După o discuţie cu premierul Victor Ponta, noul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, şi-a asumat rolul de a comunica public o decizie care scandalizează milioane de români.
Tag: ponta
-
Acesta este sfârşitul: a apărut documentul pe care Victor Ponta n-ar fi vrut să-l vadă nimeni
Sfârşitul de mandat al lui Victor Ponta la conducerea PSD după cinci ani de la instalarea sa în funcţie, în urma unui congres câştigat în faţa lui Mircea Geoană, a adus o surpriză. Un document oficial făcut public termină urât cariera lui Ponta la şefia celui mai mare partid din România. Iată actele:
Acesta este sfârşitul: a apărut documentul pe care Victor Ponta n-ar fi vrut să-l vadă nimeni
-
Jucan, membru CNA, le cere lui Ponta şi Teodorovici să oprească “iresponsabilitatea” conducerii TVR
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta şi Eugen Teodorovici, Valentin Jucan le mai solicită acestora să blocheze toate conturile bancare ale Televiziunii Române, ca o continuare a acţiunii de blocare a conturilor operate la Banca Română pentru Dezvoltare – BRD de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF).
Valentin Jucan mai spune că “este momentul ca românii să primească explicaţii”.
Potrivit lui Jucan, luni, ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată la bugetul de stat, asumate prin memorandumul semnat între TVR şi ANAF în anul 2012, au fost blocate conturile în care sunt operate şi salariile personalului TVR.
“Este inadmisibil ca interesul public să fie ignorat de către conducerea TVR, iar rolul strategic pe care îl are postul public de televiziune, inclusiv conţinutul editorial să fie fundamental afectat de situaţia financiară. În repetate rânduri, am solicitat public ca programul de redresare economică al TVR, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al SRTv. nr. 110/28.08.2012, să fie respectat, astfel încât televiziunea publică să nu mai ajungă în situaţii financiare de blocaj, situaţii care opresc orice posibilitate ca televiziunea să îşi respecte menirea”, spune Valentin Jucan.
Membrul CNA precizează că cea mai recentă propunere a conducerii TVR, “formulată fără consultare în interiorul televiziunii, fără fundamentare financiară, respectiv decizia Comitetului Director al TVR din data de 3 iulie 2015, prin care se doreşte înfiinţarea a 84 de posturi de conducere, la nivelul central şi la nivelul studiourilor teritoriale ale TVR, este de natură a demonstra inconştienţă şi ignorarea românilor, plătitori ai taxei de radio-TV”.
Totodată, Valentin Jucan le mai spune lui Victor Ponta şi lui Eugen Teodorovici că pasivitatea cu care aceştia au tratat până acum subiectul Televiziunii Române trebuie să înceteze.
“Iresponsabilitatea actualei conduceri a TVR trebuie oprită. Prejudicierea interesului public, în condiţiile în care, conform ultimului raport al Curţii de Conturi, totalul datoriei publice este de 652.011.966 lei (146.539.301 euro), trădează faptul că Televiziunea Română nu mai este independentă, ci un ideal loc de afaceri personale şi furt din bani publici”, concluzionează Valentin Jucan.
Reacţia lui Valentin Jucan vine după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, după cum a relatat în aceeaşi zi agenţia MEDIAFAX, citând mai multe surse din Televiziunea Română.
Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat şi faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, preşedintele – director general al TVR, instituţia nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de şapte ani, au mai spus sursele citate.
Această situaţie, care ar putea duce la blocarea activităţii televiziunii publice, urmează să fie analizată în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, conform aceloraşi surse.
Stelian Tănase nu a putut fi contactat luni seară de MEDIAFAX, iar, marţi dimineaţa, acesta nu a dorit să răspundă la întrebările adresate de agenţia de ştiri pe subiectul blocării conturilor TVR de către ANAF.
Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.
Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.
-
Ponta: Nu avem Codul Fiscal, dar avem Cod de procedură; adică avem căruţa, dar nu avem caii
“În primul rând, mă bucur foarte tare că avem promulgată legea amnistiei fiscale, pentru că îndreptăm o serie de greşeli legislative şi de aplicare din 2010 încoace. În al doilea rând, nu ştiu dacă să mă bucur sau nu, dar înţeleg că avem Codul de Procedură Fiscală. Nu avem Codul Fiscal, dar avem Codul de procedură fiscală. Adică avem căruţa, dar nu avem caii. Poate aşa se lucrează nemţeşte, nu ştiu sau româneşte”, a spus Ponta.
El a adăugat că până la urmă Codul Fiscal este un document bun şi până la 1 septembrie se va găsi o formulă constituţională pentru adoptarea lui.
“Nu pot să spun decât un singur lucru, că în continuare cred că o decizie politică, sută la sută politică, greşită, afectează, până la urmă dezvoltarea noastră economică. Până la urmă Codul fiscal este un document bun pe termen lung, care din fericire fusese votat de toată lumea, deci avea şi stabilitate politică şi că până la 1 septembrie într-o formulă constituţională o să avem şi Codul Fiscal şi reducerea TVA la 19%. Asta aşteaptă toţi cei care investesc, creează locuri de muncă în România, plătesc taxe în România şi care au contribuit, de fapt, la creşterea economică de peste patru procente de la începutul acestui an”, a declarat premierul.
“În rest, politică pentru alţii, eu vreau să fac administraţie şi să-mi fac treaba”, a adăugat Ponta.
El nu a precizat care va fi varianta aleasă pentru Codul Fiscal, respectiv ordonanţă, asumarea răspunderii Guvernului sau sesiune extraordinară a Parlamentului.
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o “riguroasă analiză” a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.
De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că proiectul Codului fiscal este susţinut în forma adoptată de Parlament, iar modalitatea de soluţionare a cererii de reexaminare va fi comunicată de premierul Victor Ponta.
-
S-a terminat! VESTEA şoc pe care tocmai a primit-o Victor Ponta, după ce a plecat din nou în Turcia, în plin război al codului fiscal
Premierul Victor Ponta a plecat intempestiv în Turcia, la un control după operaţia suferită la genunchi. Plecarea sa s-a produs de data aceasta în plin război politic pe marginea codului fiscal, ceea ce i-a făcut pe liderii coaliţiei de guvernământ să recurgă la o soluţie de avarie:
-
Ponta nu a participat la şedinţa coaliţiei. Plumb spune că premierul este în Turcia, pentru un control medical
“Domnul prim-ministru Victor Ponta este la control, astăzi, şi nu poate participa, dar cu siguranţă ne vom reîntâlni în momentul în care va reveni”, a spus Rovana Plumb, întrebată fiind de jurnalişti de ce nu participă şi şeful Executivului la şedinţa coaliţiei.
Ea a precizat că starea de sănătate a premierului este foarte bună şi va reveni în România în seara zilei de luni.
-
SURPRIZĂ DE PROPORŢII pentru Victor Ponta. Omul său de încredere face un ANUNŢ RADICAL. Greşeala care îl poate costa totul pe premier
În momentul în care lucrurile păreau tranşate în PSD, un anunţ de ultimă oră ridică tensiunea la maximum în tabăra social-democraţilor. Unul dintre apropiaţii lui Victor Ponta lansează o teorie surprinzătoare despre premier, vorbind despre greşeala care îl poate costa totul pe acesta.
-
Vicepreşedinte PNL: Ponta trebuie deconectat de la aparatul guvernamental. Tot mai mulţi români o cer
Bălan a spus că în judeţele din regiunea nord-est au semnat pentru moţiunea populară împotriva Guvernului Victor Ponta zeci de mii de persoane, iar de la o zi la alta cetăţenii sunt mai dornici să semneze pentru ca Guvernul PSD condus de Victor Ponta să plece.
“Victor Ponta se comportă ca un bolnav incurabil legat la aparate. Cred că Victor Ponta trebuie să aibă decenţa de a se deconecta de la aparatul guvernamental”, a spus Bălan.
Vicepreşedintele liberal a adăugat că acum premierul Victor Ponta se comportă ca un om intrat în panică încercând să se agaţe de orice pentru a rămâne în funcţie.
“E ca un om care se îneacă şi trage după el instituţii, credibilitate, partid, de tot de ce se mai poate agăţa”, a spus Ioan Bălan.
Vicepreşedintele PNL a subliniat că în cadrul acţiunii de colectare de semnături pentru moţiunea populară se constată nemulţumirea faţă de actuala situaţie din ţară.
“Vedem nemulţumirea populaţiei faţă de activitatea premierului şi a guvernului în întregul său”, a spus Ioan Bălan.
PNL a lansat de la începutul lunii iulie o campanie de strângere de semnături ale populaţiei pentru o moţiune populară prin care se solicită demisia premierului Victor Ponta, având ca ţintă strângerea a unui milion de semnături.
-
Autostrada Comarnic-Braşov a fost scoasă din nou la licitaţie
“Mă bucur foarte tare că azi a apărut în SEAP, a fost aşa o surpriză pentru că tot lucrăm la ea şi tot nu credeam că se mai poate, licitaţia pentru Comarnic-Braşov.”
Premierul a adaugăt că “o s-o încep eu, n-o s-o termin eu, o s-o termine cine o veni, dar important este ca era poate ultimul proiect important pe care voiam să-l facem.”
Autostrada A3 Comarnic – Braşov, a cărei concesiune controversată a picat în urmă cu o lună, a fost scoasa la licitaţie publică de data aceasta, începând cu primele loturi dinspre cele două capete. Este vorba de 4 km dinspre Comarnic şi circa 6 km dinspre Râşnov spre Cristian (Braşov), pentru care Compania de Autostrăzi estimează un cost de circa 71 de milioane de euro.
Primul lot, cel care ocoleşte Comarnicul, ar trebui să fie conexat cu DN1 la capete conform documentaţiei, însă proiectele ilustrative nu indică vreun nod rutier în zona de nord, acolo unde orice conexiune ar presupune un pod rutier suplimentar care să traverseze râul Prahova, linia de Cale Ferată şi, eventual, DN1.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat, joi, că a fost iniţiată procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului: “Proiectare şi execuţie Autostrada Bucureşti -Braşov, Tronson Comarnic-Braşov, Lot 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300; Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 si Drum de Legatura”.
Totodata, primul ministru a precizat ca a primit de la Comisia Europeanaaprobarea finala pentru proiectele de un miliard de euro pentru Ministerul Transporturilor asa incat “noul ministru, domnul Matache, ajunge in biroul ministru si cu un miliard de euro de la Comisia Europeana”.
-
Iohannis a semnat decretul privind numirea lui Iulian Matache la Ministerul Transporturilor
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Iulian Matache, actual secretar de stat la MT, este propunerea sa pentru portofoliul Transporturilor, în baza deciziei BPN al PSD.
“În baza deciziei BPN al PSD, am decis să-l propun pe domnul Iulian Matache pentru funcţia de ministru al Transporturilor! Îi urez succes!”, a scris premierul pe contul său de Twitter.
Anunţul a fost făcut după ce, tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a respins prima propunere a premierului, în persoana lui Mihai Fifor.
Preşedintele a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare, informează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului i-a transmis lui Victor Ponta o scrisoare prin care îl informează cu privire la decizia de a respinge propunerea pentru ministerul Transporturilor, întrucât “persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”.
Preşedintele a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de membru al Guvernului.
De asemenea, Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, preşedintele poate respinge o singură dată, motivat, propunerea de numire a unui ministru.