BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Antreprenorul căruia i-a plăcut corporaţia

    Toată viaţa mea am lucrat în corporaţie şi îmi plac corporaţiile foarte mult, nu este tot timpul ideal să ai businessul propriu, nu este o lume doar cu roze cea a antreprenoriatului“, descrie Nicu Aleman experienţa de angajat în marile companii, prin comparaţie cu munca de antreprenor, pe care a ales să se concentreze în prezent.

    După mai bine de 12 ani petrecuţi în companii multinaţionale din domeniul IT atât în România cât şi în alte ţări din Europa, el a fondat în 2010, împreună cu un fost coleg de facultate, Horaţiu Cîrtiţă, compania Aleman Software Group, axată în prezent pe oferirea de servicii de consultanţă, software şi outsourcing. Aceasta a înregistrat anul trecut afaceri de 350.000 de euro, în creştere cu 30% faţă de 2014.

    Pentru anul în curs, Aleman previzionează o cifră de afaceri de 500.000 de euro, iar în acest ritm antreprenorul spune că milionul de euro nu este departe. În afară de biroul din Bucureşti, compania cu 11 angajaţi a deschis anul trecut şi un birou în  Sibiu, oraş ales prin prisma faptului că este locul de origine al lui Aleman, dar şi din raţiuni economice, pe seama posibilităţilor de recrutare din acest oraş. Afacerea este însă una naţională, concentrată în jurul marilor oraşe şi mai ales în Bucureşti, iar printre clienţii acesteia se numără firme precum Orange, Bittnet Systems, Advania, Monson Group.

    Veniturile companiei sunt generate mai ales de software-ul de tip customer relationship manager, Microsoft Dinamycs CRM, ce aduce 90% din venituri, cât şi de Enterprise Performance Management, un instrument de management al performanţei destinat mai ales organizaţiilor mari, cu departamente specializate pe managementul performanţei, ce aduce procentul minoritar din afacere, cât şi de training pentru implementarea de Microsoft Dynamics CRM.

    Anterior lansării în antreprenoriat, Nicu Aleman a lucrat în cadrul Microsoft timp de doi ani, cea mai recentă funcţie fiind cea partner account manager, timp de doi ani la Oracle, unde a evoluat până în funcţia de director al unui centru de presales pentru Europa de Vest, iar prima experienţă în cadrul unei multinaţionale a avut-o din poziţia de angajat al departamentului de call center al Orange (Dialog la vremea aceea), între 2001 şi 2004. „Dacă toată lumea fuge în prezent de call center, atunci erau vremuri în care toată lumea îşi dorea să lucreze în cadrul acestora, chiar şi acum îmi aduc aminte replica ce o foloseam la întâmpinrea clienţilor: «Dialog, bună ziua, sunt Nicu Aleman, cu ce vă pot ajuta?»“.

    Managing partner-ul de la Aleman Software Group spune că munca în cadrul acestui departament a fost o şcoală foarte bună, mai ales din punctul de vedere al relaţiei cu clienţii, la fel cum erau şi celelalte puţine call centere existente la vremea respectivă în România, cele din cadrul companiilor Vodafone (Connex) şi Zapp. El îşi aduce aminte de o întâmplare în care i-a replicat unui client, care se plângea că i-au fost „mâncate“ unităţile, că acestea nu se mănâncă, ci se consumă, iar în consecinţă a fost sancţionat de către team leaderul ce auzise discuţia, descoperind astfel necesitatea lipsei de aroganţă în relaţia cu clienţii.

    De altfel, Aleman descrie întreaga carieră în multinaţionale ca fiind mai ales una plăcută. „Eu nu am plecat din corporaţie fiindcă nu mi-a mai plăcut acolo sau pentru că am simţit că mă apasă corporatismul, am urcat pe scara ierarhică destul de bine.“ Dintre avantajele în cadrul unei mari companii enumeră accesul la resurse, siguranţa zilei de mâine – pe care nu o mai consideră total valabilă în condiţiile în care din ce în ce mai multe companii mari renunţă la o parte din angajaţii acestora –, cât şi partea de procedurizare, care „dacă nu este excesivă, chiar te ajută în diferite situaţii.“ El observă că firmelor antreprenoriale româneşti le lipseşte experienţa de procedurizare şi standardizare, chiar şi în cazul afacerilor mari de familie. „Ceea ce nu îmi lipseşte este partea de birocraţie, faptul că într-o corporaţie este mai greu să fii antreprenorial, deşi se foloseşte mult conceptul de intraprenor. Îţi propui să porneşti un proiect, dar nimeni nu îşi asumă să facă respectivul proiect, dacă se încearcă prea mult spun că trebuie respectate procedurile etc.“, povesteşte Aleman.

     

  • Ce pot învăţa managerii de la un cal – VIDEO

    Într-un careu format din stâlpi între care este legată o panglică, un director de resurse umane dintr-o multinaţională trebuia să convingă un cal să se învârtă în jurul ei în galop. Calul a ales să sară din careu de două ori, iar reacţia s-a repetat şi la cel de al doilea cal adus în careu“, descrie George Leca un exerciţiu din programul de training pe care îl organizează împreună cu soţia sa, Corina Leca, în cadrul proiectului Horse Eye. „Animalul ia o decizie după ce analizează într-o fracţiune de secundă peste zece semnale nonverbale, cum ar fi bătaia puternică a inimii, pupila mărită, postura, poziţia membrelor“, îmi explică Leca, ce a observat că astfel pot fi scoase în evidenţă o serie de competenţe legate de leadership cum ar fi orientarea spre obiective, lucrul în echipă, aplicarea presiunii cu discernământ în business sau crearea unui mediu în care oamenii se pot exprima.

    Leca are o experienţă de peste 15 ani de management în companii multinaţionale, acumulată atât în ţară, cât şi peste hotare, şi a găsit un echilibru între viaţa de corporatist şi pasiunea pentru cai. În prezent, îşi împarte timpul între responsabilităţile funcţiei de Europe head of project management office (PMO) în cadrul grupului SAB Miller şi rolul de trainer la Horse Eye. Înainte de a se alătura SAB Miller, George Leca a lucrat timp de un an ca program manager pentru joint venture-ul dintre Orange şi Vodafone şi ca PMO manager în cadrul Orange, pentru alţi şase ani. A pus bazele Horse Eye în 2013, împreună cu Corina Leca, soţia sa, inspiraţi de pasiunea lor comună, caii. Corina Leca intrase deja în antreprenoriat în 2004 cu propria firmă de evenimente corporate, după cinci ani petrecuţi în zona de marketing, în industria hotelieră.

    Horse Eye este o companie de învăţare experienţială, care organizează seminarii de business şi leadership din România în care facilitatorii sunt caii. Până în prezent, peste 50 de companii şi 700 de participanţi au beneficiat de un astfel de training, Horse Eye, iar veniturile firmei sub care operează această activitate se plasează între 50.000 şi 70.000 de euro anual (în această valoare fiind incluse şi partea de organizare de evenimente, marketing şi comunicare). Metodele de învăţare folosesc doar exerciţii directe cu caii, inspirate de situaţii concrete din mediul de business.

    După trei ani de la începutul acestui proiect, au ajuns să organizeze 30 de astfel de seminarii pe an. Iar dacă la început se adresau mai ales companiilor multinaţionale din diferite industrii – printre care asigurări, FMCG, IT, farma – ulterior au avut drept clienţi şi companii mai mici, mai ales din domeniul avocatorii de business. „Au vrut să testeze cum să fie empatici şi nu simpatici, să îşi testeze calitatea şi simplitatea în comunicare“, exemplifică el obiectivele angajaţilor companiilor de avocatură.

    Potrivit lui Leca, problemele reale din afaceri îşi pot găsi rezolvarea în lucrul cu animalul, iar exerciţiile sunt revelatoare pentru managerii din poziţii de top, potrivit lui Leca. Directorul de resurse umane din exemplul oferit de el a dat dovadă de o atitudine dominatoare asupra animalului şi a aflat astfel că exercita presiune şi în relaţiile cu angajaţii. Se fereşte să folosească termenul de greşeli, însă printre alte printre lucrurile pe care a observat că au tendinţa să le facă majoritatea managerilor cu care a lucrat se numără neconcordanţa între ceea ce spun şi ceea ce fac, un comportament managerial asociat cu dominanţa şi controlul – despre care spune că este neagreat de către cal, a cărui reacţie este mai sinceră decât un angajat care nu va mărturisi acest lucru şefului său, dar va alege să plece, să nu colaboreze sau să se izoleze.

     

  • ANA IMEP S.A. este preluată de Nidec Corporation

    ANA IMEP S.A., compania producătoare de motoare electrice controlată de familia Copos cu sediul în Pitesti şi cu o istorie de 49 de ani pe piaţa românească şi internaţională, este preluată de Nidec Corporation, companie de talie mondială producătoare de motoare electrice cu sediul în Japonia.

    Compania japoneză a preluat aproximativ 94,8% din acţiunile ANA IMEP S.A. de la acţionarul majoritar al acesteia.

    Proprietarii ANA IMEP S.A. au ales să vândă pachetul majoritar către Nidec Corporation având în vedere calibrul internaţional al acesteia, precum şi potenţialul excepţional de creştere a societăţii în viitor, se arată în comunicatul dat publicităţii.

    Nidec intenţionează să facă investiţii substanţiale în vederea creşterii capacităţii de producţie actuale a fabricii. Mai mult decât atât, Nidec intenţionează să dezvolte IMEP şi ca centru de inginerie şi de servicii centralizate.

    Pe parcursul ultimilor 20 de ani, de la momentul preluării ANA IMEP în 1996, proprietarii au investit peste 10 milioane de euro în dezvoltarea capacităţii sale de producţie şi de performanţă.

    Fabrica de motoare electrice pentru maşini de spălat Ana IMEP din Piteşti a finalizat 2014 cu o cifră de afaceri de 54 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), în scădere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit Ministerului de
    Finanţe.

    Profitul s-a ridicat la 1,6 milioane de lei (360.000 de euro) în 2014, faţă de pierderi de 7 milioane de lei (1,6 milioane de euro)  în 2013.  Afacerile companiei s-au redus semnificativ în ultimii ani. Spre comparaţie, în 2008, fabrica avea afaceri de 37,7 milioane de euro şi un profit de 400.000 de euro.  Din 2009, veniturile fabricii au început să scadă drastic, acesta fiind şi anul când s-au făcut cele mai multe disponibilizări. Peste 300 de anga­jaţi au fost concediaţi în acel an, în fabrică lucrând 260 de persoane în 2014, potrivit mfinante.ro.

    Copos ar fi putut încasa pe fabrica Ana Imep 40-60 de milioane de euro dacă ar fi vândut-o în 2006 americanilor de la Emerson, însă acum valoarea s-a redus având în vedere scăderea afacerilor. Omul de afaceri a refuzat însă oferta primităatunci, iar Emerson a pornit de la zero cu mai multe fabrici la Cluj. Valoarea actuală a companiei nu a fost făcută publică.

    “Această tranzacţie este o recunoaştere a tradiţiei industriei româneşti şi validează profesionalismul, viziunea pe termen lung şi investiţiile realizate la ANA IMEP. (…) A venit timpul ca ANA IMEP să intre într-o altă etapă şi să aibă un impact mai mare la nivel mondial. Nidec este cu siguranţă cea mai bună alegere în acest sens (…) “, potrivit oficialilor ANA Imep.

    Nidec Corporation a fost înfiinţată în 23 iulie 1973 în Kyoto şi produce motoare mici, motoare pentru industria auto, motoare industriale, pentru electrocasnice, pentru componente electronice şi optice. Compania cu 98.000 de angajaţi a avut afaceri de un miliard de yeni în martie 2015. În România, gigantul japonez controlează Nidec ASI Ro din Crevedia (judeţul Dâmboviţa), preluată indirect prin cumpărarea la nivel internaţional a firmei Ansaldo din Italia.

  • Sfatul de business al săptămânii de la Horaţiu Ţepeş, CEO Bilka

    Antreprenorul braşovean Horaţiu Ţepeş controlează la 36 de ani Bilka, liderul pieţei de produse pentru acoperişuri. Compania înfiinţată în urmă cu nouă ani a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de peste 191 milioane de lei, în creştere cu 42% faţă de 2014. Tot anul trecut, compania a ajuns la o cotă de piaţă de aproximativ 28% din piaţa autohtonă de ţiglă metalică, faţă de 24% în 2014.

    Antreprenorul a ales să meargă pe propriul drum în urmă cu nouă ani, având drept capital imaginea sa pe seama căreia a atras creditul din partea furnizorilor, iar cifra de afaceri a crescut cu o medie de 40% pe an. Despre alegerea numelui firmei, antreprenorul braşovean spune că ştia că trebuie să aleagă un cuvânt scurt, memorabil, de impact, care să aibă puterea să reprezinte compania pe plan naţionalşiinternaţional. „Întâmplarea a făcut ca în perioada în care căutam un nume să-mi arunc ochii pe o hartă, pe care am văzut numele Bilka, un sat bulgăresc care am aflat că la recensământul din 2011 avea 502 locuitori”.

    Întrebat ce hobbyuri are, răspunde franc că adeseori vede afacerea şi ca pe o pasiune, mai cu seamă din prisma numărului de ore pe care i le solicită zilnic. Petrece 12 ore la birou şi legat de business se declară, în medie, conectat 24/7. Nici în concediu nu se rupe de afacere, „ar fi un mare disconfort şi cred că aş veni obosit mort dacă nu aş avea laptopul pe masă, chiar dacă trec două zile în care mă uit doar pe tabletă sau telefon, dar trebuie să ştiu că e deschis laptopul. Primul lucru pe care îl verifică este mailul, unde primeşte raportul cu vânzările zilnice, vede încasările zilnice, se uită pe expunerea în piaţă”. Spune că nu s-a gândit niciodată că are de gestionat probleme pe care nu le poate depăşi, că mereu pe anumite departamente sunt lucruri care trebuie rezolvate, dar totdeauna le-a depăşit de-a lungul timpului. „Şi sunt conştient că nu se vor termina niciodată”.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Atât în cadrul Bilka cât şi înainte am avut un parcurs profesional lin. Totuşiaş putea numi trei momente dificile.
    Primul ar fi momentul  când am decis să înfiinţezBilkaşi să renunţ la jobul pe care îl aveam. Chiar dacă cunoşteam foarte bine domeniul şiştiam ce avem de făcut pentru a dezvolta compania, nu a fost uşor să plec pe drumul antreprenoriatului. A fost nevoie de puţin timp de acomodare şi foarte multă muncă.

    Criza economică poate fi considerat un alt moment dificil. Bilka a fost înfiinţată în 2007, în plin boom economic, şi s-a dezvoltat în plină criză economică. În 2007 piaţa era o nebunie. Se cumpăra orice, oricând şi în orice condiţii, şi asta se întâmpla în majoritatea pieţelor, nu doar în sectorul nostru. 2008-2009 ar putea fi considerată o perioadă dificilă. Eram la început, în 2008 am început producţia,  şi ne-am aflat într-o perioadă pe care nu am ştiut cum să o abordăm. În primele luni din 2009, am început să simţim efectele crizei, când în piaţă a început un alt haos; bătălia celui mai mic preţ, aveam  probleme cu recuperarea banilor din piaţăşi dar trebuia să şi plătim utilaje de producţie comandate în 2008. Acela a fost şi singurul an în care nu am înregistrat o creştere semnificativă a cifrei de afaceri. Atunci viitorul companiei depindea de decizii prompte. Am studiat piaţa internă şi externă, ne-am pus pe hârtie strategia de dezvoltare iar din 2010 am început şi punerea ei în practică; rezultatul a fost o creştere de 50%.

    Acum consider că cel mai dificil moment din carieră corespunde cu cel mai fericit. Odată ajunşi pe primul loc în ierarhia producătorilor autohtoni de acoperişuri, am constatat că acesta este cel mai dificil moment şi cea mai mare provocare. Statutul a devenit o responsabilitate, pentru că am devenit un etalon în piaţă. Suntem cei care setăm nivelul calităţii produselor şi serviciilor din piaţă. Acţiunile noastre de azi influenţează întreaga piaţă de mâine.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Am învăţat a fost că trebuie să formez oameni, să am încredere în echipă şi să le dau oportunitatea de a se implica în decizii. În 2007 Bilka avea doi angajaţi, eram implicat în tot procesul operaţional de la achiziţie, producţie, angajări, vânzare şi dezvoltare. Compania a avut o ascensiune rapidă şi a fost important să anticipez ca nu voi putea lua toate deciziile pentru un business de 100 de milioane de lei, aşa cum o făceam pentru unul de 2 milioane de lei.

    Un alt lucru esenţial pe care l-am învăţatşi care m-a ajutat în business a fost să învăţ din greşelile altora. Unii ar spune că o lecţie de business este să înveţi din propriile greşeli, la Bilkaîntodeauna am considerat că o adevărată lecţie de business este să înveţi din greşelile altora. Aşa am făcut şi asta s-a simţit  pozitiv în activitatea şi dezvoltarea companiei.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Sunt tolerant la greşeli; cele pe care nu le îngădui sunt cele făcute din lipsa de interes asupra activităţii. Sunt de părere că fiecare trebuie să facă ceea ce îi place şi ceea ce îl atrage, astfel şigreşelile vor fi diminuate.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Antreprenoriatulramâne cu siguranţă prima alegere, cu siguranţă sunt şi alte domenii în care aş fi putut să activez dar tot din postura de antreprenor.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Cred că nu mi-ar fi plăcut niciodată să lucrez în IT – este o activitate care mă atrage, dar nu mă vad făcând asta.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    În primul rând să se apuce de treabă. Important este ca tinerii să aleagă cariera pe care le-ar plăcea să o facă zi de zi şi să nu facă compromisuri mari pentru confortul financiar. Este esenţial să plece la drum conştienţi că o carieră de succes înseamnă multă muncă şi multă responsabilitate. Să fie conştienţi că durează până când un job începe să genereze venituri confortabile.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Perseverenţă, perseverenţă, perseverenţă.
    CARTE: Citesc multe cărţi dar nu există una preferată, din toate învăţ câte ceva şi de fiecare dată când descopăr o nouă carte am senzaţia ca aceea este preferata mea, până la următoarea.
    PERSONALITATE: Nu am o personalitate preferată, dar urmăresc parcursul mai multor personalităţi renumite pentru performanţele înregistrate în business, atât din România cât şi din alte ţări.
     

  • Cum au reuşit aceste filme cu bugete de producţie mici să aibă încasări spectaculoase

    David A.R. White s-a mutat la Los Angeles la 19 ani, în căutarea unui rol care să-i aducă succesul. A obţinut un rol într-un serial TV cu Burt Reynolds şi în mai multe producţii cu tematică religioasă, iar în 2005 a cofondat Pure Flix Entertainment, o companie de producţie de film centrată pe o astfel de tematică. A petrecut aproape un deceniu producând filme pentru piaţa de filme religioase, dar nu a reuşit să aibă succes la box-office.

    Totul s-a schimbat acum doi ani, când, în 2014, White a produs şi a jucat în filmul God’s Not Dead, o dramă creştină care a devenit un hit. A avut încasări de 62 milioane de dolari, iar filmul a fost produs cu un buget de 1,2 milioane de dolari. În rolul principal este Shane Harper, care joacă rolul unui student a cărui credinţă este contestată de un profesor de filosofie. Filmul nu numai că a avut succes, ci a devenit al cincilea cel mai profitabil film din istoria cinematografiei, cu un randament al investiţiei de 2,627%. Mai profitabile decât God’s Not Dead au fost Grease (1978), Peter Pan (1953), The Devil Inside, iar cel mai bănos a fost Paranormal Activity, care a avut încasări de peste 89 mil. de dolari la un buget de producţie de 450.000 de dolari.

    God’s Not Dead face parte dintr-un val de filme de acest gen din acel an, iar succesul său a garantat producţia unei continuări. Pe 1 aprilie filmul God’sNotDead 2 a fost lansat şi spune povestea unei profesoare care intră în bucluc după ce dă un răspuns la o întrebare despre Iisus. Potrivit Box Office Mojo, filmul a avut încasări (la data de 10 aprilie) de 14 milioane de dolari, cu un buget de 5 milioane de dolari. Nu a fost un succes la fel de mare ca primul film din serie, dar este o producţie profitabilă. Un alt exemplu este Miracles from Heaven, lansat pe 16 martie, cu un buget de 13 milioane şi încasări de 59 milioane de dolari. Iar cu o lună în urmă a fost lansat filmul Risen, care cu cheltuieli de 20 milioane de dolari a avut încasări de peste 44 milioane de dolari. Filmele au depăşit în topul încasărilor producţii importante precum The Witch, Race, (film biografic al atletului Jesse Owens) sau 10 Cloverfield Lane, produs de J.J. Abrams.

    „Există un public pentru asemenea filme, un public care a fost marginalizat. În trecut filmele cu teme religioase se adresau unui public de nişă, dar nu mai este cazul în prezent“, spune Paul Dergarabedian, analist media la comScore, pentru NBC News. Dacă publicul agreează acest gen de filme, fapt susţinut de încasări, criticii de film nu le apreciază. Notele de pe site-urile de specialitate ca Metacritic sau Rottentomatoes nu depăşesc procentul de 40%.

    Filmele cu teme biblice nu sunt ceva nou, pelicula The Ten Commandments regizată de Cecil B. DeMille a fost nominalizată la categoria cel mai bun film şi este al şaselea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din Statele Unite (ajustat la inflaţie). În 1977 Jesus of Nazareth a fost un succes pe micul ecran, iar The Last Temptation of Christ (1988), regizat de Martin Scorsese, a stârnit multe controverse, dar a reuşit să aducă şi un profit studioului. Însă Hollywoodul a uitat, în mare parte, de aceste filme, până când în 2004 The Passion of the Christ, regizat de Mel Gibson, a înregistrat încasări, doar în primul weekend, de 83 milioane de dolari, ajungând în final la suma de 611 milioane de dolari. Nemaîntâlnit pentru un film cu temă biblică.

    „Dintr-o dată toată lumea era interesată“, spune David White. Studiourile de filme au început să scoată pelicule comerciale cu teme religioase alegorice (The Chronicles of Narnia, 2005), tradiţionale (The Nativity Story, 2006) sau inspiraţionale (The Blind Side, 2009) plus multe altele. Dar nu toate au avut succes, două exemple în acest sens fiind The Last Sin Eater sau The Ultimate Gift, filme care nici măcar nu şi-au recuperat bugetul din încasări.

    Cel mai de succes film cu temă religioasă din ultimii ani a schimbat modul în care Hollywoodul tratează acest gen de peliculă. Vedetele au trecut pe bancheta din spate, mesajul aflându-se, în mod clar, la conducere. Mulţi dintre actorii filmului God’s Not Dead, printre care Kevin Sorbo, Dean Cain sau Melissa Joan Hart, au fost vedete, dar în anii ’90.

    Producători de filme independente, cum este White, au identificat căi aparte de a-şi promova creaţiile. EchoLight Studios, un alt producător de astfel de filme, a experimentat cu un model de distribuţie în care peliculele ajung mai întâi în comunităţi religioase şi abia apoi în cinematografe. „Până la urmă vrem ca filmele noastre să fie disponibile imediat, unei audienţe cât mai mari“, a spus JeffSheets, preşedintele EchoLight, pentru Bloomberg. „Există un public care nu este neapărat religios şi urmăreşte acest gen de film“, spune şi Nowrasteh, regizorul filmului The Young Messiah.

  • Un englez a făcut întâmplător o descoperire cu o valoare extraordinară în curtea casei sale. ”E pur şi simplu spectaculos”- FOTO+VIDEO

    Acum un an, un designer englez de covoare pe nume Luke Irwin a cerut constructorilor să-i instaleze cabluri electrice în hambarul său din Wiltshire.

    El nu ştia că aceştia vor scoate la iveală o uimitoare descoperire arheologică.

    Muncitorii săpau un şanţ atunci când au dat peste ceva ce s-a dovedit apoi a fi una dintre cele mai mari descoperiri făcute vreodată în Anglia.

    “Am fost întotdeauna fascinat de istorie, mai ales de când m-am dus la Pompei pe vremea când eram copil. Dar, să faci o descoperire la numai 20 de metri de uşa ta … e pur şi simplu spectaculos”, a declarat Irwin.

    Vezi aici peste ce comoară a dat şi povestea fascinantă din spatele ei!

  • O nouă componentă în industria auto din România

    Peisajul românesc al industriei auto se aglomerează cu încă o fabrică. Industria producătoare de componente auto este o industrie care de altfel a susţinutcreşterea exporturilor româneşti de bunuri din ultimii ani. De fapt, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, în topul zece al celor mai mari fabrici din România în 2014 şapte concurenţi sunt din industria auto.
    Federal-Mogul Holdings Corporation este un furnizor de produse şi servicii la nivel global pentru producătorii şi service-urile pentru vehicule şi echipamente de pe pieţele automotive, vehicule uşoare, medii şi comerciale de mare capacitate, maritime, feroviare, aerospaţiale, producţie de energie şi industrială.

    Federal-Mogul are două divizii distincte de business, având fiecare câte un CEO care răspunde în faţa Consiliului de Administraţie al Federal-Mogul. Astfel, Federal-Mogul Motorparts comercializează şi distribuie produse pentru piaţaaftermarket, dar şi furnizează echipamente originale producătorilor de autovehicule. Brandurile aftermarket ale companiei includ bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion sau produsele pentru frâne Ferodo. „Produsele noastre deservesc oricare parte a unui automobil exceptând interiorul. Aproape orice maşină din lume are cel puţin o componentă de la noi”, a spus Daniel Ninivaggi, CEO la Federal-Mogul Motorparts şi co-CEO la Federal-Mogul Holdings Corporation, în cadrul conferinţei de inaugurare a fabricii de ştergătoare.

    A doua divizie este Federal-Mogul Powertrain, care proiectează şi fabrică componente originale pentru grupuri motopropulsoare şi produse pentru protecţia sistemelor pentru aplicaţii pentru maşini de mare capacitate, industriale şi de transport.

    În România compania este prezentă cu divizia Motorparts, care a înregistrat venituri globale de 3,2 miliarde de dolari anul trecut. Noua fabrică este situată în West Industrial Park Ariceştii Rahtivani şi are o suprafaţă de 12.000 metri pătraţi. Până la finalul anului se aşteaptă ca firma să livreze 20 milioane de ştergătoare, iar cea de plăcuţe de frână tot în jur de 20 milioane de produse. În fabrica de ştergătoare vor lucra 300 de oameni, astfel numărul total al angajaţilor Federal-Mogul în România ar ajunge la peste 700 (300 în fabrica de plăcuţe de frână şi peste 100 în biroul din Bucureşti). Fabrica foloseşte procese de producţie şi ambalare pentru ansambluri de lame plate pentru ştergătoarele de parbriz şi lunetă, cât şi pentru ansambluri de lame convenţionale şi braţe de ştergătoare.

    „Inaugurarea, la Ploieşti, a fabricii de ştergătoare de parbriz reprezintă pasul următor în strategia noastră de a optimiza operaţiunile companiei în Europa. Aceasta va spori competitivitatea pe piaţa internaţională automotive”, a spus Ninivaggi. „În acelaşi timp, suntem bucuroşi să susţinem creşterea numărului de locuri de muncă din zonă. Anticipăm că interesul guvernului României de a dezvolta şcolile de meserii şi de a elabora o nouă curriculă universitară care să răspundă nevoilor mediului de afaceri va crea angajaţi calificaţi care vor susţine creşterea economică din regiune.”

    Producţia de ştergătoare, ansambluri şi componente de la fabricile din Ploieşti va aproviziona constructorii de autovehicule din Europa. Federal-Mogul nu a vrut să detalieze la cât s-a ridicat investiţia în noua fabrică, rezumându-se a spune că până în prezent grupul a investit 50 milioane de euro în România.

    „Prezenţa noastră aici a crescut considerabil de la deschiderea fabricii de plăcuţe de frână, în 2014. De asemenea, am dezvoltat şi un centru de servicii modern în Bucureşti şi ne aflăm în plin proces de extindere a capacităţii de producţie la fabrica de plăcuţe de frână din Ploieşti“, a declarat Daniel Ninivaggi. Solicitat să detalieze care este relaţia companiei cu guvernul, Ninivaggi a reiterat faptul că autorităţile locale şi guvernul au acordat sprijin companiei americane în dezvoltarea afacerilor locale.

    În regiune, România este a doua ţară ca importanţă, după Polonia, unde se află două fabrici Powertrain. Compania americană mai are fabrici în Cehia şi Ungaria. De fapt existenţa fabricii de ştergătoare din România se datorează şi faptului că nu au mai avut loc de expansiune la fabrica din Ungaria şi au ales să construiască la Ploieşti.

    Întrebat de ce au ales România şi cum caracterizează industria auto de la noi, Martin Hendricks, preşedinte al diviziei Global Braking şi preşedinte EMEA la Federal-Mogul Motorparts, a spus că „biroul de aici (- n.r. Bucureşti) este foarte impresionant, toată lumea aici vorbeşte 3-4 limbi. Am ales România datorită capabilităţilor tehnice, cunoştinţelor angajaţilor şi faptului că este o piaţă competitivă din punctul de vedere al costurilor.”

     

  • Cum s-a născut cel mai mare festival din România: povestea unui eveniment care a atras peste 200.000 de oameni

    Spun o mulţime de steaguri pentru că asta a fost, din punctul meu de vedere, ceea ce a diferenţiat Untold de alte evenimente similare de la noi: oameni veniţi din toate colţurile lumii. Şi, mai mult decât atât, oameni care au plecat cu amintiri frumoase de la Cluj. Experienţa din România m-a învăţat că trebuie să aştepţi înainte de a lăuda, din varii motive, pe care nu are rost să le detaliez aici. Dar succesul Untold a existat, culminând cu distincţia de „cel mai bun festival european“; iată, aşadar, povestea nescrisă a festivalului.

    „Povestea UNTOLD a început de la un vis, şi anume cel de a organiza cel mai de impact eveniment din România, un festival care ar putea intra în finala European Festival Awards, la cea mai importantă categorie, care să concureze cu cele mai importante nume din industria europeană“, spune Bogdan Buta, directorul festivalului. „Odată ce am stabilit conceptul general al UNTOLD, am participat la unele dintre cele mai apreciate festivaluri şi evenimente muzicale din Europa, printre care Exit, Tomorrowland, Sziget, Ultra Europe, World Club Dome şi Mysteryland, tocmai pentru a înţelege fenomenul, amploarea, dimensiunea unui festival major şi modul în care au ales cei mai mari jucători de pe piaţă să organizeze aceste evenimente, pentru că fiecare are identitatea şi specificul lui.“

    Prima ediţie a UNTOLD s-a desfăşurat în 7 locaţii diferite, printre care Sala Polivalentă şi Cluj Arena, stadionul echipei de fotbal „U“ Cluj. Construcţia scenei principale, amplasată pe stadion, a însumat 1.200 de metri pătraţi de decor, 306 metri pătraţi de ecrane video, 533 de lumini şi proiectoare, efecte pirotehnice şi 11 variante de proiectare. „Ţinând cont că exista şi cadrul potrivit pentru a lansa acest concept în 2015, când municipiul Cluj-Napoca a fost Capitala Europeană a Tineretului, am reuşit să strâng în jurul festivalului o echipă de tineri care au crezut la fel de mult ca mine în această idee, apoi am încercat să convingem cât mai multe companii să creadă şi să susţină această «nebunie»; şi nu a fost deloc uşor. Suntem tineri, ambiţioşi, avem viziune şi suntem convinşi că dacă ne propunem ceva, putem atrage alături de noi suficient de multe persoane care să creadă în obiectivul nostru“, spune directorul festivalului.

    Organizarea unui eveniment la care să participe sute de mii de oameni presupune un important efort financiar, lucru pe care cei responsabili l-au înţeles încă de la început. „Financiar, am ştiut că avem nevoie de un buget de minimum 5 milioane de euro pentru a putea organiza UNTOLD la nivelul dorit. Pentru asta am avut nevoie de un mix complex de venituri – sponsori, parteneri, finanţări publice, vânzări de bilete şi alte surse de venit, încât să întregim bugetul necesar, deoarece puţină lume ştie că 30% din valoarea unui bilet reprezintă diverse taxe. Totodată a trebuit să menţinem preţurile biletelor la un nivel accesibil pentru publicul din România, astfel încât am ajuns practic la a subvenţiona costul biletului din alte surse de venit.“

    Una dintre instituţiile care a susţinut activ proiectul, inclusiv din punct de vedere financiar, a fost Primăria Cluj-Napoca; participarea autorităţilor locale a avut însă şi un alt efect: micii comercianţi de la colţul străzii, chiar şi cei aflaţi în cartierele de la ieşirea din oraş, au încercat să contribuie la popularizarea evenimentului. Fiecare chioşc avea un afiş cu Untold sau o promoţie pentru cei care purtau brăţările de participanţi. „Cred că de la un anumit punct, toată lumea a început să înţeleagă dimensiunea şi impactul pe care îl va avea festivalul şi să vadă şi o oportunitate de business bună pentru ei. Din estimările noastre UNTOLD a generat un impact în comunitate de peste 20 de milioane de euro, impact resimţit începând de la taximetrişti, hoteluri, terase şi chiar malluri. Totodată, am acordat o atenţie destul de mare selecţiei furnizorilor şi colaboratorilor UNTOLD, pentru a ne asigura că împreună vom livra participanţilor servicii la standarde cât mai înalte“, spune Bogdan Buta.

    Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat a fost organizarea; a fost o experienţă diferită faţă de modul în care se desfăşoară evenimentele de amploare din Bucureşti. Este un lucru pe care nu l-am remarcat doar eu, ci şi mulţi dintre străinii cu care am avut ocazia să stau de vorbă. „A fost nevoie de foarte multă atenţie, planificare, documentare şi discuţii cu specialişti. Fiecare zonă a feastivalului a avut nevoie de cei mai buni furnizori care să poată livra la nivelul nostru de exigenţă, la nivelul celor mai importante evenimente de afară“, explică Bogdan Buta.

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.

  • Românul care face manuale pentru liceul britanic unde au învăţat Prinţii William şi Harry

    Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale.

    El a povestit pentru Viitorul României că Learn Forward s-a născut dintr-o frustrare, aceea că sistemul educaţional românesc trebuie să se schimbe, să meargă înainte, să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. Lucrul acesta este posibil, mai ales cu tinerii de astăzi, care au potenţialul să producă schimbări majore. A ales să îşi continue afacerea la Londra din motive care ţin de realitatea administrativă a României, fiindcă, să fim sinceri, nu a ajuns strada să schimbe Guvernul pentru că lucrurile merg bine la nivel administrativ.

    Dar, spune Paul Balogh, la nivel uman suntem o ţară occidentală, cu tineri plini de potenţial, iar schimbarea socială este iminentă cu o asemenea forţă care vine din urmă. Ce ne va trebui, însă, este multă răbdare, fiindcă nu se va schimba ţara peste noapte, poate peste o generaţie.

    Viitorul României: Cum a început povestea Read Forward?

    Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

    Adică să fie unită împotriva a ceva?

    Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro