Tag: zona euro

  • Băsescu: Unii comisari UE au făcut declaraţii iresponsabile despre prăbuşirea zonei euro

    “Eu sunt unul dintre politicienii pe care nu i-aţi auzit vorbind despre prăbuşirea Zonei Euro. În schimb, am auzit analişti – ei sunt nevinovaţi, nu trebuie blamaţi – dar mai grav, am auzit comisari ai Uniunii Europene spunând «Dacă pe 9 decembrie nu facem ce trebuie, prăbuşirea este iminentă». Numărau ca la lansarea rachetelor: «Mai avem nouă zile, mai avem opt zile, mai avem şapte zile»”, a spus Băsescu. El a respins, răspunzând unei întrebări, ipoteza ca aceste declaraţii să fi fost, de fapt, presiuni pentru încheierea unui acord între liderii statelor din UE. “Cum credeţi că un comisar poate presa acest conclav de şefi de stat şi de guvern (Consiliul European, n.r.)? Hai să fim oameni serioşi, nu puteau să exercite presiuni”, a spus preşedintele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCE: Riscul ca două mari bănci din zona euro să intre simultan în default a crescut

    Probabilitatea ca două sau mai multe bănci să intre simultan în default în următorii doi ani era aproape nulă la începutul lui 2007, a atins apoi un vârf de 15%, iar în prezent se află la un maxim de 25%. “Creşterea din ultimele şase luni a probabilităţii ca una sau mai multe bănci mari din zona euro să intre în default a fost mai rapidă şi mai puternică decât în trecut, iar indicatorul privind riscul sistemic a atins maxime nemaiîntâlnite de la lansarea sa, în 2007”, se arată în raportul referitor la riscurile legate de stabilitatea financiară din zona euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Speculatorii au pariat 19 mld. dolari pe scăderea euro, sumă record pentru ultimii cinci ani

    Suma, care reprezintă diferenţa dintre contractele care mizează pe o viitoare depreciere şi cele care mizează pe o apreciere a euro în perioada 7-13 decembrie, este mai mare cu 18% decât cea raportată la finele săptămânii anterioare, comunică Dow Jones. Numărul contractelor care mizează pe o depreciere este mai mare cu 116.457 decât al celor care au în vedere o creştere de valoare a monedei europene.

    “Investitorii cred că valoarea euro ar trebui să scadă”, a declarat Shaun Osborne de la TD Securities din Toronto. Firma lui de brokeraj prevede că euro va atinge 1,22 dolari până la jumătatea lui 2012, mult sub nivelul de 1,30 dolari din aceste zile.

    În schimb, investitorii s-au arătat mult mai optimişti în privinţa perspectivelor dolarului, valoarea contractelor care pariază pe o apreciere fiind mai mare cu 15,9 miliarde de dolari decât a celor care anticipează o pierdere de valoare a monedei americane. Suma este mai mare cu 11% faţă de cea consemnată în săptămâna precedentă.

    Speculatorii au mizat şi pe o depreciere a francului elveţian, însă suma netă a contractelor respective a scăzut cu 8% faţă de săptămâna anterioară, la 1,4 miliarde de dolari, însemnând 10.481 contracte.

    Pariurile pe o scădere a yenului le-au depăşit cu 5,7 miliarde de dolari pe cele vizând o creştere a monedei nipone, dar suma este cu 8% mai mică decât cu o săptămână în urmă, reprezentând 35.600 de contracte.

    Anticipaţiile speculatorilor merg, de asemenea, spre o scădere a dolarului canadian şi o creştere a dolarului australian şi a celui neozeelandez.

    Marele pariu negativ al ultimei săptămâni pentru care CFTC a primit datele este însă lira sterlină, cu un total net de 1,3 miliarde de dolari în contracte short, sumă mai mică totuşi cu 10% decât în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie.

  • Viitorul summit UE va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie

    “Am informat dimineaţă cele 27 de state membre UE că voi convoca un nou summit la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, după consultări cu Comisia Europeană şi cu preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Van Rompuy într-o conferinţă de presă. “Data încă nu a fost decisă cu exactitate”, a subliniat preşedintele UE. Summitul va fi “informal” şi se va desfăşura înaintea Consiliului European programat în martie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declinul activităţii economice din zona euro s-a temperat, dar recesiunea pare inevitabilă

    Indicele activităţii sectorului privat din zona euro, calculat de Markit după un sondaj la care au participat câteva mii de companii, a crescut în decembrie pentru cea de-a doua lună consecutiv, deşi analiştii anticipau o evoluţie negativă. Rezultatele sondajului sunt însă predominant pesimiste pentru cea de-a patra lună consecutiv, indicând intrarea zonei euro în recesiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul polonez: UE este pe marginea prăpastiei. Avem de ales între calea comunitară sau cea a egoismelor naţionale

    “Nu pot să spun că Europa este mai unită şi nu pot să spun că am depăşit această criză”, a declarat Tusk. “Suntem pe marginea prăpastiei”, a avertizat acesta. În opinia sa, UE are de ales între “calea comunitară sau cea a egoismelor naţionale”. La finalul summitului european de la 8 şi 9 decembrie, liderii UE, cu excepţia Marii Britanii, au fost de acord să creeze un nou pact de “uniune de stabilitate bugetară” care să consolideze disciplina în zona euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza din zona euro scoate în evidenţă convergenţa politicilor Olandei cu cele ale Germaniei

    “Olandezii sunt deseori un aliat de nădejde al germanilor şi joacă un rol mai mare decât îl justifică economia ţării lor”, a declarat Sylvester Eijffinger, profesor de economie la universitatea Tilburg din Olanda. Eijffinger consideră că este un lucru bun pentru Germania, care “nu vrea să fie acuzată că acţionează singură”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Principalele două consecinţe pentru România după summitul UE: reducerea deficitului bugetar şi finanţarea datoriei publice

    Statele UE se chinuie să-şi reducă deficitul bugetar, cheltuielile şi datoriile într-o perioadă în care devine clar că o nouă recesiune nu poate fi evitată, potrivit Ziarul Financiar. Astfel, ele sacrifică mijloacele cu care-şi pot proteja economiile şi populaţia de declinul economic pe altarul stricteţii fiscale, al unei uniuni monetare mai strânse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare Standard&Poor’s: Zona euro ar putea avea nevoie de un nou şoc financiar pentru a se pune în mişcare

    Six a arătat la o conferinţă de afaceri din Tel Aviv că acordul liderilor Uniunii Europene de săptămâna trecută privind integrarea fiscală este un important pas înainte, dar insuficient. S&P a avertizat săptămâna trecută că ar putea retrograda ratingurile a 15 ţări din zona euro, dintre care şase care au calificativul maxim “AAA”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China va continua să participe la sprijinirea Europei împotriva crizei

    “China va face parte din efortul internaţional de ajutorare a Europei. Am făcut multe, am fost atât de implicaţi, şi europenii ştiu asta. Vrem să investim, importăm mai mult, trimitem delegaţii să cumpere, ajutând astfel la crearea de locuri de muncă, ceea ce va stimula economia. China va continua să facă parte din efort pentru că suntem interdependenţi. Suntem în aceeaşi barcă”, a afirmat oficialul, aflată în vizită la Viena. Cu cele mai mari rezerve valutare din lume, China este una dintre puţinele ţări care dispun de destul de mulţi bani pentru a prelua o parte semnificativă din piaţa obligaţiunilor de stat din Europa, ajutând zona euro să iasă din criză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro