Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
„Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
Trăim în două lumi diferite.
Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă.
Tag: plangere
-
Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd
-
Confesiunile unei stewardese:„Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele dar după o vreme ajunsesem să plâng înainte de fiecare zbor”
O fostă însoţitoare de bord a companiei Singapore Airlines îşi povesteşte experienţele mai puţin plăcute din cadrul acestei meserii, ce au determinat-o să demisioneze. Printre problemele sale se numărau atât pasagerii necivilizaţi, dar mai ales cerinţele fizice şi emoţionale ale acestui job, nepotrivite caracterului său, arată un articol publicat de Daily Mail.
La un an după ce a demisionat, Hilary îşi împărtăşeşte povestea prin intermediul unui blog. Ea spune că cea mai dificilă parte a fost adaptarea la diferenţele culturale şi la viciile asociate, de exemplu petrecerile staffului, unde se obişnuia să se consume mult alcool şi descrie acel loc de muncă ca fiind „un mediu toxic” .
„Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele. Fiind înconjurată de un astfel de mediu, trebuie să te menţii fermă pe poziţii, să nu fii tentată de fumat, alcool, petreceri. Nu toţi fac asta, însă majoritatea da.” spune Hilary.
Ea sfătuieşte alte fete care îşi doresc să lucreze ca stewardese să se gândească de două ori înainte, pentru că nu e o meserie atât de uşoară precum se crede. Deşi există şi avantaje ale acestui job, dezavantajele le întrec cu siguranţă. „Nu este o oboseală normală. E greu de explicat. E vorba despre o combinaţie între oboseală fizică, psihică şi mult stres. În plus, te afli în majoritatea timpului într-un tub de metal, cu puţin oxigen”.
Printre părţile bune, Hilary menţionează, totuşi, „salariul foarte bun, mâncarea excelentă din diferite ţări şi, mai ales, oamenii pe care îi cunoşti şi experienţele de viaţă”. Fosta stewardesă menţionază că jobul nu e, în esenţă, unul rău, însă nu a fost unul potrivit pentru ea.
-
Au şi ei problemele lor: Germanii se plâng că nu pot să doarmă din cauza zgomotelor făcute de arici în sezonul de împerechere
Sezonul de împerechere al aricilor se întinde din aprilie până în septembrie. Poliţia germană a primit mai multe telefoane cu reclamaţii legate de zgomotele care veneau din grădini pe timpul nopţii. Plângerile semnalau fie faptul că vecinii se manifestă prea zgomotos în timpul sexului ori că un animal a fost rănit sau că e posibil să fie un hoţ în grădină.
Echipajele trimise de serviciile de urgenţă au raportat în cele mai multe cazuri că sursa zgomotelor ar fi fost arici care se împerechează.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine sunt moştenitorii imperiului BMW şi de ce se plâng ei că au o viaţă mult mai grea decât îşi imaginează toată lumea
Responsabilitatea uriaşă şi gelozia celor din jur, care vin la pachet cu moştenirea unei averi uriaşe, sunt poveri greu de înţeles, potrivit lui Susanne Klatten şi Stefen Quandt, miliardarii care deţin aproape jumătate din producătorul auto german BMW.
„Majoritatea crede că stăm mereu pe un yacht aflat pe Mediternată”, şi-a început povestea Susanne Klatenn într-un interviu acordat Manager Magazin. „Rolul de gardian al averii include nişte aspecte personale care nu sunt chiar atât de drăguţe.”
Klatten, al cărei tată, Herbert Quandt, a ajutat la salvarea companiei BMW spre finalul anilor 1950, este a doua cea mai bogată persoană din Germania, cu o avere estimată la 18,6 miliarde de dolari, potrivit Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg. A ajutat de asemenea la construirea companiei din industria chimică Altana şi a producătorului de carbon Qarbon.
Quandt, care deţine acţiuni în cadrul companiei logistice Logwin şi a companiei de produse homeopatice Heel, are o avere netă de 15,5 miliarde de dolari. Atât el, cât şi sora sa, deţin locuri în consiliul director al BMW. „Pentru niciunul dintre noi banii nu sunt cei care ne motivează. Mai presus de tot ceea ce facem este nevoia de a asigura locuri de muncă în Germania.”
Cei doi moştenitori spun că sunt confortabili cu rolurile lor, dar iniţial s-au luptat cu decizia de a accepta poziţii atât de înalte în companie la vârste foarte fragedă.Quandt, care avea 30 de ani când a primit primul loc în board, spune că ar fi vrut să lucreze timp de câţiva ani ca „simplu manager de produs” undeva sau să studieze arhitectura.
„Punctul meu de pornire nu a existat: aşadar, a trebuit să vin de nicăieri şi să le arăt tuturor cum se fac lucrurile.”, a spus Quandt. „Mi-am pus mereu întrebări, asociate cu îndoiala asupra mea.”
Klatten, care a câştigat notorietate în 1978 când poliţia a descoperit un complot de răpire a sa şi a mamei sale, Johanna, adaugă. „Potenţialul nostru derivă din rolul de a fi un moştenitor şi de a dezvolta moştenirea noastră. Muncim din greu în fiecare zi”. -
Poliţista care s-a plâns de maşinile MAI îşi continuă RĂFUIALA cu statul: Instituţiile au ajuns „bătaia de joc a unor birjari semianalfabeţi”
Poliţista din Paşcani a scris, joi, pe pagina de Facebook că, după terminarea şcolii s-a lovit de realitate, „realitatea crudă, în care o mână de infractori conduc România”.Angajata MAI a devenit cunoscută după ce săptămâna trecută s-a plâns de maşinile cu care lucrează unii poliţişti.Andrada Voicu a susţinut, într-o postare publicată joi pe Facebook, că a intrat în sistem în 2014 cu speranţa că va contribui la schimbarea lumii în bine, dar a constatat că, în realitate, „poliţiştii demni şi oneşti sunt băgaţi în aceeaşi oală cu lichelele parşive şi laşe”.„Jurământ, 2014. Când am intrat în acest sistem, eram un copil naiv şi credeam că voi fi un om care va contribui la schimbarea lumii în bine, câte puţin în fiecare zi. Îmi imaginam atunci că voi face parte dintr-o Poliţie sănătoasă, demnă şi curajoasă. Nu ştiam că de fapt, după ce ieşi de pe băncile şcolii, te loveşti cu capul de un zid mare. Acela al realităţii. O realitate crudă, în care o mână de infractori conduc România. O realitate crudă în care te înconjori fără să vrei de oameni laşi, ce fug de răspundere. O realitate în care poliţiştii ar trebui să îşi facă treaba aşa cum scrie în cărţi. În cărţile de tactică politienească şi comunicare profesională, pe care le-am citit 2 ani, în timpul şcolii. O realitate în care poliţiştii demni şi oneşti sunt băgaţi în aceeaşi oală cu lichelele parşive şi laşe cu care şi nouă, celor tineri şi naivi, ne este ruşine. RUŞINE!”, a scris poliţista pe reţeaua de socializare. -
Româncă din Londra: „Eu nu va inteleg pe unele. Infirmiere nu vreti sa lucrati, in curatenie faceti figuri iar de hotele fugiti
Angajatorii din România se plâng de cerinţele exagerate ale angajaţilor tineri care vor program scurt plătit foarte bine. Unii angajatori spuneau că tineri refuză 1,500 de lei lunar pentru că trebuie să se trezească la 5 dimineaţă. În Marea Britanie se pare că lucrurile stau la fel. O româncă din Londra ce lucrează de peste 10 ani în recrutări a răbufnit pe Facebook după cerinţele exagerate ale românilor din Marea Britanie.Pe grupul de Facebook Romani in Londra, Monica Georgiana a scris: Eu nu va inteleg pe unele. Infirmiere nu vreti sa lucrati, in curatenie faceti figuri iar iar de hotele fugiti. Pai unde vreti madamelor sa lucrati sau la ce post aspirati voi? Fara o pregatire, fara aspect, fara engleza, fara nimica?
Ca sa lucrezi ca asistenta medicala iti trebuie o universitate,o scoala,o engleza,un aspect ingrijit…nu toata lumea poate profesa din prima.
Ca sa lucrezi in team leading tot asa, ai nevoie de scoala de experienta…..in management tot asa…nu vii tu cu 8 clase doar fara sa faci nimic extra sa te ceri team leader.Un exemplu doar.
Incetul cu incetul se invata alfabetul, eu asa stiuLucrez in recrutari de peste 10 ani sa zic si cunosc cazuri care pur simplu trebuie sa ai o rabdare de fier sa accepti si sa recrutezi incontinuare cu zambetul pe buze”.
-
Cea mai mare frică a unei tinere care şi-a pierdut contul de Instagram este că va trebui să lucreze ca un om normal de la 9-5: „Eu nu sunt făcută pentru aşa ceva”
O tânără devenită vedetă în social media a postat un videoclip în care plânge în hohote gândindu-se că va trebui să lucreze să înceapă un program de muncă în corporaţie de la 9 la 5, după ce i-a fost şters contul de Instagram.
Jessy Taylor, în vârstă de 21 de ani din Tampa, Florida, avea 113.000 de fani pe social media. Ea a declarat că nu este făcută să lucreze.„Ştiu că oamenii doresc să mă vadă la pământ şi celor 90% care muncesc de la 9 la 5 le spun că eu nu sunt aşa, eu sunt în LA ca să nu ajung aşa”, a spus Jessy Taylor.
Jessy a adăugat că a fost o „ratată” înainte de a-şi construi o prezenţă online şi că ea a lucrat pentru McDonald’s, adăugând că nu vrea să se întoarcă la acea viaţă.„Am fost prostituată. Obişnuiam să ma dezbrac în fiecare zi. Nu mai fac asta pentru ca îmi câştig toţi banii online. Nu vreau să mă întorc la acea viaţă. Ceea ce unii dintre voi trebuie să realizaţi este că nu am aptitudini, am o datorie de douăzeci de mii de dolari, aşa că nu pot merge la şcoală chiar dacă aş vrea. Am lucrat la McDonald’s înainte de a face YouTube, Instagram, înainte de a avea 100.000 de adepţi, înainte de a avea totul în viaţa mea”, a spus Jessy Taylor.
Ea a terminat clipul împărtăşindu-şi frica de a ajunge iar „o prostituată fără adăpost care se droghează cu metamfetamină.”
-
Firea nu renunţă la stimulente, deşi s-a plâns de bugetul tăiat: Şi în 2019 vom da. Anul trecut am dat ajutoare de 400 milioane de lei
„Aşa cum am promis, chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României, Primăria Capitalei va continuă să încurajeze natalitatea, să susţină educaţia copiilor şi să îmbunătăţească viaţa celor care fac parte din categorii sociale vulnerabile. Bucureştenii nu trebuie să suporte consecinţele unor răzbunări politice, aşa că vom face tot ce este necesar că cele şase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetăţeni, să se deruleze şi în anul 2019. Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei”, precizează Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.Potrivit reprezentanţilor PMB, stimulentele financiare acordate până la data de 31.01.2019 sunt:Stimulentul financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap în cuantum de 500 lei/luna. Total suma plătită este de 273.109.500 lei.Stimulentul financiar pentru copiii încadraţi în grad de handicap în cuantum de 1.000 lei/luna. Total suma plătită: 61.976.000 lei. Stimulentul financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 2.500 lei net/nou-născut. Total suma plătită: 51.642.500 leiAjutorul social comunitar pentru familia monoparentală cu un total de 267.800 lei. Programul voucher Maternă, cu un număr de beneficiari/dosare aprobate de 12.792 şi cu un total suma plătită de19.453.000 lei. -
Staţii de autobuz ca în Dubai, într-o comună din Prahova; oamenii se plâng de calitatea maşinilor | FOTO
Primarul comunei Brazi, Leonaş Radu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că au fost montate 11 staţii de autobuz, după modelul celor din Dubai, dar acestea nu sunt încă funcţionale.
„Sunt 11 staţii de autobuz în total. Nu e făcută recepţia. Aşteptăm să montăm contorul de energie electrică şi vor fi funcţionale”, a declarat Leonaş Radu.
Acesta a precizat că staţiile sunt ultramoderne, au aer condiţionat pentru vară, dar şi calorifere pentru ca oamenilor să nu le fie frig iarna.
-
Back to school: Cât costă să cumperi rechizite şi să pregăteşti un copil de şcoală
În timp ce pentru copii începerea şcolii vine cu teme şi trezit de dimineaţă, iar pentru părinţi reprezintă un stres în plus şi multe cheltuieli, producătorii de rechizite pot să se plângă doar de volumul de muncă, generat de dublarea vânzărilor din această perioadă.
“Aproximativ 40% din volumul total de rechizite vândute de companie pe parcursul unui an de zile este realizat în intervalul iulie-septembrie”, spune Marilena Zamfir, directorul executiv al Dacris, distribuitor la nivel naţional, în toate lanţurile mari de retaileri şi librării, al unei serii de branduri de profil precum Pilot, Casio şi Toy Color.
Reprezentanta Dacris spune că în ultimii doi ani a remarcat o creştere de 10-15% a bonului mediu şi se aşteaptă ca trendul să îşi continue traiectoria ascendentă. „Din datele pe care le avem din online, valoarea medie a unei achiziţii de la persoane juridice a crescut cu aproximativ 25%, în cazul celor fizice creşterea fiind mai liniară.” Zamfir observă că printre factorii care au dus la o evoluţie pozitivă a pieţei şi a consumului de rechizite se numără creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor şi accesul facil la o diversitate mare de produse atât în mediul online, cât şi în cel offline. Herlitz România, parte integrantă a grupului Pelikan, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 11 milioane euro, iar trendul în 2018 este unul ascendent. În acest moment, compania are un număr de 77 de angajaţi, plus colaboratori externi.
În ceea ce priveşte grupul Dacris, acesta a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, iar creşterea de 10% pe care reprezentanţii companiei o preconizau la începutul anului a fost deja atinsă în primul semestru al acestui an.
Valoarea pieţei locale de profil este greu de determinat, susţin reprezentanţii celor două companii, deoarece „piaţa rechizitelor se întrepătrunde în anumite zone cu cea de office şi există chiar şi firme care nu sunt de profil şi îşi adjudecă proiecte care fac parte din piaţa rechizitelor”, argumentează Horaţiu Nicolau, directorul general al Herlitz România.
Totuşi, „dacă ar fi să luăm în calcul atât faptul că piaţa de articole pentru şcoală şi hobby în zona UE este estimată la 30 de miliarde de euro, din care Germania are un consum de 4 miliarde de euro şi Marea Britanie 3,5 miliarde de euro, cât şi faptul că în România piaţa de carte se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, estimăm că în total această categorie de produse tinde spre aproximativ 100 de milioane de euro în România, din care 40-50% se realizează în perioada de Back To School”, spune Marilena Zamfir.
În opinia lui Horaţiu Nicolau, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România stă destul de bine, deoarece „în ultimii trei ani piaţa s-a maturizat destul de mult, devenind una la fel de dinamică şi selectivă ca şi cea din vest”.
Pe de altă parte, Marilena Zamfir observă că, momentan, românii alocă rechizitelor circa 10% din salariul mediu lunar, valoarea medie a achiziţiilor încadrându-se între 100 şi 300 de lei, „departe de consumul înregistrat în UE unde, în medie, un consumator alocă 350 de euro acestor produse”.
Una dintre schimbările esenţiale pe care Nicolau le remarcă pe piaţă în ultimii ani este „migrarea vânzărilor din zona tradiţională înspre online. Clientul devine tot mai comod şi mai dornic de a fi informat corect”.
Totodată, tendinţele consumatorilor sunt orientate din ce în ce mai mult spre zona de produse premium. Zamfir remarcă o rafinare a gusturilor consumatorilor români în ceea ce priveşte alegerea rechizitelor şcolare şi că aceştia sunt tot mai atenţi la calitatea materialelor din care sunt confecţionate.
„Consumatorul român apreciază din ce în ce mai mult diversitatea şi calitatea crescută în rândul produselor pentru şcoală şi nu numai. Vedem, din ce în ce mai des, clienţi care caută produse care îmbină eficienţa cu atenţia la detalii şi finisaje şi chiar acordă o grijă mai mare asupra calităţii materialelor folosite.” Ea spune că, în prezent, accentul nu mai cade pe preţul cel mai mic, iar acesta a ajuns să conteze mult mai puţin, aceasta fiind o consecinţă normală a faptului că avem de-a face cu un consumator cu multe surse de informare la îndemână, pe care le foloseşte, ceea ce îl face avizat, educat şi cu aşteptări mai mari.
Ideea este susţinută şi de Horaţiu Nicolau: „Clienţii doresc să aibă cele mai noi produse, fiind la zi cu toate trendurile şi inovaţiile apărute în piaţa de profil. Deci vorbim de un client selectiv. Totuşi, în continuare un factor important, alături de gusturi, rămâne aspectul financiar, fiecare având un buget destul de clar stabilit pentru achiziţiile de şcoală”.
În ciuda trendului digitalizării şi a dezvoltării mediilor de informare şi comunicare moderne, rechizitele rămân o categorie de produse importante în viaţa fiecărui copil. „Deşi ne-am aşteptat la o restrângere a pieţei de profil, ultimii ani au fost caracterizaţi de o creştere uşoară a apetitului de consum”, spune Horaţiu Nicolau.
În ceea ce priveşte digitalizarea, reprezentanţii celor două companii nu o văd ca pe un pericol pentru businessurile pe care le conduc. „Digitalizarea este o realitate a timpurilor noastre şi nu vedem în ea o ameninţare. Încercăm să o integrăm, înţelegând şi explicând în acelaşi timp că tradiţia nu va dispărea niciodată. Conexiunile emoţionale, trăirile, gândirea şi creativitatea sunt stimulate de scrisul de mână”, spune reprezentantul Herlitz. „Aceasta (digitalizarea – n.red.) afectează mai mult rechizitele clasice, care sunt substituite de mijloace moderne de învăţare, însă cele două pot coexista, le putem chiar combina ca să obţinem maximul din orice situaţie educaţională.
Digitalizarea este parte a progresului şi a schimbărilor la care asistăm”, spune şi Marilena Zamfir.
Se poate lua în calcul situaţia în care copiii nu vor mai apela la pix şi hârtie în cadrul cursurilor? „Putem vorbi de situaţii punctuale în care anumite materii, anumiţi profesori sau anumite şcoli vor demara proiecte pilot complet digitalizate, dar să extrapolăm asta la un astfel de scenariu este deocamdată imposibil. Modernul şi tradiţionalul se vor îmbina mereu, iar arta de a le îmbina în pas cu timpul este cheia reuşitei”, crede Nicolau. La fel, Marilena Zamfir este de părere că „este necesar un echilibru care să ne ajute să ţinem pasul cu tehnologia, dar care să nu ne îndepărteze de spiritul creativ care stă la baza caracterului uman. Părinţii şi profesorii ar trebui să încurajeze copiii să scrie şi să citească cât mai mult şi să le dea ustensilele potrivite: creioane, pixuri, stilouri, hârtie colorată, iar copiii vor avea o satisfacţie mult mai mare devenind din spectatori (la televizor), creatori”.
Educaţia este considerată astăzi un subiect destul de controversat, crede Nicolau. „Informaţiile sunt mult mai uşor accesibile copiilor în mod direct fără intermediari, rolul educatorului schimbându-se de la cel care înainte aducea informaţia, la cel de paznic sau gardian al acesteia. Astăzi părinţii îşi asumă din ce în ce mai mult responsabilitatea educării propriilor copii, pe când copiii au posibilitatea de a încerca mult mai multe modalităţi de învăţare, se simt mai implicaţi în deciziile propriului parcurs educativ. Totodată, faptul că au în permanenţă acces la tehnologie le oferă posibilitatea să fie autodidacţi”, concluzionează el.