Tag: Silicon

  • Cine este tânărul de 35 de ani care deţine recordul Guinness pentru vânzarea celei mai scumpe asigurări de viaţă

    Frances, directorul companiei SG din Santa Barbara, California, a orchestrat semnarea unei poliţe în valoare de 201 milioane de dolari pentru un miliardar cunoscut din Silicon Valley.

    De ce ar avea nevoie un miliardar de o asigurare de viaţă atât de scumpă? Statul american taxează întreaga avere a unei persoane cu 45% după ce aceasta moare iar problema este că nu întotdeauna miliardarii dispun de lichidităţi, banii lor putând fi investiţi în acţiuni sau alte active, a explicat tânărul.

    Dovi Frances a crescut în Israel, unde a împărţit un dormitor împreună cu cei trei fraţi ai săi. Tatăl lui a fost agent fiscal în Israel şi a moştenit un service auto în apropiere de Tel Aviv de la bunicul său. Tatăl lui Frances a transformat atelierul într-un business de succes cu 400 de angajaţi şi câteva puncte de lucru.

    „Aş fi fost bogat însă am vrut să fac lucrurile de unul singur şi să trăiesc şi să mor pe sabia mea”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • La masă cu şefii Google şi Facebook, Hollande încearcă să aducă în Franţa o parte din Silicon Valley

     În prima vizită a unui preşedinte francez la San Francisco din ultimii 30 de ani, Hollande se va întâlni cu Sheryl Sandberg, directorul executiv de operaţiuni al Facebook, Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, şi Jack Dorsey, cofondator şi preşedinte al Twitter.

    În timpul celor şapte ore pe care le va petrece la San Francisco în ultima zi a vizitei oficiale în SUA, liderul francez va încerca să găsească un echilibru între nevoia de a atrage investitori în Franţa şi ambiţia de a descuraja practicile de evitare a plăţii taxelor.

    “Sunt probleme de discutat, precum optimizarea plăţii taxelor şi dreptul la intimitate. Pe de altă parte, va miza pe entuziasm, viteză şi promisiunea de plus-valoare, care speră că vor fi contagioase”, comentează pentru Bloomberg un antreprenor francez.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajaţii Google din San Francisco vor merge la lucru cu feribotul, pentru a nu aglomera traficul

     Google a contractat o companie de logistică pentru a derula un proiect pilot de transport al angajaţilor cu feribotul, a declarat pentru Bloomberg un director din Portul San Francisco.

    Serviciul va fi funcţiona pentru început timp de 30 de zile, perioadă de test, timp în care angajaţii Google vor fi deserviţi de un vas de tip catamaran cu o capacitate de 150 de pasageri.

    Portul San Francisco va primi un comision pe durata proiectului.

    Companiile din Silicon Valley au fost criticate în repetate rânduri din cauza autobuzelor utilizate pentru transportul angajaţilor din San Francisco la muncă. Totodată, preţurile din oraş, în special la locuinţe, au crescut din cauza apariţiei a numeroşi locuitori cu venituri mai ridicate care lucrează în industria IT.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Silicon Valley de România

    Despre un Silicon Valley al meleagurilor noastre, o aglomerare de antreprenori şi investitori din domeniul tehnologiei care să ducă la apariţia de start-up-uri pe bandă rulantă, aşa cum se întâmplă în SUA, se vorbeşte deja de multă vreme. Ba, mai mult, câteva oraşe s-au autoproclamat de-a lungul timpului Silicon Valley de România, dar intenţiile n-au fost concretizate dincolo de conjunctura în care câţiva antreprenori au pornit de acolo afaceri în domeniul IT. Câteva planuri concrete, dar la o primă vedere nu foarte uşor de realizat, vizează acum transformarea oraşului Cluj-Napoca într-un soi de Silicon Valley, iar primii paşi au fost deja făcuţi.

    „Este vorba despre o iniţiativă de business, Cluj IT Cluster, cu scopul de a creşte competitivitatea în domeniu, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria de profil din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovativ„, explică Alexandru Tulai, preşedintele consiliului director al Cluj IT Cluster şi head of business consulting în cadrul iQuest Group. Clusterul pornit în octombrie anul trecut, o asociaţie compusă din 27 de companii din domeniul IT cu afaceri cumulate care depăşesc 100 de milioane de euro în 2012  , două universităţi şi şapte instituţii publice, printre care şi primăria oraşului, ceea ce înseamnă implicit susţinere din partea guvernului şi a autorităţilor locale, este o mişcare menită să dezvolte IT-ul în regiune şi să transforme oraşul într-un hub de tehnologie.

    Astfel, companii în teorie concurente au decis să coopereze pentru o serie de obiective comune, de la pregătirea forţei de muncă specializate în domeniu, o resursă oricum deja destul de rară pe plan local, şi până la cercetare şi dezvoltare sau promovarea competenţelor pe pieţele internaţionale. „În esenţă, clusterul este un catalizator pentru dezvoltarea regională, cu potenţialul de a creşte atât performanţa firmelor membre, dar şi de a stimula avansul domeniului în sine şi de a face loc pentru inovaţie„, spune Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster.

    REPREZENTANŢII MEMBRILOR CLUSTERULUI SE ÎNTÂLNESC ASTFEL PERIODIC, IAR „SIMULTAN A ÎNCEPUT DIALOGUL ŞI CU INSTITUŢIILE GUVERNAMENTALE„, spune Tulai. Principalele teme de discuţie sunt extinderea prezenţei internaţionale a companiilor din cluster şi dezvoltarea unui mecanism de cooperare între universităţi şi industria IT aşa încât să fie formaţi cât mai mulţi specialişti în domeniu, potenţiali angajaţi ai companiilor în viitor.

    Cel mai ambiţios plan al Cluj IT Cluster îl reprezintă însă realizarea proiectului Innovation City. Undeva în preajma oraşului este căutat un teren de 300 de hectare pentru un Sillicon Valley propriu-zis, un orăşel unde să fie construite nu doar birouri pentru companiile din domeniu, dar şi locuinţe pentru angajaţii lor şi nu numai. Investiţia nu este însă deloc neglijabilă – cifra pusă pe hârtie se ridică la 300 de milioane de euro, însă cum o investiţie similară nu a fost încă realizată pe plan local, socoteala de acasă şi cea din târg ar putea să nu se potrivească, iar investiţia ar putea fi chiar mai mare decât atât.

    LA O PRIVIRE MAI ATENTĂ, Cluj Innovation City este practic un proiect de dezvoltare urbană ce urmează să fie realizat în parteneriat public-privat. „Este primul de acest fel din România, iar transformarea lui în realitate se va face în mai multe etape, pe parcursul a 15 ani„, explică Alexandru Tulai. Drept urmare, în acest orăşel gândit pe modelul Silicon Valley vor fi concentrate majoritatea companiilor IT din regiune, dar şi companii din domenii conexe, mai cu seamă că au existat deja solicitări de aderare la proiect din partea unor asemenea organizaţii. În total, se estimează că vor lucra acolo peste 20.000 de specialişti IT, adică aproape o treime din forţa de muncă angajată în prezent în domeniul software, conform datelor publicate anual de Institutul pentru Tehnică de Calcul.

    Deocamdată, în cluster sunt 3.500 de angajaţi care reprezintă aproximativ 40% din forţa de muncă specializată de la Cluj în domeniul IT calculată la 9.000 de oameni, după cum spune Adrian Kelemen. Hub-ul de tehnologie în sine va susţine crearea de start-up-uri în domeniu, mai ales că viitorilor antreprenori li se promite acces la infrastructură, suport şi consultanţă. „Cu siguranţă va fi stimulat antreprenoriatul în zonă, ceea ce va duce implicit la impulsionarea dezvoltării economice a Clujului„, spune Alexandru Tulai.

  • Wanted in Silicon Valley

    Se inspira “creierele” din Silicon Valley din prospetimea tinerilor softisti romani? Nu e foarte clar. Ce stim sigur insa este ca, printr-un contract de 2 milioane de euro, Radu Georgescu, proprietarul producatorului local de software Gecad Technologies, a devenit “dispus” sa imparta actiunile companiei cu investitorii din Occident.
    Pe 14 noiembrie, romanul a finalizat contractul prin care cedeaza 11,76% din actiunile companiei unui consortiu format din sapte investitori straini. Printre acestia, se numara si fondul de investitii 3TS-Cisco Growth Fund III finantat de compania americana Cisco Systems cu sediul in San Jose, California. Au oare organizatiile din Silicon Valley nevoie de IT-istii romani ca sa respire? Indiferent de raspuns, e cert ca motorul deciziei de achizitie a functionat pe baza de… Axigen. Softul de mesagerie electronica rapida produs de Gecad are 9.000 de clienti corporatisti in lumea intreaga si va aduce pana la finalul lui 2007 incasari de 300.000 de euro.
    Tranzactia, care evalueaza compania la 17 milioane de euro, este al doilea eveniment de acest gen care il are cap de afis pe Radu Georgescu. In primavara lui 2003, antreprenorul roman a vandut tehnologia soft RAV (Romanian Antivirus) gigantului IT al lumii, Microsoft. Pentru contractul cu Bill Gates, Georgescu a primit atunci circa 19 milioane de dolari si a iesit astfel din anonimatul businessului romanesc. Valoarea tranzactiei din aceasta luna este de 2 milioane de euro, dar deschide calea unor alte achizitii de actiuni la Gecad in urmatorii ani. In plus, antreprenorul intentioneaza sa se listeze la Bursa din Bucuresti in cel mult doi ani, iar parteneriatul cu cel mai mare producator mondial de echipamente de retea, finalizat printr-o majorare de capital, nu e de ici, de colo.

  • Siberia, noua vale de silicon

    Novosibirsk, al treilea oras al Rusiei ca marime si cel mai mare din Siberia, ar putea fi peste cativa ani noul Silicon Valley al lumii. Orasul gazduieste un centru dedicat in totalitate cercetarii si progresului tehnologic, cunoscut sub numele de Silicon Forest.
    La Akademgorodok (oraselul academiei) marii reprezentanti ai industriei high-tech, ca Intel si IBM, precum si gigantul petrolier Schlumberger, dezvolta business-uri, si odata cu acestea, un al doilea centru tehnologic al lumii in inima Rusiei. Evolutia centrului a fost afectata de prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, dar da semne de revenire. Tehnologiile realizate aici au fost evaluate la 150 de milioane de dolari in 2006, fata de 10 milioane de dolari cu o decada in urma. Suma nu este mare in comparatie cu cele realizate in Silicon Valley, dar reprezinta o crestere medie a companiilor din centrul rusesc de 15% pe an.
    Mai mult, exporturile de software ale rusilor sunt de 1,8 miliarde pe an, tara fiind a treia cea mai importanta destinatie de outsourcing din lume, dupa China si India. In plus, Rusia face concurenta Indiei, prin cei 200.000 de specialisti care absolva anual facultati din domeniul stiintei si tehnologiei, in conditiile in care populatia Rusiei este cu 80% mai mica decat a Indiei. Intel a deschis un birou in “padurea de silicon” in 2004 si a angajat 200 de programatori pentru optimizarea de cipuri si microprocesoare, in timp ce Schlumberger construieste un laborator de cercetare-dezvoltare. Avantajele sunt evidente: pe langa costul redus al chiriei, serviciilor si al salariilor (aproximativ o cincime din cele practicate in Vest), sistemul educational al Rusiei ofera pe banda rulanta nu doar specialisti IT, ci adevarati oameni de stiinta, majoritatea fiind fizicieni, chimisti, biologi sau matematicieni care au invatat programarea in timpul liber, ca o modalitate de relaxare.
    “La Intel avem o vorba”, a declarat Steve Chase, presedintele Intel Rusia. “Daca ai ceva greu de rezolvat, da-l americanilor, daca ai ceva dificil, da-l indienilor. Dar daca ai ceva imposibil, da-l rusilor.”

  • Micii miliardari din Silicon Valley

    Aproape in fiecare sambata seara, intr-un pub retras din San Francisco, se intalnesc unii dintre cei mai bogati tineri din Silicon Valley. Este vorba despre Steve Chen si Chad Hurley – fondatorii YouTube, Blake Ross – cel care a creat browser-ul de Internet Firefox, Seth Sternberg – fondatorul site-ului Meebo, Mark Zuckerberg – fondatorul retelei sociale Facebook, Roelof Botha – proprietarul Sequoia Capital si Bram Cohen, care detine Bittorrent, iar lista nu se opreste aici.
    Si, cu toate ca fiecare dintre ei are destui bani in buzunar sa cumpere pub-ul Redwood Room chiar in clipa aceea, nici unul dintre tinerii de succes ai Silicon Valley-ului, care au fondat si detin cate un business profitabil pe Internet, nu se fac remarcati in jur. “Nu-mi permit sa fac spectacol astazi”, spune unul dintre ei. “Investitorii mei nu vor fi foarte incantati de asta”, continua el. La o prima vedere pare un tanar obisnuit de 22 de ani, avand in vedere ca este imbracat cu o pereche de blue jeans prafuiti si un tricou cu dungi, insa Mark Zuckerberg detine reteaua sociala Facebook, care numara peste 11 milioane de utilizatori si care este evaluata la 2 miliarde de dolari. La aceeasi masa, dar ceva mai retras decat primul, se afla si Blake Ross (21 de ani), programatorul care a conceput browser-ul de Internet Firefox, alternativa pentru Internet Explorer-ul de la Microsoft descarcata pe 200 de milioane de computere din toata lumea. De altfel, browser-ul i-a adus lui Ross titulatura de “viitor Bill Gates”.
    Seth Sternberg, fondatorul site-ului Meebo, care inlocuieste traditionalul messenger, anunta ca este foarte posibil sa ajunga la “reuniune” si Chad Hurley, co-fondatorul popularului site YouTube care a fost achizitionat recent de Google pentru 1,65 miliarde de dolari. Asta doar daca reuseste sa plece de langa sotie si copii. “Chad are o familie acum”, spune Sternberg, “iar odata ce se intampla asta, nu prea mai este timp pentru intalnirile de grup”.

    Generatia miliardarilor
    Odata la o generatie sau doua, apare cate un val de tineri antreprenori care reusesc sa atraga atentia si banii unor investitori cu renume sau care isi pun pe picioare propriul business online. Fondul de capital Giddy, spre exemplu, a depasit propriul record de investitii in start-up-uri, sumele investite ridicandu-se la aproape 13,5 miliarde de dolari.
    “Astfel de antreprenori ne ajuta pe noi, investitorii, sa privim catre viitor”, este de parere Ron Conway, investitorul cunoscut si sub numele de “Nasul Silicon Valley-ului”. “Acestia tind catre o lume unde totul se petrece pe Internet, de la divertisment si pana la retele sociale sau de la activitati de business si pana la mijloace de informare”, a adaugat acesta.
    Cu alte cuvinte, tinerii din Silicon Valley contribuie la crearea unei noi ere, cea a digitalului, unde Internetul detine rolul principal, iar viziunea lor este ca absolut tot continutul online sa fie “la degetul mic” al utilizatorilor. Asa a reusit practic noua generatie de antreprenori sa cladeasca start-up-uri de succes, avand la indemana nimic altceva in afara de computere ieftine, aplicatii software gratuite si acces la Internet broadband. Si tot asa au ajuns sa detina conturi substantiale in banca.

    Strategii anti-crah dotcom
    Si totusi, exista un aspect negativ de care trebuie tinut cont. Fiecare dintre tinerii antreprenori, astazi miliardari in Silicon Valley, stiu ce s-a intamplat cu businessuri similare celor pe care le conduc la sfarsitul anilor ’90, cand a avut loc crahul dotcom. Site-uri precum Pets.com, Kozmo sau Napster s-au pierdut in peisaj pentru ca le-a lipsit ceva esential: un plan de business viabil. Tocmai din acest motiv, acestia incearca sa evite sa faca aceleasi greseli si refuza sa-si vanda businessul prea devreme, asteptand un moment oportun pentru vanzare, asa cum a fost cazul YouTube.
    Si acesta este unul din scopurile intalnirilor aproape saptamanale ale “micilor” miliardari din Silicon Valley. Acestia au format un club sau un fel de societate secreta numita in gluma “Valley Brats” (Rasfatatii din Silicon Valley – n.r.), care le da un motiv sa se intalneasca, sa se imprieteneasca si sa puna la punct diferite strategii. Si, in fond, nu fac nimic altceva decat sa adopte un comportament firesc pentru varsta pe care o au, avand in vedere ca nu multi au trecut de 30 de ani. “Dupa un timp devine extrem de plictisitor sa te intalnesti cu oameni de afaceri din alta categorie de varsta”, spune Rob Pazornick, fondatorul site-ului de comert online LicketyShip. “Nu fac decat sa discute despre copii si despre problemele din familie. E ca si cum as sta de vorba cu prietenii tatalui meu”, a continuat el.
    Dincolo de businessurile pe care le conduc, grupul din Redwood Room nu este altceva decat o mana de tineri fortati sa se maturizeze mult prea repede, prin prisma acestor afaceri. “Este destul de stresant sa stii ca depind de tine atatea lucruri si ca sunt zeci de decizii care trebuie luate cu orice risc”, este de parere Blake Ross. “Oamenii din jur ne privesc ca pe niste personalitati sau oameni de afaceri in toata regula, cand de fapt nu suntem decat studenti sau proaspat absolventi ai unei facultati care au intrat prea repede intr-un alt rol”, a mai spus el.

    Viata in Silicon Valley
    La o prima vedere, Silicon Valley nu este foarte diferit de oricare alt peisaj american. Sediile business-urilor online sunt imprastiate ici si colo in cladiri din sticla aflate de o parte si de alta a autostrazii 101 care leaga San Francisco si San Jose. Foarte multi oameni grabiti, cu hands-free prin Bluetooth la ureche, trec unii pe langa ceilalti in masini de mici dimensiuni. Toata lumea se concentreaza asupra unui lucru, ignorand aproape tot ce este in jur. Si asta o stiu cel mai bine membrii “Valley Brats”, care inca isi petrec multe dintre zilele de lucru cu nasul in computer, incercand sa mai gaseasca o idee la fel de profitabila de business ca si cea de acum.

    Chad Hurley (29 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: Este artist si provine din suburbiile Pennsylvania. Hurley a luat prima oara contact cu designul pe un computer Apple vechi in scoala generala.
    SIMPLITATE: Cofondatorul site-ului video a fost de parere ca este nevoie de simplitate in designul YouTube, astfel incat sa nu apara probleme ulterior. “Problema site-urilor din anii ’90 era ca au fost mult prea incarcate ca design. La mine, cuvantul cheie este simplitatea”, a spus Hurley.
    LA TELEVIZOR: Ii plac emisiunile TV “Lost”, “24” si “America’s Funniest Home Videos”.

    Steve Chen (28 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: A urmat liceul de matematica din Chicago.
    PRIMII PASI: Chen a debutat in lumea Internetului ca hacker, spargand coduri pentru diferite programe software. “A fost o experienta care mi-a deschis ochii”, a spus el. “A fost prima oara cand am vazut ca atatia tineri, ca si mie, faceau acelasi lucru.”
    YOUTUBE vs. MEDIA: “Nu cred ca YouTube poate inlocui canalele media traditionale. In fond, nimic nu se compara cu un film vazut la cinema”, a spus Chen.

    Mark Zuckerberg (22 de ani)
    SITE: Facebook
    BACKGROUND: Zuckerberg a crescut intr-o familie de medici si, cu toate acestea, din momentul in care a creat softul pentru un player de muzica facut in casa, a devenit pasionat de tehnologie.
    A refuzat insa o oferta de 950.000 de dolari pentru Facebook.
    PRIMA INCERCARE: Primul site pe care l-a creat a fost Facemash.com, la Harvard, insa Zuckerberg a avut probleme din cauza acestuia, pe motiv ca a utilizat computerul in alte scopuri decat cele permise de conducerea scolii. Doua luni mai tarziu a fondat Facebook.
    PERSPECTIVE: Sansele de vanzare sunt enorme in cazul retelei sociale online. Facebook este evaluata la 2 miliarde de dolari si se zvoneste prin Silicon Valley ca Yahoo! si Google ar fi interesati de achizitie. “Eu nu vreau nicio suma de bani”, a spus scurt Zuckerberg. “Compania nu e de vanzare”, a adaugat el.

    Seth Sternberg (27 de ani)
    SITE: Meebo (numara 60 de mesaje trimise in fiecare zi)
    BACKGROUND: Si-a dorit foarte mult timp sa devina diplomat, pe vremea cand era in scoala, in West Hartford, Conneticut. Dar mai tarziu a realizat ca este mai bine sa-si investeasca abilitatile de business in propria afacere pe Internet. “Este mult mai amuzant decat in politica”, a explicat el.
    ANTI-STRES: Sternberg scapa de stres numai atunci cand zboara cu avionul. De altfel, acesta strange banii castigati prin Meebo pentru a cumpara un avion Cirrus SR22.
    PERSPECTIVE: Meebo a atras atentia companiilor din Silicon Valley. Asta pentru ca in site au fost investiti deja 3,5 milioane de dolari, principalul investitor fiind Marc Andreessen de la Netscape.

    Blake Ross (21 de ani)
    SITE: Firefox
    BACKGROUND: A crescut in Miami si inca din scoala s-a diferentiat de colegii sai nu numai prin abilitatile sale de programare, dar si prin gusturile sale in materie de jocuri sau filme. Spre exemplu, jocul lui favorit este “Mario Kart” si nu “Grand Theft Auto”, cum se intampla in cazul majoritatii tinerilor de varsta lui.
    SFATURI PENTRU BILL GATES: “Mi-ar placea sa-l vad pe presedintele Microsoft purtand discutii pe blog-uri”, a spus Ross. “Deja a trecut perioada in care companiile vorbeau cu jurnalisti si le dadeau farame de informatii, iar cu clientii se comportau superior”, a mai spus el.
    PERSPECTIVE: Ross nu are nicio sansa sa vanda browser-ul Firefox, intrucat este un proiect open source, insa a castigat destul de multi bani din cartea “Firefox pentru to(n)ti”.

    Roelof Botha (33 de ani)
    COMPANIE: Sequoia Capital
    BACKGROUND: Compania lui si-a creat reputatia de cel mai agresiv fond de investitii din Silicon Valley. Botha a investit in majoritatea afacerilor online din ultimii cativa ani, printre care se numara si Meebo si YouTube. S-a nascut si a crescut in Africa de Sud. Apoi a ajuns director financiar in cadrul PayPal si a contribuit la vanzarea companiei catre eBay.
    OPINII: “Antreprenorii de astazi nu urmaresc sa dezvolte un business numai pentru bani”, crede el. “Se vede ca deja se investeste considerabil, si nu vorbesc doar financiar, pentru a realiza un business profitabil.”