“Echipaje tactice şi de transport ale districtului militar vestic vor efectua peste 50 de misiuni, inclusiv simularea respingerii unui atac aerian inamic, operaţiuni de luptă şi recunoaştere, bombardamente aeriene masive şi transportare de echipamente”, se arată într-un comunicat al Comandamentului districtului militar vestic din Rusia citat de site-ul agenţiei Tass.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Renaissance Technologies este un fond hedge recunoscut în SUA. Mai ales din prisma faptului că este creatoarea fondului de investiţii Medallion, probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume, scrie Bloomberg. În Medallion pot lucra doar angajaţii Renaissance (300 de angajaţi dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.
Mai mult, a reuşit această performanţă în mai puţin timp şi cu mai puţine active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).
“Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanţe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 şi a adus muţi oameni de ştiinţă. “Compania reprezintă vârful fondurilor de investiţii “quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiţie este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanţa lor”, mai spune Lo.
În afară de Simons, care s-a retras de la conducere în 2009, foarte puţine lucruri sunt counoscute despre grupul de oameni de ştiinţă care conduc fondul şi a căror avere cumulată depăşeşte cu uşurinţă PIB-ul multor ţări, mai scrie Bloomberg.
Peter Brown, unul dintre conducători, doarme de obicei în biroul său Robert Mercer, celălalt responsabil pentru conducerea fondului, vorbeşte foarte rar şi în întâlniri mai degrabă îl auzi fluierând decât vorbind.
Cu toate acestea nimeni nu a reuşit să le copieze succesul. Calculatorele acestora sunt mai bune, angajaţii au mai multă şi mai bună informaţie decât competitorii şi reuşesc să identifice mai multe semnale în piaţă pe care să-şi bazeze predicţiile şi alocările de capital.
Specialiştii spun că niciun sistem nu poate rezista pentru totdeauna. Însă chiar şi după retragerea fondatorului fondul de investiţii a continuat să facă bani, chiar şi în prima jumătate a anului face bani, deşi în această perioadă multe fonduri hedge s-au chinuit.
Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.
Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.
Citiţi mai multe pe www.gandul.info
După ce Tom Jones a vândut casa pe care o deţinea la Hollywood pentru 6,5 milioane de lire sterline, artistul a anunţat că se va întoarce în Regatul Unit, căutând un stil de viaţă mai simplu decât cel din ultimele decenii.
Veştile nu l-au impresionat însă prea mult pe Jonathan Berkery, fiul cel mic al lui Tom Jones, care doarme pe o saltea într-un adăpost pentru oamenii străzii din New Jersey.
Muzicianul de 29 de ani, folosind numele de scenă Jon Jones, nu l-a cunoscut niciodată pe Tom Jones şi nu a primit niciodată vreun telefon sau vreo felicitare de Crăciun de la celebrul său tată. Cu toate acestea, el încă speră că vedeta de 77 de ani va accepta, într-o bună zi, să se întâlnească cu el.
“Aş vrea să vorbesc lucruri normale cu el, aş vrea să-l întreb cum a fost viaţa lui”, spune Jon Jones. “Aş vrea să îl văd până nu e prea târziu.”
Tom Jones a recunoscut în 2008 că are un al doilea copil, chiar dacă testele de paternitate dovediseră deja acest lucru. În 1988, el a avut o aventură de câteva zile cu modelul Katherine Berkery, tânără pe care o cunoscuse într-un club de noapte din New York.
Deşi în prima fază nu a recunoscut copilul, Tom Jones a fost obligat de un judecător să facă testul de paternitate; ulterior, i s-a impus plata unei pensii alimentare de 1.700 de lire sterline pe lună. “Dacă ar fi fost ceva plănuit, poate că m-aş fi implicat mai mult, nu doar din punct de vedere financiar”, declara în 2008 Tom Jones. “Dar nu a fost nimic de genul ăsta, am căzut pradă seducţiei.”
Viaţa lui Jonathan Jones nu a fost una uşoară: de ani buni, el trăieşte pe străzi, încercând să găsească o trupă alături de care să aibă succes. Între timp, averea tatălui său a ajuns la 155 de milioane de lire sterline.
Fiica unor imigranţi chinezi bogaţi, creatoarea de modă Vera Ellen Wang s-a născut la 27 iunie 1949, în New York, şi s-a bucurat de o copilărie răsfăţată pe Upper East Side din Manhattan. Înainte de a se înscrie la Colegiul Sarah Lawrence, ea a făcut parte din elita Chapin School şi a Şcolii Americane de Balet. Wang a studiat pentru scurt timp în străinătate, la Universitatea Sorbona din Paris, dar a revenit în Statele Unite pentru a-şi finaliza studiile în istoria artei. O talentată patinatoare, Wang a concurat la nivel profesional pe tot parcursul adolescenţei sale, obţinând diverse premii.
După absolvirea colegiului, în 1971, a renunţat la cariera în patinaj şi a început să lucreze pentru revista Vogue. În mai puţin de un an, la vârsta de 23 de ani, Wang a fost promovată senior editor de modă, titlu pe care l-a menţinut pentru următorii 15 ani. În 1987 a plecat de la Vogue şi a preluat funcţia de director de design pentru accesorii la Ralph Lauren. S-a căsătorit la 40 de ani, în 1989, eveniment de la care a pornit şi povestea noii sale cariere. Nemulţumită de selecţia săracă de modele existente, şi-a schiţat şi realizat propria rochie, cu 10.000 de dolari şi cu ajutorul unei croitorese. În anul următor, din bani împrumutaţi parţial de la tatăl său, Wang şi-a deschis propriul butic de rochii de mireasă în Carlyle Hotel, pe Madison Avenue, în New York. Iniţial, casa de rochii pentru mirese Vera Wang oferea piese făcute la comandă pentru designeri faimoşi precum Guy Laroche, Arnold Scaasi, Carolina Herrera sau Christian Dior.
În următorii câţiva ani şi-a îmbunătăţit abilităţile în domeniul modei, pentru ca în cele din urmă să lanseze o colecţie de rochii de mireasă sofisticate, sub semnătură proprie. Vera Wang a intrat sub lumina reflectoarelor internaţionale în timpul Olimpiadei din 1994, când a proiectat un costum special cu mărgele pentru patinatoarea Nancy Kerrigan. De atunci, creatoarea de modă a introdus şi o linie de creaţii elegante, de seară, precum şi Vera Wang Made to Order, o colecţie haute-couture, cu piese disponibile exclusiv în buticul său din Manhattan. Până în prezent, atât rochiile de mireasă, cât şi cele de seară sunt vândute prin intermediul a 55 de retaileri.
Prin echilibrarea designului modern cu eleganţa tradiţională, Wang s-a bucurat de aprecierea vedetelor, în special a celor de Hollywood, creaţiile sale fiind frecvent purtate la premiere de film şi ceremonii de către actriţe foarte cunoscute, printre care Halle Berry, Goldie Hawn, Charlize Theron, Anjelica Huston sau Meg Ryan. În 2001, Vera Wang a lansat primul său parfum şi primul ghid de nuntă. De-a lungul anilor, afacerile sale au continuat să crească, incluzând, treptat, lenjerie, bijuterii şi produse pentru casă. În 2006, a ajuns la o înţelegere cu Kohl, un lanţ de magazine, pentru a produce o linie exclusivă mai puţin costisitoare de haine ready-to-wear, numită Simply Vera.
Cel mai cunoscut designer de rochii de mirese din America, Wang a primit numeroase premii de-a lungul timpului, iar în 1994 a fost aleasă membru al prestigiosului Consiliu al Designerilor de Modă din America (CFDA). În 2005, CFDA selectat-o pe Vera Wang ca designerul anului la categoria îmbrăcăminte pentru femei. Vera Wang locuieşte în New York împreună cu soţul ei, omul de afaceri Arthur Becker, şi cele două fiice.
Bitcoinul nu este emis şi nici susţinut de niciun guvern de pe glob. Un bitcoin are valoare doar în măsura în care utilizatorii sunt de acord că are. Preţul unei monezi este stabilit de cerere şi ofertă.
Bitcoin este o monedă virtulă (un bun) ce poate fi stocat în blockchain (registru). A fost creat şi utilizat ca o recompensă pentru oamenii care îşi pun calculatoarele să calculeze algoritmi complecşi şi astfel să menţină reţeaua în viaţă.
Procesul de transfer de bitcoin este asemănător cu transferul bancar. Când vrei să trimiţi o sumă de bani prin transfer bancar, completezi datele destinatarului şi datele contului tău. Banca ia suma de bani de la tine din cont şi o trimite destinatarului. Utilizatorii trebuie să aibă încredere în bancă ca să ia banii din contul vostru şi să-l trimită la destinatar. Blockchainul de bitcoin este o bază de date (registru) care efectuează aceleaşi funcţii de urmărire a banilor, dar fără o bancă sau altă autoritate centrală.
Tranzacţiile cu bitcoin sunt realizate prin consensul utilizatorilor reţelei descentralizate. Aceste tranzacţii pot fi realizate prin companii (exchange-uri) care oferă portofele electronice ce urcă datele în reţea. Toate tranzacţiile noi sunt trimise către reţea pentru verificare, operaţiune realizată de mineri.
Cum cumperi bitcoin, etherum şi alte criptomonede
Minerii sunt utilizatorii cu calculatoare extrem de puternice care se angajează să verifice aceste tranzacţii, prin găsirea soluţiilor la algoritmi matematici complecşi. Odată soluţia găsită, tranzacţia este trecută în registru, de unde nu va mai putea fi ştearsă vreodată. Minerii fac asta pentru că primesc bitcoin şi dreptul de a scrie tranzacţii într-un bloc; ei primesc un comision din partea utilizatorilor care doresc să facă tranzacţii.
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE BITCOINULUI:
1. Este descentralizat
Nicio instituţie nu controlează reţeaua, ci este menţinută de un grup de voluntari şi fiecare dintre ei ţine o copie a registrului.
2. Număr limitat de monede
Spre deosebire de monedele tradiţionale (lei, euro, dolari), bitcoin este în număr finit, iar alimentarea cu bitcoin se face strict pe baza rezolvării algoritmului. Asta înseamnă că bitcoinul devine mai atrăgător deoarece în timp ce cererea creşte, oferta rămâne aceeaşi: 21 de milioane de bitcoini.
3. Psudoanonimitate
Pentru că nu este nicio unitate centrală care să controleze procesul, utilizatorii de bitcoin nu sunt nevoiţi să-şi dezvăluie identitatea. Aşa că reţeaua şi ceilalţi utilizatori nu pot vedea că X i-a trimis 2 bitcoin lui Y, ci pot vedea doar că adresa deţinută de X trimite 2 bitcoini la adresa deţinută de Y. Când o solicitare de tranzacţie este trimisă, protocolul bitcoin verifică toate tranzacţiile anterioare pentru a confirma că expeditorul are bitcoinii necesari precum şi autoritatea de a le trimite.
4. Nu este flexibil
Odată ce X a făcut o tranzacţie către Y, această tranzacţie nu mai poate fi modificată, iar X poate primii banii înapoi doar dacă Y îi trimite voluntar. Acest sistem a fost implementat pentru ca tranzacţiile să nu fie falsificate şi modificate.
Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.
|n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.
Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?
”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.
Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“
Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.
Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.
Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.
Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.
Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.
Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.
Paradis sau înşelătorie?
Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“
Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.
Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.
Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.
Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.
|nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.
Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?
”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“
Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“
„ALDE a luat act de demisia lui Mihai Tudose din funcţia de prim-ministru, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD. Noua propunere oficială pentru funcţia de premier va fi făcută în
cadrul coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. Însă, decizia cu privire la nominalizarea unui nou prim-ministru trebuie să fie luată în urma unei analize amănunţite, în aşa fel încât să ne asigurăm că programul de guvernare al coaliţiei PSD – ALDE va fi pus în aplicare”, se arată în comunicatul transmis de Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE.
Potrivit sursei citate, vor fi urmărite două obiective la alegerea noului premier.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Renaissance Technologies este un fond hedge recunoscut în SUA. Mai ales din prisma faptului că este creatoarea fondului de investiţii Medallion, probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume, scrie Bloomberg. În Medallion pot lucra doar angajaţii Renaissance (300 de angajaţi dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.
Mai mult, a reuşit această performanţă în mai puţin timp şi cu mai puţine active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).
“Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanţe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 şi a adus muţi oameni de ştiinţă. “Compania reprezintă vârful fondurilor de investiţii “quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiţie este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanţa lor”, mai spune Lo.
În afară de Simons, care s-a retras de la conducere în 2009, foarte puţine lucruri sunt counoscute despre grupul de oameni de ştiinţă care conduc fondul şi a căror avere cumulată depăşeşte cu uşurinţă PIB-ul multor ţări, mai scrie Bloomberg.
Peter Brown, unul dintre conducători, doarme de obicei în biroul său Robert Mercer, celălalt responsabil pentru conducerea fondului, vorbeşte foarte rar şi în întâlniri mai degrabă îl auzi fluierând decât vorbind.
Cu toate acestea nimeni nu a reuşit să le copieze succesul. Calculatorele acestora sunt mai bune, angajaţii au mai multă şi mai bună informaţie decât competitorii şi reuşesc să identifice mai multe semnale în piaţă pe care să-şi bazeze predicţiile şi alocările de capital.
Specialiştii spun că niciun sistem nu poate rezista pentru totdeauna. Însă chiar şi după retragerea fondatorului fondul de investiţii a continuat să facă bani, chiar şi în prima jumătate a anului face bani, deşi în această perioadă multe fonduri hedge s-au chinuit.
Lavallo s-a născut în Indiana, SUA. El a povestit pentru Telegraph Travel că nu a plănuit să viziteze fiecare ţară din lume. A studiat la United World College, o instituţie cu studenţi din peste 100 de ţări, prin urmare a petrecut foarte mult timp călătorind în jurul lumii pentru a-şi vizita colegii.
În 2016, a renunţat la locul de muncă pe care îl avea – analist de investiţii în Abu Dhabi – şi s-a hotărât să călătorească în toate ţările lumii, scriind despre experienţa sa pe website-ul propriu şi pe Instagram.
Prima sa călătorie internaţională a fost în Japonia şi China, în 2004. Între 2009 şi 2015 vizita între 15 şi 20 de ţări în fiecare an deşi studia sau lucra în regim full time. Când a renunţat la locul de muncă, în 2016, vizitase deja 115 ţări, iar în ultimii doi a bifat celelalte destinaţii.
În lunile august şi septembrie ale anului trecut a vizitat Libia, Siria şi Afghanistan.
”Am fost norocos că în fiecare dintre aceste ţări am fost găzduit de familia unor prieteni pe care îi cunoşteam de mai mulţi ani. Acestea sunt locuri pe care le-am perceput extrem de negativ şi pe care le cunoşteam aproape exclusiv pentru conflictele de aici. Totuşi, în fiecare dintre aceste ţări viaţa continuă aşa cum, bineînţeles, trebuie! Oamenii zâmbesc în continuare, iubesc şi sunt umani. De la fumatul hookah şi urmărirea meciurilor de fotabl în Libia, la participarea la nunţi în Siria şi vâslitul în bărci-lebădă în Afghanistan, am experimentat lucruri minunate în fiecare dintre aceste ţări.”
El povesteşte şi care a fost felul de mâncare cel mai excentric pe care l-a mâncat în călătoriile sale: un liliac întreg, în Palau. El a recunoscut că nu ar mai vrea să mai bea niciun fel de lapte. “Am băut lapte de cămilă, cal, elan şi nu mi-a plăcut nici unul”