Din cauza coronavirusului, toată lumea este în criză – atenţie!, mult mai puternică decât acum 10 ani.
Statele puternice – SUA, China, Germania, Japonia, Franţa, Elveţia, Italia, Austria etc. au anunţat că pun la bătaie zeci, sute şi se va ajunge la mii de miliarde de dolari sau euro pentru susţinerea propriilor economii, a companiilor, dar şi a băncilor.
În joc nu sunt numai companiile aviatice, hoteliere, de turism, restaurantele sau cafenelele, mallurile, cinematografele, ci toată lumea.
De luni, 16 martie, România intră în Situaţie de Urgenţă, un eveniment fără precedent în timp de pace.
Guvernul Orban, acum cu drepturi depline, poate lua orice măsură economică, fiscală sau bugetară. BNR este la masa discuţiilor, la fel ca şi băncile şi marile companii.
În joc este situaţia întregii economii, 600.000 de companii, 5 milioane de angajaţi, 5 milioane de pensionari şi în final 19 milioane de români (şi cei 5 milioane de români care lucrează în afară au familii, case şi chiar businessuri în România).
Dacă firmele nu produc, dacă oamenii nu au ce şi unde să lucreze, statul nu va avea din ce să trăiască, de unde să ia taxe şi impozite,şi să-i plătească pe cei pe care îi are pe lista de plată.
Nici nu se va mai pune problema a 3% din PIB sau orice alt procent de deficit bugetar, ci problema va fi a asigurării finanţării bugetului şi a lichidităţii în economie, în sistemul bancar şi apoi la nivelul companiilor, pentru ca în final să poată să fie plătite pensii şi salarii, nu numai la cei de la stat.
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, spune că are nevoie de încă 1% din PIB, adică peste 2 miliarde de euro. Mă tem că România va avea nevoie de cel puţin 10% din PIB, adică peste 20 de miliarde de euro pentru a traversa această criză.
Cât mai repede, Guvernul trebuie să discute cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, pentru a putea primi sprijin, inclusiv financiar, şi a nu ajunge în situaţia în care să depindă de pieţe pentru a se împrumuta, având în vedere că necesarul de finanţare al statului va creşte exponenţial.
BNR va asigura o stabilitate a cursului leu/euro, un ban în plus sau în minus nu se pune, pentru că are o poziţie valutară mult mai stabilă decât acum zece ani (rezerva valutară este mult mai mare, plus 10 miliarde de euro), băncile sunt mult mai bine capitalizate, nu mai sunt expuse pe valută (aproape 70% din credite sunt în lei şi numai 30% în euro – acum 10 ani era invers) şi nu mai depind de resursele externe (economiile interne atrase de la populaţie şi companii sunt mai mari decât creditele acordate cu 30%).
Având în vedere că două treimi din împrumuturi sunt în lei, iar BNR controlează politica monetară, dobânzile la lei nu vor creşte. Mai ales că inflaţia va scădea.
BNR va asigura lichiditate băncilor cât vor cere şi cât este nevoie, pentru a nu exista probleme în sistemul de plăţi sau situaţii de criză ca acum 10 ani, când nu mai erau lei în piaţă.
Guvernul va acorda garanţii pentru companii, mai ales că la la nivelul Uniunii Europene vor intra fonduri de stabilitate.
Până Guvernul, Uniunea Europeană se vor înţelege la nivelul măsurilor de urgenţă, băncile din România trebuie să acţioneze primele şi rapid pentru a stopa orice fel de criză şi a pune o presiune în plus pe umerii clienţilor, care şi aşa nu înţeleg ce se întâmplă şi cum se poate schimba totul într-o săptămână.
Băncile trebuie să amâne plata creditelor cât va ţine starea de urgenţă, mai ales că oamenilor le va fi frică să se deplaseze la bancă (spre exemplu, 90% din clienţii CEC, care are cea mai extinsă reţea de retail, interacţionează direct cu banca).
Băncile trebuie să reeşaloneze imediat toate creditele pentru companii şi persoane fizice pe o perioadă 5-10 ani, dacă nu chiar mai mult, în funcţie de evoluţia economiei şi a afacerilor.
Prin reeşalonare, ratele lunare trebuie să scadă, cel puţin în primul an, cu mai mult de 50%, dacă nu chiar mai mult.
Sute de mii de angajaţi sunt trimişi acasă, magazinele se închid, iar salariile scad cu cel puţin 25% din această săptămână.
Spre exemplu, grupul Mobexpert a anunţat închiderea tuturor magazinelor pe o perioadă nedeterminată, angajaţii urmând să fie plătiţi cu 75% din salariul brut.
La un calcul sumar, 25% reprezenta o rată bancară.
Pentru cei care vor fi daţi afară (în criza de acum 10 ani, 600.000 de angajaţi au plecat peste noapte) băncile trebuie să găsească soluţii, cu o plată la minim şi reeşalonare a împrumuturilor pe o perioadă mult mai lungă de timp.
Băncile trebuie să-şi susţină clienţii, companiile, în toată această perioadă de “carantină”, pentru că dacă nu-i susţin, vor cădea împreună.
Cu experienţa crizei precedente, patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri îşi vor declara imediat insolvenţa şi chiar falimentul şi apoi se vor lupta ani de zile cu băncile prin tribunale pentru active.
Ce să facă hotelurile, dezvoltatorii imobiliari, lanţurile de restaurante, proprietarii de malluri dacă se închide tot, dacă vor intra în vigoare restricţii de circulaţie?
Ce să facă transportatorii dacă nu mai pot lua comenzi ?
Ce să facă hotelierii dacă turismul a dispărut peste noapte?
Nu toată lumea lucrează în supermarketuri sau au business de livrare de produse în magazine, unde vânzile duduie ca de Crăciun.
În restaurante, cafenele, malluri, în magazine traficul s-a prăbuşit, iar vânzările au căzut cu 90%.
Băncile trebuie să aibă grijă cum gestionează piaţa imobiliară şi reeşalonarea creditelor ipotecare prin reducerea substanţială a ratelor pentru că altfel se vor trezi ca în criza precedentă, cu prăbuşirea preţului apartamentelor cu 50% sau a terenurilor cu 90%, şi în final vor fi nevoite să facă provozioane, care vor fi mult mai mari decât dacă ar acorda acum extinderea scadenţelor şi reducerea ratelor.
Bancherii pot spune că, dacă dau aceste reeşalonări, li se va schimba poziţia de lichiditate, având în vedere că resursele atrase prin depozite sunt pe termen scurt, iar creditele acordate sunt pe termen lung.
Această situaţie va fi rezolvată de Banca Naţională prin asigurarea de lichiditate, atât cât va fi nevoie.
Băncile sunt pline de titluri de stat, 20% din bilanţul lor se bazează pe aceste instrumente, care pot fi puse imediat garanţie la BNR pentru lichiditate.
Dacă nu vor face aceste lucruri acum şi se vor împotmoli în chestiuni birocratice, băncile se vor trezi că nu vor putea să gestioneze crizele de lichiditate şi financiare care vor apărea la nivelul companiilor şi a persoanelor fizice.
Nu toţi salariaţii vor beneficia de o plată de 75% din salariul de bază dacă stau acasă, nu toate companiile au puterea financiară a Mobexpertului.
Gândiţi-vă că primele 1.000 de companii din România controlează 47% din business, iar restul de 599.000 se bat pentru restul de venituri.
Bineînţeles că nu numai băncile trebuie să reeşaloneze creditele, ci şi furnizorii (din păcate volumul creditelor furnizor este de trei ori mai mare decât volumul creditelor bancare, ceea ce reprezintă principala problemă a economiei în acest moment), pentru că nu au altă soluţie. Închiderea liniilor comerciale şi de finanţare afectează pe toată lumea.
România nu are economia Germaniei, unde guvernul a anunţat un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, şi ăsta-i doar începutul.
Guvernul, BNR, băncile şi marile companii, adică cei care au lichidităţi şi resurse financiare trebuie să susţină pe toată lumea, pentru că România nu are o altă economie.
În criza precedentă au fost peste 100.000 de insolvenţe, sute de mii de locuri de muncă au dispărut, antreprenorii au albit şi acum nu mai au niciun fel de energie să se lupte cu o nouă criză, băncile s-au trezit cu clienţi furioşi, iar bugetul public s-a umplut de datorii.
Lumea, inclusiv România, se va confrunta cu o criză mult mai mare şi cu efecte mult mai rapide.