Tag: profit net

  • Hidroelectrica a încheiat 2017 cu un profit record de 1,36 miliarde de lei

    „Veniturile din exploatare au scăzut uşor, de la 3,3 miliarde de lei în 2016 la 3,2 miliarde de lei în 2017, pe fondul evoluţiei fluctuante a preţurilor la energia vândută, dar EBITDA (n.n.- profitul înainte de taxe, depreciere şi amortizări) a crescut consistent, de la 67% la 69%, astfel că am obţinut un profit net de 1,36 miliarde de lei – maxim istoric”, a spus Bogdan Badea.

    „Şi trimestrul I 2018 a fost extrem de bun, cu un EBITDA de 74% şi o marjă de profit de 50%, profitul net fiind de 485 de milioane de lei”, a declarat directorul general al Hidroelectrica, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

    În plus, începând din 2018 Hidroelectrica nu mai livrează energie la preţuri reglementate, după ce în 2017 livrase 1,13 TWh în astfel de condiţii limitative. Hidroelectrica are contractată energie şi pentru 2019 şi chiar pentru anul 2020, fiind „parte din politica societăţii de a vinde în avans cât mai multă energie, pentru asigurarea stabilităţii preţurilor”, a mai spus Bogdan Badea.

    Managementul Hidroelectrica a decis ca 90% din profitul obţinut în 2017 să fie distribuit acţionarilor sub formă de dividende, „pentru a transmite investitorilor – în perspectiva listării – că Hidroelectrica este o companie care dă dividende”, a mai menţionat directorul general al societăţii.

  • Raiffeisen Bank şi-a dublat profitul în primul trimestru al anului

    „Activele totale ale Raiffeisen Bank au crescut în primul trimestru al acestui an până la 37,21 miliarde de lei (creştere an pe an de 13%). Motorul principal al acestei evoluţii a fost activitatea de creditare. Creditele acordate clienţilor au crescut în valoare netă cu 15%, echilibrat, pe totate segmentele de clienţi – corporaţii mari şi medii, IMM-uri şi persoane fizice”, se arată în comunicat.

    „Creditele acordate corporaţiilor mari şi medii au crescut în fiecare lună din 2018 (o creştere de 18% an pe an), preponderente fiind finanţările de proiecte sau creditele de tip overdraft. Creditele IMM au fost susţinute în principal de programul Cosme, cu o creştere de 21% an pe an”, precizează banca.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 51,7% în trimestrul I 2018, la aproape 190 de milioane de lei

    „Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere de 44,4%, iar EBITDA o creştere de 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, influenţate de creşterea cu 11,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, se arată în raport.

    Ca urmare a liberalizării complete a pieţei energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2018, strategia de vânzări a SNN a fost reconfigurată în conformitate cu noile condiţii de piaţă, cu axare pe piaţa Forward şi contracte pe perioade lungi de timp şi preţuri stabile, în scopul valorificării optime a producţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cele mai subevaluate sectoare de la bursa românească

    Defalcat pe sectoare, cel mai mic PER de la Bucu­reşti este înregistrat în do­meniul transpor­tu­ri­lor, aco­lo unde multiplul de preţ afi­şează 8,59.

    Locu­rile al doilea şi al trei­lea sunt ocupate de in­dus­tria prelucrătoare (9,02) şi industria extrac­tivă (9,87).

    Sectorul intermedierilor finan­ciare şi al asigurărilor, unul din cei doi piloni ai bursei româneşti, cu o ca­pitalizare bursieră cumulată de 117,89 miliarde lei, echivalentul a 66% din toată capitalizarea bursieră a pie­ţei bucu­reştene, figurează cu un PER de 10,62.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • BRD a obţinut un profit de 414 milioane de lei în primul trimestrul al anului

    BRD a raportat şi o creştere a venitului net bancar (+11,4%), pe toate principalele categorii de venituri, în special ca urmare a evoluţiei robuste a veniturilor nete din dobânzi (+14,2%) datorate efectelor pozitive de volum şi de rate de dobândă, şi evoluţiei ascendente a veniturilor nete din comisioane (+5,2%).

    Cheltuielile operaţionale ale băncii au rămas constante, ducând la o creştere a rezultatului operaţional brut cu 27,5%. De asemenea, BRD a consemnat o creştere comercială robustă: număr mai mare de clienţi activi (+37.000), credite nete în creştere cu 5%, depozite mai mari cu 6%, număr de tranzacţii în creştere.

    „Costul net al riscului a fost pozitiv, generat de recuperări semnificative pe portofoliul de clienţi non-retail, şi de recunoaşterea unor despăgubiri din asigurări”, se mai arată în comunicat. BRD a întregistrat, în trimestrul I 2018, şi o îmbunătăţire continuă a profilului de risc de credit: rata creditelor neperformante de 6,2% la sfârşitul lui martie 2018, faţă de 10,3% la sfârşitul lui martie 2017. Iar gradul de acoperire a creditelor neperformante a fost menţinut la un nivel ridicat (75,4%).

  • Cea mai puternică bancă germană îşi reduce drastic ambiţiile de investment banking şi se va axa pe clienţii europeni

    Profitul net al băncii a fost în mod semnificativ mai redus decât predicţia Reuters, de 376 de milioane de euro. Deutsche Bank este sub scrutinul acţionarilor după trei ani de pierderi consecutive, dintre care 497 de milioane de euro în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Banca Transilvania a înregistrat în primul trimestru un profit net de 366 de milioane de lei

    În primele 3 luni ale acestui an, banca a acordat 44.000 de credite noi clienţilor persoane fizice, IMM şi Corporate. “A fost un început de an bun, cu rezultate conform aşteptărilor, cu focus pe experienţa pe care o oferim clienţilor din toate segmentele noastre de business. Am făcut investiţii semnificative în reînnoirea reţelei şi pentru digitalizarea serviciilor” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

    Grupul Banca Transilvania a încheiat trimestrul I 2018 cu active de 60,1 miliarde lei, din care 59,6 miliarde lei sunt aferente băncii, creditele nete reprezentând 50,98% din activele Grupului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai profitabile bănci din România

    Sistemul bancar, care finanţează în proporţie de circa 90% economia, a obţinut anul trecut un profit net record de 5,4 miliarde lei (circa 1,2 miliarde euro). La sfârşitul primului trimestru din 2017 sistemul bancar avea un profit de circa 1,24 miliarde lei, iar până la jumătatea anului băncile au reuşit să-şi dubleze câştigul, la 2,7 miliarde lei, tendinţa de creştere continuând şi în trimestrul al treilea, astfel că profitul după nouă luni a fost de aproximativ 4,1 miliarde lei.

    Mai mult de trei sferturi din numărul total al instituţiilor de credit prezente în România, respectiv 28 de bănci, au fost pe profit anul trecut, în timp ce doar şapte au înregistrat pierderi, potrivit datelor de la BNR. Rentabilitatea activelor (ROA) şi rentabilitatea capitalului (ROE) erau la sfârşitul anului trecut de 1,32% şi respectiv 12,68%, în creştere faţă de 2016, dar sub valorile raportate pentru anul 2008, de boom economic şi explozie a creditării. BRD-SocGen, Banca Transilvania şi BCR, cele mai mari bănci după active, au fost anul trecut pe podium şi în topul celor mai profitabile instituţii de credit de pe piaţa locală. Profitul cumulat al celor mai mari trei bănci locale a însumat 3,2 miliarde lei anul trecut şi a reprezentat mai mult de jumătate din profitul pe întreg sistemul bancar.

    Comparativ cu anul 2016, câştigul agregat al celor mai mari trei jucători din industria bancară s-a majorat cu circa 8%. Creşterea profitului net în 2017 faţă de 2016 a fost susţinută doar de BRD, în timp ce BCR şi Banca Transilvania nu au înregistrat o îmbunătăţire a profitabilităţii. Clasamentul celor mai profitabile instituţii de credit din 2017 este completat de ING Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, Alpha Bank şi Garanti Bank, potrivit raportărilor financiare de până acum.

    BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România după active, a raportat pentru 2017 cel mai mare profit din sistemul bancar românesc, de 1,38 miliarde lei. Creşterea veniturilor, controlul costurilor şi costul riscului pozitiv au ajutat BRD-SocGen să obţină anul trecut profitul net record, cel mai bun rezultat anual al băncii. Câştigul de anul trecut a fost aproape dublu faţă de nivelul din 2016. Un câştig apropiat de cel de anul trecut, de circa 1,3 miliarde lei, a fost raportat de BRD în anul de boom 2008. La nivelul întregului grup BRD, profitul net a fost anul trecut de 1,41 miliarde lei, în creştere cu 85,3% comparativ cu 2016. Soldul creditelor nete acordate de grupul BRD a crescut anul trecut cu 5,3% faţă de 2016, la 30,3 miliarde lei, evoluţia fiind influenţată în principal de creşterile înregistrate pe retail şi clienţi mari corporativi, segment unde BRD are o cotă de piaţă importantă. Conducerea băncii româneşti cu capital francez vrea să împartă cu acţionarii o parte din profit, urmând să aloce o cotă de 83% ca dividende pentru acţionari.

    În cazul Băncii Transilvania, 2017 a fost al doilea an consecutiv cu profit de peste un miliard de lei. Banca Transilvania, plasată pe locul doi şi în topul profitabilităţii şi în clasamentul după active, a obţinut în 2017 un câştig net de 1,19 miliarde lei. Faţă de 2016, profitul net al Băncii Transilvania este în uşoară scădere, respectiv cu 3,5%, însă dacă se elimină impactul vânzării acţiunilor Visa asupra rezultatului din 2016, dinamica profitului net este pozitivă. Banca din Cluj a înregistrat venituri din activitatea de creditare în valoare de aproximativ 2,4 miliarde lei, cu peste 7% mai mult decât în 2016, pe fondul unui stoc de credite în creştere. Banca Transilvania a închis 2017 cu un stoc al creditelor de 29,9 miliarde lei, ceea ce înseamnă o majorare de 10%. Reprezentanţii băncii susţin că pe parcursul anului trecut au fost acordate 190.000 de credite în valoare de 12,7 milioane de lei.

    La nivelul întregului grup Banca Transilvania, profitul a fost de 1,24 miliarde lei. Din profitul net de repartizat de 1,1 miliarde lei, banca din Cluj a venit cu propunerea ca 610 milioane lei să fie dirijate spre dividende, iar restul de 471 milioane lei, ca majorare de capital, spre emiterea de noi acţiuni. |n total, rata de distribuţie a profitului net către acţionari este de 91%. Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a obţinut un profit net de 668 milioane lei (146 milioane euro) anul trecut, cu aproape 36% mai puţin decât în 2016. Restrângerea câştigului BCR a venit pe fondul dispariţiei veniturilor din eliberarea de provizioane. Câştigul obţinut anul trecut de BCR a fost susţinut de ”dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului„. Potrivit unor informaţii anterioare ale băncii scăderea profitului net a fost determinată şi de eliminarea veniturilor din vânzarea participaţiei Visa în 2016.

    Deşi a raportat o diminuare a profitului net, BCR stă mai bine operaţional, rezultatul din operaţiuni înregistrând o creştere de 3,5%, până la 1,34 miliarde lei. BCR a reuşit să-şi majoreze creditarea cu 3,7% anul trecut, însă veniturile din dobânzi şi comisioane s-au diminuat uşor. |n 2017, BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare totală de 8,1 miliarde lei. Locul patru în topul profiturilor de pe piaţa bancară locală a revenit şi în 2017 băncii ING – cu un profit net de 493 de milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de 2016, iar Raiffeisen Bank România a ocupat şi anul trecut locul cinci în topul celor mai mari profituri, cu un câştig apropiat de cel raportat de banca de pe locul patru – 491 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de 2016. Celelalte bănci din top care şi-au anunţat rezultatele – UniCredit, Alpha Bank, Garanti Bank – au anunţat profituri brute cuprinse între 88 şi 24 de milioane de euro. Dintre cele mai mari 10 bănci de pe piaţa locală, CEC Bank şi grecii de la Eurobank-Bancpost nu au anunţat până acum rezultatele financiare. Bancpost urmează să fie preluată de Banca Transilvania, tranzacţia primind undă verde şi de la BNR.

    Câştigurile mari raportate de bănci în ultimii ani au fost susţinute şi de activitatea operaţională, portofoliile de credite fiind în creştere. |nsă creditarea nu ţine pasul cu avântul economiei, care a înregistrat o creştere record de 7% în 2017, după ce în 2016 avansul PIB a fost de 4,8%. Creditarea privată a început anul 2017 cu o creştere timidă, de sub 1%, pentru ca în septembrie să facă un salt de 7,3% comparativ cu nivelul din aceeaşi perioadă din 2016, însă în decembrie 2017 creşterea creditării a încetinit la 5,6%, soldul fiind de 232,3 miliarde lei. Veniturile nete din dobânzi, principala sursă de profit a băncilor, s-au menţinut la un nivel ridicat anul trecut, marjele ridicate fiind în continuare o trăsătură definitorie a modelului de funcţionare a sectorului bancar românesc – veniturile din dobânzi au ajuns anul trecut la 13,3 miliarde de lei, de circa 6,5 ori mai mari faţă de cheltuielile instituţiilor de credit cu dobânzile plătite clienţilor, care au fost de doar 2 miliarde lei, conform datelor BNR. |n aceste condiţii, veniturile nete din dobânzi ar fi de 11,3 miliarde lei. În ceea ce priveşte veniturile nete din comisioane ale băncilor, acestea erau la sfârşitul anului 2017 de 3,9 miliarde lei.

    Pe măsură ce BNR a diminuat dobânda-cheie, banii s-au ieftinit până anul trecut pe piaţa monetară. Dar bancherii s-au grăbit să plătească mai puţin pentru depozitele atrase şi au întârziat să ieftinească în acelaşi ritm creditarea, încercând astfel să-şi consolideze marjele de profit. Dobânzile la depozitele în lei au stat mai bine de un an sub 1%. Băncile au acordat anul trecut populaţiei credite noi de peste 31 miliarde lei, cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani.

    Cea mai mare parte a creditelor noi, 60%, echivalentul a 18,8 miliarde de lei, a mers în consum. |n urma încasării unor venituri consistente din dobânzi şi comisioane, sistemul bancar a reuşit să obţină anul trecut un profit operaţional de 8,6 miliarde lei. Ascensiunea creditării a determinat un salt al activelor băncilor la un nou record. Activele la nivelul sistemului bancar au urcat anul trecut la 427,4 miliarde lei, în creştere cu circa 33,7 miliarde lei faţă de nivelul de la finele anului 2016. Privind retrospectiv, se observă că sistemul bancar local a experimentat şapte ani de profit şi patru ani de pierderi după 2007.

    Primii ani de criză financiară şi economică, dificili pentru bănci, rămân o amintire. Criza economică şi nivelul ridicat al NPL-urilor loviseră puternic profitabilitatea sistemului bancar, care a acumulat patru ani de pierderi. |n anii 2010, 2011 şi 2012 pierderile cumulate au totalizat 3,6 miliarde lei, în timp ce anul 2014 s-a detaşat cu pierderi record de circa 4,4 miliarde lei.

     

  • Max Bet a făcut un profit de 100 milioane de lei din păcănele, cu o marjă de 21%

    Prin urmare, marja de profitabilitate a afacerilor Max Bet în România a ajuns la 21% în 2017, nivel aproape similar cu cel din 2016.

    „Cifra afaceri a crescut pe fondul creşterii numărului de locaţii, la care se adaugă creşterea productivităţii şi eficienţei economice“, a explicat Gherghina Ionescu, administratorul grupului Max Bet în România.

    Grupul Max Bet este prezent pe piaţa locală prin două entităţi juridice (Max Bet SRL – prin care se administrează sălile de jocuri de dimensiuni medii şi mari şi Max Bet Jocuri Electronice SRL – prin care se administrează sălile de dimensiuni mai mici, care au un număr mai redus de aparate de tip slot machine).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bittnet a înregistrat anul trecut o creştere a veniturilor de 58%

    Veniturile din servicii IT au adus 12,1 milioane lei (cu 46% mai mult faţă de 2016), trainingurile IT au adus 8,1 milioane lei (49% creştere) în timp ce serviciile cloud au înregistrat o creştere de aproape 400%, cu un venit total în valoare de 1,6 milioane lei în 2017.

    GECAD NET, deşi aflată sub managementul Bittnet doar în ultimele trei luni ale anului, a reuşit să încheie anul 2017 pe profit, pentru prima dată în ultimii 3 ani, datorită reducerii costurilor. GECAD NET a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 21,5 milioane lei şi un profit net de 145.000 lei.

    Propunerea managementului pentru alocarea profiturilor din 2017 este de a le reinvesti, în conformitate cu strategia aleasă la momentul listării. Ca urmare, managementul intenţionează să propună acţionarilor ca societatea să-şi majoreze capitalul prin distribuirea de acţiuni gratuite acţionarilor, utilizând profiturile nerepartizate plus primele de emisiune din majorarea de capital realizată în ianuarie 2018.

    Achiziţia GECAD NET a fost evenimentul cheie al anului 2017, dar şi alte dezvoltări au contribuit la creşterea companiei, cum ar fi: inaugurarea a două noi birouri regionale, la Iaşi şi Timişoara, extinderea la peste 20 a proiectelor de tip „managed services” pe tehnologii cloud şi cybersecurity, dar şi mutarea într-un sediu nou, cu o capacitate triplă de livrare de traininguri IT şi creşterea continuă a veniturilor provenite din exporturi: +75% faţă de 2016, ajungând la 520.000 euro.