Tag: raspuns

  • Bijuterii pe alese: businessul care îi lasă pe clienţi să aleagă pietrele preţioase pe care vor să le poarte

    Prin faţa clienţilor care vin la Gem Bar din magazinul londonez Harrods nu defilează însă farfurioare cu sushi, ci pietre preţioase din care le pot alege pe cele pe care le doresc într-o bijuterie, scrie The Telegraph.

    Instalat în zona de bijuterii de lux a magazinului, Gem Bar propune potenţialilor cumpărători câte 60 de pietre preţioase şi semipreţioase, printre care safire, spineli, turmaline sau topaze, şi este menit să educe lumea cu privire la varietatea de nestemate care există, pe lângă cele mai cunoscute, cum ar fi diamantele,  smaraldele sau rubinele, susţin oficialii de la Amrapali.

    Odată aleasă piatra preţioasă sau semipreţioasă, clientul discută cu designerii companiei pentru a se decide cum să arate accesoriul în care va fi montată aceasta, iar în cazul în care nu-i place nimic din cele 60 expuse, are acces la o gamă mai largă din depozit. Pietrele care trec prin faţa cumpărătorilor au preţuri care încep de la 1.000 de euro şi pot ajunge la circa 500.000 de euro, în cazul turmalinei Paraiba, o varietate de turmalină extrasă dintr-o mină anume din statul brazilian Paraiba, iar bijuteriile în care sunt montate pot fi gata în câteva zile ori câteva săptămâni în caz că sunt mai complexe şi trebuie lucrate în atelierul de la sediul central de la Jaipur, din India, al casei producătoare de bijuterii. 

  • Escaladarea unui conflict care pune pe jar întreaga economie mondială: Beijingul vrea să dea un răspuns puternic pentru că SUA a încălcat termenii negocierilor

    Oficialii chienzi au vorbit deschis astăzi despre planurile preşedintelui american Donald Trump de a impune o nouă rundă de tarife de 10% pe o nouă suită de bunuri chinezeşti de 300 miliarde dolari, Beijingul acuzându-i pe americani că încalcă termenii negocierilor ceea ce îi determină pe chinezi să promită un răspuns proporţional, potrivit Bloomberg.

    Noile tarife de 10% au deraiat complet negocierile dintre cele mai mari economii ale lumii, anunţă Consiliul Statului Chinez pentru Tarife, care a condus negocierile.

    China „nu are nicio altă opţiune decât să vină cu un răspuns promopt”, a transmis Consiliul joi, fără a specifica măsurile pe care le va lua.

    Bursele europene au scăzut, în timp ce acţiunile americane şi-au continaut scăderea.

    Preşedintele american Donald Trump a anunţat noi tarife luna aceasta, iar China a decis să oprească achiziţia de bunuri agriculturale, permiţându-i yuanului să se deprecieze.

    Cu toate acestea, echipele de negociere au discutat săptămâna aceasta prin telefon, iar acest lucru a determinat SUA să amâne noile tarife

    Negociatorii s-au mai înţeles să reia legătura în următoarele două săptămâni, iar Bloomberg scrie că delegaţia din China va păstra planul de a se călători în SUA în luna septembrie pentru a negocia faţă în faţă.

    Declaraţia statului chinezi arată că Beijingul nu consideră suficientă o amânare a tarifelor, spune Zhou Xiaoming, fost oficial din Ministerul de Comerţ.

    China este foarte serioasă în acest moment şi rămâne la părerea că nu ar trebui impuse deloc noi tarife, spune Xiaoming.

     

     

     

  • Tăriceanu i-a cerut lui Dăncilă să răspundă în privinţa restructurării Guvernului până pe 20 august

    ALDE a transmis, într-un comunicat de presă, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este nerealistă iar rezultatul exerciţiului bugetar arată “incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiţii stabilite”.

    “La începutul anului, pe fondul discuţiilor pentru construirea bugetului, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a solicitat şi a primit asigurări că o serie de proiecte majore de investiţii, îndeosebi în infrastructură, vor primi resurse financiare. Astăzi, prin modul în care a fost conceput proiectul de rectificare bugetară, se constată eşecul acestor promisiuni. Miniştrii ALDE care au participat astăzi la sedinţa de guvern au subliniat aceste nerealizări”, mai arată sursa citată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fifor: Îi răspund ipocritului şi oportunistului suprem. Domnule Cioloş, degeaba aţi fost premier

    „Îi răspund ipocritului şi oportunistului suprem al politicii româneşti Dacian Cioloş că şi dumnealui putea să «întărească legislaţia», dacă atât a înţeles din mesajul premierului. Aici vorbim de un referendum naţional de consultare pentru introducerea unor măsuri radicale, cum ar fi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică pentru pedofili, violatori şi criminali. Vorbim de măsuri drastice, care să cureţe societatea românească de astfel de fapte monstruoase şi să nu permitem ca ceea ce s-a întâmplat la Olt să se repete vreodata”, a scris Mihai Fifor, sâmbătă, pe Facebook.

    Social-democratul a mai spus că Dacian Cioloş este un om lipsit de „o minimă decenţă”, adăugând că acesta a fost degeaba prim-ministru.

    „Pentru oameni lipsiţi de o minimă decenţă, ca domnul Cioloş, a făcut premierul Dăncilă apel ca tragedia de la Caracal sa nu fie folosită ca instrument politic şi, cu atât mai puţin, electoral. Domnule Cioloş, degeaba aţi fost premier”, a conchis Fifor.

    Reacţia secretarului general al PSD vine după ce Dacian Cioloş a afirmat că Viorica Dăncilă a uitat că este la guvernare. Liderul PLUS a adăugat că premierul ar trebui să ştie că nu e necesar un referendum pentru înăsprirea pedepselor în cazuri de crimă, viol şi pedofilie, ci de întărirea legislaţiei şi profesionalizarea instituţiilor.

    El a adăugat că la fel cum a „masacrat” PSD legislaţia penală în favoarea infractorilor, şeful Executivului şi social-democraţii ar putea la fel de uşor să o repare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viorica Dăncilă: STS a răspuns în cel mai iresponsabil mod la toate întrebările

    “Aşa cum am mai declarat în această seară, urmăresc îndeaproape ancheta de la Olt şi sunt în permanentă legătură cu Ministrul Afacerilor Interne pentru actualizări. Domnul Nicolae Moga se află la Caracal şi va rămâne acolo atât cât este necesar. Vom analiza toate cauzele acestei tragedii şi vom lua toate măsurile necesare, ferm şi rapid. Mă voi ocupa personal de toţi cei care nu mai au ce căuta în sistem, astfel încât tragedii de genul acesta să nu se mai întâmple. Şeful Poliţiei Române a fost demis, am mai cerut demisia prefectului judeţului Olt şi a şefului Inspectoratului Judeţean. De la cel mai înalt nivel până la ultimul responsabil, cei vinovaţi trebuie să plătească”, arată un mesaj publicat vineri seara pe pagina de Facebook a prim-ministrului Viorica Dăncilă.

    Liderul PSD susţine că STS deocamdată a răspuns “în cel mai iresponsabil mod” la toate întrebările.

    “Îi solicit personal directorului serviciului lămuriri în acest caz, în cel mai scurt timp. Dar oricare ar fi răspunsul, este inadmisibil să nu existe acurateţe în localizare în secolul 21”, a mai transmis şeful Executivului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Răspunsul lui Marius Budăi, ministrul Muncii, întrebat dacă sunt bani pentru pensii

    Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu-Jiu, că în trimestrul doi al anului excedentul la fondul de pensii este de 218 milioane de lei. Întrebat dacă sunt bani pentru plata pensiilor, ministrul a spus că acest subiect merită o discuţie serioasă, astfel încât nu poate răspunde cu da sau nu.

    „Nu răspund cu da au nu. Pot spune da simplu, dar eu zic că merită o discuţie foarte serioasă acest subiect. Am explicat şi nu o să obosesc să explic foarte clar, din respect pentru părinţii şi bunicii noştri, cum le spun eu, pentru că au nevoie, din partea autorităţilor să aibă această siguranţă a zilei de mâine, aşa cu pensiile încă mici pe care le avem în România. Suntem în situaţia în care, în 2017, am avut un deficit la fondul de pensii de aproximativ 18 miliarde de lei. Suntem în situaţia în care în 2018, deficitul a scăzut extrem de mult, spre 4,2 miliarde lei. Am spus eu la un moment dat, spre zero.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • (P) Smarthuts, software-ul care îţi organizează activitatea echipelor de lucru pe teren

    Înfiinţată în 2008 de un director IT de multinaţională, compania Netlinx Systems a venit la momentul respectiv ca răspuns la nevoile din piaţă de servicii IT profesioniste. Pe o piaţă încă în dezvoltare, s-a remarcat prin abordări diferite, cu influenţe nord-americane, şi s-a regăsit ca furnizor foarte potrivit pentru corporaţiile sosite în România în căutare de personal calificat tehnic şi responsabil. „Ne place să fim la curent cu cele mai noi soluţii tehnice, să le înţelegem şi să vedem cum pot ele să ajute businessul să funcţioneze mai uşor. Am început să fim căutaţi atunci când alte companii, deşi aveau departamente de IT, nu reuşeau să rezolve o problemă tehnică complexă”, declară Cristi Dragomir, CEO al
    Smarthuts.com.

    La fel ca alte companii româneşti, compania şi-a diversificat serviciile astfel încât să răspundă cât mai multor nevoi ale clienţilor săi. Odată cu digitalizarea afacerilor, a apărut inevitabil nevoia înfiinţării unui departament de dezvoltare software, care a venit şi ca un răspuns al nevoilor interne ale companiei – nevoi de coordonare, organizarea activităţii, project management, ticketing, evidenţa activităţilor şi facturare. „Cu unii clienţi colaborăm mai uşor şi cu alţii mai dificil. La fel, noi, intern, aveam o serie de activităţi pe care le realizam cu uşurinţă, altele în care ne împotmoleam. Ne-am întrebat de ce se întâmplă acest lucru şi ce putem face să uşurăm munca noastră şi a clienţilor noştri”, spune Cristi Dragomir. Răspunsul la întrebare a venit din analiza interacţiunii dintre ei şi client, din a observa concret ce se întâmplă în momentul în care clientul solicită un anumit serviciu. Au observat că se putea colabora mult mai uşor cu acei clienţi care foloseau diverse tool-uri software de organizare internă. Sistemele de ticketing, sistemele de răspuns în timp real, sistemele de colaborare în timp real, sistemele de project management erau cele care făceau diferenţa.
    Concidenţa face ca în acea perioadă unul dintre clienţii Netlinx să vină către ei cu cerinţa de dezvoltare a unui software de property management. În faza de documentare pentru această soluţie, prin studierea altor softuri din domeniu sau adiacente, au observat impactul unui software dezvoltat inteligent şi uşor de utilizat asupra unei afaceri care îl foloseşte. 
    „Problemele pe care le-a ridicat clientul respectiv pe partea de management al echipelor de mentenanţă şi reparaţii, al programării acestor activităţi  au început să fie observate şi la mulţi alţi clienţi ai noştri. Până la urmă, «când ai un ciocan în mână toată lucrurile în jur ţi se păr cuie».”  
    În anul 2016 a fost dezvoltat MVP-ul SmartHuts iar Soluţia SmartHuts conţine the best of many worlds. Tot în 2016, chiar dacă era în stadiul de concept, a obţinut recunoaştere, câştigând Techub Bucharest Demo Night şi Start-up Sauna.

    Goana după bani
    „Înainte să pleci la drum îţi faci calcule.” Costurile pentru devoltarea soluţiei la capacităţile proiectate şi la scalabilitatea dorită de Netlinx se ridicau conform previziunilor la 500.000 de euro. S-au analizat posibilităţile de finanţare disponibile la acel moment în România şi, bazându-se pe originalitatea soluţiei SmatHuts şi aplicabilitatea în mai multe a altor sectoare economice, cea mai bună opţiune în acel moment a fost aplicarea pentru fonduri europene. 
    Smarthuts a obţinut finanţarea solicitată în cadrul Axei „POC: Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniul prin dezvoltarea de clustere 2014-2020” şi pentru ei acest lucru a venit ca o recunoaştere a viabilităţii proiectului. „Odată cu primirea finanţării a început adevărata muncă. Au contat foarte mult oamenii şi am ţinut multe interviuri astfel încât să îi alegem pe cei mai buni. Nu sunt uşor de convins; a trebuit să îi facem să vadă şi să înţeleagă viziunea noastră, să rezoneze cu produsul şi să îşi dorească să creeze, să facă parte dintr-un proiect ce urmă să fie făcut de noi de la zero. Şi nu a fost doar atât. Echipa a trebuit să realizeze şi să menţină un echilibru între nevoile complexe ale partenerilor care au adus know-how-ul şi crearea unei aplicaţii extrem de uşor de utilizat. Au urmat zile şi nopţi de definit fluxuri, brainstorming în timpul şi după program, incremente nenumărate în interfaţa aplicaţiei. Munca noastră începuse să prindă contur şi nu ezitam să ne şi bucurăm când finalizam câte un modul.”   

    Ce este Smarthuts
    Este o aplicaţie software online, în cloud, accesibilă de oriunde. Pentru companiile mari există şi varianta on premise. Software-ul stochează informaţii despre operaţiunile de mentenanţă şi reparaţii ale unei organizaţii şi despre echipele din teren (angajaţi tehnici şi contractori) şi optimizeză activitatea folosind instrumente şi metode moderne. Pe româneşte, este o unealtă software pentru managementul mentenanţei.

    Ce este managementul mentenanţei?
    „Orice fiinţă şi lucru din lumea asta are nevoie de mentenanţă. Mentenanţa este de două tipuri: preventivă si corectivă. Făcând o paralelă cu oamenii, faptul că mergi o dată la şase luni la dentist pentru detartraj înseamnă că faci o mentenanţă preventivă. Când te duci la 3 dimineaţa cu o durere sfâşietoare la cabinetul de urgenţă şi îţi scoate nervul, înseamnă că faci o mentenanţă corectivă”, explică Cristi Dragomir.
    Mentenanaţa din perspectiva echipamentelor şi aparatelor, dacă nu este făcută la timp şi corect, poate aduce de la costuri crescute de reparaţie până la întreruperea fluxului de business (vending machines, linii de producţie, roboţi etc).
    Printre problemele pe care echipa Smarthuts le-a observat la clienţii săi se numărau: faptul că angajaţii lor nu erau suficient de responsabili astfel încât să treacă prin toţi paşii necesari într-un proces de mentenanţă, menţineau cu greu evidenţa consumabilelor, pieselor de schimb şi a uneltelor utilizate în operaţiuni, nu aveau o viziune clară asupra timpului şi duratei mentenanţei şi încărcăturii muncii. Echipele din teren nu aveau mereu obiceiul confirmării şi comunicării a ceea ce s-a întâmplat, pierdeau şirul lucrărilor. Nu exista o metodă facilă prin care clienţii clienţilor puteau să comunice apariţia unei probleme (portal sau aplicaţie mobilă).  Exista un haos în documentaţia tehnică şi documentaţia de intervenţie şi multe altele care de fapt se traduc în costuri de timp şi bani pentru companii. 

    Ce face Smart Huts
    Rezolvă toate problemele de mai sus şi multe altele. Împărţită în 19 module, surprinzător de uşor de utilizat, având şi o aplicaţie nativă mobile Android, eficientizează comunicarea, reduce timpul şi pune ordine în documente. „Dacă înainte îţi lua o săptămână şi o armată de oameni să îţi faci un forecast la stocurile de piese şi consumabile, acum îţi ia 3 minute, dacă ai aplicaţia SmartHuts. Dacă înainte oamenii din echipele tale trebuia să îşi aducă aminte ce consumabile au folosit la intervenţii, acum  trebuie doar să verifici în aplicaţie”, spune Dragomir. 
    SmartHuts e un loc în care îţi poţi defini  locaţiile (clădirile tale sau ale clienţilor, puncte în care ai aparate instalate etc.), ca apoi să îţi poţi plasa în locaţiile respective echipamentele sau aparatele. Poţi adăuga apoi nomenclatoare de piese de schimb, unelte şi consumabile cu caracteristici, cantităţi şi alte elemente. La toate cele menţionate mai sus poţi adăuga informaţii de provenienţă, costuri, calendar, documentaţie, stocuri, alerte şi multe altele.
    În modulele de angajaţi şi subcontractori îţi poţi adaugă angajaţii tehnici şi contractorii. Aceste persoane sunt cele cărora le vei aloca ordine de lucru şi alte sarcini. Prin aceste elemente poţi urmări eficienţa şi timpul lor de răspuns.
    Clienţii tăi pot plasa cereri de intervenţie (exemplu: „S-a stricat aparatul de aer condiţionat”) accesând portalul online sau aplicaţia mobilă dedicată clienţilor. Aceste cereri sunt transmise în timp real echipei de intervenţie sau cui este nevoie. Poţi monitoriza astfel timpul de răspuns al echipelor tale sau ale subcontractorilor.
    Modulul de Ordine de lucru (Work Order) este unul optimizat astfel încât să fie nevoie de un minim de informaţie introdusă pentru a menţine uşurinţa şi viteza în utilizarea soluţiei.
    Modulele de Venituri şi Cheltuieli (Income and Expenses) sunt dedicate unei utilizări avansate, permit introducerea manuală sau importul de date şi oferă o viziune globală asupra eficienţei clienţilor tăi, a angajaţilor şi subcontractorilor. 
    Modulul de Raportare şi Forecast este integrat cu algoritmi de machine learning şi furnizează informaţii, alerte şi prognoze în timp real pe baza informaţiilor existente. 
    Normal, toate informaţiile necesare în Smarthuts pot fi importate direct din fişiere Excel sau alte formate, nefiind nevoie să le introduci manual. 

    ​Pentru un cont de trial încercaţi smarthuts.com


    Beneficiile utilizării Smarthuts
    ●  Scade cu peste 80% durata medie de remediere a unei probleme apărute în teren
    ●  Permite administrarea din punctul de vedere al mentenanţei a zeci de mii de echipamente şi aparate într-un singur loc
    ●  Face mai simplă administrarea stocurilor de consumabile şi piese de schimb 
    ●  Facilitează administrarea activităţii echipelor din teren
    ●  Generează automat documentede intervenţie şi le stochează în cloud
    ●  Eficientizează colaborarea şi monitorizarea contractorilor
    ●  Permite echipamentelor inteligente să trimită alerte şi mesaje direct către echipele tale
    ●  Îţi economiseşte timp prin preluarea cererilor de service şi distribuirea lor automată către echipele potrivite 


    2008 – Înfiinţarea Netlinx Systems SRL 
    2011 – Înfiinţarea departamentului dezvoltare software
    2016 – Dezvoltare MVP Smarthuts & câştigare „TechHub Bucharest Demo Night” şi „Startup Sauna Bucuresti” 
    2017 – Smarthuts obţine finanţare nerabursabila prin fonduri europene POC: Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere 2014-2020
    2019 – Lansare Smarthuts.com în România
    2020 – Lansare Smarthuts în Europa  


    Costuri
    Avantajele unei soluţii SaaS online din perspectiva costului de achiziţie şi implementare sunt net superioare altor tipuri de aplicaţii. Nu necesită infrastructură IT şi personal IT calificat, costul iniţial de achiziţie nu există. Pe scurt, abonamentele încep de la
    100 de euro lunar şi variază în funcţie de complexitatea afacerii. Pentru testare sau acomodare există posibilitatea creării unui cont de trial, cu toate modulele incluse, de 60 de zile.
    Parteneri
    Know-how-ul a fost foarte important şi a fost oferit de:
    ●  2 hoteluri de 5 stele
    ●  4 multinaţionale cu peste 1.000 de angajati fiecare
    ●  2 firme de facility management
    ●  3 clădiri de birouri
    ●  2 parcuri logistice
    ●  o companie antreprenorială românească cu activităţi în zona de producţie alimentară, retail şi închiriere de spaţii comerciale


    Dezvoltarea aplicaţiei SMARTHUT – soluţie software-hardware care integrează echipamente pentru facilitarea managementului clădirilor
    Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020
    NETLINX SYSTEMS SRL
    27.05.2019
    Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

     

  • Marian Oprişan spune că i-a cerut în faţa lui Dragnea să demisioneze. Ce răspuns a primit

    Întrebat dacă i-a cerut în mod direct demisia lui Liviu Dragnea, Orişan a spus că da, iar Dragnea i-a răspuns „în stilul său”.

    „(A răspuns, n.r.) Că o să se mai gândească. În stilul domniei sale. Când te crezi stăpânul partidului, aşa păţeşti. El tot timpul s-a crezut stăpânul partidului. (…) Eu spus ce gândesc, iar miercuri ar trebui convocat un CEx în care să discutăm serios rezultatele alegerilor”, a declarat liderul PSD Vrancea.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după închiderea secţiilor de votare, că îşi asumă responsabilitatea rezultatului de la urne, dar va face asta în şedinţa Comitetului Executivului Naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un film pentru cărţile de istorie

    E greu să vorbeşti de Endgame fără a oferi indicii care ar putea strica surpriza celor care nu l-au văzut încă; puteţi citi însă liniştiţi în continuare, pentru că în rândurile ce urmează mi-am propus să analizez fenomenul Endgame şi nu detalii propriu-zise din film.

    Avengers: Infinity War, lansat acum fix un an, îi punea pe eroi faţă în faţă cu Thanos, personajul negativ construit cu mare atenţie de cei de la Marvel timp de 10 ani. Era concluzia unei aventuri de proporţii epice, la care fiecare dintre cele peste 20 de filme a contribuit în egală măsură. Infinity War se încheie cu victoria neaşteptată a lui Thanos, care transformă în cenuşă jumătate din toate fiinţele din Univers. Endgame începe la scurt timp după evenimentele din Infinity War, cu eroii Marvel încercând să găsească puterea de a reacţiona, cumva, în faţa dezastrului.

    Au existat numeroase teorii ale fanilor cu privire la modul în care eroii Marvel ar fi putut schimba ceea ce s-a întâmplat, restaurând ordinea în Univers. Motivul pentru care au apărat atât de multe scenarii în ultimele luni este unul simplu: cei de la Marvel nu au oferit niciun detaliu legat de film. Primele trailere prezentate conţineau doar imagini din primele 20-30 de minute, lucru extrem de riscant pentru un film cu un buget estimat la 400 de milioane de dolari – cel mai scump din istorie, de altfel.

    Kevin Feige, merituosul preşedinte al Marvel Studios, a declarat în mai multe rânduri că nu va oferi niciun indiciu fanilor, păstrând surpriza pentru momentul în care aceştia vor ajunge la cinema, riscând astfel să îi piardă pe cei care nu au urmărit filmele anterioare. Feige a numit Endgame o scrisoare de dragoste adresată celor care au stat, timp de 10 ani, aproape de Universul Cinematografic Marvel. Scenariştii au avut, probabil, cea mai grea misiune: să pună capăt mai multor fire narative (câtorva zeci, probabil), să găsească un final potrivit pentru fiecare personaj în parte (Avengers: Endgame pune capăt fazei 4 din Universul Cinematografic Marvel) şi să ofere spectatorilor cea mai spectaculoasă luptă văzută până acum. Fraţii Russo, care au regizat şi Infinity War, a trebuit să se asigure că toate elementele din scenariu îşi găsesc loc în cele trei ore ale filmului. Şi deşi fiecare pare să fi avut o sarcină imposibilă, cu toţii au contribuit pentru a aduce pe marile ecrane o producţie impresionantă.

    Avengers: Endgame este, din toate punctele de vedere, o reuşită cinematografică.

    Înainte de lansarea oficială, de pe 26 aprilie, mă aşteptam ca Avengers: Endgame să doboare câteva recorduri. Nu am putut concepe, însă, magnitudinea evenimentului.

    Endgame a avut cel mai bun weekend de lansare din istorie, obţinând – în doar trei zile – 1,23 miliarde dolari. A doborât recordul de lansare în peste 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, China, Marea Britanie, Germania şi Australia. Filmul a avut o cotă de piaţă de 90% în Statele Unite, lucru nemaiîntâlnit.

    Întrebarea se pune, firesc, dacă Avengers: Endgame va reuşi să doboare cel mai important record, filmul cu cele mai mari încasări din istorie (deţi­nut în prezent de Avatar cu 2,78 miliarde de dolari). Aş fi tentat să răspund pozitiv, dar Avatar a avut un parcurs ciudat pentru un blockbuster, pe care nu ştiu dacă un alt film îl poate repeta: nu a avut un weekend de lansare extraordinar, dar a reuşit cumva să genereze interes în rândul iubitorilor de film timp de trei sau patru luni. În peisajul cinematografic de astăzi, filmele generează majoritatea încasărilor în primele două weekenduri, înregistrând apoi scăderi de până la 80-90%.

    Nu îmi rămâne decât să vă recomand să mergeţi la cinema şi să vedeţi Avengers: Endgame. Este un film care va rămâne în istoria cinematografiei.


    Nota: 9/10

  • Guvern incomplet. Dăncilă, despre răspunsul amânat al preşedintelui pe miniştrii refuzaţi: Nu trebuie să stăm până se termină interimatul

    “Cred că ţine de fiecare persoană care are o demnitate publică să îşi facă datoria. Nu trebuie să stăm până se termină interimatul pentru a avea un răspuns. Ştiu că în 6-7 iunie se termină interimatul”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată de răspunsul pe care îl aşteaptă de la preşedintele Klaus Iohannis.
     
    Şeful Executivului afirma, vineri, că aşteaptă motivarea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul refuzului celor trei miniştri pentru a vedea care au fost cauzele de legalitate care au stat la baza deciziei.
     
    Mare parte dintre social-democraţi vor o restructurare a Guvernului prin votul Parlamentului. Referitor la subiect, Liviu Dragnea declara, pe 25 aprilie, că există o majoritate confortabilă în Parlament şi premierul Viorica Dăncilă poate apela oricând la varianta restructurării prin votul Parlamentului, dar că nu îşi permite să forţeze premierul, dacă nu vrea varianta menţionată.