BusinessMagazin

Tag: producatori

  • Un sfert de secol de inovaţie pentru pacienţii români

    Compania Janssen a venit în România în 1993, când piaţa farmaceutică locală se afla încă la început, prin intermediul unui distribuitor, având un număr redus de medicamente, printre care se numărau primele tratamente pentru managementul schizofreniei, precum şi singurul produs de la acea vreme care avea o indicaţie pediatrică pentru refluxul gastroesofagian.

    Anul acesta, compania sărbătoreşte 25 de ani de activitate pe piaţa locală. A fost una dintre dintre primele companii internaţionale care au deschis birou în România, contribuind activ la dezvoltarea industriei farmaceutice locale, iar în prezent are un portofoliu de medicamente inovatoare în oncologie, neuroştiinţe, imunologie şi boli infecţioase. În ultimii cinci ani, compania a lansat pe piaţa locală 11 terapii inovatoare pentru pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni grave precum leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu, cancerul de prostată, HIV/SIDA sau schizofrenie, iar în 2017 a încorporat portofoliul Biogen de medicamente – care se adresează pacienţilor din România diagnosticaţi cu scleroză multiplă. În prezent, Janssen deţine în portofoliul local peste 30 de medicamente inovatoare.

    Analizând structura şi evoluţia actuale ale pieţei farmaceutice, reprezentantul Janssen spune că aceasta se îndreaptă spre o zonă de maturitate, cu mai multe opţiuni terapeutice disponibile pentru anumite afecţiuni deservite, până nu demult, parţial sau deloc. „În România, şi în egală măsură la nivelul Uniunii Europene, rata populaţiei de vârsta a treia este în creştere şi deopotrivă observăm această tendinţă şi în privinţa speranţei de viaţă. Datorită medicamentelor inovatoare, oamenii pot continua să lucreze sau se pot reîntoarce la locul de muncă, în acest mod fiind redus impactul financiar pe care îl au afecţiunile.

    De exemplu, datorită terapiilor inovatoare, peste 75% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer au capacitatea să îşi reia activitatea profesională. Avem speranţa că piaţa va continua să se dezvolte, astfel încât pacienţii să poată beneficia de standarde în domeniul sănătăţii precum cele de la nivelul Uniunii Europene”, spune Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România.

    Compania a contribuit anul trecut la salvarea şi îmbunătăţirea vieţii a 960.000 de pacienţi, faţă de 841.000 în anul 2016, la nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în care este inclusă şi România, prin intermediul portofoliului de medicamente inovatoare pe care îl deţine. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare realizate în 2017 la nivel global au fost cu 12% mai mari faţă de anul precedent, suma ridicându-se la 7,9 miliarde de dolari.

    Anul acesta, Janssen a adus pe piaţa locală un medicament inovator pentru mielomul multiplu, precum şi noi terapii pentru pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA sau cu psoriazis. „În perioada următoare ne vom concentra să susţinem local aceste noi produse. Inovăm atât în dezvoltarea terapiilor, cât şi în privinţa modului lor de administrare pentru a creşte rata de aderenţă la tratament a pacienţilor şi implicit, odată cu aceasta, pacienţii să aibă şansa unui răspuns mai bun la terapie. Sperăm să putem aduce noi medicamente pentru depresie, scleroză multiplă, cancer de prostată, precum şi pentru afecţiuni imunologice în anii următori”, descrie Rodseth planurile companiei pentru următoarea perioadă.
    Printre structurile menite să contribuie la sprijinul pacienţilor şi dezvoltarea sistemului creat în cei 25 de ani de activitate a companiei pe piaţa locală se numără programele şi sprijinul financiar pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată, cu schizofrenie sau cu leucemie limfocitară cronică, precum şi susţinerea financiară acordată pentru dezvoltarea primei curricule de îngrijire paliativă din România.
    „În cele 150 de ţări în care suntem prezenţi, precum şi în România, de 25 de ani, ne-am asumat misiunea de a schimba în mod pozitiv vieţile oamenilor din perspectiva sănătăţii şi nu numai. Din acest motiv, contribuim activ prin expertiza şi cunoştinţele noastre la acele discuţii al căror obiectiv este sprijinirea dezvoltării sistemului de sănătate în direcţii precum digitalizarea – registrele electronice ale pacienţilor şi creşterea nivelului de accesibilitate la medicamentele inovatoare prin diferite modalităţi de colaborare dintre domeniul privat şi cel public, schemele de acces facilitat sau parteneriatele public-private. Toate acestea au ca scop avansarea spre obiectivul final, acela de a crea un sistem de sănătate bazat pe rezultate”, spune Christian Rodseth.

    În ceea ce priveşte strategia de viitor, Rodseth spune că „Janssen va continua să dezvolte proiectele al căror scop este creşterea accesului pacienţilor români la inovaţie şi la medicamente la standarde europene. Facem acest lucru independent sau prin colaborare cu asociaţiile din industrie ai căror membri suntem, ori în parteneriat cu autorităţile şi cu specialiştii cu care lucrăm în diverse domenii.”
    Citând ultimele date ale Cegedim publicate în Pharma & Hospital Report în septembrie 2018, reprezentantul Janssen spune că piaţa de medicamente a evoluat cu 6,2% în perioada iulie 2017 – iunie 2018 faţă de iulie 2016 – iunie 2017, valoarea medicamentelor pe bază de reţetă crescând în intervalul menţionat cu 8,9%: „Acest lucru este explicat de actualizările periodice ale listei de medicamente compensate, precum şi de măsurile care au fost luate pentru creşterea acurateţii diagnosticării şi evidenţei pacienţilor”.
    El spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.
    Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.
    „Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.

    La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.
    „Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.

    O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.

    În plus, consumul de medicamente de la nivelul spitalelor şi produsele cu un preţ sub 25 de lei ar trebui eliminate din calculul taxei. Aceste măsuri ar asigura sustenabilitate şi predictibiltate la nivelul industriei, astfel încât companiile să poată continua să aducă pe piaţă în continuare noi opţiuni terapeutice în beneficiul pacienţilor români, sau să le menţină pe cele actuale.”

    Alţi paşi prin care reprezentantul Janssen crede că sistemul poate fi îmbunătăţit sunt: standardizarea datelor colectate, respectiv strângerea şi analizarea acestora în cadrul unor infrastructuri create anume în acest sens, un proiect pe care mai multe companii din industria inovatoare şi-au exprimat interesul de a-l susţine, dar şi „o abordare holistică“ în care beneficiile sunt măsurate raportat la criterii internaţionale şi per arie terapeutică. Este nevoie să fie realizată trecerea de la bugete separate, care reprezintă abordarea actuală în sănătate şi în sistemele sociale, spre o perspectivă integrată a costurilor asociate sănătăţii”.
    Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), Johnson & Johnson – medicamente fără prescripţie (OTC-uri) şi produse pentru consumatori şi Ethicon – dispozitive medicale. Dintre acestea, echipa Janssen pe care Christian Rodseth o coordonează direct este alcătuită din 130 de persoane.
    Janssen deţine 8 centre de cercetare şi dezvoltare în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) alături de 9 unităţi de producţie.
    De-a lungul celor 25 de ani de activitate pe piaţa locală, Janssen s-a alăturat unei serii de asociaţii reprezentative ale industriei farmaceutice şi mediului de afaceri din România, ocupând poziţii-cheie sau chiar fiind membu fondator; printre acestea, se numără ARPIM, Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi Institutul Aspen România. De asemenea, a organizat sau a fost implicată în peste 15 campanii şi proiecte de conştientizare a pacienţilor.

  • Compania media care a schimbat „jocul” şi a devenit o ameninţare pentru giganţi precum: Disney, Sony sau Warner Bros

    Fanii producţiilor americane susţin că ar fi momentul ca Peter Roth, şeful Warner Bros Entertainment, să scoată carnetul de cecuri înainte să îşi piardă cei mai buni producători de show-uri. Noua lovitură dată de Netflix constă în atragerea unora dintre cele mai sclipitoare minţi creative din istoria Hollywoodului prin oferte de nerefuzat.

    Spre exemplu, Ryan Murphy, creatorul serialului American Horror Story, a părăsit 21st Century Fox pentru o ofertă de circa 240 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg. În acelaşi timp, Shonda Rhimes, mintea din spatele Grey’s Anatomy, a părăsit Walt Disney pentru o ofertă de circa 150 de milioane de dolari.

    Lupta dintre Netflix şi Hollywood se duce acum pentru producătorul Greg Berlanti, unul dintre cei mai buni producători din cadrul Warner Bros, care are 15 show-uri în derulare în prezent, fiind în spatele unor titluri precum Supergirl şi Arrow. Acum, cu doi ani înainte de expirarea contractului, Roth i-a pus pe masă lui Berlanti un contract de circa 400 de milioane de dolari pentru a rămâne în imperiul hollywoodian. Oferta gigant lansată pentru producător vine după ce industria a pierdut mai multe nume mari în faţa companiilor de streaming. Însă cum a ajuns Netflix să perturbe industria sălbatică a filmului?

    În urmă cu peste 20 de ani pasionaţii de cinematografie îşi dedicau zilele de vineri închirierii de filme. Devenise un obicei pentru ei să umble printre raioanele magazinului de închiriere de casete video şi să aleagă produsul pe care îl doresc.
    Toate acestea se întâmplau în SUA înainte de 14 aprilie 1998, când un mic start-up din Scotts Valley, California, a lansat un website denumit Netflix.com. Această platformă permitea clienţilor să verifice filmele disponibile prin intermediul mediului virtual. Acestea puteau fi comandate, iar în două zile lucrătoare un plic roşu cu un DVD ajungea în căsuţa poştală. După şapte zile, clientul trebuia să returneze prin poştă DVD-ul în acelaşi plic roşu, potrivit Quartz.

    Chiar dacă acest lucru pare depăşit în prezent, majoritatea oamenilor nici măcar nu aveau DVD player în urmă cu 20 de ani. Formatul a fost adoptat de producătorii mari, precum Philips şi Sony, abia în 1990.

    Cei 30 de angajaţi care au fost acolo în ziua de debut a companiei nu se aşteptau ca serverul să se blocheze în prima zi din cauza excesului de trafic. Prin îmbinarea tehnologiei de tip Silicon Valley cu majoritatea aspectelor pe care le prezintă Hollywoodul, Netflix a devenit unul dintre cele mai mare servicii de streaming din lume. În prezent, acesta are peste 120 milioane de utilizatori la nivel mondial şi peste 5.500 de angajaţi. Compania a generat un profit de peste 11 miliarde de dolari în 2017 şi valorează aproximativ 160 de miliarde de dolari, cu mult peste majoritatea rivalilor din media.

    În istoria cinematografiei, un film era rulat în sălile de cinema, iar apoi dispărea din atenţia publică. Cele mai populare filme, precum E.T. the Extra-Terrestrial, au rulat în cinema timp de un an sau mai mult, iar apoi au fost relansate după mai mulţi ani, sau difuzate prin intermediul televiziunii.

    Abia atunci când au apărut magazinele cu casete video, la începutul anilor 1980, audienţa a putut viziona aceleaşi filme şi acasă. Astfel, s-a creat o piaţă pentru relansarea filmelor mai vechi.
    Netflix s-a folosit de acest context în 1998 şi s-a lansat cu ajutorul celor 2 milioane de dolari în cash cu care au contribuit fondatorii. Reed Hastings, actualul CEO al Netflix, şi-a vândut prima companie, Pure Software, iar cu banii împrumutaţi de la părinţi de către Marc Randolph şi Steve Kahn, fondatorul Integrity QA, Netflix a reuşit să lanseze aproximativ 1.000 de titluri pe piaţă.

    Cele mai populare titluri pe care le-a lansat atunci au fost L.A. Confidential şi Boogie Nights, care erau în cinematografe doar de un an. Mitch Lowe, pe atunci vicepreşedinte în cadrul Netflix, a convins un prieten de la Warner Bros să îi vândă câte 230 de exemplare din fiecare dintre aceste două filme.

    Netflix a avut nevoie de mult mai mult capital şi efort ca să ajungă la o masă mare de oameni, însă acesta a fost începutul.
    În următorii ani, compania şi-a încărcat „rafturile” cu toate titlurile posibile, cumpărând atât filme clasice, cât şi documentare. Lansările noi au fost principala provocare a companiei, încât studiourile nu voiau să colaboreze cu start-up-ul, pentru a nu-şi afecta profitul încasat din cinematografe. Modelul de sustenabilitate al Hollywoodului se bazează pe ideea că oamenii care vor să vadă un film nou apărut trebuie să plătească pentru el în cinema, iar ceilalţi trebuie să aştepte.

    Chiar dacă nu avea acces la noile lansări, compania a început să „fure” din timpul petrecut de telespectatori în faţa ecranului, după ce a lansat serviciul de streaming în 2007.Pe lângă achiziţia masivă de conţinut, Netflix a creat un sistem prin care punea etichete în dreptul clienţilor şi în dreptul filmelor, pentru ca angajaţii să le sugereze utilizatorilor tipuri de conţinut care li s-ar potrivi. Această mutare a creat zeci de mii de microgenuri care au alimentat algoritmii Netflix.

    Recomandările au devenit din ce în ce mai exacte şi detaliate cu fiecare persoană care utiliza serviciul, pentru că erau personalizate pe baza obiceiurilor de vizionare şi a asemănărilor identificate între preferinţele utilizatorilor. Netflix susţine că 80% din show-urile pe care le vizionează utilizatorii astăzi sunt accesate prin intermediul recomandărilor, nu prin căutare directă. Baza de clienţi a Netflix a depăşit 20 de milioane de persoane în 2010, iar studiourile de la Hollywood care erau de acord să-şi închirieze conţinutul prin intermediul platformei de streaming au devenit îngrijorate cu privire la competiţia de care dă dovadă compania.

    Blockbuster, cel mai mare lanţ american de magazine de închiriere de casete video, a depus cererea de intrare în faliment în acelaşi an. Noile servicii de streaming pe bază de abonament, precum Hulu şi Amazon Prime, au început să adune clienţi inspirate de modelul de business al Netflix.

    Reţeaua premium Starz, un competitor al HBO, a pus capăt acordului de furnizare de conţinut pentru Netflix în 2011, pentru că se transformase în concurenţă neloială. Simţind schimbarea din piaţă, Netflix a licenţiat primul show original produs de companie, House of Cards.

    Shun Matsuzaka, fondator al McCann Millenialls, povestea în 2017 în cadrul evenimentului IAA Global Conference de la Bucureşti că serialul House of Cards a fost produs cu ajutorul algoritmilor, care au analizat toate datele legate de preferinţele clienţilor pe care le deţinea platforma. Rezultatul corelaţiilor realizate de algoritm între microgenurile colectate a fost: un serial politic, regizat de David Fincher, iar în rolul principal Kevin Spacey.

    După ce acest serial s-a dovedit a fi un succes, Netflix a început să producă din ce în ce mai mult conţinut original. De asemenea, a continuat să se extindă în lume în locuri precum Canada, Brazilia, părţi din America Latină şi Europa.

  • Asociaţia Producătorilor de Medicamente: Alte 2.300 de medicamente ieftine vor dispărea de pe piaţă

    Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia, prin internediul unui comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX, că ajustarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu inflaţia nu este nici pe departe suficientă pentru a preveni dispariţia de pe piaţă a medicamentelor ieftine, cele utilizate de peste 8,5 milioane de pacienţi şi, în marea lor majoritate, fabricate ȋn România.

    “APMGR face un apel către conducerile celor două ministere de a promova ȋn cadrul Guvernului, ȋn regim de urgenţă, concomitent cu mărirea bugetului, soluţia introducerii metodei de calcul diferenţiat al taxei clawback ȋn funcţie de preţul de referinţă generic, o soluţie cu impact aproape nul asupra Bugetului de Stat. Conform simulărilor CNAS, prin introducerea acestei metode, ȋncasările din taxa clawback ar fi fost mai mici cu cel mult 0.11 milioane lei ȋn perioada 1 ianuarie 2018 – 1 aprilie 2019 (cinci trimestre). Taxa clawback s-ar fi redus ȋnsă pentru medicamentele ieftine la 18.57% ȋn trimestrul 4 al acestui an, faţă de nivelul de 27.53% estimat de CNAS, ȋn caz că modul actual de calcul al taxei rămâne neschimbat. Pentru medicamentele inovative scumpe impactul ar fi fost marginal”, transmite Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incolor, dar nu insipid

    Unul dintre motive îl reprezintă cererea în creştere a publicului pentru apă îmbuteliată cu diverse arome, scrie Wall Street Journal.
    De asemenea tratament nu a scăpat nici berea fără alcool, pe care producătorul Suntory dorea să o promoveze drept sigură pentru consum şi la birou, dar care fusese întâmpinată cu reticenţă de publicul ţintă, care se temea să nu fie suspectat de consum de băuturi alcoolice la locul de muncă. Acelaşi producător are în portofoliu ceaiul cu lapte incolor, iar rivalul Asahi vinde ceva numit Clear Latte, precum şi o băutură incoloră cu gust de ceai verde. Până şi Coca-Cola şi-a pierdut culoarea caracteristică, în versiunea „Coca-Cola Clear” disponibilă în această ţară. 

  • Producătorii de cartofi şi varză din Lunguleţu, o zonă renumită pentru producţia de legume, fug de cooperative

    Producătorii agricoli din bazinul legumicol Lunguleţu, o zonă renumită pentru producţia de cartofi şi varză, rămân la mâna intermediarilor şi a pieţelor de angro, în contexul în care nu reuşesc să se organizeze în cooperative. Iniţiative de asociere au mai fost în Lunguleţu de-a lungul timpului, însă cooperativele înfiinţate nu au reuşit să aibă rulaje.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Schimbări uluitoare: În numai doi ani, Energia a ajuns dintr-un domeniu relativ cuminte într-un segment care poate genera atacuri de panică. Preţurile au EXPLODAT

    În mai puţin de doi ani, piaţa energiei a trecut printr-o schimbare uluitoare, dintr-un domeniu relativ cuminte din punctul de vedere al tranzacţionării transformându-se într-un segment care poate genera atacuri de panică. După criza din iarna lui 2017, piaţa s-a reconfigurat în urma unor insolvenţe zgomotoase din tabăra traderilor, furnizorii au terminat cu rezultatele afectate, iar producătorii au bifat profituri record. Anul acesta însă, cine va deschide şampania după cea mai nouă criză a „luminii”?

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Acces strict interzis cardiacilor

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Back to school: Cât costă să cumperi rechizite şi să pregăteşti un copil de şcoală

    În timp ce pentru copii începerea şcolii vine cu teme şi trezit de dimineaţă, iar pentru părinţi reprezintă un stres în plus şi multe cheltuieli, producătorii de rechizite pot să se plângă doar de volumul de muncă, generat de dublarea vânzărilor din această perioadă. 

    “Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.

    Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.

    În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an. 

    Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.

    Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.

    În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.

    Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.

    Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.

    Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.

    „Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.

    Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.

    În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.

    În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.

    Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir. 

    Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.

    Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.

  • Back to school

    “Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.

    Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.

    În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an. 

    Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.

    Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.

    În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.

    Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.

    Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.

    Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.

    „Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.

    Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.

    În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.

    În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.

    Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir. 

    Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.

    Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.

  • CE Oltenia, a doua sursă de energie a României, în pericol: profit de 9 ori mai mic în S1 2018 din cauza costurilor legate de poluare. „Ne afectează groaznic“

     În contextul în care singura direcţie pentru preţul certificatelor de CO2, care a ajuns deja la maximul ultimului deceniu, este scumpirea, producătorii pe cărbuni caută soluţii de supravieţuire.
     
    CE Oltenia, entitate care cuprinde cele mai mari termocentrale din Ro­mâ­nia şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.