Tag: poluare

  • Care este multinaţionala care a POLUAT lumea cu cel mai mult plastic în 2019

    Coca-Cola a câştigat „titlul” de cel mai mare poluator cu plastic din lume pentru al doilea an la rând, notează NY Post.

    Pentru al doilea an la rând, ONG-ul Break Free From Plastic a numit compania cu sediul în Atlanta drept compania care a poluat cel mai mult lumea cu plastic pe parcursul unui an.

    ONG-ul a realizat un exerciţiu în cadrul căruia 72.541 de voluntari au colectat deşeuri plastice în 51 de ţări în luna septembrie, iar 43% din deşeurile colectate aveau eticheta brandului, potrivit The Guardian.

    Coca-Cola s-a situat pe primul loc, cu 12.000 de produse găsite în 37 de ţări. Pe locurile doi şi trei s-au situat Nestle şi Pepsico.

    În timp ce Coca-Cola a fost sursa principală de poluare cu deşeuri plastice în Africa şi Europa, în SUA Nestle este compania care a poluat cel mai mult – ONG-ul descoperind pahare de Solo Cup şi Starbucks.

    În Europa, Heineken a fost al treilea cel mai mare poluator.

    „Oricând recipientele noastre ajung în oceanele noastre – sau oriunde nu ar trebui să ajungă – noi condamnăm acest lucru. Printr-o serie de parteneriate, noi lucrăm pentru a adresa această problemă critică globală, atât în încercarea de a reduce volumul de deşeuri plastice care ajung în ocean, cât şi prin acţiuni de curăţare”, transmite Coca-Cola.

     

     

     

     

     

  • Olanda reduce limita de viteză pe şosele la 100 km/h pentru a proteja rezervaţiile naturale

    Premierul olandez Mark Rutte a anunţat că a decis să reducă viteza maximă pe şosele din Olanda la 100 km/h, după ce o instanţă a indicat că politicile guvernamentale încalcă reglementările UE privind protejarea rezervaţiilor naturale de poluarea cu amoniac şi oxid de azot, informează The Guardian.

    Actuala limită de viteză, de 130 km/h, va fi înlocuită în anul 2020, Olanda devenind astfel a doua ţara europeană, după Cipru, care reduce viteza maximă la 100 km/h, cea mai mică din UE.

    O serie de proiecte majore de infrastructură au fost suspendate de Guvernul olandez în încercarea de a se conforma deciziei instanţei.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Germania va dubla subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice până în 2025

    Germania plănuieşte să dubleze granturile pentru cumpărătorii de vehicule electrice pe parcursul următorilor cinci ani, majorările urmând să înceapă cu anul 2020, potrivit unui document guvernamental analizat de Reuters.

    Măsura face parte din planul Berlinului de a grăbi adopţia de vehicule cu emisii scăzute de carbon. Potrivit documentului, ce urmează să fie discutat la o întâlnire luni seară între înalţi oficiali ai guvernului german şi oficiali ai constructorilor auto, subvenţiile pentru vehicule hibride vor creşte de la 3.000 de euro la 4.500 de euro. Pentru vehiculele cu preţuri peste 40.000 de euro, granturile se ridică la 5.000 de euro.

    Guvernul german plănuieşte să aibă în circulaţie 10 milioane de automobile electrice până în 2030, parte dintr-o ofensivă ce ţinteşte să transforme industria automobilistică germană, văzută drept înapoiată din cauza modelelor diesel, într-un lider în domeniul electromobilităţii.

     

  • Taxa Oxigen a Gabrielei Firea: LISTA de tarife şi programul când vor fi interzise maşinile în Capitală

    Proiectul vinetei Oxigen a fost aprobat, joi, cu 31 de voturi pentru, de către consilierii municipali. Proiectul a fost votat cu un amendament prin care maşinile non-euro, Euro 1 şi 2 vor fi interzise din data de 1.01 2022, iar Euro 3 va fi interzis din 2024.

    De la prevederile vinietei sunt exceptate scuterele şi motocicletele, precum şi maşinile care merg pe GNL, GNC şi GPL (doar Euro 3)

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din municipiul Bucureşti este restricţionată zilnic, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 7-22, după cum urmează:

    a) pentru cele electrice, hibrid sau cu norma de poluare Euro 5 şi Euro 6, accesul este permis fără restricţii pe toate arterele;
    b) pentru cele cu norma de poluare Euro 3 şi Euro 4 accesul este permis pe toate arterele din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen;
    c) pentru cele cu norma de poluare Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 accesul este interzis în Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen.

    TARIFE·

    Non-euro – 15 lei/ zi, 300 lei/luna si 1.900 lei/an·

    Euro 1 – 15/zi, 250 lei/luna si 1.700 lei/an·

    Euro 2 – 15 lei/zi, 200 lei/luna, 1.500 lei/an·

    Euro 3 – 5 lei/zi, 100 lei/luna sau 700 lei/an·

    Euro 4 – 5 lei/zi, 80 lei/luna sau 500 lei/an

    Cel mai mare tarif îl vor plăti şoferii care au maşini Non Euro, taxa pentru ei fiind de 1.900 de lei pe an.

    De asemenea, cel mai puţin vor plăti proprietarii de maşini cu normă de poluare Euro 4, respectiv 500 de lei pe an.

    Vinieta va putea fi achiziţionată pentru o perioadă minimă de o zi (15 lei pentru maşini Non Euro şi 5 lei pentru Euro 4), până la maxim un an.

    Excepţie de la plata vinietei fac autovehiculele electrice şi cele hibrid, cele pe două roţi, cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, cele destinate transmisiunilor radio şi tv sau cele deţinute sau folosite de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanţă sau Medicină legală, protecţia civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, serviciile de ambulanţă, Societatea de Transport Bucureşti, cele utilizate la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare, cele istorice şi cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

    Potrivit proiectului de hotărâre, circulaţia maşinilor fără vinietă corespunzătoare se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei.

     

  • Proiectul Oxigen al Gabrielei Firea a fost adoptat. Lista cu maşinile care vor fi interzise în Bucureşti

    Proiectul vinetei Oxigen a fost aprobat, joi, cu 31 de voturi pentru, de către consilierii municipali. Proiectul a fost votat cu un amendament prin care maşinile non-euro, Euro 1 şi 2 vor fi interzise din data de 1.01 2022, iar Euro 3 va fi interzis din 2024.

    Proiectul privind introducerea vinietei Oxigen în capitală a fost votat, joi, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi a trecut cu un amendament care schimbă foarte mult forma iniţială.

    „Se introduce un nou articol, după articolul 8, articolul 9, începând cu data de 1.01.2022, accesul autovehiculelor în Municipiul Bucureşti cu norma de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro – 2 este interzis, şi de asemenea, articolul 10, începând cu data de 1.01.2024, accesul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 3 este interzis”, se arată în amendamentul propus de consilierii ALDE.

    Un alt amendament, propus de Gabriela Firea, prevede ca vinieta să se aplice pentru Euro 4 din 2021, nu de la 1 ianuarie 2020, aşa cum prevedea forma iniţială a proiectului.

    De la prevederile vinietei sunt exceptate scuterele şi motocicletele, precum şi maşinile care merg pe GNL, GNC şi GPL (doar Euro 3)

    Aceasta este forma proiectului, propusă pe ordinea de zi, înainte de introducerea amendamentelor:

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din municipiul Bucureşti este restricţionată zilnic, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 7-22, după cum urmează:

    a) pentru cele electrice, hibrid sau cu norma de poluare Euro 5 şi Euro 6, accesul este permis fără restricţii pe toate arterele;
    b) pentru cele cu norma de poluare Euro 3 şi Euro 4 accesul este permis pe toate arterele din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen;
    c) pentru cele cu norma de poluare Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 accesul este interzis în Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen.

    Cel mai mare tarif îl vor plăti şoferii care au maşini Non Euro, taxa pentru ei fiind de 1.900 de lei pe an.

    De asemenea, cel mai puţin vor plăti proprietarii de maşini cu normă de poluare Euro 4, respectiv 500 de lei pe an.

    Vinieta va putea fi achiziţionată pentru o perioadă minimă de o zi (15 lei pentru maşini Non Euro şi 5 lei pentru Euro 4), până la maxim un an.

    Excepţie de la plata vinietei fac autovehiculele electrice şi cele hibrid, cele pe două roţi, cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, cele destinate transmisiunilor radio şi tv sau cele deţinute sau folosite de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanţă sau Medicină legală, protecţia civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, serviciile de ambulanţă, Societatea de Transport Bucureşti, cele utilizate la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare, cele istorice şi cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

    Potrivit proiectului de hotărâre, circulaţia maşinilor fără vinietă corespunzătoare se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei.

    În referatul de aprobare, se face trimitere la Planul Integrat de Calitate a Aerului, care are ca obiectiv reducerea poluării pentru încadrarea în valorile limită admise conform cerinţelor UE.
    Iniţial, Gabriela Firea a anunţat, în august, proiectul prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete.
    Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, urmau să nu mai aibă acces în centrul Capitalei fără plata acestei taxe, acest lucru urmând să fie extins pentru tot oraşul.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei au prezentant, de altfel, încă de atunci, zona din centrul Capitalei unde, pentru accesul cu maşina, se va plăti o vinietă, iar pentru maşinile sub Euro 3, accesul va fi interzis. Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării, iar sistemul va fi monitorizat video.

    „Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22, de luni până vineri, va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

  • Franţa propune taxe pe carburanţii avioanelor şi navelor, pentru reducerea poluării

    Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, a propus marţi instituirea unei taxe europene pentru combustibilii avioanelor şi navelor, argumentând că reducerea poluării nu se poate concentra doar pe autovehicule.

    “Este de neînţeles ca obiectivele reducerii emisiilor de dioxid de carbon să fie fixate doar pe maşini, fără a exista vreun obiectiv pentru avioane sau nave. Propunem elaborarea unei taxe europene pentru avioane şi nave”, a declarat Bruno Le Maire, citat de cotidianul Le Figaro.

    În martie, un ministru regional din Belgia a cerut Consiliului UE să introducă în dezbatere o iniţiativă privind majorarea taxelor pentru cursele aeriene comerciale, din cauza poluării produse de avioane.

    În luna mai, Comisia Europeană a evocat ideea introducerii unei taxe pentru reducerea poluării produse de avioane.

  • Din ocean pe umeraş

    Ele ignoră însă o sursă importantă de populare, consideră creatorul Roland Mouret, mai precis umeraşele, care, afirmă acesta, sunt la fel de rele ca paiele de plastic, scrie Financial Times. Hainele create de industria modei sunt atârnate pe umeraşe, iar atunci când acestea din urmă nu mai sunt necesare sunt aruncate, contribuind la poluarea provocată de acest sector. Modalitatea de luptă împotriva poluării aleasă de Mouret este folosirea de umeraşe realizate în parteneriat cu producătorul olandez Arch & Hook, care conţin în proporţie de 80% plastic recuperat din oceanele planetei şi sunt disponibile sub marca Blue. 

  • De ce aleg unii bărbaţi să se radă cu aparate de ras de acum 100 de ani?

    Se caută aparatele clasice de ras intrate în uz acum mai bine de o sută de ani, cărora li se pot înlocui lamele, interesul fiind suficient de mare cât să apară site-uri sau grupuri pe Facebook care să-i înveţe pe bărbaţi cum să le folosească astfel încât să se radă bine şi să nu se taie, precum şi ce produse să cumpere.

    Unii dintre cei care s-au întors la vechile aparate au adevărate colecţii, iar mulţi dintre ei susţin că motivul pentru care au renunţat la alternativele moderne este acela că aparatele clasice rezistă mult, iar lamele se pot recicla, ceea ce le permite utilizatorilor să contribuite la reducerea poluării mediului înconjurător. 

  • Purtaţi-le până se rup

    Acesta şi-a ales pentru noua sa colecţie pentru bărbaţi, It’s All Good Folk, mottoul „Wear it out” („Poartă-l până se uzează”), scrie The Guardian, propunând articole vestimentare rezistente, pe care clienţii să le poată repara şi purta până se strică de tot. Compania consideră că astfel se reduc cantitatea de deşeuri din industria modei şi implicit impactul negativ asupra mediului.

  • Primăria Cluj-Napoca schimbă regulile: Taximetriştii vor fi obligaţi să aibă maşini în care se poate plăti cu cardul şi motoare cu grad redus de poluare

    Taximetrele din Cluj-Napoca vor fi dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor, potrivit noului regulament de funcţionare al acestora, supus consultării publice. Maşinile vor trebui să aibă un grad redus de poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului, autoturismele care vor fi folosite pentru activitatea de taximetrie vor trebui să aibă cel puţin motoare Euro V, cu grad redus de poluare.

    „Primăria Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică, până în 5 septembrie, referitoare la proiectul de Hotărâre privind aprobarea Studiului de specialitate în ceea ce priveşte stabilirea numărului maxim de autorizaţii de taxi pentru perioada 2020-2025 la nivelul municipiului, a numărului maxim de autorizaţii pentru perioada 2020-2025 şi a Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi. În Regulament se precizează că, la prelungirea autorizaţiei de taxi pentru perioada 2020 – 2025, care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, maşinile trebuie să fie dotate cu dispozitiv GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului (POS). 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro