Tag: evolutie

  • Înmatriculările Dacia în Europa au urcat cu 28%. Piaţa auto UE a revenit pe creştere

     Înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut cu 1,7% în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1,038 milioane de unităţi, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

    În primele patru luni ale anului, piaţa auto UE a scăzut cu 7,1%, de la 4,3 la 4 milioane de înregistrări, se arată în comunicat.

    Dintre pieţele mari, Marea Britanie a înregitrat cea mai solidă creştere, cu 14,8% în aprilie, la peste 163.000 de unităţi, respectiv cu 8,9% în primele patru lnui ale anului, la aproximativ 768.500 înmatriculări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Excedent în jos la contul curent al balanţei de plăţi T1. Cea mai slabă evoluţie în turism

     În primul trimestru al anului trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 796 milioane euro.

    Excedentul balanţei de plăţi din primul trimestru s-a realizat pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut (cu 640 milioane euro), la 552 milioane euro şi al veniturilor (cu 347 milioane euro), la 321 milioane euro, şi al surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (153 milioane euro, faţă de un deficit de 79 milioane euro).

    Turismul a avut cea mai slabă evoluţie, fiind singurul domeniu în care deficitul a urcat faţă de soldul negativ de anul trecut din primele trei luni. Deficitul din turism s-a cifrat la 67 milioane euro, comparativ cu 63 milioane euro în martie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Valoarea tichetelor de masă şi de creşă A FOST MAJORATĂ. Ce sume vor primi angajaţii

     Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a anunţat, miercuri, că ministrul Mariana Câmpeanu a aprobat, în 14 mai, ordinul care prevede majorarea prin indexare a valorii nominale a tichetului de masă de la 9 la la 9,35 de lei, precum şi a valorii sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creşă, de la 400 la 420 de lei.

    Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 142/1998, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare.

    Modul de calcul al valorii nominale indexate a unui tichet de creşă se face conform Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii 193/2006, ţinând cont de evoluţia indicelui lunar al preţurilor de consum total, a precizat MMFPSPV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Evoluţie pozitivă a ING Asigurări de Viaţă şi ING Pensii în primul trimestru

    Portofoliul de asigurări încheiate de ING în primul trimestru din 2013 a fost cu peste 5% mai mare faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă din 2012, circa 70% din totalul poliţelor subscrise în 2013 fiind de tip tradiţional. Astfel, începutul anului a majorat ponderea contractelor tradiţionale la 47% din portofoliul total în vigoare, faţă de 45% cât era în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    În primele trei luni din 2013, ING Asigurări de Viaţă a plătit clienţilor beneficii pentru evenimente asigurate şi contracte ajunse la maturitate de 28,94 milioane lei, cu 31,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 77% din această sumă, respectiv 22,39 milioane lei, reprezintă beneficii pentru contracte ajunse la maturitate.

    Prima brută anualizată medie alocată de clienţii care au încheiat o poliţă de asigurare de viaţă la ING în T1 a fost de 1.682 lei – înregistrând o creştere de 8% faţă de intervalul similar din 2012.

    Marja de solvabilitate disponibilă a ING Asigurări de Viaţă este 1,7 faţă de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 4,6 comparativ cu nivelul minim cerut, care este 1.

    La aceeaşi dată, cele două fonduri din administrarea ING însumau 121.928 de participanţi, în creştere cu 13,3% faţă de primul trimestru al anului 2012. În ceea ce priveşte sumele alocate de participanţi în fondurile de pensii facultative oferite de ING, contribuţia medie lunară la fondul ING Activ în primele trei luni din 2013 a fost de 84 de lei (faţă de 81 de lei în T1 2012), iar la ING Optim de 94,4 lei (faţă de 89 lei în T1 2012).

    “Începutul anului 2013 a readus în prim plan tensiunea latentă în economia europeană şi perspectiva unui alt an marcat de instabilitate. în aceste condiţii, pe plan local persistă scepticismul privind o revenire mai rapidă a economiei şi lipsa de încredere a oamenilor faţă de viitor care, dublate de stagnarea veniturilor, diminuează capacitatea populaţiei de a economisi pentru obiectivele de planificare financiară.

    În pofida contextului economic mai puţin favorabil, la ING Asigurări de Viaţă am obţinut în primele trei luni ale anului evoluţii pozitive atât pe segmentul de asigurări de viaţă, cât şi pe cel de pensii facultative – rezultate care confirmă o dată în plus eficienţa investiţiilor pe care le realizăm pentru a oferi clienţilor noştri beneficii relevante, produse adaptate nevoilor lor, un nivel ridicat de consultanţă şi servicii de calitate”, spune Bram Boon, director general ING Asigurări de Viaţă.

    Astfel, pe segmenul de asigurări de viaţă, portofoliul de contracte noi s-a majorat în primele trei luni din 2013 cu 5% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut iar primele brute subscrise au crescut uşor, în timp ce în zona de pensii facultative numărul de participanţi a crescut cu 13%. în acelaşi timp, un semnal care ne bucură ţine de satisfacţia clienţilor ale căror contracte de asigurare ajung la maturitate şi decid să continue să îşi acopere nevoia de protecţie sau economisire printr-o asigurare de viaţă la ING.

    Aproximativ 20% dintre contractele ajunse la maturitate în primele trei luni ale anului au fost substituite de clienţi cu unele noi, adaptate nevoilor lor actuale, iar 70% dintre persoanele ale căror contracte au ajuns la final, au declarat că sunt dispuse să recomande ING Asigurări de Viaţă”.

    Profitul brut înregistrat de ING Asigurări de Viaţă în T1 2013 este de 1,81 milioane lei, comparativ cu 5,63 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2012. Rezultatul este unul previzionat, asumat ca nivel de normalitate în contextul economic actual şi reflectă proiectele majore de investiţii realizate.

    Principalele direcţii de investiţii au vizat continuarea proiectelor demarate în trecut, precum cele pentru alinierea la noile standarde de raportare în domeniul asigurărilor – inclusiv Solvency II şi implementarea de soluţii tehnice de înaltă performanţă pentru automatizarea proceselor – şi totodată pentru creşterea beneficiilor oferite clienţilor. în această direcţie se înscriu investiţiile realizate pentru integrarea de noi funcţionalităţi în portalul MyING, dar şi pentru de dezvoltarea canalelor de distribuţie şi creşterea profesionalismului forţei de vânzări.
    Pe segmentul de pensii obligatorii, activele nete ale fondului administrat de ING Pensii SAFPAP au crescut cu 63% în ultimul an.

  • Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

     Rata anuală a inflaţiei din zona euro a coborât la 1,2% în aprilie, potrivit unui comunicat publicat marţi de Eurostat, biroul de statistică al UE. În luna martie, inflaţia s-a cifrat la 1,7%.

    Raportul Eurostat prezintă datele preliminare pentru zona euro pe luna aprilie şi nu cuprinde detalii privind evoluţia inflaţiei în statele membre.

    Inflaţia din zona euro se plasează sub nivelul ţintă al BCE, de 2%, pentru cea de-a treia lună consecutiv.

    Rata şomajului din zona euro a crescut în martie la 12,1%, cel mai ridicat nivel din 1995, potrivit unui alt comunicat transmis marţi de Eurostat.

    Majoritatea economiştilor anticipează că BCE va reduce joi dobânda de politică monetară la 0,5%, un nou minim istoric, de la 0,75%, potrivit unui sondaj Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şomajul din zona euro a atins un nou nivel record

     La nivelul UE, şomajul a rămas constant în martie, la nivelul record de 10,9% atins în februarie, potrivit Bloomberg.

    Creşterea puternică a numărului de pesoane care nu găsesc loc de muncă nu poate fi ignorată, deoarece este cea mai amplă fragmentare care are loc în Europa. Este chiar mai grav în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor, a declarat săptămâna trecută vicepreşedintele BCE Vitor Constancio.

    În zona euro, numărul şomerilor a atins în martie 19,1 milioane de persoane, în timp ce în UE totalul se situează la 26,52 milioane de persoane, potrivit datelor publicate marţi de Eurostat, biroul de statistică al UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creştere a sosirilor şi înnoptărilor turiştilor în luna martie şi pe primul trimestru

     În luna martie 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 0,1% şi înnoptările o scădere cu 5,3%.

    Comparativ cu luna martie 2012, în luna martie 2013 la punctele de frontieră s-a înregistrat o creştere la sosirile vizitatorilor străini, (+0,6%) şi o scădere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (-1,5%).

    În trimestrul I 2013 comparativ cu trimestrul I 2012, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 8,2% şi înnoptările o creştere cu 6,3%.

    Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2013 au însumat 480.200, în creştere cu 0,1% faţă de cele din luna martie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Douăzeci de ani cu Wired

    Cred că era prin 1988 când am văzut prima oară o revistă de tehnologie IT. Întâmplarea a fost că revista care mi-a căzut în mâini să fie tocmai BYTE, etalonul suprem în domeniu (cum aveam să aflu câţiva ani mai târziu). Am fost totodată uimit şi speriat: nu înţelegeam nimic. Eu lucram pe un calculator care împreună cu perifericele cântărea cel puţin o tonă, în vreme ce în revistă nu se vorbea decât de computere care stăteau lejer pe un birou. Eram complet deconectaţi de restul lumii.

    Sigur că după revoluţie a apărut o imensă “foame” de informaţie din domeniul noilor tehnologii informatice. Şi folosesc la modul propriu cuvântul “tehnologie”: oamenii voiau să ştie cum funcţionează procesoarele şi sistemele de operare, să afle despre tendinţele din lumea limbajelor de programare, despre programele cele mai performante din diverse domenii şi, foarte curând, despre internet. Eram cu ani buni în urmă şi sunt mândru că am contribuit după puterile mele la reducerea decalajului prin revistele la care am lucrat începând din 1992. Ceea ce era de neimaginat în 1988 s-a întâmplat în 1995: a apărut ediţia românească a revistei BYTE. Iar eu eram redactorul-şef.

    Am avut în aceşti ani şansa să simt pe viu evoluţia interesului publicului: pe măsură ce PC-urile deveneau mai accesibile, interesul s-a mutat de la tehnologie la bricolaj: de la overclocking până la asamblarea unui întreg computer din componente. Apoi, când PC-urile au devenit un produs de larg consum, interesul s-a mutat spre partea de achiziţie, cu teste de performanţe, comparaţii etc. În cele din urmă, interesul a dispărut cu totul: computerul a devenit egalul frigiderului sau al maşinii de spălat. Nici măcar BYTE n-a făcut faţă acestei evoluţii şi în 1998 a dispărut, urmată de cea mai mare parte a revistelor de specialitate. Nu e trist, pentru că e firesc: exact la fel s-a întâmplat cu electronica în urmă cu câteva decenii.

    Chiar şi interesul meu a evoluat. Sunt, desigur, interesat de tehnologiile tangente cu meseria mea, însă mă interesează mai mult implicaţiile noilor tehnologii în societate, cultură şi, în cele din urmă, în viaţa de zi cu zi. Mă lovisem de referinţe la revista Wired, dar n-am avut ocazia să pun mâna pe ea. Am găsit-o întâmplător la un stand de presă în Amsterdam şi a fost dragoste la prima vedere. Vorbesc aici de obiectul fizic, pentru că este poate cea mai extravagantă tipăritură pe care am văzut-o – exact cum şi-o imaginau fondatorii: “O revistă care pare că ţi-a fost trimisă din viitor”. În interior nu apare nicio poză înfăţişând computere, telefoane sau alte produse. Pagini luxuriant ilustrate alternează cu zeci de pagini conţinând doar text.

    De fapt, nu este o revistă de sau despre tehnologie. Ideea de la care s-a pornit a fost în aparenţă simplă: cum ar fi văzut oare Marshall McLuhan evoluţia unui nou mediu de comunicare. Şi iată că, într-o vreme când presa scrisă piere, Wired împlineşte 20 de ani şi o duce tot mai bine.
    Totul a început la Amsterdam, unde un american pe nume Louis Rossetto şi prietena sa Jane Metcalfe lucrau la o firmă de traduceri şi colaborau la o revistă de specialitate. Rossetto a intuit că urmează o revoluţie tehnologică de amploare, aşa că a plănuit împreună cu Jane o revistă care să documenteze “cultura digitală” pe care o va genera.

    Au plecat înapoi în SUA să o pună în practică şi au creat împreună cu graficianul John Plunkett şi alţi prieteni un prototip. Dar n-au reuşit să convingă niciun investitor până când, în cele din urmă, s-au întâlnit cu Nicholas Negroponte, care a studiat proiectul şi le-a pus o întrebare scurtă: câţi bani vă trebuie? De aici lucrurile au început să se precipite şi în jurul proiectului au început să se adune nume grele, printre care John Perry Barlow, Kevin Kelly, Stewart Brand, Bruce Sterling, William Gibson.

    Primul număr a apărut în ianuarie 1993 şi a fost distribuit clandestin la MacWorld. A devenit celebră aproape instantaneu în rândul aşa-zişilor “digerati” din Vale şi apoi în lumea întreagă. Am adunat aproape un raft de Wired şi de fiecare dată când scot la întâmplare un număr găsesc un subiect care mai apoi s-a dovedit important. Este istoria vie a vremurilor noastre.

  • Profitul Apple a scăzut pentru prima dată în ultimii 10 ani

     Estimările prezentate de companie pentru următoarele trei luni se plasează sub proiecţiile analiştilor de pe Wall Street, potrivit datelor Bloomberg.

    Apple a anunţat, odată cu raportul financiar prezentat miercuri, că va transfera către acţionari 55 miliarde de dolari în cash, pentru a compensa scăderea abruptă înregistrată de preţul acţiunilor în ultimele şapte luni pe fondul semnalelor privind frânarea vânzărilor.

    Acţionarii vor fi răsplătiţi atât prin creşterea dividendelor, cât şi prin răscumpărarea de acţiuni. Compania a arătat că va contracta împrumuturi pentru a finanţa cel mai amplu program de răscumpărare de acţiuni din istorie, în urma căruia acţionarii vor fi câştigat, până în anul 2015, incluzând iniţiative similare din trecut, un total de 100 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia nu mai vrea să fie dependentă de materiile prime. Recompensă pentru propuneri de diversificare a economiei

     “Nu pot să nu fiu de acord că modelul materiilor prime a dus ţara într-o fundătură. Obiectivul nostru este să lăsăm în urmă acest model. Dacă oferiţi o variantă care ar ajuta să scăpăm de acest model în următorii câţiva ani, v-aş nominaliza pentru un premiu de stat. Dar nu cred că există o astfel de versiune”, a afirmat Medvedev în Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului, unde a prezentat activitatea din ultimele 12 luni a Guvernului, relatează RIA Novosti.

    El a răspuns astfel criticilor deputaţilor referitoare la economia care se bazează pe exploatarea materiilor prime.

    Medvedev a arătat că modelul economic bazat pe materii prime a evoluat în ultimele decenii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro