonald’s Unirii, facea planurile pentru business-ul propriu. Acum isi vinde firma pentru cateva milioane de euro catre Adecco, o companie elvetiana pozitionata pe locul 265 in Top Fortune Global Index 500.

    Printre fel de fel de maruntisuri, Bogdan Putinica, CEO al IP Devel, pastreaza pe birou, in stanga monitorului, si un turn Eiffel auriu – unul ce poate fi cumparat, cu 2-3 euro, de la orice taraba cu suveniruri de pe malul Senei. Il pastreaza pentru ca-i aminteste de o afacere, nu de vreo vacanta. La Paris s-a intalnit pentru prima oara, in noiembrie trecut, cu Jean-Manuel Bullukian, seful diviziei de IT al companiei elvetiene Adecco, mai mare concern de resurse umane din lume. Discutia, al carei deznodamant e anuntul de saptamana aceasta al unei tranzactii de cateva milioane de euro, a durat mai multe ore. Cand Putinica si Daniel Bogdan – fost coleg de liceu, acum partenerul sau de business – au iesit din sediul Adecco, s-au uitat unul la altul si au spus aproape in acelasi timp: „E prima oferta care ne place“.

    O concluzie neobisnuita pentru o companie care isi facuse un obicei din a refuza ofertele de preluare venite in ultimul timp intr-un ritm de 3-4 pe an, atat din strainatate cat si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii, a povestit pentru BUSINESS Magazin Bogdan Putinica saptamana trecuta, inainte de anuntul oficial al vanzarii. Atunci insa, ceva a fost diferit. „Ne-am simtit foarte confortabil. Oamenii aceia aveau aceeasi viziune cu noi, aceleasi planuri de crestere in piata.

    In plus, ne potriveam bine – ce n-aveam noi aveau ei si ce n-aveau ei aveam noi“. Discutiile pornite la acea intalnire aveau sa se finalizeze noua luni mai tarziu, adica in urma cu doua saptamani, cu decizia de vanzare a unui pachet de actiuni de 76% din IP Devel, o companie cu venituri de 1,7 mil. euro anul trecut, catre Adecco – o companie cu afaceri de peste 18 miliarde de euro, inclusa in 2005 in Top Fortune Global Index 500. Luand in calcul marimea companiei romanesti, care tinteste o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul acesta si marja de profit care trece de 30%, tranzactia este estimata de specialisti din piata la circa 6-7 milioane de euro.

    Eugen Schwab-Chesaru, directorul general al filialei locale a Pierre Audoin Consultants, firma care a intermediat vanzarea, a confirmat pentru BUSINESS Magazin ca valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, dar mai mica decat cea de anul trecut dintre Forte Company si Siemens (care s-a ridicat la 10 milioane de euro – n.r.).

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2006.

  • Business Magazin, în 2006: Piaţa creditelor pentru case va creşte cu 20-25% pe an

    Piata creditelor pentru case e de trei ori mai mica decat cea a creditelor de consum, dar va creste cu 20-25% pe an, multumita si dobanzilor de o cifra. Dar uneori dobanda e doar o rotita din combinatia cea mai convenabila – un credit inseamna si comisioane, garantii, perioada de creditare, plafon maxim, asigurare – a unui imprumut facut aproape pe viata.

    Cel care socoteste ca poate duce, luna de luna, un credit pentru locuinta, e descurajat pe de o parte de aglomeratia de oferte ale bancilor si pe de alta de suspiciunea ca in spatele fiecareia dintre ele s-ar putea ascunde capcane pe care numai un expert le-ar putea detecta la timp. Nici o banca mai rasarita nu isi mai permite sa nu ofere credite pentru locuinte, iar dobanzile au scazut dramatic, mai ales la imprumuturile in lei, coborand aproape la jumatatea nivelului din 2005. La inceputul anului trecut, creditul ipotecar Alpha Bank, de numai 13%, facea valuri pe piata – acum sunt bancheri care au coborat cu dobanzile la lei chiar si sub 7%. Iar media dobanzilor nu mai trece, la imprumuturile pe termen lung, de 8-10%. Dar sunt si alte lucruri care s-au schimbat: conditiile de acordare a creditelor s-au relaxat (documentatia necesara s-a mai subtiat un pic, chiar daca dosarul de credit solicitat de banci ramane inca stufos), perioadele de rambursare au crescut simtitor (ajungand, in oferta multor bancheri si la 25-30 de ani), plaja veniturilor luate in calcul s-a largit mult, la fel si garantiile acceptate.

    Una peste alta, bancherii au luat in calcul posibilitatile romanilor – venituri inca mici, pe de o parte, dar si un spatiu mai redus de manevra pe care BNR li l-a lasat. Si ce daca cerintele BNR impun un avans de 25%? Bancherii ofera, pentru cei ce nu au bani de avans, dar cu venituri suficient de mari, credite suplimentare – in genere, imprumuturi de nevoi personale cu ipoteca, recent aparute pe piata romaneasca. Si ce daca rata pentru locuinta depaseste cele 35 de procente din venitul lunar permise de banca centrala? Bancherii ofera credite pe 25-30 de ani – scazand implicit si rata lunara. Si ce daca nu stiti la ce banca sa mergeti? Bancherii au facut primul pas, incheind parteneriate cu agentiile imobiliare. V-au speriat fluctuatiile de dobanzi din ultimii ani si nu stiti daca e momentul sa riscati? Aveti un respiro – bancherii va ofera credite cu dobanzi fixe pe 1-5 ani. Pe de alta parte, pentru a usura efortul financiar initial, din ce in ce mai multe banci au inceput sa isi modifice ofertele in ultima perioada, incluzand in rata lunara toate costurile: rata la credit, dobanda, asigurarile si comisioanele. Mai ezitati?

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.

  • Mesajul şefului Fondului Proprietatea pentru români: Învăţaţi să faceţi bani!

    Dacă ar fi să se imagineze încă o dată ca proaspăt venit în România, Greg Konieczny glumeşte că primul lucru pe care l-ar face ar fi probabil să afle rezultatele meciurilor de fotbal; pasiunea de fotbalist amator în tinereţe a făcut, de altfel, ca printre puţinele cuvinte româneşti pe care le ştie să se numere şi câţiva termeni din jargonul fotbalistic, pe lângă primul cuvânt învăţat aici – „mulţumesc„. Konieczny a ajuns aici prima dată în 1996-97, când bursa era în plin boom, şi de atunci cam în fiecare an a venit să caute companii în care Franklin Templeton să investească.

    Din 2010 însă, când Franklin Templeton a devenit administratorul Fondului Proprietatea, a început să cunoască mai bine „cultura şi culoarea locală„. Iar percepţia lui a fost influenţată, nu în cel mai fericit mod, de faptul că a avut de-a face foarte mult cu funcţionari ai statului. „Nu am înţeles la momentul respectiv, când am preluat mandatul de administrator, cât de jos era de fapt punctul de pornire: ne făcusem temele în materie de cercetare a pieţei, discutasem cu companii, cu acţionari, dar înţelegi cu adevărat situaţia numai când începi să te ocupi zilnic de o activitate, să ai răspunderea ei directă. Şi n-a fost poate chiar un şoc, dar sigur situaţia pe care am găsit-o a fost sub aşteptările noastre.„

    Konieczny se referă în primul rând la guvernanţa corporativă, la calitatea culturii din companiile controlate de stat şi la interferenţa din partea guvernului ori a „diferitelor forţe din jurul guvernului„ în conducerea acestor companii. De pildă, la prima întâlnire cu directorul Hidroelectrica, Mihai David, nu a fost o discuţie clasică de prezentare a companiei, ci de explicaţii pe marginea contractelor speciale de livrare a energiei; astfel de discuţii l-au lămurit că marile companii de stat nu erau conduse ca nişte entităţi independente, centrate pe profit, ci prin executarea unor ordine de la oameni din guvern. „Cea mai mare problemă a fost ca aceşti manageri să conştientizeze că răspund faţă de companiile lor şi că nu sunt intangibili doar fiindcă execută nişte ordine de la anumiţi miniştri sau persoane din aparatul guvernamental„, spune Konieczny.

    Faţă de situaţia din urmă cu trei ani, acum lucrurile nu sunt ideale, dar sunt „mult, mult mai bune„, cel puţin la majoritatea companiilor din portofoliul Fondului, unde nu mai există idei sau proiecte care să afecteze negativ companiile, iar guvernul este mult mai precaut, „ceea ce e un progres„.

    În ceea ce-l priveşte, consideră că deciziile cele mai bune luate ca manager au fost de a reorienta strategia de la iniţierea de noi achiziţii de acţiuni spre concentrarea pe maximizarea valorii portofoliului existent, prin implicarea activă în ameliorarea standardelor de administrare a companiilor din portofoliul FP, prin programele de răscumpărare a acţiunilor proprii în vederea anulării lor ulterioare şi prin programele de distribuţie de numerar către acţionari, în urma reducerii capitalului social. Atât răscumpărările de acţiuni, cât şi distribuţia de numerar către acţionari vizează diminuarea discountului la care se tranzacţionează acţiunile Fondului faţă de valoarea activului net.

    „Majoritatea managerilor de fonduri vor să crească fondurile, să le facă mai mari, în timp ce noi am luat decizia opusă, ca Fondul să devină mai mic. Avem doi parametri, valoarea activului şi preţul acţiunii: dacă decalajul dintre ei este prea mare, trebuie să luăm cea mai bună decizie în folosul acţionarilor, urmând ca abia după reducerea discountului să luăm în considerare noi investiţii în alte companii„, rezumă Konieczny.

    La momentul listării Fondului, în 2011, discountul era de peste 60%, în timp ce acum este de 32-33%, iar intenţia FT este ca procesul să continue, în condiţiile extinderii bazei de investitori şi a cererii de acţiuni ale Fondului, atât la bursa din Bucureşti, cât şi odată cu listarea secundară de la Londra programată pentru acest an.

  • Business Magazin, în 2006: România va ajunge abia peste zece ani la nivelul de trai al ţărilor central şi est-europene

    Romania va ajunge abia peste zece ani la nivelul de trai al tarilor central- si est-europene care au aderat la UE in 2004. Cel putin asa a prezis de curand Anand Seth, directorul Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si de Est. Iar aceasta se va intampla numai in regim de inflatie mica si de crestere economica simtitor mai mare decat cea de care e in stare acum Romania. Nu cumva e prea pesimista estimarea? Sau poate prea optimista?

    Dupa decernarea celor mai importante premii ale celei de-a saptea arte, oameni din intreaga lume au dat fuga la cinematograf sa o vada pe blonda de la Drept intr-un rol de Oscar. Numai ca vizionarea capricioasei Reese Witherspoon intr-un rol de sotie mai mult sau mai putin iubitoare i-a costat pe romanii care s-au dus la cinematograf un pic mai mult decat pe vecinii nostri mai de la vest.

    Daca noi am platit la Multiplex pentru avanpremiera „Walk the Line“ 5,5 euro, echivalentul a 19,5 RON (daca am mai avut rabdare cateva saptamani, pretul a coborat la 4,2 euro – 15 RON), vecinii din Budapesta au platit pentru a urmari viata lui Johnny Cash aproximativ 5 euro, cehii intre 4 si 6 euro, letonii 5,7 euro, iar polonezii 5,8 euro.

    La prima vedere, un bilet la film in Romania pare relativ ieftin. La o privire mai atenta, vedem insa ca banii dati la casa de bilete reprezinta un efort financiar mult mai mare in valoare absoluta, raportat adica la puterea de cumparare a cinefililor din tarile central-europene, atata vreme cat statisticile arata diferente semnificative de nivel de trai intre noi si ei.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.