Tag: scenariu

  • Internetul celor care urăsc restul lumii: unde se ascund rasiştii şi naziştii zilelor noastre

    Reţeaua socială Gab.ai a pornit în august 2016, cu trei luni înainte de alegerile din Statele Unite, iar momentul nu a fost ales întâmplător. Fondată în San Mateo, California, de un fost antreprenor pe nume Andrew Torba, care îl susţinea pe Donald Trump, reţeaua a fost iniţial gândită pentru doar patru oameni. Torba, care la un anumit punct a fost dat afară de la acceleratorul Y Combinator pentru nerespectarea politicilor interne, a devenit frustrat de ceea ce descria drept „monopolul social al celor de stânga“; acest monopol ar fi decis care ştiri merită promovate şi ce poate fi definit ca hărţuire pe internet.

    Un an mai târziu, reţeaua socială Gab.ai are peste 240.000 de utilizatori şi a strâns mai mult de 1 milion de dolari prin crowdfunding. Având ca logo faţa lui Pepe, broasca antropomorfică ce a devenit emblematică pentru mişcarea de extremă dreapta, Gab reprezintă un teren de joacă pentru nazişti, susţinători ai supremaţiei albilor, antifeminişti sau homofobi; chiar şi notificările folosesc un sunet produs parcă de o broască. Dacă o remarcă antisemită, rasistă sau sexistă nu e primul lucru cu care te întâlneşti pe Gab.ai, cu siguranţă va fi al doilea sau al treilea. E un spaţiu sigur pentru oamenii de care noi, ceilalţi, încercăm în mod constant să ne ferim, scriu cei de la Slate.com într-un amplu material dedicat fenomenului.

    Incidentul Charlottesville

    La jumătatea lunii august, oficialităţile statului Virginia au declarat ilegală demonstraţia naţionaliştilor albi Unite the Right (Uniţi dreapta), după ce în urma violenţelor din oraşul Charlottesville cel puţin două persoane au fost rănite. Ulterior, autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul unui marş privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville. O femeie de 32 de ani a murit în timpul evenimentelor violente, după ce un simpatizant naţionalist a intrat intenţionat cu maşina în mulţime, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

    Extremiştii au iniţiat acest marş fiind nemulţumiţi de un plan ce priveşte înlăturarea unei statui a generalului Robert Lee din Charlottesville, cel care a fost comandantul forţelor prosclavie din sudul american, în timpul Războiul Civil. Donald Trump a declarat că sunt de condamnat ambele tabere ale protestelor violente din Virginia, ce au lăsat în urmă un mort şi mai mulţi răniţi, afirmând că s-a greşit de ambele părţi; declaraţia sa a stârnit numeroase controverse, fiind acuzat atât de republicani cât şi de democraţi că favorizează grupuri ce ar trebui condamnate fără reţinere.

    Pentru Trump, aceste lucruri nu reprezintă însă nimic nou: în timpul campaniei, el s-a delimitat greu de susţinerea primită din partea lui David Duke, fost lider al grupării Ku Klux Klan şi unul dintre cei mai vocali susţinători ai supremaţiei albilor. „Cred că s-a greşit de ambele părţi“, a afirmat Trump. „Când fac o declaraţie, îmi place să fiu corect. Vreau faptele. Evenimentele tocmai avuseseră loc“, a continuat preşedintele SUA, explicând motivul pentru care a aşteptat două zile pentru a condamna violenţele rasiste din Virginia. „Am urmărit foarte atent evenimentele, mai atent decât mulţi oameni. Aveţi de o parte un grup agresiv şi, de cealaltă parte, tot un grup foarte violent. Nimeni nu a vrut să spună asta”, a continuat preşedintele american. „Cei care răspândesc violenţele în numele bigotismului lovesc în inima Americii. Toţi cei care au acţionat în mod ilegal în Charlottesville şi care au comis violenţe rasiste vor fi traşi la răspundere“, a afirmat Donald Trump, la Casa Albă, citat de Associated Press. Pe 17 august, în săptămâna ce a urmat incidentelor de la Charlottesville, Virginia, Google a exclus Gab.ai de pe lista aplicaţiilor disponibile pe PlayStore.

    Internetul urii
    Gab.ai este însă doar unul dintre refugiile pe care americanii plini de ură le folosesc pentru a-şi împărtăşi crezurile. Aflându-se în pericol de a fi excluşi de pe internet, pe care îl folosiseră ani de zile pentru a se organiza, adepţii supremaţiei albilor şi neonaziştii se îndreaptă acum către dark web, acea parte a internetului pe care majoritatea dintre noi nu o putem accesa sau pur şi simplu nu vrem să o vedem. Limitarea accesului acestor grupuri nu a început însă după evenimentele din Charlottesville: companii precum Airbnb sau Facebook anulau deja evenimente ale unor utilizatori încă de la începutul anului. După ce imaginile din timpul marşului au devenit virale, tot mai multe companii au început să se dezică de mişcările de extremă dreapta.

  • Cronică de film: un film despre un jaf sau despre un jaf de film

    A nu se înţelege prin ritm lent nevoie mea de acţiune, explozii sau cine ştie ce efecte speciale; există filme fabuloase, spre exemplu 12 Angry Men, care te ţin în tensiune ore întregi doar prin dialogul dintre personaje.

    Logan Lucky nu e însă un exemplu pozitiv în acest sens, deşi beneficiază de o distribuţie de excepţie şi de un regizor care a demonstrat, nu de puţine ori, că ştie ce să facă în spatele unei camere de filmat.

    Logan Lucky nu este suficient de amuzant pentru a fi o comedie şi nu are suficientă acţiune pentru a trece în respectiva categorie; este un film prins între ceea ce ar fi putut fi şi ceea ce este. Fiecare scenă este lungită dureros de mult, iar asta e ceva ce m-aş fi aşteptat să critic mai curând la un film românesc; Soderbergh pare decis să elimine orice urmă de grabă din filmul său, transformându-l într-un soi de exerciţiu de răbdare pentru spectatori.

    Subiectul central e cel al unui jaf la o cursă NASCAR, organizat de doi fraţi, sora lor vicleană şi un expert în demolări numit – nu foarte subtil şi nici foarte amuzant – Joe Bang. Elementele jafului ar fi putut fi transpuse într-un film extrem de captivant, dar regizorul a ales o altă variantă.

    Fără a divulga mai mult din acţiunea propriu-zisă, o să dau un exemplu care ilustrează perfect toate problemele din Logan Lucky: înainte de începerea cursei, o femeie interpretează imnul naţional al Statelor Unite. Şi îl tot interpretează, timp de 30 de secunde, timp în care camera stă fixată pe chipul ei.

    În acest moment, simt că trebuie să revin la ideea că nu toate filmele au nevoie de un ritm rapid; dar vorbim aici de o comedie, de un film care se învârte în jurul unui jaf orchestrat de câteva personaje care nu excelează la capitolul inteligenţă. Prin urmare, dacă vrei ca spectatorul să râdă, asigură-te că are cine să spună gluma.

    La ora redactării acestui text, Logan Lucky se afla în cea de-a 45-a zi pe ecrane, iar vânzările de bilete ajunseseră pe la 41 de milioane de dolari. Dacă adăugăm costurile de marketing la bugetul de 29 de milioane, rezultă că producătorii s-au ales probabil cu bani pentru un pachet de ţigări, nu mai mult. Şi ar trebui să fie mulţumiţi cu asta.

    Închei cu regretul că actori aflaţi la mare căutare pierd scenarii bune pentru a juca în filme de acest gen. Aştept ca finalul anului să aducă ceva filme mai bune, fiindu-mi greu să cred că nimeni nu poate să se bată cu Dunkirk, filmul de război al lui Christopher Nolan.

    La finalul creditelor, producătorii s-au gândit să insereze şi o glumă: ”Nimeni nu a fost jefuit în timpul realizării acestui film. în afară de tine“. De-acord: am fost jefuit de aproape două ore.

    NOTA: 5,5/10

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee a început pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Pericolul care pândeşte Europa, după ultimele teste balistice ale Coreei de Nord. Avertismentul dur lansat de Franţa

    “Scenariul unei escaladări către un conflict major nu poate fi ignorat”, a declarat ministrul într-un discurs pentru membrii forţelor armate franceze.

    “Europa riscă să fie în raza de acţiune a rachetelor lui Kim Jong Un (liderul regimului nord-coreean) mai rapid decât se aşteaptă”, a completat Parly.

    În ultimele luni, regimul stalinist de la Phenian a testat cu succes rachete balistice intercontinentale de tipul Hwasong-14 care teoretic ar fi capabile sa lovească ţinte situat la aproape 11.000 de kilometri de Coreea de Nord, inclusiv oraşe din Statele Unite sau Europa.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • AVERTISMENTUL transmis de cei mai mari oameni de ştiinţă ai lumii: “Scenariul TERMINATOR e mai aproape decât v-aţi închipui”

    Regimente întregi de tancuri ce se conduc singure, drone ce pot detecta un terorist în mijlocul unui grup de civili sau arme controlate de calculatoare inteligente, folosind algoritmi de tip machine learning pentru a se perfecţiona sunt doar câteva dintre tehnologiile lansate de industria militară în ultimii ani.

    “În ceea ce priveşte lupta – fie că e pe apă, în aer sau pe pământ – armatele din jurul lumii prezintă zi de zi noi prototipuri”, a declarat celor de la BBC Toby Walsh, profesor de inteligenţă artificială la universitatea South Wales din Sydney.

    Una dintre cele mai noi invenţii de acest gen este reţeaua neurală ataşată mitralierelor Kalashnikov: producătorii susţin că arma poate face singură calcule pentru a determina când trebuie să tragă şi câte focuri, fără niciun fel de control uman.

    Ce se întâmplă însă atunci când astfel de sisteme se întâlnesc cu un element necunoscut, având totuşi libertatea de a acţiona folosind ideea “celui mai bun scenariu”?

    Greşelile ar putea fi dezastruoase, avertizează oamenii de ştiinţă: distrugerea ţintelor ce nu prezintă un pericol sau uciderea civililor.

    Sursa: BBC

  • SCENARIU BOMBĂ! Toate salariile vor scădea de la 1 ianuarie

    „ Facem o solicitare celor de la PSD-ALDE să retragă acea propunere de punere a birurilor în ceea ce priveşte contribuţia la asigurările sociale pe umerii angajaţilor. Dacă această măsură devine realitate, salariile tuturor românilor vor scădea de la 1 ianuarie 2018 cu 22,7%, net. Aici vorbim de toţi românii care lucrează, nu doar de bugetari”, a susţinut Roman.

    El a arătat că angajaţii care se bucură în acest moment de majorările salariale instituite de legea cadru a salarizării personalului bugetar trebuie să ia în calcul această scădere, odată intrată în vigoare măsura respectivă.

    De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) „vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Finanţelor, la sfârşitul lunii iulie.

    „Nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, precizează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Această ţară foloseşte inteligenţa artificială pentru a opri infracţiunile înainte să se întâmple

    O parte din tehnologie este furnizată de compania Cloud Walk din Guangzhou. Aceaata dezvoltă un sistem de recunoaştere facială, dar şi tehnologie care urmăreşte mişcările unei persoane. În funcţie de locul în care subiectul merge, dată şi oră, sistemul încearcă să estimeze care este riscul ca persoana respectivă să comită o infracţiune.

    De exemplu, cineva care cumpără un cuţit de bucătărie nu atrage atenţia. Dar dacă apoi merge şi cumpără un ciocan şi un sac, riscul ca acea persoană să comită o infracţiune creşte, potrivit unui purtător de cuvânt al Cloud Walk.

    Citeşte continuarea pe www.go4it.ro

  • Pinocchio, varianta modernă

    Spre deosebire de tâmplarul din poveste, sculptorul francez Gael Langevin a început cu o mână, apoi a dezvoltat braţul, umerii, trunchiul şi capul. Pentru a fi complet, InMoove, cum este numit primul robot umanoid realizat prin imprimare 3D în regim open-source, mai are nevoie de picioare, pentru care francezul are designuri cu sisteme motorizate ”pe care nu le-am testat încă. Muncesc la asta“.

    Totul a început în 2011, când un client i-a cerut lui Langevin, sculptor de meserie, o proteză de mână pentru o reclamă. ”Am propus să realizăm mâna prin imprimare 3D, dar la vremea aceea s-a dovedit a fi prea scump pentru client şi au renunţat la idee. |nsă eu am decis să creez mâna.“ A creat modelul pe calculator folosind un program de editare grafică gratis numit Blender, apoi i-a printat cu ajutorul unei imprimante 3D. ”Am adăugat nişte motoraşe şi când era gata am publicat creaţia pe internet în regim open source. Am făcut asta pentru că am folosit Linux şi Blender, ambele fiind programe open source, şi am vrut să împărtăşesc rezultatul şi eu, la rândul meu, cu comunitatea.“

    Open source, sau ”cu sursă deschisă“, descrie practica de a produce şi dezvolta produse permiţându-le altora să acţioneze liber asupra procesului de dezvoltare. Practic, oricine poate să pună umărul la creare, însă nu poate profita comercial de pe urma acestuia fără acordul creatorului.

    Francezul a adus creaţia sa în Capitală pentru a putea fi expusă în cadrul evenimentului Bucharest Technology Week. |n momentul de faţă, InMoove poate vorbi şi înţelege ce spui datorită unui soft de inteligenţă artificială, îşi poate mişca capul, ba chiar îţi poate strânge şi mâna. Utilizarea principală a acestuia este în sectorul educaţional. Potrivit francezului, 78 de universităţi din lume folosesc InMoove. ”Ştim că-l folosesc, pentru că achiziţionează anumite componente de pe site. Proiectul le permite oamenilor să dezvolte produsul în ce direcţie doresc: poate vor să adauge mai mulţi senzori tactili pe mâini.“

    Deorece este open source, toată documentaţia necesară, planurile de imprimare, tutorialele sunt disponibile online pe site-ul InMoove pentru ca şi alţii să-şi poată crea propriii roboţi. Componentele francezului sunt folosite pentru a realiza proteze şi în alte proiecte. ”Un start-up din Londra a creat un robot pe care l-au montat pe roţi, ca un Segway, şi poate fi controlat de la distanţă. Au dus robotul la Sacramento, SUA, şi le-au dat copiilor aflaţi într-o cameră sterilizată din spital posibilitatea de a interacţiona cu oamenii de afară cu ajutorul unei căşti Oculus Rift“, spune Gael Langevin.

    Mai departe, Langevin vrea să dezvolte membrele inferioare, să-l facă să meargă şi să dezvolte sistemul de inteligenţă artificială; pentru asta lucrează în regim de colaborare cu zeci de programatori prin intermediul platformei GitHub. |ntrebat dacă nu cumva îi este frică ca un programator, cu intenţii rele, să-i altereze sistemul, francezul spune că este de părere că împărtăşirea informaţiilor şi acest lucru în colaborare sunt mai puţin dăunătoare decât dezvoltarea unui sistem de inteligenţă artificială (IA) de către o companie. ”Este drumul pe care trebuie să-l urmăm în viitor, deoarece vizibilitatea este mult mai mare. Atunci când închizi sistemul, doar câţiva oameni pot lucra sau repara dacă s-a stricat ceva şi acesta este un lucru periculos“, explică el. Robotul i-a adus faimă şi clienţi noi. I-a schimbat sculptorului viaţa complet; acum, îşi dedică timpul liber îmbunătăţind produsul. ”Mi-a schimbat complet viaţa. E ca şi cum ai avea un nou copil în casă care nu înţelege tot ce îi zici“, mărturiseşte el.

    Deşi nu reprezintă principala sursă de venit, InMoove generează venituri pentru Langevin, prin vânzarea anumitor componente electrice. ”|n interiorul robotului se află o placă numită Nova board, unde se conectează toate firele. Sunt două într-un robot. Iar fiecare costă cam 60 de euro. Vând între 10 şi 15 astfel de obiecte în fiecare săptămână“, mărturiseşte el. Ceea ce înseamnă că francezul câştigă între 28.800 de euro şi 43.200 de euro pe an din vânzarea doar a acestei componente. ”Dar asta este doar o parte dintr-un robot, aş putea să vând motoarele, camerele, computerul. Am putea deschide o piaţă, o linie de business în viitor“, adaugă el, precizând că nu poate cuantifica suma investită în crearea robotului.

    Francezul mai dă un alt exemplu de afacere de tip open source: Arduino, companie ce creează microcontrollere folosite de pasionaţi şi de ingineri la proiectele lor. Compania Arduino a fost înfiinţată în 2005, iar acum are în jur de 200 de angajaţi şi venituri estimate de 13 milioane de dolari.

    Provocarea pentru Langevin nu a fost construirea robotului în sine, ci păstrarea comunităţii din jurul InMoove. ”Sute de oameni cer informaţii online despre produs, despre construcţia acestuia şi trebuie să răspund în fiecare zi la e-mailuri“, mărturiseşte el. Trebuie să fie atent la cine foloseşte InMoove şi ce vor să facă cu el, deoarece ”unii vor să construiască roboţi de luptă. Trebuie să încerci să-ţi păstrezi viziunea cu care ai început proiectul“.

    Cât de complicat este să-ţi construieşti propriul robot? ”Poţi să asamblezi un raft cumpărat de la Ikea?“, întreabă râzând Gael. ”Unii oameni asamblează produsele Ikea foarte uşor, alţii au nevoie de ajutor şi de mai mult timp. Poţi construi robotul, dar construcţia acestuia variază în funcţie de de nivelul de pricepere al fiecăruia.“ Pentru a trece la treabă este nevoie de un calculator, o conexiune la internet şi o imprimantă 3D, iar tutorialele pot explica tot procesul.

    Gael Langevin vede dezvoltarea imprimării 3D ca pe un pas înainte ce îi va ajuta în special pe designeri şi creatori să vadă exact cum funcţionează fiecare componentă a produsului lor. De asemenea, nu vede dezvoltarea roboţilor, implicit a inteligenţei artificiale, ca pe un fenomen negativ. Nu crede că va exista o competiţie între om şi robot, ci vede acest proces ca pe o contopire. ”O persoană care şi-a pierdut un picior poate avea un picior robotic. Noi devenim roboţi, iar roboţii devin umani. Asta se întâmplă dacă inteligenţa artificială merge în direcţia potrivită, dar dacă merge în direcţia comercială, atunci nu cred că e bine.“