Tag: conducere

  • Conducerea ASF: Am fost avertizaţi că, în cazul unor decizii dure privind Astra, vom fi demişi

     “Consiliul ASF doreşte să aducă la cunoştinţa publicului că la sfârşitul anului trecut, când a demarat demersul de control la societatea Astra, a primit avertismente din piaţa asigurărilor că în cazul unor decizii dure la adresa Astra, vor exista mari probleme iar conducerea ASF va fi demisă. ASF a ignorat aceste avertismente şi a luat toate deciziile care se impun din analiza deficienţelor constatate la Astra.

    ASF nu răspunde la niciun fel de demersuri de intimidare şi ia toate măsurile care se impun în urma neregulilor constatate. În privinţa indiciilor infracţionale ferme de care dispune ASF, autoritatea sesizează, conform legii, organele care au atribuţii în acest sens şi nu cedează în faţa presiunilor, fie ele şi instituţionale”, se arată în comunicatul autorităţii remis agenţiei MEDIAFAX miercuri seara.

    Autoritatea de reglementare remarcă faptul că, pentru preşedintele României, ASF este “o cloacă”, iar patronul Astra este “domnia sa”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF a instituit administrarea specială la compania de asigurări Astra. Firma va fi condusă de KPMG

     “Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicată, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (…) reprezentată legal de domnul Iulius Alin Bucşă, în calitate de preşedinte Directorat. Art. 2.- Se desemnează KPMG ADVISORY SRL”, se arată în decizia ASF.

    VEZI AICI COMUNICATUL DE PRESĂ ASF

    Începând de marţi, ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare/reasigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.

    Suspendarea operează şi îşi produce efectele pe toată durata procedurii de redresare financiară prin administrare specială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a revocat un membru al Directoratului

     Revocarea lui Boiangiu a intrat în vigoare vineri şi a fost votată în unanimitate, potrivit unui comunicat al Transelectrica.

    Compania nu a precizat motivele revocării şi nici înlocuitorul lui Boiangiu.

    Tot vineri a avut loc altă schimbare în conducerea companiei, respectiv înlocuirea, în Consiliul de Supraveghere, a lui Dănuţ Leonard Sandu, preşedintele NexteBank, cu Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului demisionar al Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, audiaţi la DNA

     Procurorii DNA – Serviciul teritorial Ploieşti îi audiază, la ora transmiterii acestei ştiri, pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi pe fiul acestuia, Vlad Alexandru Cosma, a declarat corespondentului MEDIAFAX  şeful DNA Ploieşti, procurorul Gabriel Lucian Onea.

    El a menţionat că nu poate da detalii despre calitatea în care cei doi au fost chemaţi la audieri la sediul DNA Ploieşti şi nici despre dosarul în care au loc audierile.

    Surse judiciare spun că audierile au loc în dosarul în care este arestat preventiv Răzvan Alexe, denunţat pentru trafic de influenţă de către un om de afaceri care are contracte cu CJ Prahova. Alexe este cunoscut drept un apropiat al conducerii CJ Prahova şi ca prieten al deputatului Vlad Cosma.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conducerea PNL a validat nominalizarea lui Atanasiu, Nicolăescu, Buşoi, Iohannis

     Validarea acestor propuneri s-a făcut prin vot, în şedinţa BPN al PNL.

    Liberalii vor avea în continuare şi o şedinţă a Delegaţiei Permanente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PNL îi propune lui Iohannis să intre în Guvern – surse

     Conform surselor citate, la ora transmiterii acestei ştiri, în şedinţa BPN se discută despre postul din Guvern pe care ar urma să îl preia Iohannis, fiind vizate poziţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

    Klaus Iohannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalţi miniştri liberali, au mai spus sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul Gefco îşi continuă extindere în regiunea Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu şi numeşte un nou director

    Pierre-Jean Lorrain, fost director general al Gefco Italia, preia conducerea zonei Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu pentru grupul Gefco. Situată la intersecţia dintre Europa de Vest, ţările baltice şi Rusia, această zonă oferă perspective reale de creştere datorită producţiei în plină ascensiune, nu doar în sectorul auto, care reprezintă punctul forte al expertizei Gefco, ci şi în sectoarele aeronauticei, al energiei, al bunurilor de consum sau al industriei, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Gefco  a deschis recent filiale în Bulgaria (2011), în Emiratele Arabe Unite (2013) şi în Croaţia (2013), care se adaugă filialelor existente deja în zonă: Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

    Filiala nou creată din Croaţia permite consolidarea şi fluidizarea fluxurilor cu multe ţări învecinate: Italia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru. Lider european în logistica auto, cu activitate şi în sectorul logisticii industriale, Gefco asigură transport rutier,aerian şi maritim de mărfuri, servicii de logistică şi gestionarea ambalajelor reutilizabile, inginerie vamală şi reprezentare fiscală în numele clienţilor săi.

    Industria, distribuţia în masă şi energia se numără printre sectoarele de creştere pe care grupul intenţionează să le exploateze în regiune Mărci precum Electrolux şi Schneider Electrics se numără printre principalii clienţi din zonă, alături de Ford, General Motors sau Volkswagen Audi.

  • Schimbări la vârful Samsung România: Sorin Manea preia conducerea diviziei B2B. Alexandru Munteanu este noul şef al diviziei telecom

    „În cei cinci ani în care am coordonat divizia de telecom a Samsung Electronics România, piaţa locală de smartphone-uri a avut o dinamică impresionantă, la fel şi business-ul Samsung. Am acceptat o nouă provocare în cadrul companiei, de a mă alătura si dezvolta o noua linie de business extrem de importantă în strategia Samsung: Enterprise Business Team – o divizie nouă, cu perspective importante de creştere”, a declarat Sorin Manea.

    Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul vânzărilor şi de peste zece ani în management de vânzări, Alexandru Munteanu s-a alăturat echipei Samsung la începutul acestei luni, în calitate de Head of Telecom Division. În ultimii 6 ani, Alexandru Munteanu a ocupat funcţia de Sales & Operations Senior Manager în cadrul Cosmote şi Germanos Telecom România, fiind responsabil de dezvoltarea şi implementarea strategiilor comerciale pentru produsele şi serviciile din domeniul telecom. În perioada decembrie 2007-mai 2009, Alexandru Munteanu a fost Commercial Manager în cadrul Germanos Telecom România, ocupându-se de strategia locală a produselor şi serviciilor de telecomunicaţii, iar anterior acestei responsabilităţi a ocupat poziţia de Country Sales Manager în cadrul GPS&More H.C SRL. În perioada 2003-2007, el a avut funcţii de conducere în departamentele de vânzări ale unor companii precum K Tech Electronics SRL (Regional Manager şi GSM Division Manager) sau Goldstern International (Area Sales Manager).

  • Un director general adjunct a preluat temporar conducerea CFR Marfă după decesul lui Drăghici

     Bărculeţ este de profesie economist şi este angajat în cadrul companiei de 9 ani, ocupând diverse funcţii, de la economist la manager finaciar, respectiv director general adjunct economic, se arată într-un comunicat al companiei.

    Compania CFR Marfă, controlată de stat, prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local.

    Drăghici a încetat din viaţă duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strategiile mai bune de stabilire a preturilor pot aduce o crestere mai mare in UE

    Studiul recent despre strategiile de stabilire a preturilor al companiei, care acopera toate industriile principale, aduce informatii esentiale despre cat este cresterea posibila, ce companii ar trebui sa preia conducerea si ce masuri ar trebui sa ia companiile in legatura cu stabilirea preturilor.
    “Datele despre cresterea slaba la nivelul UE, facute publice saptamana aceasta, ne intaresc conceptia bazata pe studiul realizat, ca firmele europene au un avantaj imens daca isi imbunatatesc strategiile de stabilire a preturilor.”, a spus Frank Bilstein, partener la A.T.Kearney si unul dintre cei mai experimentati consultanti in acest domeniu la nivel mondial.
    Eurostat a raportat ca PIB-ul in UE-17 a crescut cu doar 0.1% in al treilea trimestru din 2013, dar a scazut cu 0.4% fata de al treilea trimestru din 2012.
    “Pe masura ce companiile incep sa calculeze rezultatele de sfarsit de an si sa dea bonusuri, s-ar putea sa fie socate sa afle ca performantele lor ar fi putut fi imbunatatite daca ar fi luat masurile necesare imbunatatirii stabilirii preturilor.” , a spus Frank Bilstein.
    Valoarea premiului este suficient de mare pentru a spori cresterea PIB-ului
    Studiul a aratat ca fimelor care au luat masuri pentru imbunatatirea strategiei de fixare a preturilor, le-a crescut profitul brut cu peste 15% in medie, in ultimii 3 ani. 


    “Profiturile mai mari reprezinta motorul care le permite companiilor sa investeasca in infrastructura, sa angajeze mai multi oameni talentati si sa inoveze,” a spus Michael Weiss, partener la biroul din Bucuresti al A.T.Kearney. “Acest lucru reprezinta o parte a retetei de care Europa are nevoie pentru a se intoarce pe o cale de crestere economica sustenabila si solida.”
    Un factor prevestitor al potentialului unei companii pentru o mai buna stabilire a preturilor este actuala putere pe piata, definita de veniturile brute si cota sa de piata. A.T.Kearney a folosit rezultatele studiului pentru a crea o modalitate de a estima acest potential.
    Bazat pe rezultatele studiului, o corporatie puternica din industria auto, cu 8% cota de piata si 20% venituri brute in Europa, poate adauga aproape 3 puncte printr-o mai buna strategie de fixare a preturilor in decurs de 3 ani. Aceste valori reprezinta mai mult de 200 milioane Euro profit aditional. Un lider inovator high-tech cu 60% cota de piata si 45% venituri brute poate adauga 10 puncte, in medie, la venituri.
    O concluzie surprinzatoare: Cu cat ai mai mult succes, cu atat castigi mai mult dintr-o strategie mai buna de stabilire a preturilor
    “Poate cea mai intriganta concluzie este aceea ca firmele care au cele mai multe beneficii dintr-o stabilire mai buna a preturilor sunt acelea care sunt deja puternice.” , a spus Bilstein. Cu alte cuvinte, cu cat ai mai multa putere de piata, cu atat poti avea mai mult profit din alte imbunatatiri ale preturilor.
    Bilstein, care a realizat mai mult de 100 de proiecte legate de strategii pentru preturi la nivel global, stie ca o putere mare de piata poate aduce o inertie la nivelul managerilor. “Aceasta concluzie a studiului desfiinteaza scuza ‘suntem deja foarte buni’. Companiile de succes sunt cele care ar trebui sa fie la conducere deoarece in cazul lor este vorba