România este prinsă în acest moment într-un laţ economic, într-un model economic care nu duce nicăieri.
1. Criză acută pe piaţa forţei de muncă, dar la extreme – Fie se caută joburi low din punct de vedere al calificării şi al plăţii, cu salariul minim pe economie plus bonuri de masă, fie se caută joburi supracalificate în IT şi în idustria de înaltă tehnologie, joburi care apar în urma investiţiilor străine.
2. Şomaj mic, chiar foarte mic – România are printre cele mai scăzute rate ale şomajului din Europa – 5,4% în februarie, minimul ultimelor două decenii, acest lucru contribuind la criza forţei de muncă. Pe de altă parte, România are printre cele mai scăzute ponderi din Europa a angajaţilor în totalul forţei de muncă aptă de muncă. Aproape 1 milion de români din ţară ar putea să lucreze, dar nu vor să facă acest lucru.
3. Salarii mici – Printre cele mai mici din Europa. Salariul mediu a fost de 2.236 lei net în februarie(490 de euro), iar salariul minim net este 1.065 lei(235 de euro) la un salariu minim brut de 1.450 de lei. Peste o treime din forţa de muncă din România, adică 1 milion de oameni este angajată la nivelul salariului minim pe economie. Numai 250.000 de oameni din forţa de muncă de 4,7 milioane au un salariu de peste 1.000 de euro.
4. Masa salarială din România este de 3 ori mai mică decât în Polonia şi are printre cele mai reduse ponderi în PIB, conform datelor Eurostat. Companiile din România au plătit anul trecut 57 de miliarde de euro, ca masă salarială. Polonia a plătit 158 de miliarde de euro, Cehia 71 de miliarde de euro, Grecia 58 de miliarde de euro. Ca pondere în PIB, masa salarială din Româia este de numai 34%, printre cele mai mici din Europa. În Germania, masa salarială depăşeşte 50% din PIB. Această masă salarială scăzută arată salariile mici din România şi puterea scăzută a economiei de a plătii salarii mai mari.
5. Impozite mari pe salarii mici – Deşi are salariile cele mai mici din Europa, România are taxele cele mai mari. În România statul încasează 50% din cheltuiala unui angajator cu un angajat plătit la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie cele mai mici salarii sunt taxate cu 17%.
6. O legislaţie extrem de grea în privinţa dechiderii pieţei muncii şi a atragerii de oameni care să muncească în România din alte ţări – România ar avea nevoie de o forţă de muncă suplimentară de cel puţin 1 milion de oameni, care nu poate fi acoperită din ţară. În aceste condiţii economia ar avea nevoie de cel puţin 500.000 de străini care să vină să muncească în România. Pe de altă parte, există o prevedere pusă în legislaţia muncii care spune că dacă angajezi un străin, salariul minim de angajare trebuie să fie la nivelul salariului mediu din economie. Adică o firmă care aduce pe cineva din Republica Moldova trebuie să-l plătească în acest moment cu 2.200 de lei net faţă de 1.065 lei cât este salariul minim.
7. Capitalism de stat – Cei mai mulţi bani se fac din afacerile cu statul şi de aceea gradul de corupţie este extrem de ridicat. Acelaşi calculator poate fi vândut unei instituţii la Cluj cu 2.200 de lei, iar la Bucureşti cu 4.000 de lei, spre exemplu. Destul de multe businessuri se înfiinţează şi există pentru devalizarea bugetului de stat sau a companiilor de stat. Această situaţie este tolerată şi promovată atât la nivel politic, cât şi la nivelul mediului de afaceri, atât local cât şi la nivelul multinaţionalelor.
8. Blocaj investiţional la nivelul statului – Anual statul ar trebui să investească peste 10 miliarde de euro în economie, contracte şi bani care sunt blocaţi fie de frica semnării, fie că se aşteaptă şpaga de rigoare. Acest lucru termină în special firmele româneşti.
9. Creşterea economică adusă aproape 100% din consum – De 4 ani încoace, creşterea economică se bazează aproape exclusiv pe consum. Investiţiile statului sunt la minim de 15 ani, iar investiţiile private sunt făcute doar la minimul necesar.
10. Ponderea exportului din România în PIB este printre cele mai scăzute din Europa – Exporturile României de aproape 60 de miliarde de euro faţă de 10 miliarde de euro acum 20 de ani, sunt printre cele mai scăzute din Europa ca pondere în PIB, de numai 35%, ceea ce arată puterea scăzută în comerţul extern. Ponderea scăzută arată, poate, şi competitivitatea redusă a produselor şi serviciilor realizate în special de companiile autohtone. Ungurii şi polonezii au ponderea exporturilor de peste 50% în PIB.
11. România are foarte multe firme mici fără putere economică şi care nu generează o valoare adăugată mare – Din 660.000 de firme, 600.000 de firme au între 0-9 angajaţi şi generează mai puţin de jumătate din cifra de afaceri la nivelul întregii economii. Doar 260 de companii din România (locale şi multinaţionale) au afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Sunt peste 330.000 de companii care au vânzări anuale de mai puţin de 100.000 de euro, conform unui studiu Coface.
12. Multinaţionalele câştigă teren ca putere în businessul local – 49% din cifra de afaceri totală din România, de 275 de miliarde de euro, la nivelul anului 2015, este adusă de multinaţionale, în timp de firmele locale au 47%. 4% din cifra de afaceri este adusă de companiile deţinute integral de stat. Multinaţionalele îşi întăresc poziţia în piaţă, dar asta nu înseamnă că fac mai multe investiţii sau că măresc numărul angajărilor. Odată ce au cucerit o piaţă, multinaţionalele stabilesc preţurile, regulile jocului şi fac curăţenie în jur. În aceste condiţii, este foarte greu pentru o firmă românească să se bată.
13. Natalitatea businessului din România este negativă – Numărul de firme nou înfiinţate a ajuns să fie mai mic decât firmele care ies de pe piaţă. La finalul anului trecut, pentru prima data în ultimii opt ani, numărul firmelor nou înfiinţate este mai mic decât al celor care mor. Conform datelor de la Registrul Comerţului, numărul companiilor înfiinţate a scăzut anul trecut cu 6%, în timp ce numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 30%. În ianuarie s-au înfiinţat în România numai 5.000 de firme.
14. Costuri ridicate de finanţare a economiei, a businessurilor şi a persoanelor fizice – Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se întreba de ce dobânzile scăzute de la BNR şi de pe piaţa interbancară nu se transmit în economie. Băncile din România au printre cele mai mari marje din Europa, iar acest lucru vine din faptul că economia şi firmele nu au alternative de finanţare în afara sistemului bancar. De asemenea, businessul local fiind foarte scăzut, băncile încearcă să-şi facă ţintele prin marje mai mari.
15. Scăderea dramatică a cunoştiinţelor şi competenţei atât la nivelul administraţiei, cât şi la nivelul companiilor româneşti – Administraţia publică devine pe zi ce trece tot mai incompetentă, iar acest lucru, coroborat cu majorările salariale, creează o criză în toată economia. Multinaţionalele recrutează toată competenţa, iar ceea ce rămâne sectorului privat românesc din punt de vedere al competenţelor şi cunoştinţelor nu-l ajută să facă faţă competiţiei din piaţă.
16. Prima opţiune a tinerilor este de a pleca din ţară – Acest lucru contribuie şi mai mult la criza forţei de muncă. Pentru tineri, fie că au terminat o facultate, fie că au rămas numai la nivelul de liceu, România nu reprezintă o destinaţie de lucru ca primă opţiune.
17. Toate companiile caută tineri – Aceasta este o realitate, ceea ce contribuie la criza forţei de muncă, la schimbările foarte dese de joburi de către tineri, la iluzia că un salariu mare înseamnă şi o competenţă pe măsură. Dacă nu-şi schimbă strategia, să caute şi angajaţi seniori, firmele vor rămâne fără bazin de recrutare, îşi vor bloca investiţiile şi îşi vor încetini creşterea.
18. Cei care au plecat nu vor să se întoarcă în ţară pentru că nu au de ce – Cei 3 milioane de români, aproape cea mai bună forţă economică a României, nu au motiv să se întoracă în ţară: Nici salariile nu sunt suficient de atractive şi nici mediul de afaceri nu este suficient de prietenos pentru a deschide un business în România. Statul nu are programe strategice pentru a-i aduce în ţară. PSD-ul, actualul partid de guvernământ, nici nu-şi pune problema unor asemenea politici de repatriere, întrucât cei 3 milioane nu sunt votanţii lor.
19. Mediul de afaceri românesc nu încurajează antreprenorii – Cei care sunt în business, în special românii, consideră că filosofia statului este de a jupui companiile private româneşti şi de a lăsa multinaţionalele să câştige teren. Antreprenorii români susţin că nu beneficiază de niciun fel de protecţie din partea statului român, şi în aceste condiţii aproape toţi se întreabă dacă mai are rost să mai facă afaceri. Mai mult decât atât, finanţarea companiilor româneşti se face numai de către sectorul bancar, ceea ce arată cât de captivi sunt antreprenorii români. Sunt foarte puţine programe de stat şi private care să finanţeze capitalul românesc. În aceste condiţii este greu să se nască firme româneşti.
20. Gradul înalt de proprietate imobiliară a românilor- Românii au aproape cel mai ridicat nivel de proprietate din Uniunea Europeană (90%). În Germania, numai 60% din nemţi deţin o proprietate imobiliară. Acest lucru este bun şi rău. Este bun pentru oameni, dar este greu pentru economie, pentru că nu încurajează mobilitatea şi schimbarea jobului în funcţie de salariu. Foarte mulţi români apţi de muncă rămân în oraşele lor pentru că deţin proprietatea acolo, deşi ar putea obţine venituri mai mari într-o altă zonă.
Cum putem ieşi din acest laţ economic în care totul pare blocat?
Ar putea fi dublarea salariilor o soluţie pentru a forţa o restructurare a modelului economic actual al României bazat pe investiţii cu forţă de muncă scăzută?
Ce s-ar putea întâmpla dacă administrativ s-ar dubla salariul minim de la 1.000 de lei net la 2.000 de lei net? Ar ieşi de pe piaţă afacerile care nu rezistă la acest cost al forţei de muncă sau ar obliga companiile să adauge şi alte operaţiuni angajaţiilor actuali ca să poată plăti noul nivel salarial?
Poate că România ar avea nevoie de un milion de şomeri, nu de 500.000 câţi sunt acum, care să caute un job, nu jobul să-i caute cum este în prezent?
Poate ar trebui ca România să aibă un model economic cu salarii minime diferenţiate pe judeţe. Spre exemplu, în Bucureşti să fie fie un salariu minim de 1.000 de euro net pe lună, Clujul şi Timişoara să aibă 800 de euro, Sibiu, Braşov şi Constanţa de 700 de euro, iar Mehedinţi, Vaslui şi Giurgiu de 400-500 de euro.
Andrei Caramitru, partener Boston Consulting Group, spune că Bucureştiul ar putea plăti chiar şi 1.500 de euro pe lună, având în vedere că productivitatea de aici depăşeşte media Uniunii Europene. În acest moment, salariul minim în Bucureşti este de 600 de euro.
Bineînţeles, că dublarea salariilor nu poate să fie facută peste noapte, dar într-un program de 4 ani economia ar rezista unei asemenea creşteri şi ar fi mai dinamică.
Problema este că nimeni din cei care conduc România nu vrea zgândărirea actualului model, în care investiţiile în sectorul privat vin pentru salariile mici, salariile cresc la stat pentru că reprezintă o masă electorală bună, statul îşi întăreşte poziţia în administraţie, iar sectorul privat ramâne în continuare în laţ.