Tag: investitori

  • Afacerile Bosch au crescut cu 18%

    “Anul 2013 a fost foarte important pentru Bosch în România, caracterizat prin dezvoltarea solidă a tuturor activităţilor. În plus, ne-am întărit semnificativ prezenţa pe piaţa românească, iar în anii următori dorim de asemenea să continuăm extinderea şi consolidarea activităţii”, a declarat Mihai Boldizar, reprezentantul grupului în România.

    Evoluţia pozitivă a vânzărilor a fost influenţată în principal de livrările către sectorul auto, cu o pondere de peste 50% din totalul rulajului.

    Bosch a inaugurat recent în comuna Jucu, judeţul Cluj, cea de-a doua fabrică de componente auto pe care o deţine în România. Compania a investit peste 70 milioane de euro în noua fabrică, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 38.000 de metri pătraţi. Până la sfârşitul anului vor fi angajate circa 750 de persoane în noua fabrică. În prezent, unitatea are 325 de angajaţi.

    Cu acea ocazie, preşedintele Traian Băsescu declara că nu trebuie uitat sprijinul financiar pe care l-a acordat statul român investitorilor prin ajutoare de stat. “Toată lumea spune: <Uite o nouă fabrică> – Bosch a deschis la Cluj o nouă fabrică. Bosch uită întotdeauna să spună că a avut un sprijin, un ajutor de stat de circa 8 milioane de euro ca să facă investiţia. Nu există firmă străină care investeşte în România, fie că se numeşte Ford, fie că se numeşte Dacia, care să nu beneficieze de o formă sau alta de ajutor de stat, pentru că este un parteneriat între guvern şi investitorul străin în scopul creării de locuri de muncă”, a spus Traian Băsescu.

  • Immofinanz: Investitorii imobiliari sunt mai prezenţi în România

    “În Praga, cererea de birouri a scăzut, dar cu toate acestea au avut loc tranzacţii cu spaţii de birouri, ceea ce arată că nu întotdeauna încrederea şi percepţia despre piaţă reflectă situaţia reală. Ne aşteptăm să vină investitori şi în România. Cred că au început să-şi arate faţa, însă nu îşi deschid încă portofelele, aşteaptă să vadă dacă piaţa a ajuns la nivelul cel mai de jos”, a spus Reidl.

    În opinia sa, Bucureştiul este ocolit de investitori deoarece piaţa locală a fost “supraîncălzită”, iar în criză chiriile au scăzut foarte mult, spre comparaţie cu Polonia sau Cehia, unde nu au fost corecţii atât de dramatice.

  • Obligaţiunile României şi Ungariei, printre marii beneficiari ai ieşirilor de fonduri din Rusia

     Eurobondurile României şi Ungariei au generat pentru investitori randamente de 5%, respectiv 4,7%, de la incursiunea preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Crimeea la începutul lunii martie. Chiar dacă obligaţiunile Rusiei au urcat în ultimele două săptămâni, se află încă în declin cu 0,6% în această perioadă, una dintre cele două ţări în scădere dintre cele 56 care intră în componenţa Bloomberg Dollar Emerging Market Sovereign Bond Index, potrivit Bloomberg.

    Recuperarea economică a Europei ajută ţările din Europa de Est să reducă deficitele şi să atragă cumpărători pentru obligaţiunile emise, în timp ce Rusia este afectată de cele mai grave ieşiri de capital începând din 2008, cauzate de conflictul cu Ucraina.

    România şi Ungaria au înregistrat în 2013 cea mai bună situaţie a contului curent de până acum şi sunt astfel mai bine poziţionate pentru a rezista unor turbulenţe la nivel internaţional, notează Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unii investitori s-ar putea să fi aflat deciziile Fed înainte ca acestea să fie anunţate

     Datele privind tranzacţiile derulate în intervalul analizat arată mişcări de preţ anormal de mari la ordinele de vânzare şi cumpărare pe bursa americană, “semnificative statistic şi în direcţia deciziei” Fed, se arată în studiul realizat de cercătătorii Gennaro Bernile, Jianfeng Hu şi Yuehua Tang de la Universitatea de Management din Singapore, potrivit unui studiu citat de Bloomberg.

    Variaţiile de preţ au avut loc în perioada scurtă de timp de la momentul în care jurnaliştii au primit sub embargo comunicatul privind decizia Fed şi până la anunţarea publică a informaţiei.

    În zilele în care deciziile conducerii Fed au luat prin surprindere analiştii, calculele simple arată că profiturile obţinute de pe urma accesului mai rapid la informaţie au ajuns până la 256 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deloitte: Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani

     Încrederea investitorilor în Europa de Est continuă să crească la nivelul din perioada 2003-2007. Recesiunea din regiune ar putea astfel să ia sfârşit: proporţia repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii tranzacţionale s-a dublat faţă de ultimul studiu Deloitte, ajungând astfel la 60%, ceea ce indică un nivel maxim al încrederii în ultimii doi ani, se arată într-un comunicat al Deloitte.

    “Este încurajator să vedem o creştere a activităţii de tranzacţionare şi în Romania, comparativ cu anul trecut”, a declarat Hein van Dam, partener Deloitte România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Dobânda-cheie nu mai scade

    Pe parcursul crizei, inflaţia mare a împiedicat banca centrală să taie mai mult dobânda, astfel încât în perioada februarie 2009 – martie 2010, aceasta a fost redusă cu numai 0,5%, până la 5,25%, ceea ce s-a reflectat implicit într-o scădere a mai lentă a dobânzilor la credite, notează BNR.

    Începând însă din iulie 2013 şi până în februarie 2014, când dobânda a ajuns la 3,5%, BNR a redus dobânda în total cu 1,75%, în condiţii de dezinflaţie rapidă. Banca centrală a revizuit prognoza de inflaţie pentru sfârşitul lui 2014 de la 3,5% la 3,3% şi a crescut cu 0,1% estimarea pentru 2015, de la 3,2% la 3,3%.

     

  • Cine sunt cei mai bogaţi speculatori din lume

    Primii 25 de pe listă după sumele încasate au câştigat în total 21,15 mld. dolari, cu 50% mai mult decât în 2013 şi 2012. Investiţiile acestora s-au îndreptat cu precădere către acţiuni ale unor companii aeriene, din telecom, sănătate şi biotehnologie, notează publicaţia.

    Pe primul loc este David Tepper, fondatorul fondului Appaloosa Management, care a câştigat 3,5 mld. dolari, urmat de Steven Cohen de la SAC Capital Advisors, cu 2,4 mld. dolari, în timp ce John Paulson, fondatorul Paulson & Co, se situează pe locul al treilea, cu 2,4 mld. dolari.

  • Leul ignoră tensiunile din Ucraina şi urcă la maximul ultimelor şase luni faţă de euro

    Leul revine pe radarele investitorilor pe fondul creş­terii economice consistente, estimată la 3-4% în primul trimestru, iar cursul de schimb a ajuns la un minim al ultimelor şase luni, în ciuda tensiunilor politice din regiune. BNR a publicat vineri un curs oficial de 4,4340 lei/euro, un nivel care nu mai fusese atins din noiembrie anul trecut.

    Aşteptările analiştilor sunt pozitive şi pentru perioada următoare.

    „Chiar dacă mişcarea agenţiei Moody’s (trecerea perspectivei ratingului suvern al României de la «negativ» la «stabil» – n.red.) nu a avut un impact major asupra pieţelor financiare, reevaluarea ratingului programată de S&P pe 16 mai ar putea fi mai interesantă. O modificare în sus a ratingului ar putea îmbunătăţi semnificativ apetitul investitorilor pentru active în lei“, consideră Anca Jelea, analist al Raiffeisen Bank.

    Aprecierea leului reduce povara clienţilor cu credite în valută şi ar putea domoli creşterea aşteptată a ratei infla­ţiei, după introducerea accizei suplimentare la carburanţi în luna aprilie, dar pe de altă parte are un impact negativ asupra exporturilor, care au fost principalul motor al avansului economiei cu 3,5% anul trecut.

    Leul a avut vineri una dintre cele mai bune şedinţe de tranzacţionare din ultimul an şi a consemnat un avans de doi bani faţă de euro. Aceasta înseam­nă circa jumătate din terenul câştigat de moneda naţională în ultimele două săptămâni, de aproape un procent.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Noua privatizare a Eurobank

    Oferta de acţiuni a Eurobank a fost suprasubscrisă de trei ori de investitorii străini (fonduri de investiţii) şi de 1,4 ori de investitorii eleni, iar acţiunile au fost evaluate la 0,31 euro/acţiune, conform unor surse citate de Reuters.

    Ca efect, cota de participare la capitalul Eurobank a Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară (HFSF), instituţia care administrează recapitalizarea băncilor elene, va scădea astfel de la 95% la cca 35%. Cei mai mari investitori în acţiunile Eurobank sunt grupurile financiare Capital Group din SUA (550 mil. euro) şi Fairfax din Canada (400 mil. euro).

    Statul elen a preluat, prin HFSF, participaţii majoritare la toate cele patru mari bănci din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank şi Alpha Bank, însă doar la Eurobank a depăşit 90%, situaţie în care a preluat şi managemenetul instituţiei de credit.

  • Băsescu, mesaj către investitori: Puteţi avea încredere în România, economia e tot mai performantă

     Preşedintele a spus în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, că, în perioada 2008-2013, guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro.

    “Asta a creat condiţiile să se întâmple ce vedem azi, că România creşte ani de ani exporturile, inclusiv în perioada de criză”, a arătat preşedintele Băsescu.

    Şeful statului a mai arătat că, din cei 770 de milioane de euro, care au reprezentat ajutoare de stat pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă şi pentru investiţii, s-au consumat doar 320 de milioane, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt încă terminate şi că potenţialul industrial al României este în creştere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro