Tag: acuzatii

  • Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, a fost arestat preventiv

     Alături de Mustaţă, au fost arestaţi nepoţii acestuia, Doru şi Ştefan Cristian Mustaţă, precum şi alţi trei apropiaţi ai liderului galeriei steliste, Marian Florin Buboia, Andrei Tiberiu Dumitru şi Marian Daniel Covaci, aceştia din urmă fiind acuzaţi de violare de domiciliu.

    Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că în noaptea de miercuri spre joi, Aurel Mecic, un apropiat al clanurilor Caran şi Vancică, a venit la Secţia 16 şi s-a plâns că mai multe persoane din anturajul lui Gheorghe Mustaţă au venit la poarta lui şi îi ameninţă familia.

    Un echipaj de Poliţie a mers la faţa locului şi i-a găsit pe cei reclamaţi într-o maşină, pe o stradă din apropierea locuinţei lui Mecic. În timp ce îi legitimau pe aceştia, pe lângă poliţişti a trecut şi Gheorghe Mustaţă, care se afla la volanului unui Ford Focus, împreună cu două persoane.

    Cititi mai multe pe  www.mediafax.ro

  • JO de la Soci: Vladimir Putin, acuzat de deturnarea a miliarde de euro din fondurile destinate Olimpiadei

     “Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au transformat într-o escrocherie vastă”, scrie Boris Nemţov, într-un raport redactat împreună cu Leonid Martiniuk, membru al mişcării de opoziţie Solidarity. Cei doi autori apreciază că între 25 şi 30 de miliarde (19 şi 23 de miliarde de euro) din 50 prevăzute pentru JO s-au volatilizat.

    “Jocurile Olimpice sunt un proiect personal pentru Putin şi este clar că cei care au furat bani sunt cei care sunt aproape de acelaşi Putin”, scriu Nemţov şi Martiniuk, în raportul lor.

    Construirea a numeroase instalaţii şi complexuri sportive a fost atribuită unor companii care aparţin unor apropiaţi ai lui Putin fără licitaţie, dezvăluie raportul, scris după şase luni de anchetă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, arestată peventiv

     Alături de Oniga, a fost arestată şi Georgeta Oprea, pe care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o acuză de dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la înşelăciune, toate în formă continuată.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au reţinut-o pe Viorica Oniga, preşedinta Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, funcţionar angajat cu contract de muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul şi fals intelectual, toate în formă continuată.

    Alături de aceasta a fost reţinută şi Georgeta Oprea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, reţinută pentru corupţie

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au reţinut-o pe Viorica Oniga, preşedinta Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, funcţionar angajat cu contract de muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul şi fals intelectual, toate în formă continuată.

    Alături de aceasta a fost reţinută şi Georgeta Oprea, pentru dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la înşelăciune, toate în formă continuată , se arată într-un comunicat de presă de marţi al DNA.

    Procurorii vor cere Tribunalului Prahova arestarea preventivă pentru 29 de zile a Vioricăi Oniga şi a Georgetei Oprea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecarea dosarului “Valiza”: Victor Piţurcă şi Teia Sponte, la instanţa supremă, unde va fi adus şi Gigi Becali

     Completul de cinci judecători de la instanţa supremă continuă luni discuţiile în dosarul “Valiza”, aflat în faza de recurs după ce procurorii anticorupţie au atacat decizia de achitare a lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino.

    La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi adus şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, care se află în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv, în urmă cu o săptămână, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • H&M, acuzată că a copiat modele de ţinute de la Balenciaga, Celine şi Kenzo

     Astfel, colecţia The New Mix include, de exemplu, o bustieră albă din bumbac aproape identică cu una prezentă în colecţia de primăvară 2013 a casei Balenciaga – purtată de actriţa Kristen Stewart la premiera filmului “On The Road”. Diferenţa de preţ este uriaşă, topul H&M costând 19,95 de dolari, în timp ce cel de la Balenciaga costă 1.535 de dolari, potrivit dailymail.co.uk.

    La fel se întâmplă cu o rochie scurtă cu bretele, care are un decolteu din plasă, similară cu o rochie prezentă în colecţia de primăvară Celine, diferenţele de preţ fiind iarăşi notabile, 24,95 de dolari pentru ţinuta H&M, faţă de 3.250 – rochia Celine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Director Aeroport Timişoara: Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei şi 1,9 milioane de euro către instituţie

     Directorul Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, Daniel Idolu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că problemele la instituţia pe care o conduce au început în 2011, când compania Carpatair a acuzat conducerea aeroportului că acordă ajutor de stat companiei Wizz Air, principalul competitor pe piaţa timişoreană, prin practicarea unor discounturi prea mari.

    Acuzaţiile s-au transformat într-o serie de procese, atât între Carpatair şi Wizz Air, cât şi între Carpatair şi Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT).

    Idolu a afirmat însă că vinovat de problemele companiei Carpatair este chiar managementul acesteia.

    Astfel, Idolu a explicat că această companie a folosit, din 2007 şi până în prezent, Aeroportul Internaţional Timişoara drept nod aerian. Acest lucru înseamnă că doar între 13 şi 20 la sută dintre pasagerii Carpatair plecau sau veneau în Timişoara, restul aflându-se în tranzit între destinaţiile din vest şi est ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funeriu, despre raportul ce îl vizează: O nouă calomnie din seria “Funeriu n-are bacalaureatul”

     “Este vorba despre o acuzaţie a Guvernului, subliniez, a Guvernului, împotriva mea şi a ministrului Vreme. Subiectul este prelungirea unor contracte de licenţe pentru computerele din şcoli, contracte începute între 2000 şi 2004. Am vegheat să nu se producă ilegalităţi la Ministerul Educaţiei pe perioada mandatului meu”, afirmă Funeriu, în postare.

    Fostul ministru al Educaţiei ţine să sublinieze, de asemenea, că “au fost multe plângeri” împotriva lui ca ministru, însă “niciuna dintre ele dovedită adevărată, multe dintre ele dovedindu-se a fi calomnii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare scandal de acum de pe Wall Street: Bloomberg, acuzată ca s-a folosit de date private ale clienţilor în articole

    Bloomberg este anchetată în SUA după ce unii dintre cei mai mari clienţi ai săi şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care jurnaliştii s-au folosit de date confideţiale privind modul în care clienţii au folosit puternicele terminale de informaţii ale agenţiei de ştiri pentru a alege direcţia materialelor, scrie Financial Times.

    După ce băncile americane de investiţii Golman Sachs şi JP Morgan au ridicat semne de întrebare cu privire la această situaţie, un purtător de cuvânt al Rezervei Federale a declarat sâmbătă că FED-ul investighează acest caz, purtând discuţii cu reprezentanţii Bloomberg.

    Trezoreria Statelor Unite este la curent cu această situaţie şi investighează de asemenea cazul. Terminalele de date Bloomberg sunt folosite de autorităţi de supraveghere din întreaga lume.

    Ca răspuns la această situaţie, Bloomberg a numit un executiv să revizuiască politica de conformare cu legislaţia aplicabilă utilizării datelor, şi a restricţionat accesul jurnaliştilor la informaţiile cu privire la ce terminale de date Bloomberg folosesc clienţii şi când le utilizează.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

     

  • Omul de afaceri dispărut la Arad a fost ucis, cadavrul fiind dus într-o pădure

     Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Arad, Dan Ursu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că suspectul reţinut în cazul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol, respectiv Adrian Buleu, este cercetat pentru infracţiunea de omor.

    “S-a reţinut că în seara zilei de 1 mai Buleu Adrian l-a agresat pe Apostol Abel în incinta unui local, generându-i victimei leziuni care au provocat decesul. Ulterior, a transportat cadavrul cu ajutorul autoturismului său într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu, unde a incendiat autovehiculul”, a declarat Ursu.

    El a mai spus că Adrian Buleu nu a colaborat cu anchetatorii.

    “În cursul audierilor, nu a oferit informaţii, prevalându-se de dreptul său de a nu face declaraţii”, a adăugat Ursu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro