BusinessMagazin

Tag: salariu

  • Drama multor oraşe din România şi de ce locuitorii lor cred că ţara şi economia merg într-o direcţie greşită, că democraţia şi capitalismul nu le-a adus nimic: centrul oraşelor cade peste ei, indicând o sărăcie implacabilă, dar în schimb antreprenorii locali sunt prosperi

    Acum o săptămână, am avut la Arad Conferinţa ZF Investiţi în România!, organizată împreună cu CEC Bank (un turneu în oraşele ţării), unde a fost o discuţie extrem de interesantă şi aprinsă cu antreprenorii locali din această zonă, având ca temă următoarele subiecte:

    – Guvernul, adică cei de la Bucureşti, iau decizii împotriva economiei, împotriva companiilor, nimeni nu se consultă cu noi;

    – evoluţia economiei – economia se târâie;

    – industria – nu mai avem industria pe care o aveam în perioada comunistă şi în perioada interbelică;

    – forţa de muncă – statul trebuie să găsească şi să vină cu soluţii;

    – educaţia – nu mai avem şcoală, nu se mai învaţă ca înainte, absolvenţii sunt total nepregătiţi, nu ştiu ce înseamnă munca;

    – lipsa finanţării din partea băncilor – avem nevoie de scrisori de garanţie ca să intrăm la licitaţii iar băncile nu ne dau, dobânzile sunt mari iar străinii vin cu finanţări de afară la dobânzi mai mici şi nu putem concura cu ei;

    – lipsa capitalului autohton – nu putem concura cu firmele străine care au capital propriu;

    – viitorul Aradului, viitorul judeţului – care sectoare ar putea să crească: logistică, energie, agricultură.

    Fiecare antreprenor are părerea lui, fiecare vede lucrurile într-un anumit fel.

    Ce m-a frapat este faptul că oamenii de afaceri, antreprenorii de la nivel local nu prea cred că economia a crescut, deşi au cel mai bun exemplu – că businessul lor a crescut.

    Economia României s-a dublat în ultimul deceniu iar PIB-ul, care exprimă valoarea adăugată de către companii într-un an, a crescut de la 140 de miliarde de euro în 2014 la 280 de miliarde de euro în 2022 şi va încheia acest an cu 320 de miliarde de euro.  

    Ei privesc datele statistice cu neîncredere, cu circumspecţie, deşi ei au contribuit, prin businessul lor, prin ceea ce au realizat şi realizează zi de zi în activitatea lor economică, la această creştere a PIB-ului.

    Dacă ei văd aşa, atunci cum privesc locuitorii oraşului/judeţului, angajaţii lor, evoluţia economiei?

    Iar aici ajung la ideea acestui articol: nu cred că Aradul este din punct de vedere economic un oraş sărac şi un judeţ sărac, cu antreprenori săraci, ci dimpotrivă, dar în schimb centrul Aradului, cel pe care îl vezi cu ochiul liber, emblema unei întregi zone, cade efectiv peste tine, la propriu şi la figurat.

    Centrul Aradului este foarte mult rămas în urmă, sunt clădiri care rivalizează cu clădirile bombardate din Ucraina, iar în magazinele din centru poţi oricând să filmezi o secvenţă de film care să amintească de perioada comunistă (Demult nu am mai văzut un magazin de feronerie).

    Pentru că centrul oraşului este cum este, locuitorii, cei care trăiesc acolo, cred că nu s-a schimbat nimic în ultimele decenii, cred că acest capitalism nu a adus nimic bun ci dimpotrivă, doar i-a îmbogăţit pe unii, iar pe cei mai mulţi i-a trimis în sărăcie. Copiii au plecat din oraş fie în Timişoara, fie în Cluj, fie în Ungaria, fie în lumea occidentală, iar populaţia pe care o întâlneşti în centru îmbătrâneşte an de an.

    Mulţi se întreabă, chiar şi dintre antreprenori, ce ne-a adus intrarea în Uniunea Europeană în afară de faptul că străinii, multinaţionalele au venit să ne folosească forţa de muncă ieftină şi să scoată profitul din ţară, ne-au furat oamenii, care au plecat la muncă în afară, ne-au luat fetele.

    Mulţi se uită peste drum, în Ungaria, şi cred că Orban face mai multe lucruri pentru ţara lui decât fac cei de la Bucureşti pentru România (nimeni nu crede, dintre antreprenori, dacă le spui că în perioada Orban economia Ungariei a scăzut, iar România a crescut – Ce model politic şi economic preferaţi? Cel al lui Viktor Orban din Ungaria, cu retorica lui naţionalistă, împotriva Bruxelles-ului şi remaghiarizarea economiei, sau modelul românesc, cu Iohannis absent, cu cumetria politică de la noi, cu guvernele de la Palatul Victoria fără nicio strategie?)

    Pentru că le-au plecat copiii de acasă, părinţii sunt supăraţi şi nervoşi pentru ceea ce se întâmplă în România. Iar centrul Aradului, care cade peste tine, le confirmă zi de zi faptul că lucrurile merg din ce în ce mai rău.

    În datele statistice din Anuarul de business al României pe care îl realizează Ziarul Financiar, Aradul nu stă aşa de rău din punct de vedere economic: a reuşit să atragă investiţii străine de 1,5 miliarde de euro (alte judeţe nu au depăşit nici 50 de milioane de euro în 30 de ani), iar PIB-ul pe cap de locuitor a ajuns la 14.600 de euro, faţă de 18.500 de euro în Timiş şi faţă de 12.200 de euro în Bihor.

    Dacă ne uităm la numărul de maşini la 1.000 de locuitori, vedem că Aradul are 436, faţă de 472, cât are Timişul.

    La nivelul puterii de cumpărare, Aradul este la 112% peste media naţională, Timişul este la 120%, Bihorul este la 96%, în condiţiile în care media naţională este 8.000 de euro pe cap de locuitor.

    Raportat la numărul de companii înfiinţate la 10.000 de locuitori, Aradul are 54, Timişul are 79, Bihorul are 64, iar Iaşiul are 57.

    Cifra de afaceri a companiilor din judeţ a ajuns la 31 de miliarde de lei la finalul lui 2022, faţă de Bihor, care are 39 de miliarde de lei şi faţă de Timiş, care are 74 de miliarde de lei.

    Pentru că are o scădere demografică mai accelerată, în Arad s-au livrat în perioada 2017-2021 doar 3.700 de locuinţe noi, faţă de 8.900 în Bihor şi 26.500 în Timiş.

    Creditele ipotecare acordate de către bănci au ajuns la un sold de 1,48 de miliarde de lei în Arad, faţă de 6,1 miliarde de lei în Timiş şi 2,2 miliarde de lei în Bihor.

    La nivelul şcolilor, Aradul înregistrează o scădere de 10%, ajungând la 158 de şcoli, faţă de 240 de şcoli în Timiş, care o scădere de 6%, şi 206 şcoli în Bihor, care are o creştere de 0,5%.

    Salariul mediu a fost în ianuarie 2023 de 3.668 de lei net în Arad, faţă de 4.613 lei în Timiş şi 3.373 de lei în Bihor.

    Iaşiul a reuşit să reînvie din punct de vedere economic pentru că Iulian Dascălu a făcut complexul Palace în centrul oraşului, ceea ce a atras după sine construcţia de clădiri de birouri şi a temperat exodul tinerilor în afara ţării. Pentru că a avut mall şi clădiri de birouri, Iaşiul a reuşit să atragă investiţii străine care să folosească aceste clădiri de birouri, acolo unde valoarea adăugată şi salariile sunt mai mari.

    La fel s-a întâmplat şi în Timişoara, ca să nu mai vorbim de Cluj.

    Aradul are 692 de angajaţi în IT conform datelor statistice naţionale, Timişul are 14.900, Bihorul are 1.500, Clujul are 22.600, iar Bucureştiul peste 60.000.

    Aceasta este doar o succesiune de date statistice, dar ceea ce se vede cu ochiul liber rămâne pe retină şi în mintea (în primul rând) a locuitorilor, a celor care trăiesc acolo.

    Locuitorii, antreprenorii, oamenii de afaceri aşteaptă totul de la autorităţile locale şi centrale. De la Bucureşti, Guvernul poate da doar nişte bani, dar viaţa într-un oraş aparţine doar celor care stau acolo.

    Antreprenorii au alternative, se pot duce la Timişoara, la Budapesta, sau chiar la Viena. Ceilalţi, pentru că au mai puţini bani, sunt blocaţi la nivel local şi se uită în jur.

    Nu poţi să ţii copiii acasă, nu poţi să atragi alţi copii sau alte familii dacă nu ai ce să le oferi. Nu este vorba doar despre un loc de muncă, ci este şi despre entertaiment, despre mall-uri, despre cinematografe etc. Dacă nu ai aceste lucruri, tinerii vor căuta să plece.

    Exemplul Aradului, unde infrastructura internă cade peste tine, se regăseşte în foarte multe oraşe din România. În schimb, la nivel local, antreprenorii sunt cu mult peste starea oraşului.

  • Discuţii tensionate pentru bugetele salariale de anul viitor: Ce companii majorează salariile brute astfel încât angajaţii să nu aibă pierderi la salariul net în urma modificărilor fiscale aduse de Ciolacu? Vor mai fi majorări salariale pe net la anul?

    În România, obiceiul pe piaţa muncii este ca în discuţiile de angajare dintre o companie şi un angajat să se poarte la salariul net, respectiv la cât ia un angajat în mână.

    Într-un fel sau altul aceeaşi discuţie se poartă şi între cei care lucrează printr-o altă formă, dincolo de un contract de muncă, adică lucrează pe PFA, SRL, micro, contracte de autor, care de fapt sunt forme de salarizare.

    Având în vedere obiceiul de pe piaţa muncii de a se discuta netul, salariul brut/factura brută revine companiei/angajatorului. Adică toate taxele şi impozitele aferente sunt în seama companiei, chiar dacă ele sunt plătite din salariul brut/factura brută.

    Dacă am face un sondaj între cei 5 milioane de angajati, nu ştiu câţi stiu cât este salariul brut aferent salariului net şi care sunt toate taxele şi impozitele din spate. Pe nimeni nu interesează salariul brut, nu e treaba lui. Eu vreau 5.000 de lei, adică 1.000 de euro în mână, restul nu e treaba mea.

    Într-un fel sau altul şi cei care lucrează, prestează servicii pentru o companie pe PFA, pe micro, pe SRL, pe un contract pe drepturi de autor, discută în acelaşi mod. .

    Pentru a plăti un salariu net de 5.000 de lei pe contract de muncă, o companie cheltuie 8.740 de lei, adică mai trebuie să pună în plus pe lângă salariul net încă 3.740 de lei taxe şi impozite la stat, adică asigurări sociale (CAS) de 25% din salariul brut, asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din salariul brut, impozite pe venit de 10%, iar pe lângă aceste taxe mai trebuie să plătească şi compania o contribuţie asiguratorie pentru muncă, de 2,25%.

    Poate mai multă lume ar fi revoltată de impozitele mari în România pe muncă, când ar afla că dintr-un salariu plătit de o companie el ia în mână 57,2% din bani, iar statul 42,79%.

    Dar cum discuţiile la noi se poartă întotdeauna la net, brutul poate fi oricât, îl plăteşte compania.

    De la 1 ianuarie, companiile dar şi angajaţii se vor confrunta cu o situaţie nouă: guvernul Ciolacu a aprobat mai multe modificări fiscale, a eliminat anumite facilităţi fiscale din domniul IT-ului – impozitul pe venit peste salariile brute de peste 10.000 de lei,  iar în domeniul construcţiilor, industria alimentară şi agricultură se introduce CASS-ul de 10%.

    În domeniul micro a fost scăzut plafonul de impozitare pentru care se plăteşte 1% din încasări, iar pentru cei care au peste 300.000 de lei încasări anuale, impozitul urcă la 3% din încasări.

    Având în vedere acest lucru ce vor face companiile, vor majora sau nu salariile şi facturile brute astfel încât netul să ramână la fel sau nu?

    Când se discută netul există o întelegere verbală, prinsă sau nu într-un contract sau într-un email între un angajat şi o companie. Dar suma din actul de angajare, cel care este înregistrat în Revisal, este cea brută pentru care şi semnezi contractul de muncă.

    Ca să ramână netul la fel în urma modificărilor fiscale, companiile ar trebui să majoreze brutul, asta dacă respectă întelegerea verbală în privinţa netului.

    Însă, s-ar putea să existe companii care vor ridica din umeri – nu mai este cel care a făcut angajarea la net, a plecat fata de la HR care ţinea salariile, etc şi se vor da la salariul brut/ factura brută din contract, şi vor opera modificările fiscale ale guvernului aşa cum au fost ele anunţate, rezultând în final un salariu/venit net mai mic. Din punct de vedere legal, companiile au dreptate.

    Dacă discuţi cu cei care sunt angajaţi sau cu cei care sunt pe PFA, dacă firma la care lucrează/pentru care lucrează nu va mai recunoaşte înţelegerea în privinţa netului, ameninţă că pleacă.

    Dar ce te faci că piaţa muncii este acum alta faţă de acum un an de zile. Piaţa muncii a intrat în recesiune.

    Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online, a spus săptămâna trecută la ZF live, că numărul de anunţuri puse de companii a scăzut cu 10%, în timp ce numărul celor care au CV-ul pe platformă a crescut cu 30%. “Avem un număr anormal de CV-uri noi în platformă, în creştere cu 15% faţă de anul trecut. Nu este un semnal pozitiv.  Ce înseamnă acest lucru? Mai mulţi oameni îsi fac CV-ul pregătiţi de ceva rău, nu totul se transformă în aplicări, dar este clar că vin, îşi lustruiesc profilul, se uită pe CV, îl aduc la zi”, a menţionat el.

    În multe companii se discută bugetul pentru anul viitor, iar discuţiile în privinţa bugetelor salariale nu sunt aşa de simple. Economia României nu mai merge aşa de bine, de fapt economia nu merge bine nici în SUA, nici în Europa, nici în China, care sunt cele mai mari puteri economice ale lumii.

    Dacă businessul nu creşte, de unde să crescă bugetul de salarii. Aici sunt două aspecte pentru că bugetul de salarii ar trebui să crească de 2 ori, o dată să acopere diferenţa pentru net în urma modificărilor fiscale aprobate de guvenul Ciolacu, iar al doilea aspect este legat de o majorare salarială netă, care înseamnă un salariu brut şi mai mare.

    Sunt companii care merg pe ideea că vor majora salariile doar cât să acopere diferenţa de net în urma modificărilor fiscale făcute de Ciolacu şi nu vor mai da alte majorări.

    Alte companii discută să facă jumate-jumate, adică să acopere numai o parte din modificările fiscale.

    Alte companii nu vor opera majorări ale bugetelor brute pentru că nu au de unde, aşa că netul pentru angajaţi va scădea. Iar angajaţii nu au ce să facă.

    În companii, mai ales cele care într-un fel sau altul sunt afectate de modificările fiscale, discuţiile salariale sunt destul de tensionate şi toată lumea aşteaptă să vadă care vor fi deciziile, dacă netul rămâne la fel, dacă vor mai fi majorări salariale la net sau dacă se vor consemna scăderi ale netului.

  • De ce un om care contribuie la pensie cu 652.000 de lei în 35 de ani de muncă în final ajunge să primească înapoi numai jumătate din aceşti bani, după ce iese la pensie? Cum de este bugetul public de pensii pe deficit?

    Un angajat român cotizează la sistemul de pensii circa 652.000 de lei în cei 35 de ani de activitate profesională ceruţi de lege. La final, pensia medie este de 40% – 50% din salariul pe care-l câştiga.

    Un angajat român cotizează la sistemul de pensii circa 652.000 de lei în cei 35 de ani de activitate profesională ceruţi de lege. La final, pensia medie este de 40% – 50% din salariul pe care-l câştiga.

    Statisticile Eurostat arată că speranţa de viaţă medie în România este de circa 75 de ani, adică cu zece ani peste vârsta de pensionare, iar în aceşti ani pensionarul nu primeşte înapoi nici măcar jumătate din cât a cotizat toată viaţa la sistemul de pensii. Că cele 25 de procente din salariu brut reţinute angajatului de Fisc pentru contul de pensii se duc într-o „găleată mare“, care este bugetul consolidat al statului. De acolo, banii se împart – la bunuri şi servicii, la investiţii şi, desigur, la pensii.

    Deşi Institutul Naţional de Statistică publică regulat veniturile obţinute la fondul public de pensii, realitatea este că acest fond nu este separat de bugetul consolidat, iar administraţia se poate înfrupta din el şi apoi pune la loc din bugetul de stat. „Sistemul public de pensii este o schemă Ponzi finanţată de stat“, spune economistul Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

  • Ciolacu anunţă creşterea salariului minim de la 3.000 la 3.300 lei brut

    Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, majorarea salariului minim general de la 3.000 de lei la 3.300 lei brut pe lună.

    „Astăzi majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună, aşa cum am promis, pentru a proteja veniturile salariaţilor din România”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

    De asemenea, premierul a precizat că va exista o altă creştere în 2024.

    „Acest Guvern nu va renunţa la prioritatea de a creşte salariul minim şi ne dorim să existe o altă treaptă de creştere în 2024, pe care o vom discuta, evident, cu partenerii sociali”, a declarat premierul.

  • Un salariu tot mai digital

    Într-o piaţă bancară tot mai digitalizată, apar modificări în ce priveşte pretenţiile şi aşteptările clienţilor, dar şi în felul în care băncile îşi contruiesc ofertele. Pentru plata salariilor, de pildă, clienţii doresc pachete complete, cu costuri reduse sau chiar zero, punctează Traian Negoiţă, Director Alternative Sales Channels, OTP Bank Romania. În ultimii ani, piaţa s-a axat pe o creştere a portofoliilor de clienţi, în special a celor care încasează venituri recurente. Componente importante pentru angajaţi sunt acum platformele digitale, cardurile digitale şi portofelul electronic.

    Facil, sigur şi trendy. Cam aşa se pot rezuma pretenţiile clienţilor în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de salarii. „Dar există şi segmente care continuă să prefere informarea prin SMS, pentru că astfel controlează uşor şi instant plăţile realizate prin intermediul cardurilor de salariu”, declară Traian Negoiţă, care s-a alăturat echipei OTP Bank România din 2020, iar din 2022 are rolul de director canale alternative de vânzări. Acum coordonează echipele de vânzări prin intermediul parteneriatelor şi convenţiilor salariale – achiziţie clienţi persoane fizice.

    Despre momentul în care s-a alăturat OTP, Traian Negoiţă spune că a fost cel mai dificil din cariera sa. „Am acceptat provocarea OTP Bank România de a dezvolta un nou departament în cadrul băncii, cu rolul de a susţine eforturile programului Apollo de creştere organică, prin achiziţia de clienţi noi persoane fizice”, spune el. Provocarea în acest caz a fost construcţia de la zero a unui întreg departament, exact în perioada de început a pandemiei.

    Un obiectiv dificil, pentru că reunea implicaţii interne, având în vedere crearea de la distanţă a noului departament, cu un contact limitat cu colegii din cadrul băncii şi fără nicio interacţiune directă, dar şi implicaţii externe. „Pe plan extern provocarea a fost realizarea interviurilor pentru construcţia echipelor doar prin aplicaţii digitale, discutând cu profesionişti din industrie pe care urmăream să îi recrutăm şi explicând detalii despre un proiect de viitor, într-un context incert la acel moment”, îşi aminteşte Negoiţă. Dar, adaugă tot el, a avut suportul întregii echipe interne, iar provocarea dată de pandemie s-a transformat rapid în oportunitate pentru că potenţialii candidaţi au avut timpul necesar să participe la interviuri calitative.

    „Pentru noi, cele două-trei luni de lockdown au oferit intervalul ideal pentru a finaliza toţi paşii necesari, astfel încât la reluarea normală a activităţilor am putut să fim în piaţă din primul moment, alături de companii, de clienţi, cu o echipă nouă şi plină de energie”.

    În perioada pandemiei, povesteşte el, a observat o importantă schimbare de optică din partea angajatorilor, care au devenit mult mai preocupaţi de beneficiile acordate angajaţilor, deopotrivă companii mici, multinaţionale sau chiar instituţii publice. „Cu toţii au început să îşi asculte angajaţii cu o atenţie mai mare pentru că forţa de muncă specializată este din ce în ce mai greu de identificat, ceea ce îi determină să includă, pe lângă venitul lunar, oferte dedicate de produse bancare. Noi personalizăm aceste oferte în funcţie de specific şi oferim consultanţă prin intermediul sucursalelor de la nivel naţional şi a echipelor dedicate de specialişti”, adaugă reprezentantul OTP.

    Noul departament s-a bucurat din plin de vânt în vele. Şi asta pentru că, explică Traian Negoiţă, există o tendinţă clară de migrare către mediul digital, atât din partea băncilor, care dezvoltă continuu astfel de instrumente şi fluxuri de deschidere cont online, cât şi din partea clienţilor, care doresc să acceseze şi să folosească aceste produse şi servicii cât mai repede şi comod. „În întregul sistem bancar local ofertele de pachete de banking digital reprezintă de obicei cea mai bună opţiune din portofoliul oricărei bănci. Ţintesc în special acei clienţi care pot să parcurgă facil paşii necesari pentru deschiderea relaţiei şi devin şi o modalitate foarte bună de atragere de noi clienţi, care deja au experienţa bankingului digital.”

    Pachetele de cont curent pentru clienţii cu încasare de venit oferite de OTP Bank România includ o serie de beneficii la costuri zero, spune reprezentantul băncii, care dă exemplu OTP Lejer, un pachet care cuprinde toate instrumentele necesare pentru banking, începând de la cont curent, card de debit, serviciul de internet banking OTPdirekt şi până la alertele SMS pentru activitatea din cont. În plus, prin intermediul agenţiilor din reţea sunt disponibile şi servicii opţionale, precum deschiderea de alte conturi curente, în lei sau valută. Toate cu costuri zero pentru clienţii care încasează minim 1.200 lei în fiecare lună în acest cont şi realizează o tranzacţie cu cardul sau online.

    Există însă şi provocări când vine vorba de preluarea în portofoliu a unei companii cu sute de angajaţi. „Când vorbim de numere şi analizăm proiectele din punct de vedere cantitativ, apar provocări care ţin în primul rând de partea logistică, pentru că întregul proces trebuie să aibă loc rapid şi fără efort din partea angajaţilor şi a angajatorului”, punctează Traian Negoiţă. Pentru a gestiona un astfel de volum, OTP Bank a construit treptat fluxuri şi procese de deschidere a conturilor prin consiliere la sediul companiilor respective. Fluxurile sunt gestionate de echipe dedicate de consultanţi prin intermediul platformei online, „prin care căutăm să alfabetizăm digital cât mai mulţi clienţi, dar şi prin variante clasice de deschidere a unui cont pe suport de hârtie, acolo unde este cazul”.

    Despre particularităţi ale clienţilor, reprezentantul băncii spune că fiecare domeniu are specificităţile sale. „Este şi normal când discutăm despre companii care lucrează în două-trei schimburi, de companii care au angajaţi în mai multe puncte de lucru din ţară sau, după cum ne-o arată noua realitate, companii ai căror angajaţi lucrează de acasă. Un lucru foarte interesant apărut în ultimii ani este chiar provocarea de a interacţiona cu foarte mulţi angajaţi din afara Uniunii Europene, situaţie în care apar barierele de limbă şi cultură. Indiferent de companie, foarte importanţi încă de la momentul negocierii unei convenţii salariale sunt paşii agreaţi cu angajatorul, astfel încât tot procesul ulterior să se desfăşoare fluid şi fără probleme”, mai spune Traian Negoiţă.

    Despre felul în care s-a schimbat în ultimii doi ani felul în care salariaţii care beneficiază de astfel de convenţii fac banking şi cum folosesc instrumentele digitale sau canalele pe care le au la dispoziţie, reprezentantul instituţiei financiare spune că schimbarea este foarte mare şi „trebuie să mulţumim catalizatorului reprezentat de pandemie, care a mutat şi a familiarizat din necesitate o mare parte a clienţilor în mediul digital. Clienţii sunt din ce în ce mai activi la achiziţiile de produse şi servicii pe internet şi vedem că şi tiparul achiziţiilor lor se transformă pentru că acum aceste tranzacţii pot fi realizate în orice oră a zilei. La fel, vedem o efervescenţă şi în utilizarea aplicaţiilor şi instrumentelor digitale, precum plata cu telefonul mobil sau prin intermediul ceasurilor digitale, unde există o rată de creştere foarte bună”, conchide Traian Negoiţă.   

     

    5 întrebări despre viitor

    1. Ce rol v-aţi propus să aveţi în 2030?

     Pot spune că nu doar 2030 este un an reper. Urmărind intensitatea ultimilor ani cred că fiecare an care trece are importanţa lui, aşa că îmi propun să am întotdeauna alături de mine colegi motivaţi şi profesionişti, iar împreună să putem construi noi servicii pentru clienţii din banking,

    2. Ce calităţi/abilităţi de leadership credeţi că trebuie să aveţi în organigrama în care inteligenţa artificială lucrează cot la cot cu angajaţii umani?

    Cu siguranţă adaptabilitatea şi comunicarea sunt două calităţi indiscutabil necesare în acest context. În primul rând, fiecare dintre noi trebuie să accepte că aceste noi instrumente se dezvoltă în jurul nostru, iar noi nu trebuie sa fim doar spectatori, ci trebuie să le îmbrăţişăm, să înţelegem aceste noi tehnologii şi să le utilizăm, cu atât mai mult pentru că sunt create special pentru a ajuta atât angajatul, cât şi clientul. Legat de comunicare, trebuie să lucrăm permanent cu cei din jur. Să discutăm despre provocări, idei noi şi paşi de transformare, şi mai ales despre implicaţiile umane, dar şi tehnice în acest context. Echipele, colegii, vor să discute, să comunice, prin urmare rolul unui lider este să le ofere acest cadru. Un lider trebuie să fie facilitatorul, suportul echipei pe care o coordonează.

    3. Care vor fi principalele provocări pentru liderul anului 2030?

    Engagementul celor din echipă. Cu toţii, mai ales în contextul ultimilor ani, am devenit mai atenţi la propriile nevoi. Aş putea spune că este într-o anumită măsură şi o formă de egoism care a ieşit la suprafaţă. Astfel, şi în cadrul echipelor, indiferent că sunt mici sau mari, apartenenţa la angajator sau echipă poate fi foarte uşor alterată dacă apar variabile care creează un disconfort.

    4. Dar principalele oportunităţi pe care le veţi avea ca lideri cu avansul tehnologiei?

    Văd o oportunitate în transformarea acestul avans tehnologic într-un suport de bază în activitatea profesională. Ca urmare, mulţi dintre noi vor reuşi să îşi revizuiască mai bine balanţa serviciu / timp personal. Vedem deja şi în România, în multe oraşe, dezvoltarea unor comportamente naturale şi sănătoase legate de acest echilibru. Oamenii fac mai mult sport, grădinăritul trece de la necesitate la hobby şi modalitate de relaxare, mulţi călătoresc, iar alţii efectiv profită de o carte bună. Acesta trebuie să fie unul dintre rolurile tehnologiei, să ajute la creşterea gradului de confort, fie că analizăm acest aspect în zona de banking sau în zona personală. Este, până la urmă, motivul pentru care continuăm să inventăm, să dezvoltăm, iar noi suntem dispuşi să plătim din ce în ce mai mult pentru acest confort, care se traduce în mai mult timp.

    5. Cum vă imaginaţi că va arăta săptămâna de lucru în 2030 şi agenda unui lider din viitor?

    Considerând tendinţele şi evoluţia tehnologică, vreau să cred că în mediul privat vom reuşi până în 2030, în multe sectoare de activitate, să avem implementată şi funcţională săptămâna de lucru de patru zile. În acest nou context liderii vor trebui să fie din ce în ce mai prezenţi în echipele pe care le coordonează, să stimuleze angajamentul lor, pentru că doar în acest fel vor putea să îşi valideze rolul.  

  • Salariul mediu net a scăzut în iulie cu 35 de lei faţă de iunie, la 4.565 lei, dar este cu 14,8% peste nivelul perioada similară a anului trecut. Raportată la inflaţie, creşterea an la an este de doar 4,9%

    Salariul mediu net la nivel naţional a fost în luna iulie 4.565 lei, în scădere cu 35 lei (-0,8%) faţă de luna iunie 2023 şi cu 14,8% mai mare decât în iulie 2022, arată datele INS publicate marti.

    Câştigul brut a fost de 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023.

    În continuare, cele mai mari salarii medii nete sunt în sectorul IT&C, cu 10.584 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2546 lei).

    În sectorul bugetar, salariul net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), ȋn administraţia publică (-0,6%), respectiv ȋn sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).

     

    Raportat la inflaţie, indicele câştigului salarial real a fost 104,9% în luna iulie 2023 faţă de luna iulie 2022 şi 99,1% faţă de luna iunie 2023.

    Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iunie 2023.­

    În luna iulie, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă, pe diferite ramuri de activitate.

    Scăderile au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, diminuarea salariului mediu net a fost determinată în unele cazuri de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

    Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat  în activităţi de editare, cu 14,6%, în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 13,1%, respectiv cu 11,4% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).

    Scăderi între 4,5% şi 11% au fost raportate în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi extractive.

    De asemenea, salariile medii s-au redus cu 2-4% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de spectacole, culturale şi recreative, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.

    La polul opus, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

    Cele mai semnificative creşteri s-au  înregistrat  în transporturi aeriene, cu 11,8%, şi  în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii anexe extracţiei, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, între 5,5% şi 7%.

    În acelaşi timp, în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, captarea, tratarea şi distribuţia apei salariile medii net au crescut cu  1,5-3%.

     

     

     

     

  • Mai există în România muncitori sau firme serioase care să asigure servicii de calitate fără să mai fie nevoie să suni de 10 ori sau toată lumea este ocupată ?

    „But here’s my number. So call me, maybe!” Sunt versurile unui hit pe care îl ascultam prin adolescenţă. Şi cam tot de pe atunci n-am mai aşteptat cu atâta nerăbdare un telefon. Dar nu de la vreun băiat de care aş fi îndrăgostită. Ci…de la agenţii imobiliari. După meseriaşi/echipele de muncitori din construcţii şi zilieri/firmele de amenajări grădini pe care i-am contactat pentru diverse nevoi şi nu au arătat nici cel mai mic interes pentru o lucrare, fie ea mică sau de mari dimensiuni, agenţii imobiliari par să completeze topul celor mai neserioşi angajaţi cu care am avut de-a face. Diferenţa e că, spre deosebire de primele categorii, mulţi dintre cei din urmă lucrează nu pe cont propriu, ci pentru diverse firme şi chiar pentru dezvoltatorii unor proiecte de amploare în Bucureşti. Deci ne-am putea imagina că asta atrage după sine mai multă seriozitate, căci în general orice angajator aşteaptă rezultate pentru a-ţi vira salariul lunar. Şi totuşi niciodată nu mi-a fost dat să văd mai mult dezinteres ca în rândul lor, începând cu anunţuri expirate şi/sau eronate până la telefoane neînapoiate, vizionări amânate în ultima clipă ş.a.m.d.

    Salariul unui agent imobiliar ajunge, în medie, la 800 de euro net pe lună, potrivit datelor oferite de platforma de recrutare online BestJobs, citate de ZF într-un articol scris anul trecut, la rubrica „Un salariu pe zi”. Nu e prea mare, dacă ne raportăm la preţurile din prezent. Însă această sumă exclude comisioanele/procentele din vânzările făcute. Şi totuşi, într-o meserie în care o comunicare eficientă cu clientul pare a fi punctul de pornire spre o tranzacţie reuşită, din care te alegi cu bonusuri, şi – conform unor comisioane practicate de unii agenţi – aş putea spune că sunt unele consistente, comunicarea lipseşte, în multe cazuri, cu desăvârşire. Iar pentru un răspuns, să nu mai zic pentru o vizionare, ai de aşteptat zile/săptămâni.

    Cât despre anunţurile de promovare, unele sunt de-a dreptul hilare, căci la beneficii clientul are trecuţi, în loc de facilităţi reale ca boilere, parcare, AC sau centrală, factori care ar ţine de bun simţ şi care nici nu ar mai fi necesar să fie menţionaţi – uşi, ferestre sau lavabila de pe pereţi. Asta de multe ori într-un text kilometric care, cu vorbe multe, nu spune de fapt nimic, şi mai e şi presărat cu greşeli gramaticale sau cu vorbe pompoase (de pildă, vecinătatea unor „restaurante delicioase” şi „centre comerciale tentante”, ca să dau doar un exemplu), fără a se menţiona de multe ori probleme reale – lipsa mijloacelor de transport în comun, şantiere în lucru şi multe altele. Să nu mai zic de pozele din descriere, în care apar diverse obiecte personale, rufe puse la uscat, feliile de salam din farfurie şi câte şi mai câte.

    Luând în considerare experienţele avute, recomand cu căldură agenţiilor de profil să încropească măcar un curs de pregătire de câteva zile, atât pentru agenţii noi cât şi pentru cei cu experienţă, în care să li se explice acestora diferenţa dintre finisajele lux/premium şi cele de duzină, stilurile de design şi lipsa lor, câteva noţiuni de bază din construcţii/arhitectură, cum ar trebui scris un anunţ/cum să gestioneze comunicarea cu clientul, cum să se prezinte la o vizionare, de la ton şi ţinută la deţinerea informaţiilor despre proprietatea prezentată şi nu numai. Şi poate chiar să faceţi nişte sesiuni de „mistery shopper” (concept folosit mai ales în retail, şi care presupune ca un fals client să meargă într-o locaţie şi să se comporte ca un client real pentru a testa calitatea serviciilor/modul în care este acordată asistenţă clienţilor unităţii – n. red.) pentru a vedea cât de bine se descurcă angajaţii dvs. pe teren.

    Iar dacă sunteţi sau ştiţi vreun agent imobiliar bun, vă invităm să ne scrieţi pentru a inspira şi alţi tineri, printr-un articol scris pentru rubrica „I love my job”, în care povestim cu oameni din diverse industrii dedesubturile fiecărei meserii, cu bune şi cu rele, să aleagă această meserie bănoasă, cu program flexibil şi muncă puţină. Sau să ne spuneţi cum este de fapt agenda unui agent imobiliar pus pe treabă, cum ar trebui să colaboreze cu clienţii, fie ei dezvoltatori/vânzători/cumpărători astfel încât „vândutul viselor” să nu fie doar un clişeu al meseriei, ci o realitate.  

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

     

  • „But here’s my number so call me, maybe”

    Sunt versurile unui hit pe care îl ascultam prin adolescenţă. Şi cam tot de pe atunci n-am mai aşteptat cu atâta nerăbdare un telefon. Dar nu de la vreun băiat de care aş fi îndrăgostită. Ci…de la agenţii imobiliari. După meseriaşi/echipele de muncitori din construcţii şi zilieri/firmele de amenajări grădini pe care i-am contactat pentru diverse nevoi şi nu au arătat nici cel mai mic interes pentru o lucrare, fie ea mică sau de mari dimensiuni, agenţii imobiliari par să completeze topul celor mai neserioşi angajaţi cu care am avut de-a face. Diferenţa e că, spre deosebire de primele categorii, mulţi dintre cei din urmă lucrează nu pe cont propriu, ci pentru diverse firme şi chiar pentru dezvoltatorii unor proiecte de amploare în Bucureşti. Deci ne-am putea imagina că asta atrage după sine mai multă seriozitate, căci în general orice angajator aşteaptă rezultate pentru a-ţi vira salariul lunar. Şi totuşi niciodată nu mi-a fost dat să văd mai mult dezinteres ca în rândul lor, începând cu anunţuri expirate şi/sau eronate până la telefoane neînapoiate, vizionări amânate în ultima clipă ş.a.m.d.

    Salariul unui agent imobiliar ajunge, în medie, la 800 de euro net pe lună, potrivit datelor oferite de platforma de recrutare online BestJobs, citate de ZF într-un articol scris anul trecut, la rubrica „Un salariu pe zi”. Nu e prea mare, dacă ne raportăm la preţurile din prezent. Însă această sumă exclude comisioanele/procentele din vânzările făcute. Şi totuşi, într-o meserie în care o comunicare eficientă cu clientul pare a fi punctul de pornire spre o tranzacţie reuşită, din care te alegi cu bonusuri, şi – conform unor comisioane practicate de unii agenţi – aş putea spune că sunt unele consistente, comunicarea lipseşte, în multe cazuri, cu desăvârşire. Iar pentru un răspuns, să nu mai zic pentru o vizionare, ai de aşteptat zile/săptămâni.

    Cât despre anunţurile de promovare, unele sunt de-a dreptul hilare, căci la beneficii clientul are trecuţi, în loc de facilităţi reale ca boilere, parcare, AC sau centrală, factori care ar ţine de bun simţ şi care nici nu ar mai fi necesar să fie menţionaţi – uşi, ferestre sau lavabila de pe pereţi. Asta de multe ori într-un text kilometric care, cu vorbe multe, nu spune de fapt nimic, şi mai e şi presărat cu greşeli gramaticale sau cu vorbe pompoase (de pildă, vecinătatea unor „restaurante delicioase” şi „centre comerciale tentante”, ca să dau doar un exemplu), fără a se menţiona de multe ori probleme reale – lipsa mijloacelor de transport în comun, şantiere în lucru şi multe altele. Să nu mai zic de pozele din descriere, în care apar diverse obiecte personale, rufe puse la uscat, feliile de salam din farfurie şi câte şi mai câte.

    Luând în considerare experienţele avute, recomand cu căldură agenţiilor de profil să încropească măcar un curs de pregătire de câteva zile, atât pentru agenţii noi cât şi pentru cei cu experienţă, în care să li se explice acestora diferenţa dintre finisajele lux/premium şi cele de duzină, stilurile de design şi lipsa lor, câteva noţiuni de bază din construcţii/arhitectură, cum ar trebui scris un anunţ/cum să gestioneze comunicarea cu clientul, cum să se prezinte la o vizionare, de la ton şi ţinută la deţinerea informaţiilor despre proprietatea prezentată şi nu numai. Şi poate chiar să faceţi nişte sesiuni de „mistery shopper” (concept folosit mai ales în retail, şi care presupune ca un fals client să meargă într-o locaţie şi să se comporte ca un client real pentru a testa calitatea serviciilor/modul în care este acordată asistenţă clienţilor unităţii – n. red.) pentru a vedea cât de bine se descurcă angajaţii dvs. pe teren.

    Iar dacă sunteţi sau ştiţi vreun agent imobiliar bun, vă invităm să ne scrieţi pentru a inspira şi alţi tineri, printr-un articol scris pentru rubrica „I love my job”, în care povestim cu oameni din diverse industrii dedesubturile fiecărei meserii, cu bune şi cu rele, să aleagă această meserie bănoasă, cu program flexibil şi muncă puţină. Sau să ne spuneţi cum este de fapt agenda unui agent imobiliar pus pe treabă, cum ar trebui să colaboreze cu clienţii, fie ei dezvoltatori/vânzători/cumpărători astfel încât „vândutul viselor” să nu fie doar un clişeu al meseriei, ci o realitate.  

    Andra Stroe este jurnalist, BUSINESS Magazin

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Puterea unui salariu de 5.000 de lei

    La un salariu brut lunar de 5000 de lei ramai in mana cu nici 3000 de lei, greu de trait decent cu banii astia dupa greedflatia din 2021 si 2022 – daca mai exista dubii la analisti sau daca ei se sfiesc sa se pronunte cu privire la cresterea economica din anii precedenti, sa reamintim ca aceasta nu este rezultatul unor politici macro remarcabile ci consecinta insumarii greedflatiei si economiei subterane, suprapuse pe un efect de baza.

    Dar, sa privim altfel un salariu brut lunar de 5000 de lei.

    La un salariu brut lunar de 5000 de lei 500 de lei sunt contributia la CASS, asta insemnand o contributie la sanatate de 6000 de lei anual. Conform datelor publicate de CNAS, costul mediu decontat pentru un pacient de cancer este de circa 18000 de lei pe an. Contributia la sanatate a unui salariu brut lunar de 5000 de lei pe an reprezinta astfel inca 4 luni de speranta de viata pentru un pacient cu cancer. Trei salarii brute lunare de 5000 de lei, cu contributia platita la timp si integral, retin in societate pentru inca un an un pacient cu cancer.

    La un salariu brut lunar de 5000 de lei, 1250 de lei sunt contributia la CAS, asta insemnand 15000 de lei anual. La o pensie medie lunara de 2100 de lei fiecare contributie la CAS platita la timp si integral ajuta un varstnic sa-si continue viata decent inca 7 luni. Doua salarii brute lunare de 5000 de lei, cu contributia platita la timp si integral, tin alaturi de noi mai bine de un an de zile un bunic.

    La un salariu brut lunar de 5000 de lei, 325 de lei sunt impozitul pe venit, asta insemnand 3900 de lei anual. Suma reprezinta mai mult de jumatate decat costul standard pe elev care este stabilit la circa 6800 de lei anual. Doua salarii brute de 5000 de lei, platite la timp si integral, tin la scoala un copil pentru inca un an de zile.

    Asta este puterea unui singur salariu lunar brut de 5000 de lei, tine in viata pacienti cu cancer, tine in societate pe bunicii nostri si da o sansa unui copil sa ramana la scoala. Multi vor spune: “aiureli lacrimogene populiste!”, pentru ca stim noi ca taxele, impozitele si contributiile in Romania sunt supradimensionate si, oricum, banii sunt furati si risipiti. Asa ca mai bine sa ne luam dreptatea in maini si nu mai platim taxe, impozite si contributii.

    Fiecare salariu de 5000 de lei care este dat la negru, fara plata taxelor, impozitelor si contributiilor, oricat va parea asta ca o aiureala lacrimogena populista, este o declaratie ca nu ne intereseaza soarta unui pacient cu cancer, a unui bunic care sta singur acasa si a unui copil care va abandona scoala.

    Si atunci sa nu mai avem pretentii sa fim o tara ca afara, sa nu cerem un sistem sanitar sau de invatamant ca in state civilizate si sa nu ne asteptam sa ramana aici copiii nostri. Deasupra la orice, sa nu ne asteptam ca restul se ne trateze altfel decat ca pe o tara corupta si periferica.

    Un singur salariu de 5000 de lei, cu toate taxele platite la timp si integral, are o putere mult mai mare decat orice fonduri europene sau finantari din PNRR vom primi vreodata de la Uniunea Europeana.

  • Un salariu pe zi. Un inginer PLC câştigă între 1.600 şi 2.000 de euro net pe lună

    Un angajat pe poziţia de inginer PLC are un salariu care variază, în medie, între 1.600 şi 2.000 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online bestjobs.

    „Inginerul PLC proiectează, integrează şi gestionează sisteme complexe de-a lungul ciclurilor de viaţă dintr-o unitate de producţie. Ei sunt specialişti în inginerie şi automatizări implicaţi în aspecte precum ingineria cerinţelor, fiabilitatea, logistica, coordonarea echipelor, testarea şi evaluarea, mentenanţă şi multe alte discipline necesare pentru proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi dezafectarea cu succes a unui sistem. Un inginer PLC are nevoie de diplomă universitară într-un profil de automatizare sau electronică, cunoştinţe de programare STEP 7 şi STEP, experienţă în programarea PLC-urilor şi a roboţilor. Pentru această poziţie, oferta salarială medie este cuprinsă în intervalul 1.600 – 2.000 euro pe lună şi, în prezent, candidaţii potriviţi pentru această poziţie sunt la mare căutare în toată ţara, ofertele fiind mai numeroase judeţul Bihor, Arad, Timiş sau Prahova”, spune Ana Vişian, marketing manager, bestjobs.

    Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, abonament servicii medicale şi stomatologice şi decontarea transportului.

    În prezent, 890 posturi vacante pentru poziţia de inginer PLC sunt disponibile pe platforma bestjobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare pentru această poziţie sunt în Bihor, Arad, Prahova.

    Ana Vişian, marketing manager, bestjobs:

    Inginerul PLC proiectează, integrează şi gestionează sisteme complexe de-a lungul ciclurilor de viaţă dintr-o unitate de producţie. Un inginer PLC are nevoie de diplomă universitară într-un profil de automatizare sau electronică, cunoştinţe de programare STEP 7 şi STEP, experienţă în programarea PLC-urilor şi a roboţilor.