BusinessMagazin

Tag: PIB

  • “Cum să fie cel mai bun an economic pentru România când soţia mea are 3.000 de lei pe lună, eu iau puţin peste 3.000 de lei şi nu ne ajung banii şi trebuie să fac acum Uber? Poate o fi pentru cei din clădirile de birouri care au salarii mari, dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală, iar noi nu avem.”

    Discuţiile cu şoferii de pe Uber sunt întotdeauna foarte bune idei de articole.

    Într-o seară am ajuns cu discuţia, cu un şofer de pe Uber (partener, cum li se spune), la faptul că viaţa este grea, că lucrurile merg din ce în ce mai prost în ţara asta, că cei de la guvern nu fac nimic să-i ajute pe oamenii de rând, că preţurile sunt mari iar parlamentarii nu-i ajută pe oameni,că nu mai avem industrie, că populaţia are datorii la bănci iar dobânzile sunt mari etc.

    Dar ştiţi că România este una dintre cele mai industrializate ţări din Europa (după ponderea industriei în PIB, noi avem 21-22%, iar media europeană este 17-18%)? Cum mai avem industrie, când nu mai avem fabrici pentru că s-au demolat toate?, a fost replica lui. Poate o fi, cum spuneţi dumneavoastră, dar sigur nu mai este a noastră, este a străinilor. Spuneţi-mi, ce fabrici mai avem noi? Străinii ne-au luat fabricile, iar acum noi lucrăm pentru alţii.

    Dacă ţi-aş spune că România este acum în cea mai bună situaţie economică din istoria ei?

    Cum să fie acest lucru, când soţia mea ia 3.000 de lei pe lună, eu câştig puţin peste 3.000 de lei şi nu ne ajung banii, avem şi un copil, iar acum trebuie să fac Uber? Poate o fi pentru cei care lucrează în clădirile de birouri şi au salarii mari, dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală, iar noi nu avem.

    În Bucureşti salariul mediu a ajuns la 5.200 de lei – datele din septembrie 2022 -, faţă de o medie naţională de aproape 4.000 de lei net. Pe medie şi statistic, România este în cea mai bună situaţie din istorie, cu un PIB de 280 de miliarde de euro şi cu un salariu mediu de 800 de euro. Acum zece ani salariul mediu era de 400 de euro, iar PIB-ul era la jumătate faţă de acum.

    La nivelul străzii, aceste date statistice macroeconomice nu se văd, nu se simt, aşa cum sunt speranţele de mai bine ale oamenilor.

    Şoferul de pe Uber avea în jur de 35-40 de ani. Nu cred că a apucat să lucreze într-o fabrică, iar faptul că România nu mai are industrie sigur a auzit de la părinţi, care cel mai probabil au lucrat într-o fabrică.

    Acum câţiva ani a lucrat în străinătate, dar nici acolo nu este aşa de bine: munceşti ca să strângi bani şi să-ţi iei o casă.

    Şansa lui este că are propriul apartament şi că nu trebuie să plătească rate la bancă. Dacă ar fi fost în poziţia de a avea un credit, ar fi simţit din plin creşterea dobânzilor din ultimul an, ceea ce i-ar fi diminuat foarte mult suma rămasă disponibilă.

    Creşterea preţurilor din supermarketuri este pe buzele tuturor, iar preţul la ulei este etalonul. Mai toată lumea îl ştie pe de rost şi că a crescut foarte mult (conform datelor statistice, preţul uleiului a crescut cu 40% în ultimul an).

    Toată lumea se uită cu invidie la clădirile de birouri, unde cei care lucrează acolo au salarii mari, ca să-l cităm pe partenerul Uber. Dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală.

    În IT salariul mediu a ajuns undeva la 8.000-9.000 de lei, adică 1.600-1.800 de euro net pe lună. Dar nu toată lumea se poate transforma peste noapte în IT-ist ca să aibă acces la acel salariu.

    După Revoluţie, şcoala şi-a pierdut importanţa în societate, mai ales după ce au apărut cei fără şcoală care au făcut bani.

    Înainte de criza din 2008 IT-iştii nu au fost în prim-plan, ci bancherii. Acum însă bancherii au rămas pe loc, iar IT-iştii şi-au dublat salariile

    Nici cei care lucrează la stat în Bucureşti nu ar putea să se plângă că au salarii mici, având în vedere că salariile din administraţia centrală depăşesc 5.000 de lei pe lună.

    Este foarte greu să discuţi în termeni macroeconomici, statistici, cu cei din afara economiştilor şi analiştilor despre situaţia economică din România.

    O bună parte dintre români crede că o duce mai prost ca înainte, conform sondajelor. Reperul la care se raportează este legat de industrie, de şcoală, de spitale, de drumuri, de preţurile mari raportate la câştigurile pe care le au.

    Nu ştiu cum vom traversa următorii ani din punct de vedere economic, sper să evităm recesiunea, dar oamenii de pe stradă văd altfel lucrurile faţă de cum se văd la nivel macro.

    Noroc cu Uber, care a deschis o piaţă pentru cei care vor să facă un ban în plus când au nevoie de bani. În caz contrar, ne-am trezi cu o nemulţumire din ce în ce mai mare.

  • Analiză: Statele Unite înfrâng Rusia în Ucraina cu mărunţiş / O cursă a înarmării împotriva Occidentului ar falimenta economia rusă şi ar putea duce la căderea lui Vladimir Putin

    Cu toate acestea, din numeroase puncte de vedere, atunci când este privit din perspectiva beneficiilor, sprijinul SUA şi al Occidentului pentru Ucraina este o investiţie incredibil de rentabilă. 

    În total, administraţia Biden a primit aprobarea Congresului pentru un ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina în anul 2022 şi a solicitat o sumă suplimentară de 37,7 miliarde de dolari pentru 2022. Mai mult de jumătate din acest ajutor a fost alocat pentru apărare, informează CEPA.

    Asistenţa reprezintă doar 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA

    Aceste sume nu înseamnă prea mult în comparaţie cu un buget total al SUA pentru apărare de 715 miliarde de dolari pentru anul 2022. Asistenţa reprezintă 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA. Dar Rusia este un adversar principal al SUA, un rival de prim rang, nu prea departe de China, principalul său adversar strategic. În termeni geopolitici, acest război oferă o ocazie excelentă pentru SUA de a eroda şi degrada capacitatea de apărare convenţională a Rusiei, fără bocanci pe teren şi cu un risc mic pentru vieţile americanilor. 

    Forţele armate ucrainene au ucis sau rănit peste 100.000 de soldaţi ruşi, au fost confirmate aproape 8.000 de pierderi de vehicule blindate, inclusiv mii de tancuri, piese de artilerie, sute de avioane şi numeroase nave militare. Cheltuirea de către SUA a 5,6% din bugetul său de apărare pentru a distruge aproape jumătate din capacitatea militară convenţională a Rusiei pare o investiţie absolut incredibilă.

    În cazul unei împărţiri a bugetului de apărare al SUA în funcţie de ameninţările cu care se confruntă, Rusia ar fi poate de ordinul a 100-150 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte cheltuielile în raport cu ameninţarea. Deci, cheltuirea a doar 40 de miliarde de dolari pe an erodează o valoare a ameninţării de 100-150 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o rentabilitate de două-trei ori. 

    Armata SUA ar putea dori în mod rezonabil ca Rusia să continue să desfăşoare forţe militare pe care Ucraina să le distrugă

    Între timp, înlocuirea echipamentelor distruse şi continuarea noii curse a înarmării pe care a declanşat-o acum cu Occidentul vor sfârşi cu siguranţă prin a falimenta economia rusă; mai ales o economie supusă sancţiunilor occidentale agresive. Cum poate spera Rusia să câştige o cursă a înarmării când PIB-ul combinat al Occidentului este de 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile sale de apărare, care se ridică la 2% din PIB, totalizează cu mult peste 1 trilion de dolari, dacă se ia în considerare contribuţia disproporţionată a SUA la apărare? PIB-ul total al Rusiei este de numai 1,8 trilioane de dolari. Vladimir Putin va trebui să redirecţioneze cheltuielile de la consum către apărare, riscând tulburări sociale şi politice pe termen mediu şi un pericol real şi în curând prezent pentru regimul său. Asistenţa occidentală pentru Ucraina ar putea însemna un chilipir dacă ar duce la schimbarea regimului de la Moscova.

    În al doilea rând, războiul a servit la distrugerea mitului că tehnologia militară rusă este cumva comparabilă cu cea a SUA şi a Occidentului.

  • Analiză: Statele Unite înfrâng Rusia în Ucraina cu mărunţiş / O cursă a înarmării împotriva Occidentului ar falimenta economia rusă şi ar putea duce la căderea lui Vladimir Putin

    Cu toate acestea, din numeroase puncte de vedere, atunci când este privit din perspectiva beneficiilor, sprijinul SUA şi al Occidentului pentru Ucraina este o investiţie incredibil de rentabilă. 

    În total, administraţia Biden a primit aprobarea Congresului pentru un ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina în anul 2022 şi a solicitat o sumă suplimentară de 37,7 miliarde de dolari pentru 2022. Mai mult de jumătate din acest ajutor a fost alocat pentru apărare, informează CEPA.

    Asistenţa reprezintă doar 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA

    Aceste sume nu înseamnă prea mult în comparaţie cu un buget total al SUA pentru apărare de 715 miliarde de dolari pentru anul 2022. Asistenţa reprezintă 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA. Dar Rusia este un adversar principal al SUA, un rival de prim rang, nu prea departe de China, principalul său adversar strategic. În termeni geopolitici, acest război oferă o ocazie excelentă pentru SUA de a eroda şi degrada capacitatea de apărare convenţională a Rusiei, fără bocanci pe teren şi cu un risc mic pentru vieţile americanilor. 

    Forţele armate ucrainene au ucis sau rănit peste 100.000 de soldaţi ruşi, au fost confirmate aproape 8.000 de pierderi de vehicule blindate, inclusiv mii de tancuri, piese de artilerie, sute de avioane şi numeroase nave militare. Cheltuirea de către SUA a 5,6% din bugetul său de apărare pentru a distruge aproape jumătate din capacitatea militară convenţională a Rusiei pare o investiţie absolut incredibilă.

    În cazul unei împărţiri a bugetului de apărare al SUA în funcţie de ameninţările cu care se confruntă, Rusia ar fi poate de ordinul a 100-150 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte cheltuielile în raport cu ameninţarea. Deci, cheltuirea a doar 40 de miliarde de dolari pe an erodează o valoare a ameninţării de 100-150 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o rentabilitate de două-trei ori. 

    Armata SUA ar putea dori în mod rezonabil ca Rusia să continue să desfăşoare forţe militare pe care Ucraina să le distrugă

    Între timp, înlocuirea echipamentelor distruse şi continuarea noii curse a înarmării pe care a declanşat-o acum cu Occidentul vor sfârşi cu siguranţă prin a falimenta economia rusă; mai ales o economie supusă sancţiunilor occidentale agresive. Cum poate spera Rusia să câştige o cursă a înarmării când PIB-ul combinat al Occidentului este de 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile sale de apărare, care se ridică la 2% din PIB, totalizează cu mult peste 1 trilion de dolari, dacă se ia în considerare contribuţia disproporţionată a SUA la apărare? PIB-ul total al Rusiei este de numai 1,8 trilioane de dolari. Vladimir Putin va trebui să redirecţioneze cheltuielile de la consum către apărare, riscând tulburări sociale şi politice pe termen mediu şi un pericol real şi în curând prezent pentru regimul său. Asistenţa occidentală pentru Ucraina ar putea însemna un chilipir dacă ar duce la schimbarea regimului de la Moscova.

    În al doilea rând, războiul a servit la distrugerea mitului că tehnologia militară rusă este cumva comparabilă cu cea a SUA şi a Occidentului.

  • Educaţie, stil de viaţă şi wellness. România vrea să dubleze alocarea din PIB pentru cercetare, dezvoltare şi inovare în următorii cinci ani

    ♦ România este pe ultimul loc în UE după cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea, cu mai puţin de 0,5% din PIB ♦ La nivelul Uniunii Europene, cheltuielile cu cercetarea, dezvoltarea şi inovarea au fost, în medie, de 2,32% din PIB.

    Noua ţintă asumată de autorităţile din România pentru cheltuielile ce vizează sectorul de cercetare – dezvoltare – inovare este de 1% din PIB, prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare în perioada 2022-2027, ţintă care nu ar putea fi atinsă fără contribuţia fondurilor private, conform unui raport realizat de KPMG.

    „Ne dorim să utilizăm cercetarea – dezvoltarea – inovarea ca unul dintre instrumentele pentru creşterea economică. Important este să înţelegem că pe mediul de afaceri vrea să aplice aceste facilităţi. (…) Ştim constrângerile bugetare, dar cred că trebuie să avem în calcul faptul că, dacă nu ne aliniem la nivel de facilităţi, pierdem iarăşi teren în a atrage investiţii. Şi investiţiile străine pot fi atrase în România, pe lângă capitalul autohton”, a spus Ramona Jurubiţă, country managing partner KPMG România, în cadrul conferinţei „Facilităţile fiscale pentru cercetare-dezvoltare – un instrument la îndemâna României pentru creştere economică“, organizată de KPMG România în parteneriat cu Ziarul Financiar.

    În prezent, în România, raportul cheltuielilor din PIB alocate acestor tipuri de activităţi este de 0,47%, cheltuielile realizate de statul român scăzând, chiar, marginal, deşi schemele de ajutor de stat au fost în creştere.

    Pachetul de facilităţi fiscale oferit de România pentru activităţi din cercetare-dezvoltare cuprinde o deducere suplimentară de 50% din totalul cheltuielilor întreprinse în acest scop, amortizarea accelerată a activelor utilizate în scopuri de cercetare-dezvoltare şi scutirea impozitului pe veniturile din salarii ale cercetătorilor şi ale altor angajaţi implicaţi în cercetare-dezvoltare, inovare (CDI).

    În Lituania, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Croaţia, deducerile suplimentare ating valori semnificative de până la 300% din totalul cheltuielilor, arată studiul KPMG în România – ”Facilităţi fiscale şi alte instrumente de stimulare a activităţilor de cercetare-dezvoltare – un potenţial semnificativ la îndemâna României pentru creştere economică”.

    Conform datelor furnizate de la Banca Mondială, citate de studiul KPMG,  printre jucătorii cheie la nivel mondial în materie de cheltuieli cu CDI ca procent din PIB se numără: Israel (5,44%), S.U.A (3,45%), Coreea de Sud (4,81%), Japonia (3,26%) şi Suedia (3,14%).

    La nivelul Uniunii Europene, datele oficiale publicate de către Eurostat arată situaţia aferentă anului 2020. În acest an, cheltuielile cu activităţile de cercetare – dezvoltare – inovare la nivelul Uniunii Europeneau fost, în medie, de 2,32% din PIB, o creştere de aproximativ plus 0,1% faţă de nivelul raportat în anul 2019.

    De asemenea, este important de menţionat faptul că în ultimii cinci ani şi la nivelul UE27 ponderea din PIB a cheltuielilor aferente activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare a crescut cu Ă0,2%. Astfel, ţinta de 3% din PIB stabilită de Uniunea Europeană în cadrul Strategiei Europa 2020 a fost atinsă sau depăşită de doar cinci state membre: Suedia, Belgia, Austria, Germania şi Danemarca. Se remarcă faptul că România se află pe ultimul loc, cu doar 0,47% din PIB alocat activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, în scădere cu 0,01% faţă de anul 2019.

  • America, o ţară, două naţiuni din ce în ce mai îndepărtate. Polarizarea radicalizează politica, iar politica acutizează polarizarea

    În America există un stat prosper cu un PIB dublu faţă de, spre exemplu, Rusia şi care-l va depăşi în curând pe cel al Germaniei, şi un stat supersărac, cu o economie de trei ori mai mică decât, spre exemplu, cea a României. Primul stat în mod istoric aparţine democraţilor, iar al doilea republicanilor.

    Despre America se spune încă de la înce­putul acestui secol că este o ţară cu două naţi­uni, dar anul 2022, cu campania electorală pentru alegerile interimare din noiembrie, a adus o divizare socială, economică, politică şi chiar religioasă mai mare ca niciodată în ultimele decenii. Totul are legătură cu politica deoarece nimic nu pare să-i mai apropie pe democraţi de republicani. Economia, armele de foc, avortul, protecţia mediului, toate au devenit falii seismice care-i divizează pe americani, chiar şi în interiorul familiilor, după cum a observat The New York Times.

    Statul American California atrage de mult timp critici pentru că a încetat să mai fie atractiv pentru afaceri şi forţa de muncă din cauza taxelor crescute şi legislaţiei mai aspre, scrie Bloomberg. Printre numele mari care au plecat de acolo se numără patronul de la Tesla şi SpaceX, Elon Musk. În timpul pan­demiei, acesta s-a mutat în Texas şi şi-a luat şi o parte din cartierele generale cu el.

    Cu toate acestea, un număr din ce în ce mai mare de prog­noze arată că „statul de aur“ ar putea înlocui în curând Germania pen­tru a deveni a patra economie ca mărime din lume. Urcarea în clasament, de pe lo­cul cinci pe patru, ar însemna că doar SUA ca întreg, China şi Japo­nia ar fi în faţa Californiei. „În ultimul deceniu, SUA au crescut un pic mai rapid decât Germania, iar California mai rapid decât SUA“, spune David Zeke, profesor de economie.

    The Nation notează acum că: „Niciodată de la Războiul de Secesiune încoace nu au mai fost atât de mulţi candidaţi la poziţii înalte care neagă legitimitatea sistemului electoral american“. Aceştia sunt cunoscuţi ca „deniers“ sau „negaţionişti“. Şi religia polarizează America, ajutată de politică. Americanii îşi pierd religia de ani de zile, tendinţă asociată peste tot în lume cu creşterea nivelului de trai. Cu toate acestea, 53% dintre americani încă mai spun că religia joacă un rol foarte important în vieţile lor, a constatat un studiu al Pew Research Center.

    Progresul nu s-ar datora unui miracol e­conomic californian ci mai degrabă deprecie­rii cu 15% a euro şi anemiei economice a Germaniei. Totuşi, este o evoluţie, una care se datorează faptului că economia Californiei este una rezistentă. A demonstrat acest lucru în timpul pandemiei şi o face şi acum, în faţa inflaţiei record. În 2021, PIB-ul californian s-a situat la 3.400 miliarde de dolari. Cel al Germaniei a fost de 4.200 miliarde de dolari.

    Analiza Bloomberg presupune că anul acesta şi în cel următor economia statului american va continua să crească, iar cea germană se va micşora, permiţând Californiei să depăşească Germania. Cel mai bogat stat american, din punctul de vedere al venitului median al unei gospodării, este Virgina. În acest clasament, California ocupă locul şase, după Hawaii, dar are cea mai mare economie şi este cel mai populat stat.

    La polul opus, cel al sărăciei, este Mississippi, cu un PIB de 100 de miliarde de dolari. Acesta ocupă ultimul loc în SUA la venitul me­dian al gos­podăriei, cu o valoare care abia trece de ju­mă­­tate din cea a sta­telor din vârf. „Ne-am blocat în să­răcie“, spune un locui­tor din Mississippi. „Nu avem locuri de mun­că aici. Iar când gă­seşti, cum să ajungi la el dacă nu ai maşină? Şi cum să-ţi per­miţi o maşină dacă nu ai de muncă?“

    Cu venituri mici, cu salarii mici şi cu rate ale şomajului care pot ajunge şi la 40%, lo­cuitorii din Mississippi fac cu greu faţă crizei actuale. Benzina, chiria şi mâncarea costă în statele sudice mai mult decât în restul ţării. Re­publicanii dau vina pe democraţi, iar de­mo­craţii pe republicani.

    Încă din vară, NYT a observat că un număr tot mai mare de candidaţi republicani pentru interimare au ales să se popularizeze prin clipuri în care promovează armele, pe care le leagă de libertatea garantată de America. Între timp, uciderile, mai ales în şcoli, au continuat, iar democraţii ţipă că republicanii urmează o agendă extremă. Aceasta cuprinde şi restricţii dure la avort, drepturile de vot şi beneficii medicale şi sociale.

    Între timp, republi­canii au făcut paradă electorală cu puşti şi pistoale. În vară, ca reacţie la un val de violenţe ucigaşe, cele mai tragice fiind în şcoli, preşedintele democrat Joe Biden a promulgat o lege care permite reglementarea mai strictă a armelor de foc. Unii consideră că această măsură este cea mai importantă din ultimii 30 de ani. Un răspuns a venit de la Curtea Supremă, foarte conservatoare, care două zile mai târziu a invalidat o lege a statului New York ce impune un permis special pentru portul armei în afara locuinţei.

    Încă din vară, NYT a observat că un număr tot mai mare de candidaţi republicani pentru interimare au ales să se popularizeze prin clipuri în care promovează armele, pe care le leagă de libertatea garantată de America. Între timp, uciderile, mai ales în şcoli, au continuat, iar democraţii ţipă că republicanii urmează o agendă extremă. Aceasta cuprinde şi restricţii dure la avort, drepturile de vot şi beneficii medicale şi sociale.

    The Nation notează acum că „Niciodată de la Războiul de Secesiune încoace nu au mai fost atât de mulţi candidaţi la poziţii înalte care neagă legitimitatea sistemului electoral american“. Aceştia sunt cunoscuţi ca „deniers“, sau „negaţionişti“.

    Şi religia polarizează America, ajutată de politică. Americanii îşi pierd religia de ani de zile, tendinţă asociată peste tot în lume cu creşterea nivelului de trai.

    Cu toate acestea, 53% dintre americani încă mai spun că religia joacă un rol foarte important în vieţile lor, a constatat un studiu al Pew Research Center. Ponderea este de doar 21% în Germania şi de 18% în Australia. Explicaţia ar putea consta în faptul că în America şi-au găsit refugiu multe grupuri religioase, începând cu puritanii. Însă prăpastia dintre America religioasă şi cea fără religie creşte, aplificând polarizarea. America este divizată şi fragmentată de multe „războaie interne“ – pentru politică, cultură, limbă, religie, scrie NYT. Este astfel posibil ca toată această divizare internă să culmineze cu un război civil? se întreabă publicaţia americană.

  • Guvernul creşte taxele, dar eşuează să colecteze taxele pe care le are deja

    ♦ Cu taxare similară cu a vecinilor, România nu reuşeşte să crească colectarea de taxe ca pondere în PIB ♦Una dintre cele mai mari carenţe este colectarea impozitului pe venit, care în România este de 10%, unul dintre cele mai mici din UE.

    Statul român colectează an de an taxe şi contribuţii sociale de circa 27% din PIB, la o treime faţă de media europeană de 42% din PIB. Este drept că taxele sunt mai mici în România decât media europeană, dar Bulgaria, Polonia sau Ungaria, ţări cu fisca­li­tate similară, colectează mai multe taxe şi con­tri­buţii în PIB şi cresc acest nivel mult mai re­pede. Unde se blochează colectarea? Este vorba de crăpăturile din sistemul de taxare, este de părere Florin Andrei, analist financiar şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

    „Colectarea taxelor şi impozitelor rămâne în continuare deficitară la nivel general, cu mult sub media europeană. Cel mai vizibil exemplu este în domeniul TVA-ului, unde România are un gap de colectare de peste 30%, disputând primul loc la nivel european. Legislaţia permisivă şi uneori greu de interpretat, lipsa unei infrastructuri facile de raportare precum şi nivelul redus al pedepselor conduc la o colectare deficitară“, răspunde el.

    România are un impozit pe venit de 10%, la fel ca în Bulgaria, dar mai mic decât Ungaria sau Polonia. În Polonia însă şi în alte ţări din Uniunea Europeană, impozitul pe venit este mult mai mare sau este impozit progresiv. Din impozitul pe venit România colectează cel mai puţin din Uniunea Europeană, doar 4,4% din PIB, în vreme ce Bulgaria colectează 5,4%.

    Taxele mai mici duc la o conformare voluntară mai mare a contribuabililor, spune teoria economică, iar taxele mari nu aduc neapărat mai multe venituri la bugetul de stat. Colectarea taxelor din România însă arată că, deşi are printre cele mai mici taxe din Uniune Europeană, cum ar fi impozitul pe venit de 10%, colectarea nu creşte semnificativ ca pondere în PIB. În cifre absolute, veniturile din taxe cresc, dar ca pondere în PIB bat pasul pe loc.

    În Bulgaria, cu un nivel similar de taxare, teoria economică funcţionează: acum 10 ani bulgarii colectau 26% din PIB din taxe, iar în 2021, ultimele date agregate la nivel de Eurostat, colectau 31% din PIB. Un salt de aproape 5 puncte procentuale, faţă de avansul României de numai 0,7 pp. Bulgaria însă, la fel ca şi Polonia, care colectează taxe de 38% din PIB, au accelerat puternic procesul de digitalizare al administraţiei fiscale în ultimii ani, în vreme ce în România progresele majore au început să se vadă abia când pandemia a forţat ANAF să treacă mai repede în acest secol.

    „Sistemul de raportare SAF-T va aduce infrastructura necesară în raportarea datelor fiscale către autorităţi. Astfel se pot identifica mult mai uşor nivelul taxelor şi impozitelor care trebuie plătite şi, ulterior, verificarea încasarea acestora. Un sistem digitalizat va contribui la o mai bună colectare. De asemenea, clarificările în legislaţie şi o modalitate simplă de raportare pentru toţi contribuabilii, inclusiv persoanele fizice, vor conduce la creşterea veniturilor fiscale în PIB“, mai spune Florin Andrei.

    Autorităţile fiscale din România au făcut paşi importanţi pentru digitalizare în ultimii doi ani, admit fiscaliştii şi analiştii financiari din România: SAF-T (fişierul electronic standard de transmitere a informaţiilor fiscale), factura electronică, conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF etc. Cu toate acestea, este nevoie de câţiva ani ca digitalizarea să aibă efecte semnificative asupra bugetului de stat.

     

     

     

     

  • Poveşti vechi, dar de actualitate: România a rămâne la coada Europei la colectarea taxelor şi impozitelor

    ♦ În afară de Irlanda, care este un paradis fiscal şi sediile unor companii mari din tech precum Facebook umflă puternic PIB-ul, România este pe ultimul loc în UE la colectarea de taxe şi contribuţii sociale ca pondere în PIB: 27%, faţă de o medie europeană de 42%.

    România a rămas pe penultimul loc în Uniunea Europeană, înaintea Irlandei, la colectarea de taxe, impozite şi contribuţii sociale ca pondere în PIB. 27% din PIB-ul României de circa 240 mld. de euro au însemnat taxele şi contribuţiile sociale colectate de guvern în 2021, faţă de o medie europeană de 42%, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, biroul european de statistică (INS).

    La coada clasamentului se mai află Bulgaria, care a colectat taxe şi contribuţii so­ciale în valoare de circa 31% din PIB, Letonia, cu aproximativ aceeaşi valoare şi Malta.

    Le polul opus însă, Danemarca colectează ca pondere în PIB taxe şi impozite de 49%, Franţa de 47% şi Belgia de 46%.

    Nici ritmul de recuperare a ponderii taxelor în PIB nu a ajutat România să urce în clasament, mai arată datele Eurostat. Din 2020, România a crescut ponderea taxelor colectate în PIB cu mai puţin de jumătate de punct procentual, de la 26,9% la 27,3% în 2021. Spre comparaţie, în Cipru taxele colectate ca pondere în PIB au crescut cu două puncte procentuale, de la 34% la 36%, iar în Germania cu 1,3 puncte procentuale din PIB, de la 41,1%, la 42,4% în 2021.

     

  • Băncile sunt presate de BNR să-şi majoreze rezervele de capital pentru a face faţă atât scăderii valorii titlurilor de stat cât şi pierderilor efective care vor veni din criza economică. Şansa băncilor este că acum piaţa imobiliară nu a căzut iar cursul leu/euro nu a crescut

    Deşi suntem în plină criză – explozia preţurilor la energie, inflaţie, dobânzi în creştere, întreruperea unor activităţi economice din cauza preţurilor foarte mari la gaze şi energie electrică, războiul din Ucraina – România va raporta în acest an cel mai mare PIB din istorie – 1.400 miliarde de lei, adică peste 280 miliarde de euro, faţă de 1.181 miliarde de lei, adică 240 miliarde de euro, în 2021.

    Această creştere a PIB, care reprezintă valoare adaugată în economie într-un an şi este cel mai folosit indicator la nivel mondial, care arată puterea unei ţări, este susţinută de creşterea economică de peste 5% în acest an, de inflaţia care măreşte valoarea nominală (inflaţia va depăşi 15 %) şi de stabilitatea ireală a cursului valutar leu/euro (vedeţi ce se întâmplă cu forintul maghiar).

    De asemenea, cifra de afaceri totală a companiilor din economie va depăşi 2.000 de miliarde de lei, peste 400 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie. Anul trecut cifra de afaceri totală din economie a fost de 1.780 miliarde de lei.

    Salariul mediu va ajunge la 4.000 lei net, adică peste 700 de euro, cel mai ridicat nivel din istorie.

    În aceste condiţii băncile din România vor raporta cel mai mare profit din istorie, aproape sau chiar peste 10 miliarde de lei, adică peste 2 miliarde de euro. La jumătatea acestui an profitul net raporat a fost 4,8 miliarde de lei, la active bancare de 664 miliarde lei. In 2021 profitul raportat de cele 34 de bănci a fost de 8,2 miliarde de lei, la active de 640 miliarde de lei. Peste 80% din acest profit este realizat de primele 10 bănci din sistem.

    Dacă anul acesta îl vom încheia în glorie din punct de vedere al statisticii macroeconomice, anul viitor vor începe să vină pierderile cauzate de această criză.

    Nu toate companiile pot face faţa la explozia preţurilor la energie. Nu toate companiile au de unde să acopere creşterea dobânzilor, nu toate firmele pot să facă faţă scăderii consumului care vine din reducerea puterii de cumpărare având în vedere ca salariile nu acoperă creşterea preţurilor, nu toate firmele pot să facă faţă reducerii comenzilor având în vedere recesiunea din Europa, care nimeni nu stie cât va tine.

    De asemenea, nimeni nu stie cât va ţine războiul din Ucraina.

    Pentru a nu se mai confrunta cu situaţia din criza anterioară – România a fost nevoită să ia 20 miliarde de euro de la FMI şi creditori internaţionali pentru a-şi echilibra poziţia externă şi situaţia sistemului bancar care era expus la valută şi la finanţări externe – BNR a început să ceară băncilor să facă rezerve suplimentare de capital pentru a acoperi problemele economice de anul viitor – creşterea dobânzilor, persoanele fizice de abia acum încept să resimtă acest lucru, creşterea creditelor neperformante, pierderea de joburi şi somajul, etc.

    Chiar dacă băncile vor raporta cel mai mare profit, ele sunt lovite în plin de scăderea valorii titlurilor de stat româneşti aflate în portofoliul lor din cauza creşterii dobânzilor.

    Sistemul bancar românesc are cea mai mare expunere pe titluri de stat dintre toate ţările UE, 20% din active, o expunerea la limita maximă, ceea ce îngreunează situaţia finanţării deficitului de stat şi a datoriei publice.

    Iar scăderea valorii tilurilor de stat trebuie acoperită de către bănci din capital, avand in vedere că discuţiile cu auditorii privind clasificarea acestor titluri nu le-a fost favorabilă băncilor.

    Băncile sau o parte dintre ele ar fi vrut să reclasifice titlurile de stat deţinute, din poziţia libere la trazactionare, în poziţia de deţinere până la scadenţă (hold to maturity), ceea ce nu ar fi implicat marcarea unor pierderi de valoare acum. Auditorii nu au fost de acord cu acest lucru aşa că băncile trebuie să acopere pierderile înregistrate acum.

    În aceste condiţii, băncile trebuie să-şi majoreze/întărească capitalul prin toate formele: limitarea acordării de dividende, transformarea unor depozite sau linii de finanţare de la acţionari în capital sau vânzarea de obligaţiuni care pot fi transformate în capital dace este nevoie (toate MREL).

    Banca Transilvania, cea mai mare de pe piaţă si care are cea mai mare expunere pe titluri de stat, a aprobat un program de vânzare de obligaţiuni de tip capital în valoare de 4,4 miliarde de lei, adica 900 milioane de euro. In noiembrie, Banca Transilvania trebuie să iasă la vânzare cu prima tranşă de astfel de obligaţiuni, în valută sau în lei, iar piaţa aşteaptă să vadă care va fi dobânda, având în vedere că peste tot dobânzile cresc iar riscul, inclusiv riscul de ţară al României, este în creştere.

    BCR, a doua bancă din piaţă, a vândut la începutul lunii octombrie o serie de obligaţiuni de tip MREL în valoare de 334 mililoane de lei, pe 6 ani, la o dobândă de 9,58% pe an.

    Raiffeisen a vândut obligatiuni 325 milioane de lei, pe 5 ani, pentru care plăteşte o dobândă de 9,4%.

    CEC Bank se pregăteşte să iasă în piaţă cu acest tip de obligaţiuni pentru întărirea capitalului.

    Toate băncile au nevoie de capital suplimentar, fie direct de la acţionar, fie din piaţă pentru acoperirea pierderilor din titlurile de stat şi pentru majorarea rezervelor de capital pentru a face faţă pierderilor care vor veni la anul, şi în anii următori.

    Nu se poate să nu ai pierderi în criză, chiar dacă o parte din portofoliul de credite este garantat de stat prin programele guvernamentale- cum ar fi IMM Invest.

    Şansa acestei crize, cel puţin până acum, pentru bănci este ca nu s-a prăbuşit piaţa imobiliară şi a nu a explodat cursul valuar leu/euro ca în criză.

    În urmă cu un deceniu, preţurile de pe piaţa imobiliară s-au prăbuşit într-un an – 50% la apartamente şi 80-90% la terenuri, ceea ce le-a lovit în plin pe bănci. Garanţiile depuse pentru creditele imobiliare acordate au sărit în aer iar băncile s-au trezit cu pierderi foarte mari, care s-au întins ani de zile.

    Acum piaţa imobiliară rezistă destul de bine iar băncile au noroc ca preţurile nu au scăzut, ceea ce le permite să nu facă provizioane din reevaluări. În multe cazuri evaluările sunt mult mai mari faţă de momentul acordării creditelor pentru că preturile au crescut între timp.

    Este important ca băncile să aibă o poziţie solidă, lichidă şi solvabilă pentru a putea prelua şi gestiona pierderile care vor veni, fie cele de pe hârtie din scăderea valorii titlurilor de stat, fie cele care vor fi efective atunci când creditele vor sări în aer.

    Ironic, faptul că ponderea sistemului bancar este destul de redusă în timp, sub 50%, le permite băncilor să gestioneze mai bine situaţia şi să nu întrerupă finanţarea dacă lucrurile scapă de sub control.

    Neavând o piaţă de capital bine dezvoltată, companiile, persoanele fizice, nu au alte surse de finanţare decât sistemul bancar.

    Chiar şi statul se bazează cel mai mult pe băncile din România pentru acoperirea deficitului bugetar şi a datorie publice, dar de multe ori aceasta reprezintă o vulnerabilitate, atât pentru bănci, ca în cazul actual când au crescut dobânzile şi a scăzut valoarea titlurilor de stat, cât şi pentru Ministerul Finanţelor care trebuie să facă rost de bani, şi nu puţini, peste 25 miliarde de euro în fiecare an.

     

     

  • La fel ca în Germania, creşterea salariului minim trebuie să devină o politică de stat şi ar fi trebuit să aibă loc de la 1 octombrie, nu de la 1 ianuarie, pentru a proteja forţa de muncă din România în faţa presiunii tuturor statelor occidentale de a atrage angajaţi

    De la 1 octombrie, Germania majorează salariul minim pe economie de la 10,45 euro/oră, adică 1.621 de euro brut pe lună, la 12 euro/oră, adică 2.016 euro brut pe lună. Asta înseamnă o creştere de 15% practic peste noapte, ceea ce, până nu demult, era de neconceput în Germania, unde creşterile salariale erau de 2-3% pe an.

    Germania, cea mai puternică economie a Europei, se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, la fel ca toate marile economii. În urmă cu 50 de ani nemţii au deschis piaţa muncii către turci, iar acum practic au piaţa deschisă pentru toată lumea.

    Creşterea salariului minim a devenit cea mai bună arma pentru a atrage forţă de muncă, în condiţiile în care toate ţările europene se luptă pentru fiecare angajat. Imigranţii sunt de obicei plătiţi cu salariul minim pe economie, şi doar cei care au specializări, cum ar fi medicii sau IT-iştii, de exemplu, pot obţine salarii mai mari.

    Guvernul social-democrat Scholtz nu mai ţine cont de productivitate, ci încearcă să-şi protejeze forţa de muncă în faţa inflaţiei, în faţa globalizării care permite mişcarea liberă a oamenilor şi mai ales în faţa viitorului când Germania, alături de Japonia, se va confrunta cu un val mare de pensionari, flux care trebuie susţinut de oameni activi. Toată lumea se grăbeşte să introducă roboţi şi aplicaţii, dar cine plăteşte taxele din care să plătească pensiile?

    În România, cele două partide – PSD şi PNL, care formează guvernul Ciucă, încă mai discută pe tema salariului minim pe economie de anul viitor.

    Prima propunere de la 1 ianuarie, de a creşte salariul minim de la 2.550 de lei brut la 3.000 de lei brut, adică de la 1.524 de lei net la 1.780 de lei net, ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 octombrie pentru a ţine pasul cu nemţii, care încearcă să aspire salariaţi din toate colţurile lumii. Nici nu mai contează naţionalitatea.

    Cea mai bună decizie economică care s-a luat în România în ultimul deceniu a fost creşterea salariului minim într-un ritm accelerat, poate prea puţin accelerat.

    La 1 ianuarie 2012 salariul minim a fost de 700 de lei brut, adică 530 de lei net, adică 120 de euro. După 10 ani, salariul minim a ajuns la 2.550 de lei brut, adică 1.524 de lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 187%. În euro, salariul a crescut de la 120 de euro la 310 euro, adică cu aproape 160%.

    Salariul mediu net a crescut de la 1.507 lei net în 2012, la 3.975 lei net, adică avem o creştere de 163%. În euro salariul mediu net a crescut de la 342 de euro, la 805 euro în acest moment, adică o majorare de 135% în euro.

    PIB-ul, care reprezintă valoarea adăugată în economie într-un an, a crescut de la 596 de miliarde de lei în 2012 la 1.372 miliarde de lei, estimat pentru acest an, adică avem o creştere de 130% într-un deceniu. În euro, PIB-ul creşte de la 135 de miliarde de euro la 280 de miliarde de euro, adică o creştere de 107%.

    În ciuda crizei, statistic România va înregistra în acest an cel mai mare PIB din istorie.

    Creşterea salariului minim pe economie a fost şi este criticată de către economişti şi de către organizaţiile patronale ale companiilor private, care consideră acest lucru ca fiind o intervenţie a statului în economie şi mai ales în relaţia dintre firme şi angajaţi. Mai mult decât atât, despre creşterea salariului minim din economie din ultimul deceniu din România s-a spus că nu are o bază legată de productivitate, ci este o creştere din pix.

    Din fericire, creşterea salariului minim a fost cea mai bună decizie economică luată de guvernele care s-au perindat pe la palatul Victoria fie conduse de PNL, fie conduse de PSD, pentru că au contribuit la creşterea PIB, la creşterea consumului, la îmbunătăţirea cât de cât a nivelului de trai şi la o anumită protecţie a salariaţilor fără putere de negociere în faţa firmelor.

    Conform datelor statistice, în acest moment o treime din forţa de muncă din România, de 5 milioane de salariaţi, este plătită, este legată de salariul minim, adică 1,2 milioane de oameni se uită în fiecare an la decizia guvernului.

    Cei care fac recrutare pe piaţa muncii spun că în realitate salariul minim de 1.524 de lei net în mână este doar în acte, pentru că în realitate angajaţii câştigă mult mai mult fie prin bani la negru, fie prin diverse bonusuri, începând de la numărul de prezenţe la muncă până la performanţă.

    În continuare România are o piaţă gri şi neagră a forţei de muncă pentru că impozitul pe muncă este ridicat. Chiar dacă impozitul pe venit este de numai 10%, impozitul pe asigurări sociale şi pe sănătate de 35% este mult prea mare.

    România are taxe pe companii scăzute, dar are taxele pe muncă ridicate. Şi de aceea multe firme, în special cele româneşti, încearcă să se descurce prin plata unui salariu minim cu tot cu taxe, iar restul banilor să fie la plic.

    De la 1 ianuarie, o primă propunere ar fi ca salariul minim să crească la 3.000 de lei brut, adică 1.780 de lei net, dar mai există o propunere a PSD ca o parte din creştere, adică 250 de lei brut să nu fie taxată, astfel încât salariul net, per total, să ajungă la 1.850 de lei, adică 375 de euro.

    România a avut o masă salarială totală de 91 de miliarde de euro în anul 2021, adică 38% din PIB. În ţările occidentale masa salarială ajunge chiar şi la 60% din PIB.

    În ciuda percepţiei pe care noi o avem despre starea economiei, mai ales în situaţia de astăzi cu explozia preţurilor la energie şi creşterea inflaţiei, economia poate să crească susţinut în următorii ani, ceea ce ar permite şi o majorare salarială mai alertă. Asta bineînţeles dacă măcar jumătate din banii din PNRR şi din noul ciclu european, care înseamnă aproape 100 de miliarde de euro, s-ar lua nu integral, ci numai în proporţie de 50%.

    Creşterea salariului minim care să antreneze creşterea tuturor salariilor trebuie să fie o politică de stat, în încercarea de a proteja forţa de muncă, care devine din ce în ce mai rară peste tot în lume, şi mai ales în Europa. Toate statele încearcă să-şi protejeze forţa de muncă cu orice preţ – unde s-a mai văzut ca nemţii să crească salariul minim „din pix“ cu 15%! – iar acest lucru va deveni din ce în ce mai prezent în noul context de inflaţie şi de scădere a puterii de cumpărare. Productivitatea muncii va trece pe planul trei.

    Dacă cei de la Palatul Victoria, adică PNL şi PSD, care au 60% din voturi şi care vor să mai guverneze încă patru ani după alegerile din 2024, nu vor veni cu un plan mai accelerat de creştere a salariului minim, nu vor putea să ţină pasul nu cu aşteptările românilor, ci cu ceea ce se va întâmpla în lumea occidentală.

    În euro, datorită stabilităţii cursului valutar din ultimul deceniu, care a crescut cu numai 12%, salariul minim şi salariul mediu au înregistrat o creştere consistentă.

    România trebuie să ajungă mult mai rapid la un salariu mediu de 1.000 de euro net, faţă de 800 de euro acum, şi la un salariu minim de cel puţin 500 de euro net, faţă de 310 euro acum. Asta pentru a ne proteja cât de cât forţa de muncă.

  • De la căderea comunismului PIB-ul României a crescut de 7 ori în 32 de ani, nivelul de trai a crescut, dar în aceeaşi vreme 4 milioane de români trăiesc în afara graniţelor şi populaţia a scăzut de la 23 de milioane în 1990 la 19 milioane în 2022

    ♦ Mihail Gorbaciov, personaj-cheie în căderea comunismului din estul Europei şi destrămarea Uniunii Sovietice, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani.

    În iunie 1987, cu mai bine de patru ani înainte de căderea Uniunii Sovietice, preşedintele american Ronald Reagan, în cadrul unui discurs în Berlin, i s-a adresat liderului sovietic Mihail Gorbaciov: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!“. Trei ani mai târziu, Gorbaciov deschidea calea reunificării Germaniei, iar astăzi Germania este motorul economiei europene, cu un sfert din PIB-ul Uniunii Europene.

    Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani într-un spital din Moscova în care era internat. El este considerat cel care a pus capăt Războiului Rece, după ce a încheiat un acord de dezarmare cu SUA, dar şi cel care a adus căderea Uniunii Sovietice. A promovat politicile cunoscute ca glasnost şi perestroika, care au însemnat, printre altele, şi o introducere rudimentară a economiei de piaţă în Uniunea Sovietică.

    Ca urmare a politicilor lui Gorbaciov, revoluţiile din 1989, inclusiv Revoluţia Română, nu au mai fost înăbuşite de URSS, cum au fost cea ungară din 1956 sau cehoslovacă din 1968, cunoscută ca Primăvara de la Praga. Prin urmare, a fost posibilă şi căderea dictaturii din România.

    Consecinţă a trecerii de la economia planificată la economia de piaţă, PIB-ul României a crescut de 7 ori, de la 36 mld. de euro (echivalent în preţuri curente, pentru că moneda euro nu exista la vremea respectivă) în 1990 la un PIB de 240 de mld. de euro în 2021. Cu toate acestea, dacă în 1990 România avea o populaţie de 23 de milioane de oameni, în 2022 mai are 19, iar 4 milioane de români trăiesc în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie.

    „Primul avantaj al unei economii de piaţă în faţa economiei planificate este alocarea mult mai bună a resurselor. Sistemul socialist a dat greş peste tot, inclusiv în China, care are o formă capitalistă de organizare a proprietăţii. Nicăieri în lume nu a funcţionat modelul socialist“, comentează Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele asociaţiei analiştilor financiari CFA România.

    E drept însă, economia a avut nevoie de o perioadă de tranziţie de circa 10 ani, înainte să înceapă urcuşul. În 1992, PIB-ul Românei în termeni nominali scăzuse la 15 mld. de euro, la mai puţin de jumătate faţă de 1990. De abia în 2000 a crescut peste nivelul din 1990 şi  de atunci a crescut constant, până la criza din 2008-2009.

    Anii 2000 au reprezentat o bornă importantă pentru economia României, odată cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, care era de neimaginat cu doar 10 ani în urmă. Deşi în urma altor ţări din fostul bloc comunist precum Polonia sau Ungaria, investiţiile străine au început să îşi facă loc în România şi acest lucru s-a văzut în creşterea economică.

    „Faptul că ne-am setat că ţintă să intrăm în Uniunea Europeană a ajutat enorm. Am intrat în 2007, dar până atunci am avut un  proces de negociere şi adaptare a economiei la economia de piaţă, forţaţi de negocierile de aderare. NATO a adus securitate, Uniunea Europeană organizare economică“, mai spune Codirlaşu.

     

    Cine a fost Mihail Gorbaciov, considerat omul care a încheiat Războiul Rece, dar şi cel care a adus prăbuşirea Uniunii Sovietice

    ► Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut la 2 martie 1931 în Stavropol, URSS), oficial sovietic, a fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991 şi preşedinte al Uniunii Sovietice.

    ► În 1952 a intrat la facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moscova şi a devenit membru al Partidului Comunist. A absolvit în 1955.

    ► În 1987-1988 a iniţiat reforme mai profunde ale sistemului economic şi politic sovietic. Sub noile sale politici glasnost („deschidere“) şi perestroika („restructurare“), au fost întreprinse primele încercări modeste de democratizare a sistemului politic sovietic. Sub perestroika, unele mecanisme limitate de piaţă liberă au început să fie, de asemenea, introduse în economia sovietică.

    ► În vara lui 1990, el a fost de acord cu reunificarea Republicii Democrate Germane (RDG) cu Germania Federală.

    ► În 25 decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat de la preşedinţia Uniunii Sovietice, care a încetat să mai existe în aceeaşi zi.