Tag: investitori

  • Prima veste bună de după criză: fuziunile şi achiziţiile au crescut cu o treime faţă de anul trecut

    La nivel internaţional, cea mai mare tranzacţie din primul trimestru a venit din telecomunicaţii, în SUA, acolo unde primii doi operatori de cablu, Comcast şi Time Warner Cable, au pus bazele unei fuziuni în valoare de 68 de miliarde de dolari.
    În Europa, piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A – mergers & acquisitions) s-a majorat cu 19% în primele trei luni, cel mai mare deal fiind în sectorul media, acolo unde Liberty Global, care deţine compania UPC, a preluat integral operatorul olandez de cablu TV Ziggo pentru 11 miliarde de dolari. Preluarea Ziggo este a doua mare tranzacţie în industria europeană a cablului TV şi telefoniei fixe în mai puţin de un an, după ce Vodafone a cumpărat în octombrie operatorul german Kabel Deutschland Holding în urma unei înţelegeri de peste 10 miliarde de dolari. De câţiva ani, în sectorul global de media şi telecomunicaţii există o luptă a preluărilor, similară cu cea care a început acum în sectorul farmaceutic.

    În februarie grupul Actavis, unul dintre cei mai mari producători de generice din lume, a cumpărat Forest Laboratories pentru 24 de miliarde de dolari, însă mai recent, în aprilie, Pfizer şi-a anunţat intenţia de a cumpăra AstraZeneca, o mişcare cu impact enorm în industria mondială a medicamentelor. Dacă tranzacţia se va finaliza, valoarea acesteia va fi de peste 120 de miliarde de dolari, cea mai mare din istoria producătorilor de medicamente.

    O altă mişcare în această zonă este cea dintre GSK şi Novartis, care fac schimb de active. Astfel, Novartis preia portofoliul de medicamente oncologice de la GSK pentru 14,5 miliarde dolari şi le cedează portofoliul de vaccinuri (mai puţin cele împotriva gripei) pentru 7,1 miliarde dolari.

    Tot în farma, grupul german Bayer negociază preluarea diviziei de produse de larg consum a Merck & Co. Nici canadienii de la Valeant nu stau degeaba şi oferă 47 de miliarde de dolari pentru compania Allergen (care deţine mărcile de medicamente Botox Cosmetics şi Vistabel, folosite la atenuarea ridurilor).

    După ce au pierdut patente pentru produse cu vânzări de miliarde de dolari şi cu tot mai puţine inovaţii în pipeline, companiile farma se bat acum din nou pentru a prelua noi companii. Este aceeaşi strategie pe care au mai folosit-o şi la finalul anilor ‘90 – începutul anilor 2000, când au apărut GlaxoSmithKline (GSK – ca urmare a fuziunii dintre GlaxoWellcome şi SmithKline Beecham) şi AstraZeneca (după ce suedezii de la Astra s-au înţeles cu britanicii de la Zeneca).

    Anul 2014 ar putea aduce şi cea mai mare tranzacţie din industria materialelor de construcţii din ultimele două decenii, cea dintre Lafarge şi Holcim. Pentru România, aceasta ar fi cea mai mare transformare a pieţei, după ce Lafarge şi Holcim vor fi nevoiţi să vândă cel puţin una din cele 4 fabrici din România pentru a putea fuziona.

    Frământări există în această perioadă şi în industria grea a Europei. GE, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale la nivel global, este în discuţii pentru preluarea companiei franceze Alstom, producătorul trenurilor TGV. Mişcarea americanilor se loveşte însă de o rezistenţă în Franţa, acolo unde guvernul a emis un decret care îi permite să blocheze orice preluare de către străini a unor companii din sectoare economice considerate “strategice”.

    Consultanţii spun că şi România beneficiază de pe urma tuturor acestor mişcări ce au loc pe scena internaţională, în top aflându-se sectorul financiar, unde se aşteaptă consolidări, dar şi exituri ale unor jucători (care atrag automat şi intrarea altora).

    “În momentul de faţă se resimte în piaţă un interes sporit pentru tranzacţii. Putem vorbi despre o adevărată efervescenţă, însă este greu de spus câte tranzacţii se vor materializa în cele din urmă. Această efervescenţă are mai multe cauze. Pe de o parte îmbunătăţirea climatului economic european, ratele de creştere afişate de România, precum şi îmbunătăţirea ratingului de ţară au dus la o creştere a interesului investitorilor străini pentru piaţa românească”, spune Alexandru Medelean, director, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori al PwC România.

    Totodată, situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia îi determină pe unii investitori să se uite către oportunităţi de plasament în ţările din regiune, iar România este una dintre pieţele luate în calcul.

    Alexandru Medelean notează însă că există şi alte cauze de ordin intern care determină această tendinţă, cum ar fi faptul că multe dintre companiile antreprenoriale româneşti, care au trecut cu bine de criză şi şi-au consolidat poziţiile, caută acum oportunităţi de consolidare prin achiziţii.

    Consultanţii arată că interesul pentru România este evident atât din partea fondurilor de investiţii, cât şi a investitorilor strategici, fiind implicaţi în mai multe negocieri de anul trecut. “În practica noastră am resimţit un reviriment cert pe mai multe tipuri de tranzacţii, inclusiv consolidări în piaţa locală, investiţii străine noi, atât din zona de strategic cât şi de private equity, tranzacţii imobiliare. În mod indiscutabil, suntem implicaţi în semnificativ mai multe operaţiuni de M&A decât în perioada similară a anului trecut (…)”, au spus reprezentanţii Deloitte. Firma de consultanţă se aştepta la o intensificare a activităţii de fuziuni şi achiziţii şi estimează că aceasta va continua. Unele tranzacţii au impact direct în România, cel mai relevant exemplu fiind cel al deal-ului dintre Holcim şi Lafarge, dar şi semnarea unui acord între Pfizer şi AstraZeneca, care ar determina apariţia unui nou lider în piaţa farma locală.

    De la începutul anului, pe piaţa de M&A au avut loc tranzacţii precum preluarea Romprest, a World Class, a Praktiker sau Lemarco.În ochii investitorilor, România îşi păstrează atributele de piaţă mare, cu potenţial de creştere pe multe sectoare de bunuri şi servicii, cu resurse naturale şi “o forţă de muncă economică şi calificată”, însă sunt şi unele puncte slabe care persistă precum decalaje nerecuperate, lipsa unei viziuni pe termen lung sau birocraţia şi corupţia în insuficient regres.
    “Sentimentele sunt în ameliorare, mai ales datorită îmbunătăţirii majorităţii indicatorilor macro-economici, în primul rând PIB, şi a ratingului de ţară. Suntem deja într-un nou ciclu economic, de expansiune, ceea ce nu înseamnă că lucrurile vor continua să se amelioreze de la sine, fără eforturile şi contribuţia mediului de afaceri şi a responsabililor politici”, au spus reprezentanţii Deloitte.

    Consultanţii implicaţi în tranzacţii sunt de părere că sectorul financiar va livra cele mai multe deal-uri anul acesta, în condiţiile în care sistemul trece printr-o perioadă de consolidare şi au loc exituri în corelaţie cu intrarea unor investitori noi. Dar şi sectorul agricol şi cel al producţiei industriale se anunţă agitate. “Sectoarele producţiei industriale, îndeosebi subsectoarele care deservesc industria de automobile, îşi menţin poziţia de top în preferinţele investitorilor strategici din afara României, investitori care-şi doresc o platformă de producţie la costuri relativ scăzute, cu un capital uman bine pregătit din punct de vedere tehnic şi care adresează o piaţă de desfacere importantă atât pe plan local cât şi pe plan european”, spune Cornelia Bumbăcea, partener tranzacţii în cadrul PwC România.

  • Gabriel Resources a atras 35 de milioane de dolari canadieni de la acţionari

    Compania a emis 35.000 de “unităţi”, fiecare cu un preţ de 1.000 de dolari canadieni (914,57 dolari), şi a obţinut fonduri de 35 de milioane de dolari canadieni (32 milioane dolari SUA), se arată într-un comunicat al companiei.

    Gabriel Resources intenţionează să folosească fondurile pentru finanţarea activităţilor curente, inclusiv pentru continuarea eforturilor de obţinere a autorizaţiilor necesare proiectului Roşia Montana.

    O “unitate” include obligaţiuni convertibile subordonate negarantate cu un principal de 1.000 de dolari canadieni şi un cupon de 8%, warrant-uri care dau dreptul la achiziţia a 398 de acţiuni, precum şi un “drept din valoarea arbitrajului” (“Arbitration Value Right”).

    Obligaţiunile care intră în componenţa unităţilor vor fi scandente la 30 iunie 2019 şi vor fi convertibile în orice moment în acţiuni ordinare, la cererea deţinătorului, la un preţ de 1,255 dolari canadieni pe unitate.

    Fiecare Warrant conferă dreptul deţinătorului de a achiziţiona o acţiune la un preţ de 1,674 dolari canadieni pe unitate, oricând până la termenul de 30 iunie 2019.

    Fiecare drept din valoarea arbitrajului dă deţinătorului dreptul, în anumite condiţii, la până la 5% din banii primiţi de companie în urma unui acord amiabil sau a unei decizii irevocabile de arbitraj, luată până la 30 iunie 2019 într-o procedură de arbitraj legată de proiectul Roşia Montană.

    Investitorii vor avea dreptul, în total, la maximum 130 de milioane de dolari canadieni (119,7 milioane dolari) în contul drepturilor din valoarea arbitrajului.

    “Compania îşi va păstra şi dreptul discreţionar de a iniţia proceduri de arbitraj şi, în cazul în care o astfel de acţiune este pornită, dacă să încheie un acord amiabil sau să retragă acţiunea, inclusiv asupra termenilor unei înţelegeri sau ai renunţării la procedura de arbitraj”, se arată în comunicat.

    Plasamentul privat a fost subscris de o parte din acţionarii Gabriel Resources.

    Obligaţiunile, warranturile, acţiunile şi drepturile din valoarea arbitrajului nu pot fi vândute timp de patru luni, iar investitorii din SUA au restricţii la revânzare.

    Publicaţia canadiană The Glode and Mail a scris la începutul lunii mai că Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană.

    Gabriel Resources se pregăteşte pentru acest caz, care va fi audiat probabil la Viena în a doua jumătate a acestui an, concomitent cu oprirea activităţilor în România, pentru conservarea rezervelor financiare, a scris publicaţia, fără să citeze sursele informaţiei.

    Compania a ameninţat în septembrie anul trecut că va da în judecată autorităţile române pentru până la 4 miliarde de dolari din cauza “multiplelor încălcări ale tratatelor de investiţii”, potrivit The Glode and Mail.

    Proiectul Roşia Montană a fost întârziat începând din anii ’90 de protestatari bine organizaaţi şi finanţaţi, variind de la fermieri care nu vor să-şi piardă proprietăţile pentru a face loc minei, la miliardari precum George Soros şi celebrităţi precum Vanessa Redgrave, notează publicaţia canadiană.

    Gabriel Resources a utilizat 550 de milioane de dolari pentru dezvoltarea proiectului şi cheltuieli juridice, fără a avea ce să arate în schimbul banilor, iar în ultimii 20 de ani a schimbat cinci directori generali, fiecare dintre aceştia fiind convins că proiectul este pe punctul de a face progrese semnificative.

    Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile RMGC, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Acţionarii RMGC au aprobat la 1 noiembrie transferul pachetului de 19,31% deţinut de guvern de la Minvest Deva la Minvest Roşia Montană, în urma reorganizării companiei de stat.

    Acţionarii Gabriel Resources sunt holdingul Electrum Global (16%), investitor în industria aurului, grupul BSG Capital (16%), controlat de omul de afaceri israelian Beny Steinmetz, cunoscut în principal pentru afaceri cu diamante în Africa, gigantul minier Newmont (13%), fondul de hedging Baupost Group (13%), controlat de miliardarul american Seth Klarman şi fondul de hedging Paulson & Co. (10%), controlat de miliardarul american John Paulson. Acţiuni reprezentând 26% din capitalul companiei sunt flotate liber pe bursă.

  • Listarea anului: Statul vrea să atragă la Electrica 10.000 de mici investitori

     Oferta publică de vânzare a 51% din acţiunile celui mai mare distribuitor de energie din România ar urma să înceapă pe 16 iunie, iar listarea pe bursă este aşteptată să aibă loc pe 3 iulie.

    Prima zi de subscriere pentru acţiunile Electrica, un business de aproape 1,2 miliarde de euro, singurul pe care statul îl mai are în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, ar putea fi 16 iunie, din acest proces statul estimând să încaseze circa 400 de milioane de euro. Electrica devine astfel cea mai mare listare derulată pe bursă de statul român, peste cea a Romgaz, care a strâns 390 de milioane de euro de la investitori.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Grupul german Siemens desfiinţează peste 11.600 de locuri de muncă

     Restructurarea companiei şi înfiinţarea unei noi divizii va conduce la eliminarea a 7.600 de posturi, în timp ce alte 4.000 de poziţii vor fi desfiinţate după ce au devenit inutile pentru diviziile regionale, a spus Kaeser într-o conferinţă cu analişti şi investitori, organizată la New York.

    “Unii angajaţi lucrează la coordonare, la analiză. Circa 20% dintre aceştia vor putea primi alte posturi, dar nu ce au făcut până acum”, a spus el.

    Kaeser a ocupat anterior funcţia de director financiar al Siemens, iar după preluarea conducerii grupului a început o analiză a afacerilor pentru a identifica măsuri care să crească încrederea investitorilor, afectată după ratarea ţintelor de profit în mandatul predecesorului său, Peter Loescher.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Valeant a îmbunătăţit oferta de preluare a Allergan, producătorul Botox, la 49,4 miliarde dolari

     Oferta iniţială propusă de Valeant în colaborare cu investitorul Bill Ackman, care este cel mai mare acţionar al Allergan, cu o participaţie de 9,7%, a fost de 47 de miliarde de dolari, respectiv circa 152,89 dolari pe acţiune, şi a fost anunţată pe 22 aprilie.

    Proprietarii companiei americane Allergan, cu operaţiuni globale, vor primi numerar şi acţiuni de circa 166,5 dolari pentru fiecare titlu deţinut la companie, plus alţi 25 de dolari pe acţiune dacă un medicament oftalmologic experimental va realiza ţinta de vânzări, a anunţat miercuri Valeant.

    Allergan fabrică produsul neurologic Botox, utilizat în tratarea unor boli asociate cu supraactivitatea musculară. Totodată, compania deţine mărcile de medicamente Botox Cosmetics şi Vistabel, folosite la atenuarea ridurilor.

    Ctiti mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alegerile pentru Parlamentul European, urmărite cu îngrijorare de investitori

     Obligaţiunile statelor europene cu probleme financiare au scăzut în ultimele zile pe pieţe şi au împins în sus costurile de finanţare, investitorii fiind îngrijoraţi în principal de posibilitatea unor scoruri bune ale partidelor anti-UE în ţări precum Grecia sau Italia.

    În Grecia, guvernul de coaliţie însărcinat să continue aplicarea măsurilor de austeritate şi a reformelor structurale convenite cu instituţiile financiare internaţionale este susţinut în parlament de o majoritate foarte fragilă, vulnerabilă în cazul unei performanţe bune la alegerile europarlamentare din partea partidelor care se opun acordului de finanţare externă. Declanşarea alegerilor generale anticipate pare o posibilitate în ochii investitorilor.

    În Italia, un rezultat slab pentru Partidul Democrat al premierului Matteo Renzi ar întârzia reforme esenţiale pentru consolidarea încrederii investitorilor.

    Totodată, ascensiunea partidelor eurosceptice în nordul Europei ar putea reduce viteza de reacţie a Uniunii Europene în cazul unei reaprinderi a crizei din zona euro, consideră analiştii intervievaţi de Reuters.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerile Bosch au crescut cu 18%

    “Anul 2013 a fost foarte important pentru Bosch în România, caracterizat prin dezvoltarea solidă a tuturor activităţilor. În plus, ne-am întărit semnificativ prezenţa pe piaţa românească, iar în anii următori dorim de asemenea să continuăm extinderea şi consolidarea activităţii”, a declarat Mihai Boldizar, reprezentantul grupului în România.

    Evoluţia pozitivă a vânzărilor a fost influenţată în principal de livrările către sectorul auto, cu o pondere de peste 50% din totalul rulajului.

    Bosch a inaugurat recent în comuna Jucu, judeţul Cluj, cea de-a doua fabrică de componente auto pe care o deţine în România. Compania a investit peste 70 milioane de euro în noua fabrică, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 38.000 de metri pătraţi. Până la sfârşitul anului vor fi angajate circa 750 de persoane în noua fabrică. În prezent, unitatea are 325 de angajaţi.

    Cu acea ocazie, preşedintele Traian Băsescu declara că nu trebuie uitat sprijinul financiar pe care l-a acordat statul român investitorilor prin ajutoare de stat. “Toată lumea spune: <Uite o nouă fabrică> – Bosch a deschis la Cluj o nouă fabrică. Bosch uită întotdeauna să spună că a avut un sprijin, un ajutor de stat de circa 8 milioane de euro ca să facă investiţia. Nu există firmă străină care investeşte în România, fie că se numeşte Ford, fie că se numeşte Dacia, care să nu beneficieze de o formă sau alta de ajutor de stat, pentru că este un parteneriat între guvern şi investitorul străin în scopul creării de locuri de muncă”, a spus Traian Băsescu.

  • Immofinanz: Investitorii imobiliari sunt mai prezenţi în România

    “În Praga, cererea de birouri a scăzut, dar cu toate acestea au avut loc tranzacţii cu spaţii de birouri, ceea ce arată că nu întotdeauna încrederea şi percepţia despre piaţă reflectă situaţia reală. Ne aşteptăm să vină investitori şi în România. Cred că au început să-şi arate faţa, însă nu îşi deschid încă portofelele, aşteaptă să vadă dacă piaţa a ajuns la nivelul cel mai de jos”, a spus Reidl.

    În opinia sa, Bucureştiul este ocolit de investitori deoarece piaţa locală a fost “supraîncălzită”, iar în criză chiriile au scăzut foarte mult, spre comparaţie cu Polonia sau Cehia, unde nu au fost corecţii atât de dramatice.

  • Obligaţiunile României şi Ungariei, printre marii beneficiari ai ieşirilor de fonduri din Rusia

     Eurobondurile României şi Ungariei au generat pentru investitori randamente de 5%, respectiv 4,7%, de la incursiunea preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Crimeea la începutul lunii martie. Chiar dacă obligaţiunile Rusiei au urcat în ultimele două săptămâni, se află încă în declin cu 0,6% în această perioadă, una dintre cele două ţări în scădere dintre cele 56 care intră în componenţa Bloomberg Dollar Emerging Market Sovereign Bond Index, potrivit Bloomberg.

    Recuperarea economică a Europei ajută ţările din Europa de Est să reducă deficitele şi să atragă cumpărători pentru obligaţiunile emise, în timp ce Rusia este afectată de cele mai grave ieşiri de capital începând din 2008, cauzate de conflictul cu Ucraina.

    România şi Ungaria au înregistrat în 2013 cea mai bună situaţie a contului curent de până acum şi sunt astfel mai bine poziţionate pentru a rezista unor turbulenţe la nivel internaţional, notează Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unii investitori s-ar putea să fi aflat deciziile Fed înainte ca acestea să fie anunţate

     Datele privind tranzacţiile derulate în intervalul analizat arată mişcări de preţ anormal de mari la ordinele de vânzare şi cumpărare pe bursa americană, “semnificative statistic şi în direcţia deciziei” Fed, se arată în studiul realizat de cercătătorii Gennaro Bernile, Jianfeng Hu şi Yuehua Tang de la Universitatea de Management din Singapore, potrivit unui studiu citat de Bloomberg.

    Variaţiile de preţ au avut loc în perioada scurtă de timp de la momentul în care jurnaliştii au primit sub embargo comunicatul privind decizia Fed şi până la anunţarea publică a informaţiei.

    În zilele în care deciziile conducerii Fed au luat prin surprindere analiştii, calculele simple arată că profiturile obţinute de pe urma accesului mai rapid la informaţie au ajuns până la 256 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro