Tag: tranzactionare

  • Coşmarul continuă pentru UiPath – acţiunile au scăzut sub pragul de 20 de dolari şi au luni un minus de 1,2% înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare din New York. În 8 zile preţul a scăzut de la 31,4$ la 19,9$

    UiPath, cel mai valoros start-up de IT pornit din România, continuă să se confrunte cu o perioadă dură pe piaţa bursieră americană – după o scurtă revenire acţiunile au reînceput să scadă, iar tendinţa se păstrează şi luni în tranzacţiile realizate înainte de deschiderea bursei. Vineri acţiunile UiPath au închis la un preţ de 19,94 dolari, iar luni cotaţia scăzuse la 19,7 dolari, un minus de 1,2%, în tranzacţiile pre-market.

    În 8 zile practic preţul acţiunilor UiPath a scăzut de la 31,4 dolari la 19, dolari, piaţa sancţionând dur mai multe anunţuri ale companiei care au fost în contradicţie cu estimările analiştilor. Capitalizarea bursieră a UiPath a scăzut în aceste condiţii la 10,8 miliarde de dolari. Faţă de începutul anului acţiunile UiPath au un minus de 55%, de la 43,87$ la 19,94$.


     

  • Profil de investitor: Cum să construieşti un portofoliu la bursă după ce ai făcut exit din propriul business

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate într-o serie de materiale găzduitE de Business MAGAZIN. De data aceasta Cristian Niculiţă, economist, îşi spune povestea debutului la bursă.

    Am lucrat peste 10 ani la BRD, ultimul post fiind de şef de agenţie, apoi au urmat trei ani de antreprenoriat din care am făcut exitul, iar cu o parte din bani am început investiţiile la Bursă”, rezumă economistul Cristian Niculiţă traseul său până la piaţa de capital.

    În vârstă de 38 de ani, Cristian a absolvit cursurile Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Până la momentul intrării pe Bursă, el îşi plasase economiile doar în imobiliare – apartamente.

    „Deşi la început am fost sceptic, căzând pradă preconcepţiei că este poate prea târziu pentru mine să mă apuc de investiţii la Bursă, ulterior am realizat că nu există o limită de vârstă. Tuturor celor care citesc aceste rânduri le transmit că cel mai potrivit moment pentru a te apuca să investeşti este acum”, adaugă el.


    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Cristian Niculiţă

    VÂRSTĂ: 38 de ani

    PROFESIE: economist

    OCUPAŢIE: investitor

    INVESTEŞTE: full-time


    Cristian Niculiţă a început să investească pe Bursa românească în martie 2021, „odată cu noul val de investitori creaţi de pandemie, care s-au trezit deodată cu mai mult timp liber”.

    Momentul intrării sale în piaţă a coincis cu reluarea tranzacţionării pentru producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş, care la începutul anului 2017 intra în insolvenţă.

    „Romcab a fost şi prima mea achiziţie, în valoare de 5.000 de lei. Apoi au urmat investiţii în companii nou listate precum Agroland, Arctic Stream, One United Properties, dar şi în companii mari din BET, ca MedLife, Sphera Group sau Nuclearelectrica, şi chiar în ETF BET Patria-Tradeville”, adaugă Cristian.

    Investitorul mai spune că accesul la piaţă a fost relativ uşor, cu un formular şi o poză trimise online, apoi a durat puţin până s-a acomodat cu aplicaţia. A încercat mai întâi o variantă demo a contului de tranzacţionare.

    „În ceea ce priveşte tranzacţiile, poţi face unele foarte reuşite în modul demo, dar atunci când tranzacţiile se fac cu bani reali, emoţiile sunt altele şi se modifică total dinamica de tranzacţionare”, afirmă el.

    Nu de mult timp, investiţiile au devenit o activitate full-time pentru Cristian şi speră să rămână aşa pe termen lung. Momentan este prezent doar la Bursa de Valori Bucureşti, în acţiuni şi fonduri de indici pe acţiuni.

    „Deşi până acum am tranzacţionat destul de mult, mai ales pe seama ştirilor din piaţă, calea câştigătoare se pare că este cea a investiţiilor pe termen lung. Aşa cum spune şi Warren Buffet, doar pentru că poţi tranzacţiona o acţiune zi de zi, nu înseamnă că ar trebui să o şi faci”, completează el.

    Odată cu creşterea portofoliului, investitorul nu exclude însă o migrare a unui procent şi către obligaţiuni şi, ulterior, în acţiuni listate la New York.

    „Momentan nu aş investi în obligaţiuni din cauza dimensiunii portofoliului, care este încă destul de mic. Pe măsură ce el va creşte, o investiţie în obligaţiuni se va impune deoarece poate apărea o cheltuială urgentă atunci când piaţa este jos şi ar fi bine să nu vinzi din acţiuni.”

    Cristian Niculiţă a participat la plasamentele private de acţiuni ale Agroland Agribusiness, companie care vinde inputuri pentru agricultura organică şi convenţională, respectiv Arctic Stream, furnizor de servicii în domeniul tehnologiilor şi echipamentelor de comunicaţii.

    Investiţiile lui au livrat un randament de 38% în 2021, iar integratorul de servicii medicale private MedLife a fost „locomotiva” portofoliului, aşa cum o numeşte chiar el.

    Cele mai mari deţineri din portofoliu la finele lunii martie 2022 erau la MedLife (21%), ETF BET Patria-TradeVille (17%), Sphera Franchise Group (14%), One United Properties (12%), iHunt Technology Import Export (8%) şi altele (28%).

    „Atunci când analizez o acţiune, mă uit în primul rând la managementul respectivei companii. O vorbă românească spune că «omul sfinţeste locul» şi cred că este valabil şi aici. De asemenea, mă uit şi la istoricul companiei şi analizez piaţa în căutarea posibilelor ameninţări. Nu în ultimul rând, mă uit la preţul acţiunii pentru a vedea dacă se tranzacţionează la reducere sau este la maxim istoric”, spune Cristian Niculiţă.

    El crede că Bursa de la Bucureşti nu duce lipsă de companii, însă şi-ar dori o lichiditate mai mare, care, spune el, se poate spori prin atragerea de noi investitori. În schimb, el consideră că Bursei locale îi lipseşte conştientizarea publică.

    „Multă lume are impresia că Bursa e ceva inaccesibil ce vezi doar în filme. Cred că ar trebui introdusă în cotidian prin prezentarea unui scurt buletin informativ la sfârşitul zilei, similar cu cel meteo. Astfel lumea va avea contact zilnic cu Bursa, va deveni curioasă şi o parte se va implica în fenomen”, afirmă el.

    Pentru a vedea cum îşi calibrează emoţiile la fluctuaţiile pieţei, Cristian îi recomandă un investitor debutant să înceapă cu sume mici, să se documenteze cât mai temeinic înainte de fiecare tranzacţie şi să îşi seteze corect aşteptările în privinţa profiturilor.

    „Aşa cum recomandă mai mulţi autori consacraţi din domeniu, când piaţa intră în panică, iar tu nu ştii exact ce să faci, cel mai bine este să nu faci nimic. Astfel, în ultimele săptămâni am fost simplu spectator la acest carusel al pieţei. Pe termen mediu-lung valorile tind să se regleze şi piaţa îşi reia cursul normal”, conchide Cristian Niculiţă.


    Dicţionarul investitorului:

    Contul demo este un cont de tranzacţionare demonstrativ prin intermediul căruia un investitor are acces la instrumentele tranzacţionate pe o piaţă sau alta cu scopul de a se familiariza cu activitatea şi cu platforma de investiţii. Tranzacţionarea în contul demo are loc exclusiv în spaţiul virtual, cu bani virtuali, astfel că nu influenţează în niciun fel preţul activelor tranzacţionate. Acesta este destinat pentru simularea tranzacţionării pe bani reali.

  • Profil de investitor: Cum ajungi la primul milion pe bursă

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate experienţele lor sunt adunate într-o serie de materiale găzduită de Business Magazin. Din domeniul comunicării vine Ioana Rusu, care investeşte la bursa de la Bucureşti de la listarea Romgaz din 2013.

    Data de 12 noiembrie 2013 a rămas în istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a României ca ziua în care a avut loc cea mai mare listare din ultimul deceniu, în contextul în care intra la tranzacţionare producătorul de gaze naturale Romgaz la o evaluare de 3 miliarde de euro. Oferta Publică Iniţială (IPO) de acţiuni a Romgaz a determinat investitori noi să intre în piaţă, iar printre ei s-a numărat şi Ioana Rusu.

    „Am început să investesc în noiembrie 2013, după listarea Romgaz, pentru că voiam o sursă de venit alternativă, nu voiam să depind toată viaţa de salariu sau de angajator şi nici nu aveam o idee pentru o afacere proprie. Am început cu 4.500 de lei, iar primele achiziţii au fost 100 de acţiuni Romgaz şi 100 de acţiuni OMV Petrom”, spune Ioana.


    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Ioana Rusu

    VÂRSTĂ: 33 de ani

    PROFESIE: specialist în comunicare

    OCUPAŢIE: specialist relaţii publice (PR)

    INVESTEŞTE: part-time, cu obiectivul de a deveni o activitate full-time


    O premieră în istoria privatizărilor din România a fost şi faptul că oferta Romgaz, şi mai apoi listarea, s-au derulat concomitent pe Bursa de la Bucureşti, dar şi pe cea de la Londra, prin intermediul instrumentelor financiare numite certificate de depozit globale (GDR-uri).

    Pe acest model au mers ulterior şi Fondul Proprietatea şi OMV Petrom. Ioana Rusu spune că spre deosebire de momentul 2013, când a petrecut cam o oră la sediul brokerului pentru a-şi deschide cont de tranzacţionare, astăzi lucrurile stau diferit, bursa având un alt nivel de accesibilitate.

    „Singura chestiune mai birocratică a fost în 2013, când mi-am deschis primul cont de tranzacţionare şi am completat circa 30 de foi. În prezent, am cont la trei brokeri şi nu văd dificultăţi de acest gen, pe celelalte două le-am deschis online în câteva minute şi m-am acomodat uşor cu platformele de tranzacţionare”, spune ea.

    În vârstă de 33 de ani, Ioana este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea jurnalism şi a unui master în Teorii ale Comunicării, iar de 10 ani lucrează la o companie de relaţii publice. Investeşte part-time, dar planul încă de la început a fost ca aceasta să devină o activitate full-time.

    „Investiţiile au devenit parte din activitatea de zi cu zi. Nu tranzacţionez foarte des, cumpăr şi vând de câteva ori pe an. Aloc mai mult timp analizelor, mă uit pe grafice, îmi stabilesc ţinte de preţ la companiile pe care le consider potrivite pentru mine. Dimineaţa verific cum au închis pieţele americane, pieţele din Asia, cum sunt indicii futures”, continuă investitoarea.


    Ioana Rusu, investitor:„Am încheiat anul 2021 cu un randament de peste 100%, dar asta datorită contextului de piaţă, nu mă aştept ca în viitor să mai am astfel de randamente la final de an. Cel mai mare câştig l-am avut pe acţiunile MedLife şi TeraPlast”.


    În prezent, Ioana are acţiuni la doi emitenţi listaţi pe piaţa AeRO şi unul pe piaţa principală. Cea mai mare pondere în portofoliu, respectiv 89%, o are compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations, unde tatăl său este director financiar şi unul dintre cei doi acţionari majoritari. SafeTech s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei locale la finele lunii ianuarie 2021.

    „Am participat la plasamentele SafeTech, atât în octombrie 2020, cât şi in ianuarie 2022, pentru că tatăl meu este unul dintre acţionarii majoritari şi am vrut să contribui şi eu la povestea de creştere a companiei”, explică Ioana.

    Dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi conglomeratul agroalimentar Norofert sunt următoarele cele mai mari deţineri, fiecare cu o pondere de 1% în portofoliu. A cumpărat acţiuni la cele două companii după ce a lichidat deţinerile la Banca Transilvania la finele anului trecut şi la producătorul de vinuri Purcari în ianuarie 2022.

    „Situaţia din pieţe este destul de incertă, o situaţie cu care eu ca investitor nu m-am confruntat până acum. Mă refer la inflaţia foarte ridicată, peste care a mai venit şi conflictul din Ucraina. Mă aştept să mai vedem scăderi pe burse, anul acesta îl văd mai mult de acumulare, iar roadele investiţiilor probabil vor apărea anul viitor”, afirmă investitoarea.

    Din acest motiv, 9% din portofoliul ei reprezintă cash disponibil pentru oportunităţi. Spune însă că în acest moment nu ar investi în titluri de stat şi obligaţiuni, date fiind randamentele sub inflaţie.

    După aproape nouă ani de investiţii, Ioana a ajuns recent la o valoare a portofoliului de circa 1 milion de lei. Doar anul 2021 i-a adus mai mult de o dublare a valorii deţinerilor.

    „Am încheiat anul 2021 cu un randament de peste 100%, dar asta datorită contextului de piaţă, nu mă aştept ca în viitor să mai am astfel de randamente la final de an. Cel mai mare câştig l-am avut pe acţiunile MedLife şi TeraPlast”, spune Ioana, care se consideră un investitor activ. „Fac stock picking şi marchez profitul când câştigul este mulţumitor pentru mine, dacă văd o opţiune mai bună sau pur şi simplu când consider că rezultatele sau contextul de piaţă nu mai sunt favorabile companiei pe care am ales-o.”

    Cea mai bună lecţie pe care a învăţat-o în momentele de criză a fost că este bine să investească în companii solide, bine poziţionate în piaţă, care îşi vor reveni uşor sau care chiar vor creşte în perioade tulburi.

    „Criza din 2020 m-a prins cu mult cash, am lichidat destul de mult din portofoliu la început de martie. Eu mi-am schimbat puţin strategia în 2018, după OUG 114, când am început să investesc doar în companii care ar putea fi afectate cât mai puţin de modificări legislative apărute peste noapte”, afirmă Ioana Rusu.

    După ce a experimentat efectele Ordonanţei de Urgenţă 114, adică declinuri accentuate ale acţiunilor din sectoarele bancar, telecom şi energie, dar şi după criza pandemică şi conflictul militar din Est, Ioana i-ar spune unui investitor începător să fie diversificat, să investească constant, să nu se teamă să înveţe din greşeli, să nu facă market timing sau overtrading şi să nu vândă în panică pentru ca mai apoi să răscumpere la un preţ mai ridicat.

    „Îmi plac companiile cu potenţial de creştere, în primul rând mă uit la marja netă şi la rata de creştere a profitului. Dividendul îl consider un bonus, în special la companiile de creştere, arată că afacerea este solidă, iar eu primesc un influx de capital pe care îl pot reinvesti”, adaugă ea.

    Ioana Rusu ar vedea listate la Bursa locală companii precum lanţul de cafenele 5 To Go, lanţul de magazine de bijuterii Teilor, care a listat obligaţiuni sau compania de curierat Fan Courier. În privinţa pieţei noastre, ea mai are un singur dor: o lichiditate îmbunătăţită. „S-au listat multe companii, numărul de investitori a crescut, dar lichiditatea creşte doar în momentele în care se vinde în panică.”


    Dicţionarul investitorului:

    1. Stock pickingul este atunci când un investitor sau analist utilizează o formă sistematică de analiză pentru a concluziona dacă o anumită acţiune merită adăugată în portofoliu. Este cunoscut şi sub numele de management activ şi diferă de managementul pasiv, în care investitorii cumpără vehicule de investiţii pasive precum fondurile tranzacţionate la Bursă (ETF).

    2. Market timing este strategia prin care un investitor ia decizii de cumpărare sau de vânzare încercând să prevadă mişcările viitoare ale preţurilor pieţei. Predicţia se poate baza pe o perspectivă a pieţei sau a condiţiilor economice rezultate din analiza tehnică sau fundamentală, aşadar depinde de capacităţile investitorului şi de factorii luaţi în calcul.

    3. Overtrading se referă la cumpărarea sau vânzarea în mod excesiv a unui activ de către un investitor, ceea ce uneori poate fi contrar propriei strategii. Conceptul se referă totodată la tranzacţionarea pe un cont discreţionar şi la niveluri excesive de către un broker a unor valori mobiliare cu scopul câştigării unor comisioane mai mari. Raportat la o firmă, overtradingul intervine atunci când aceasta îşi extinde operaţiunile mai mult decât îi permite capitalul de lucru, apărând pericolul falimentului.

    4. Contractul futures este un angajament care obligă persoanele contractante să cumpere sau să vândă o anumită cantitate de acţiuni, mărfuri, aur sau alte titluri la un preţ stabilit între vânzător şi cumpărător în prezent, dar la un anumit moment în viitor, numit scadenţă. Contractele futures pe indici funcţionează similar, părţile implicate se angajează fie să plătească, fie să primească valoarea unui indice suport la o dată viitoare predeterminată. În general, suportul unor astfel de contracte futures sunt indici precum Nasdaq 100, FTSE 100, Euro Stoxx 50 sau S&P 500. Pe piaţa futures, se iniţiază poziţii short (de vânzare) atunci când se anticipează o scădere a preţurilor sau poziţii long (de cumpărare) atunci când se anticipează o creştere a preţurilor. De aici şi expresia “a intra short/long pe indici”.

  • Bursa din Londra suspendă de la tranzacţionare 27 de acţiuni care au legături strânse cu Rusia. Gazprom şi Sberbank, companii vizate

    Bursa din Londra (London Stock Exchange – LSE) a oprit tranzacţionarea a 27 de companii cu puternice conexiuni în Rusia, incluzând aici gigantul bancar Sberbank şi grupul energetic Gazprom, potrivit The Guardian. Pe listă se mai află gigantul petrolier Lukoil, compania ruso-engleză EN+ şi producătorul de aur Polyus, decizia venind ca urmare a „condiţiilor de piaţă şi pentru a menţine în acest fel ordinea pe bursă”, spune LSE.

    Presiunea exercitată la nivel internaţional îşi spune cuvântul asupra businessurilor ruseşti, în timp ce invadarea Ucrainei continuă să îi afecteze pe cei care deţin operaţiuni în regiune. De exemplu, companiile de extracţie a metalelor Polymetal şi Evraz, unde oligarhul Roman Abramovici deţine o participaţie de 29%, au fost eliminate din indicele FTSE 100 după ce valoarea de piaţă a societăţilor s-a prăbuşit. Săptămâna trecută, LSE a oprit tranzacţionarea acţiunilor VTB Capital, o subsidiară a uneia dintre cele mai mari bănci ruseşti, VTB.

    Recent, Autoritatea de Conduită Financiară din Regatul Unit (FCA) a suspendat tranzacţionarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) ale băncii pe LSE, unde VTB a efectuat o listare secundară. Principala listare este cea din Moscova. Miercuri, Sberbank, cea mai importantă bancă din Rusia, a fost nevoită să îşi lichideze filialele din Europa din cauza sancţiunilor impuse de statele vestice. Anunţul a venit la doar câteva ore după ce Banca Centrală Europeană a decis închiderea Sberbank Europe.

    LSE, care susţine că propriile sale operaţiuni în Rusia şi Ucraina reprezintă sub 1% din totalul veniturilor, a declarat că va continua să examineze situaţia actuală. De asemenea, LSE a raportat o dublare a profiturilor înainte de taxe în 2021, totalul ajungând la 987 de milioane de lire, de la 492 de milioane în 2020. Veniturile au crescut de la 2 miliarde de lire în 2020 la 6,4 miliarde de lire anul trecut. Anterior anunţului LSE de ieri, acţiunile ruseşti listate pe bursa britanică erau pe minus cu peste 90% în ultimele două săptămâni. Luni, bursa din New York (NYSE) şi Nasdaq au oprit temporar tranzacţionarea companiilor din Rusia.

  • Acţiunile ruseşti listate pe bursa din Londra se prăbuşesc cu 98% în ultimele două săptămâni. Bursa din Moscova ia cea mai mare pauză din 1998 încoace

    Valoarea certificatelor de depozit ale companiilor ruseşti listate în Regatul Unit continuă să se evapore, pe măsură ce sancţiunile statelor vestice produc o serie masivă de efecte resimţite la nivel global, notează Bloomberg.

    Indicele Dow Jones Russia GDR, care monitorizează companiile ruseşti tranzacţionate în Londra, s-a prăbuşit cu 98% în ultimele două săptămâni. Scăderea a şters 572 de miliarde de dolari din capitalizarea cumulată a 23 de acţiuni, inclusiv Gazprom PSJC, Sberbank PJSC şi Rosneft PJSC.

    Selloff-ul de miercuri a declanşat un val de întreruperi. În prima oră a sesiunii de astăzi de la bursa londoneză LSE, tranzacţionarea acţiunilor Gazprom, Sberbank şi Magnit s-a oprit timp de 15 minute. Tranzacţiile cu acţiunilor băncii VTB PJSC au fost suspendate săptămână trecută ca urmare a sancţiunilor statelor occidentale.

    Ne-a trecut glonţul pe la ureche. Sberbank , cea mai mare bancă din Rusia, a vrut să cumpere Volksbank România acum 9 ani

    Astăzi, 2 martie, indicele Dow Jones Russia GDR, din care fac parte cele mai mari 11 companii ruseşti listate pe LSE, a scăzut cu până la 81%, fiind pe minus cu 98% din data de 16 februarie încoace.

    Certificatele de depozit pentru Sberbank s-au prăbuşit săptămâna aceasta cu 99%, în timp ce Gazprom a scăzut cu 98%, iar producătorul de oţel Severstal PJSC a pierdut aproape 100%. Rosneft Oil. Co afişează un minus de 79%, iar Lukoil PJSC suferă un declin de 99%.

    La Moscova, bursa de valori a luat cea mai lungă pauză din ultimii 24 de ani.

    Exodul acţiunilor ruseşti listate în afara ţării ar putea continua, având în vedere că furnizorul de indici Stoxx plănuieşte să renunţe la 61 de companii ruseşti începând cu 18 martie. MSCI ia în calcul un plan similar.

     

  • 81.800 de investitori la bursa locală la final de 2021, maxim din 2014 încoace

    Un număr de 16.150 de persoane au început să tranzacţioneze anul trecut.

    Bursa de la Bucureşti a ajuns la finele lunii decembrie 2021 la un număr de 81.793 de investitori, în creştere cu 24,6%, sau 16.156 de persoane faţă de T4/2020, potrivit cal­cu­lelor realizate de ZF pe baza celor mai recente date ale Fon­dului de Compensare a Investitorilor (FCI). Numărul in­vestitorilor a ajuns astfel la cea mai ridicată valoare din iunie 2014 încoace, adică de la marile listări de stat Electri­ca, Nuclearelectrica şi Romgaz. „Procentual, creşterea pare mare, dar ne referim la o bază foarte mică. Raportat la populaţie înseamnă foarte puţin. Din aproximativ 16 mi­lioane de locuitori cât are România în acest moment, în­seamnă aproximativ 0,5% din populaţie“, apre­cia­ză analistul financiar Dragoş Cabat la solicitarea ZF.

  • Bursa poloneză, din nou pe verde: La doar o zi de la prăbuşirea provocată de atacurile ruseşti, indicele WIG 20 creşte cu 6,5%. Plus de 2,5% şi 5,3% pe indicii de la Praga, respectiv Budapesta

    Pieţele de capital din Europa Centrală şi de Est înregistrează creşteri semnificative vineri, în linie cu marile burse din vestul continentului, după ce pieţele internaţionale au suferit scăderi masive ieri, 24 februarie, ca urmare a atacurilor lansate de Rusia în Ucraina.

    La Varşovia, indicele WIG20 se aprecia la 13:55, ora României, cu 6,5%, în timp ce indicele ceh PX creştea cu 2,5%, iar BUX din Budapesta era pe plus cu 5,3%, conform Yahoo Finance. În Rusia, indicii MOEX şi RTS afişează creşteri de 12%, respectiv 17%, după ce se opriseră din tranzacţionare la un moment dat în cursul zilei de ieri.

    Indicele paneuropean Stoxx 600 creştea cu 2,1% la ora publicării ştirii.

    Ieri, autoritatea ucraineană de reglementare a pieţei de capital a decis să oprească – cu anumite excepţii – circulaţia tuturor valorilor mobiliare din ţară.

    Vineri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este pregătită să accepte negocieri cu Ucraina, dacă armata ucraineană încetează să opună rezistenţă. Lavrov susţine că armata rusă nu plănuieşte să ocupe Ucraina, ci să asigure în schimb „demilitarizarea ţării”.

    În prezent, pe fondul dezbaterilor la nivel internaţional legate de sancţiunile economice aplicate Moscovei, „Statele Unite ar putea să-şi susţină propriul sector petrolier, precum şi sectorul petrolier din ţările aliate (Mexic, Brazilia) şi să ajungă la un acord cu Iranul cât mai repede posibil”, scrie XTB, broker specializat pe burse internaţionale listat la Varşovia.

    „Europa ar putea să depună toate eforturile pentru a-şi reduce dependenţa de importurile de energie din Rusia cât mai rapid.”

     

    Bursa de la Bucureşti se înverzeşte şi deschide pe plus şedinţa de vineri

     

  • BREAKING Bursa de la Moscova revine la tranzacţionare cu prăbuşiri de 50%

    Într-o decizie fără precedent, Bursa de la Moscova a revenit surprizător la tranzacţionare după o pauză de doar câteva ore în care autorităţile anunţaseră că o închid din cauza situaţiei din Est. Indicele MOEX are o prăbuşire de 50%, la fel şi RTS tot de 50%.

    “O teamă tot mai mare de sancţiuni severe a făcut ca indicele rusesc RTS (RUS50) să fie în cădere liberă”, scrie XTB România. Tranzacţionarea a fost deja oprită de mai multe ori din cauza volatilităţii. “Se fac apeluri pentru a elimina complet instituţiile financiare ruseşti de la sistemul SWIFT, ceea ce ar fi o lovitură masivă pentru Rusia.​

  • De ce a pierdut singurul unicorn românesc jumătate din valoare

    În fix două luni de zile se împlineşte un an de la listarea istorică a UiPath pe Wall Street, cel mai dur ring bursier al lumii. Pentru o companie plecată din România, dar care acum aparţine lumii, această listare a adus multiple premiere: UiPath a fost şi este primul unicorn local, este prima companie care a intrat în ringul american de tranzacţionare, iar fondatorul ei, Daniel Dines, a devenit cel mai bogat român, zguduind din temelii un clasament care nu mai producea surprize de ani buni.

    De la listare însă, aproape jumătate din valoarea de piaţă a UiPath s-a evaporat, pierderile sunt imense, iar hemoragia financiară a companiei pare că va continua. Ce nu a mers şi cum pot dificultăţile UiPath să aducă cu picioarele pe pământ o generaţie de afaceri care deja se visează următorul unicorn al României?

    UiPath, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, care dezvoltă aplicaţii software pentru automatizarea proceselor de lucru din companii, a început miercuri, 21 aprilie, tranzacţionarea la New York Stock Exchange sub simbolul PATH. Visul pe care l-au avut mai multe generaţii de antreprenori din IT din România a devenit realitate odată cu listarea UiPath pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York – evenimentul fiind marcat de prezenţa la Bursă a unei echipe conduse de cofondatorii Daniel Dines şi Marius Tîrcă. Dines a devenit astfel primul român care a sunat clopoţelul Bursei de la New York pentru a marca listarea propriei companii.

    Ascensiunea UiPath într-un gigant care domină piaţa globală în plină explozie a roboţilor software care automatizează sarcinile repetitive din companii este cu atât mai spectaculoasă cu cât industria de IT din România este una care lucrează în principal la export, dezvoltând componente de aplicaţii pentru companii străine, şi nu pentru dezvoltarea de produse proprii. UiPath, care numără printre investitori Accel, Dragoneer şi Coatue Management, foloseşte inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta corporaţiile mari şi agenţiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea şi resursele umane.

    De la acel prim clinchet însă, lucrurile au mers din rău în mai rău. Oficialii UiPath nu au răspuns solicitării, dar Business MAGAZIN a stat de vorbă cu câţiva specialişti din piaţă pentru a înţelege de ce de la listare compania a pierdut jumătate din valoare.

    Orice companie ale cărei acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă de capital, de la Bursa americană de pe Wall Street din New York, până la Londra, Paris şi plaiurile mioritice de pe malurile Dâmboviţei, la obscura Bursă din Moscova şi chiar îndepărtatul Sydney, are parte de suişuri şi coborâşuri. Are parte de o aventură bursieră.

    Aşa a fost întotdeauna, de la tranzacţionarea cu bulbi de lalele olandeze de acum câteva sute de ani, la schimburile de capital din perioadele tulburi ale istoriei, la vremurile când Warren Buffet era doar un adolescent, adică în urmă cu 70 de ani, până în zilele de pandemie. Şi cu siguranţă adrenalina urmăririi graficelor va dăinui. Ce rămâne însă după ce compania intră în Colosseum este cu ce se aleg investitorii, cum se dezvoltă finanţarea şi care este mesajul pentru celalalte companii asemănătoare care vor să facă acest pas:

    A fost corectă evaluarea, s-a finanţat avantajos, a fost scumpă/ieftină faţă de altele? Pentru că până la urmă piaţa are întotdeauna dreptate. De la debutul pe Wall Street, preţul pe acţiune al primei companii din România care a intrat la tranzacţionare pe cea mai puternică piaţa de capital din lume, şi implicit valorile obţinute raportate la rezultatele financiare, au fost probabil mult prea entuziaste. De exemplu, în raport cu veniturile, preţul de piaţa era de 58,3 ori mai mare, comparativ cu 4,1 ori pentru Amazon, 7,9 ori pentru Google sau 21,1 ori pentru Tesla, arată datele agregate de Business MAGAZIN.


    Morgan Stanley, Credit Suisse, Barclays, JP Morgan au fost consultanţii listării UiPath în aprilie 2021. Doar două companii din sectorul de software din SUA au depăşit finanţarea de 1,3 miliarde de dolari atrasă de UiPath în urma ofertei publice de listare: SnowFlake, în septembrie 2020 cu 3,9 miliarde de dolari şi Qualtrics în ianuarie 2021 cu 1,78 miliarde de dolari.


    Începutul scăderii. Astfel, de la o evaluare extrem de optimistă, au pornit şi scăderile: minus 46% pentru UiPath de la listarea din 21 aprilie 2021 şi până la plecarea acestei ediţii a Business MAGAZIN în tipar (15 februarie 2022). Spre comparaţie indicele Nasdaq are minus 1,1%, S&P500 plus 5% iar Bursa românească plus 18%.

    „Două motive principale astfel, pot defini scăderea ulterioară: vânzările acţionarilor anteriori, fie fonduri, investitori prelistare sau angajaţi, care au dorit să marcheze un profit consistent, înaintea unor vremuri incerte, şi pe de altă parte, tendinţa de scădere indusă de trendul general din tehnologie. O serie de companii promiţătoare, dar fără profituri sau cu profituri mici au înregistrat pierderi de zeci de procente în ultimul an, penalizate şi de trendul de creştere a dobânzilor”, spune Claudiu Cazacu, consulting strategist al XTB România. De la 70 de dolari în prima şedinţă din 21 aprilie 2021, UiPath a urcat până la un maxim de 90 de dolari pe 28 mai 2021, adică la doar o lună de la listare pe fondul exuberanţei listării, fiind una dintre cele mai mari din sectorul IT. Dinamica era aşadar de 29%. Aici a fost însă momentul de cotitură.


    „Personal, nu cred că aventura bursieră a UiPath va opri din visare şi acţiune antreprenorii români. Cu toate scăderile, vorbim de o capitalizare de peste 19 mld. dolari, de câteva ori mai mare decât a băncilor sau companiilor din energie din România. În prezent, este cea mai mare şi vizibilă poveste de succes antreprenorial. Este drept, mediul actual, îndatorarea, competiţia, creează provocări ample.”

    „O serie de companii promiţătoare, dar fără profituri sau cu profituri mici au înregistrat pierderi de zeci de procente în ultimul an, penalizate şi de trendul de creştere a dobânzilor.”

    Claudiu Cazacu, consulting strategist al XTB România.


    Din vara anului trecut, UiPath a început să scadă ca urmare a unor rezultate financiare sub ce aştepta piaţa. În iunie a intrat sub preţul din prima şedinţă de tranzacţionare, iar în septembrie deja era sub preţul din oferta de listare de 56 de dolari. Pe 28 ianuarie 2022 UiPath a atins minimul istoric de 31,47 dolari pe acţiune, adică cei care au cumpărat la maximul de 90 de dolari aveau într-o jumătate de an o pierdere de 65%. Cu alte cuvinte, cei care au cumpărat acţiuni UiPath în prima şedinţă de tranzacţionare, când preţul unei acţiuni a închis la aproximativ 70 de dolari, adică o valoare de piaţă de 36,7 miliarde de dolari, şi-au înjumătăţit până acum investiţia în contextul unui preţ de 37 de dolari pe acţiune, adică 19,6 mld. dolari capitalizare. La listare, o parte din angajaţii UiPath au devenit acţionari. Circa 500 de români angajaţi ai UiPath (simbol bursier PATH) aveau cel puţin 1.000 de acţiuni fiecare la companie la listarea din primăvara anului trecut, ca parte a pachetului de remunerare şi prin acţiuni. Astfel, fiecare român IT-ist de la UiPath avea cel puţin 70.000 de dolari de persoană în prima şedinţă de tranzacţionare, la preţul de 70 de dolari pe acţiune. Dacă a rămas cu acţiunile, a pierdut jumătate din valoare. Îşi vor recupera acesta minus?


    ♦ Pe 25 martie 2022 UiPath este aşteptată să-şi raporteze rezultatele pentru anul financiar 2021.

    ♦ De exemplu, în raport cu veniturile, preţul de piaţa a fost la listare de 58,3 ori mai mare, comparativ cu 4,1 ori pentru Amazon, 7,9 ori pentru Google sau 21,1 ori pentru Tesla, arată datele agregate de Business MAGAZIN.

    ♦ De la o evaluare extrem de optimistă, au pornit şi scăderile: minus 46% pentru UiPath de la listarea din 21 aprilie 2021 şi până la plecarea acestei ediţii a Business MAGAZIN în tipar (15 februarie 2022). Spre comparaţie indicele Nasdaq are minus 1,1%, S&P500 plus 5% iar Bursa românească plus 18%.

    ♦ Circa 500 de români angajaţi ai UiPath (simbol bursier PATH) aveau cel puţin 1.000 de acţiuni fiecare la companie la listarea din primăvara anului trecut, ca parte a pachetului de remunerare şi prin acţiuni.


    Context puţin favorabil. Comparativ cu dinamica Bursei americane în acest timp, scăderea este mare, spun unii. Alţii zic că abia la acest preţ UiPath este atractivă. Sunt şi voci care spun că penalizarea din partea investitorilor a venit şi într-un climat de anticipare a creşterii dobânzilor. „Ca urmare a creşterii inflaţiei, piaţa se pregăteşte pentru mai multe majorări de dobânzi din partea Fed. Analiştii estimează între 4 şi 7 în acest an. Acest lucru va duce la creşterea costului banilor şi deja asistăm la o rotaţie a pieţei de la companiile «de creştere» la cele «de valoare». Această schimbare este determinată de preocuparea că societăţile «de creştere» au pierderi determinate de cheltuielile de operare şi au nevoie de infuzii de numerar pentru a funcţiona”, spune Bogdan Maioreanu, analist al eToro. Pe măsură ce aceşti bani devin mai scumpi, vor creşte pierderile companiilor, va creşte timpul necesar pentru a ajunge la pragul de rentabilitate şi va încetini creşterea. „UiPath se încadrează în această categorie, deoarece compania încă înregistrează pierderi din operare, având costuri crescute de marketing, de cercetare şi dezvoltare pentru inovare şi dezvoltarea produselor sale.” Mai departe, din februarie 2021 şi până la octombrie 2021, UiPath a avut pierderi de 463 mil. dolari la venituri de 603 mil. dolari. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2020 pierderile au fost de 119 mil. dolari la venituri de 400 mil. dolari.  Pe de altă parte, cele mai recente trei luni încheiate la octombrie 2021, arată pierderi de 123 mil. dolari la venituri de 221 mil. dolari. În aceleaşi luni din 2020 compania a avut 71 mil. dolari şi venituri de 147 mil. dolari.

    „Dar în pofida tuturor aspectelor negative, există şi elemente pozitive. Veniturile recurente ale companiei cresc într-un ritm accelerat, 58% de la an la an, compania a redus pierderile, are o reţea vastă de parteneri şi este lider de piaţă în domeniul soluţiilor RPA (robotic process automation)”, spune Bogdan Maioreanu.


    „În pofida tuturor aspectelor negative, există şi elemente pozitive. Veniturile recurente ale companiei cresc într-un ritm accelerat, 58% de la an la an, compania a redus pierderile, are o reţea vastă de parteneri şi este lider de piaţă în domeniul soluţiilor RPA (robotic process automation).”

    „Ca urmare a creşterii inflaţiei, piaţa se pregăteşte pentru mai multe majorări de dobânzi din partea Fed. Analiştii estimează între 4 şi 7 în acest an. Acest lucru va duce la creşterea costului banilor şi deja asistăm la o rotaţie a pieţei de la companiile «de creştere» la cele «de valoare». Această schimbare este determinată de preocuparea că societăţile «de creştere» au pierderi determinate de cheltuielile de operare şi au nevoie de infuzii de numerar pentru a funcţiona.”

    Bogdan Maioreanu, analist al eToro


    Visul continuă. Presiunea de a menţine profitabilitatea în timpul unei inflaţii ridicate şi cu dificultăţi în găsirea forţei de muncă ar împinge firmele să utilizeze tot mai mult automatizări de tipul celor oferite de UiPath. Mai departe însă, drumul poate să fie cu oscilaţii ample, şi trimestre de pierdere pot reapărea, spun analiştii. Pe termen mediu, nevoia de a investi constant pentru dezvoltarea businessului şi captarea de cotă de piaţă suplimentară poate eroda profitabilitatea. „Personal, nu cred că aventura bursieră a UiPath va opri din visare şi acţiune antreprenorii români. Cu toate scăderile, vorbim de o capitalizare de peste 19 mld. dolari, de câteva ori mai mare decât a băncilor sau companiilor din energie din România. În prezent, este cea mai mare şi vizibilă poveste de succes antreprenorial. Este drept, mediul actual, îndatorarea, competiţia, creează provocări ample”, spune Cazacu. În toamna lui 2021, UiPath, unicornul născut în România, se afla pe primul loc în clasamentul celor mai valoroşi jucători din regiune, potrivit unui raport realizat de Google for Startups, Atomico şi Dealroom.co. Nimeni nu contestă că Daniel Dines, Marius Tîrcă şi ceilalţi antreprenori au creat cu propriile forţe o companie care a ajuns să fie evaluată la un moment dat cât aproape toată Bursa de la Bucureşti – de exemplu cât OMV Petrom, Banca Transilvania, BRD, Romgaz, Nuclearelectrica la un loc. Iar prin deţinerea sa invidiuală, Daniel Dines, matematician de profesie, a devenit cel mai bogat antreprenor român, cu o avere de circa 4 mld. dolari. Cu alte cuvinte, Wall Street, cea mai puternică Bursă la nivel mondial, a reuşit să facă dintr-un IT-ist de 50 de ani cel mai bogat român, chiar şi peste Ion Ţiriac, cel care a ocupat ani buni la rând această poziţie. „Scăderea importantă a preţului acţiunilor UiPath ar putea crea oportunităţi de cumpărare pentru cei care cred în această companie. La sfârşitul anului 2021, UiPath era a doua cea mai deţinută acţiune de către investitorii români pe platforma eToro. Întrebarea este, dacă ţi-a plăcut UiPath la 75, 80, 90 de dolari pe acţiune, îţi mai place la 37 de dolari pe acţiune?”, conchide Bogdan Maioreanu.

  • Declinul crypto continuă: Bitcoin scade la cel mai redus nivel din ultimele şase luni şi se apropie de pragul de 38.000 de dolari. Ethereum se tranzacţionează sub 2.800 de dolari

    Declinul pieţei crypto continuă, în contextul în care Bitcoin a scăzut la un nivel de circa 38.100 de dolari, cel mai redus nivel din august 2021 până în prezent, potrivit datelor colectate de pe platforma CoinMarketCap.

    Astfel, cea mai mare criptomonedă după capitalizare înregistra vineri la ora 14:58 (ora României) un declin de peste 9,3% în ultimele 24 de ore, conform platformei CoinMarketCap, care realizează o medie a cotaţiilor de pe mai multe platforme de exchange. Capitalizarea totală a Bitcoin se situează la circa 772 mld. dolari.

    În acelaşi timp, Ethereum se tranzacţiona la circa 2.770 de dolari, după un declin de circa 11,5% în ultimele 24 de ore. Capitalizarea totală a Ethereum se situează la circa 330 mld. dolari.

    Bitcoin înregistrează a treia zi consecutivă de scădere, iar la nivelul pieţei şi celelalte monede digitale înregistrează un declin, în ciuda a ceea ce se credea a fi o uşoară tendinţă de decuplare a pieţei de evoluţia celei mai mari criptomonede.

    Moneda ADA (Cardano) înregistrează un declin de circa 11%, în timp ce SOL (Solana) a scăzut cu circa 13% în ultimele 24 de ore.

    Bitcoin a scăzut cu circa 40% de la vârful atins la începutul lunii noiembrie. Scăderile vin în contextul în care sectorul de tehnologie înregistrează un declin şi pe burse, întrucât indicele Nasdaq trece printr-o corecţie.