“Trebuie să luăm măsuri pe care le putem controla. Ceea ce nu putem face este să distrugem încrederea tuturor investitorilor şi să ajungem într-o situaţie în acre aceştia ar spune că dacă am făcut asta pentru Grecia, vom face acelaşi lucru pentru Spania, Belgia sau orice altă ţară. Atunci, nimeni nu îşi va mai băga banii în Europa”, a afirmat cancelarul german. Într-un interviu de o oră cu un cunoscut realizator de talk show-uri din Germania, Merkel a afirmat că se bazează pe analiza Fondului Monetar Internaţional (FMI) când evaluează modul în care trebuie abordate problemele Greciei.
Tag: zona euro
-
Leonard Orban: Scenariu cel mai rău ar fi ca procesul de integrare europeană să o ia în sens invers
“Cred că scenariul cel mai rău ar fi ca acest proces de integrare europeană s-o ia în sens invers. Adică să asistăm din ce în ce mai mult la evoluţii centrifuge, care ar putea conduce inclusiv la dezintegrarea UE. În momentul de faţă, interesul vital pentru România este consolidarea Uniunii Europene. Acea idee a Statelor Unite Europene este o idee spre care trebuie să mergem, pentru că, altfel, dacă ne uităm pe hartă, Europa e un continent mic, în pierdere de viteză, cu o populaţie care îmbrătrâneşte, cu anumite avantaje, dar şi cu multe dezavantaje”, a declarat Leonard Orban la ProTV. El a mai spus că, dacă europenii vor să menţină un anumit nivel de trai, un anumit standard de prosperitate, au nevoie de unitate.
-
Cum se poate apăra România de criza grecească şi de riscurile anului electoral
Deşi prezenţa relativ mare a băncilor greceşti în România (cca 16% din active) reprezintă un risc important, factorii care limitează pericolul de contagiune din partea crizei datoriilor greceşti sunt următorii:
1) în ciuda îngrijorărilor de până acum, nu există semne vizibile de tensiune, în forma unor retrageri de fonduri din subsidiarele româneşti ale băncilor din statele periferice ale zonei euro sau ieşiri de capital
2) băncile din România cu capital grecesc nu deţin portofolii semnificative de obligaţiuni suverane elene şi au o expunere redusă în raport cu alte entităţi greceşti
3) BNR, care se poate baza pe asistenţa financiară externă la nevoie (în virtutea acordului preventiv cu FMI) este bine poziţionată spre a limita riscurile în cazul unui şoc.
Cu toate acestea, notează analiştii Citi, “este limpede că apetitul investitorilor pentru activele româneşti va rămâne limitat până ce problema Greciei se va clarifica, respectiv până ce apetitul global pentru risc îşi va reveni”.
Ilker Domac şi Gultekin Isiklar, cei doi analişti ai Citi care se ocupă în mod curent de România, au venit la Bucureşti în perioada 15-16 septembrie, unde s-au întâlnit cu oficiali ai BNR, ai Consiliului Fiscal, ai instituţiilor financiare internaţionale şi cu analişti independenţi.
Domac şi Isiklar adaugă că perspectiva de inflaţie pentru lunile următoare “s-a îmbunătăţit considerabil, graţie unei recolte bune interne şi scăderii preţurilor internaţionale ale materiilor prime agricole”, singurul factor care ar putea umbri peisajul fiind riscurile aduse de anul electoral. Citi se aşteaptă ca inflaţia la finele anului să fie de circa 4,5%, deşi e posibil chiar să fie şi mai redusă, dacă alimentele se ieftinesc în continuare. Pentru 2012, Citi estimează o inflaţie puţin sub 4% la sfârşitul anului, rezultatul urmând să fie influenţat de mersul crizei greceşti şi de impactul ei asupra leului.
În prezent, în privinţa leului “nu există îngrijorări majore”, având în vedere “performanţa puternică a exporturilor, ajustarea remarcabilă a deficitelor externe, existenţa programului cu UE şi FMI, voinţa BNR de a evita o depreciere puternică a leului şi faptul că dispune de resursele adecvate pentru a apăra moneda”. Având în vedere însă tensiunile din zona euro, Domac şi Isiklar estimează un nivel al cursului leu-euro de circa 4,25 pentru sfârşitul anului în curs.
Analiştii Citigroup estimează, de asemenea, că BNR va amâna pentru 2012 orice reducere a dobânzii de politică monetară, din cauza riscurilor crizei greceşti şi a nivelului ridicat al aversiunii faţă de risc în rândul investitorilor.
În privinţa deficitului bugetar, Guvernul se va încadra anul acesta în ţinta de 4,4% din PIB (calcul ESA), însă încadrarea anul viitor în ţinta de 3% va fi dificilă, din cauza anului electoral. “Totuşi, deşi ne aşteptăm la anumite măsuri populiste moderate, nu e de anticipat o campanie masivă de cheltuieli preelectorale, având în vedere existenţa programului susţinut de FMI şi UE”.
-
Economistul-şef al FMI: Băncile europene au nevoie urgent de recapitalizare, posibil cu sprijinul statelor
“Este esenţial să fie majorat capitalul băncilor. Dacă nu vom face asta, băncile vor încerca să-şi suplimenteze capitalul prin vânzarea de active şi scăderea numărului de credite. Aceasta ar fi foarte periculos, dintr-un punct de vedere macroeconomic”, a comentat Blanchard, citat de Wall Street Journal.
Băncile vor încerca să-şi majoreze capitalul apelând la pieţele financiare şi, dacă nu vor reuşi să facă asta, statul ar putea interveni. “Nu e vorba de o naţionalizare, ci doar ca statul să preia participaţii la bănci spre a le permite să-şi majoreze capitalul”, a spus Blanchard. Aceasta ni se pare foarte important şi foarte urgent.”
Ţările europene sunt acum mai dispuse să accepte ideea că băncile de pe continent au nevoie de capital suplimentar, pentru a face faţă potenţialelor pierderi de pe urma crizei datoriilor suverane, a adăugat economistul-şef al FMI.
Luna trecută, apelul făcut de şefa instituţiei, Christine Lagarde, pentru recapitalizarea masivă a băncilor europene a stârnit o reacţie negativă din partea guvernelor europene şi a Băncii Centrale Europene, mai ales că FMI şi-a însoţit apelul cu estimarea că nevoia de capital suplimentar ar fi de 200 de miliarde de euro.
Ulterior, FMI şi-a retras estimarea, afirmând că respectiva cifră nu era decât un “rezultat preliminar” dintr-un document de lucru.
-
Şi dacă se sparge zona euro?
Spre ce anume se îndreaptă acum discuţiile relevante despre viitorul UE o arată, între altele, chiar declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, un barometru foarte bun pentru cine vrea să urmărească direcţia din care bate vântul în sfera de decizie a Uniunii: în primăvară, înainte de semnarea Pactului Euro Plus, preşedintele spunea că nu e de acceptat impunerea unei fiscalităţi unitare la nivel european, propusă pe atunci de Germania, pentru că ea va dezavantaja statele cu impozite mai mici, între care şi România; acum însă declară că “va trebui să înghiţim pastila” fixării de la Bruxelles a unui nivel unic de TVA sau de impozit pe profit, drept componentă necesară a viitorului concept de State Unite ale Europei, “dacă vrem ca Europa să fie viabilă în faţa procesului de globalizare”.
Ceea ce s-a întâmplat peste vară pe pieţele financiare şi ameninţarea unei recăderi în recesiune globală pare într-adevăr să fi strâns rândurile în Europa şi să fi înmuiat rezistenţa – dacă nu faţă de ideea unui guvern european unic, măcar faţă de ideea de solidaritate europeană (studiul “Transatlantic Trends” al Marshall Fund, de săptămâna trecută, arată că în ţări ai căror cetăţeni se declară în proporţia cea mai mare afectaţi de criză – Bulgaria, România – ponderea celor favorabili UE şi încrezători în Europa unită a rămas la cotele cele mai înalte, iar 60% dintre europeni consideră acceptabil ca ţările lor să contribuie la un fond comun de salvare a ţărilor cu probleme bugetare). Faţă de primăvară, cea mai importantă noutate de percepţie este aceea că pentru ţările din afara zonei euro devine din ce în ce mai greu să facă faţă turbulenţelor de pe pieţe şi concurenţei globale, astfel încât opţiunea pentru ele este “efortul de a adera cât mai rapid la zona euro” (Leonard Orban, ex-comisar european), cu conştiinţa că “dacă zona euro se rupe, UE nu va putea supravieţui” (Jacek Rostowski, ministrul de finanţe al Poloniei).
Până aici toate bune şi frumoase; problema ţine însă de procesul de decizie şi de felul cum liderii comunică deciziile cetăţenilor şi cum înţeleg să câştige sprijinul acestora. Pe de o parte, evoluţia spre un guvern federal al Europei sau spre o “confederaţie a europenilor”, evocată zilele trecute de şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, e prezentată ca o sperietoare, dintr-o perspectivă punitivă, cu argumentul că dacă guvernele din zona euro nu sunt în stare să adopte măsuri corecte de disciplinare a finanţelor publice, atunci ar trebui să intervină o instituţie supranaţională.
Acelaşi rol de sperietoare îl are şi multcitatul studiu al băncii elveţiene UBS, publicat în urmă cu două săptămâni (şi popularizat chiar de Rostowski, a cărui ţară deţine preşedinţia curentă a UE), conform căruia spargerea zonei euro ar însemna nu numai costuri economice mult mai mari decât cele implicate de salvarea “verigilor slabe” (între 6.000 şi 11.500 de euro pe cap de locuitor numai în primul an, în comparaţie cu 1.000 de euro în total în cazul salvării ţărilor cu probleme), dar şi costuri politice, întrucât autoritatea Europei pe scena internaţională ar dispărea şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.
Pe de altă parte, indecizia care domină la vârful UE induce la rândul ei confuzie şi teamă tocmai în rândul cetăţenilor ce ar trebui să aibă încredere în politicile publice pe care sunt chemaţi să le susţină, mai ales când cetăţenii constată că povara crizei nu e distribuită corect. Ultimul exemplu: preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, susţine emiterea de euroobligaţiuni ale zonei euro, pe motiv că numai aşa poate fi restabilită încrederea investitorilor; cancelarul german Angela Merkel combate ideea, argumentând că eurobondurile comune nu au sens în peisajul fiscal dezechilibrat din prezent. “Există apeluri de a emite eurobonduri înainte ca statele din sudul Europei să-şi pună ordine în finanţe, ceea ce ar recompensa statele nedisciplinate din sud în detrimentul statelor disciplinate din nord”, a comentat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, cu ocazia recentelor conferinţe ale BCR de la Mamaia.
În opinia personală a lui Lazea, pentru problemele actuale s-au aplicat patru mari soluţii eronate, la fel de generatoare de hazard moral. Pe toate le-am văzut la lucru, cu efectele lor cu tot: politici monetare laxe, favorabile datornicilor şi descurajatoare pentru economisire, cu dobânzi de politică monetară sub rata inflaţiei (România este printre foarte puţinele ţări UE unde dobânda centrală este peste inflaţie, alături de Ungaria, Polonia şi Slovenia), politici fiscale laxe, care aruncă povara plăţii datoriilor asupra generaţiilor viitoare (Lazea a citat butada lui Keynes, “Pe termen lung, toţi vom fi morţi”), politica SUA de a-şi rezolva problemele interne prin tiparniţa de bani şi exportul de inflaţie în toată lumea, cu efecte distructive mai ales în pieţele emergente, unde ponderea alimentelor şi a energiei e mai mare în coşul de consum şi, poate mai evident decât toate, salvarea multor bănci cu probleme prin apelul la fonduri bugetare, “care îi recompensează pe bancherii imprudenţi şi îi penalizează pe toţi plătitorii de taxe”.
Vezi aici rezultatele testului de stres bancar din Europa
Valentin Lazea consideră, în schimb, că erorile trecutului trebuie să fie plătite tot de cei care le-au cauzat şi nu transferate “prin politici mioape” asupra terţilor, numai că pentru ca aceasta să se întâmple, ar fi nevoie de “o schimbare majoră a atitudinii publicului, care nu poate avea loc fără un leadership puternic”. Iar leadership nu înseamnă genul de sperietoare descris mai sus, ci capacitatea liderilor de a aplica politici raţionale, acceptabile moral pentru cetăţeni. În opinia economistului-şef al BNR, acestea ar include interzicerea plăţii de bonusuri, creşteri de salarii şi dividende pentru băncile salvate cu banii contribuabililor atâta vreme cât băncile nu şi-au plătit datoria faţă de state, încetarea politicilor de subvenţii nesustenabile pentru populaţie şi companii prin care generaţia actuală îndatorează generaţiile viitoare, întărirea politicilor monetare pentru stimularea economisirii atunci când creşterea economică se va consolida şi chiar lăsarea la discreţia pieţelor de capital a statelor “incapabile sau lipsite de voinţa de a se reforma”.
Lazea a prezentat inclusiv o “regulă de aur” a unui guvern prudent din punct de vedere macroeconomic, care s-ar ghida după un şir simplu de cifre: să nu depăşească 2% rată a inflaţiei, 3% deficit bugetar consolidat, 4% creştere anuală a PIB, 5% deficit de cont curent, 6% creştere a salariilor în sectorul bugetar şi 7% rată a şomajului.
Dacă nu e previzibil în ce măsură Europa va avea parte de un astfel de leadership, analiştii Citigroup apreciază că mai previzibilă decât atitudinea guvernelor este cea a pieţelor financiare, unde se înfruntă constant două categorii opuse de investitori, a căror încercare de a influenţa guvernele să acţioneze în funcţie de interesul lor va domina peisajul economic mondial şi în următorii câţiva ani.Punctul comun al celor două categorii e că niciuna nu doreşte intrarea în incapacitate masivă de plată a unor state, însă în rest interesele lor sunt opuse: deţinătorii de portofolii mari de obligaţiuni – “bond vigilantes” – presează guvernele să aplice politici de natură să majoreze câştigurile din obligaţiuni şi să garanteze rambursarea acestora, în timp ce deţinătorii de portofolii mari de acţiuni – “equity vigilantes” presează guvernele să menţină politici favorabile majorării câştigurilor din acţiuni.
Mai clar, politicile dorite de primii determină austeritate bugetară şi, potenţial, deflaţie; politicile dorite de a doua categorie determină inflaţie (“relaxările monetare cantitative” de genul celor aplicate de Rezerva Federală) şi limitează potenţialul companiilor de a crea locuri de muncă (prin mai puţină implicare a autorităţilor de reglementare în fuziuni şi achiziţii ori în alocarea resurselor companiilor spre distribuirea de dividende sau răscumpărări de acţiuni făcute cu scopul de a creşte preţul acţiunilor).
-
Cât a costat salvarea băncilor din Irlanda cu bani publici
Cu alte cuvinte, irlandezii au cheltuit pentru a împiedica falimentul băncilor echivalentul a 40% din PIB pe anul trecut, sau echivalentul a 150% din totalul veniturilor încasate la buget.
Pentru recapitalizarea instituţiilor financiare – Anglo-Irish Bank, Bank of Ireland, Irish Life & Permanent, EBS – au fost cheltuite 71 de miliarde de euro, din care 65 au fost furnizate de statul irlandez, reiese din ultimul raport al Curţii de Conturi, care citează datele băncii centrale.
John Buckley, şeful Curţii de Conturi, a spus că valoarea totală a activelor bancare, după acoperirea pierderilor, va ajunge la circa 14-21 de miliarde de euro până în 2013.
Conform aceluiaşi raport, statul a plătit consultanţilor bancari, juridici şi contabili peste 73 de milioane de euro, din 2008 până iunie 2011, pentru serviciile de consultanţă prestate în contextul crizei bancare.Cel mai mult au încasat consultanţii bancari, pentru care statul a plătit 35 de milioane, urmaţi de experţii juridici, cu 22,4 milioane, respectiv serviciile de contabilitate, cu 15,6 milioane.
Statul irlandez a fost silit să contracteze, toamna trecută, un credit de 67,5 miliarde de euro de la FMI şi UE, din care circa 10 miliarde au fost bani destinaţi salvării băncilor. Pentru a obţine creditul, guvernul de la Dublin (care ulterior a şi căzut din această cauză) a acceptat să contribuie la aranjamentul de credit cu 18 miliarde de euro din fondul de pensii.
În plus, banca centrală a Irlandei a acordat băncilor cu probleme împrumuturi de circa 70 de miliarde de euro, iar Banca Centrală Europeană le-a împrumutat la rândul său cu circa 80 de miliarde de euro, adaugă The Guardian.
-
Afirmaţia că prăbuşirea zonei euro ar provoca război în Europa – “o iresponsabilitate cât Everestul”
Ministrul polonez de Finanţe, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, a avertizat în această săptămână, într-un discurs la Parlamentul European, asupra producerii unui război pe continent în următorii zece ani dacă zona euro se prăbuşeşte.
“M-am întâlnit recent cu un prieten care a lucrat cu mine în perioada reformelor economice şi care acum e preşedinte al unei mari bănci poloneze. El mi-a zis: ‘Ştii, după asemenea şocuri economice şi politice, rar se întâmplă ca în următorii zece ani să nu fie un război catastrofal. Mă gândesc serios să le fac rost copiilor mei de o viză permanentă pentru SUA’”, a spus Rostowski, conchizând că liderii europeni “nu pot lăsa să se întâmple o astfel de catastrofă”.
Rostowski este ministru de finanţe din 2007, reprezentând Platforma Civică de centru-dreapta.
Liderul partidului de opoziţie Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, a reacţionat imediat, afirmând că “a vorbi astăzi despre război şi despre necesitatea de mutare în SUA echivalează cu o iresponsabilitate cât Muntele Everest”.
La rândul său, Jerzy Wenderlich, vicepreşedinte al Seimului din partea Alianţei Stângii Democratice, a comentat că “o astfel de persoană n-ar trebui nici să ţină în mână o puşculiţă, nemaivorbind de bugetul statului”.
Premierul Donald Tusk, încercând să-şi apere ministrul, a explicat că sensul spuselor lui Rostowski era de fapt că “dacă nu se iau decizii rapid şi nu se trece rapid la acţiune, ne îndreptăm spre o direcţie periculoasă”. “Vă rog să trataţi cuvintele d-lui Rostowski ca un avertisment ferm către toţi politicienii zonei euro care timp de multe luni, în loc să ia decizii, au rămas într-o stare de inerţie.”
Rostowski s-a bazat în declaraţia sa despre eventualul război pe un studiu recent al băncii elveţiene UBS, conform căruia fragmentarea zonei euro ar implica riscuri politice, întrucât conceptul de Europă unită şi autoritatea ei ca atare pe scena internaţională ar deveni desuete şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.
UBS estima, de asemenea, că probabilitatea ca o ţară considerată “verigă slabă” în ansamblul zonei euro să abandoneze uniunea monetară este zero, întrucât costurile ieşirii din zona euro pentru ţara respectivă ar atinge 40-50% din PIB numai în primul an.
-
Daţi un leu pentru creditorii Greciei
În realitate, ar fi vorba de fapt de stimularea investitorilor care ar finanţa statele, aşa cum a fost programul american TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility), în valoare de 100 de miliarde dolari (bani folosiţi efectiv până în 2010, dintr-un total disponibil de 1.000 de miliarde), prin care Rezerva Federală a oferit finanţare ieftină băncilor şi fondurilor de investiţii, permiţând astfel instituţiilor de credit să continue, la costuri rezonabile, creditarea consumatorilor şi a micilor afaceri.
CNBC a relatat că un oficial (nenumit) al G7 ar fi declarat că europenii iau în considerare o astfel de variantă de TALF, doar că ea ar viza piaţa obligaţiunilor guvernamentale, cu scopul de a-i stimula pe investitori să continue, la costuri rezonabile, creditarea statelor cu probleme.
Capacitatea financiară a EFSF este actualmente de 440 de miliarde de euro.