BusinessMagazin

Tag: performanta

  • Povestea dramatică din spatele carierei unui copil minune al tenisului mondial

    Povestea Andreei Jaeger, povestită chiar de ea, este o lecţie pentru toată lumea. Este de fapt viaţa de jucătoare profesionstă văzută prin ochii unui copil sensibil, care suferea atunci când bătea pe cineva, care era bătut de tată atunci când pierdea. Un copil care nu ştia cum să scape dintr-o lume pe care o considera fără scrupule şi în care nu avea nici măcar un aliat. O copilă care s-a lăsat învinsă în finala de la Wimbledon pentru că se simţea vinovată pentru că o deranjase pe adversara ei cu o zi înainte.

    Fost copil minune al tenisului, intrată în tenisul profesionist la 14 ani, ea juca finala la Wimbledon la 16 ani şi se retrăgea din activitate doi ani mai târziu. Nimeni nu a înţeles de ce, nimeni nu ştia ce se afla în sufletul acestui copil. În 2008, “The Mail on Sunday” dezvăluia detalii din ultima „călătorie” interesantă a Andreei. Ea devenise Sora Andrea după ce a fost primită în Ordinul Călugăriţelor Dominicane. Într-un interviu emoţionant, fostul copil minune al tenisului explică cum viaţa ei în biserica episcopală a ajutat-o să se împace cu trecutul care a marcat-o profund. În 2009, s-a retras din viaţa monahală pentru a se dedica fundaţiei pe care o conducea. Iată traducerea integrală a materialului, unul dintre cele mai bune scrise vreodată despre lumea tenisului.

    A fost un copil dificil… şi cea mai bună jucătoare de tenis a generaţiei sale. La 14 ani, cu părul prins în cozi şi purtând încă aparat dentar, Andrea Jaeger domina terenul de tenis, fără teamă de nimeni şi încrezătoare în talentul ei, care l-a depăşit pe cel al lui Chris Evert sau Billie Jean King. Deşi devine nr. 2 mondial până să împlinească 16 ani şi capătă faimă, în 1982 joacă finala de la Wimbledon împotriva Martinei Navratilova şi pierde cu 6-0, 6-3, în mai puţin de o oră. Doi ani mai târziu, după o accidentare la umăr, Andrea părăseşte tenisul definitiv, slăbită şi dezamăgită de lumea în care trăise şi pe care ajunsese să o dispreţuiască.

    Andrea nu vroia nici faimă, nici avere. S-a retras din vizorul publicului şi şi-a folosit toţi banii pentru a înfiinţa o fundaţie caritabilă, “Mica stea”, pentru copiii suferinzi de cancer în fază terminală. A fost o decizie pe care puţini dintre foştii colegi ori din familie au înţeles-o.

    Presată de tatăl ei, Andrea şi-a pierdut copilăria şi s-a luptat cu duritatea circuitului profesionist.

    Doar acum, spune ea, a găsit pacea şi împlinirea pe care tenisul nu i le-a putut da. De la sediul fundaţiei ei din Colorado, Andrea spune: “întotdeauna am simţit că am o chemare spre a-i ajuta pe cei în nevoie. A fost în sufletul meu de când eram copil”. “Cred că din această cauză m-am chinuit atât de mult pe terenul de tenis, pentru că trebuie să fii egoist pentru a reuşi într-un sport individual.”

    “Părinţii mei nu mergeau la biserică. Noi nu aveam o biblie în casă, dar, fără nici o explicaţie, simţeam că Dumnezeu mi-a dat darul credinţei. Întotdeauna îmi spuneam rugăciunile când eram mică. Nimeni nu mi-a zis să o fac. N-am învăţat asta la şcoală sau de la televizor”.

    “Ştiam că Dumnezeu există, că eram prieteni şi că aveam o relaţie deosebită. Nimeni din familia mea nu ştia că eu mă rugam în fiecare zi”-

    “În augut 2006, mi-am luat diploma în teologie. Apoi am intrat în Ordinul călugăriţelor dominicane”.

    “E vorba de rigurozitate. Mă trezesc la 4 dimineaţa, îmi spun rugăciunile şi-mi fac studiul spiritual, apoi încep lucrul la fundaţie la 5 sau 6.”

    “În fiecare zi desfăşurăm o activitate pentru copiii aceştia undeva în lume”.

    “Cât de des port veşmântul călugăresc?– depinde de activitatea pe care o am de făcut. Am trei ţinute. Se murdăresc destul de repede. Şi-mi tot prind hainele în uşile autobuzelor şi în scările rulante. Odată am sărit într-un taxi şi jumătate din veşmânt era p-afară. În prima săptămână l-am purtat la o mare conferinţă internaţională ce avea loc la New York. O pasăre s-a găinăţat pe mine. M-am gândit că ăsta este felul lui Dumnezeu de a-mi spune: “Poate că e bine să te mai murdăreşti din când în când. Doar tu eşti fata aia care se trântea după mingi pe terenul de tenis”, scrie http://doartenis.ro

     

  • Cum a ajuns un inginer chimist să strângă o avere de 47 de miliarde de dolari

    David Koch, al 13-lea în lista celor mai bogaţi oameni din lume şi coproprietarul Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi-a anunţat în iunie retragerea din business şi din viaţa politică după ce sănătatea i s-a deteriorat grav. Astfel, unul dintre cei mai mari industriaşi americani a părăsit scena de business.

    Alături de fratele său, Charles Koch, a devenit legendar pentru compania creată: cu o istorie de 48 de ani de business, Koch Industries este a doua companie privată din Statele Unite, ca mărime după transportatorul Cargill, având subsidiare în aproape toate sectorele economice, printre care producţie, rafinare şi distribuţie de petrol, industrie chimică, energie, fibre şi polimeri, fertilizatori, hârtie, echipament pentru industria chimică, finanţe, trading cu mărfuri şi investiţii. Compania a înregistrat în 2017 venituri de aproximativ 100.000 de dolari şi peste 100.000 de angajaţi.

    David Koch s-a născut în Wichita, Kansas, şi a crescut alături de alţi trei fraţi, potrivit The Economist. După ce a absolvit Deerfield Academy în 1959, a urmat cursurile  Massachusetts Institute of Technology (MIT), de unde a plecat inginer chimist.

    În 1970, David Koch a început să se implice în activităţile companiei fondate de familia sa, Koch Industries, lucrând sub coordonarea fratelui său, Charles, drept manager de servicii tehnice. Nouă ani mai târziu, după dobândirea de experienţă în business, a devenit preşedinte al propriei divizii din companie, Koch Engineering, redenumită apoi Chemical Technology Group.

    Primele ameninţări de care David şi Charles a trebuit să apere afacerea au venit chiar din familie, în 1985. Atunci, Koch Industries a fost dată pentru prima oară în judecată de Bill Koch şi Frederick R. Koch – ceilalţi doi fraţi ai lor – în ceea ce urma să fie o serie lungă de procese cu privire la dreptul de proprietate, care a durat până în 2001.

    Începând cu anul 2010, David Koch deţine 42% din Koch Industries, la fel şi fratele său, Charles. Industriaşul a fost implicat şi în susţinerea şi sponsorizarea partidului Republican din Statele Unite încă din 1984. Înclinaţiile politice ale lui David Koch nu au fost întotdeauna către Partidul Republican. În 1980, el a fost candidatul Partidului Libertarian pentru poziţia de vicepreşedinte, unde a candidat alături de Ed Clark.
    Potrivit The New Yorker, campania Clark-Koch a fost una extrem de controversată pentru că promitea să elimine ajutoarele sociale, consiliul de administraţie al FED, legile cu privire la salariul minim, taxele corporate, toate subvenţiile pentru agricultură şi mediul de business, precum şi o serie de agenţii federale precum SEC, FBI şi CIA.

    Ei nu au reuşit să câştige, iar Koch s-a despărţit de libertarieni atunci când aceştia au propus eliminarea tuturor taxelor. Astfel, din 1984, David H. Koch este republican şi se recomandă drept social-liberal, potrivit ABC News. De atunci, Koch susţine drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule stem. În acelaşi timp, se opune războiului împotriva drogurilor, potrivit Forbes, şi susţine politici care promovează libertatea individuală şi principiile pieţei libere. Koch s-a opus vehement unor conflicte precum războiul din Irak, susţinând că acesta aduce „costuri mult prea mari şi ia foarte multe vieţi americane”.

    David Koch a fost un critic vehement al fostului preşedinte american Barack Obama. În cadrul unui interviu pentru Weekly Standard, fraţii Koch au susţinut că Obama este „cel mai radical preşedinte pe care l-a avut vreodată naţiunea… şi a făcut mai mult rău sistemului de piaţă liberă şi prosperităţii decât orice alt preşedinte american”.

    Reţeaua de sponsori politici pe care au dezvoltat-o a plecat de la 12 oameni în 2003 şi a ajuns până la 550 anul acesta. Fiecare participant la o conferinţă din Palm Springs, Calif, de anul acesta, a donatorilor pentru republicani, dă cel puţin 100.000 de dolari pe an. Banii sunt utilizaţi pentru burse şcolare, investiţii în start-up-uri, în instituţii şi în grupuri politice, potrivit Wall Street Journal.

    Deşi el şi fratele său au fost susţinători convinşi ai Partidului Republican, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile prezidenţiale şi l-a dus pe Donald Trump la cârma Statelor Unite, fraţii Koch au anunţat în ultimele luni că se opun vehement politicilor comerciale desfăşurate de preşedintele american şi că vor investi până la 100 de milioane de dolari în eforturi publicitare de a se împotrivi campaniei comerciale desfăşurate de preşedinte.

    Pe 5 iunie 2018, David Koch şi-a anunţat retragerea din companie din cauza problemelor de sănătate. Fratele său, Charles Koch, a scris într-o notă către angajaţi că este „profund îndurerat” de retragerea fratelui său. „David a fost întotdeauna un luptător şi se confruntă cu această provocare cu aceeaşi atitudine”, scria el.

    David Koch a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu două decenii. Începând din 1998, când a aflat că suferă de cancer, a investit peste 400 de milioane de dolari în cercetare medicală. Koch a condus consiliul director al Fundaţiei pentru Cancer de Prostată şi a contribuit cu peste 50 de milioane de dolari în această fundaţie, dintre care 5 milioane de dolari s-au îndreptat spre terenul nanotehnologiei.

    În 2007, Koch a contribuit cu 100 de emilioane de dolari la construcţia noului centru de cercetare al MIT, unde a fost deschis Institutul de Cercetare pentru Cancer din cadrul instituţiei. În total, Koch a donat 185 de milioane de dolari către MIT, 15 milioane de dolari către centrul medical Weill Cornell şi 30 de milioane de dolari către Centrul pentru Cancer Sloan-Kettering, potrivit Wall Street Journal.

    Koch s-a retras în luna iunie nu doar din business şi mediul politic, ci şi din organizaţiile şi asociaţiile pe care le conducea sau din conducerea cărora făcea şi el parte, precum Americans for Prosperity, fundaţie pe care o finanţa cu aproximativ un milion de dolari în fiecare an. Începând din 2006, publicaţia Chronicle of Philanthropy l-a considerat pe Koch unul dintre cei mai mari 50 de filantropi ai lumii. 

  • Uimitorul contract al unui bugetar. E plătit regeşte şi programul e mai mult decât flexibil: de luni până vineri, între orele 8-12 şi 15-19

    ProSport a intrat în posesia unor documente care atestă că, în acest moment, Lăcătuş NU are clauze de performanţă reale la gruparea Armatei.
    Reacţia celor implicaţi este uşor diferită. Comandantul Petrea dă asigurări că informaţiile sunt eronate şi că Lăcătuş a semnat anexa privind clauzele de performanţă. La rândul său, Lăcătuş însuşi afirmă că nu a semnat pentru că documentele n-au fost definitivate, dar că “nu este o problemă” pentru că, fără îndoială, ţinta va fi promovarea.

    Iată felul în care a evoluat relaţia contractuală a lui Marius Lăcătuş cu CSA Steaua.  

    PRIMUL CONTRACT: 120.000 de lei pe an, sumă majorată în fiecare sezon cu minimum 20%. Obiectivul – promovare succesivă până în Liga 1

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • ADEVĂRUL din spatele celei de-a doua cea mai puternică bancă din România. Cine controlează de fapt Banca Transilvania

    Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), SIF Moldova, SIF Banat-Crişana, omul de afaceri Horia Ciorcilă (cu deţineri directe şi indirecte) şi fondul de pensii private NN sunt cei mai mari cinci acţionari ai Băncii Transilvania, cu o participaţie cumulată de 29%, potrivit celor mai recente date din rapoarte.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Care este motivul pentru care unele persoane au mai mult succes la locul de muncă decât altele?

    “Ar trebui să nu facem din intelectul nostru un Dumnezeu. Are, desigur, muşchii săi puternici, dar nu are personalitate” este unul dintre citatele lui Albert Einstein, răspândit pe internet, care oferă un posibil motiv al performanţei diferite în carieră a unor angajaţi cu pregătire similară.

    Un studiu recent citat de psiho­logul Travis Bradberry într-un articol publicat pe platforma weforum.com, realizat pe baza unor interviuri cu 500 de lideri de business din întreaga lume, şi-a propus să afle ce apreciază cel mai mult angajatorii la un angajat. Cercetătorii au vrut să afle de ce unele persoane au succes mai mult la locul de muncă decât altele, iar răspunsul a fost unul la care probabil mulţi nu s-au gândit: personalitatea.

    Potrivit articolului, 78% dintre liderii de business au răspuns că apreciază cel mai mult la un angajat personalitatea, mai mult chiar decât apropierea culturală (53%) sau abilităţile angajatului (39%).

    Principala întrebare care derivă din acest răspuns este  „Ce înseamnă personalitatea?”. Când liderii de business au spus „personalitate”, este posibil să nu fi înţeles în totalitate cuvântul. Personalitatea este compusă dintr-un set stabil de preferinţe şi tendinţe prin care abordăm situaţiile. A fi introvertit sau extrovertit este un exemplu de trăsătură de personalitate, spune psihologul Travis Bradberry.

    Construcţia personalităţii unui individ începe în copilăria timpurie şi durează până la începutul maturităţii. De-a lungul timpului se vor schimba multe la o persoană, dar personalitatea nu este unul dintre acele lucruri.

    Personalitatea  este un lucru distinct de coeficientul de inteligenţă (IQ). Cele două nu se intersectează în mai niciun aspect important al vieţii. De asemenea, personalitatea este diferită de inteligenţa emoţională (EQ), aici producându-se cea mai mare confuzie.

    „Diferenţa dintre personalitate şi inteligenţa emoţională este fundamentală. Personalitatea nu vorbeşte despre capacităţi, ci despre tendinţe. Trăsăturile de personalitate sunt, în genere, nerelaţionate sau extrem de slab relaţionate cu inteligenţa”, explică prof. Dr. Dragoş Iliescu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Potrivit lui, o persoană extrovertită nu este nici mai inteligentă şi nici mai puţin inteligentă, în medie, decât una introvertită; cele două trăsături nu sunt relaţionate.

    În ceea ce priveşte inteligenţa emoţională, aceasta este, explică prof.dr. Iliescu, o chestiune de capacitate: „Nu ţine de ce preferă o persoană, ci de ce poate să facă o persoană. În genere, inteligenţa emoţională este definită drept capacitatea de a rezolva probleme cu ajutorul emoţiilor şi conţine capacităţi precum perceperea emoţiilor la sine şi la ceilalţi, procesarea acestora, înţelegerea lor şi utilizarea lor pentru a rezolva probleme”.

    Cu toate acestea, personalitatea poate fi, de asemenea, un indicator când vine vorba de performanţele angajatului la locul de muncă, în sensul că, prin identificarea tendinţelor comportamentale, angajatorul poate să-şi dea seama dacă un candidat este potrivit în mediul socio-cultural al organizaţiei.

    „Există, desigur, cazuri în care aproximăm aceste abilităţi sau competenţe prin trăsături de personalitate. De exemplu, o persoană stabilă emoţional va fi probabil mai bună în a-şi controla emoţiile, o persoană extrovertită va opera mai bine cu propriile emoţii pozitive şi o persoană agreabilă va fi mai bună în menţinerea celorlalţi într-o stare emoţională adecvată pentru a atinge un anumit scop”, mai spune Dragoş Iliescu.

    Evaluarea cât mai corectă a profilului candidatului şi a compatibilităţii acestuia cu acela al postului reprezintă un aspect esenţial pe care orice specialist în resurse umane îl recunoaşte. Interviurile de selecţie sunt instrumentul cel mai la îndemână şi pe baza lor companiile iau decizii importante.

    „De ce personalitatea? În business, pentru a avea succes, contează două aspecte: banii şi oamenii. Abordarea comprehensivă în evaluarea personalităţii oferă detalii critice pentru angajarea oamenilor potriviţi care vor produce performanţă, pentru identificarea şi dezvoltarea talentelor, crearea de lideri eficienţi şi îmbunătăţirea capitalului uman”, spune Mădălina Bălan, managing partner la Hart Consulting, companie de HR care aplică teste de personalitate candidaţilor.

    Astfel, crede Mădălina Bălan, o persoană poate şti să performeze un rol profesional, însă e posibil să nu se potrivească deloc cu setul de valori şi credinţe ale unei organizaţii. „Valorile contează atunci când dorim să prezicem compatibilitatea unui candidat cu cultura organizaţiei, iar acest lucru este important mai ales când vorbim de selecţie pe poziţii manageriale”, explică Mădălina Bălan.

    Specialistul în HR prezintă trei argumente pentru care companiile să utilizeze instrumente de evaluare de personalitate predictive şi valide, pe lânga analiza CV-ului, a experienţei şi competenţelor tehnice: costul mediu al unui angajat neperformant reprezintă pentru angajator mai mult de 50% din salariul anual al angajatului; lipsa de angajament a angajaţilor poate ajunge la  aproximativ 300 miliarde de dolari ca pierdere din productivitate în fiecare an; companiile cu sisteme eficiente de management al talentelor au dublă şansă de a performa mai bine decât competitorii lor.

    Calităţile pe care liderii de business le-au numit trăsături de personalitate în studiul menţionat au fost, de fapt, caracteristici ale inteligenţei emoţionale. Spre deosebire de personalitate, care este „bătută în cuie”, inteligenţa emoţională poate fi schimbată şi îmbunătăţită.

    Angajaţii excepţionali nu posedă trăsături de personalitate „dumnezeieşti”, ei doar se bazează pe nişte trăsături de inteligenţă emoţională pe care oricine le poate avea „în repertoriu”, mai spune Travis Bradberry. Liderii de business nu ar trebui să purceadă neapărat la căutarea acestor caracteristici (deşi nu ar strica deloc să le găsească), ci să determine membrii echipei lor să acceadă la acestea şi să le valorifice.

    Cum arată personalitatea angajatului ideal?

    Există multe trăsături ale individului pe care liderii le-au etichetat greşit ca fiind trăsături de personalitate. Iată câteva exemple de abilităţi care fac dintr-un angajat unul excepţional, potrivit psihologului Travis Bradberry, autorul bestseller-ului „Inteligenţa emoţională 2.0” şi cofondatorul TalentSmart, lider mondial în producerea şi livrarea testelor şi trainingurilor de inteligenţă emoţională:

    Persoanele cu inteligenţă emoţională ridicată sunt gata să iasă din zona de confort. Unul dintre lucrurile pe care nu le vom auzi niciodată de la un angajat excepţional este „Acest lucru nu face parte din fişa postului meu”. Angajaţii extraordinari se vor duce mai departe de fişa postului şi în loc să aştepte ca recunoaşterea şi recompensa să vină primele, se vor avânta în a trece la treabă, cu încredere că răsplata va veni mai târziu şi relaxaţi în cazul în care aceasta nu vine.

    Reacţionează potrivit în cazul unui conflict. În timp ce angajaţii excepţionali nu caută niciodată conflictul, în cazul în care acesta apare, nu vor fugi de el. Sunt capabili să-şi menţină poziţia în timp ce îşi vor expune argumentele într-un mod logic şi calm. Sunt capabili să facă faţă atacurilor la persoană, în căutarea atingerii unui scop mai important, şi niciodată nu vor folosi la rândul lor această tactică.

    Se concentrează. Studenţii care aspiră să devină piloţi sunt adesea sfătuiţi „când lucrurile încep să o ia razna, nu uita să pilotezi avionul”. Au existat cazuri de accidente aviatice în care pilotul a fost atât de acaparat de a găsi problema, încât a pilotat avionul către pământ. Angajaţii extraordinari cunosc acest concept şi fac diferenţa între „zgomotele de fundal” şi problemele reale, prin urmare rămânând concentraţi pe ceea ce contează.

    Sunt chibzuiţi, dar curajoşi. Angajaţii ideali sunt gata să iasă în faţă şi să vorbească atunci când alţii nu sunt. Chiar dacă să întrebi un lucru poate fi dificil şi chiar stânjenitor, aceştia găsesc momentul şi modul potrivit de a pune întrebarea, astfel încât bunul-simţ şi sincronizarea să fie în perfectă armonie.

    Îşi controlează egocentrismul. A fi excepţional vine la pachet cu o doză de orgoliu. Chiar dacă acesta este o componentă importantă care îi face să fie foarte buni, angajaţii de excepţie niciodată nu vor acorda orgoliului mai multă greutate decât este necesar. Sunt gata să admită când greşesc şi gata să facă lucrurile în felul altcuiva, indiferent că este vorba de faptul că modalitatea alternativă este mai bună sau că o fac doar pentru a menţine armonia din echipă.

    Nu sunt niciodată satisfăcuţi. Angajaţii foarte buni au credinţa împământenită că lucrurile pot fi întotdeauna mai bine făcute – şi au dreptate. Nimeni nu a evoluat vreodată în mediul profesional şi personal mergând pe ideea „e destul de bine şi aşa”. Indiferent de cât de bine merg lucrurile, oamenii excepţionali simt nevoie de îmbunătăţire constantă.

    Recunosc când un lucru nu funcţionează corespunzător şi iau atitudine. Indiferent că este vorba de un scaun defect sau un proces nefolositor care afectează fluxul de bani al departamentului, angajaţii de excepţie nu trec pe lângă problemă, iar sintagma „Ee, aşa a fost dintotdeauna” pur şi simplu nu face parte din vocabularul lor. Ei văd problemele ca pe nişte chestiuni care trebuie rezolvate imediat.

    Sunt responsabili. Dacă eşti un manager care încearcă să descifreze un raport făcut „de mântuială”, expresia „nu e vina mea” devine cea mai iritantă propoziţie din limba română. Angajaţii excepţionali sunt responsabili, iar munca, deciziile şi rezultatele acestora le aparţin, indiferent că sunt pozitive sau negative. Aduc greşelile în atenţia managerului şi nu preferă să le „ascundă sub preş”. Sunt conştienţi că managerii nu sunt acolo pentru a da vina pe cineva, ci sunt acolo pentru a-i îndruma.

    Ştiu să se facă plăcuţi. Angajaţii excepţionali sunt plăcuţi de către colegi, au integritate şi calităţi de leadership (chiar dacă nu sunt în poziţii de conducere). În afara locului de muncă, aceştia sunt buni ambasadori ai brandului şi managerii au încredere că aceştia vor reprezenta cu succes firma în cadrul unei întâlniri cu clienţii sau când prospectează piaţa.

    Ştiu să gestioneze interacţiunile cu persoane toxice. Să ai de-a face cu persoane dificile poate fi frustrant şi epuizant. Angajaţii excepţionali controlează interacţiunile cu astfel de persoane, iar atunci când au de-a face cu acestea, abordează situaţia într-un mod raţional. Sunt conştienţi de propriile emoţii şi nu permit furiei şi frustrării să-şi facă loc în conversaţie şi să alimenteze haosul. Sunt capabili să identifice poziţia celuilalt şi să găsească o cale de mijloc şi chiar şi atunci când situaţia degenerează, persoanele cu o inteligenţă emoţională ridicată au capacitatea de a gestiona situaţia astfel încât cel sau cea din faţa lor să nu le doboare.

  • Un nou CANDIDAT pentru Primăria Capitalei. Vrea să îi ia locul lui Firea şi să vină cu o echipă mai PERFORMANTĂ

    “Cu siguranţă eu voi intra în această competiţie internă pentru a fi desemnat de către partidul meu să fiu candidatul la primăria Capitalei. Dacă aş fi simţit că nu am această susţinere (a liderului PNL, Ludovic Orban – n.r.) nu aş fi făcut acest anunţ. Simt că am susţinere la nivelul de la vârful partidului, din zona conducerii centrale. De ce aş fi eu mai bun decât ceilalţi candidaţi? Am o experienţă vastă în administraţie şi de lucru cu administraţia publică centrală şi locală. Mă consider mult mai pregătit şi eu pot face o echipă mult mai performantă decât cea pe care o are acum Gabriela Firea sau au avut foştii primari”, a declarat, vineri, Ciprian Ciucu pentru MEDIAFAX.

    Ciprian Ciucu este consilier general al Municipiului Bucureşti, ales pe listele PNL, începând cu iunie 2016.

    Cititi mia multe pe www.gandul.info

  • (P) Telekom Cloud Backup, soluţia performantă care protejează datele companiilor împotriva pierderii sau deteriorării. Testeaz-o acum şi datele companiei tale vor fi în siguranţă!

    Protejarea eficientă a volumelor mari de date ale companiilor, stocarea datelor în centre performante de date situate în România, securitatea sporită a datelor pe întregul flux al acestora şi zero investiţii in infrastructura IT suplimentară sunt principalele beneficii oferite de soluţia Telekom Cloud Backup. Bazată pe tehnologia Veeam Cloud Connect, soluţia protejează atât staţii de lucru de tipul PC şi laptop, cât şi servere cu sisteme de operare Linux sau Windows. Testeaz-o acum şi beneficiaza de toate aceste avantaje!

    Cui se adresează Telekom Cloud Backup?

    Atât clienţii care folosesc deja tehnologie de backup Veeam pentru infrastructură IT proprie, cât şi cei care nu folosesc această tehnologie pot beneficia de Telekom Cloud Backup. Conectarea serviciului cu aplicaţia Veeam Backup & Replication sau agentul de backup instalate pe echipamentele clienţilor se efectuează automat.

    Unde sunt stocate datele?

    Cu Telekom Cloud Backup vei avea alocat un spatiu dedicat companiei tale pe o platformă de backup implementată în centrele de date ale Telekom Romania, aflate pe teritoriul ţării. Aceste centre de date sunt printre cele mai performante şi sigure din România.

    Regula 3-2-1-0

    De câţiva ani, Veeam- partenerul Telekom Romania pentru furnizarea soluţiei Telekom Cloud Backup promovează regula 3-2-1-0 potrivit căreia, cea mai eficientă metodă de asigurare a datelor presupune existenţa a 3 copii, pe 2 sisteme diferite dintre care 1 să se afle la distanţă, într-o altă locaţie geografică, pentru a asigura 0 erori. Telekom Cloud Backup respectă această regulă garantând siguranţa deplină a datelor, chiar şi în cazul calamităţilor naturale, precum cutremure, incendii sau inundaţii, prin stocarea datelor într-o locaţie off-site.

    Implementare în câteva minute şi activare imediat după semnarea contractului

    Deşi este o soluţie complexă, cu avantaje multiple, Telekom Cloud Backup se instalează şi se configurează în doar câteva minute. Backup-urile se fac automat, conform unui calendar pe care chiar tu îl poţi seta, în funcţie de nevoile companiei tale. Soluţia poate fi activată imediat după semnarea contractului de achiziţie şi vei benefica totodată de suport tehnic specializat oferit de tehnicienii Telekom Romania.

    Trafic de date nelimitat

    Telekom Cloud Backup te scapă de grija traficului de date generat. Încearca aplicaţia şi beneficiezi de  trafic de date nelimitat. De asemenea, îţi poţi configura politicile de backup oricum doreşti. În plus, poţi suplimenta capacitatea de stocare oricând. Afla informaţii detaliate despre Telekom Cloud Backup aici: www.telekom.ro/business/cloud-backup/

    Costuri

    Unul dintre beneficiile majore ale soluţiei îl reprezintă costurile reduse. Nu este necesar să investeşti în infrastructură IT suplimentară. Telekom Cloud Backup este disponibilă în baza unui abonament lunar, configurat în funcţie de necesităţile companiei tale.

    Testează Telekom Cloud Backup şi oferă companiei tale cea mai performantă soluţie de protecţie a datelor!

  • Mondialul rusesc, fără bătăi între suporteri şi incidente majore de securitate. Cum a reuşit Rusia această performanţă, pentru care a Cupa Mondială din 2018 a fost numită „cea mai bună din istorie”

    “Rusia s-a schimbat, a devenit o adevărată ţară a fotbalului, nu doar prin organizarea Cupei Mondiale la cel mai înalt nivel, dar şi fotbalul face acum parte din ADN-ul ţării, graţie performanţelor echipei naţionale, a întregii munci depuse, a infrastructurilor, totul este magnific şi foarte eficient”, a spus preşedintele FIFA.

    ProSport a stat de vorbă cu Paul Anton şi Adrian Iencsi, doi fotbalişti români care au evoluat sau evoluează în Rusia, şi ştiu de ce sunt în stare când vine vorba de organizare. Fostul mijlocaş al lui Dinamo, în prezent la Anji Mahacikala, a spus că ruşii stau foarte bine în ceea ce priveşte securitatea, şi spune că , în cazul în care au existat incidente, au fost izolate şi nu au apărut în presă.

    ”Stau foarte bine din punctul ăsta de vedere. Poate, la început, când vii să vizitezi Rusia şi vezi oameni din armată, din poliţie, pe stradă, înarmaţi, ai aşa o oarecare senzaţie de teamă. Dar ei stau şi sunt aşa pentru a stabili pacea, a nu crea incidente. Din punctul ăsta de vedere sunt foarte bine organizaţi. Probabil şi din cauza asta nu au fost incidente, şi chiar dacă au existat, probabil, au fost izolate şi nu au apărut în presă”, a spus Anton pentru ProSport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: Un pas în urma serafimilor – VIDEO

    Producţia semnată de Daniel Sandu e un exemplu în ceea ce priveşte influenţa occidentală asupra tinerilor regizori, şi spun asta într-un mod pozitiv. Sandu regizează un film dinamic, fluent, din care au dispărut camera centrată pe două personaje la o masă şi scena statică ce pare să nu se mai termine. Un pas în urma serafimilor e un film care poate face performanţă în multe ţări, atât timp cât publicul e deschis la filme vorbite şi în altă limbă decât engleza.

    Iese în evidenţă Vlad Ivanov (profesorul Ivan), un actor care mă fascinează de fiecare dată când apare pe ecran. Modul în care îşi însuşeşte personajele este unic, iar faptul că în ultima vreme a semnat roluri extrem de diverse spune multe despre capacitatea sa de adaptare la cerinţele scenariului şi la cele ale regizorului.

    Un pas în urma serafimilor surprinde ceea ce se întâmplă în culisele seminarelor teologice, unde tinerii liceeni speră să găsească îndrumători spirituali care să îi călăuzească pe calea preoţiei, dar se lovesc, în schimb, de realitatea dură a corupţiei şi a jocurilor de putere. Anii petrecuţi în seminar se transformă din ceea ce ar trebui să fie o pregătire pentru viaţa de preot, într-o luptă pentru supravieţuire.

    Sandu construieşte pe acest schelet o întreagă serie de evenimente care surprind şi amuză în acelaşi timp, nelipsind însă şi o bună doză de dramatism. Gabriel, personajul central al filmului, trăieşte o experienţă intensă, care îl obligă să se maturizeze şi să înţeleagă că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere. Seminarul nu se învârte în jurul unor valori ortodoxe (deşi Ivan încearcă să le împingă, ocazional, dincolo de raţiune sau bun simţ), ci în jurul unor jocuri meschine şi al unor practici în perfectă opoziţie cu conceptele teologice.

    Sinceritatea cu care regizorul reuşeşte să capteze neliniştea şi îndoielile lui Gabriel e una debordantă; e extrem de uşor să intri în pielea personajului şi să analizezi, din punctul său de vedere, relaţia cu celelalte personaje – mai ales cu cele care încearcă să îi imprime, mecanic, o serie de idei. În asta stă, de fapt, şi conflictul: valorile nu sunt transmise, ci impuse.

    Am fost surprins să aflu că povestea din spatele filmului e una reală, trăită chiar de regizorul Daniel Sandu; nu dau mai multe detalii, pentru că vreau să vă las plăcerea de a urmări Un pas în urma serafimilor. Pentru mine – şi pentru restul publicului, de altfel – acesta a fost cel mai bun film de la TIFF.

    Nota: 8,5/10

     

  • Gabriela Matei părăseşte Microsoft România la finalul lunii iulie

    Pe durata mandatului său, segmentul Cloud a crescut semnificativ, iar compania a înregistrat o performanţă generală puternică prin susţinerea tot mai multor clienţi şi parteneri în abordarea transformării lor digitale.

    Compania nu a anunţat cine va prelua funcţia de general manager.