BusinessMagazin

Tag: reportaj

  • Cele mai tari păcăleli de 1 aprilie

    Azi este 1 aprilie, cunoscută şi ca ziua când oamenii fac diferse farse sau păcăleli, simple sau elaborate. Originea sărbătorii este plasată de unii istorici în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu mai cunoscutul Antonie cel Mare, obişnuia să-l păcălească pe această dată pe Sfântul Antonie, susţinând că l-a văzut pe diavol uşurându-se în strachina cu mâncare a acestuia sau prefăcându-se că a reuşit să învie din morţi diverse victime ale unei epidemii de ciumă, potrivit Wikipedia.

    Iosif Szenasi, psihoterapeut, a exemplificat pe pagina sa de Facebook cele mai tari păcăleli de 1 aprilie, pe care vi le prezentăm mai jos:

    „1. În 1957 reputatul post de televiziune britanic BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elvetia.
    Reportajul a avut un succes uriaş, sute de telespectatori au sunat la redacţie întrebând cum ar putea obţine şi ei un copac de spaghetti să-l planteze în curte.

    2. În 1962, la postul naţional de televiziune suedez, doi fizicieni au explicat audienţei cum îşi pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni ştiinţifici cum are loc refractia luminii in fibrele de nailon, exact ca-n tubul catolic al televizoarelor în culori.

    A urmat un val de reclamaţii furioase din partea telespectatorilor dezamăgiţi că metoda n-a functionat.

    3. În 1976, un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC 2 că, din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter şi Terra, gravitatia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ.

    Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasa. Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultatori care au descris convingator ca au simtit reducerea gravitatiei exact la ora precizata.

    4. În 1998, lanţul american de fast-food Burger King a publicat reclame în toate marile ziare pentru a anunţa că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele şi condimentele sunt rotite cu 180°, astfel încât se poată bucura de ele în mod corect şi stângacii.

    S-au format cozi mari. Clienţii voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect şi că nu se încurcă comanda lor – hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.

    5. Tot în 1998, într-un jurnal ştiinţific din statul american Alabama a apărut un articol în care se relata că Parlamentul urmează sa redefinească valoarea numărului PI de la 3,14159 etc la 3, la cererea bisericii şi ca să fie de acord cu valoarea precizată în biblie.

    Parlamentul local a fost inundat de telefoane furioase ale alegătorilor care au cerut deputaţilor să lase pe PI in pace.

    6.  În 2013 armata americană a anunţat că începe să înroleze şi pisici, nu doar câini, în rândul trupelor speciale.

    Anunţul publicat în Jurnalul Oficial al armatei preciza că se caută pisici sănătoase, agile şi capabile să sară cel puţin 2 m şi jumătate înălţime, care vor fi folosite şi antrenate să zgârâie, să muşte şi să scuipe inamicii. „

  • Povestea unui colaps de zeci de miliarde de dolari: Totul a pornit de la un zvon

    Un singur zvon lansat de un reporter al CNBC a fost suficient pentru ca investitorii să pună crucea pe mormântul băncii americane Bear Stearns. Colapsul ei a grăbit propagarea marii crize financiare mondiale din 2008.

    O anchetă a guvernului SUA a descoperit că sursa acelui zvon, infirmat tot de CNBC, este un fost executiv al Bear Stearns, Kyle Bass de la Hayman Capital Management, un binecunoscut manager de fonduri de hedging. Până acum, rezultatele anchetei au fost secrete, scrie The Wall Street Journal.

    Bass a făcut o avere în timpul crizei imobiliare din SUA pariind contra creditelor ipotecare subprime. Fondul său are pariuri de mai multe miliarde de dolari pe căderea yuanului şi a dolarului din Hong Kong.

    Bomba a fost lansată de CNBC miercuri dimineaţă, pe12 martie 2008, printr-un interviu al reporterului David Faber cu şeful Bear Stearns Alan Schwartz. Faber i-a cerut lui Schwartz să comenteze zvonurile că Goldman Sachs nu mai acceptă să-şi asume riscuri asociate cu Bear Stearns. În acea perioadă piaţa era inundată cu speculaţii că un mare jucător de pe Wall Street, posibil această bancă, are probleme de lichiditate.

    Schwartz a răspuns că partenerii băncii fac în continuare tranzacţii cu aceasta. Câteva ore mai târziu, CNBC informa că Goldman acceptă să devină contraparte în tranzacţii cu Bear Stearns.

    Însă în ochii multora dintre investitorii şi actorii de pe Wall Street răul era deja făcut. Încrederea în Bear Stearns a dispărut rapid, la fel şi capacitatea băncii de a supravieţui.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Unul dintre cei mai valoroşi artişti români, stabileşte un nou record. Un tablou al său vândut cu aproape 4 mil. euro

    Un nou record al artistului Adrian Ghenie a fost înregistrat miercuri seara la Casa de licitaţii Sotheby’s, după ce lucrarea sa intitulată  „The Sunflowers in 1937” a fost cumpărată cu patru milioane de euro, scrie Transilvania Reporter.

    Opera era estimată la o valoare de 500.000-700.000 de euro, însă lucrarea realizată în 2014 a fost achiziţionată la preţul de patru milioane de euro, conform site-ului oficial Sotheby’s.

    Potrivit datelor din catalogul expoziţiei, „The Sunflowers in 1937” este o extraordinară şi monumentală reimaginare a capodoperei lui van Gogh cu referire la evenimentele istorice ale secolului XX. Executată la dimensiuni colosale, 280/280 cm, lucrarea readuce în atenţie capodopera lui van Gogh.

    În acelaşi catalog se arată că pentru Adrian Ghenie, van Gogh este deosebit de important. La vârsta de şase ani artistul ţinea sub pernă o pictură din seria de tablouri cu floarea soarelui de Vincent van Gogh, reprezentată pe coperta unei reviste de artă româneşti şi, mai târziu, Ghenie s-a reprezentat pe sine sub chipul lui van Gogh şi a celebrelor sale autoportrete, în lucrări din perioada 2012-2014.

    Foto: Sotheby’s

  • REPORTAJ: Dorinţe de copil în România de azi: Să-mi aducă Moşul mâncare de Crăciun, ulei sau făină

    Casa Alexandra – aşezământ care aparţine fundaţiei Concordia şi care funcţionează exclusiv cu fondurile fundaţiei – este unul dintre cele două centre de zi în care se asigură pentru peste 70 de copii din familii sărace program gratuit de tipul “şcoală după şcoală”. Aici, copiii primesc zilnic o masă caldă, haine, îşi fac temele şi pot face duş. Totuşi, casa de copii nu e acasă, aşa că seara aceşti copii merg la casele lor, în Mimiu, cel mai sărac cartier din Ploieşti, unde casele nu au apă, iar curţile nu au garduri.

    Experienţa de 24 de ani în România i-a învăţat pe cei din organizaţie că sărăcia cruntă duce la abandon şcolar, iar de aici până la abandonul familial nu mai e mult.

    “Abandonul şcolar este primul pas spre abandonul familial. Părinţii sunt depăşiţi de situaţie, nu-şi permit să le asigure copiilor nevoile de bază, căldura în case, lemne, mâncarea. Urmează abandonul familial; în cel mai bun caz îi duc într-un centru al DGASPC. Au fost cazuri când i-au lăsat pur şi simplu pe stradă sau i-au abandonat în faţa unei instituţii”, spune Elena Matache, director executiv de programe şi proiecte la Organizaţia Umanitară Concordia.

    Casa Alexandra este al doilea centru de zi al fundaţiei Concordia, după Casa Cristina, deschisă în urmă cu doi ani. Aici, copiii primesc tot ce nu le poate asigura familia lor.

    “Primesc masa de prânz, iar pentru unii dintre ei este singura masă pe care o primesc. Acasă nu prea au ce să mănânce. Adică sunt cazuri în care nu putem discuta despre mic dejun, prânz şi cină în niciun fel. Pe de altă parte, primesc hăinuţe, materiale pentru şcoală şi pentru ei astea sunt cele mai importante valori. După aceea discutăm despre educaţie, despre planurile lor de viitor. Pentru ei, astea sunt nevoile de bază şi, în plus, au posibilitatea să facă un duş, care e foarte important. Ei nu au baie, nu au apă curentă. Faptul că pot să vină la noi să se apele, să-şi facă temele, fără să le pricinuiască părinţilor griji…părinţii văd în asta ca un cămin pentru copii, ei pleacă dimineaţă la şcoală şi merg seara acasă mâncaţi, spălaţi, cu temele făcute”, spune Elena Matache.

    Seara, unii părinţi îşi iau copiii de la centru şi îi duc acasă. Pe cei mai mari îi duc cei de la fundaţie până în staţia de autobuz. Pe lângă mâncare şi haine, copiii primesc şi consiliere, iar părinţii lor sunt ajutaţi să-şi găsească de muncă. De cele mai multe ori, trauma acestor copii poartă un singur nume: sărăcia.

    “Majoritatea au nevoie de consiliere, nu neapărat că în familie ar fi suferit traume mai mult decât acelea de a fi în situaţia de a nu avea ce să mănânce, ci din problemele sociale cu care ei se lovesc tot timpul: şi la şcoală şi pe unde merg sunt respinşi. Sunt etichetaţi: eşti ţigan, eşti sărac, eşti murdar şi atunci toate aceste respingeri au dus, în timp, la nişte probleme pe care le regăsim foarte uşor în comportamentul copiilor. Această respingere şi-a pus automat amprenta pe comportamentul lor şi atunci copiii sunt fie foarte timizi, fie agresivi, nu neapărat fizic, dar mai ales verbal. Majoritatea sunt introvertiţi, nu au încredere, nu au curaj să deschidă gura nici măcar la ore. A fost nevoie de aproape un an să reuşim să-i facem pe unii dintre copii să deschidă gura la ore. Deşi ştiau lecţiile, nu aveau curaj, pentru că le era teamă că vor fi luaţi în râs de colegi”, povesteşte Elena Matache.

    Şi totuşi, copiii aceştia atât de săraci sunt mult mai echilibraţi decât cei care primesc totul “de-a gata”, este de părere directoarea executivă de la Concordia.

    “Pentru mine sunt trei categorii de copii şi am sesizat diferenţele dintre ele în cei 13 ani de când lucrez aici. Sunt copiii din casele de tip familial care sunt abandonaţi de părinţi, care trăiesc acum în condiţii foarte bune la noi, dar nu au părinţii lângă ei. Sunt copiii din centrele de zi, care stau cu părinţii, dar sunt foarte săraci. Şi mai sunt copiii din familiile normale. Şi pot să spun că cei mai echilibraţi din punct de vedere emoţional sunt copiii din centrele de zi. Un copil care trăieşte lângă părinţi este mult, mult mai echilibrat. Sunt mult mai luptători, mai ambiţioşi şi mult mai recunoscători. Un copil care a crescut de mic într-o casă de tip familial preia practic ce se întâmplă într-o familie: este absolut normal să primească de toate şi ajunge la un moment dat să nu mai aprecieze o jucărie pe care o primeşte, sau o tabără sau o excursie sau hăinuţe, pentru că a crescut într-un ritm în care toate nevoile lui au fost acoperite şi nu a fost în situaţia în care să lupte pentruceva. Le-a avut pe toate”, mai spune Elena Matache.

    În aceste zile, copiii de la Casa Alexandra îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Şi îi pregătesc şi ei Moşului o surpriză: o serbare.

    La cei opt ani împliniţi, Cezar ar dori ca Moş Crăciun să-i aducă un elicopter cu telecomandă. Ar fi cea mai frumoasă jucărie din viaţa lui. A fost cuminte, învaţă să scrie şi este încrezător că-şi va primi cadoul, pentru că “Moşul e magic”. Întrebat ce face în centrul de zi, Cezar răspunde: “Învăţ. Învăţ să-i scriu Moşului. Dacă nu ştiu să-i scriu, nu cred că Moşul ar veni”.

    Monalisa are şase ani. Vrea “o păpuşă mare cu tabletă”. Nu ştie încă să scrie, dar e hotărâtă să înveţe, pentru că ştie că, după şapte – opt ani, dacă nu ştii să scrii, nu ai parte de cadouri de la Moş Crăciun. Lângă Monalisa, stă Marta. Are şapte ani şi spune că vrea “o păpuşă mică”. Şi mai spune că la Casa Alexandra “e mai bine ca acasă”.

    Gabi are nouă ani şi este în clasa a doua. Când întreb de ce nu e în clasa a treia, aşa cum ar trebui să fie la vârsta lui, tace şi lasă privirea în jos. Spune că merge la Casa Alexandra “ca să înveţe, să înveţe”. Denisa, şase ani, şi Maria, opt ani, sunt surori. Şi ele vin la Casa Alexandra să înveţe să scrie. Mai au o soră mai mică, de cinci ani, care abia aşteaptă să crească, să vină şi ea cu ele la centrul de zi. Fiecare dintre ele vrea câte o păpuşă de la Moş Crăciun.

    Pentru Monalisa, Marta, Denisa sau Cezar cadourile de la Moş Crăciun sunt cele mai frumoase din lume, iar la centru darurile sunt mai mari şi mai frumoase decât cele de acasă. Pentru ei, cadourile nu au brand. Păpuşa nu se cheamă în niciun fel, e doar o păpuşă. I-au scris cu toţii Moşului, s-au pregătit pentru serbare şi aşteaptă ziua cea mare.

    “Anul acesta reuşim să le oferim ce-şi doresc. Printr-un noroc, să zic aşa, voluntari din Austria au colectat scrisorile şi au pregătit cutii cu dorinţele copiilor. În proporţie de 90 la sută, totul e rezolvat”, spune directoarea de la Concordia.

    Şi adaugă: “Copiii ăştia ştiu să se bucure şi ştiu să aprecieze orice mic cadou pe care-l primesc. Pentru ei, o masă are cu totul altă valoare decât pentru un copil care are acasă tot ce-i trebuie şi zice «azi vreau să mănânc şi prăjituri şi ciocolată» şi nu le apreciază pentru că fac pare din viaţa lui de zi cu zi. Copiii ăştia au ajuns să dea o cu totul altă valoare alimentelor”.

    Sărăcia i-a făcut pe aceşti copii ca la şapte, opt sau nouă ani să-i ceară lui Moş Crăciun de mâncare. Pentru unii dintre ei, aceasta este mult mai importantă decât o păpuşă.

     

    “Fetiţele îşi doresc păpuşi, băieţii maşinuţe. Dar pe lângă astea, ei au scris acolo o listă întreagă cu mâncare, haine… Ei au dorinţe din astea…Eu sunt cea care am deschis ambele proiecte (Casa Alexandra şi Casa Cristina – n.r.) şi am fost implicată de la contactul cu comunitatea, până la punerea proiectelor pe picioare cu tot ce a însemnat: acte, dotări, personal, tot. Fiind implicată în asemenea manieră, m-am ataşat foarte uşor de copii şi am avut ocazia să văd tot felul de situaţii care m-au emoţionat. Au fost cazuri în care copiii au zis: «Eu nu vreau să-mi aducă Moşul o păpuşă pentru că ştiu că ea costă foarte mult, vreau să-mi aducă Moşul mâncarea de Crăciun, o sticlă de ulei, un kilogram de făină. Vorbim de copii mititei, de şapte ani, opt ani, nouă ani…” povesteşte Elena Matache.

    Cât despre viitorul îndepărtat, copiii din centrele de zi ale fundaţiei nu vor să fie cosmonauţi, poliţişti, învăţătoare sau doctoriţe. Vor să fie “oameni mari”. “(…) Adică să aibă un loc de muncă, să aibă un salariu în fiecare lună şi să aibă o casă. Ei spun «să fiu mare» şi asta înseamnă să aibă o casă, un salariu şi un loc de muncă”, mai spune directoarea de la Concordia.

    Conform celor de la Organizaţia Concordia, numai la Ploieşti şi numai în cartierul Mimiu se înregistrează o rată uriaşă a abandonului şcolar – doar zece la sută dintre copiii din acest cartier merg la şcoală. Familiile celorlalţi sunt prea sărace pentru un asemenea lux. Unii dintre ei au ajuns la 15, 16, 17 ani şi nu ştiu nici să scrie şi nici să citească.

  • Reportaj: Abu Dhabi – „un Braşov al emiratelor“ şi Dubai, un oraş al extremelor – FOTO

    Răsărite în mijlocul deşertului în circa două decenii, Emiratele Arabe unite sunt dominate de ambiţii şi de recorduri mondiale, ce îi atrag atât pe turişti, cât şi pe emigranţii sosiţi aici în căutarea unei vieţi mai bune.

    Cozile de la controlul paşapoartelor la intrarea de pe Dubai International Airport, principalul aeroport al Dubaiului, se întind pe câteva rânduri, iar timpul de aşteptare este de circa 20 de minute. Cu 70,5 milioane de pasageri ce l-au tranzitat anul trecut, este cel mai aglomerat aeroport din punctul de vedere al traficului de pasageri internaţionali şi al treilea cel mai aglomerat din lume din punctul de vedere al traficului total de pasageri. Nu numai la aeroport este „cel mai“. În Dubai, totul este „Cel mai scump, cel mai înalt, cel mai frumos“ – acestea fiind coordonatele din discursul ghidului care mi-a oferit informaţii despre Dubai şi Abu Dhabi, două dintre cele şapte din Emiratele Arabe Unite. Dubai este într-adevăr un oraş al extremelor – în care dorinţa de a ieşi din evidenţă se observă la fiecare pas, în contradicţie cu rigorile aduse de religia musulmană şi spaţiile de rugăciune amenajate peste tot, de la restaurante până la aeroport.

    La ieşirea din aeroport, primul lucru care frapează este infrastructura: în pofida autostrăzilor cu şapte benzi, traficul este aglomerat, iar brandurile Maserati, Maybach, Rolls-Royce, Ferrari, Lamborghini, Bugatti sau Porsche nu reprezintă excepţiile, ci aproape regula, dat fiind că le întrec numeric pe cele obişnuite, ale clasei medii europene. Tunele subacvatice, pasarele înalte, autostrăzi ce se întretaie străbat oraşul cu o suprafaţă de 4.114 km pătraţi şi circa 2,1 milioane de locuitori. Toate au fost construite în aproximativ două decenii, după descoperirea „aurului negru“ de către arabii locuitori ai zonei.

    Pentru a înţelege etapele acestor transformări, am pornit în descoperirea oraşului din una dintre cele mai vechi zone ale sale, unde se află Heritage Museum, destinat culturii arabe şi unul din puţinele locuri unde aceasta poate fi văzută de ochii turiştilor. Traseul până în zona veche a oraşului implică şi experimentarea, departe de metropola aglomerată, trecerii râului natural al Dubaiului într-o „abra“ – o ambarcaţiune din lemn destinată iniţial pescuitului de perle, activitate răspândită în anii 1930, înainte de descoperirea petrolului, pentru doar 20 de cenţi. Heritage Museum se află chiar lângă micul port de debarcare şi este, de fapt, cea mai veche clădire ce mai există în Dubai, Al Fahidi Fort, construită în 1787. Clădirea are o formă pătrată, cu turnuri în trei dintre colţurile acesteia. A fost construită din piatră de coral şi mortar. Lângă ele se află o „dhow înaltă“ (ambarcaţiune tradiţională), cât şi o casă tradiţională, cu o încăpere dedicată bărbatului, una femeii, prevăzută cu un sistem ingenios de „aer condiţionat“, ca un horn imens din iută. Deschis de conducătorul Dubaiului în 1971, este unul dintre puţinele locuri unde se poate observa stilul tradiţional de viaţă în emirate. Cele două pieţe aflate în apropiere – de condimente şi de aur – reprezintă un alt mod prin care orice turist poate să îşi testeze calităţile de negociator cu comercianţii locali şi să obţină preţuri de chiar şi de două ori mai mici decât cele iniţiale. Despre Gold Souk, piaţă de bijuterii arabă, se spune că adăposteşte 10 tone de aur – lucru foarte plauzibil dacă luăm în calcul că majoritatea vitrinelor de aici sunt încărcate cu „platoşe“ din aur, folosite mai ales ca zestre. De aici, bineînţeles, nu putea să lipsească nici cel mai mare inel din lume.

    Dubai Marina, cartier construit începând cu 2003 – dominat de zgârie-nori, palmieri împodobiţi, cât şi un mic port în care sunt andocate iahturi –, este opusul zonei vechi. Cartierul este construit pe un canal artificial, iar când proiectul va fi încheiat, va găzdui 120.000 de persoane în turnurile rezidenţiale şi vile. Prima fază a proiectului a fost finalizată, în prezent patru din cele mai mari cinci clădiri rezidenţiale din lume se află aici. Este o zonă cosmopolită, unde la fiecare pas se observă terase unde străinii fumează relaxaţi „shisha“ (narghilea) ori iau masa pe vasele de agrement special dedicate activităţilor turistice. Aflu că aici locuiesc mai ales străini bogaţi, rezidenţi ai Dubaiului. O altă construcţie recentă este renumita Palm Jumeirah, arhipelagul artificial construit de o companie guvernamentală. Accesul aici se face printr-un monorail (primul din Orientul Mijlociu) de 5,4 km, cât şi printr-un tunel subacvatic. „Frunzele“ palmierului artificial Palm Jumeirah reprezintă una dintre cele mai scumpe zone din Dubai şi sunt destinate bogaţilor care cumpără vile de milioane de euro aici, iar podul semilună este construit astfel atât ca protecţie faţă de Golful Persic, cât şi ca loc unde sunt cele mai multe hoteluri.  O altă „cea mai mare insulă artificială din lume“ va fi însă construită până în 2020, când va avea loc aici Expo Dubai.

    Nu este o noutate faptul că oraşul Dubai are una dintre cele mai uimitoare linii ale orizontului din lume, ce poate fi cel mai bine observată din Burj Khalifa, construcţia de peste 820 de metri. De aici, se observă cel mai bine cum construcţiile megalitice răsar din mijlocul deşertului. În imediata vecinătate a turnului se află un alt obiectiv spectaculos – cea mai mare fântână arteziană din lume, proiectată de acelaşi arhitect care a creat fântâna Bellagio din Las Vegas. Iluminată de 6.600 de lumini şi de 25 de proiectoare colorate, din jumătate în jumătate de oră, vreme de 5 minute, în fiecare seara, îi lasă fără glas pe turiştii sosiţi să privească spectacolul acesteia. Imediat după, ei se înghesuie să intre în Dubai Mall – cel mai mare centru comercial din lume, în mijlocul căruia se află şi un acvariu imens – evident, tot cel mai mare din lume. Sunt încurajaţi poate şi de brandurile de lux ale căror reclame s-au derulat înaintea momentului fântânilor pe un ecran din apropiere. Lista centrelor comerciale din Dubai depăşeşte însă 70, iar unul dintre aspectele inedite ale acestora este că vizitatorii pot participa la tombole cu premii în maşini de lux şi aur.

     

  • Cum a reuşit această femeie să câştige 45 de milioane de dolari într-o singură zi. Ce afacere de success a încheiat

    Oprah Winfrey a făcut în jur de 45 de milioane de dolari la bursă doar prin simplu fapt că a declarat că a cumpărat acţiuni la Weight Watchers Internationl, scrie Hollywood Reporter.

    Winfrey a cumpărat 10% dintre acţiunile Weight Watchers, plătind 6.79 de dolari pe acţiune, iar la finalul zilei  preţul unei acţiuni s-a dublat, ajungând la 13.92 de dolari.

    Astfel valoarea investiţiei lui Oprah de 43 de milioane de dolari s-a dublat la 88 de milioane de dolari. De asemenea, Winfrey are opţiunea de a mai cumpăra încă 5% din acţiuni.

    Winfrey a declarat că se va alătura consiliului de administraţie al Weight Watchers şi va acţiona în calitate de consilier al companiei, companie care a fost fondată într-un subsol din New York în 1963.

    Averea lui Oprah Winfrey este estimată la 3 miliarde de dolari.

  • O televiziune din Elveţia renunţă la camerele video standard în favoarea iPhone-urilor

    O televiziune locală de ştiri din Elveţia a renunţat la camerele standard pentru telefoanele mobile ale celor de la Apple, conform Petapixel.
    Potrivit ziarului elveţian Le Temps, postul de televiziune, Leman Bleu, a făcut această schimbare din vara trecută, când fiecare reporter a primit  un iPhone 6 pentru a înregistra interviurile, dar şi pentru transmisii live.

    “Uşurează munca reporterilor, dar este şi o metodă de a reduce costurile”, a spus Laurent Keller, şeful postului. 

    Potrivit lui Keller, Leman Blue nu ar fi prima televiziune care face această mutare, subliniind că un post scandinav ar fi făcut asta înainte.
    Prin intermediul telefoanelor, reporterii pot transmite live sau înregistra imagini de aproape oriunde. Postul transmite doar timp de câteva ore pe zi, însă reporterii pot crea mai mult conţinut pentru online. “Depinde de noi să reinventăm gramatica imagini, să învăţăm să filmăm altfel”, a adăugat Keller.

    Un experiment similar a fost încercat de Fox46 în 2014, notează sursa citată, dar s-a renunţat la proiect din cauza calităţii producţiei. Au existat numeroase probleme tehnice, filmările erau realizate de reporteri fără experienţă, iar rezultatul a fost un produs de slabă calitate. 

  • Momente incredibile în direct la TV: ce a păţit o reporteriţă când prezentatorul i-a dat legătura. „Nu îmi vine să cred că se întâmplă asta”

    Pentru unii pare cea mai uşoară meserie din lume, însă să fii jurnalist este mult mai mult decât atât. Nu rareori, meseria aceasta te pune în situaţii limită. A demonstrat-o echipă a unei televiziuni de ştiri.

    O reporteriţă transmitea în direct de la locul unei crime, când situaţia a scăpat total de sub control. Celor din studio nu le-a venit să creadă că se întâmplă aşa ceva

  • Singurul velodrom din România a ajuns într-o stare deplorabilă. Are totuşi o utilitate, care salvează vieţi (REPORTAJ)

    România are o medalie de aur la Jocurile Paralimpice, obţinută în proba de velodrom prin ciclistul Eduard Novak, deşi nu există nici măcar un circuit competiv. Velodromul Dinamo, singurul din ţară, este în moarte clinică de ani buni, dar are totuşi o utilitate, care salvează vieţi.

    Din punct de vedere sportiv, însă, velodromul nu prea mai are ce oferi. Anul acesta, singura competiţie care putea avea loc acolo, Campionatele Naţionale de velodrom, se vor disputa în Bulgaria.

    CARE ESTE SINGURA UTILITATE A VELODROMULUI DINAMO. CUM ARATĂ ACUM (FOTO)

  • Locul în care s-a produs cea mai mare catastrofă industrială din istorie. 25.000 de oameni şi-au pierdut viaţa

    În seara zilei de 2 decembrie 1984, o scurgere de gaze de la fabrica de pesticide din Bhopal, India a ajuns până la cartierele din apropiere, ucigând mii de persoane şi transformând zona într-un focar de boli pentru următorii 30 de ani.

    Este cunoscută drept cea mai mare catastrofă industrială din istoria, cu un număr de decese estimat la 25.000. Chimicalele din fabrică au cauzat numeroase probleme medicale locuitorilor din Bhopal, iar numărul bolnavilor de cancer s-a triplat în rândul acestora.

    Fabrica a fost construită în 1970, însă autorităţile au estimat greşit cantitatea de pesticide necesară. Locuitorii nu au avut bani pentru a plăti tot ceea ce fabrica producea, astfel încât la începutul anilor ’80 capacitatea de lucru a fost redusă la minim. În seara accidentului, o defecţiune tehnică a dus la blocarea unei ţevi de apă. Unul dintre motoare s-a supraîncâlzit şi a explodat, eliberând în aer un nor de gaze toxice.

    Deşi zona este restricţionată publicului, un reporter de la Getty şi un redactor al Business Insider au primit permisiunea de a scrie un reportaj despre fabrică. Ei au fost însoţiţi de Sanjay Verma, un supravitţuitor al accidentului care şi-a pierdut şapte membri ai familiei în anii ce au urmat.