BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Strategie olandeză cu dezvoltatori români

     

    Când te alături unei companii, primul lucru pe care îl faci este să îţi iei PC-ul în primire, proces care în majoritatea companiilor înseamnă să vorbeşti cu cineva care vorbeşte cu altcineva să-ţi activeze e-mailul, apoi aplicaţiile, apoi telefonul etc.; când compania foloseşte aplicaţiile RES, angajatul are toate soluţiile instalate pe laptop la sosirea sa la noul loc de muncă, iar dacă îi lipseşte ceva, tot ce trebuie să facă este să apese un buton pe ecranul aplicaţiei noastre şi va primi acel lucru. La fel de uşor va fi deconectat la plecarea din companie de toate aplicaţiile firmei, astfel că nu mai există motive de îngrijorare legate de securitatea datelor“, explică directorul general al RES, Al Monserrat, câteva din rolurile aplicaţiilor dezvoltate de producător.

    Potrivit descrierii reprezentanţilor RES, compania construieşte soluţii software pentru companiile din domeniul IT şi pentru departamentele IT ale companiilor mari care îi fac pe utilizatorii finali, fie ei angajaţii unei organizaţii sau partenerii acesteia, să aibă o experienţă mai bună, care îi face mai productivi. Compania a dezvoltat o serie de aplicaţii în crearea, automatizarea şi securizarea spaţiilor digitale, ce sunt vândute până acum mai ales în ţări precum cele Benelux, în SUA, în Regatul Unit. Bob Janssen, care este directorul general al RES, fondator şi chief technology officer, cât şi Alina Şandru, aleasă pentru conducerea echipei din România, au fost prezenţi la inaugurarea centrului de cercetare şi dezvoltare lansat recent pe piaţa locală, în cadrul căruia lucrează deja 42 de angajaţi. Chiar dacă aplicaţiile RES nu au încă niciun cumpărător în România, piaţa locală are un rol important în extinderea companiei, prin intermediul centrului de dezvoltare inaugurat, al treilea, alături de cele din Olanda, Boston.

    Deschiderea centrului din România reprezintă un pilon important în planul de a atinge pragul de 100 de milioane de euro fixat pentru anul următor. Reprezentanţii companiei nu oferă o valoare exactă a investiţiei în deschiderea acestei subsidiare, dar apreciază că se ridică la câteva sute de mii de euro. Bazele RES au fost puse la începutul anilor 2000 în Olanda, unde compania a înregistrat creşteri rapide, înainte de a începe extinderea internaţională, după cum descrie evoluţia acesteia Bob Janssen. El spune că au existat patru etape de dezvoltare: lansarea soluţiilor şi intrarea pe segmentul enterprise şi câştigarea de clienţi importanţi, lansarea în SUA, concomitent cu atragerea de investiţii în companie (2009-2010), iar acum au ajuns în faza de globalizare. „Auzi de companii din tehnologie care investesc mult; noi nu am făcut aşa, am contractat câteva investiţii, nu multe, şi am marcat profituri constante în ultimii cinci ani.“ Compania a obţinut finanţări de 18 milioane de dolari de la două organizaţii, una americană  şi una belgiană, iar în prezent acţionariatul este împărţit între fondator şi investitori.

    Janssen nu şi-a început cariera în cadrul unei companii IT, ci în departamentul IT al unei „companii normale; nu că cele din domeniul IT nu ar fi normale“, glumeşte el. A lucrat în energie, apoi în logistică, domeniu în care a constatat că „dacă imprimantele nu funcţionează, tirurile nu vor merge, funcţionarea lor este critică – lucru la care nu te gândeşti atunci când vezi o imprimantă“. A dobândit astfel  o perspectivă total diferită despre IT şi despre impactul acestui departament. „IT-ul poate fi un departament strategic, dar pentru majoritatea companiilor trebuie să meargă. Dacă nu merge, devine o problemă, pierzi din productivitate“ este principala lecţie pe care a învăţat-o lucrând în logistică. A început să dezvolte în acea companie o soluţie, după ce a constatat, în urma unei cercetări de piaţă, că soluţia de care avea nevoie nu exista. Ulterior lansării produsului, a ales drumul antreprenoriatului: „A fost mereu visul meu, aşteptam ca ideea potrivită să sosească, aceasta a venit; aveam tehnologia, aprobarea companiei unde lucram atunci să o implementez, am avut un client de referinţă, cel pentru care am lucrat. Am început apoi să vindem“. Au crescut organic de la trei clienţi în primul an la 20 în al doilea şi la 2.500 în prezent, în 27 de ţări. Janssen îşi aminteşte că prima piatră de hotar a fost un contract cu un client cu 10.000 de utilizatori, ce a generat „primul milion“ al companiei, fonduri direcţionate spre creşterea acesteia. „Pe măsură ce compania a crescut, am căutat să ne extindem în zone în care am găsit genul de oameni care să adere la cultura noastră, dar şi care au experienţa tehnologică care să construiască aceste produse inovatoare.“ În contextul investiţiilor atrase, Al Monserrat, al cărui CV îl recomandă drept executivul care a adus Citrix Systems de la sute de milioane de dolari la mai mult de 3 miliarde de dolari venituri în 2014, a fost numit director general al companiei în urmă cu aproximativ un an. Una dintre primele sale misiuni a fost să găsească modalităţi prin care să continuie investiţiile companiei în cercetare şi dezvoltare.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Ce spun românii plecaţi peste hotare pentru un trai mai bun: „Ne-am întoarce în România dacă am avea salarii mai mari şi mai multe oferte de muncă“

    Salariile de 4-5 ori mai mici în România faţă de cele din ţările dezvoltate din Europa, lipsa ofertelor de muncă conforme cu nivelul de calificare, dar şi infrastructura deficitară sunt doar câteva din motivele pentru care o parte dintre români preferă în continuare să plece la muncă peste hotare.
     
    „Principalul motiv pentru care am ales să plec din ţară a fost faptul că nu găseam un job la fel de bine plătit ca în străinătate. M-aş întoarce, însă România are nevoie de drumuri, autostrăzi şi educaţie“, a spus Andrei L., în vârstă de 29 de ani, care lucrează pe o poziţie de şofer de tir în Germania, deşi are studii superioare de inginer frigotehnist.
     
    În ciuda faptului că pentru joburile specializate românii plecaţi pot câştiga salarii destul de mari, aceştia aleg să lucreze peste graniţe pe poziţii sub nivelul lor de calificare, cum ar fi cele de infirmiere, şoferi de taxi sau de tir, ospătari sau ca personal de vânzări. De exemplu, pentru o poziţie din sectorul vânzărilor, salariile variază între 780 şi 6.100 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot ajunge la salarii de peste 3.300 de euro lunar, pe când în România un medic cu experienţă câştigă în jur de 700 – 800 de euro net pe lună.
     
    Totuşi, unii angajatori susţin că există locuri de muncă disponibile în ţară, dar că nu găsesc uşor candidaţi.
     
    „Dacă vorbim de ofertele de muncă la nivelul întregii ţări, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Compania noastră face relocări interne din sud şi est în vestul ţării, aici vorbim de mii de oameni, e clar că sunt oferte de muncă, mai ales luând în considerare că la acestea se adaugă cazare şi două mese asigurate“, a spus Felix Toma, country manager în cadrul Gi Group, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară.
     
    Companiile locale au început să mărească salariile, mai ales ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, însă angajatorii suferă în continuare de o lipsă acută de angajaţi. „În ultimele 2-3 luni companiile au început să mărească salariile, dar o fac pentru că sunt forţaţi din lipsa candidaţilor“, a precizat Felix Toma.
     

     

  • Ce spun românii plecaţi peste hotare pentru un trai mai bun: „Ne-am întoarce în România dacă am avea salarii mai mari şi mai multe oferte de muncă“

    Salariile de 4-5 ori mai mici în România faţă de cele din ţările dezvoltate din Europa, lipsa ofertelor de muncă conforme cu nivelul de calificare, dar şi infrastructura deficitară sunt doar câteva din motivele pentru care o parte dintre români preferă în continuare să plece la muncă peste hotare.
     
    „Principalul motiv pentru care am ales să plec din ţară a fost faptul că nu găseam un job la fel de bine plătit ca în străinătate. M-aş întoarce, însă România are nevoie de drumuri, autostrăzi şi educaţie“, a spus Andrei L., în vârstă de 29 de ani, care lucrează pe o poziţie de şofer de tir în Germania, deşi are studii superioare de inginer frigotehnist.
     
    În ciuda faptului că pentru joburile specializate românii plecaţi pot câştiga salarii destul de mari, aceştia aleg să lucreze peste graniţe pe poziţii sub nivelul lor de calificare, cum ar fi cele de infirmiere, şoferi de taxi sau de tir, ospătari sau ca personal de vânzări. De exemplu, pentru o poziţie din sectorul vânzărilor, salariile variază între 780 şi 6.100 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot ajunge la salarii de peste 3.300 de euro lunar, pe când în România un medic cu experienţă câştigă în jur de 700 – 800 de euro net pe lună.
     
    Totuşi, unii angajatori susţin că există locuri de muncă disponibile în ţară, dar că nu găsesc uşor candidaţi.
     
    „Dacă vorbim de ofertele de muncă la nivelul întregii ţări, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Compania noastră face relocări interne din sud şi est în vestul ţării, aici vorbim de mii de oameni, e clar că sunt oferte de muncă, mai ales luând în considerare că la acestea se adaugă cazare şi două mese asigurate“, a spus Felix Toma, country manager în cadrul Gi Group, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară.
     
    Companiile locale au început să mărească salariile, mai ales ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, însă angajatorii suferă în continuare de o lipsă acută de angajaţi. „În ultimele 2-3 luni companiile au început să mărească salariile, dar o fac pentru că sunt forţaţi din lipsa candidaţilor“, a precizat Felix Toma.
     

     

  • Ryanair a anunţat o reducere de 40% pentru trei rute din Timişoara

    Compania aeriană low-cost Ryanair a lansat astăzi (22 Iulie) o promoţie  pentru Timişoara, prin care oferă bilete la tarife cu 40% mai scăzute pentru toate rutele din Timişoara către şi din Germania. Reducerea se aplică  pentru călătoriile din luna septembrie, pentru locurile rezervate pe 3 rute din Timişoara către/din Berlin, Dusseldorf şi Frankfurt şi este valabilă până Duminică (24 Iulie), la miezul nopţii (ora 24:00 GMT), potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

     “Începând cu luna septembrie, Ryanair va conecta Timişoara cu centrele business cheie ale Europei, prin frecvenţe şi orare potrivite oamenilor de afaceri, ca Bruxelles, Bucureşti, Londra şi Milano, Ryanair fiind alegerea ideală atât pentru călătoriile business, cât şi pentru cele de agrement. Pentru a sărbători numărul mare de rezervări din reţeaua noastră de rute din România, în acest weekend oferim 40% reducere pentru 3 rute din Timişoara din/către Germania, pentru călătorii în Septembrie.”, a declarant Denis Barabas, sales & marketing executive Ryanair România şi Europa Centrală şi de Est.

     

  • Ryanair a anunţat o reducere de 40% pentru trei rute din Timişoara

    Compania aeriană low-cost Ryanair a lansat astăzi (22 Iulie) o promoţie  pentru Timişoara, prin care oferă bilete la tarife cu 40% mai scăzute pentru toate rutele din Timişoara către şi din Germania. Reducerea se aplică  pentru călătoriile din luna septembrie, pentru locurile rezervate pe 3 rute din Timişoara către/din Berlin, Dusseldorf şi Frankfurt şi este valabilă până Duminică (24 Iulie), la miezul nopţii (ora 24:00 GMT), potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

     “Începând cu luna septembrie, Ryanair va conecta Timişoara cu centrele business cheie ale Europei, prin frecvenţe şi orare potrivite oamenilor de afaceri, ca Bruxelles, Bucureşti, Londra şi Milano, Ryanair fiind alegerea ideală atât pentru călătoriile business, cât şi pentru cele de agrement. Pentru a sărbători numărul mare de rezervări din reţeaua noastră de rute din România, în acest weekend oferim 40% reducere pentru 3 rute din Timişoara din/către Germania, pentru călătorii în Septembrie.”, a declarant Denis Barabas, sales & marketing executive Ryanair România şi Europa Centrală şi de Est.

     

  • Care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un smartphone?

    Smartphone-urile oferă multe beneficii, precum posibilitatea de a afla o mulţime de informaţii într-un timp scurt şi de a comunica în timp real cu aproape oricine din lume. Însă, aceste dispozitive implică şi multe pericole, mai ales pentru persoanele care nu sunt suficient de mature pentru a le folosi. Unul dintre cele mai dezbătute şi controversate subiecte ale momentului este: care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un telefon inteligent?

    Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei Influence Central. Unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani. Ioana i-a dat băiatului ei gadgeturi să se joace cu ele încă de la vârsta de trei ani, deoarece, potrivit ei, erau singurele lucruri care îl linişteau. De la vârsta de 4 ani, copilul are propriul lui telefon inteligent, un model mai vechi din familie şi ştie să îl folosească înainte de a învăţa să scrie sau să numere. „Nu ştiu dacă este bine sau nu faptul că are propriul smartphone. A fost un copil agitat şi telefoanele, tabletele şi alte electronice erau singurele lucruri care îl linişteau. Cred şi că, într-un fel, nu te poţi opune evoluţiei tehnologiei”, mi-a declarat ea. Partea bună în acest caz este că cel mic nu a devenit dependent de gadget. „În weekend-uri şi vacanţe se joacă în continuare cu copiii şi are multe activităţi în aer liber. Se plimbă cu bicicleta, se joacă cu mingea. Uneori nu se atinge de smartphone toată ziua”, a mai spus Ioana. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un smartphone?

    Smartphone-urile oferă multe beneficii, precum posibilitatea de a afla o mulţime de informaţii într-un timp scurt şi de a comunica în timp real cu aproape oricine din lume. Însă, aceste dispozitive implică şi multe pericole, mai ales pentru persoanele care nu sunt suficient de mature pentru a le folosi. Unul dintre cele mai dezbătute şi controversate subiecte ale momentului este: care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un telefon inteligent?

    Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei Influence Central. Unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani. Ioana i-a dat băiatului ei gadgeturi să se joace cu ele încă de la vârsta de trei ani, deoarece, potrivit ei, erau singurele lucruri care îl linişteau. De la vârsta de 4 ani, copilul are propriul lui telefon inteligent, un model mai vechi din familie şi ştie să îl folosească înainte de a învăţa să scrie sau să numere. „Nu ştiu dacă este bine sau nu faptul că are propriul smartphone. A fost un copil agitat şi telefoanele, tabletele şi alte electronice erau singurele lucruri care îl linişteau. Cred şi că, într-un fel, nu te poţi opune evoluţiei tehnologiei”, mi-a declarat ea. Partea bună în acest caz este că cel mic nu a devenit dependent de gadget. „În weekend-uri şi vacanţe se joacă în continuare cu copiii şi are multe activităţi în aer liber. Se plimbă cu bicicleta, se joacă cu mingea. Uneori nu se atinge de smartphone toată ziua”, a mai spus Ioana. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Un bucureştean a construit un castelul de lut în Valea Zânelor. Vezi cum arată construcţia inspirată din poveştile Fraţilor Grimm

    Inspirat din poveştile Fraţilor Grimm, un român a construit un castel din lut la 35 de km de Sibiu, în Valea Zânelor.

    Castelul de lut Valea Zânelor îi aparţine lui Răzvan Vasile, un bucureştean care şi-a petrecut verile copilăriei la bunici, în satul  Mândra din Ţara Făgăraşului, scrie Descoperă.

    Pensiunea este construită doar din materiale naturale, iar zona aleasă este una de poveste. Castelul-pensiune are zece camere şi se întinde pe 320 mp. A fost construit de meşteri şi muncitori din Maramures, pe baza unui proiect realizat de arhitectul Ileana Mavrodin.

    Până acum a investit în construcţie 230.000 de euro, dar mai are nevoie de încă pe atât pentru a putea primi turişti. La ridicarea casei s-a lucrat aproximativ un an, iar de curând au fost terminate şi finisajele exterioare. Pentru ca proiectul să ajungă la forma finală a fost nevoie să schimbe mai mulţi arhitecţi, şi nici cu muncitorii lucrurile n-au mers mai uşor.

    Fundatia este realizata din beton si pietre, structura este din lemn, iar peretii sunt construiti din cob (buştean de olid şi apoi acoperit cu cob), un amestec de pamânt, apa, paie, argila si nisip. Pereţii exteriori au 60 cm grosime iar cei interiori 45 cm.

    „Tencuiala exterioara este de var şi nisip şi turnurile sunt din piatra de rau, zidite cu var şi nisip”, a explicat Razvan Vasile, pentru casenaturale.org.

    Pentru încălzire, au fost montate două centrale pe lemne. Pensiunea e pe două nivele, parter şi mansardă, are 6 camere duble şi 4 apartamente etajate, toate diferite şi fiecare cu intrare proprie, din exterior, din dorinţa ca turiştii care ajung aici să aibă cât mai multă intimitate.

    Pensiune urmează să fie inaugurată până la finalul anului.

    Sursă fotografii: travelgeni.com / Rodica Avram şi facebook.com/casteluldelut 

  • Cum arată şi cât de bine se mişcă noul Mercedes-Benz GLC Coupé

    Organizarea celor din Stuttgart a fost impecabilă: am avut de ales, în prima zi, între două trasee similare ca distanţă dar diferite din punctul de vedere al dificultăţii. Am ales traseul cu ceva mai multe viraje şi cu 25 de kilometri mai lung, pentru că voiam să văd cât poate să ducă maşina. Ei bine, am primit răspunsul cu vârf şi îndesat.

    Forţa modelului GLC 300 4MATIC Coupé, pe care l-am testat pe traseul montan timp de două ore şi jumătate, devine evidentă atunci când întâlneşti o pantă abruptă: cei 245 de cai-putere îşi intră în rol şi împing de la spate SUV-ul, care nu a avut nicio dificultate în a parcurge cei 156 de kilometri dintre Torino şi Valle d’Aosta. Peisajul este de vis: înconjurat de munţi, traseul te poartă pe lângă oraşe precum Settimo sau Verres; pe alocuri, drumul se deschide şi îţi prezintă panorama uluitoare a Alpilor. Am făcut câteva opriri pentru a admira vârfurile acoperite de zăpadă şi pentru a mă bucura de espresso-ul italian, faimos în toată lumea.

    Revenind însă la maşină, direcţia este impecabilă: am mai întâlnit o asemenea uşurinţă la AMG S63, ceea ce pare puţin surprinzător având în vedere că vorbim de două clase aflate la mare diferenţă una de cealaltă.

    Portbagajul este mare, iar faptul că scaunele pot fi pliate în mai multe moduri ajută la obţinerea unui spaţiu extins, la nevoie; fiind vorba de o maşină de tip SUV, producătorul german s-a asigurat că bifează şi această căsuţă.

    Interiorul este exact aşa cum te-ai aştepta de la un Mercedes-Benz, fiind evidentă atenţia la detaliu. Singurul aspect negativ pe care l-am remarcat a fost punctul mort; caroseria blochează destul de mult unghiul de privire atunci când te uiţi în spate. La fel ca în majoritatea modelelor produse de Mercedes-Benz, sistemul Me connect este acum valabil şi pe noul GLC Coupé. Pe lângă funcţiile standard, sistemul permite acum conectarea cu un smartphone pentru a avea şi mai multe opţiuni: localizarea maşinii, controlul climei sau verificarea nivelului de combustibil. Am remarcat din nou utilitatea sistemului HUD (Heads-Up Display), ceva ce mă aştept să devină disponibil pe majoritatea maşinilor în câţiva ani. Locurile din spate beneficiază de un spaţiu surprinzător de mare, având în vedere că vorbim totuşi de un SUV de mărime medie.

    GLC Coupé este cu 8 centimetri mai lung decât GLC-ul clasic şi cu 4 centimetri mai scund; mai exact, maşina măsoară 4,73 metri lungime şi 1,6 metri înălţime. Designul a fost gândit pentru a prezenta o ţinută sport, lucru pe care cred că cei de la Stuttgart l-au reuşit. Grilajul din faţă este un detaliu binevenit, care conferă maşinii o doză de agresivitate.

    GLC Coupé are pe versiunile standard suspensie sport de tip Dynamic Body Control şi poate fi echipat cu suspensie de tip Air Body Control; am avut ocazia să le testez, iar concluzia a fost că opţiunile de pe suspensia de bază (Eco, Comfort, Sport, Sport+ şi Individual) sunt mai mult decât suficiente.

    SUV-urile se împart în următoarele categorii, numite şi subsegmente: mici, compacte, medii şi mari; odată cu dimensiunea, cresc şi puterea motorului, capacitatea de tractare şi, mai ales, preţul. Modele de lux există, de asemenea, în cadrul fiecărei categorii. În general, preţurile pentru SUV-uri mici sau compacte se află în jurul a 15-20.000 de euro, iar cele medii şi mari pot ajunge până la 40.000 de euro (fără a lua în calcul modelele premium, ce pot trece şi de 100.000 de euro).

    Vânzările de SUV şi alte maşini mari sunt astăzi în creştere, iar acest lucru este evident în timpul unei plimbări printr-o parcare publică. Sedanurile, în schimb, reprezintă un segment de piaţă în scădere şi îşi pierd, într-o tot mai mare măsură, statutul de maşină de familie. O altă percepţie care nu mai este conformă cu realitatea se referă la faptul că SUV-urile sunt maşini care oferă o ţinută de drum potrivită mai curând pentru offroad; dar SUV-urile de azi nu mai au prea mare legătură cu modelele originale, dezvoltate pe platforme şi pe şasiuri de maşini militare, oferind condiţii la fel de bune ca în cazul unui sedan. Astfel, condiţiile din maşinile crossover de astăzi pot atrage un public extrem de numeros, interesat mai mult de spaţiu şi scaune de piele decât de viteza cu care poate pleca de la stop. Prin urmare, dacă nu vorbim de ecologişti convinşi sau de oameni care vor să câştige şi o fracţiune din preţul combustibilului, SUV-urile par a fi opţiunea ideală: o poziţie mai bună la volan, mai mult spaţiu, plus toate avantajele pe care le oferea anterior un sedan.

    În România, piaţa SUV-urilor s-a schimbat în mod semnificativ, iar cota lor a crescut de patru ori de la începutul crizei până în prezent, sub influenţa mai multor factori: cel mai important a fost apariţia Daciei Duster, urmat de creşterea segmentului SUV-urilor mici de oraş şi de ieftinirea SUV-urilor premium germane, categorie unde oferta s-a diversificat substanţial în ultimii ani.

    Noul GLC Coupé va fi disponibil în opt variante – patru pe diesel, trei pe benzină şi o variantă hibridă. În ordinea puterii, acestea sunt: GLC 200 d Coupé (100 KW/136 cai-putere), GLC 220 d 4MATIC Coupé (125 KW/170 CP), GLC 250 d 4MATIC Coupé (150 KW/204 CP), GLC 350 d 4MATIC Coupé (190 KW/259 CP), GLC 250 4MATIC Coupé (155 kw/211 CP), GLC 300 4MATIC Coupé (180 KW/245 CP) şi GLC 350 e 4MATIC Coupé (235 KW/320 CP).

    Personal, aştept cu nerăbdare varianta realizată alături de AMG, GLC 43 4MATIC, care promite un motor biturbo V6 ce ar urma să dezvolte 367 de cai-putere.

    Am petrecut seara alături de inginerii de la Mercedes-Benz, dar s-a nimerit a fi una destul de tristă pentru ei; la umbra Alpilor, am urmărit împreună meciul Germania-Franţa din semifinalele Euro 2016. Şi chiar dacă Mannschaft nu mai e chiar ce-a fost, nemţii se pot mândri cu faptul că maşinile lor reprezintă, în continuare, nivelul de referinţă atunci când vine vorba de lux.