Imaginile prezentate pe postul public de televiziune, la o ora de maxima audienta, au fost chiar mai puternice decat un eventual verdict in justitie care sa-l incrimineze pe recent demisionarul ministru al agriculturii. Aceasta arata ca miza principala nu este neaparat condamnarea actorilor politici implicati, cat determinarea caderii lor imagologice, cadere care va angrena la randul sau o deteriorare rapida a imaginii Guvernului in ansamblu.
Nu poate fi trecuta cu vederea coincidenta intre momentele in care sunt activate parghiile justitiei si dinamica de pe scena politica. Comparatia cu momentul 2005, cand Dinu Patriciu a devenit o tinta a justitiei, este necesara. Atunci, ca probabil si acum, tinta nu era reprezentata de Decebal Traian Remes, ci de premierul Tariceanu, iar actiunile independente ale justitiei par a fi impulsionate de catre Traian Basescu, cel care ar trebui sa fie – constitutional – factor de echilibru intre institutiile statului. O alta evidenta a acestor confruntari este data si de conjunctura electorala in care se desfasoara acest conflict.
Din punct de vedere conceptual, intregul scandal mediatic poate fi redus la confruntarea dintre doua interpretari ale justitiei ca putere in stat. Este vorba despre independenta si lupta anticoruptie. Daca primul dintre acestea este asumat de Guvern, cel de-al doilea face parte din apanajul presedintelui. Desi cele doua nu reprezinta decat conjunctural concepte antitetice, acestea par sa coaguleze in jurul lor electorat, asemeni temelor de campanie electorala. Prima abordare atrage atentia asupra faptului ca seful statului incearca sa isi inlature adversarii politici, motivand electoral acest gest ca fiind vointa poporului. De cealalta parte, presedintele acuza ca in spatele acestei independente, cei acuzati nu fac altceva decat sa stopeze lupta anticoruptie.
Opinia publica romaneasca este ca de obicei incitata de caderile spectaculoase ale liderilor politici, de reducerea fortata a acestora la stadiul de simpli cetateni sau chiar mai putin (potentiali infractori). Mesajul propagat de Traian Basescu este nu doar populist, ci pastreaza si o anumita dimensiune proletara. Seful statului a dus o campanie sustinuta de apropiere, la nivelul imaginii, a liderului de mase. Iluzia deciziei pe care acesta a oferit-o electoratului prin mitingurile din Piata Universitatii si adresarea permanenta catre popor au creat in mentalul colectiv impresia ca oricine poate si merita sa fie conducator. Mai mult, Basescu a sugerat ca nici unul dintre actualii lideri politici nu are alte merite decat cele conjuncturale, care sa il califice pentru pozitia pe care o ocupa.
Confruntarea dintre cele doua interpretari face in prezent deliciul electoratului, hranindu-se din aviditatea acestuia pentru subiecte de senzatie. Publicul a acumulat de-a lungul timpului o serie de frustrari, cauzate de discrepanta dintre bogatia clasei politice si saracia in care traieste omul de rand. Orice dezvaluire publica a defectelor clasei politice reprezinta o forma de defulare pentru electoratul inchistat in nedreptatile cotidiene.
Noul scandal mai poate fi vazut si din alta perspectiva: dosarele DNA reprezinta o noua formula de atac la adresa Guvernului, in conditiile in care acesta din urma a ramas in picioare in urma motiunii de cenzura. Directiile trasate de Traian Basescu cu o zi inaintea votului din Parlament au fost ignorate de catre clasa politica (scenariu de altfel previzibil), un motiv in plus pentru seful statului de a utiliza alte parghii prin care sa saboteze cabinetul Tariceanu. Chiar daca executivul condus de Calin Popescu Tariceanu pastreaza inca expresia rezistentei, el este in fapt supus unui asediu care ameninta sa afecteze grav PNL in perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor.