Tag: Statele Unite

  • Măsuri “de prudenţă”: SUA au poziţionat un distrugător capabil să intercepteze rachete în apropierea coastelor Coreei de Sud

     USS Fitzgerald, care tocmai a participat la manevre militare, a fost trimis în sud-vestul peninsulei în loc să se întoarcă în portul de staţionare din Japonia, a anunţat un oficial american luni, sub acoperirea anonimatului.

    Această decizie, o iniţiativă “de prudenţă”, permite oferirea “mai multor opţiuni în materie de apărarea antirachetă dacă acest lucru se va dovedi necesar”, a adăugat sursa citată.

    Anterior, Statele Unite au anunţat că au mobilizat avioane de vânătoare invizibile pe radar F-22 în cadrul manevrelor americano-sud-coreene care au loc în prezent ca în fiecare an, dar pe fondul unor tensiuni puternice, de această dată.

    Două avioane F-22 Raptor au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exerciţiile anuale “Foal Eagle”, care ar urma să se încheie la 30 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord începe consolidarea arsenalului nuclear: Un reactor nuclear oprit în 2007 va fi repornit

     Coreea de Nord a precizat că “va reamenaja şi va reporni” toate instalaţiile complexului său nuclear de la Yongbyon, între care o instalaţie de îmbogăţire a uraniului şi un reactor de cinci megawaţi.

    Acest reactor este singura sursă de plutoniu pentru programul nuclear militar al Phenianului, care dispune de o cantitate suficientă pentru producerea a patru până la opt bombe.

    Această decizie este conformă cu intenţia Coreei de Nord de a-şi “consolida arsenalul nuclear atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi cantitatea” şi este necesară rezolvării penuriei “grave” de electricitate, potrivit unui purtător de cuvânt al programului de energie nucleară nord-coreean, citat de agenţia de presă oficială a regimului comunist KCNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite cer Liechtensteinului date despre americanii bogaţi care ascund bani de Fisc

     Statul american vrea să ştie câte fundaţii au fost înfiinţate de persoane cu împuternicire – avocaţi, contabili, consilieri financiari şi manageri de active – pentru contribuabili americani, potrivit unei scrisori trimise de Departamentul Justiţiei autorităţilor din principatul situat în Munţii Alpi, potrivit Bloomberg.

    Va urma o cerere “formală” către persoanele împuternicite pentru activităţi financiare, a afirmat Departamentul de Justiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nou pact militar SUA-Coreea de Sud în caz de agresiune din partea Coreei de Nord: Phenianul va fi împiedicat să îndrăznească să ne provoace

     Acordurile anterioare stipulau o intervenţie americană în caz de conflict. Noul pact, semnat vineri, garantează susţinerea Statelor Unite faţă de orice măsură de retorsiune din partea Seulului şi autorizează Coreea de Sud să ceară forţe militare americane suplimentare în caz că va considera necesar acest lucru.

    “Acest lucru permite celor două ţări să răspundă împreună provocărilor pe plan local din partea (Coreei de) Nord, (Coreea de) Sud efectuând (operaţiunile), (iar) Statele Unite (oferind) susţinere”, a declarat Kim Min-seok, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

    “Acest lucru va avea drept consecinţă să împiedice (Coreea de) Nord să îndrăznească să ne provoace”, a apreciat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Organizaţia pentru drepturile animalelor care eutanasiază peste 1.600 de căţei şi pisici. Bugetul anual este de 30 de milioane de dolari

    PETA are circa două milioane de membri şi luptă, cu un buget anual care depăşeşte 30 de milioane de dolari, pentru drepturile animalelor şi împotriva creşterii acestora pentru blană sau pentru hrană, a testelor clinice pe animale sau împotriva folosirii în activităţi de divertisment.

    Anul trecut PETA a eutanasiat 1.647 de pisici şi câini ajunse în adăposturile sale din SUA şi a găsit adăpost pentru 19 animale, conform rapoartelor depuse la departamentul pentru agricultură din statul Virginia. 34 de căţei şi şapte pisici au fost prinse într-o categorie intitulată, misterios, “Diverse”.

    Statistica din 2012 nu este o noutate absolută pentru PETA, care a fost criticată permanent pentru politica de eutanasiere a animalelor; organizaţia Center for Consumer Freedom estimează că PETA a eutanasiat din 1998, anul înfiinţării, aproape 30.000 de animale. Justin Wilson, senior research rnalyst la CCF vorbeşte de ipocrizia de care dă dovadă organizaţia, de faptul că PETA pare mai degrabă atrasă de publicitate decât de ideea dea ţine animalele în viaţă. “Este culmea ipocriziei să demonstrezi pentru drepturile porcilor, în timp ce tu ucizi zeci de mii de animale de casă. Poate că administraţia din Virgina ar trebui să clasifice adăposturile PETA drept abatoare, ceea ce sunt, de fapt”, spune Wilson.

    Un purtător de cuvânt al PETA a declarat pentru MailOnline că organizaţia nu are altă alternativă în afara eutanasierii. “Animalele pe care le preluăm sunt respinse de societate, agresive, pe moarte, prea în vârstă sau de neadoptat”.

  • iQuest: Afaceri în creştere cu 35%, de 22 mil. euro în 2012

    “Dacă la începutul anului trecut estimam o creştere moderată a cifrei de afaceri, de 20% faţă de 2011, realitatea arată o creştere de 35% pentru 2012, cu un avans general pe toate segmentele strategice pe care activăm. Peste 90% din cifra de afaceri a fost realizată pe pieţele internaţionale, iar strategia axată pe calitate s-a reflectat într-o rată similară de retenţie a clienţilor”, a declarat Cornelius Brody, CEO-ul şi fondatorul iQuest.

    Compania activează în principal pe pieţele din Germania, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite, în domenii precum life sciences, telecomunicaţii, servicii financiare, energie, logistică şi media, primele două segmente înregistrând de altfel şi cele mai mari vânzări în 2012.

    Pentru susţinerea strategiei de extindere pe pieţele internaţionale, anul trecut, compania a deschis un nou birou în Palo Alto, Statele Unite, şi recent a completat echipa de management cu foşti executivi din cadrul Microsoft şi Nestlé. “În plus faţă de creşterea organică a companiei ne-am asumat şi extinderea pe alte pieţe din Europa de Vest şi Statele Unite. Extinderea echipei executive cu Thomas Wittig şi Thierry Malbranke reprezintă un ingredient important pentru a transforma această strategie în realitate”, a adăugat Cornelius Brody.

    Pe plan local, în 2012, iQuest s-a alăturat proiectului Cluj IT Cluster, primul cluster în domeniul IT înfiinţat în România, iar pentru extinderea capacităţilor interne, compania a deschis un nou centru de dezvoltare la Craiova, unde va angaja în acest an 40 de specialişti IT. “Clusterul IT reprezintă o soluţie de dezvoltare pentru România din care am dorit să facem parte. Am sesizat oportunitatea de a utiliza un alt model de business, în care să folosim proprietatea intelectuală dezvoltată în zona noastră, de a prelua proiecte mult mai mari decât le-am putea prelua ca şi companie individuală, pe care să le dezvoltăm în parteneriat cu alte companii din cadrul clusterului”, a explicat Cornelius Brody.

    Compania va continua recrutările pe plan local în acest an, atât pentru noul centru de dezvoltare din Craiova, cât şi pentru restul centrelor din Cluj-Napoca, Braşov şi Sibiu. În prezent, iQuest are peste 450 de specialişti la nivel naţional, cu aproximativ 20% mai mult decât la sfârşitul anului 2011.

  • Prima bibliotecă publică fără cărţi tipărite va fi inaugurată în Statele Unite

    Judecătorului Nelson Wolff, din comitatul Bexar, i-a venit ideea de a construi o astfel de bibliotecă digitalizată, amenajată pe o suprafaţă de 460 de metri pătraţi, după ce a citit biografia lui Steve Jobs, scrisă de celebrul biograf american Walter Issacson, informează abcnews.go.com.

    În locul clasicelor rafturi cu cărţi, cititorii care vor veni la BiblioTech vor avea la dispoziţie numeroase birouri cu computere şi gadget-uri. La început, vor exista 100 de dispozitive e-reader, iar apoi vor fi adăugate alte 50 de e-readere pentru copii, 50 de PC-uri, 25 de laptopuri şi 25 de tablete.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde îşi petrec vacanţele cei mai puternici manageri din România

    Există însă şi persoane care, indiferent de cât de încărcat le este programul, îşi fac timp să îşi încarce bateriile înotând cu delfinii sau călătorind pe elefanţi. Executivii de top, chiar dacă de multe ori nu au timp, au resursele financiare necesare pentru a călători în jurul lumii, pentru a zbura cu balonul sau pentru a merge în safari în Africa. Ce sursă mai bună de inspiraţie pentru o vacanţă decât ei?

    Daniel Grigorescu, românul care conduce operaţiunile Pizza Dominium încă de la intrarea companiei poloneze pe piaţa din România, în 2007, a văzut la cei 35 de ani ai săi aproape toată lumea. “Există puţine locuri unde nu am fost”, spunea el acum câteva luni. Timp de nouă ani a lucrat pe vase de croazieră, deşi studiase Management Financiar Bancar. Acolo muncea şi câte 14 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, dar avea şi momente de respiro; aşa a ajuns să vadă toată lumea şi să cunoască foarte mulţi oameni. Printre locurile sale preferate din lume se numără Ushuaia – cel mai sudic oraş al lumii, Saint Martin şi Alaska, unde a mers la pescuit de somon. În cei nouă ani de călătorit în jurul lumii a acumulat suficiente amintiri încât dacă “îl provoci” să îţi povestească ce a trăit, poate vorbi ore în şir, iar interlocutorul său poate pierde noţiunea timpului ascultând despre safari-ul din Africa de Sud sau despre plimbările cu bicicleta prin New York.

    Manuela Necula, CEO al grupului de comunicare Ogilvy România şi călătoare în timpul liber, nu are nevoie de mult timp să se decidă care este destinaţia sa preferată, deşi de-a lungul timpului a vizitat multe locuri din toate colţurile lumii. Destinaţia preferată, la mare distanţă de următoarele, este New Yorkul pe care l-a vizitat prima dată când era parte din juriul competiţiei EFFIE. După aceea a revenit de mai multe ori. Cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în domeniu, Manuela Necula spune că în fiecare zi lucrează minim zece ore. “Fără excepţie.” În fiecare an însă încearcă să facă şi două călătorii, iar printre destinaţiile bifate se numără Cambodgia, Argentina şi Singapore. Pe lista de proiecte viitoare apare Noua Zeelandă.

    “Aş prefera să vorbesc despre vacanţa care m-a impresionat cel mai mult, fără să o pot numi însă «cea mai frumoasă», pentru că mi s-ar părea uşor nepotrivit. Intensitatea emoţiilor pe care le-am trăit în Cambodgia a făcut din această călătorie una dintre cele mai memorabile de până acum.” Contrastul dintre măreţia imperiului Khmer reprezentat prin cele mai frumoase temple din Asia de Sud şi ororile prin care au trecut intelectualii acestui popor în perioada dictaturii lui Pol Pot “m-a zguduit pur şi simplu”, îşi aminteşte ea.

    Cu ocazia acestei vizite a mers să viziteze templele Angkor Wat, Ta Prohm şi Banteay Srei care i-au tăiat respiraţia. O experienţă la fel de impresionantă dar cu totul diferită a fost şi vizitarea şcolii din capitala Phnom Penh transformată în închisoare. “Aici am călcat pe iarba din aşa-numitele «killing fields» (câmpiile morţii, n. red.) unde sunt îngropaţi 40.000 de oameni, victime ale masacrului comandat de Pol Pot.” În timpul vacanţei a avut ocazia să îl cunoască şi pe unul dintre cei patru prizonieri supravieţuitori ai acestei închisori. Prin contrast, Cambodgia a rămas în memoria Manuelei Necula şi datorită chipurilor inocente ale copiilor pe care i-a întâlnit la tot pasul. “Păstrez cu drag fotografia în care îmi zâmbeşte una dintre fetiţe, o fotografie care simbolizează perfect această ţară frumoasă, săracă şi plină de speranţă.”

    În acest an şefa Ogilvy Group a ales o destinaţie mai puţin îndepărtată, însă la fel de pitorească: Corsica. Cea mai nordică din salba de trei insule din Marea Mediterană este o destinaţie pe care odată ce ai păşit vei fi cucerit şi vei reveni. “Mi-era dor de spiritul acestor oameni mândri care îşi tratează insula ca pe cel mai de preţ bun.” Ea spune că aici localnicii ştiu să păstreze plajele sălbatice, cetăţile şi porturile medievale, cascadele şi lacurile de munte, golfurile pustii, baladele şi cântecele lor de luptă.

  • Ce ţări să evitaţi dacă vreţi să vă extindeţi afacerea în afara României?

    Pe acest fond, investiţiile străine directe în ţări precum Brazilia, Rusia sau Indonezia au ajuns la niveluri record. Numai Brazilia, spre exemplu, a atras anul trecut investiţii străine de 48,4 miliarde de dolari, cu 87% mai mult decât în 2009.

    Chiar dacă oamenilor de afaceri le este greu să reziste oportunităţilor de dezvoltare de pe pieţele emergente, construirea unei afaceri de succes în aceste ţări nu este nici pe departe un demers uşor.

    SURSA: www.cnbc.com

  • Compania de poştă din Statele Unite este aproape de faliment

    Poşta nu dispune de suficiente lichidităţi şi nu va reuşi să acopere o plată de 5,5 miliarde de dolari în luna septembrie şi ar putea fi nevoită să-şi oprească activitatea complet în această iarnă, dacă legislativul american nu intervine pentru stabilizarea financiară.

    “Situaţia noastră este extrem de serioasă. În cazul în care Congresul nu ia nicio măsură, vom intra în încetare de plăţi”, a declarat şeful companiei, Patrick R. Donahoe.

    Conducerea a implementat în ultimele luni o serie de măsuri dureroase de reducere a pierderilor, care vor ajunge în acest an fiscal la 9,2 miliarde de dolari. Acestea includ eliminarea livrărilor poştale sâmbăta, închiderea a 3.700 de oficii poştale şi concedierea a 120.000 de angajaţi, circa o cincime din personalul total de 653.000. Totdată, alte 100.000 de posturi ar urma să dispară prin plecări voluntare sau pensionări. În urmă cu zece ani, Poşta avea aproape 900.000 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro