BusinessMagazin

Tag: pandemie

  • Mutatul din oraşele mari în locuri mai liniştite şi pline de verdeaţă devine răspândit în lumea întreagă. Chiar si maeştrii bucătari din Paris renunţă la restaurantele de lux şi merg în locuri mai aproape de natură

    Maeştrii în arta culinară abandonează în număr tot mai mare capitala Franţei pentru locuri cu mai multă verdeaţă unde nu doar că găsesc o bogăţie mai mare de ingrediente din care pot alege, ci le şi pot cultiva sau creşte. Este o tendinţă care schimbă atât cultura pariziană, cât şi viaţa comunităţilor locale, dar nu întotdeauna în bine.

    A început înainte de pandemie: un exod al maeştrilor bucătari care abandonează Parisul pentru mediul rural francez, scrie BBC. Plecarea lui James Henry în 2017 a fost poate cea mai mediatizată. Bucătarul australian, care a ajuns pentru prima oară faimos la cei care au dat tonul trendului porţiilor mici, dar pline de savoare Au Passage, a părăsit peisajul urban parizian pentru a lucra alături de chef-ul Shaun Kelly (ex-Au Passage) într-un proiect ce ţine de pasiunea lor: deschiderea unui restaurant şi a unui han în micul oraş Saint-Vrain, la 30 de kilometri sud de Paris. Rezultatul, Le Doyenné, se va deschide mai târziu în acest an. Şi, în timp ce îşi îngrijeau livada şi renovau sera şi grajdurile din secolul al XIX-lea, cei doi au devenit furnizori de produse din grădina lor de legume de 4.000 de metri pătraţi pentru unele dintre restaurantele de top ale Parisului. Dar Henry şi Kelly sunt departe de a fi singurii bucătari care au părăsit Parisul în ultimii ani.

    „Cred că a început înainte de Covid, dar era ceva discret”, spune Daniela Lavadenz, proprietara restaurantului Le Saint-Sébastien din arondismentul 11 din Paris. „Exista deja o explozie de oameni care cumpărau case la ţară înainte de Covid. Dar totul s-a amplificat odată cu pandemia”. Mai exact: bucătarul Sven Chartier de la fostul Saturne, premiat cu stele Michelin, a părăsit capitala la sfârşitul anului 2020 pentru zona rurală din regiunea Perche, la 150 km vest de Paris; noul său neobistro, Oiseau Oiseau, s-a deschis în octombrie 2021, oferind un meniu plin de produse locale. În 2018, fosta proprietară a magazinului de bijuterii Mickaëlle Chabat şi soţul ei, bucătarul Louis-Philippe Riel (a lucrat la Le 6 Paul Bert), s-au aventurat şi mai departe, până la graniţa cu Italia, pentru o nouă locuinţă lângă pârtii. Au găsit casa care avea să devină Auberge de la Roche în oraşul Valdeblore (a cărei staţiune de schi alpin La Colmiane se mândreşte cu cea mai lungă tiroliană din Franţa) şi şi-au lansat proiectul în colaborare cu bucătarul Alexis Bijaoui, care a trecut şi pe la Garance din Paris.

    „Ne-am îndrăgostit de privelişte”, a spus Chabat. „Este aproape ca şi cum ai fi în mijlocul pustietăţii”. Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în Catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente. Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume. Fred Pouillot, proprietarul şcolii pariziene de gătit Le Foodist, atrage atenţia asupra acestei discrepanţe în tururile pieţelor locale făcute cu clienţii săi americani. „Îi întreb, doar privind produsele, «care este diferenţa dintre ceea ce vezi aici şi o piaţă în aer liber de acasă?»”, a spus el. „Şi apoi îi conduc până când apare un „indiciu” – banane! Nu cultivăm banane în jurul Parisului! Sau mango, sau pepeni sau orice vezi aici, de altfel. În America, o piaţă în aer liber este un în mod normal o piaţă a fermierilor. Aceasta nu este o piaţă de fermieri – aceasta este o piaţă de comercianţi.”

    Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Unde-i cea mai dulce viaţă: Top 10 cele mai bune oraşe în care să trăieşti. Cine conduce clasamentul şi cine sunt marii pierzători ai acestui an

    După doi ani de pandemie, la clasamentul celor mai bune oraşe din lume în care poţi trăi a fost recâştigat de Viena, potrivit unui raport al Economist Intelligcene Unit, scrie CNBC.

    Viena a condus clasamentul în 2018 şi 2019, fiind surclasată ulterior de Auckland din Noua Zeelandă, şi retrogradând până pe locul 12 în 2021, conform Global Liveability Index 2022.

    „Retrogradarea altor oraşe a fost motivul principal pentru care Auckland a câştigat topul în trecut. În lipsa pandemiei COVID-19, oraşul s-ar fi aflat probabil în top 10, dar în niciun caz nu ar fi condus clasamentul” spune economistul Simon Baptist.

    În clasamentul celor mai bune oraşe au ajuns în acest an mai multe oraşe europene printre care se numără Copehnaga, Zurich, Frankfurt şi Amsterdam. Mai mult, câteva oraşe canadiene şi japoneze s-au clasat de asemenea în topul pe 2022, acestea fiind Clagary, Vancouver şi Osaka.

    Aşezările au fost evaluate în funcţie de stabilitate, cultură şi mediu, educaţie şi infrastructură. Au fost evaluate în total 172 de oraşe.

    Oraşele zeelandeze şi australiene au fost marele pierzătorare ai acestui an. Wellington, capitala Noii Zeelande a căzut pe locul 45, în timp ce Adelaide şi Perth şi-au pierdut locurile în top 10 şi au ajuns pe 30 şi 32.

    Singapore a retrogradat de asemenea în acest an, ajungâmd pe locul 37, iar Hong Kong ajungând pe 62 de la 49 în 2021.

    „În acest caz vorbim despre o schimbare pe termen lung, nu este vorba doar de pandemiei. Pierderea conectivităţii din Hong Kong cumulată cu declinul libertăţii culturale şi politice din oraş au produs acest efect”, mai spune Baptist.

    Nici oraşele ruseşti nu au scăpat de retrogradare. St. Ptersburg a pierdut 13 poziţii, iar Moscova 15.

    „Ambele oraşe se confruntă cu probleme din cauza instabilităţii, cenzurii, sancţiunilor vestice şi exodului marilor companii din ţară”, a declarat Simon.

    Războiul din Ucraina a impactat negativ şi oraşele Europei de Est care se confruntă cu tensiuni politice şi crize energetice şi inflaţie galopantă.

    Polonia şi Ungaria au scăzut în privinţa stabilităţii pe fondul tensiunilor diplomatice.

    Cum arată topul al celor mai bune 10 oraşe de locuit:

    1. Viena
    2. Copenhaga
    3. Zurich
    4. Vancouver
    5. Geneva
    6. Frankfurt
    7. Toronto
    8. Amsterdam
    9. Osaka
    10. Melbourne

  • Iohannis a vorbit cu Rafila despre pandemie: nu se gândeşte la restricţii, sper să aibă dreptate

    „Mi-a spus că nu se gândeste la măsuri restrictive, ci doar la recomandări, eu sper să aibă dreptate”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat recent că în perioada următoare este estimată o creştere a numărului de cazuri de infectări cu COVID.

    „Având în vedere că au trecut cel puţin 5 luni de la valul iniţial, valul din ianuarie-februarie, şi majoritatea celor vaccinaţi cu 3 doze au cel puţin 6 luni de la încheierea acestei vaccinări cu 3 doze, este clar că există o eludare a răspunsului imun şi practic această subvariantă Omicron BA5 produce infecţii şi la persoanele vaccinate şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase, avem totuşi două scenarii: unul, în care vârful acestui mini-val sau val, o să vedem în funcţie de numărul de cazuri, o să fie undeva între 7 şi 10 august, cea de-a doua variantă, mai puţin optimistă, în care vârful acestui val va fi spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie”, a declarat Alexandru Rafila.

    Acesta susţine că în vârful valului se estimează circa 70.000 de cazuri săptămânal, ceea ce înseamnă 10.000 de cazuri în fiecare zi.

    „Din ceea ce am citit şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Ştiţi bine că noi avem un decalaj de 2 săptămâni faţă de restul UE şi din cauza asta un scenariu rezonabil probabil că o să fie între 14 şi 21 august”, a precizat ministrul Sănătăţii.

  • Mutatul din oraşele mari în locuri mai liniştite şi pline de verdeaţă devine răspândit în lumea întreagă. Chiar si maeştrii bucătari din Paris renunţă la restaurantele de lux şi merg în locuri mai aproape de natură

    Maeştrii în arta culinară abandonează în număr tot mai mare capitala Franţei pentru locuri cu mai multă verdeaţă unde nu doar că găsesc o bogăţie mai mare de ingrediente din care pot alege, ci le şi pot cultiva sau creşte. Este o tendinţă care schimbă atât cultura pariziană, cât şi viaţa comunităţilor locale, dar nu întotdeauna în bine.

    A început înainte de pandemie: un exod al maeştrilor bucătari care abandonează Parisul pentru mediul rural francez, scrie BBC. Plecarea lui James Henry în 2017 a fost poate cea mai mediatizată. Bucătarul australian, care a ajuns pentru prima oară faimos la cei care au dat tonul trendului porţiilor mici, dar pline de savoare Au Passage, a părăsit peisajul urban parizian pentru a lucra alături de chef-ul Shaun Kelly (ex-Au Passage) într-un proiect ce ţine de pasiunea lor: deschiderea unui restaurant şi a unui han în micul oraş Saint-Vrain, la 30 de kilometri sud de Paris. Rezultatul, Le Doyenné, se va deschide mai târziu în acest an. Şi, în timp ce îşi îngrijeau livada şi renovau sera şi grajdurile din secolul al XIX-lea, cei doi au devenit furnizori de produse din grădina lor de legume de 4.000 de metri pătraţi pentru unele dintre restaurantele de top ale Parisului. Dar Henry şi Kelly sunt departe de a fi singurii bucătari care au părăsit Parisul în ultimii ani.

    „Cred că a început înainte de Covid, dar era ceva discret”, spune Daniela Lavadenz, proprietara restaurantului Le Saint-Sébastien din arondismentul 11 din Paris. „Exista deja o explozie de oameni care cumpărau case la ţară înainte de Covid. Dar totul s-a amplificat odată cu pandemia”. Mai exact: bucătarul Sven Chartier de la fostul Saturne, premiat cu stele Michelin, a părăsit capitala la sfârşitul anului 2020 pentru zona rurală din regiunea Perche, la 150 km vest de Paris; noul său neobistro, Oiseau Oiseau, s-a deschis în octombrie 2021, oferind un meniu plin de produse locale. În 2018, fosta proprietară a magazinului de bijuterii Mickaëlle Chabat şi soţul ei, bucătarul Louis-Philippe Riel (a lucrat la Le 6 Paul Bert), s-au aventurat şi mai departe, până la graniţa cu Italia, pentru o nouă locuinţă lângă pârtii. Au găsit casa care avea să devină Auberge de la Roche în oraşul Valdeblore (a cărei staţiune de schi alpin La Colmiane se mândreşte cu cea mai lungă tiroliană din Franţa) şi şi-au lansat proiectul în colaborare cu bucătarul Alexis Bijaoui, care a trecut şi pe la Garance din Paris.

    „Ne-am îndrăgostit de privelişte”, a spus Chabat. „Este aproape ca şi cum ai fi în mijlocul pustietăţii”. Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în Catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente. Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume. Fred Pouillot, proprietarul şcolii pariziene de gătit Le Foodist, atrage atenţia asupra acestei discrepanţe în tururile pieţelor locale făcute cu clienţii săi americani. „Îi întreb, doar privind produsele, «care este diferenţa dintre ceea ce vezi aici şi o piaţă în aer liber de acasă?»”, a spus el. „Şi apoi îi conduc până când apare un „indiciu” – banane! Nu cultivăm banane în jurul Parisului! Sau mango, sau pepeni sau orice vezi aici, de altfel. În America, o piaţă în aer liber este un în mod normal o piaţă a fermierilor. Aceasta nu este o piaţă de fermieri – aceasta este o piaţă de comercianţi.”

    Exodul bucătarilor care abandonează capitala în favoarea locurilor cu verdeaţă este, în parte, o reflectare a interesului din ce în ce mai mare pentru locavorism. În ciuda câtorva anomalii – cum ar fi ciupercile cultivate în catacombe şi vinul produs într-o mână de parcuri publice – Parisul este cunoscut mai mult pentru transformarea ingredientelor, decât pentru producerea lor. În ultimele decenii, mulţi bucătari parizieni au acordat mult mai puţină atenţie locului de unde provin acele ingrediente.

    Deşi această deconectare poate părea surprinzătoare, mai ales având în vedere celebra legătură a Franţei cu terroir-ele sale (regiuni de provenienţă ale vinurilor), potrivit jurnalistului culinar francez Emmanuel Rubin, este doar pasul final într-un regres lung şi complex. Dezvoltarea economică rapidă pe care a suferit-o Franţa în anii 1950-1960 – o perioadă cunoscută sub numele de Trente Glorieuses – a avut un efect de durată asupra oraşelor ţării, în special în ceea ce priveşte apariţia supermarketurilor la periferia centrelor urbane care a afectat magazinele mici din interior. Acest lucru, a spus Rubin, „a modificat obiceiurile privind mâncarea într-un mod durabil”, de la gătitul acasă la industria restaurantelor.

    Poate şi mai hotărâtor pentru deconectarea Parisului de peisajul local este stilul parizian de a găti. Pedigree-ul gastronomic impunător al arsenalului tehnic robust al Parisului (spre deosebire de mentalitatea bazată pe ingrediente care guvernează, de exemplu, bucătăria italiană) a făcut ca restaurantele pariziene să mizeze doar pe reputaţie. În plus, restaurantele care servesc mâncăruri produse în masă în Franţa au devenit atât de răspândite încât, în 2014, guvernul a aprobat un mod de etichetare care să arate că felurile de mâncare servite erau de fapt făcute în bucătăria proprie.

    Cu toate acestea, în ultimul timp, ca parte a unei rezistenţe tot mai mari împotriva alimentelor industrializate, mulţi dintre bucătarii de top din Paris au început să-şi reducă dependenţa de Rungis (un orăşel-reper al gastronomiei pariziene) – unde, afirmă Lavadenz, legumele sunt „calibrate şi acoperite cu plastic sau carton” – în favoarea parteneriatelor cu cooperative şi reţele sustenabile precum Terroirs d’Avenir, Agrof’ile sau Tom Saveurs. Dar pentru unii bucătari, aventurarea în mediul rural este următorul pas logic – ceva, postulează Lavadenz, ce „face meseria mai interesantă” pentru aceşti profesionişti culinari, care acum au un avantaj nu doar în alegerea, ci şi în cultivarea ingredientelor.

    Loïc Martin şi Édouard Bergeon îşi cultivă singuri o mare parte din produsele pentru afacerea lor, barul de vinuri Martin şi restaurantul Robert – ambele în arondismentul 11 din Paris –, de şapte ani, de când Martin a cumpărat teren pe malul fluviului Loara, aproape dintr-un capriciu. Terenul de la ţară a devenit de atunci Jardin-sur-Loire.

    „La început, era doar pentru a livra către restaurantele din Paris”, a spus Martin. Dar în 2021, perechea şi-a extins portofoliul pentru a include Les Terrasses de l’Ile, o guinguette (restaurant de la ţară) din apropiere, cu o casă minusculă perfectă pentru găzduirea vizitatorilor. Bertrand Grébaut găzduieşte parizieni într-un mod puţin mai luxos la D’Une Ile, un B&B şi table d’hôte (restaurant cu meniu fix) în aceeaşi regiune Perche care a tentat şi Chartier, din capitală. Bucătarul cu stele Michelin al unui restaurant renumit pentru imposibilitatea de a găsi loc un liber, Septime, din arondismentul 11 din Paris, a spus că nu caută neapărat să creeze o nouă afacere în afara Parisului când, în 2017, el şi partenerul său de afaceri, Théo Pourriat, au început să se gândească la proiecte noi de adăugat portofoliului lor. „Era ceva destul de vast în acel moment”, şi-a amintit el despre ideile pe care le luau în considerare el şi Pourriat. „Dar, în cele din urmă, ne-a atras ideea de a găsi un pretext pentru a fi mai aproape de natură. Să ne punem picioarele undeva unde e verde.“

    Odată vizitat B&B-ul, alegerea a fost făcută într-o clipă. „Este greu să nu te îndrăgosteşti la prima vedere când ajungi la D’Une Ile”, a spus Grébaut.

    Pieţele fermierilor care vând produse locale sunt ceva rar pe teren în Paris, în cele mai multe marché-uri ale oraşului fiind vândute, de fapt, produse din Spania, Italia şi Portugalia, importate la scară mare. Piaţa centrală Les Halles, un reper al Parisului încă din Evul Mediu, s-a mutat în oraşul periferic Rungis (lângă Aeroportul Orly) în 1969 şi astăzi ocupă 4,2 km pătraţi şi se mândreşte cu cea mai mare cifră de afaceri dintre pieţele angro din întreaga lume.

    Proprietatea irezistibil de fermecătoare este formată dintr-un mic grup de clădiri din piatră din secolul al XVII-lea, în inima Parcului Natural Regional Le Perche. Piatra luminoasă şi lemnul întunecat creează un mediu liniştit şi rustic, cu mâncare pe măsură. „Ne emoţionează ridichile şi untul”, şi-a amintit Grébaut, „pentru că ne cultivăm propriile ridichi, pentru că făceam unt în casă şi pentru că atunci când servim ridichea, aceasta a fost recoltată acum două ore şi nu vede niciodată frigiderul.“

    Accesul la terroirul local se află în centrul proiectului şi la Auberge de la Roche. „Ideea a fost să creăm un spaţiu care să aibă cu adevărat rădăcini în mediul său”, a spus Chabat despre oaza ei de la munte, a cărei bucătărie se bazează exclusiv pe produse dintr-o rază de 50 de kilometri, ceea ce înseamnă că meniul este adesea lăsat la pofta Mamei Natură. „Când este o furtună, nu avem peşti”, a spus ea, dând de înţeles cât de des trebuie să facă ajustări din mers. Cu toate acestea, echipa restaurantului a construit o reţea de producători locali, precum Sandrine Giraud, care îşi cultivă propriile cereale din seminţe transmise din generaţie în generaţie; şi Lawry Calendra, care produce carne de porc descrisă de Chabat drept „o nebunie”. Şi cu bucătarii Riel şi Bijaoui în bucătărie, Auberge de la Roche este la egalitate cu orice restaurant rafinat pe care l-ai găsi în capitala Franţei – cu un preţ pe măsură. O cameră de la Auberge de la Roche costă 350 de euro, iar meniul fix, cu şapte feluri de mâncare, costă 90 de euro. Dar chiar şi la D’Une Ile, unde camerele au preţul de 85 de euro pe noapte, iar cina costă 39 de euro. Pentru un meniu rustic cu trei feluri, „localnicii cred că suntem nişte impostori, cu o farfurie cu ridichi şi unt la 5,50 euro”, a spus Grébaut.

    Aceasta reflectă tensiuni care apar adesea atunci când parizienii fug în mediul rural, cu afinitatea lor pentru rusticitatea curată. Localnicii care sosesc la D’Une Ile, potrivit lui Grébaut, se încruntă nu doar la preţurile „pariziene”, ci şi la „scaunele nepotrivite, din piaţa de vechituri” şi când vine vorba de simplitatea felurilor de mâncare.

    „Au fost oarecum dezamăgiţi că acesta a fost restaurantul pe care bucătarul parizian, cu stele Michelin, care tocmai a apărut în Perche, a decis să-l deschidă”, a spus el, remarcând totuşi că abordarea simplistă a ingredientelor de calitate, de casă, este „ideea noastră de lux”.

    Martin a observat o deconectare similară la deschiderea Les Terrasses de l’Ile anul trecut. „Ne-am închis din nou destul de repede”, a spus el, explicând că, pe lângă provocările legate de reapariţia din izolare, a constatat că mulţi localnici erau suspicioşi cu privire la venirea sa. „Aceasta este o Franţă care se simte puţin uitată”, a spus el, menţionând că un grup de parizieni care au preluat restaurantul care a fost îndrăgit, timp de 25 de ani, de clienţii obişnuiţi a însemnat că „au fost o mulţime de lucruri pe care localnicii nu le-au plăcut în noua abordare”, care era poate mai potrivită Parisului decât provinciilor franceze. „A fost îngrozitor pentru echipă”, a spus Martin, „deci ar fi fost mai bine să se închidă”.

    Pedigree-ul gastronomic impunător al arsenalului tehnic robust al Parisului (spre deosebire de mentalitatea bazată pe ingrediente care guvernează, de exemplu, bucătăria italiană) a făcut ca restaurantele pariziene să mizeze doar pe reputaţie. În plus, restaurantele care servesc mâncăruri produse în masă în Franţa au devenit atât de răspândite încât, în 2014, guvernul a aprobat un mod de etichetare care să arate că felurile de mâncare servite erau de fapt făcute în bucătăria proprie.

    Probabil că nu ajută că, odată cu aceste noi sosiri, vine şi o creştere a preţurilor locuinţelor. La doar o oră de capitala Franţei, bucolicul Perche găzduieşte acum o mulţime de foşti parizieni sau parizieni cu jumătate de normă. Experta locală în cocktailuri, Forest Collins, poate atesta rezultatul scump de a avea vecini cu un astfel de profil, observând că în satul ei, undeva între un sfert şi o treime dintre case au devenit case de weekend pentru oamenii de la oraş şi că brocantele locale (pieţele de vechituri) au crescut ca urmare considerabil preţurile. De atunci, Martin a schimbat treptele de viteză la Les Terrasses de l’Ile, care s-a redeschis în această primăvară cu un meniu simplificat, care se adresează mai bine populaţiei locale. Maioneza cu ou, terina de casă, midii şi cartofi prăjiţi sau cârnaţii cu piure de cartofi sunt toate făcute cu 90% ingrediente locale şi servite la preţuri în conformitate cu alte oferte din zonă. „Am făcut un pas înapoi”, a spus el. „A fost ideea cea mai bună. Alegerea corectă.“

    Edward Delling-Williams, proprietarul Le Grand Bain din Paris, a făcut o alegere similară cu noua sa afacere în Normandia. La fel ca mulţi alţii, Delling-Williams abia aştepta să părăsească oraşul înainte de a trece în cele din urmă la fapte în timpul pandemiei, hotărându-se pe Heugueville şi îndrăgostindu-se imediat de satul de pe coasta de nord-vest.

    „Era primăvară şi era incredibil”, a spus el. „Era chiar şi usturoi sălbatic.” El a deschis Presbytère în această primăvară într-un fost vicariat, la doar câţiva paşi de plajă. Puţin câte puţin, va fi alimentat de mai multe produse cultivate pe terenul său, pe care fostul proprietar l-a lucrat timp de 12 ani „aproape exact cum am fi făcut-o şi noi”, a spus Delling-Williams. „A plantat 6.000 de copaci. A creat spaţii sigure pentru animale. Există energie solară. Este cu adevărat incredibil.“ Pentru bucătarul britanic, care a implementat şi o mentalitate locală la Le Grand Bain, mutarea a fost un următor pas logic, o pauză de la monotonia care se instalase în restaurantele pariziene contemporane, axate pe porţii mici şi vin natural, inclusiv al său. „Acest stil de a găti este acum peste tot”, a spus el. „Dacă ţi-aş aduce patru feluri de mâncare de la patru restaurante diferite, inclusiv Le Grand Bain, nu ai putea spune ce restaurant a făcut care fel de mâncare. Şi asta pare puţin plictisitor acum.“ La Presbytère, Delling-Williams oferă, în schimb, o combinaţie de mâncăruri franţuzeşti accesibile de bistro (cum ar fi pateul de casă sau aripile de skate în sos de unt), precum şi mâncarea tipică pubului englezesc în care a crescut, inclusiv o friptură de duminică. Şi preţurile se potrivesc cu locaţia: în jur de 18 euro pentru prânz, 30 de euro pentru cină. „Totul va fi local”, a spus el, arătând spre plantele aromate care cresc sălbatic în jurul restaurantului. „Aşadar, de ce să nu răspundem populaţiei locale?” „Dacă parizienii vor să vină”, a adăugat el, „pot să vină”. Dar nu face nimic pentru a-i atrage în mod expres. Se concentrează mai puţin pe a deveni un hangiu şi mai mult pe a fi un berar, un brutar şi, mai ales, un producător al propriilor sale ingrediente.

    „Sunt destul de sigur că, dacă vorbeşti cu oricare bucătar, va veni cu acelaşi motiv: să aibă control asupra produselor”, a spus el despre motivaţiile sale. Dar apoi a revenit: „Poate că doar devin bătrân şi vreau să fiu la ţară. Cred că probabil asta este”. Dar el are doar 36 de ani şi este tatăl a trei copii. Alţii s-ar putea să-i urmeze exemplul.  Martin, în special, crede şi el că, în cele din urmă, îşi va face mutarea part-time în Loira permanentă. „Cred că, în timp, am putea fi mai fericiţi să creştem animale şi să ne fabricăm produsele acolo”, a spus el, „decât să fim la Paris cinci zile pe săptămână”.

  • Care este cea mai dorită resursă de companiile din România, care se găseşte din ce în ce mai greu

    Industria locală de servicii de externalizare pentru afaceri este unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei, care cuprinde în prezent 1.080 de companii cu 178.000 de angajaţi. Post-pandemie, reprezentanţii a jumătate dintre companiile din această industrie spun că cele cele mai mari provocări ţin de atracţia, pregătirea, motivarea si retenţia angajaţilor.

    „Concis, conform ultimului studiu ABSL, principalale trei provocări sunt: personalul, personalul şi personalul. Acest studiu, ce are ca temă situaţia post-pandemică, arată că 49% dintre companiile chestionate au afirmat că cele mai mari provocări post-pandemie sunt legate de atracţia, pregătirea, motivarea si retenţia angajaţilor, precum şi de modalităţile de a-i determina să se reîntoarcă la birou”, afirmă Cătălin Iorgulescu, vicepreşedintele Asociaţiei Business Service Leaders în România, într-un răspuns pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie 2022.

    Migraţia forţei de muncă între companii pentru salarii mai bune, precum şi inflaţia, au accentuat problemele din sfera HR-ului din această industrie. „Peste 50% dintre respondenţii la studiu spun că în ultimele patru luni a crescut rata plecărilor din companie. Aceştia încearcă să compenseze prin salarii, dar şi prin pachete complexe de beneficii ce conţin programe de dezvoltare, oportunităţi de carieră care includ mobilitate internă etc. Circa 54% dintre companiile chestionate afirmă că în acest an angajaţii care se potrivesc în totalitate cu descrierea postului sunt mai greu de găsit şi astfel necesită o perioadă suplimentară de pregătire”, detaliază reprezentantul companiilor din industria locală de servicii de externalizare pentru afaceri.

    Cătălin Iorgulescu este de părere că 2022 este un an de reaşezare, de reorganizare a vieţii, atât pentru oameni, cât şi pentru corporaţii. „Cele două crize succesive, pandemia şi războiul din Ucraina, ne-au afectat semnificativ viaţa personală, iar circuitele economice globale şi echilibrul geopolitic au fost şi acestea perturbate. În acest an, chiar şi preferinţele angajaţilor s-au schimbat, migrând de la lucrul preponderent de acasă, către alegerea unor zile în care lucrează de la birou şi socializează cu colegii. În concluzie, nu cred că vom asista la o stabilizare deplină a situaţiei în 2022, dar este un an în care încercăm cu toţii să găsim o nouă «normalitate».”

    Chiar şi în ceea ce priveşte modul de lucru hibrid industria este într-o perioadă de tatonare, una în care angajaţii şi angajatorii încă mai caută soluţiile optime. „Observăm cu toţii că, prin interacţiunea generată de prezenţa în birou, putem avea acces la oameni şi idei noi, care de fapt aduc evoluţie atât în plan profesional, cât şi personal. Un aspect important al viitorului nostru hibrid”, adaugă el. Potrivit lui, în majoritatea cazurilor, ei trebuie să exerseze interacţiunea directă pentru a putea învăţa să pregătească şi să conducă echipe într-un mod competent. „Am observat în timpul pandemiei şi că trainingurile au un rezultat inferior când sunt realizate exclusiv online. Pe de altă parte, suferim cu toţii din cauza timpului petrecut în trafic, de aceea consider că varianta de muncă în sistem hibrid este echilibrată si adecvată pentru perioada următoare”, spune vicepreşedintele ABSL. Numărul angajaţilor din industria de outsourcing care doresc să lucreze doar de la birou este mai mic de 15% în aproximativ 90% dintre companiile industriei. Circa 60% dintre companiile participante la studiul realizat de ABSL spun că între 50% până la aproape 100% dintre angajaţii lor preferă modalitatea de lucru în sistem hibrid. 

    Philippe Gabulon, CEO al Société Générale Global Solution Centre în România, afirmă că, la începutul acestui an, având în vedere toate schimbările prin care am trecut cu toţii în ultima perioadă, companiile au fost nevoite să-şi revizuiască strategia şi modul de lucru. „Este foarte clar că un principal punct de interes rămâne nevoia de flexibilitate sporită pe care noi, ca angajatori, va trebui să o oferim şi trebuie sa găsim soluţiile potrivite atât pentru business şi parteneri, dar mai ales pentru a răspunde nevoilor angajaţilor noştri. Totodată, zona de tehnologie si tendinţe digitale este în continuă dezvoltare, lucru ce ne facilitează modul de interacţionare si colaborare. Însă, pentru a beneficia la maximum de aceste oportunităţi, trebuie să fim deschişi la schimbări şi să le privim într-un mod pozitiv”, a spus el pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie. CEO-ul centrului de servicii al Société Générale vorbeşte şi el despre deficitul de talente ca fiind una dintre principalele provocări ale acestei perioade. „O altă provocare pe care o putem observa este deficitul de talente din România. Aşadar, chiar dacă vorbim despre tehnologie şi tendinţe digitale, accentul va rămâne pe oamenii noştri – prin implicare şi motivare, învăţare şi dezvoltare, perfecţionare sau recalificare şi mobilitate internă. Anul 2022 va reprezenta o perioadă de testare, vom vedea astfel care sunt cele mai bune metode şi abordări în ceea ce priveşte acest concept de noul normal şi cum putem răspunde cel mai bine nevoilor curente”, a concluzionat Philippe Gabulon.

    Société Générale Global Solution Centre este al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de servicii de outsourcing după cifra de afaceri înregistrată în anul 2021, conform clasamentului din anuarul ZF Cei mai mai jucători din economie. Compania are aproape 2.100 de angajaţi pe piaţa din România. Daniela Micuşan, director general al companiei Majorel România, trece şi ea pe lista celor mai mari provocări din această perioadă lipsa de personal. „Cea mai mare provocare a acestui an este recrutarea. Anul 2021 a fost anul în care am crescut foarte mult, practic ne-am dublat numărul de angajaţi, ajungând la un număr de peste 2.000 de oameni. Anul acesta continuăm să creştem, am adăugat clienţi noi în portofoliul nostru, iar recrutarea oamenilor potriviţi rămâne în continuare concentrarea noastră principal. În acelaşi timp, creşterea aceasta abruptă pune presiune pe departamentele de suport, pe infrastructură, ceea ce necesită un management extrem de flexibil”, a spus ea.

    A doua mare provocare ţine de implementarea unui sistem de muncă hibrid. „Încă de la începutul pandemiei, angajaţii noştri au reuşit să se adapteze rapid crizei. Trecerea la munca online s-a făcut brusc, de pe o zi pe alta, într-un contex de incertitudine şi teamă. Apoi, timp de doi ani, angajaţii noştri au dat randament în condiţii de work from home, dovedind astfel că sunt adaptabili şi pot funcţiona ca echipă chiar şi în aceste condiţii, atâta timp cât sunt sprijiniţi de către management iar nevoile lor actuale sunt ascultate”, a completat reprezentanta Majorel. În plus, ea spune că anul acesta compania sa trebuie să facă faţă unei noi schimbări: adoptarea acestui sistem de muncă hibrid. Chiar dacă majoritatea angajaţilor va continua să lucreze de la distanţă, anumite proiecte, prin specificul lor, necesită munca de la birou sau sunt unii colegi vor să se întoarcă de la birou. „Chiar şi pentru cei care vor continua să lucreze de acasă, ne dorim să creăm ocazii şi evenimente prin care aceştia să se întâlnească, să se cunoască mai bine, pentru că această interacţiune live ne-a lipsit foarte mult în ultimii ani. Deşi ultimii ani au fost ani buni pentru compania noastră, suntem conştienţi că aceştia au fost şi foarte grei pentru oamenii noştri şi încercăm să ne axăm pe păstrarea motivaţiei lor şi să punem accent pe sprijinirea morală a lor. Am analizat foarte atent subiecte sensibile precum: bunăstarea şi sănătatea mintală şi am lansat mai multe programe pentru angajaţii noştri, pe termen scurt sau lung”, a concluzionat Daniela Micuşan. Majorel România, unul dintre marii actori de pe piaţă, a crescut puternic anul trecut, avansând de pe poziţia a noua în clasamentul ZF Cei mai mari jucători din economie, sectorul companiilor din outsourcing, până pe locul patru. Cifra de afaceri a companiei în 2021 a fost mai mult decât dublă decât cea din 2020, crescând cu 118%, de la 146,2 milioane de lei, la 319,1 milioane de lei. În plus, numărul mediu de salariaţi al Majorel din anul 2021 a crescut cu circa 600 de persoane faţă de anul precedent.

    Centrul de servicii al DB Schenker din România, divizia de logistică a gigantului german Deutsche Bahn, subliniază că activitatea într-un centru de servicii de externalizare de tip global business services este întotdeauna plină de provocări, dar şi cu foarte multe împliniri şi rezultate pozitive pentru angajaţi şi companie. „Una dintre marile încercări ale organizaţiei noastre rămâne fluxul de personal, fiind într-o strânsă legătură cu identificarea candidaţilor experimentaţi într-o piaţă competitivă. Odată cu debutul pandemiei, atriţia a scăzut, însă a fost urmată de o creştere, iar în acest moment este în stagnare. Digitalizarea şi identificarea celor mai bune soluţii de automatizare, precum şi investiile în aceasta zona reprezintă, de asemenea, o provocare la nivel de centru. Ne dorim constant să găsim idei inovatoare pentru eficientizarea proceselor noastre, astfel încât să fim în pas cu era vitezei în care trăim”, spune Roxana Radu, Chief People Officer, DB Schenker GBS. Potrivit ei, anul 2022 a început în cadrul organizaţiei cu provocări legate de noul mod de lucru din viitor. „Am început 2022 ferm, cu provocările muncii hibride şi identificarea celor mai bune soluţii care să îmbine telemunca şi munca de la birou. După ce am identificat ce îşi doresc angajaţii, am conceput un sistem hribrid flexibil, care să permită colegilor să îşi desfăşoare munca de la sediul nostru sau să rămână în formatul remote”, încheie Roxana Radu.

    Centrul de servicii al DB Schenker ocupă poziţia a opta în clasamentul celor mai mari jucători din industria sa, cea de externalizare a serviciilor, cu o cifră de afaceri de 132 mil. lei în anul 2021 şi cu o medie de 933 de angajaţi anul trecut, în creştere cu 56 de persoane faţă de anul precedent.

    Pentru Unicredit Services România, a cincea cea mai mare companie din industria locală de outsourcing, conform clasamentului din anuarul ZF „Cei mai mai jucători din economie”, cea mai mare provocare de anul acesta este legată de întoarcerea la muncă în sistem hibrid a angajaţilor.

    „Principala provocarea a acestui an, luând în considerare perioada lungă în care s-a lucrat în sistem exclusiv work from home, o reprezintă întoarcerea graduală la un sistem hibrid (adoptat oricum anterior pandemiei). Contextul schimbării perspectivei de lucru din ultimii ani, dar şi revenirea fizică a studenţilor în sălile de curs fac dificilă acomodarea la noua normalitate pentru salariaţi, ducând uneori la decizia de a renunţa la job, chiar în lipsa unor noi oportunităţi. În acelaşi timp, este necesară dezvoltarea şi consolidarea strategiei de menţinere a rolurilor cheie în cadrul companiei pentru a putea asigura stabilitate, calitatea, dar şi know-how-ul post- achiziţiei de noi activităţi”, afirmă Cristian Cilibiu, Country Manager al UniCredit Services România.

    În plus, evenimentele ce au loc la nivel mondial, aşteptările angajaţilor şi creşterea inflaţiei sunt şi ele provocări cu care compania se confruntă anul acesta.

    „Contextul economic global reprezintă o nouă provocare şi preocupare, precum şi găsirea de soluţii în gestionarea optimă a aşteptărilor angajaţilor coroborate cu o creştere galopantă a inflaţiei”, detaliază reprezentantul UniCredit Services România.

    În ceea ce priveşte cele mai importante proiecte de investiţii pe care compania le are în derulare sau pe care urmează să le implementeze, Cristian Cilibiu vorbeşte despre consolidarea centrelor de business şi extinderea lor, precum şi despre proiectele şi programele de automatizare şi inteligenţă artificială dezvoltate de companie.

    „La fel ca în 2021, ne dorim şi anul acesta consolidarea şi extinderea centrelor de business din cadrul companiei, deja bine poziţionate. În paralel, avem în vedere continuarea proiectelor şi programelor de automatizare şi inteligenţă artificială – respectiv îmbunătăţirea tehnologiei, digitalizării şi a datelor pentru a fi complet integrate în fiecare produs, având ca rezultat optimizarea execuţiei şi creşterea satisfacţiei clientului final”, a explicat el.

    Despre planurile pentru anul 2022, Cristian Cilibiu mai spune că organizaţia sa se va concentra pe recrutarea şi retenţia angajaţilor şi observă şi el în piaţă fenomenul de care vorbesc colegii săi de industrie: lipsa forţei de muncă.

    „Avem ca prim-plan revizuirea strategiei de recrutare şi retenţie, bazându-ne pe experienţa şi expertiza angajaţilor existenţi, dar şi pe valoarea adăugată pe care un nou angajat o aduce în companie. De asemenea, am început anul cu o revizuire a timeline-ului proiectelor în curs, luând în considerare volatilitatea pieţei muncii, dar şi a reducerii forţei de muncă pe care o resimţim în piaţă”, a concluzionat country managerul Unicredit Services România.


    Una dintre marile încercări ale organizaţiei noastre rămâne fluxul de personal, fiind într-o strânsă legătură cu identificarea candidaţilor experimentaţi într-o piaţă competitivă. Odată cu debutul pandemiei, atriţia a scăzut, însă a fost urmată de o creştere, iar în acest moment este în stagnare.

    Roxana Radu, Chief People Officer, DB Schenker GBS

    Principalale trei provocări sunt: personalul, personalul şi personalul. Circa 49% dintre companiile chestionate în un studiu au afirmat că cele mai mari provocări post pandemie sunt legate de atracţia, pregătirea, motivarea si retenţia angajaţilor, precum şi de modalităţile de a-i determina să se reîntoarcă la birou.

    Cătălin Iorgulescu, vicepreşedintele Asociaţiei Business Service Leaders în România

    Este foarte clar că un principal punct de interes rămâne nevoia de flexibilitate sporită pe care noi, ca angajatori, va trebui să o oferim şi trebuie sa găsim soluţiile potrivite atât pentru business şi parteneri, dar mai ales pentru a răspunde nevoilor angajaţilor noştri. O altă provocare pe care o putem observa este deficitul de talente din România.

    Philippe Gabulon, CEO, Société Générale Global Solution Centre România


    Cea mai mare provocare a acestui an este recrutarea. Anul 2021 a fost anul în care am crescut foarte mult, practic ne-am dublat numărul de angajaţi, ajungând la un număr de peste 2.000 de oameni. Anul acesta continuăm să creştem, iar recrutarea oamenilor potriviţi rămâne în continuare concentrarea noastră principală.

    Daniela Micuşan, director general, Majorel România

    Avem ca prim plan revizuirea strategiei de recrutare şi retenţie, bazându-ne pe experienţa şi expertiza angajaţilor existenţi. Am început anul cu o revizuire a timeline-ului proiectelor în curs, luând în considerare volatilitatea pieţei muncii, dar şi a reducerii forţei de muncă pe care o resimţim în piaţă.

    Cristian Cilibiu, country manager, UniCredit Services România

  • Efervescenţa de după criză

    După doi ani în care obişnuita sesiune de shopping la mall a fost pusă în stand-by de apariţia crizei COVID, culoarele centrelor comerciale sunt, din nou, pline de clienţi, chiar dacă deasupra multor intrări în magazine vedem nume noi de branduri. Cum arată industria locală de retail postpandemie?

    De la sfârşitul lunii februarie, când toate restricţiile au fost ridicate, am văzut de fapt o revenire foarte puternică a retailului. Cifra de afaceri este în creştere şi, pentru a pune câteva cifre pe masă, în primul trimestru, suntem cu 50% peste valorile din 2021”, a declarat Rüdiger Dany, noul CEO al NEPI Rockcastle, în cadrul unei conferinţe de presă recente. Acest lucru, adaugă el, ar trebui totuşi comparat cu anul 2019, care a fost ultimul an normal înainte de pandemie. „Acum ajungem efectiv la cifrele din 2019 şi mai sus. Este valabil şi în lunile aprilie şi mai, aşa că este o tendinţă pozitivă pe care o vedem în prezent şi este valabilă pentru toate segmentele. De asemenea, ne aşteptăm ca industria cinematografică să revină. S-a îmbunătăţit deja dramatic, dar cred că mai este loc de creştere”, descrie el efervescenţa din piaţă de după ridicarea restricţiilor impuse pe fondul pandemiei de COVID-19.

    „Cum pandemia a lovit şi pe pieţele din Europa Centrală de Est, unde am văzut că au intervenit restricţii guvernamentale şi cred că am fost cu toţii în stare de şoc la început, nu ştiam cum va funcţiona totul. Dar apoi, în sfârşit, am trecut prin aceşti doi ani şi cred că ne-am descurcat destul de bine mai ales cu partenerii noştri din retail. Când te uiţi la portofoliu, majoritatea companiilor sunt încă în viaţă, aşa că nu am văzut foarte multe insolvenţe. Acest lucru arată rezilienţa portofoliului pe care îl avem şi, de asemenea, că funcţionăm cu retaileri care îşi cunosc cu adevărat afacerea şi care au avut puterea să treacă prin momente grele.”

    Potrivit executivului, una dintre lecţiile primite de industria de retail odată cu apariţia pandemiei a fost că online-ul şi e-commerce-ul sunt foarte importante, dar în acelaşi timp nu merg bine pe o lungă perioadă de timp fără a avea alături magazinele brick & mortar.

    Despre situaţia din Ucraina, Dany spune că noul conflict nu a avut până acum, „într-un fel aş spune din fericire pentru noi”, niciun impact direct, şi asta pentru că businessul nu are în portofoliu active nici în Ucraina, nici în Rusia. „Retailerii cu care operăm şi care operează şi în Rusia sau Ucraina au fost nevoiţi să-şi închidă majoritatea magazinelor în aceste două ţări. Dar, în acelaşi timp, acest lucru are ca efect că ar dori să deschidă mai multe magazine în ţările în care activăm. Operăm în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est şi patru ţări se învecinează cu Ucraina.”

    Verde la investiţii verzi

    La rândul său, Eliza Predoiu, CFO al companiei, spune că recuperarea puternică s-a reflectat în cifrele companiei din 2021, venitul net din exploatare crescând cu 7%. „Avem un nivel ridicat de lichiditate, 400 de milioane de euro în bilanţ plus peste 600 de milioane de euro în facilităţi de credit revolving. Avem o perspectivă pozitivă de la Fitch, iar dacă această perspectivă pozitivă va rămâne aşa sau va trece la o îmbunătăţire a ratingului nostru va depinde de context.”

    Acum, adaugă ea, noile provocări vin din presiunea inflaţionistă şi de la băncile centrale, care iau măsuri cu creşterea ratelor dobânzilor. „Suntem în siguranţă din acest punct de vedere deoarece întreaga rată a dobânzii din portofoliul nostru este acoperită 100%. Deci, pentru următorii doi ani, bilanţul este complet sigur.” Aducând în discuţie factorul „sustenabilitate”, Predoiu susţine că 60% din finanţarea companiei este etichetată verde. De altfel, compania a bugetat o investiţie de 37 de milioane de euro pentru instalarea în plan local a 30 de proiecte fotovoltaice, zece dintre ele urmând să fie livrate până la finele acestui an. „Amprenta noastră de carbon a scăzut cu aproape 20% anul trecut. Investim în 30 de fabrici fotovoltaice care vor avea o capacitate instalată de 40 de megawaţi-oră şi asta ne va ajuta să economisim între 30 şi 40% din consumul nostru de pe piaţă. Deci vom produce şi apoi vom valorifica această iniţiativă.”

    O altă investiţie importantă pe care CFO-ul NEPI o menţionează este lansarea primului proiect rezidenţial din portofoliul companiei, Vulcan Residence, „care progresează foarte bine şi 35% din unităţi au fost deja vândute”, finalizarea acestuia fiind planificată, conform raportului financiar al companiei pe 2021, pentru primul trimestru din 2023. În 2022, jucătorul a început şi lucrările de construcţie pentru Promenada Craiova, cu o suprafaţă utilă brută finală estimată la 52.300 de metri pătraţi, deschiderea fiind planificată în trimestrul III din 2023.

    Competitivitatea, esenţială

    În continuare, Marek Noetzel, COO, NEPI Rockcastle, spune că accentul va fi pus pe ceea ce compania a iniţiat în trimestrele precedente, adică unificarea modelului operaţional în întregul portofoliu. „Acum operăm în nouă ţări şi asta înseamnă mai multe portofolii diferite, expuneri diferite. Compania a fost dezvoltată prin proiecte greenfield, dar şi prin achiziţii, în special în Polonia, ceea ce înseamnă că portofoliul a fost oarecum construit din proprietăţi care au fost dezvoltate şi înfiinţate operaţional de diverşi proprietari şi ceea ce trebuie să facem este să unificăm totul.” Potrivit lui, în România există 4 milioane de metri pătraţi de spaţiu comercial.

    Noetzel consideră că pandemia a ajutat de fapt compania să înţeleagă care este modelul optim. „Trebuie să fim pregătiţi să creştem şi mai mult pe piaţă şi asta se poate întâmpla doar cu o organizare eficientă, cu un fel de structură plată şi prin luarea rapidă a deciziilor, astfel încât orice oportunitate apare pe piaţă să poată fi realizată.” El susţine că NEPI trebuie să rămână competitiv şi consideră că acesta este cel mai important lucru. „Vrem să ne consolidăm poziţia pe piaţă, şi asta pe termen scurt. Când mă gândesc la termen lung, vrem să ne asigurăm că ecosistemul de retail pe care îl operăm este sustenabil şi prin asta vreau să spun că trebuie să avem foarte multă grijă de proprietăţile noastre şi să ne asigurăm că orice adăugăm portofoliului nostru este peste calitatea medie.”

    Viaţa ca un roller coaster

    Rüdiger Dany a fost numit la cârma companiei în februarie 2022, fiind promovat din rolul de COO. El a povestit, într-un interviu acordat pentru Business MAGAZIN, că motivul care a stat la baza alegerii acestui domeniu pentru a-şi construi o carieră este că iubeşte retailul. „Cred că e cel mai captivant loc în care poţi fi, pentru că se schimbă permanent. Ştiu că generaţiile noi sunt foarte încântate de digitalizare şi de tot ce are de-a face cu asta şi înţeleg asta. Dar când mă uit la retail, în combinaţie cu real estate-ul, cred că e foarte captivant. Retailul s-a schimbat de-a lungul ultimelor secole, s-a reinventat, nu a rămas pe loc. Şi asta pentru că modul nostru de viaţă, comportamentul de consum se schimbă permanent.”

    De altfel, retailul, spune el, e „o chestiune de familie”. „Tatăl meu era retailer. Am fost şi eu retailer la rândul meu timp de 15 ani, am stat de partea cealaltă a mesei, aşa că, atunci când vorbesc cu retailerii, am o înţelegere foarte bună pentru că am fost şi eu acolo.” Experienţa în retail şi-a construit-o prin prisma unui business de familie pe care l-a condus alături de fratele său, căruia i-a şi vândut, într-un final, acţiunile. „Am pornit mici şi compania a crescut. În Germania devenisem un retailer regional cu şase magazine în acel moment, dar m-am gândit că lumea mi-ar putea oferi mai mult decât să stau în acea regiune. Am vrut să fac altceva. Am vrut să călătoresc, să văd lumea.” ECE a fost prima companie internaţională în care a lucrat, începând cu 2003, după ce a renunţat la antreprenoriat. „A fost amuzant, veneam din retail, nu aveam o experienţă atât de vastă în imobiliare, şi ECE m-a chemat să mă alătur boardului, aşa că mi-am spus că aş putea să învăţ ceva nou, zona de real estate, şi aşa am ajuns în retail real estate.” De-a lungul anilor a lucrat şi în alte companii din industrie, printre care Atrium şi Multi Corporation.

    Pe parcursul carierei a activat pe mai multe pieţe europene, inclusiv Germania, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Grecia, Turcia, Lituania, Serbia şi România, şi a locuit în mai multe dintre acestea, dar şi în Spania, ţara în care a ales acum să se stabilească a doua oară, fiind favorita lui şi a familiei.Pe parcursul celor peste 30 de ani de carieră susţine că a făcut nenumărate greşeli – „lista e nesfârşită”, dar consideră că nu e important numărul lor, pentru că toţi le facem. „Important e ce rămâne când tragi linie. Pentru că faci greşeli dar ai şi succese. Şi luând în calcul unde sunt acum, aş zice că nu m-am descurcat prea rău.”

    Una dintre cele mai valoroase lecţii învăţate, sau mai bine zis concluzii pe care le-a tras de-a lungul timpului, lucrând atât pentru propriul business, cât şi pentru companii private sau listate la Bursă, e că ar crede mai degrabă în oameni decât în bani. „Oamenii fac diferenţa. Dacă ai o mulţime de bani dar nu ai oamenii potriviţi alături, asta nu te ajută.”

    Marek Noetzel, COO, NEPI Rockcastle: „Pandemia ne-a ajutat, de fapt, să înţelegem care este modelul optim.”

    Printre calităţile pe care le consideră esenţiale la un lider se numără abilitatea de a asculta şi de a fi aproape echipei, dar şi încredere în sine. „Trebuie să ai abilitatea de a-ţi asculta echipa, de a coopera cu oamenii. Este important să construieşti echipa potrivită, să aduci oamenii potriviţi împreună. Ca lider, succesul nu depinde doar de tine, ci depinde foarte mult de echipă şi de a o motiva în direcţia potrivită.”

    Când vine vorba de greşeli pe care nu le-ar tolera în rândul oamenilor din subordine, pe lângă cele standard – lipsa de loialitate faţă de companie şi echipă, comportamentul egoist şi neprietenos, furtul, spune că nu ar accepta ca cineva să nu fie dispus să contribuie la fel de mult ca ceilalţi. „De ce? Dacă eşti neperformant, îi pedepseşti şi pe ceilalţi şi îi demotivezi şi pe cei cărora le place ce fac şi performează bine. Deci nu aş accepta neperformanţa.”

    Agenda sa zilnică spune că e dominată, în principal, de călătorii. „În ultima săptămână am călătorit timp de patru zile cu investitorii în trei ţări diferite, România, Polonia şi Lituania. Am vizitat, printre altele, headquarterele din Bucureşti şi Varşovia. Deci ţine foarte mult de călătorit şi întâlnit echipele, investitorii, jurnaliştii. E mare parte din jobul meu. Avem, de asemenea, şi şedinţe regulate la care particip.” Printre hobby-urile lui Rüdiger Dany se numără poloul, caii, dar şi ciclismul, în special în munţi.

    L-am întrebat cum a gestionat work-life balance-ul în toţi aceşti ani, impregnaţi cu atât de multe schimbări. „Nu am nevoie de asta. Pentru mine munca e viaţă personală şi viaţa personală e muncă, nu le diferenţiez foarte mult pentru că îmi place ceea ce fac.” În opinia lui, dacă nu îţi place jobul pe care îl ai, nu te trezeşti dimineaţa şi să simţi că abia aştepţi să ajungi la muncă şi nu îţi place ceea ce faci, ci îţi place doar viaţa ta privată, ar trebui să îţi găseşti alt job. „E plictisitor şi nesănătos. Aşa că nu diferenţiez asta. Îmi place ce fac, fie că e timp petrecut cu familia sau cu colegii. Prefer să îmi placă viaţa, căci doar una avem.”

    Cartea pe care o recomandă e „Essentialism: The Disciplined Pursuit of Less”, a lui Greg McKeown, locurile din care îşi ia energia sunt sporturile pe care le practică şi familia sa, pentru că, spune el, alături de soţia sa nu are nevoie de un loc special pentru a fi fericit, poate fi şi un simplu prânz sau o cină, iar dacă ar fi să aleagă un termen care să îi definească cariera, spune că acesta ar fi: rollercoaster. Am încheiat discuţia cerându-i un sfat pentru tinerii aflaţi la începutul carierei. A fost unul scurt: „Munceşte mult, dar rămâi relaxat.”

    Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle: „Dacă nu îţi place jobul pe care îl ai, nu te trezeşti dimineaţa şi să simţi că abia aştepţi să ajungi la muncă şi nu îţi place ceea ce faci, ci îţi place doar viaţa ta privată, ar trebui să îţi găseşti alt job. E plictisitor şi nesănătos.”

    Carte de vizită: RÜDIGER DANY, CEO, NEPI Rockcastle

    ► A preluat funcţia actuală în februarie 2022;

    ► Anterior a ocupat rolul de director de operaţiuni (COO) în cadrul companiei;

    ► Are peste trei decenii de experienţă în sectorul de retail, real estate comercial, leasing şi administrarea activelor;

    ► De-a lungul carierei a activat pe mai multe pieţe europene, inclusiv Germania, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Grecia, Turcia, Lituania, Serbia şi România, lucrând pentru companii ca ECE, Atrium şi Multi Corporation;

    ► E pasionat de ciclism şi polo.

    Grupul NEPI în cifre

    Valoarea portofoliului investiţional pe cele nouă pieţe pe care NEPI Rockcastle este prezent se ridică la 5,8 miliarde de euro. Numărul vizitelor în toate spaţiile comerciale din portofoliu a fost de 244 de milioane în 2021, în creştere cu 10,4% faţă de 2020.

    Chiriile nete şi veniturile aferente (venitul net din exploatare, NOI – n.red.) au fost de 347 de milioane de euro, cu 7,4% mai mare decât în 2020.

    Venitul net din exploatare pe segmentul de retail a crescut cu 11,9% faţă de 2020. Factorii cheie au fost reducerea concesiunilor temporare de chirie acordate chiriaşilor ca sprijin în timpul pandemiei de COVID-19 (40,8 milioane de euro în 2021, comparativ cu 69,5 milioane de euro în 2020) şi creşterea chiriei variabile de la 26,6 milioane de euro (2020) până la 28,3 milioane de euro (2021).

    În medie, pe parcursul anului 2021, magazine neesenţiale au fost închise timp de 46 de zile sau aproximativ 12% din an. Cele mai lungi blocaje au fost în Republica Cehă (130 de zile), Slovacia (123 zile) şi Lituania (109 zile), în timp ce România şi Croaţia nu au avut blocaje complete în 2021. În plus, au fost impuse restricţii suplimentare pentru anumite afaceri (servicii alimentare şi divertisment), inclusiv limitări privind capacitatea şi orele de deschidere.

    Perioada mai-septembrie a cunoscut o revenire completă (vânzările au fost cu 4% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2019), ceea ce a arătat disponibilitatea clienţilor de a relua cumpărăturile. În ultimul trimestru, când au fost reintroduse anumite restricţii, vânzările au scăzut sub nivelurile din 2019 (cu 12%) dar au rămas cu 28% peste nivelurile din 2020.

    Coşul mediu a continuat să crească în 2021, aşa cum clienţii au avut tendinţa de a reduce numărul de vizite la centre comerciale, dar de a cumpăra mai multe produse în timpul unei vizite. Această tendinţă a început în 2020, când coşul mediu a fost cu 2,7% mai mare decât în 2019.

    Dintr-un total de 2 milioane de metri pătraţi de suprafaţă utilă brută, cât reprezintă totalul proprietăţilor aducătoare de venit din portofoliul companiei, România ocupă cel mai mare procentaj – 35%, urmată de Polonia (25%) şi Ungaria (10%). În ceea ce priveşte chiriile brute, tot România acoperă cel mai mare segment, de 38%, în top 3 aflându-se şi Polonia, cu 22%, urmată de Bulgaria (9%). Ca suprafaţă închiriabilă, România deţine 42% din total, Polonia 24% şi Bulgaria 8%.

    În România, valoarea proprietăţilor companiei e de 1,95 de miliarde de dolari, cu un total de 826.100 de metri pătraţi de suprafaţă utilă brută de retail (proprietăţi aducătoare de venit). Pe segmentul office şi industrial, valoarea proprietăţilor companiei se ridică la 71 de milioane de euro, respectiv 18 milioane de euro, cu 41.300 de metri pătraţi de suprafaţă utilă brută, respectiv 27.300 de metri pătraţi.

    (Potrivit raportului financiar aferent anului 2021)

  • Au început vacanţele de coşmar? După pandemie, operatorii aerieni se confruntă cu întârzieri zilnice şi cu anulări. Răspunsul Wizz Air: „Vrem să le oferim scuzele noastre clienţilor ale căror planuri de călătorie au fost afectate, deoarece înţelegem cât de dezamăgiţi sunt”

    Dacă v-aţi propus să vă petreceţi vacanţa de vară peste hotare (şi pare că aşa este, dacă ne uităm la cât au cheltuit românii deja în străinătate în prima parte a anului – 1,9 mld. euro, un record), înarmaţi-vă cu răbdare. Sechelele lăsate de pandemie asupra operatorilor de zbor, precum şi asupra aeroporturilor lumii, abia încep să îşi facă simţite efectele asupra pasagerilor. Cozile uriaşe din aeroporturi au devenit o constantă, iar întârzierile, frecvente, odată cu intensificarea călătoriilor în perioada de vară. La solicitarea Business MAGAZIN, operatorul aerian low-cost Wizz Air a oferit câteva explicaţii referitoare la întârzierile frecvente de la nivelul întregii industrii. 

    Redăm integral răspunsul Wizz Air referitoare la numeroasele întârzieri ale companiei:

     „Regretăm faptul că atât de mulţi dintre pasagerii noştri sunt afectaţi de întârzierile actuale şi, în unele cazuri, de anulări. În industria călătoriilor, Wizz Air şi celelalte companii aeriene fac tot posibilul pentru a sprijini cât mai mulţi pasageri să ajungă la destinaţie la timp şi cu o întârziere cât mai redusă. Cu toate acestea, printre alte probleme care cauzează instabilitate operaţională în întreaga industrie a călătoriilor, există o lipsă larg răspândită de personal, în special în rândul controlorilor de trafic aerian, la nivel de operaţiuni la sol şi de gestiune a bagajelor, la securitate şi, în general, în aeroporturi”, explică reprezentanţii Wizz Air în solicitarea Business MAGAZIN. „Înţelegem că fiecare anulare este regretabilă, însă marea majoritate a zborurilor noastre operează conform planificărilor, peste 100.000 de pasageri ajungând la destinaţie în fiecare zi. Vrem să le oferim din nou scuzele noastre clienţilor ale căror planuri de călătorie au fost afectate, deoarece înţelegem cât de dezamăgiţi sunt, mai ales când atât de mulţi oameni doresc şi merită să călătorească din nou în lume. Încercăm să facem tot ce putem pentru a le oferi un set de opţiuni pentru ca aceştia să poată călători, inclusiv zboruri alternative cu Wizz Air, o rambursare integrală sau 120% sub formă de credit de companie (ne propunem să procesăm ambele variante în termen de o săptămână).”

    Însă nu doar cu întârzieri se confruntă pasagerii care călătoresc în perioada aceasta. 

    Recent, Wizz Air a anulat unul dintre zborurile sale – în zbor (un zbor spre Lisabona, 21 iunie). După ce aeronava companiei a decolat cu o întârziere de două ore din aeroport, aceasta s-a întors în Bucureşti, survolând anterior spaţiul aerian românesc. Pasagerii acestei aeronave au spus că în interiorul acesteia s-a declanşat o alarmă, care a sunat circa 10 minute, iar explicaţiile oferite de personalul navigant au fost că unul dintre senzorii meteo ai aeronavei se defectase.  Reprezentanţii Wizz Air au oferit un răspuns şi referitor la această situaţie: „Zborul Wizz Air W6 3197 de la Bucureşti la Lisabona din 21 iunie a revenit pe aeroportul din Bucureşti după decolare, ca urmare a unei verificări neprevăzute, şi a fost anulat. Pasagerii afectaţi au fost informaţi despre opţiunile disponibile şi pot opta pentru programarea unui zbor alternativ, în funcţie de disponibilitate, rambursarea totală a sumei achitate pentru bilet sau rambursarea în proporţie de 120% sub formă de credit pentru rezervări viitoare. Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconveniente create, dar siguranţa pasagerilor, echipajului şi aeronavelor rămâne prioritatea noastră numărul unu”.

    Potrivit unui comunicat de presă trimis recent de reprezentanţii Vola.ro, în ciuda tuturor avertismentelor industriei din ultimul an, in prima luna a sezonului turistic de vara industria s-a confruntat cu un numar urias de zboruri anulate sau cu un program de zbor modificat semnificativ. Conform datelor lunii iunie analizate de Vola.ro, aproximativ 28% din zboruri au fost afectate de o modificare sau anulare. Practic 1 din 3 zboruri din luna iunie sunt afectate de o anulare sau modificare a orarului de zbor.  Daca in luna mai aproximativ 10% dintre zboruri aveau notificari de schimbare de orar de zbor sau anulare, in luna iunie, prima luna de sezon turistic de vara, procentul acesta a urcat la 30%. Din toate notificarile primite in iunie, 31% sunt pentru zboruri care au plecarea sau returul in iunie. Prin urmare se confirma informatia ca se fac foarte multe modificari/anulari in timp foarte scurt pana la zbor.

     

  • Unde-i cea mai dulce viaţă: Top 10 cele mai bune oraşe în care să trăieşti. Cine conduce clasamentul şi cine sunt marii pierzători ai acestui an

    După doi ani de pandemie, la clasamentul celor mai bune oraşe din lume în care poţi trăi a fost recâştigat de Viena, potrivit unui raport al Economist Intelligcene Unit, scrie CNBC.

    Viena a condus clasamentul în 2018 şi 2019, fiind surclasată ulterior de Auckland din Noua Zeelandă, şi retrogradând până pe locul 12 în 2021, conform Global Liveability Index 2022.

    „Retrogradarea altor oraşe a fost motivul principal pentru care Auckland a câştigat topul în trecut. În lipsa pandemiei COVID-19, oraşul s-ar fi aflat probabil în top 10, dar în niciun caz nu ar fi condus clasamentul” spune economistul Simon Baptist.

    În clasamentul celor mai bune oraşe au ajuns în acest an mai multe oraşe europene printre care se numără Copehnaga, Zurich, Frankfurt şi Amsterdam. Mai mult, câteva oraşe canadiene şi japoneze s-au clasat de asemenea în topul pe 2022, acestea fiind Clagary, Vancouver şi Osaka.

    Aşezările au fost evaluate în funcţie de stabilitate, cultură şi mediu, educaţie şi infrastructură. Au fost evaluate în total 172 de oraşe.

    Oraşele zeelandeze şi australiene au fost marele pierzătorare ai acestui an. Wellington, capitala Noii Zeelande a căzut pe locul 45, în timp ce Adelaide şi Perth şi-au pierdut locurile în top 10 şi au ajuns pe 30 şi 32.

    Singapore a retrogradat de asemenea în acest an, ajungâmd pe locul 37, iar Hong Kong ajungând pe 62 de la 49 în 2021.

    „În acest caz vorbim despre o schimbare pe termen lung, nu este vorba doar de pandemiei. Pierderea conectivităţii din Hong Kong cumulată cu declinul libertăţii culturale şi politice din oraş au produs acest efect”, mai spune Baptist.

    Nici oraşele ruseşti nu au scăpat de retrogradare. St. Ptersburg a pierdut 13 poziţii, iar Moscova 15.

    „Ambele oraşe se confruntă cu probleme din cauza instabilităţii, cenzurii, sancţiunilor vestice şi exodului marilor companii din ţară”, a declarat Simon.

    Războiul din Ucraina a impactat negativ şi oraşele Europei de Est care se confruntă cu tensiuni politice şi crize energetice şi inflaţie galopantă.

    Polonia şi Ungaria au scăzut în privinţa stabilităţii pe fondul tensiunilor diplomatice.

    Cum arată topul al celor mai bune 10 oraşe de locuit:

    1. Viena
    2. Copenhaga
    3. Zurich
    4. Vancouver
    5. Geneva
    6. Frankfurt
    7. Toronto
    8. Amsterdam
    9. Osaka
    10. Melbourne

  • Avertisment de răsunet de la americani: Preşedintele Biden spune că urmează imediat încă o pandemie

    Preşedintele Joe Biden a avertizat marţi că Statele Unite se vor confrunta în cele din urmă cu o „a doua pandemie” şi că ţara trebuie să înceapă să se pregătească pentru aceast scenariu iminent, scrie Business Insider.

    „Avem nevoie de mai mulţi bani”, a declarat Biden în cadrul unei conferinţe de presă de la Casa Albă, când a fost întrebat despre obligaţia Congresului de a finanţa vaccinurile COVID-19 pentru sugari şi copii mici. Preşedintele a spus că finanţarea pentru proviziile de vaccin va dura până la sfârşitul anului.

    „Dar nu avem nevoie doar de mai mulţi bani pentru vaccinuri pentru copii. În cele din urmă, avem nevoie de mai mulţi bani pentru a planifica a doua pandemie”, a declarat liderul SUA.

    “O nouă criză sanitară la nivel planetar este iminentă”, a adăugat Biden.

    Bloomberg a raportat săptămâna trecută, citând un înalt oficial, că administraţia Biden va anunţa în curând o „strategie de bioapărare” reînnoită pentru a îmbunătăţi răspunsul Americii la o ameninţare epidemiologică de amploare.

    Bugetul propus de Biden pentru 2023 sugerează alocarea a aproximativ 82 de miliarde de dolari pe cinci ani pentru pregătirea apărării împotriva unei viitoare ameninţări biologice.

    Unul dintre obiectivele sale principale este de a crea un mediu în care SUA să poată administra vaccinuri şi tratamente eficiente în termen de 100 de zile de la depistarea agentului patogen în cauză. Banii ar urma să fie, de asemenea, direcţionaţi către stimularea infrastructurii de asistenţă medicală şi extinderea cercetării privind potenţialele ameninţări santare.

    Potrivit Duke’s Global Health Institute, un studiu din 2021 publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences susţine că probabilitatea declanşării unor pandemii va creşte de trei ori în următoarele câteva decenii.

  • Ce se întâmplă cu Nurofen, unul dintre cele mai folosite medicamente din România

    Reckitt Benckiser România, subsidiara companiei britanice, care aduce pe piaţa locală brandul Nurofen, cel mai vândut produs pentru dureri sau răceală şi gripă, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 390 mil. lei, în scădere cu 11% faţă de anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.

    Este al doilea an consecutiv de scădere pe piaţa locală a vânzărilor Reckitt Benckiser, în contextul în care în pandemie a fost obligatorie masca de protecţie. Acest lucru a dus la mai puţine răceli în sezonul rece, după cum au arătat specialiştii din domeniul medical – medici şi far­macişti, în baza pre­zentărilor pa­cien­ţilor.

    Influenţa pan­demiei de COVID-19 se vede direct în vânzările brita­nicilor, în contextul în care înainte de 2020 afacerile erau pe un trend constant de creştere.

    În 2021, Reckitt Benckiser a avut 15,6 mil. lei profit, faţă de 20,7 mil. lei cu un an în urmă. În total, compania angajează peste 160 de oameni, potrivit datelor publice.

    În cazul Reckitt Benckiser, produsul cel mai cumpărat din portofoliul companiei pe piaţa locală este Nurofenul, cu variantele pentru durere şi pentru răceală şi gripă. Din vânzările totale ale Reckitt Benckiser în România, un singur brand, Nurofen, aduce 20% din business, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor anterioare ale companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.

    Nurofen face parte din portofoliul companiei britanice Reckitt-Benckiser din 2006, sub această marcă fiind comercializate atât produse împotriva durerii, precum Nurofen Forte, Nurofen Immedia Ultra sau gelul Nurofen, cât şi împotriva răcelii şi gripei (Nurofen Răceală şi Gripă). De asemenea, din gama Nurofen fac parte şi produsele pentru copii (siropuri şi supozitoare).

    Preţul pentru Nurofen răceală şi gripă, 24 de comprimate, variază între 24 şi 33 de lei pe site-urile mai multor reţele farmaceutice.

    Piaţa farmaceutică din România a generat vânzări de peste 21 de miliarde de lei în 2021, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă Cegedim. La nivel de consum însă, piaţa a evoluat cu un ritm mai scăzut, de doar 5% în plus la numărul de cutii care au ajuns la pacienţii români. Astfel, anul trecut, volumul medicamentelor eliberate a fost de 658 de milioane de cutii, mai arată studiul Pharma & Hospital Report, realizat de Cegedim.