BusinessMagazin

Tag: alegere

  • România capătă o formă în ochii Sony PlayStation

    „Sunt un tip ocupat şi petrec două zile şi jumătate aici. Luăm în foarte serios această piaţă“, a spus Jim Ryan, preşedintele Sony Interactive Entertainment Europe, vorbind despre regiunea Europei de Est în cadrul unei discuţii în sediul proaspăt deschis al Sony din Praga, într-o sală de şedinţe răcoroasă şi unde erau prezentate produsele companiei japoneze, printre care şi două seturi de PlayStation VR, noul produs al companiei destinat realităţii virtuale.

    În această regiune, mai ales în România, creăm o categorie de entertainemet care înainte nu exista. Creşte foarte mult regiunea Europei de Sud-Est, probabil că avem cea mai mare rată de creştere în această zonă faţă de oriunde în lume“, continuă Ryan aplecat în faţă şi sprijinindu-şi coatele pe genunchi. Este îmbrăcat casual cu o pereche de blugi şi o cămaşă albstru închis deschisă la doi nasturi. Vorbeşte calm, chibzuind la fiecare răspuns. Face o pauză de gândire chiar şi înainte de a-mi spune că jocul lui preferat este Doom (versiunea 2015) dar că se distrează jucându-se şi la jocuri video Lego alături de fiica sa de nouă ani.

    PlayStation, ce se află pe piaţă încă din 1994, este un produs emblematic pentru Sony, iar a patra reiteraţie a consolei se bucură de un succes enorm. De la lansare, în noiembrie 2013 (SUA), până în prezent consola s-a vândut în peste 43 de milioane de exemplare şi japonezii plănuiesc să mai adauge încă 20 de milioane de unităţi până în martie 2017.

    De fapt, în ziua discuţiei cu Jim Ryan, Sony a anunţat rezultatele înregistrate în primul trimestru financiar, iar divizia de gaming a companiei s-a dovedit a fi o componentă foarte importantă pentru portofoliul companiei japoneze. Aproximativ 3,2 miliarde de dolari au fost generate de această divizie în ultimele trei luni, în creştere cu 14,5% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2015. Mai mult decât atât, gamingul a adus profituri companiei de aproape 427 de milioane de dolari, adică 78% din profitul total de 546 milioane de dolari înregistrat de Sony.

    În raportul companiei este precizat că la acest rezultat nu au contribuit doar vânzările de hardware, ci şi „creşterile semnificative ale vânzărilor de software pentru PS4, inclusiv cele efectuate prin intermediul PlayStation Network, dar şi reducerea costurilor de producţie“. Totuşi, per total, vânzările companiei au scăzut cu 10,8%, până la 15,7 miliarde de dolari, iar profitul a scăzut şi el cu 42%.

    „Piaţa de jocuri video din lume se află într-o stare foarte bună. Rata de vânzări a PS4 este excelentă, mai ales în Europa vânzările ne-au depăşit toate aşteptările. Suntem foarte fericiţi“, a comentat Ryan parcursul de până acum al consolei. Sony, prin PS4, deţine poziţia de lider de piaţă la nivel european, „la o distanţă destul de mare faţă de următorul competitor“.

    Iar acest lucru se datorează, în opinia şefului PlayStation, seriozităţii cu care au tratat piaţa europeană şi investiţiilor în distribuţia produselor pe continent. „Chiar şi în perioade dificile ne‑am păstrat oamenii, prezenţa pe continent, şi am tratat gamerii europeni cu foarte mult respect şi cred că ne-au recompensat alegând produsul nostru“, spune Ryan. Tot el punctează şi că ultima consolă a fost lansată în România, chiar înainte de cea din Japonia.

    Un element cu care se confruntă Sony şi alţi producători de console este faptul că acest tip de platformă a devenit mai mult decât o modalitate de a te juca. Acum majoritatea sistemelor oferă şi alte opţiuni de entertainment (ca vizionarea de filme de pe disc sau onlie, ascultarea de muzică). Ceea ce înseamnă că pe lângă segmentul de împătimiţi ai jocurilor video, aceste console se adresează şi unui alt segment, cel de casual gamers, al familiilor tinere. „Mă gândesc foarte mult cum să ne adresăm celor două categorii de public. Dar ceea ce se întâmplă de obicei este faptul o nouă consolă e adoptată la început de gameri, apoi, odată cu trecerea timpului, costul consolei se reduce şi publicul mai casual intră în ecuaţie. Însă anul acesta avem de-a face cu o provocare pentru că vindem mai repede ca oricând şi trecem mai repede prin audienţa de gameri. Ne gândim mai mult la publicul casual acum decât în trecut“, afirmă şeful Sony Interactive Entertainment Europe.

    Fie că este vorba de vânzări de jocuri sau de console, cert este că PlayStation este foarte important pentru Sony; ca urmare compania pregăteşte o nouă consolă, aşa- numitul proiect Neo, care până nu de mult era doar la rang de zvon, însă de curând a fost confirmat, iar Jim Ryan a avut de spus despre acest nou produs că „lucrăm la el, este o variantă de PS4 îmbunătăţită. Acestă consolă este menită să le ofere gamerilor o experinţă de gaming mai bună, capabilă să redea jocurile la o rezoluţie 4K“.

     

  • Vrei să începi o afacere de succes? Ce trebuie şi ce nu trebuie să faci

    Adam Grant în cartea sa Originalii abordează ideea de pioneri versus colonişti şi la începutul capitolului îl citează pe Bill Gros, cel care a fondat Idealab şi care de-a lungul vieţii a fost implicat în lansarea a peste 100 de companii. Potrivit lui Bill Gross factorul cel mai important nu a fost unicitatea ideii, capacităţile şi performanţa echipei, calitatea modelului de business sau resursele de finanţacare, ci “alegerea momentului a explicat în proporţie de 42% diferenţa dintre succes şi eşec”.

    În multe culturi a avea o afacere de succes depinde foarte mult de ideea orginală de la început şi să fii primul pe piaţă, să facă prima mutare. Cercetătorii se întreg în dezvăluiri, inventatorii caută să solicite brevete de invenţie înaintea altora, în presă căutăm să dăm noi prima ştire, însă acelaşi lucru poate fi valabil şi în domeniul antreprenoriatului? Cel care intră pentru prima dată cu un produs sau un serviciu nou are numai de câştigat? Sigur, ai întâietate, poţi să urci mai repede şi poţi deţine monopolul, dar dacă aştepţi şi nu eşti primul pe o piaţă s-ar putea să ai mai mult de câştigat. Potrivit unui studiu clasic, Peter GOlder şi Gerald Tellis, cercetători în domneiul marketingului, au comparat succesul pionerilor, cei care făceau prima mutare şi succesul coloniştilor, cei care-şi lansau mai târziu afacerile pe pieţele deschise de pioneri.

    Rezultatul a fost unul interesant dezvăluind că rata de eşec în cazul pionierilor era de 47% în timp ce rata de eşec a coloniştilor atingea abia 8%. Mai mult, chiar şi atunci când au supravieţuit, pionierii au cucerit, în medie, numai 10% din piaţă faţă de cota de 28% care a revenit coloniştilor.

    “A fi primul care mută nu-ţi foloseşte la nimic dacă altcineva apare şi te dă la o parte”, scrie Pieter Thiel, fondator al PayPal, în Zero to One.

    Adam Grant continuă să dea exemple de pieonieri care au dat greş şi prezintă avantajele de a nu fi primul :
    Pionierii tind să sare calul la început şi să înregistreze o ascensiune prematură, lansarea unor investiţii pe care piaţa nu este pregătită să le susţină.
    Stând pe margine poţi observa piaţa şi jucătorii şi poţi vedea cum acţionează şi unde greşesc şi cum ai putea tu îmbunătăţii serviciu/produsul. Coloniştii pot învăţa din greşelile pionierilor.
    Când un pionier lansează ceva pe piaţă rămâne blocat în oferta iniţială, pe când un colonist poate observa schimbările de pe piaţă şi analiza evoluţia gusturilor consumatorilor.

    Scriitorul conchide spunând: “Nu vreau să sugerez că nu e niciodată înţelept să fii primul. Dacă toţi am aştepta ca alţii să acţioneze nimic orignial n-ar fi luat fiinţă…Avantajele primei mutări tind să primeze când avem de-a face cu tehnologii patentate sau când există puternice efecte de reţea (când produsul sau serviciul devine mai valoros pe măsură ce există mai mulţi utilizaotri-telefoanele, reţelele de socializare). Lecţia esenţială este că, dacă aveţi o idee originală, este o greşeală să vă repeziţi cu unicul scop de a-i învinge pe concurenţi”.

     

  • Cronică de film: Suicide Squad

    Suicide Squad este variantă de lungmetraj a benzilor desenate cu acelaşi nume; şi chiar dacă ideea de benzi desenate te duce cu gândul la copii sau adolescenţi, povestea din spatele Suicide Squad e mai potrivită pentru cei care suportă cuvintele grele. Cu toate acestea, producătorii au ales ca filmul să fie lansat în cinematografe având clasificarea PG‑13 (asemănătoare cu „nerecomandat copiilor sub 13 ani“), iar asta i-a obligat pe scenarişti să schimbe multe dintre replicile „tari“ din film.

    Nu spun că e un lucru rău, ci unul mai degrabă nepotrivit pentru filmul în cauză; limbajul, fără a fi obscen, este dus la maximum în această direcţie, iar glumele par de multe ori forţate.

    Distribuţia este una extrem de ofertantă, iar cei care ies în evidenţă sunt Will Smith şi Margot Robbie. Smith, interpretând rolul Deadshot, este cel care reuşeşte să jongleze cu replicile din scenariu, dându-le culoare; este o plăcere să-l vezi din nou pe marile ecrane, mai ales după ce ultimul lui film Focus, (având-o alături pe aceeaşi Margot Robbie), nu a primit prea multe cuvinte de laudă din partea criticilor. Robbie, la rândul ei, se potriveşte bine rolului Harley Quinn; problema este modul în care a fost trasat personajul, pentru că modul în care Harley este portretizată seamănă destul de mult cu fanteziile unui băiat de 15 ani – nu dau mai multe detalii, veţi înţelege la ce mă refer. Viola Davis îşi justifică onorariul unei câştigătoare de premiu Oscar, interpretând agentul care adună toate personajele căzute în dizgraţie.

    În costumul lui Batman îl revedem pe Ben Affleck – a fost probabil singurul care a acceptat rolul – iar actorul de 45 de ani îşi adaugă, cu această ocazie, încă un eşec pe CV-ul său artistic. Unii actori nu sunt făcuţi pentru astfel de filme, iar Ben Affleck ocupă primul loc pe listă.

    S-a vorbit foarte mult despre rolul Joker şi despre cel care l-a interpretat, Jared Leto; aşteptările au fost ridicate şi, inevitabil, mai multe voci au spus că Leto nu s-a ridicat la înălţime. Sunt de acord, cu precizarea însă că era greu ca un actor să egaleze interpretarea lui Heath Ledger, omagiat post-mortem cu premiul Oscar pentru acelaşi rol Joker din The Dark Knight.
    Din punctul de vedere al studiourilor de producţie, Marvel a reuşit să îşi construiască reputaţia prin personaje cvasinecunoscute, spre deosebire de concurenţii de la DC Comics, care beneficiau de renumele unor supereroi precum Batman sau Superman.

    De apreciat este faptul că Marvel nu a avut până acum niciun eşec de box office, iar acest lucru va încuraja probabil lansarea unor noi francize sau prezentarea altor personaje. Dar chiar dacă nu se ridică la nivelul Marvel, cei de la DC nu stau nici ei rău: The Dark Knight Rises a realizat încasări de 1,084 miliarde dolari, The Dark Knight de 1,994 miliarde, Man of Steel de 668 milioane dolari, Superman Returns de 391 milioane, Batman Begins a adus 374 milioane şi Green Lantern 219 milioane de dolari. La ora scrierii acestui text, Suicide Squad generase deja încasări de peste 460 de milioane de dolari la nivel global.

    Problema celor de la DC Comics, deţinătorii drepturilor pentru Suicide Squad, este că brandul Marvel este cel care aduce aproape imediat notorietate personajului şi nu invers, lucru care se vede destul de rar la Hollywood. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office-ului duce la mari pierderi financiare. Până la acel moment, însă, vom mai cunoaşte destule personaje din universul Marvel.

    Revenind la Suicide Squad, concluzia ar fi următoarea: David Ayer ar fi putut face mult mai mult cu povestea de bază, dar a preferat să intre în hora producătorilor şi să regizeze cu teamă. E un film decent, care merită văzut, dar care nu vă va face să aşteptaţi continuarea.

  • Cele mai impresionante 10 oraşe dispărute. Multe au devenit subiect de film

    Unele dintre acestea au fost într-adevăr regăsite, iar celelalte au devenit adevărate legende despre nu se ştie dacă au existat, vreodată, cu adevărat. Oraşele din această listă au captat imaginaţia multor istorici, arheologi şi aventurieri.

    1. Oraşul Patagoniei

    Cunoscut şi ca “oraşul plimbător”, Oraşul Patagoniei s-ar fi aflat în cel mai sudic punct al continentului american, în regiunea cunoscută astăzi drept Patagonia. Se spune că ar fi fost construit de către supravieţuitorii unui vas spaniol şi că ar fi avut resurse mari de aur şi bijuterii.

    2. Troia

    Făcut celebru de scrierile lui Homer, Troia este un oraş legendar aflat pe teritoriul actual al Turciei. Cunoscut mai ales datorită războiului ce îi poartă numele, Troia era o aşezare fortificată aflată pe malul mării.

    3. Oraşul pierdut Z

    Se presupune că acest oraş se afla în jungla braziliană şi că adăpostea o civilizaţie evoluată, cu o vastă reţea de poduri, drumuri şi temple. Zvonurile despre acest oraş au început atunci când un navigator portughez a spus că a vizitat locul în 1753. Relatarea acestuia rămâne singura dovadă legată de existenţa oraşului.

    4. Petra

    Oraşul Petra se află în Iordan, în apropierea Mării Moarte, şi se remarcă prin arhitectura unică în lume. Oraşul a intrat în declin după ce romanii au cucerit întreaga regiune în anul 363 î.e.n.

    5. El Dorado

    El Dorado este, poate, cel mai inportant oraş legendar din lume. Aşezarea ar fi fost un imperiu aflat în junglele sud-americane, iar numele înseamnă “cel de aur”. De-a lungul anilor au fost efectuate numeroase expediţii de căutare, cele mai multe în Evul mediu.

    6. Memphis

    Fondat în anul 3.000 î.e.n., Memphis a fost capitala Egiptului antic şi a servit ca un centru administrativ pentru sute de ani. Se spune că Memphis a avut chiar şi 30.000 de locuitori, primind astfel titlul de cel mai mare oraş al antichităţii.

    7. Angkor

    Regiunea Angkor din Cambodgia a fost un centru al puterii în timpul imperiului Khmer pentru mai bine de 2.200 de ani. Oraşul a fost abandonat în urma unui atac al armatei tailandeze în 1431.

  • Amazon a cumpărat compania acestui antreprenor. Acum el vrea să le fure clienţii

    Marc Lore, din New Jersey, este fondatorul şi fostul CEO al companiei Quidsi, cunoscută mai ales pentru site-ul diapers.com. Lore a concurat cu cei de la Amazon câţiva ani, până când compania lui Jeff Bezos a reuşit în 2010 să achiziţioneze pachetul majoritar de la Quidsi pentru 550 de milioane de dolari.

    Lore a mai lucrat doi ani pentru Amazon, timp în care şi-a pus la punct noul plan de afaceri. Antreprenorul vrea să reinventeze procesul de online shopping prin platforma numită Jet. Utilizatorii vor plăti o taxă anuală de 50 de dolari pe baza căreia vor primi acces la mii de oferte speciale. Discounturile, susţine Lore, vor fi de 10-15% la toate produsele de pe site.

    Similar sistemului adoptat de Costco, taxa anuală va fi singura sursă de venituri pentru Jet. Orice altă reducere se va regăsi într-un preţ mai bun pentru client. La fel ca eBay şi Alibaba, Jet va funcţiona ca o platformă pe care comercianţii să îşi poată crea magazine, concurând astfel pentru clienţi. “Pe scurt, ideea este că noi nu facem bani din tranzacţii. Nu percepem niciun fel de taxă. Toate economiile trebuie să fie ale clienţilor”, a declarat Lore pentru Bloomberg. “Vrem să construim o altfel de relaţie cu consumatorii. Când le prezentăm un produs,  nu o facem pentru că avem vreun câştig, o facem pentru că suntem că părere că oferta este una bună.”

    Un alt beneficiu adus de Jet este posibilitatea de a economisi prin livrarea mai multor produse simultan, chiar dacă ele provin de la comercianţi diferiţi. Prin acest sistem, vânzătorii împart costurile de livrare între ei, oferind un discount suplimentar cumpărătorului.

    Lore a reuşit să adune echipa cu care lansase Quidsi şi a obţinut una dintre cele mai mari finanţări pentru un startup: în faza iniţială, el a primit din partea fondurilor de investiţii peste 80 de milioane de dolari. “Ideea este impresionantă”, este de părere Patrick Lee, partener în cadrul Western Technology Investment. “Dacă Marc are dreptate în legătură cu potenţialul proiectului, va fi mult mai valoros decât Quidsi ar fi putut ajunge.”

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • Povestea incredibilă a oraşului care a costat o avere şi are doar o mână de locuitori – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Un olandez născut în Indonezia a ales România să construiească locuinţe de lux pentru fermierii viitorului

    „Românii nu agreează ideea de cooperativă pentru că îi trimite cu gândul la comunism. De fapt, cooperativa ar putea fi o companie privată ce colaborează cu oamenii pentru realizarea unei economii locale puternice“, susţine Mark Koops, care dezvoltă într-un sat braşovean un proiect rezidenţial, Valley 21. „Dacă asta e bucata ta de pământ şi faci treabă bună pe ea, nu trebuie să produci doar pentru tine, ci poţi face mai mulţi bani“, spune zâmbind Mark Koops, care este încredinţat că asocierea fermierilor este soluţia perfectă pentru dezvoltarea afacerilor lor. A ales pentru proiectul său o vale din partea nordică al Munţilor Ciucaş, în apropiere de localitatea Vama Buzăului, care îşi propune să fie un model al viitorului din punct de vedere rezidenţial: îmbină tehnologia de ultima oră cu soluţii ecologice eficiente, precum pereţi din lemn, apă de izvor, alimentarea cu energie de la panourile solare sau încălzire cu materiale regenerabile. 

    Complexul va reuni pe 68 de hectare tot atâtea locuinţe individuale, cu suprafeţe cuprinse între 92 mp şi 118 mp, şi un centru de facilităţi. Preţurile pornesc de la 167.500 euro, pentru casele cu 98 mp şi vor ajunge la 285.000 de euro în cazul celor de 118 mp. Atât arhitectura proiectului, cât şi soluţiile alese pentru accesul la utilităţi vizează un consum minim de energie şi un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Proprietarii viitorului complex vor primi odată cu casele de vacanţă un hectar de teren aferent şi o privelişte diferită pentru fiecare dintre cele 68 de locuinţe.

    Arhitecţii au gândit aşezarea caselor ţinând cont de realitatea din teren, în aşa fel încât niciun locuitor să nu fie deranjat de privirile vecinilor, iar unghiurile de orientare a ferestrelor sunt alese în aşa fel încât să nu se intersecteze cu terasele vecinilor. Casele sunt construite urmărind linia naturală a terenului pentru a menţine constantă percepţia asupra peisajului ca şi cum ai fi afară. Deocamdată o singură locuinţă este finalizată, proiectul fiind în stadiul de prototip, dar viziunea optimistă a fondatorului se desfăşoară pe un termen foarte larg. „Povestea nu este doar despre Valley 21“, adaugă olandezul. „Dacă tu cumperi casa, iei şi terenul de lângă, pe care tot tu decizi ce vei face.“ Întregul program se bazează pe extindere, spune el, iar următorul pas este introducerea agriculturii biologice. „În principiu, toată lumea cultivă în  România, dar nu vinde.

    Este un pas uriaş spre ceea ce vrem să facem şi nu doar pentru noi, ci să inspirăm şi pe alţii.“ Scopul este să îi determine pe micii fermieri să producă şi să vândă supermarketurilor. Cum? Răspunsul olandezului este simplu: prin crearea unor cooperative. „Problema principală nu este determinată de faptul că nu sunt capabili să producă, ci că nu vând spre supermarketuri. Dacă noi legăm acea conexiune, ne ajutăm şi pe noi, dar şi pe ei. Ţelul este, de fapt, crearea unui mare sistem cooperativ.“ 

    Primul pas este, după spusele sale, „infuzia de  know-how“. Locul are un teren foarte bun, dar este un sat de păstori, iar oamenii nu au cunoştinţele necesare. Plănuieşte ca mai întâi să facă teste chimice, pentru a determina tipul de plantaţie potrivit. „E nevoie de doar de câţiva «eroi» care au reuşit, pentru ca ceilalţi să-i urmeze. Nu e o investiţie mare de capital“. Iar dacă proiectul are succes la nivel local, Koops îşi vede proiectul dezvoltat şi în sate învecinate. 

    Deşi planul pare unul simplu, povesteşte peripeţiile cu care s-a confruntat. Conducerea unei afaceri la distanţă şi adaptarea la o cultură diferită au fost factorii ce au îngreunat mersul proiectului. De la idee până la punerea sa în aplicare a durat circa cinci ani, timp în care „Otopeni este aeroportul pe care am aterizat cel mai des în ultimii ani“. În acelaşi registru al peripeţiilor enumeră crearea unor relaţii amiabile cu comunitatea locală.

    Dacă ar fi să stabilească cel mai dificil moment de la demararea afacerii încoace, Mark Koops pune acest episod pe primul loc: „Acum cinci ani, când am semnat contractul joint venture în cadrul unei întâlniri cu oamenii din consiliul local, simţeam că se feresc de orice, iar negocierea a fost extrem de dificilă. În timp ce le explicam termenii specifici, ne-au întrerupt şi au cerut o pauză. Au ieşit, au avut o discuţie între ei, s-au întors şi au semnat, fără alte explicaţii“, spune antreprenorul. Olandezul a atras alţi şase investitori în proiect, unii dintre ei cu participaţii mai mari decât el.