Tag: verificari

  • Anunţul de la ANAF care pune pe jar sute de mii de români. Cine sunt oamenii vizati de controale masive

    Inspectorii antifraudă fiscală au identificat, în cadrul controalelor efectuate în luna august, abateri în privinţa modului în care firmele fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat şi au aplicat 256 de avertismente şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 7,61 milioane de lei.

    Conform unui comunicat ANAF, în luna august inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au verificat 1.341 de firme din toată ţară, care vindeau produse şi prestau servicii în domenii precum comerţul cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse nealimentare, alimentaţie publică (restaurante, cluburi, baruri, cafenele, patiserii, legume-fructe), florării, servicii de înfrumuseţare (coafor, frizerii, centre de relaxare), vulcanizări etc.

    Valoarea totală a celor 1.553 de amenzi dispuse este de 6,88 milioane lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 737.706 lei. Totodată, pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea şi dotarea caselor de marcat, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii comerciale în 61 de locaţii.

    De la începutul anului până în prezent, a fost verificat modul în care 4.832 de firme din toată ţară fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost identificate abateri de la prevederile legale, au fost aplicate 1.470 avertismente şi au fost dispuse 4.366 amenzi contravenţionale în cuantum total de 21,14 milioane de lei, iar confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri au totalizat 4,15 milioane de lei.

    În timpul controalelor antifraudă contribuabilii au fost informaţi din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic şi de ale utiliza lor pentru fiscalizarea tuturor încasărilor provenite din vânzările de bunuri sau prestările de servicii direct către populaţie. Contribuabilii au, de asemenea, obligaţia de a întocmi documente justificative pentru toate sumele introduse în punctul de lucru, de a întocmi şi utiliza documente justificative fiscale şi contabile specifice operaţiunilor economice efectuate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se trece ITP-ul în România: RAR a verificat în trafic peste 33.000 de maşini, aproape jumătate aveau deficienţe tehnice majore

    Peste 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de la începutul acestui an de inspectorii RAR prezentau pericol iminent de accident

    Cele mai des întâlnite deficienţe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

    Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

    În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.

    În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • A. Cumpănaşu, critici la adresa INML în cazul Caracal. Ministru: Pot să fac verificări doar din punct de vedere administrativ

    „Eu pot să fac verificări în cadrul acelui institut din punct de vedere administrativ. (…) Din punct de vedere legal, Ministerul Sănătăţii administrează INML şi nu pot să fac altfel de verificări decât acestea”, a spus Sorina Pintea. înainte de întâlnirea cu Alexandru Cumpănaşu. .

    Alexandru Cumpănaşu s-a prezentat, miercuri, la Ministerul Sănătăţii, pentru a depune o petiţie prin care cere un control la INML prin care să fie identificate „scurgeri halucinante de informaţii false, dar şi respectarea procedurilor administrative în procesul de comunicare publica sau a administrării expertizelor în funcţie de competenţa corpului de control al ministrului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul Caracal: S-au reluat căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă

    Anchetatorii au revenit, sâmbătă dimineaţă, la „casa groazei” din Caracal, pentru a continua căutarea de noi probe.

    De asemenea, la Poliţia Caracal continuă audierile martorilor.

    Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, spunea, vineri, la Caracal, că Gheorghe Dică i-a ironizat pe anchetatori la verificări, spunându-le că-i pare bine că îi fac curat în casă, din moment ce oricum intenţionează să o vândă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ULTIMĂ ORĂ: Gheorghe Dincă a oferit noi indicii în cazul de la Caracal

    Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, presei, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. Printre cele verificate sunt şi gropile de beton.

    „În baza unui nou mandat de percheziţie am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi cu Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei. Când vorbesc de o acţiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere şi vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a spus Porime.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Premierul Viorica Dăncilă, la sediul MAI: Prima sarcină a lui Fifor – verificări privind funcţionarea inspectoratelor de poliţie/ Am disponibilitatea de a da OUG pentru reglementarea deficienţelor în funcţionare MAI/ Demisiile nu înlocuiesc pedepsele

    Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, după ce a anunţat că a transmis preşedintelui numirea lui Mihai Fifor ca interimar la MAI, că prima sarcină a acestuia este solicitarea de urgenţă a unor verificări pentru a analiza modul de funcţionare a inspectoratele de poliţie şi cum sunt respectate procedurile.

    „Prima sarcină a lui Mihai Fifor este solicitarea de urgenţă, în toate judeţele ţării, verificări privind modul de funcţionare a inspectoratelor de poliţie, a modului în care sunt respectate procedurile de intervenţie în situaţiile de urgenă”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

    Premierul a mai spus că e necesară o analiză complexă a profesionalismului celor care sunt implicaţi în apărarea cetăţenilor.

    „Ne vom asuma obiectivul ,pentru că avem această datorie faţă de cetăţeni, cât şi faţă de ”profesionaliştii” MAI. Românii trebuie să continue să creaă în MAI şi trebuie să luăm măsurile care se impun pentru a a vea mai multă eficienţă”, a mai spus premierul.

    Dăncilă: Am disponibilitatea de a da OUG pentru reglementarea deficienţelor în funcţionare MAI

    Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că are disponibilitatea de a da Ordonanţă de urgenţă pentru a reglementa deficienţele în funcţionarea Ministerului de Interne şi a tuturor instituţiilor care au nevoie de schimbări.

    „Nu mai putem, din păcate, să aducem înapoi ceea ce deja a avut loc. Este de datoria noastră, a tuturor factorilor care se pot implcia să luăm toate mpsurile pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete. Avem responsabilitatea în a reglementa lucrurile.
    Am toată disponibilitatea de a chema Parlamentul într-o sesiune extraordinară şi pentru a da OUG care să reglementeze aceste deficienţe în funcţionare, indiferent că vorbim de MAI sau de alte entităţi care au nevoie de aceste reglementări. Cred că aceasta trebuie să fie abordarea tuturor. Dacă ieşim cu declaraţii politice nu vom rezolva problemele”, a afirmat Viorica Dăncilă, la sediul MAI.

    Şeful Executivului a adăugat că statul trebuie să vină cu lucruri concrete pentru a genera credibilităţi în instituţii.

  • ANPC a constatat abateri la 60% dintre operatorii verificaţi din industria laptelui

    ANPC a desfăşurat o serie de acţiuni de control, în perioada 27.05 – 07.06.2019, la nivelul întregii ţări, pentru a se asigura de respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea laptelui de consum.

    Au fost controlaţi 771 de operatori economici şi au fost constatate abateri la un număr de 454 dintre aceştia, însemnând o valoare de 58,9%. A fost verificată o cantitate de 64,5 tone de lapte de consum şi produse lactate, din care aproximativ 8,2 tone, însemnând 12,7%, nu se încadrau în prevederile legale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici, verificările ANAF: Ne vom uita la felul în care profitul se transferă

    „Verificările (ANAF – n.red.) vor continua în special pe companiile mari şi mijlocii. Ne vom uita, cu precădere, la felul în care profitul se transferă în afara ţării”, a afirmat, duminică seara, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.
     
    Transferul profiturilor, inclusiv şi preţurile de transfer, după cum reiese din declaraţia ministrului Finanţelor, va fi analizat, pentru că pot ascunde „foarte multe situaţii incorecte” faţă de România.
     
    „În loc să cumperi din România anumite produse pe care România le are, le produce, le cumperi, şi mai scump, din afară. Nu, neapărat, că nu te taxez eu ca stat, dar tu poate-mi distrugi mie, în România, pe cel care face acel produs. Adică-mi distrugi şi oferta, pentru că-mi dispare cererea în piaţă”, a detaliat Teodorovici.
     
    Ministrul Finanţelor a mai susţinut că aceasta este o politică dirijată.
     
  • 560 de site-uri de comerţ online europene verificate, informaţii neclare la preţuri şi reduceri

    Site-urile controlate oferă o gamă largă de bunuri, servicii şi conţinut digital, de la îmbrăcăminte sau încălţăminte la programe informatice sau bilete la spectacole, iar neregulile constatate privesc în special modul în care sunt prezentate preţurile şi ofertele speciale.

    Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a declarat: „Comerţul online le oferă consumatorilor numeroase oportunităţi. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre site-uri prezintă nereguli, în special cu privire la modul în care sunt afişate preţurile şi reducerile. Acest lucru trebuie să înceteze, deoarece consumatorii sunt adesea induşi în eroare şi plătesc mai mult decât îşi propun. Sunt consternat de numărul mare de site-uri care au aceste probleme – sper că acestea sunt neintenţionate. Comercianţii online trebuie să respecte pe deplin normele UE în materie de protecţie a consumatorilor. Autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu sprijinul Comisiei, urmează să ia măsurile necesare pentru a pune capăt acestor practici comerciale neloiale.”

    Pentru mai mult de 31 % din site-urile care ofereau reduceri, autorităţile de protecţie a consumatorilor suspectează că ofertele speciale nu erau autentice sau au constatat că modalitatea de calcul al preţului redus nu era clară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum puteţi verifica dacă medicul care urmează să vă consulte sau opereze are dreptul să profeseze în România

    Colegiul Medicilor din România are organizat pe site-ul instituţiei un registru unde veţi putea căuta care este statusul unui medic din punct de vedere profesional.

     
    În acest registru vor apărea informaţii despre judeţul de apartenenţă la Colegiul Medicilor, numele, statusul şi specialitatea.
     
     
    La accesarea site-ului Registrul Medicilor din România veţi fi întâmpinaţi de următorul mesaj:
     
    “În vederea utilizării acestui website, vă rugăm să tineţi cont de următoarele aspecte:
     
    ·  Datele disponibile pe această pagină au caracter informativ şi sunt actualizate periodic.
     
    ·  Datele publicate pe această pagină nu reprezintă starea de fapt a situaţiei membrilor, aceasta putându-se confirma numai de către colegiul teritorial al cărui membru este medicul.
     
    ·  Datele publicate pe site-ul Colegiul Medicilor din România au fost colectate, verificate, introduse şi actualizate de colegiile teritoriale ale medicilor.
     
    ·  Responsabilitatea asupra conţinutului datelor revine în exclusivitate colegiilor teritoriale ale medicilor.
     
    ·  Dreptul de a modifica şi transmite datele în vederea afişării de către Colegiul Medicilor din România aparţine colegiilor teritoriale ale medicilor.
     
    ·  În cazul în care datele nu corespund realităţii/ situaţiei actuale, medicul se poate adresa în scris colegiului teritorial. Refuzul înscrierii, al reînscrierii sau al menţinerii datelor în Registrul unic al medicilor se contestă de către medic la consiliul colegiului teritorial al cărui membru este.”
     
    Pe acest site puteţi căuta un medic după nume, prenume sau codul de identificară profesională.
     
    După verificare, în dreptul rubricii status va apărea unul dintre următoarele statusuri: activ, inactiv, fost membru, neconfirmat.
     
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro