Tag: piloti

  • China va avea nevoie să pregătească 500.000 de piloţi pentru aviaţia civilă, până în 2035

    Cererea mare de specializare în domeniul aviaţiei are loc în condiţiile în care China va permite de anul viitor avioanelor private să zboare la altitudini de sub 1.000 de metri fără să fie necesară aprobarea armatei, în vederea dezvoltării infrastructurii de transport.

    Marii operatori aerieni nu vor fi afectaţi de faptul că peste 200 de noi companii au solicitat licenţe de operare în domeniul serviciilor de transport aerian, în timp ce persoanele cu venituri mari vor să obţină permise pentru pilotarea avioanelor proprii.

    Autoritatea pentru aviaţie civilă din China poate pregăti doar 100 de studenţi pe an. În China mai există 12 şcoli private de pilotaj, iar companiile străine sunt atrase de această nouă piaţă, costul cursurilor putând ajunge la sute de mii de dolari de persoană.

    Salariul este bun pentru un pilot de aviaţie generală. Pot rambursa uşor cei 500.000 de yuani (81.750 dolari) împrumutaţi, în doi ani, după ce mă angajez“, a declarat Zong Rui, în vârstă de 28 de ani, fost soldat în provincia chineză Shandong, care urmează un curs de pilotaj general la Tianjin, localitate aflată în apropiere de Beijing.

    În acest an, autorităţile de la Beijing urmează să publice reglementările privind deschiderea traficului aerian la altitudini de sub 1000 de metri din 2015, urmând ca până în 2020 să se ajungă până la 3.000 de metri.

    Producătorii mondiali de avioane mici, precum Cessna Aircraft Company, Pilatus Aircraft sau Piaggio Aero Industries urmăresc de mult timp să intre pe piaţa chineză de aviaţie generală.

    Între alte companii străine interesate se află Indra Sistemas din Spania, prima companie străină certificată să implementeze un simulator de zbor pentru elicoptere în China.

  • Grevă la Lufthansa. Ce zboruri spre şi din Bucureşti vor fi afectate

    Sindiactul piloţilor din cadrul Lufthansa a anunţat o grevă pentru zborurile de lung curier, marţi, 21 octombrie, imediat după greva prevăzută pentru luni după-amiază pe liniile interne. Greva urmează să afecteze circa 2100 de zboruri şi peste 200.000 de pasageri.
    Ce zboruri din şi spre România vor fi afectate:

     

    Sosiri în Bucureşti
    – LH1422 20. Octombrie 2014
    20:20 Frankfurt 23:35 Bucureşti
    – LH1418 21. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti
    – LH1420 21. Octombrie 2014
    13:45 Frankfurt 17:05 Bucureşti
    – LH1654 21. Octombrie 2014
    15:40 Munich 18:35 Bucureşti
    – LH1422 21. Octombrie 2014
    20:25 Frankfurt 23:40 Bucureşti
    – LH1418 22. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti

     

    Plecari din Bucureşti
    – LH1419 20. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1423 21. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
    – LH1657 21. Octombrie 2014
    06:40 Bucureşti 07:45 Munich
    – LH1419 21. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1421 21. Octombrie 2014
    18:15 Bucureşti 19:50 Frankfurt
    – LH1423 22. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
     

     

  • Precizări legate de protestul personalului de la TAROM şi orarul de zbor

    Biroul de presă al companiei TAROM a emis un comunicat prin care face anumite precizări referitoare la situaţia actuală şi orarul de zbor.

    Protestul unor piloţi şi însoţitori de bord continuă marţi, iar pentru soluţionarea acestuia au avut loc întâlniri între reprezentanţii conducerii companiei şi Ministerul Transporturilor şi cei ai personalului navigant pentru analizarea situaţiei.

    Părţile au stabilit să poarte discuţii în următoarele zile pentru identificare unor soluţii pentru decongestionarea situaţiei astfel încât operearea zborurilor să se facă în condiţii normale. Totodată, piloţii s-au angajat să asigure cursele următoare pentru ca pasagerii să nu fie puşi în situaţii neplăcute. Dintr-o medie de 59 de curse pe zi (interne, externe, chartere), din cauza lipsei de personal navigant apt de zbor (însoţitori de bord), compania TAROM  are în acest moment 4 anulări şi 3 întârzieri. Curse întârziate până la acest moment:

    ROT 315/6 Bucureşti –Munchen – Bucureşti
    ROT 381/2 Bucureşti –Paris – Bucureşti
    ROT 261/2 Bucureşti –Istanbul – Bucureşti

    Curse anulate:

    ROT 301/2 Bucureşti –Frankfurt – Bucureşti.  Pasagerii reprogramaţi pe RO 305/6 Bucureşti – Frankfurt – Bucureşti
    ROT 351/2 Bucureşti –Geneva – Bucureşti
    ROT 701/2 Bucuresti-Iasi-Bucureşti
    ROT 201/2 Bucuresti-Chisinau-Bucureşti

    Pasagerii curselor TAROM care vor avea întârzieri sau vor fi anulate beneficiază de asistenţă conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor. Compania TAROM le stă la dispoziţie în agenţiile sale sau prin call center.

  • Protestul angajaţilor Tarom continuă marţi. Zborurile ar putea fi întârziate sau anulate

    “Deşi în acest moment nu există zboruri anulate, Compania Tarom anunţă astăzi, 16.09.2014, întârzieri şi posibile anulări ale zborurile pe curse interne şi externe. TAROM se confruntă cu o lipsă de personal navigant apt de zbor (piloţi şi însoţitori de bord). Continuă şi astăzi întâlnirile dintre reprezentanţii conducerii companiei şi cei ai personalului navigant pentru deblocarea situaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Pasagerii curselor Tarom care vor avea întârzieri sau vor fi anulate vor primi asistenţă, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor. Pasagerii pot solicita informaţii prin agenţiile companiei sau prin call center, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00 şi sâmbătă, între orele 09.00 şi 14.00, la numerele de telefon 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti), 021.204.64.64, 021.303.44.00 sau 021.303.44.44.

    “Compania TAROM regretă situaţia creată şi depune toate eforturile pentru desfăşurarea normală a zborurilor”, se mai arată în comunicatul citat.

    Luni, şapte curse Tarom, între care două externe, au fost anulate, iar alte două au avut întârzieri, în urma unui protest spontan al unor piloţi şi copiloţi.

    “Aceste neregularităţi ale zborurilor au apărut din cauza unor acţiuni spontane ale echipajelor Tarom (piloţi şi copiloţi). Momentan, compania nu a primit o informare oficială din partea acestor echipaje”, arăta compania, într-un comunicat de presă.

    Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a solicitat conducerii şi sindicatelor Tarom să înceapă negocierile şi să găsească rapid soluţii pentru ca activitatea operatorului aerian să revină la normal.

    “În urma acţiunilor unor piloţi ai Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom ce au dus la anularea mai multor zboruri Tarom, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a solicitat conducerii companiei, ce este sub autoritatea Ministerului Transporturilor, să ia măsurile ce se impun pentru deblocarea acestei situaţii. Ministrul Transporturilor face apel atât la conducerea companiei, cât şi la sindicatele din Tarom ca până cel târziu la sfârşitul acestei zile (luni, n.r.) să se aşeze la masa negocierilor şi să găsească rapid soluţii, astfel încât activitatea Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române să revină la normal”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

    Ministrul Transporturilor a solicitat celor două părţi implicate să urgenteze procedura de negociere pentru ca pasagerii să nu aibă de suferit şi a atras atenţia că “soluţiile se pot găsi doar într-un cadru instituţional adecvat, nu de pe poziţii de forţă”, potrivit sursei citate.

    Ioan Rus a convocat marţi, la sediul instituţiei, conducerea şi sindicatele din Tarom, în vederea deblocării situaţiei care a dus la întârzierea sau anularea mai multor zboruri.

  • Piloţii de la Germanwings, filială a Lufthansa, au intrat în grevă pentru şase ore

    Mişcarea socială, prevăzută să se desfăşoare între orele 06.00-12.00 (07.00-13.00, ora României), urma să conducă la anularea a 116 zboruri din 164, a continuat purtătoarea de cuvânt a Germanwings.

    Aproximativ 15.000 de pasageri ar putea fi afectaţi de această grevă, a adăugat ea. Germanwings asigură majoritatea zborurilor intraeuropene ale Lufthansa, principala companie aeriană de pe continent.

    Grevele în transportul aerian din Germania nu generează însă haosul care se poate observa în alte ţări europene. Călătorii sunt avertizaţi din timp prin SMS sau prin e-mail şi, în general, îşi iau măsuri de precauţie, schimbând zborul sau luând trenul.

    Greva a fost decisă joi de sindicatul piloţilor Cockpit, în urma eşecului negocierilor cu patronatul.

    Săptămâna trecută, sindicatul a întrerupt negocierile pe care le purta cu conducerea Lufthansa asupra condiţiilor de pensionare a piloţilor din cadrul grupului german şi a ameninţat cu greva.

    O grevă de trei zile a piloţilor Lufthansa, la începutul lui aprilie, care a condus la anularea a mii de zboruri, deja a costat compania 60 de milioane de euro.

  • Şapte cele mai terifiante aterizări din lume: destinaţiile la care trebuie să fiţi atenţi când vă urcaţi într-un avion

    1. Aeroportul Internaţional Prinţesa Juliana, din St. Maarten, Caraibe

    2.   Aeroportul Kai Tak din Hong Kong

    3.   Aeroportul Lukla din Nepal

    4.  Aeroportul Ice Runway din Antarctica

    5.  Aeroportul Wellington International din Noua Zeelandă

    6.  Aeroportul Courchevel din Franţa

     

    7.  Aeroportul LaGuardia din New York City, SUA

  • GREVA piloţilor Lufthansa s-a încheiat: Traficul aerian în Germania revine la normal, după trei zile de grevă

    Primele avioane au început să aterizeze imediat după ora locală 5.00 (6.00, ora României), a anunţat o purtătoare de cuvânt a Lufthansa. Compania a prevăzut 1.800 de zboruri pentru sâmbătă. Aproximativ 40 de zboruri nu vor avea loc, “din motive operaţionale”.

    O revenire la normal putea fi constatată şi la o filială Lufthansa, compania Germanwings.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul avionului Malaysia Airlines: Cine sunt PILOŢII aeronavei dispărute

     Site-ul CNN realizează un profil al celor doi piloţi ai aeronavei Boeing 777, care a dispărut în urmă cu o săptămână, întrebându-se dacă este posibil ca unul dintre cei doi să fie responsabil pentru tot ceea ce s-a întâmplat.

    Potrivit sursei citate, avionul companiei Malaysia Airlines era pilotat în momentul dispariţiei de căpitanul Zaharie Ahmad Shah, ofiţer al aviaţiei civile din Malaysia, şi de ofiţerul Fariq Ab Hamid.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Aflat într-o permanentă goană pe şoselele americane, protagonistul filmului trece de la răzbunare la izbăvire, ţinând publicul cu sufletul la gură de la început până la final.

    Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE FOTO)

    Tobey Marshall (Aaron Paul), un mecanic dependent de maşini şi curse ilegale, face tot posibilul să ţină deschisă afacerea familiei. Astfel, se parteneriaza cu Dino Brewster (Dominic Cooper), un fost pilot NASCAR, pe cât de bogat pe atât de arogant. În urma unei curse care îl putea salva de la faliment, Tobey este trimis la închisoare după ce partenerul său îl trădează. Odată eliberat, el este hotărât să se răzbune, iar singura modalitate de a reuşi este aceea de a-l învinge pe Dino într-o cursă underground cu miză imensă.

    Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE VIDEO)

    O acţiune cu cifră octanică mare, “Need for Speed: Începuturi 3D” impresionează prin maşini puternice, curse contra-cronometru, urmăriri, explozii şi adrenalină, din martie pe marile ecrane.

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Need for Speed: Începuturi 3D” are premiera pe 14 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.

  • Ce salariu primeşte un pilot sau o stewardesă de la Tarom

    Un pilot angajat la Tarom poate câştiga şi 6.000-7.000 de euro, iar veniturile unui însoţitor de bord nu depăşesc cu mult 1.000 de euro lunar, scrie Ziarul Financiar. Compania aeriană de stat are angajaţi între 200 şi 300 de piloţi.  “Un pilot câştigă 6.000-7.000 de euro. O stewardesă câştigă o mie – o mie şi ceva de euro pe lună, dar problema nu este la piloţi şi la însoţitorii de zbor”, a explicat Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, la ZF Live.

    Află cum se fac angajările la TAROM şi ce trebuie să ştii ca să obţii un job în aviaţie

    Sursa: Ziarul Financiar