Tag: preluare

  • AT&T, cea mai mare companie telecom din SUA, vrea să preia Vodafone anul viitor

     Conducerea AT&T “pregăteşte terenul” pe plan intern, vizând “o strategie pentru o tranzacţie complexă” cu grupul britanic, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Europa, au afirmat sursele citate de Bloomberg.

    Cele două companii nu au început oficial discuţiile, însă AT&T, cea mai mare companie telecom din SUA, lucrează intens pentru a determina ce active ale Vodafone ar urma să păstreze după preluare, şi care investitori ar fi interesaţi să preia operaţiunile la care va renunţa, au continuat sursele.

    Totodată, compania americană elaborează o strategie pentru dezvoltarea operaţiunilor Vodafone în Europa, unde rata de penetrare a serviciilor de internet mobil este mai lentă decât în SUA.

    Alternativ, grupul AT&T este interesat de preluarea EE, cel mai mare operator din Marea Britanie după numărul de clienţi, format în 2010 ca joint venture între Orange (Franţa) şi Deutsche Telekom (Germania).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul a atras peste 380 milioane euro, aproape de maximul vizat, prin vânzarea a 15% din Romgaz

     Oferta s-a încheiat joi, iar preţul a fost fixat la 30 lei pentru o acţiune, aproape de nivelul superior al intervalului stabilit, rezultând un cost de 9,25 dolari pentru certificate de depozit (GDR-uri) vândute pe piaţa de la Londra.

    Statul a lansat pe 22 octombrie oferta prin care a scos la vânzare 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe acţiune, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).

    Astfel, suma atrasă se apropie de valoarea maximă vizată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Americanul Daniel Roberts vinde Romanian International Bank unor polonezi

    Romanian International Bank (RIB) va fi preluată de grupul financiar polonez Getin Holding, prezent pe pieţele din Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi controlat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa bancară.

    RIB este controlată de Daniel Roberts şi fosta sa soţie, Florina Roberts, cetăţeni de americani. Cei doi deţin fiecare câte 44,7% din acţiuni.

    La 31 decembrie 2012, cota RIB în sistemul bancar în funcţie de volumul activelor era de 0,12%, banca situându-se pe poziţia 36 în rândul instituţiilor de credit.

    RIB are un capital social de 55,2 milioane de lei şi a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei. RIB are cea mai mică solvabilitate din sistemul bancar şi trebuie capitalizată

    Grupul financiar polonez Getin Holding, fondat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, este una dintre cele mai mari companii listate la bursa din Varşovia. Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding.

    Getin Holding are activităţi în Polonia şi Europa de Est, în domeniul bancar, al intermedierilor financiare, asigurărilor şi al leasingului.

    Grupul deţine controlul asupra a trei bănci, Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia. Getin mai deţine în Rusia compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului.

    Politica Getin Holding este de creştere prin dezvoltarea companiilor din grup, achiziţii şi înfiinţarea de noi companii.

    În primul semestru din acest an, Getin Holding a obţinut un profit net de 117,124 milioane de zloţi (27,794 milioane euro) din operaţiuni continue, în scădere de la 524,623 milioane de zloţi (124,183 milioane euro) în aceeaşi perioadă a anului 2012.

    La 30 iunie 2013, grupul deţinea active de 11,44 miliarde de zloţi (2,64 miliarde euro).

  • Lenovo ar putea face o ofertă de preluare a BlackBerry

     Producătorul de PC-uri şi smartphone-uri Lenovo a intrat într-un acord de confidenţialitate cu BlackBerry care îi permite să inspecteze în detaliu situaţia financiară a companiei canadiene, a afirmat una dintre surse.

    Contactat de WSJ, un reprezentant al Lenovo a refuzat să comenteze informaţiile.

    Un reprezentant al BlackBerry a afirmat că firma nu are de gând să facă vreun anunţ privind procesul de evaluare a alternativelor strategice înainte de aprobarea unei eventuale tranzacţii.

    BlackBerry a închiat în luna septembrie un acord preliminar de preluare în valoar de 4,7 miliarde de dolari, cu un consorţiu de investitori canadieni condus de grupul de asigurări Fairfax Financial Holdings, unul dintre cei mai mari acţionari ai producătorului de smartphone-uri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complexul rezidenţial Ibiza Sol, disponibil la vânzare pentru 33,3 milioane euro. Băncile finanţatoare pot prelua proiectul

    “Planul de reorganizare propus de administratorul judiciar a fost votat de toate cele cinci clase de creditori şi prevede valorificarea întregului activ Ibiza Sol către un investitor şi/sau valorificarea activului pe unităţi locative în sistem retail la preţul de 33,35 milioane de euro + TVA. Planul permite şi darea în plată a întregului activ Ibiza Sol către creditorii garantaţi Alpha Bank România şi respectiv RI Eastern European Finance prin mandatar Raiffeisen Bank şi/sau către orice altă persoană fizica şi/sau juridică care se subrogă în drepturile şi obligaţiile creditorului garantat”, se arată într-un comunicat al Euro Insol, administratorul judiciar al firmei care a dezvoltat complexul imobiliar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Metropolitan Life – Noi suntem pregătiţi să preluăm riscurile neacoperite de pachetul de bază

     “Noi, ca şi asiguratori, suntem pregătiţi să preluăm riscurile care nu vor fi acoperite de pachetul de bază”, a spus Theodor Alexandrescu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

    Preşedintele Metropolitan Life a precizat că nu sunt foarte mulţi asiguratori care doresc să preia riscul de morbiditate, pentru că acesta este foarte greu de controlat, având în vedere statisticile “deteriorate” potrivit cărora media de spitalizare este de aproximativ şase zile, lucru care duce la un cost al pachetului foarte ridicat.

    “Un pachet obligatoriu are cost undeva la jumătate faţă de unul voluntar, pentru că avem dispersia riscului”, a mai spus Theodor Alexandrescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu un investitor chinez şi guvernul francez

     China Business News scria săptămâna trecută că Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piaţa chineză, vrea să preia 30% din acţiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro).

    PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a reafirmat că este în căutare de finanţare pentru investiţii şi extinderea în afara Europei, având în vedere că cererea de pe continent se alfă la minimul ultimilor 20 de ani.

    “Peugeot analizează evoluţii industriale şi comerciale cu diverşi parteneri, inclusiv implicaţiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns încă la maturitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de companie, care nu a făcut alte precizări, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cofondatorii BlackBerry ar putea face o ofertă pentru preluarea companiei, unde mai au 8% din acţiuni

     Lazaridis şi Fregin au angajat Goldman Sachs şi Centerview pentru a evalua opţiunile. Cei doi mai deţin împreună doar 8% din acţiunile companiei, participaţie cu o valoare de 338 de milioane de dolari la actuala capitalizare, scrie cotidianul Financial Times.

    Acţiunile au închis joi în creştere cu 1%, la 8,2 dolari.

    Producătorul de smartphone-uri a acceptat o ofertă de preluare de 4,7 miliarde de dolari, 9 dolari pe acţiune, din partea unui cosorţiu de investitori condus de Fairfax Financial. Fondul de investiţii are o participaţie de 10% la BlackBerry.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A pariat pe o afacere în care nu credea nimeni, iar astăzi face trei milioane de euro

    CONTEXTUL: Piaţa de articole promoţionale a înregistrat în ultimii ani scăderi drastice, în condiţiile în care majoritatea companiilor şi-au redus bugetele pentru cadouri. În acest moment, valoarea anuală a pieţei se plasează în jurul a 40 de milioane de euro, estimează Sebi Vasilescu, country manager la Samdam Solutions.

    DECIZIA: Pentru a-şi creşte afacerile, în aşteptarea momentului în care companiile vor bugeta sume mai mari pentru articole promoţionale, Samdam a luat nu una, ci două decizii strategice. În urmă cu câteva luni a achiziţionat un concurent: afacerea Ranco din cadrul RTC Holding. În plus, compania a deschis săptămâna trecută un showroom în Bucureşti, în urma unei investiţii de 100.000 de euro.

    EFECTELE: În urma achiziţiei, rulajele firmei cresc cu 200%, Ranco având anul trecut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, iar Samdam de 1 milion de euro. Firma ajunge astfel pe locul doi în topul firmelor de profil, după ce anterior se plasa pe poziţia opt, în funcţie de cifra de afaceri. Graţie achiziţiei, dar şi deschiderii showroomului, Sebi Vasilescu se aşteaptă ca până la finalul anului cifra de afaceri să ajungă la 3 milioane de euro, iar la sfârşitul lui 2014 să se apropie de 4,5 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de anul curent.



    “SUNT COMPANII ALE CĂROR BUGETE PENTRU CADOURI AJUNG LA SUTE DE MII DE EURO PE AN, ÎN CONTINUARE, DAR NUMĂRUL LOR S-A REDUS FAŢĂ DE PERIOADA DE CREŞTERE ECONOMICĂ”, declară Sebi Vasilescu, country manager la Samdam Solutions, companie cu activităţi în domeniul importului şi distribuţiei de materiale promoţionale. Sunt însă companii care au păstrat bugete generoase pentru obiecte promoţionale, cele mai multe fiind din farma, tutun, producţia şi distribuţia de băuturi, alcoolice şi nealcoolice.

    Clienţii companiei sunt firme pentru care Samdam personalizează la comandă produse promoţionale. Firma, de origine belgiană, are activităţi pe piaţa autohtonă din 2008, an în care acţionarii au preluat şi o fabrică la Baia Mare, unde sunt personalizate produsele, prin serigrafie, imprimare sau broderii. 130 de angajaţi lucrează în fabrică, cea mai mare parte a produselor pe care aceştia le personalizează fiind trimise peste hotare, pentru alte filiale ale companiei, din Belgia, Franţa, Olanda sau Hong Kong.

    Fabrica Print Master din Baia Mare este în curs de extindere, iar până la finalul acestui an va avea o suprafaţă mai mare cu 15.000 mp şi un nou spaţiu de depozitare pentru 18.000 de paleţi. „Noua fabrică va fi cea mai mare de acest fel din Europa„, spune reprezentantul Samdam. Firma deţine în România spaţii de producţie, depozitare şi personalizare prin gravură, broderie, serigrafie sau transfer şi tampografie.„Clienţii vor ceva care să-i diferenţieze„, punctează Vasilescu. În showroom-ul cu o suprafaţă de200 mp sunt expuse în jur de 1.000 de produse, articole textile, genţi, accesorii de călătorie, articole pentru cadouri de sfârşit de an.

    Compania mai are un showroom la Iaşi, iar până la sfârşitul anului ar urma să mai fie deschise încă două astfel de spaţii, la Cluj şi Timişoara. Cataloagele de prezentare reunesc însă zeci de mii de produse – numai pentru tricouri sunt patru cataloage diferite – iar reprezentantul firmei spune că în fabrica de la Baia Mare pot fi personalizate orice tip de produse, chiar dacă nu se găsesc în cataloage. De pildă, un client a vrut să ofere cadou cheiţe de calorifer inscripţionate.

    „Nu aveam aşa ceva în ofertă, dar am găsit produsele şi am executat comanda”, spune reprezentantul firmei care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de un milion de euro. Pentru a-şi spori afacerile, Samdam a preluat anul acesta o firmă concurentă, Ranco, din cadrul grupului RTC, într‑o tranzacţie despre care Vasilescu nu oferă niciun fel de detalii financiare, dar spune că „s-a încheiat foarte repede, s-a semnat în trei săptămâni„. Prin această achiziţie compania a urcat în clasament, de pe poziţia a opta în funcţie de cifra de afaceri până pe locul doi. „Vrem ca în doi‑trei ani să ajungem lideri de piaţă„, mai spune Vasilescu, care a lucrat vreme de 18 ani în cadrul grupului RTC. Deschiderea spaţiului de prezentare din Capitală, în urma unei investiţii de 100.000 de euro, a fost, adaugă reprezentantul companiei, o decizie strategică, pentru că majoritatea clienţilor Ranco au sediul în Bucureşti.

  • Fostul şef al BM Robert Zoellick, numit preşedinte al consilierilor Goldman Sachs

     Mandatul său la conducerea BM s-a încheiat în luna iunie a anului trecut, potrivit Financial Times.

    Zoellick a fost una dintre cele mai importante personalităţi care l-au susţinut anul trecut în campania prezidenţială din SUA pe Mitt Romney, candidat din partea Partidului Republican.

    Fostul preşedinte BM ar fi urmat să obţină un post important, precum secretar de stat sau şef al Trezoreriei, într-o administraţie condusă de Romney. Acesta a pierdut însă alegerile.

    Zoellick a declarat că speră să le fie de ajutor atât conducerii Goldman, cât şi clienţilor lor, şi că a fost atras de funcţie deoarete reprezintă “o oportunitate excelentă de a rămâne al curent cu evoluţiile din pieţe şi din zona investiţiilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro