Tag: verificari

  • Şefu’, am ţinut bine bilele? Pot să mă-ntorc la guvern?

    Ca să fiu sincer, nu mă dau în vând nici după ăştia de la PNL, PMP, USR, ALDE sau UDMR.

    Dar dincolo de ce îmi place mie sau nu, cred că slugărnicia nu prea place nimănui. Şi n-ai cum să-i zici altfel când vezi oameni în toată firea că-şi ridică bilele la vedere ca să le vadă şefii.

    Ce e aia, domnule, vot cu bile la vedere? Păi votul cu bile e secret, că altfel ar fi cu ridicare de mână; la ce-aţi mai pus urnele alea sus, dacă tot îi verificaţi cum votează? Bine că nu v-aţi mai trezit cu aspirine prin urmă, aşa cum se întâmpla acum 10 ani; sau cum făcea un deputat, care lua urnele în braţe când dădea cu bilele.

    Înţeleg că există ierarhie în partid, dar nu ştiam că ea se bate cap în cap cu gândirea. Nu zic să gândeşti de capul tău, aia e deja utopie, dar chiar să nu fii în stare să potriveşti alb cu alb şi negru cu negru? Chiar trebuie să-ţi confirme şefu’ că nu eşti chior? Glumesc, sigur, ştiu şi eu că nu v-a acuzat nimeni de prostie, ci doar de rea intenţie. Că altfel nu-mi explic de ce-aţi umblat cu bilele la vedere.

    E bine totuşi c-a ieşit bine şi puteţi acum să vă întoarceţi la guvern. Care guvern? Ăla din care aţi plecat săptămâna trecută, cum care? Staţi liniştiţi, că nu e nevoie de explicaţii; şi eu îmi dau demisia de fiecare dată când mă enervează şefu’, e ceva firesc. Că nu vor ăştia să vă lase e o prostie, ei n-au priceput mesajul pe care aţi vrut să-l transmiteţi. Apropos, care-i ăla?

  • Cu “orbii” la volan. Încasează indemnizaţii pentru HANDICAP grav de vedere, dar au obţinut permisul AUTO

    Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii AJPIS Alba, inspectorii au verificat eligibilitatea persoanelor cu certificate de încadrare şi tip de handicap, beneficiare de indemnizaţiile corespunzătoare, dintr-un eşantion format din 40 persoane.

    „Din verificarea adminstrativă a dosarelor persoanelor cu handicap din eşantionul selectat şi din verificarea în teren, echipa de control a constatat inexistenţa dosarelor care au stat la baza încadrării în grad de handicap, pentru un număr de şapte persoane încadrate într-un grad de handicap, care deţin certificate de încadrare în grad de handicap, eliberate înainte de anul 2000, precum şi două persoane încadrate în gradul grav de handicap (vizual), care au obţinut permise auto, ulterior încadrării în grad şi tip de handicap”, se arată în comunicat.

    Potrivit sursei citate, aceasta este prima etapă a campaniei “Controlul bazat pe evaluarea riscurilor (constituirea profilului de risc) al beneficiarilor încadraţi într-un grad de handicap (BGH)”, iar a doua etapă va continua până la sfârşitul lunii septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce este important să trecem cât mai repede la anvelopele de vară?

    Criteriile importante de care trebuie ţinut cont în alegerea corectă a anvelopelor de vară sunt: dimensiunile adecvate autovehiculului, scopul utilizării acestora, indicele de viteză sau indicele de încărcare, rezistenţa flancului anvelopei şi apelarea la centre autorizate de vânzare a anvelopelor. Pentru a permite funcţionarea corectă, cât şi pentru atingerea duratei de viaţă optime a anvelopelor, se recomandă verificări regulate ale presiunii din anvelope.

    Din acest motiv, producătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres anunţă extinderea portofoliului său de anvelope de vară pentru sezonul 2017, însoţită de lansarea unui nou model. Anvelopa Nokian Rockproof este o noutate pentru entuziaştii off-road şi pentru posesorii de  SUV-uri mari şi camioane uşoare, oferind durabilitate datorită compusului special Nokian Rockproof Hybrid din care este realizată banda de rulare, chiar şi atunci când întâmpină tăieturi sau impacturi neaşteptate, în condiţiile solicitante ale terenului accidentat. Modelul Nokian Rockproof este disponibil în dimensiuni de 16 şi 17 inci, cu indicele de viteză Q (160 km/h).

    Toate modelele de anvelope de vară Nokian Tyres prezintă indicatorul de uzură a benzii de rulare DSI (Driving Safety Indicator) unic, patentat, direct pe banda de rulare a anvelopei. Datorită acestei caracteristici, conducătorii auto pot verifica pe loc grosimea benzii de rulare rămase, în milimetri, examinând cifrele indicate pe banda de rulare. Aceste cifre dispar pe măsura ce anvelopa se uzează. Pentru a beneficia de proprietăţile optime şi siguranţa anvelopelor de vară, Nokian Tyres recomandă o grosime minimă de 4 mm a benzii de rulare a anvelopei.

    Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă îşi are rădăcinile în anul 1898, când a fost înfiinţată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează şi facilitează şofatul în siguranţă, în condiţii exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane şi maşini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, şi cu condiţii de şofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

    În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaţilor a fost de 4.400. Acţiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unităţile de producţie se află în Finlanda şi Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile şi sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranţă durabilă şi de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viaţă al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

  • Celebrul TIGRU tasmanian, dispărut acum 80 de ani, a fost văzut din nou. ”Am verificat de două ori. Este INCREDIBIL”

    Un animal carnivor vânat de către europeni până la dispariţia speciei a supravieţuit într-o zonă izolată din sălbăticie.

    Tigrul tasmanian a fost observat după ce animalul a fost considerat dispărut. Prădătorul asemănător lupului  era unul dintre cele mai mari animale carnivore cu marsupiu care au existat în apropierea societăţilor umane.

    Vezi aici celebrul TIGRU tasmanian, dispărut acum 80 de ani, văzut din nou. ”Am verificat de două ori. Este INCREDIBIL”

  • Ce trebuie să facă şoferii înainte de a pleca la drum iarna

    Reprezentanţii Mol România au făcut o listă cu lucrurile care nu trebuie să lipsească din maşină în perioada iernii. Astfel, înainte de a pleca la drum, ei recomandă o verificare a autoturismului la un service autorizat şi respectarea recomandărilor profesioniştilor în domeniu. Potrivit lor, toţi şoferii trebuie să acorde atenţie sporită următoarelor elemente:
     
    ·       În sezonul rece nu doar temperaturile scăzute şi poleiul pot crea probleme, ci şi schimbările bruşte ale vremii. Verificaţi prognoza meteo şi urmaţi recomandările autorităţilor, pentru a evita eventuale blocaje în trafic. De asemenea, indiferent de condiţiile meteo, nu uitaţi să adaptaţi viteza la condiţiile de drum şi, înainte de orice, aveţi grijă la siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier.
     
    ·       Pregătiţi-vă pentru cele mai dificile situaţii (de exemplu viscol sau căderi abundente de zăpadă). Pregătiţi o trusă care să conţină obligatoriu o lopată, lanţuri antiderapante, cablu de remorcare, trusă de degivrare pentru a putea dezgheţa încuietorile portierelor, nisip şi sare. Folosiţi un lichid special de parbriz în locul racletelor pentru înlăturarea gheţii, pentru a evita apariţia de zgârieturi pe geamurile maşinii. Totodată, luaţi cu dumneavoastră câteva provizii, o pătură, apă şi lanternă. De asemenea, nu uitaţi să aveţi tot timpul în maşină trusa medicală completă.
     
    ·       Asiguraţi-vă că aveţi suficientă baterie la telefon sau posibilitatea de a-l reîncărca.
     
    ·       Nu plecaţi la drum fără a avea montate anvelope de iarnă. Montaţi toate cele patru anvelope de iarnă. Acestea joacă un rol foarte important şi influenţează mult anumiţi parametri ai maşinii precum aderenţa, frânarea şi stabilitatea. De altfel, este indicat ca, înainte de a porni la un drum mai lung, să testaţi frânele pe un drum pe care îl cunoaşteţi deoarece astfel vă veţi da seama care este nivelul de aderenţă al anvelopelor.
     
    ·       Verificaţi din timp farurile. Iarna se face întuneric mult mai devreme, aşadar este foarte posibil ca în eventualitatea unei călătorii mai lungi, o mare parte din drum să îl parcurgeţi în condiţii de noapte, cu vizibilitate scăzută. În cazul unor condiţii meteo nefavorabile, în perioada de iarnă este indicat să circulaţi cu farurile aprinse inclusiv în timpul zilei, pentru a îmbunătăţi vizibilitatea.
     
    ·       Verificaţi bateria autoturismului pe care îl veţi conduce. Condiţiile meteorologice nefavorabile afectează bateriile auto. În plus, iarna se foloseşte mai multă energie deoarece este necesară încălzirea geamurilor, a scaunelor, dezaburirea parbrizului, folosirea intensivă a farurilor.
     
    ·       Lichidul antigel şi cel pentru spălarea parbrizului sunt, de asemenea, foarte importante, aşa că verificaţi-le înainte de a porni la drum şi asiguraţi-vă că lichidul de spălat parbrizul este adaptat pentru temperaturi foarte scăzute.
     
    ·       Verificaţi ştergătoarele maşinii şi schimbaţi-le mai ales în cazul în care lama acestora este tocită. Ştergătoarele sunt esenţiale pentru vizibilitatea dumneavoastră în timpul călătoriei.
     
    ·       Verificaţi şi curăţaţi sau înlocuiţi periodic filtrul de carburant la un service autorizat.
     
    ·       Pe cât posibil, faceţi plinul, deoarece o cantitate mai mare de carburant în rezervor se răceşte mai lent. În plus, în cazul autoturismelor diesel, dacă menţineţi rezervorul plin nu rămâne loc pentru aer, care poate condensa iar picăturile de apă se pot scurge în motorină, îi deteriorează calitatea şi pot îngheţa apoi în filtrul de carburant.
     
    ·       Ţineţi cont cu ce carburant alimentaţi. Este foarte important să folosiţi un carburant de calitate, adaptat condiţiilor de iarnă. Avantajele utilizării unui carburant premium se fac simţite mai ales iarna încă de la pornire, putând fi percepute inclusiv de şoferii cu mai puţină experienţă.
     
    Motorul porneşte şi funcţionează mai dificil în perioada rece comparativ cu restul anului, această situaţie fiind valabilă mai ales în cazul autoturismelor care funcţionează cu motorină. Astfel, la temperaturi scăzute în carburantul diesel există riscul formării unor cristale de parafină care pot înfunda filtrul de motorină, ceea ce generează dificultăţi în pornirea motorului. Pentru evitarea acestui fenomen, au fost introduse norme europene ce reglementează caracteristicile obligatorii ale carburantului diesel aflat la comercializare. Standardul european adaptat pentru România, ţară cu o climă temperată, este SR EN 590+AC, cu o temperatură limită de filtrabilitate la rece a motorinelor între -15 şi -20 de grade Celsius.
     
    Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa de peste 75 de ani a Grupului sprijină operaţiunile de producţie în 8 ţări şi activităţile de explorare în 13 ţări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, din care peste 200 în România.
     
  • Noi percheziţii la Spitalul Marie Curie. La verificări ar fi prezent şi medicul Burnei

    Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că procurorii fac noi verificări, miercuri dimineaţă, la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, în spaţiile sigilate, dar rămase neverificate.

    La percheziţii a fost adus şi medicul Gheorghe Burnei, arestat la domiciliu, conform aceloraşi surse.

    Medicul ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate, se arată în referatul de arestare.

    În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut arestarea medicului Gheorghe Burnei se notează că în biroul acestuia de la spitalul Marie Curie au fost găsite, sâmbătă, şi ridicate sumele de 13.343 de lei, 5015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită. Anchetatorii susţin că la dosar există numeroase declaraţii de martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care ar proba infracţiunile în cazul medicului. Aceştia descriu “modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a creea presiune iar astfel părinţii să plătească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noua mişcare a lui Putin: Rusia anunţă activarea sistemelor de rachete S-400 în districtul militar vestic

    Rusia a anunţat joi activarea sistemelor de rachete S-400 pentru protejarea spaţiului aerian în nord-vestul ţării, în apropierea frontierelor NATO, informează site-ul agenţiei Tass.

    “Au fost activate sistemele S-400, pentru misiuni combatante; va fi verificat modul în care se integrează în sistemul de apărare antiaeriană şi spaţială”, a declarat Igor Muginov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului districtului militar vestic al armatei ruse.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF ameninţă proprietarii de apartamente cu verificări şi sancţiuni dure. Ce amenzi primesc proprietarii pentru chirii nedeclarate

    ANAF ameninţă proprietarii de apartamente cu verificări şi sancţiuni dure

    ANAF doreşte să reducă evaziunea fiscală din chirii şi ameninţă cu măsuri dure împotriva proprietarilor de apartamente care închiriază imobilul şi nu declară veniturile. Pe fondul faptului că proprietarii întocmesc un contract standard cu chiriaşul care rămâne neînregistrat la Fisc, ANAF anunţă că va face controale pentru a depista persoanele care fentează legea şi nu îşi declară venitul suplimentar.

    ”Vrem să pornim să discutăm cu administratorii de bloc în blocurile mai mari, unde ştim că există zone sensibile. Primul pas este să informăm şi să ştie la ce să se aştepte. Pasul doi e să mergem în control şi să sancţionăm”, a declarat preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, în cadrul unei emisiuni tv. Pe de altă parte, preşedinţii de asociaţii de locatari, dar şi administratorii de bloc se arată neîncrezători privind metodele prin care proprietarii ar putea fi depistaţi.

    Dacă obţineţi venituri din chirii trebuie să încheiaţi un contract între dumneavostră şi chiriaş, trebuie să vă prezentaţi la ANAF în maxim 30 de zile de la semnarea contractului cu următoarele documente :

    contractul de închiriere, în original

    declaraţia 220 completată cu venitul estimat/norma de venit în 2 exemplare

    împuternicire (dacă este cazul).

    Dacă nu au fost declarate veniturile din închiriere, în cadrul unei inspecţii fiscale ANAF va stabili impozitul şi contribuşia la asigurările sociale de sănătate datorate, dobânzile şi penaşităţile de nedeclarare, potrivit informaţiilor ANAF.

    Astfel, la o chirie lunară de 1000 de lei încasată timp de 5 ani (60.000 de lei) impozitul şi CASS-ul ajung la 1,548 lei pe an pe când amenda pentru nedeclarare poate ajunge la 14,500 de lei (impozit şi CASS, penalităţi de nedeclarare şi dobânzi de întârziere).