Tag: ordin

  • Experţi: Cheltuielile firmelor cu dobânzi sunt deductibile doar limitat, impactul fiscal va fi mare

    „În data de 25 aprilie, firmele trebuie să declare şi să plătească impozitul pe profitul realizat în trimestrul I 2018. Surpriza va veni din zona deductibilităţilor: începând din acest an, cheltuielile de îndatorare – cu dobânzi – mai sunt deductibile doar în limita a 200.000 de euro plus 10% dintr-un indicator numit EBITDA (n.n.- câştigul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) inclusiv în cazul dobânzilor bancare. Până în prezent, cheltuielile cu dobânzi bancare erau deductibile integral, dar acum intră şi acestea sub incidenţă, ceea ce înseamnă un impact semnificativ la societăţile care au credite mari în derulare”, a explicat Gabriel Sincu, coordonatorul Departamentului Impozite Directe în cadrul EY România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe ce şi-a cheltuit primul milion această tânără. Nimeni n-a mai fost în stare de aşa ceva

    Are doar 15 ani şi e mare vedetă! Iar asta i-a adus, aproape peste noapte, o avere de invidiat, de ordinul milioanelor de lire sterline!

    Danielle Bregoli este o vedetă rap care, în ciuda vârstei fragede, a reuşit să strângă o avere la care mulţi nici măcar nu visează!

    Într-un interviu acordat, recent, publicaţiei TMZ, Danielle a mărturisit pe ce a cheltuit primul milion de lire sterline. Casă, maşini, bijuterii? Nici vorbă!

    “Mi-am dat toţi banii pe unghii şi gene false”, a spus Danielle, uşor amuzată.

    Tânăra se bucură de o popularitate ieşită din comun pe reţelele de socializare, unde are milioane de fani pe care-i “răsplăteşte” cu fotografii alese pe sprânceană, scrie realitatea.net

  • Un balcon s-a prăbuşit peste o maşină în Centrul Istoric din Capitală

    Potrivit Poliţiei Locale, clădirea din care s-a desprins balconul este locuită, asociaţia de proprietari fiind amendată în trecut tocmai din cauza acestui balcon şi somată să repare terasa prăbuşită vineri.

    Balconul a căzut peste o maşină. Nicio persoană nu a fost rănită.

    Strada Şelari din Capitală este una dintre cele mai aglomerate zone din Centrul Vechi, mai ales în weekend, acolo funcţionând foarte multe terase şi localuri vizitate şi de mulţi turişti străni.

  • Aceasta este lista cu bugetarii care PRIMESC SALARIILE înainte de Paşte

    „Ordonatorii principali de credite înscrişi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin achită în luna aprilie 2018 salariile aferente lunii martie 2018 la data stabilită în aceasta (5 aprilie -n.r.)”, se arată în ordinul ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, publicat miercuri în Monitorul Oficial.

    Astfel, instituţiile publice care vor primi salariile pe luna martie pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, sunt Agenţia Naţională de Integritate, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Public, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Miniserul Economiei, Ministerul Energiei, Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist insaurat în România, Oficiul Naţional pentru Preveniere şi Combatere a Spălării Banilor, Consiliul Naţional penru Combaterea Discriminării, Agenţia Naţională de Presă, Institului Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Consultării Publice, Autoritatea Naţională de Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului, Autoritatea Naţională penru Restituirea Proprietarilor, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Casa Naţională de Asigurări de Săntate şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protest masiv anunţat pentru această seară, în Piaţa Victoriei

    “Îndemnăm oamenii să se alăture acestui protest. Cerem sindicatelor să se alăture protestului, să scoată oamenii în stradă dimineaţa şi după amiaza în timpul săptămânii şi să declanşeze greva generală! Au început să apară efectele grave ale revoluţiei fiscale, combinată cu noua lege a salarizării şi ordinul de ministru privind sporurile pentru fiecare categorie în parte. Salariile au început să scadă după ce contribuţiile sociale au trecut din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Fluturaşii cu salariile micşorate pe luna ianuarie au început să fie primite de angajaţii de la buget sau din mediul privat. Alţi angajaţi urmează să primească fluturaşii cu salarii mai mici în următoarele zile. Măririle salariale care au fost anunţate pentru 2018 se dovedesc doar praf în ochii angajatorilor.”, precizează organizatorii pe Facebook.
     
    Protestul este anunţat pe Facebook pentru intervalul orar 18:00 – 23:00.
  • Ordin semnat de Liviu Pop: Elevii nu pot folosi telefoane la cursuri, cu o singură excepţie. Ce a dispus ministrul referitor la uniformă

    În unităţile de învăţământ se asigură dreptul fundamental la învăţătură şi este interzisă orice formă de discriminare a copiilor/elevilor şi a personalului din unitate. În unităţile de învăţământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educaţie al elevilor cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceştia a serviciului pe şcoală, interzicerea participării la cursuri sau sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ sau altele asemenea”, este una dintre prevederile ordinului de ministru.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a fixat o dată până la care se mai poate cere restituirea taxei auto. Ordinul publicat în Monitorul Oficial

    ”Fac obiectul prezentei proceduri sumele de restituit reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi dobânzile aferente stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive, precum şi cheltuielile băneşti stabilite de aceste instanţe şi orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, pentru care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă nu au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire, precum şi cele care devin executorii după data de 31 august 2018”, se arată în ordinul privind normele metodologice pentru aplicarea OUG 57/2017, semnat de miniştrii Mediului şi Finanţelor Publice, Graţiela Gavrilescu şi Ionuţ Mişa.

    Potrivit documentului, dreptul la restituirea taxei s-a născut la data intrării în vigoare a OUG nr. 57/2017, respectiv la 7 august 2017, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar cererea de restituire se depune, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

    Restituirea taxei se face ca urmare a unei cereri depuse de contribuabilul interesat la organul fiscal. Cererea trebuie însoţită de dovada de achitare a taxei, cum ar fi chitanţă fiscală sau extrasul de cont, în original sau în copie, precum şi cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare pentru autoturismul respectiv din care să rezulte calitatea de actual sau fost proprietar al autoturismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a fixat o dată până la care se mai poate cere restituirea taxei auto. Ordinul publicat în Monitorul Oficial

    ”Fac obiectul prezentei proceduri sumele de restituit reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi dobânzile aferente stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive, precum şi cheltuielile băneşti stabilite de aceste instanţe şi orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, pentru care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă nu au fost emise decizii de soluţionare a cererii de restituire, precum şi cele care devin executorii după data de 31 august 2018”, se arată în ordinul privind normele metodologice pentru aplicarea OUG 57/2017, semnat de miniştrii Mediului şi Finanţelor Publice, Graţiela Gavrilescu şi Ionuţ Mişa.

    Potrivit documentului, dreptul la restituirea taxei s-a născut la data intrării în vigoare a OUG nr. 57/2017, respectiv la 7 august 2017, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar cererea de restituire se depune, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

    Restituirea taxei se face ca urmare a unei cereri depuse de contribuabilul interesat la organul fiscal. Cererea trebuie însoţită de dovada de achitare a taxei, cum ar fi chitanţă fiscală sau extrasul de cont, în original sau în copie, precum şi cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare pentru autoturismul respectiv din care să rezulte calitatea de actual sau fost proprietar al autoturismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • Cota de TVA va scădea, în agricultură, de la 19% la 9% pentru încă opt lucrări şi servicii

    Proiectul completează lista lucrărilor în agricultură care beneficiază de această facilitate fiscală începând de la 1 august 2016.
     
    Actuala listă a lucrărilor cărora li se aplică TVA de 9% se va completa cu următoarele:
     
    – Plantarea culturilor horticole – viţă de vie, pomi
    – Defrişarea plantaţiilor viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de susţinere, conducere şi palisaj în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de irigare/fertirigare în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de protecţie antigrindină şi antiploaie în plantaţiile viticole şi pomicole
    – Înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale
    – Determinarea calităţii genetice a animalelor
    – Lucrările specifice domeniului îmbunătăţirilor funciare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 157/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, altele decât irigaţiile.