Tag: plangere

  • Opinie Lavinia Raşca: Şi antreprenorii plâng câteodată, nu-i aşa? (II)

    Relatam, în articolul anterior, povestea adevărată şi tristă a unui antreprenor nefericit – bolnav, blazat şi rămas singur. Cum a ajuns aşa? Nu l-a preocupat să afle ce-şi doreşte, de fapt; a pus verbul „a avea” înainte de verbul „a fi” şi a crezut că succesul în afaceri îi va aduce fericirea, când, de fapt, este exact invers; nu a tratat cu aceeaşi atenţie cele patru laturi ale vieţii: personală (fizică, spirituală, emoţională, intelectuală – fig. 1), de familie, socială, profesională; a pierdut suportul şi dragostea celor din jur; şi-a irosit energia.


    Spre deosebire de acest personaj, sunt foarte mulţi antreprenori de succes care se simt în acelaşi timp împliniţi, pentru că îşi trăiesc valorile şi misiunea. Alţii învaţă din greşeli şi din eşecuri, fac schimbări în viaţa lor şi merg mai departe cu seninătate, înainte de a-i părăsi toată lumea şi de a se îmbolnăvi. Aşa cum arătam în articolul anterior, este nevoie de o filosofie personală clară, de sprijinul celor apropiaţi, de gândire pozitivă şi de o bună energie. Toate acestea se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Degeaba este filosofia de viaţă corectă şi clară, dacă lipseşte energia de a o pune în practică.

    Energia, definită ca fiind capacitatea de a lucra, are patru izvoare: corpul, emoţiile, mintea şi spiritul. Cele patru tipuri de energie (fizică, emoţională, spirituală, mentală – fig. 2) pot fi reînnoite şi dezvoltate cu ajutorul unor obiceiuri sănătoase: orar de somn, de mişcare, de hrană, de lectură, de scris, de introspecţie, de învăţat, de concentrare asupra lucrurilor profesionale majore, de interacţiune cu colegii şi cu prietenii, de contribuţie în folosul comunităţii şi altele. Pot părea prea multe, dar nu sunt imposibil de respectat, cu două condiţii: simplificarea şi combinarea.

    De exemplu, nu este absolut necesar mersul la sală, în celălalt capăt al oraşului, exerciţiile fizice se pot face şi acasă. Plimbările pe străzi liniştite pot fi prilejuri de a admira natura, dar şi de a respira adânc aer curat, de a reflecta la lucruri importante, de a asculta muzica favorită sau audio book-uri. Foarte mulţi oameni de succes – gânditori şi speakeri motivaţionali, oameni de afaceri, sau consultanţi, începând cu Anthony Robbins sau Robin Sharma şi continuând cu Bill Gates, Steward Friedman, Daniel Goleman, Verne Harnish – pledează pentru setarea unor astfel de obiceiuri. Cred că merită încercat.

    Când vine vorba despre corp, odihna de calitate regenerează neuronii şi ţesuturile; mobilizarea articulaţiilor ajută la buna circulaţie a sângelui, dar şi a energiei prin organism, la secreţia hormonilor fericirii; nutriţia corectă (în cantităţi raţionale, fără exces de zahăr, carbohidraţi, grăsimi animale, alcool sau sucuri ambalate), hidratarea, respiraţia în aer curat şi hidratarea ajută şi ele la refacerea ţesuturilor şi transmit către creier hidrogenul şi oxigenul necesare pentru regenerare, dar şi pentru calitatea deciziilor şi pentru creativitate.

    Controlul emoţiilor îmbunătăţeşte calitatea energiei şi rezistenţa la presiunile externe. Dar, pentru asta, sunt necesare perioade de refacere, fără de care energia se risipeşte şi oamenii devin fie iritabili şi nervoşi, fie anxioşi şi nesiguri pe ei. Astfel de stări duc la fricţiuni şi la deteriorări de relaţii, deci la nefericire.

    Pentru a le evita, propun cinci metode, foarte utile: (1) să vă gândiţi bine şi să puneţi pe hârtie, în fiecare seară, trei lucruri care v-au satisfăcut în cursul zilei – cu timpul vor fi cu siguranţă tot mai multe de scris; (2) să vă recunoaşteţi problemele la timp, când le mai puteţi analiza calm şi când puteţi lua decizii înţelepte; (3) când intraţi în stări negative, respiraţi abdominal, adânc şi prelung – calmează şi ajută la concentrare; (4) să recunoaşteţi şi să exprimaţi, verbal sau în scris, sentimentele de apreciere şi de recunoştinţă faţă de cei din jur – este de ajutor pentru receptori, dar în primul rând pentru emitenţi; (5) să adoptaţi o poziţie corectă faţă de ceea ce vi se întâmplă. E inutil şi nociv să luaţi poziţia de victimă şi să daţi vina pe alţii sau pe cine ştie ce. Mai bine răspundeţi la trei întrebări: „Ce aş gândi dacă aş fi în pielea celorlalţi?”, „Ce voi gândi despre situaţia asta peste un timp?” şi – neapărat şi indiferent cât de grave sunt consecinţele situaţiei – „Ce am de învăţat?”.

    Legat de energia mentală, s-a dovedit cât de neeficient este multitaskingul. Prin efectuarea mai multor lucruri în paralel şi deplasarea alternativăa atenţiei, timpul necesar finalizării activităţii principale creşte cu 25%. Tot mai mulţi specialişti pledează pentru exersarea atenţiei şi concentrarea totală, neîntreruptă, timp de 90-120 de minute, asupra unei singure activităţi, alternativ cu pauze totale, adevărate. Keller şi Papasani recomandă concentrarea, timp de patru ore pe zi, asupra acelui singur lucru, considerat cel mai important la un moment dat, până la finalizare, următorul asemenea lui fiind început abia ulterior. Pentru dezvoltarea energiei mentale, mai sunt importante lectura, consemnarea impresiilor, meditaţiile de concentrare a atenţiei.

    Energia spiritualăeste influenţată pozitiv de sentimentul că activitatea desfăşurată corespunde cu valorile, cu misiunea personală şi cu priorităţile. Concentrarea şi atenţia sunt esenţiale pentru a le stabili.

    Când se dezvoltă energia totală, cresc productivitatea şi sentimentul de împlinire personală.Ca urmare, relaţiile interumane vor deveni mult mai bune.

    În concluzie, ca să nu plângă prea des şi prea tare, antreprenorii au nevoie de concentrare, de atenţie şi de autoanaliză.Autoanaliza presupune răspunsuri corecte la întrebări bine alese. Iată câteva:

    Cum stau cu conştiinţa de sine? Îmi cunosc cu adevărat trăirile interioare?Dar valorile, misiunea, viziunea şi priorităţile, în fiecare latură a vieţii mele (personală, de familie, profesională, socială)?Trăiesc în concordanţă cu ele?Îmi cunosc punctele forte? Ştiu ce am de îmbunătăţit la mine? Mă concentrez asupra priorităţilor, evitând să fiu sustras de lucruri mai puţin importante?

    Sunt empatic? Acord suficientă atenţie celor din jur şi părerii lor despre mine? Înţeleg ce gândesc, ce simt şi ce nevoi au? Suntem în relaţii bune?Dau şi primesc feedback?  Cine consider că sunt oamenii cei mai importanţi, în fiecare latură a vieţii mele?

    Sunt atent la mediu?Am gândire strategică? Îmi cunosc avantajul competitiv prezent (personal, sau/şi al afacerii mele)?Sunt în căutare de noi oportunităţi? Le observ?

    Am un spirit inovator?  Sunt curios şi atent la ce se întâmplă în jur? Ştiu să pun ideile şi informaţiile cap la cap, altfel decât ceilalţi şi fără prejudecăţi, ca să obţin un rezultat nou şi valoros?

    Aplic cele trei calităţi – conştiinţă de sine, empatie şi gândire strategică în toate cele patru laturi ale vieţii – personală, de familie, socială şi profesională?

    Am energia necesară – fizică, mentală, emoţională şi socială?

    Mă odihnesc, hrănesc, hidratez corespunzător şi fac suficientă mişcare?

    Sunt atent la emoţiile mele şi lucrez pentru a fi pozitive?

    Mă concentrez asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru mine?

    Sunt autentic? Trăiesc în armonie cu valorile şi misiunea mea?

  • Imagini incredibile: un jihadist este îmbărbătat de colegii lui înainte de a lansa un atac sinucigaş

    Tânărul, pe nume Jafar al- Tayyar, din Uzbekistan, este speriat şi plânge. Colegii lui îl încurajează înainte de a se urca în automobilul plin cu explozibil.

    “Jafar, fratele meu, să nu-ţi fie frică. Când eşti speriat, adu-ţi aminte de Allah”, a spus un militant.

    “Îmi este frică doar că nu o să reuşesc”, le-a răspuns Al-Tayyar.

    Acesta şi-a atins ţinta, conform Mirror.

  • Imagini incredibile: un jihadist este îmbărbătat de colegii lui înainte de a lansa un atac sinucigaş

    Tânărul, pe nume Jafar al- Tayyar, din Uzbekistan, este speriat şi plânge. Colegii lui îl încurajează înainte de a se urca în automobilul plin cu explozibil.

    “Jafar, fratele meu, să nu-ţi fie frică. Când eşti speriat, adu-ţi aminte de Allah”, a spus un militant.

    “Îmi este frică doar că nu o să reuşesc”, le-a răspuns Al-Tayyar.

    Acesta şi-a atins ţinta, conform Mirror.

  • Opinie Lavinia Raşca: Şi antreprenorii plâng câteodată, nu-i aşa? (I)

    Da, antreprenorii plâng şi ei, cu sau fără lacrimi, pentru că sunt oameni. Povestea care urmează este tristă şi încă fără final, deoarece ea vine în urma unei întâlniri recente.

    Am revăzut un client de la centrul de consultanţă pentru IMM-uri unde lucram part time, la începutul anilor ’90. Eram la un eveniment cu foarte multă lume şi am văzut la o oarecare depărtare un bărbat elegant, dar ridat şi foarte slab, salutându-mă de la distanţă şi zâmbindu-mi politicos, dar stins, fără energie. În timp ce se apropia de mine, mi l-am amintit cum a venit, cu peste douăzeci de ani în urmă, împreună cu soţia lui, să-l consiliez să-şi pornească o afacere.

    Era plin de tinereţe şi optimism, iar soţia lui era o femeie interesantă şi veselă, cu aer zvelt, ca şi al lui. Erau ingineri şi aveau doi copii mici, care râdeau alături de ei într-o poză, pe care mi-au arătat-o. Aveau o mulţime de obiective, sub formă de sume cu multe zerouri. Atâta cifră de afaceri, atâta profit, atâtea dividende, atâţia bani pentru viitoarele case, viitoarele maşini, pentru şcolile copiilor. Şi erau puşi pe treabă şi pe făcut afaceri. Mai mult el. Ce afaceri? Orice, din care să iasă sumele pe care şi le doreau, spunea el. Clientul meu a deschis un magazin, apoi mai multe, apoi un restaurant, apoi o firmă de construcţii… şi apoi am pierdut legătura.

    Evident, când am început să vorbim, am dorit să aflu ce fac afacerile. Şi mi-a povestit. Mi-a spus că afacerile nu-i merg rău, deşi sunt într-un oarecare declin. Îi aduseseră toate bunurile despre care ştiam că şi le dorise şi multe altele, pe deasupra, la care nu se putea gândi cineva imediat după ‘90. Se zbătuse din greu ca să le obţină, cu gândul în primul rând la copii. Le dăduse mereu de toate, dar nu avusese timp şi, mai târziu, nici energie pentru ei. Nu erau apropiaţi. Intrase în vârtejul de obligaţii pe care îl naşte dezvoltarea afacerilor şi le făcuse pe toate aproape singur. Lipsise de acasă foarte mult. Soţia divorţase şi luase cu ea copiii, care nu prea voiau să-l vadă. Se bucurase vreodată de ceea ce făcea? Mi-a spus că la început îl bucuraseră banii şi poziţia socială. Dar apoi ambiţiile îi crescuseră mereu şi era atât de preocupat să le satisfacă, încât nu mai avusese timp să se gândească decât la obligaţii. Până ce s-a îmbolnăvit grav. Acum era singur, bolnav şi blazat.

    Poveşti similare există în cărţi şi în studii de caz de antreprenoriat. Aş fi preferat să citez un autor cunoscut, decât să scriu despre ceea ce am întâlnit eu, din păcate, nu o dată.

    Antreprenor cu mai multe afaceri, soţ şi tată, dar şi multă nefericire. Unii ar pune o etichetă şi ar spune: „A eşuat în realizarea echilibrului dintre viaţa profesională şi viaţa personală“. Eu nu cred în acest concept, pe care îl consider pur teoretic. Cred mai degrabă că oamenii, iar antreprenorii poate mai mult ca alţii, sunt ca nişte echilibrişti obligaţi să jongleze pe sârmă cu bile de sticlă pe care nu trebuie să le scape. Pe măsură ce apar oportunităţile şi aspiraţiile devin mai înalte, le cresc responsabilităţile. Creşte pericolul ca echilibristul, oricât de talentat, pentru că jonglează cu tot mai multe bile, să le scape pe unele şi să le spargă sau să le ciobească pe altele. Mai bine le-ar lăsa jos singur pe cele pe care le consideră mai puţin valoroase.

    Ştiu din proprie experienţă că, atunci când eşti ambiţios, e greu să accepţi că nu le poţi face pe toate deodată. Am avut şi eu momente de alegeri şi nu au fost uşoare (deşi incomparabil mai puţin dramatice ca ale antreprenorului despre care vorbeam). Au fost câteva bile de sticlă pe care le‑am spart pentru că nu am fost atentă la timp, pe altele le-am pus singură deoparte, pentru un timp sau pentru totdeauna. Cred că fiecare dintre noi avem astfel de experienţe. Important este să ni le asumăm, să învăţăm din ele şi să mergem mai departe.
    Trei lucruri m-au ajutat în momentele mele de răscruce: în primul rând să-mi înţeleg şi să-mi urmez filosofia de viaţă (claritatea şi autenticitatea ajută); în al doilea rând căldura celor din jur, cărora le-am putut spune ce probleme am şi au fost alături de mine cu sfaturi şi fapte (le sunt tuturor foarte recunoscătoare); în al treilea rând lucrul cu energia mea (fizică, mentală, emoţională, spirituală) pentru a putea fi calmă, productivă, sănătoasă şi a mă bucura în fiecare zi de viaţă şi de realizările mele.

    Cum am ajuns la aceste trei lucruri? Devenind mai atentă la mine şi în jur, documentându-mă, discutând, experimentând. Nu am pretenţia că ceea ce am să scriu în continuare este adevărul absolut, dar funcţionează la mine şi la alţii pe care-i cunosc sau despre care ştiu. Le voi prezenta pe rând.

    FIilosofia de viaţă şi interacţiunile noastre.

    Intrăm în vâltoarea vieţii fără să ştim cu adevărat cât de mult îi preţuim fiecare latură şi cum dorim ca ele să se interconecteze. Mă refer la viaţa personală, de familie, profesională şi socială. Foarte mulţi înţeleg repede cum să le armonizeze, ca pe nişte roţi, într-un angrenaj, alţii nu. Tocmai de aceea, din fericire, situaţia antreprenorului din povestea de mai sus nu este nici pe departe generală. Sunt mulţi antreprenori care au şi succes în business, dar şi o viaţă împlinită, din toate punctele de vedere. În plan profesional, îşi dau seama ce le place şi ce ştiu să facă cel mai bine, iar restul lucrurilor le deleagă. Ştiu să câştige loialitatea colegilor cărora le deleagă şi, pentru că petrec timp cu ei, ştiu în cine să aibă încredere şi pentru ce. O parte din timpul câştigat datorită delegării îl folosesc ca să se dezvolte sau ca să se odihnească şi să aibă grijă de sănătate, astfel devenind mai productivi. Iar o altă parte o petrec cu familia şi prietenii, împreună cu care fac lucruri care îi bucură pe toţi sau se implică în proiecte utile.

    Perspectiva noastră asupra vieţii se schimbă în ani. De aceea, este bine să avem un tablou la care aspirăm pentru prezent şi pe termen scurt, pe care să fim pregătiţi să-l retuşăm sau să-l schimbăm din timp în timp, când e nevoie, dar şi o imagine asupra a ceea ce vrem să lăsăm în urmă, a felului cum dorim să-şi amintească oamenii despre noi. Cu alte cuvinte, este util să ne cunoaştem propriul set de valori, misiunea şi viziunea personală, aşa cum facem în companiile noastre. Astfel, ne drămuim mai bine resursele şi suntem mai liniştiţi, pentru că luăm mai bine şi mai uşor decizii, ne simţim împliniţi.

    Ar mai fi încă ceva de adăugat, ceva ce mi-a spus tatăl meu o dată demult, când nu voiam să dau drumul niciuneia dintre bilele mele, deşi îmi era teamă că voi fi curând în pericol să le sparg: „Ai tot timpul să faci foarte multe lucruri în viaţa ta şi vei putea obţine tot ceea ce-ţi vei dori cu adevărat. Dar nu le poţi face pe toate deodată, ci pe rând. Ai răbdare şi fii înţeleaptă“. Această discuţie, de prin 1996, mi-a revenit de curând în memoria activă, atunci când am citit cartea „Un singur lucru“, a lui Gary Keller şi Jay Papasani. Ei ne invită să fim atenţi la ceea ce ne dorim cu adevărat şi să ne întrebăm: „Care este acel singur lucru pe care îl pot face în acest moment astfel încât, făcându-l, orice altceva să devină mai uşor de realizat sau chiar inutil?“. Într-adevăr, avem obiective în toate cele patru laturi ale vieţii, chiar dacă în diferitele etape ale vieţii numărul şi importanţa lor se schimbă. E bine să ne ocupăm de ele pe rând, pentru a le putea atinge mai repede, în mod armonios. Şi să ne concentrăm, pe rând asupra câte unui singur lucru din viaţa noastră personală, de familie, socială şi profesională. Încrederea în noi înşine, ritualurile, rezultatele pozitive observate cu recunoştinţă, susţinerea celor din jur – toate ajută. Nu la fel se întâmplă cu multitaskingul, care era atât de lăudat odată. Citiţi cartea, chiar merită.

    Mă opresc aici. Voi reveni peste două săptămâni cu câteva aspecte despre energie şi înţelepciune, despre relaţia noastră cu stresul, despre mult doritul şi discutatul echilibru între viaţa personală şi profesională.
     

  • Confesiunile unei stewardese:„Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele dar după o vreme ajunsesem să plâng înainte de fiecare zbor”

    O fostă însoţitoare de bord a companiei Singapore Airlines îşi povesteşte experienţele mai puţin plăcute din cadrul acestei meserii, ce au determinat-o să demisioneze. Printre problemele sale se numărau atât pasagerii necivilizaţi, dar mai ales cerinţele fizice şi emoţionale ale acestui job, nepotrivite caracterului său, arată un articol publicat de Daily Mail.

    La un an după ce a demisionat, Hilary îşi împărtăşeşte povestea prin intermediul unui blog. Ea spune că cea mai dificilă parte a fost adaptarea la diferenţele culturale şi la viciile asociate, de exemplu petrecerile staffului, unde se obişnuia să se consume mult alcool şi descrie acel loc de muncă ca fiind „un mediu toxic” .

    „Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele. Fiind înconjurată de un astfel de mediu, trebuie să te menţii fermă pe poziţii, să nu fii tentată de fumat, alcool, petreceri. Nu toţi fac asta, însă majoritatea da.” spune Hilary.

    Ea sfătuieşte alte fete care îşi doresc să lucreze ca stewardese să se gândească de două ori înainte, pentru că nu e o meserie atât de uşoară precum se crede. Deşi există şi avantaje ale acestui job, dezavantajele le întrec cu siguranţă. „Nu este o oboseală normală. E greu de explicat. E vorba despre o combinaţie între oboseală fizică, psihică şi mult stres. În plus, te afli în majoritatea timpului într-un tub de metal, cu puţin oxigen”.

    Printre părţile bune, Hilary menţionează, totuşi, „salariul foarte bun, mâncarea excelentă din diferite ţări şi, mai ales, oamenii pe care îi cunoşti şi experienţele de viaţă”. Fosta stewardesă menţionază că jobul nu e, în esenţă, unul rău, însă nu a fost unul potrivit pentru ea.

  • Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma contestă controlul judiciar dispus de procurorii DNA

    Cererile lui Vlad şi Mircea Cosma sunt analizate vineri de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    Plângerea împotriva controlului judiciar depusă de Sebastian Ghiţă urmează să fie analizată de judecătorii de la instanţa supremă în 24 februarie.

    Deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, omul de afaceri Mihail Coman şi omul de afaceri Liviu Munteanu se află sub control judiciar în dosarul fraudării de fonduri europene în care cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.

    Herţanu şi Ciorbă au contestat măsura arestului preventiv, magistraţii ICCJ urmând să dezbată cererile lor în 27 februarie.

    În acelaşi dosar, joi seară a fost reţinut omul de afaceri Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering SRL, firmă despre care procurorii susţin că a obţinut şi decontat fraudulos fonduri europene în proiectul de la Comarnic. El va fi prezentat vineri cu propunere de arestare preventivă judecătorilor de la ICCJ.

    Potrivit DNA, pentru a obţine contractul cu SC Hidro Prahova, firma la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar, Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu, au fost sprijiniţi de deputaţii Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma.

    Conform procurorilor, în perioada 2011 – 2015, preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale – activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai S.C. Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

    Deputatul de Prahova Sebastian Ghiţă şi fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi că ar fi intervenit pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale la nivelul unor funcţionari ai S.C. Hidro Prahova SA şi ar fi exercitat intervenţii asupra directorului general al acestei firme, pentru ca, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care aceştia le aveau, să determine atribuirea nelegală a contractului de la Comarnic către asocierea S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL. De asemenea, cei doi deputaţi sunt acuzaţi că au făcut intervenţii şi pe parcursul derulării contractului, pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală a plăţilor.

    “Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.

    Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

  • Plângere penală a PSD Cluj, care cere verificarea listelor suplimentare din primul tur al alegerilor

    Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma “turismului electoral a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a spus că PSD Cluj a depus, marţi, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru infracţiunea de fraudă la vot, cerând verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţul Cluj, deoarece numărul celor care votat pe aceste liste, peste 51.000 de persoane, a fost foarte mare.

    ”Parchetul să-i verifice pe cei care au votat de mai multe ori, în condiţiile în care mai mulţi membri de partid ne-au reclamat faptul că pe aceste liste au fost mulţi cetăţeni din Tulcea, Prahova, Braşov, Vâlcea, ceea ce ne indică turism electoral. Raportat la aceste constatări, credem că a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”, a spus Lăpuşan.

    Potrivit acestuia, PSD Cluj cere să se verifice dacă persoanele care au votat pe listele suplimentare au votat şi pe listele electorale permanente din localitatea de domiciliu, dacă au completat declaraţiile pe proprie răspundere, dar să se verifice şi dacă semnăturile de pe listele suplimentare corespund cu cele de pe declaraţiile pe proprie răspundere.

    În judeţul Cluj au votat pe listele suplimentare în primul tur al alegerilor prezidenţiale un număr de 51.714 persoane, dublu faţă de cifra înregistrată la alegerile prezidenţiale din 2009.

    Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat detaşant de Klaus Iohannis în judeţul Cluj, el obţinând 42,53% din voturi, în timp ce Victor Ponta, a obţinut 23,79 % din voturi.

  • Plângere penală a PSD Cluj, care cere verificarea listelor suplimentare din primul tur al alegerilor

    Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma “turismului electoral a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a spus că PSD Cluj a depus, marţi, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru infracţiunea de fraudă la vot, cerând verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţul Cluj, deoarece numărul celor care votat pe aceste liste, peste 51.000 de persoane, a fost foarte mare.

    ”Parchetul să-i verifice pe cei care au votat de mai multe ori, în condiţiile în care mai mulţi membri de partid ne-au reclamat faptul că pe aceste liste au fost mulţi cetăţeni din Tulcea, Prahova, Braşov, Vâlcea, ceea ce ne indică turism electoral. Raportat la aceste constatări, credem că a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”, a spus Lăpuşan.

    Potrivit acestuia, PSD Cluj cere să se verifice dacă persoanele care au votat pe listele suplimentare au votat şi pe listele electorale permanente din localitatea de domiciliu, dacă au completat declaraţiile pe proprie răspundere, dar să se verifice şi dacă semnăturile de pe listele suplimentare corespund cu cele de pe declaraţiile pe proprie răspundere.

    În judeţul Cluj au votat pe listele suplimentare în primul tur al alegerilor prezidenţiale un număr de 51.714 persoane, dublu faţă de cifra înregistrată la alegerile prezidenţiale din 2009.

    Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat detaşant de Klaus Iohannis în judeţul Cluj, el obţinând 42,53% din voturi, în timp ce Victor Ponta, a obţinut 23,79 % din voturi.

  • Un politician din Japonia ar putea să dea lecţii de actorie celor de la noi. A plâns în cadrul unei emisiuni televizate


    Ryutaro Nonomura, în vârstă de 47 de ani, trebuit să dea explicaţii pentru folosirea în scop personal a 30.000 de dolari. Invitat în cadrul unei emisiuni, acesta a avut o criză de isterie şi a început să plângă şi să ţipe, fără a rosti însă ceva cu sens. Ryutaro Nonomura a recunoscut că a făcut 195 de excursii în interes personal.

    Cei de la Hollywood Reporter au încercat să traducă vorbele politicianului: “Indiferent pe cine votezi, e acelaşi lucru…Am vrut să devin candidat politic…Japonia…Japonia…Am vrut doar să schimb lumea…Îmbătrânirea societăţii…nu e doar problema prefecturii noastre, e a poporului japonez….Am pus pariu pe viaţa mea…Nu înţelegeţi…”, a încercat să spună Nonomura.

    Ryutaro Nonomura a fost ales în post în anul 2011. Videoclipul de mai jos a înregistrat peste 2 milioane de vizualizări până în prezent.

     

  • Facebook schimbă regulile privind fotografiile. Femeile vor avea voie să posteze poze în care alăptează

    Decizia Facebook vine după ce mii de persoane s-au plâns de modul în care Facebook administrează fotografiile postate. Până în prezent, orice poză în care se puteau vedea sânii unei femei era considerată a avea caracter explicit sexual. Compania a cerut însă moderatorilor să analizeze mai mulţi factori înainte de a decide eliminarea unei postări.

    Astfel, pozele ce prezintă alăptarea unui copil nu vor mai fi considerate ca având caracter sexual. Această regulă se va aplica pentru mai multe tipuri de fotografii considerate non-sexuale.

    Francesca Entwistle, una dintre cele mai cunoscute activiste împotriva cenzurii de pe Facebook, a declarat următoarele: “Este bine că Facebook a răspuns, într-un final, solicitărilor venite de la atâţi utilizatori. Ei voiau doar să împărtăşească şi cu alţii momentele petrecute alături de bebeluş.”