BusinessMagazin

Tag: subiect

  • Prima întâlnire a lui Barack cu Michelle, subiect de film. Premiera va fi peste câteva zile – VIDEO

    Povestea de dragoste dintre Barack Obama şi Michelle Robinson, o tânără avocat din Chicago, este subiectul filmului “Southside With You”, o producţie independentă realizată de regizorul Richard Tanne şi care va avea premiera la Sundance Film Festival pe 24 ianuarie. Filmul prezintă, într-o manieră idealizată, prima întâlnire a cuplului prezidenţial american: avocata Michelle a fost desemnată drept consiliera lui Obama, cei doi se întâlnesc la Chicago, iau prânzul la Art Institute şi apoi merg la cinema, unde văd “Do the Right Thing” de Spike Lee. Ziua se încheie cu un sărut.

    În rolurile principale sunt Parker Sawyers şi Tika Sumpter.

     

  • Cine este tânărul care a inventat hashtag-ul

    Hashtag-ul (#) – folosit pentru identificarea mesajelor pe un anumit subiect – a devenit o componentă a comunicării digitale. Chiar dacă semnul a fost folosit în tehnologia informaţiei încă din anii ’70 pentru a sublinia un anumit înţeles în momentul programării, abia la data de 23 august 2007 utilitatea hasthag-ului aşa cum o cunoaştem noi astăzi a aparut, datorită lui Chris Messina. După ce a scris primul mesaj pe Twitter folosind semnul, Chris Messina s-a autonumit Naşul Hashtag-ului. El a lucrat anterior la Google în funcţia de developer relations şi ca designer UX pentru Google+.

    Oricine poate folosi hashtag-urile şi nimeni, nici măcar o companie, nu poate deţine un hashtag. Spre exemplu, chiar dacă PepsiCo deţine marca Pepsi, oricine poate folosi hashtag-ul #pepsi. De la Twitter, tehnologia s-a răspândit pe numeroase platforme – Twitter, Facebook, Instagram, Google+, Tumblr, Pinterest.

    Recent, Chris Messina a anunţat că se alătură Uber, în calitate de Developer Experience Lead, fiind prima persoană numită în această funcţie în cadrul companiei.

  • Ce spune presa internaţională despre obiceiul deţinuţilor ”de lux” de a ieşi mai repede din închisoare scriind cărţi: O “portiţă” ce subminează campania anticorupţie a României

    Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această “portiţă” subminează campania anticorupţie dusă de autorităţi.

    Această “portiţă” subminează campania anticorupţie din România, comentează The Guardian în ediţia online, subliniind că nimeni nu evaluează impactul pe care îl are numărul mare de deţinuţi ce exploatează această lege.

    Dan Voiculescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi proprietarul unor posturi de televiziune, a fost condamnat la 10 ani de închisoare în august 2014, pentru corupţie. De atunci, a scris opt lucrări ştiinţifice, o realizare uimitoare după toate standardele, notează cotidianul britanic. Oricât de impresionant ar fi, există totuşi suspiciuni că productivitatea sa nu este motivată doar de zelul academic.

    Conform legislaţiei române, pedepsele deţinuţilor pot fi reduse cu 30 de zile pentru fiecare carte cu valoare ştiinţifică pe care o publică, iar aceasta este o oportunitate de care profită mulţi condamnaţi într-o ţară implicată într-o campanie anticorupţie fără precedent, comentează The Guardian.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cartea de fizică care s-a vândut mai bine decât “Fifty Shades of Grey”

    De când a fost publicată în septembrie, cartea lui Carlo Rovelli, “Seven Brief Lessons on Physics”, s-a vândut mai bine în Italia decât hit-ul lui E.L. James “Fifty Shades of Grey”, potrivit The Spectator.

    Cartea are succes şi în limba engleză deoarece s-a vândut foarte repede, devenind un succes important pentru editura Penguin.
    Fizica nu este un subiect foarte sexy şi nu este căutat de foarte multă lume. Potrivit Business Insider, fizica este un subiect mai puţin popular în Statele Unite decât tehnologia, ingineria sau matematica.

    Care este secretul lui Rovelli?

    În primul rând, Rovelli este un expert în domeniu. Este fizician teoretician, iar subiectul principal al acestuia este gravitaţia cuantică. Gravitaţia cuantică este o ramură a fizicii teoretice care are ca obiectiv unificarea mecanicii cuantice cu relativitatea generală, încercând astfel să explice interacţiunea gravitaţională din punct de vedere cuantic, potrivit Wikipedia.

    În al doilea rând, Rovelli este scriitor de ştiinţă populară şi are un obiecei de a transforma idei complexe în concepte clare şi simple.
    Un alt avantaj al cărţii sale este faptul că este foarte mică. Are doar 78 de pagini şi nu intiminează cititorii.

    “Această carte a fost scrisă pentru oamenii care nu ştiu nimic despre ştiinţa modernă. Ce este căldura? Ce este spaţiul? Ce este timpul? Şi câte mistere mai sunt în univers. Cartea se concentrează pe lucrurile pe care nu le ştim decât pe cele care le cunoaştem deja”, a spus Rovelli într-un clip promoţional al cărţii.   

  • Cum a trecut trailerul de la coadă în frunte

    Primul clip de promovare a fost realizat în 1912, pentru serialul „The Adventures of Kathlyn“, cunoscut pentru finalurile cliffhanger. La sfârşitul unui episod, un scurt clip le cerea oamenilor să revină să vadă ce se va întâmpla cu eroina. Un an mai târziu, Nils Granlund, advertising manager al unui lanţ de cinematografe, a produs un scurt film promoţional pentru piesa de teatru „The Pleasure Seekers“, cu imagini filmate în timpul repetiţiilor.

    La început, aceste filmuleţe de promovare apăreau pe ecranele cinematografelor la finalul filmelor, de aici venind şi denumirea (trailed the movie – urmau filmul). Practica s-a dovedit, în scurt timp, ineficientă, pentru că spectatorii plecau imediat după încheierea filmului. Iar mai-marii cinematografiei au hotărât ca filmuleţele să fie difuzate înaintea peliculei, doar că numele nu s-a mai schimbat.

    Clipurile de promovare pentru filmele mute erau constituite din imagini însoţite de câteva descrieri scurte, un slogan şi înşirarea numelor vedetelor, iar exprimarea era hiperbolică: „Senzaţional“, „Nu aţi mai văzut aşa ceva“ etc.
    Odată cu introducerea sunetului în cinematografie, şi promovarea a suferit modificări. Considerat primul film sonor, „The Jazz Singer“ a beneficiat de un trailer de 7 minute. Clipul prezenta imagini din film şi invita spectatorii să vină să vadă (audă?) noua tehnologie. Tot în acest prim trailer a apărut şi naratorul ca tehnică de prezentare a acţiunii.

     

    Până în anii ’50 trailerele au fost create în exclusivitate de National Screen Service, companie care controla creaţia şi distribuţia materialelor de advertising cinematografice. Timp în care se dezvoltase o reţetă pe care se mergea de fiecare dată: expresii hiperbolice, o scurtă naraţiune pentru a descrie povestea, muzica era folosită pentru a prezenta intrigile, pericolul sau romantismul şi, nu în ultimul rând, nu lipsea replică memorabilă a unuia dintre personaje.

    Următoarea mutaţie a venit odată cu răspândirea televizoarelor. Trailerele au început să imite televiziunea şi practicile de advertising de la televizor. În clipul de promovare a filmului „The Day The Earth Stood Still“ premisa filmului este prezentată ca un eveniment real, ca o ştire. La finalul clipului apare şi recomandarea revistei Look ca fiind „The Best of the Science Fiction Movies“, întărind astfel legătura dintre cinema şi mass-media, în promovare şi recenzare.

    În anii ’60, filmele au început să se schimbe, au devenit mai experimentale şi mai îndrăzneţe, atât din punctul de vedere al tehnicii, cât şi al subiectelor abordate. Companiile scăpate de sub tirania National Screen Service erau libere să îşi creeze prezentări diverse, ieşite din şabloane. Stanley Kubrick este cunoscut drept ca un regizor obsedat de control, ocupându‑se de fiecare aspect al filmului, şi care a supervizat inclusiv crearea trailerelor. El a renunţat la montajul clasic în favoarea unuia mai dinamic, s-a folosit foarte mult de muzică şi a renunţat la naraţiunea acţiunii, după cum se poate observa din clipurile de prezentare ale peliculelor „Lolita“, „Dr. Strangelove“, „2001: A Space Odyssey“ sau „The Shining“.

    Un moment de cotitură în industra cinematografică, dar şi în cel al promovării a fost apariţia blockbusterului. „Jaws“ (1975) al lui Steven Spielberg este considerat ca fiind primul film de acest fel, care a avut încasări de 7 milioane de dolari în primul weekend. Clipul de promovare pentru „Jaws“ se întindea pe mai bine de 3 minute şi expunea aproape toată povestea, omiţând doar finalul. Universal a cheltuit 1,8 milioane de dolari pe promoţie, dintre care 700.000 doar pe spoturile de publicitate de la televizor, conform BBC. Succesul „Fălcilor“ lui Spielberg a făcut ca şi alte companii să copieze modelul de prezentare şi promovare a peliculelor.

    Însă cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, alţi regizori au mers în altă direcţie. Un astfel de exemplu este clipul de promovare a filmului lui Ridley Scott „Alien“. Acesta a fost compus din imagini înfricoşătoare însoţite de o muzică stranie, fără naraţiune şi fără nicio linie de dialog. Clipul a reuşit să redea atmosfera terifiantă care a acompaniat pelicula şi care a propulsat „Alien“ în topuri.

    17 ani mai târziu, 20th Century Fox a plătit 1,3 milioane de dolari pentru ca un clip de prezentare de 1 minut al peliculei „The Independence Day“ să fie difuzat în pauza meciului Super Bowl din 1996. Astfel, filmul cu Will Smith în rolul principal a fost primul care şi-a făcut reclamă în timpul faimosului meci de fotbal american, dar şi primul care a inaugurat un alt tip de prezentare, teaserul, un clip de promovare şi mai scurt, menit să atragă şi să stârnească curiozitatea spectatorilor.

    O altă premieră a avut loc odată cu lansarea primului trailer al noului film „Star Wars: The Phantom Menace“. Acesta a fost programat să fie difuzat la premiera peliculei „Meet Joe Black“, în 18 noiembrie 1998. Presa a scris la vremea respectivă că mai multe persoane plăteau biletul de intrare la film doar pentru a vedea trailerul pentru „Star Wars“. În prima săptămână, proprietarii cinematografelor au anunţat că rata de ieşire de la film era undeva la 75%. Câteva zile mai târziu, cei de la LucasFilm au urcat trailerul online, iar la scurt timp serverele au picat. În total, clipul a fost descărcat de 3,5 milioane de ori, spărgând toate recordurile de la vremea respectivă. Dacă rămânem în galaxia foarte îndepărtată a cavalerilor Jedi, clipul de promovare a celui de-al şaptelea titlu din seria „Star Wars“ a acumulat 30 de milioane de vizualizări în 24 de ore pe YouTube.

    Trailerele nu ar fi fost la fel fără artiştii vocali. Unul dintre cei mai cunoscuţi fiind Don LaFontaine. Vocea acestuia poate fi auzit în peste 5.000 de trailere şi alte mii de reclame televizate. El a devenit foarte cunoscut pentru replica devenită celebră „In a world… (într-o lume)“.

    Fie că vă plac, fie că nu, cert este că trailerele sunt o parte importantă a industriei cinematografice, o parte a industriei care se schimbă şi se mulează pe schimbările din piaţă.

  • Cronică de film: Ex Machina

    „Ex Machina“ revine asupra acestei idei şi încearcă să îi dea noi conotaţii, insistând de această dată asupra asemănărilor şi nu asupra diferenţelor.

    Filmul este regizat de Alex Garland, un alt regizor aflat la debutul în lung metraje, şi îi aduce în prim-plan pe Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis“, „A Most Violent Year“), Alicia Vikander („A Royal Affair“, „Seventh Son“) şi Domhnall Gleeson („About Time“, „Unbroken“).

    Povestea este predictibilă în sensul în care poţi ghici cu uşurinţă ceea ce urmează, dar reuşeşte să surprindă prin felul în care dezvoltă exact acele pasaje pe care le aşteptai. Din punct de vedere artistic, producţia poate fi asemănată cu „Her“, „Moon“ sau „Under the skin“.

    Aflat la debutul ca regizor, Garland este totuşi cunoscut pentru scenariile sale science fiction. El este cel care a creat „The Beach“, „28 Days Later“ şi „Dredd“ – filme care au avut partea lor de apreciere.

    Povestea începe atunci când Caleb (Gleeson), angajat al unei companii de tehnologie inspirate de Google (veţi înţelege de ce în primele minute ale filmului), câştigă o loterie la birou, premiul fiind un weekend în compania fondatorului Nathan Bateman (Isaac). Odată ajuns la proprietatea lui Bateman, protagonistul realizează că este de fapt subiectul unui experiment. Toţi actorii îşi fac treaba foarte bine, dar Isaac iese în evidenţă prin interpretarea sa.

     „Ex Machina“ oferă numeroase puncte de vedere vizavi de relaţia dintre bărbaţi şi femei, mai precis asupra modului în care bărbaţii încearcă să controleze femeile.

     Industria de film se transformă în fiecare an, însă anumite subiecte vor rămâne în atenţia producătorilor. Până când inteligenţa artificială va deveni ceva obişnuit, oamenii vor rămâne fascinaţi de legile lui Asimov. Întrebarea care se pune este dacă ei vor fi dispuşi, în continuare, să plătească biletul de intrare la cinematografele care difuzează filme bazate pe acest subiect.

     Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    „Ex Machina“ este un film pentru fanii genului SF; cei care nu se regăsesc în această categorie s-ar putea să nu îl aprecieze la întreaga valoare. Dacă ar fi fost produs în urmă cu 20 sau 25 de ani, filmul lui Garland ar fi putut avea un impact mult mai mare.

  • Doi antreprenori sunt pe cale să revoluţioneze o afacere de 400 de miliarde de dolari

    Andy Wilson şi Sheng Yang, doi anteprenori din Statele Unite, sunt pe cale să revoluţioneze o afacere de 400 de miliarde de dolari: Logikcull este salvarea firmelor de avocatură pentru că avocaţii pot găsi ceea ce caută mai repede şi la costuri mai mici. Aplicaţia permite etichetarea şi ordonarea automată a lucrurilor, după dată sau subiect.

    Andy Wilson şi Sheng Yang lucrau în 2001 în Washington la un magazin de imprimare frecventat de avocaţi, firme imobiliare şi clienţi ai băncilor. Specialitatea lor era să îi ajute pe avocaţi să caute şi să sorteze email-urile şi documentele relevante pentru un anumit caz. A descoperit ideea afacerii când printa şi sorta diverse email-uri relevante pentru avocaţi.

    Wilson îşi aminteşte că printa sute de documente şi email-uri pe care le încărca în camioane şi le livra avocaţilor la tribunale. Ulterior, sute de avocaţi căutau printre acestea pentru a descoperi informaţii relevante pentru cazurile respective. “Să cauţi prin teancuri întregi de hârtii este ridicol,” îşi aminteşte Wilson. Aşa a venit şi ideea companiei: un soft care să permită descoperirea documentelor importante în doar câteva secunde. Produsul a devenit repede cunoscut şi s-a bucurat de recenzii pozitive din partea birourilor de avocaţi.

    Logikcull are venituri de 4,5 milioane de dolari în şi înregistrează un profit anual de 3 milioane dolari. După începutul crizei financiare, Wilson şi echipa sa au dezvoltat o nouă versiune a produsului, care s-a lansat în 2013. La sfârşitul anului trecut, Logikcull avea 20 de angajaţi.

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • American Sniper reprezintă încununarea clişeelor despre patriotism şi binele suprem

    American Sniper este un film care la prima vedere pare similar cu alte producţii precum The Hurt Locker, Argo sau Zero Dark Thirty. Pe măsură ce acţiunea se dezvoltă, spectatorul îşi dă seama că prima impresie a fost una corectă. O poveste veche, refăcută de zeci de ori şi plină de clişee. Sigur, protagonistul este altul şi micile detalii fac diferenţa, însă ideea centrală a eroului motivat de dorinţa de a proteja „America, cea mai bună ţară din lume” se repetă la nesfârşit. Patriotismul ar trebui să reprezinte o explicaţie suficientă pentru faptul că prima victimă din ilustra carieră a lunetistului este un copil de câţiva ani. Sigur, un copil înarmat cu un obuz. Deşi regizorul Clint Eastwood nu insistă pe moralitatea acţiunilor militare din Irak, el nu iese din paradigma „binele împotriva răului”. Chris Kyle, lunetistul cu cele mai multe victime confirmate din armata Statelor Unite, înţelege perfect deviza „God, country, family” (Dumnezeu, patrie, familie) şi renunţă la tot pentru a se putea întoarce pe câmpul de luptă şi a-şi răzbuna camarazii căzuţi. Un clişeu îmbrăcat în haine noi, dar care face (puţin surprinzător) deliciul Hollywoodului şi al publicului american.

    Binele împotriva răului este însă o idee abstractă, iar Eastwood a avut anumite probleme în a explica nevoia de violenţă pe care o resimte protagonistul. Această nevoie este prea puţin exploatată în film; după cum scria Chris Kyle în autobiografia sa, „singurul lucru pe care îl regret este că nu am ucis mai mulţi inamici”. Mai multe recenzii atacă discrepanţele dintre modul cum Kyle se prezintă în cartea sa şi modul cum el este prezentat pe marele ecran. Filmul nu răspunde la o întrebare esenţială: a fost lunetistul un erou sau pur şi simplu un soldat care a excelat datorită nevoii de a ucide?

    Fără a-şi mai pune prea multe semne de întrebare, publicul american a umplut cinematografele şi a transformat American Sniper într-un succes de box office. În doar trei zile, filmul lui Eastwood a devenit cea mai bună lansare din ianuarie, cu 89 de milioane de dolari. Până la momentul închiderii ediţiei, încasările la nivel global se apropiau de 250 de milioane de dolari. Luând în calcul bugetul de 60 de milioane de dolari, casele de producţie vor fi cu siguranţă mulţumite de evoluţia filmului.

    Provenienţa încasărilor arată însă interesul scăzut pentru acest gen de filme în afara Statelor Unite: potrivit site-ului de specialitate IMDb, 80% din cele 250 de milioane de dolari vin de pe continentul american. Această tendinţă s-a mai manifestat în cazul Zero Dark Thirty, filmul despre uciderea lui Osama bin Laden (70% din totalul încasărilor au venit din Statele Unite) sau Argo (60% din total).

    Pe lângă succesul financiar, American Sniper se bucură şi de recunoaştere din partea majorităţii criticilor şi a instituţiilor de specialitate. Deşi a fost trecut cu vederea la Globurile de Aur, filmul are şase nominalizări la premiile Oscar, respectiv cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj video, cel mai bun montaj audio şi cel mai bun mixaj audio. Un studiu publicat recent de Reuters şi IPSOS arată că majoritatea americanilor consideră American Sniper favorit la premiul pentru cel mai bun film.

    Filmele despre război produse la Hollywood vor continua să evidenţieze acea latură a poveştii favorabilă lor. Scenariile vor continua să evidenţieze misiunea americanilor de a duce democraţia peste tot în lume, chiar şi acolo unde ea nu este cerută. Cât timp idealurile americane vor fi prezentate ca binele suprem, filmele vor aduce spectatori şi, implicit, încasări uriaşe.

    Ar fi avut oare succes un film despre un lunetist care şi-a abandonat soţia însărcinată pentru a se întoarce, de bunăvoie, pe câmpul de luptă? Este aceeaşi poveste, dar dintr-o altă perspectivă. Răspunsul e destul de simplu: patriotismul americanilor va fi cu adevărat pus la încercare atunci când regizorii şi producătorii vor începe să includă, pe lângă inevitabilele clişee, şi elementele care sunt de obicei date la o parte.

  • Omul se întoarce în spaţiu. Cel puţin în filme

    Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    Site-ul Wikipedia listează 220 de filme (sunt luate în calcul doar filmele distribuite în cinematografe) care au, la bază, ideea omului în spaţiu. Până în 1950, doar trei filme abordaseră acest subiect. Au urmat trei decade în care genul science fiction a prins avânt şi peste o sută de filme au ajuns în cinematografele din toată lumea.

    Pe cât de diverse au fost în tematică şi calitate, toate aceste filme şi seriale au fost dovezi certe că viaţa pe Pământ nu era decât o fracţiune din ceea ce se întâmplă în univers. Cei care îşi imaginau că dacă rasa umană ar putea călători suficient de departe ar trăi aventuri fabuloase, ar vizita nenumărate planete şi ar întâlni  reprezentanţi ai altor rase puteau, în sfârşit, să asocieze imagini acestor concepte.

    Filmele ultimilor zece ani au avut ca subiect central fie rămăşiţe ale civilizaţiei umane („I Am Legend“), fie invazii ale unor creaturi distructive („Cloverfield“, „Transformers“). Ideea omului în spaţiu a fost abandonată, cu excepţia unor remake-uri precum „Total Recall“ sau „Star Trek“. Chiar şi acesta din urmă, însă, a trădat conceptul seriei originale despre explorarea unor lumi noi. Vă aduceţi, probabil, aminte: „To boldly go where no man has gone before“.

    O explicaţie interesantă vine de la Mark Bould, un profesor de film din cadrul Universităţii de Vest din Anglia: „După evenimentele din 11 septembrie, toate filmele cu extratereştri au fost realizate astfel încât să pară că americanii sunt victimele unui atac iraţional, cel mai bun exemplu fiind «Cloverfield». Chiar dacă îl credem pe Spielberg, care a declarat că remake-ul său după «Războiul lumilor» a avut intenţia de a arăta comportamentul unei societăţi în stare de şoc, este evident că filmul prezintă Statele Unite drept un personaj nevinovat“.

    Lăsând la o parte aceste teorii, există o serie de factori uşor de măsurat care au influenţat trecerea pe plan secund a acestui gen de film. În primul rând, misiunile spaţiale nu au mai beneficiat de acoperire media aşa cum se întâmpla în timpul războiului rece sau chiar în anii ’90. În al doilea rând, ideea de încălzire globală a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale ultimilor ani, astfel încât era de aşteptat ca schimbarea climatică să ajungă şi pe marile ecrane.

    OMUL ÎN SPAŢIU, SUBIECT DE FILM ÎNCĂ DIN 1902

    „O călătorie spre Lună“ („Le voyage dans la lune“) este primul film care a tratat subiectul oamenilor în spaţiu. Realizat în 1902, „O călătorie spre Lună“ este un film franţuzesc mut în regia lui Georges Melies. Povestea urmăreşte un grup de astronauţi care călătoresc spre Lună într-o capsulă propulsată de un tun, explorează suprafaţa Lunii, sunt capturaţi de un grup de extratereştri, evadează şi apoi se întorc pe Terra.

    Filmul a fost un succes internaţional şi a deschis drumul pentru producţiile ce foloseau efectele speciale. Influenţa sa asupra regizorilor din anii ’20 sau ’30 este evidentă, iar Georges Melies este considerat un pionier al genului science fiction. Pelicula a dispărut în 1929 şi a fost regăsită în 1993, pentru ca în 2011 un studio din Statele Unite să lanseze o versiune remasterizată.

    „O călătorie spre Lună“ a fost ales printre cele mai bune filme ale secolului XX de către The Village Voice. Imaginea capsulei care aterizează pe Lună rămâne una dintre cele mai cunoscute din lumea cinematografică şi a fost de nenumărate ori preluată în alte producţii.

    „Avatar“ este, cel puţin din punctul de vedere al încasărilor, cel mai de succes film realizat vreodată. Cu încasări cumulate de peste 3 miliarde de dolari, povestea desfăşurată pe Pandora l-a ajutat pe James Cameron să îşi depăşească propriul record, pe care îl stabilise în 1997 cu „Titanic“. Criticii au avut reacţii împărţite în ceea ce priveşte „Avatar“, una din nemulţumiri fiind legată de scenariul filmului şi consistenţa relaţiilor dintre personaje.

    James Cameron a trebuit să aştepte ani de zile pentru ca tehnologia să se dezvolte suficient de mult pentru „Avatar“. Regizorul a explicat că a preferat să nu grăbească producţia decât să fie nevoit, ulterior, să convertească filmul la formatul 3D. „După «Toy Story» au apărut alte zece filme realizate pe calculator, pentru că toata lumea credea că succesul venea din noua tehnologie şi nu din personajele cuceritoare şi realizate magnific“, a declarat James Cameron, citat de Deadline.com. „Acum, lumea converteşte filmele de la 2D la 3D, ceea ce noi nu am făcut, şi se aşteaptă la acelaşi rezultat, când de fapt nu fac decât să acţioneze împotriva universalizării 3D, prin scoaterea pe piaţă a unor produse inferioare“, a mai comentat Cameron.