Tag: operatori

  • Klaus Iohannis a promulgat Legea privind diminuarea risipei alimentare

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind diminuarea risipei alimentare, care prevede ca alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, să fie donate către orfelinate, cămine de bătrâni, spitale sau fundaţii.

    Legea privind diminuarea risipei alimentare prevede că “direcţionarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, provenite din donaţii sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. c), acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final”.

    Operatorii economici din domeniul agroalimentar pot oferi către asociaţii, fundaţii şi întreprinderi sociale, alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform prevederilor art. 2 alin. (2) şi alin. (1) al prezentului articol, contra unei sume maxime de 3% + TVA din preţul de achiziţie, în cazul comercianţilor, şi de 3% + TVA din preţul de producţie, în cazul producătorilor şi procesatorilor, potrivit legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.

    Transferul alimentelor către entităţile înregistrate la ANSVSA, se face în baza unui contract de donaţie sau sponsorizare.

    Asociaţiile şi fundaţiile prevăzute pot comercializa alimentele oferite cu maximum 25% + TVA din preţul de achiziţie, în cazul preluării de la comercianţi, respectiv cu maximum 25% + TVA din preţul de producţie, în cazul preluării de la producători sau procesatori, potrivit sursei citate.

    Amenzile contravenţionale aplicate pentru încălcarea prevderilor legale sunt între 1.000 şi 10.000 de lei.

    Legea intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Iniţativa legislativă i-a aparţinut deputatului PNL Florin Alexe şi este semnată de 52 de deputaţi şi senatori, mare parte de la PNL, dar şi de la UDMR şi grupul minorităţilor, altele decât cea maghiară.

  • Nicio zi fără un anunţ de la operatorii low-cost: Wizz Air a demarat operaţiunile pe un nou aeroport şi a lansat o nouă promoţie

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport Wizz în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, luni şi vineri. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton şi a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie.

    Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment de zbor.

  • Războiul ofertelor operatorilor low-cost continuă. Wizz Air a lansat astăzi al doilea anunţ legat de trei noi rute. Vezi care sunt tarifele

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a mai făcut un anunţ referitor la noile rute pe care urmează să le inaugureze din România, acesta fiind al doilea anunţ publicat astăzi de reprezentanţii companiei. De data aceastea este vorba despre trei rute noi de la Aeroportul Internaţional din Suceava spre Italia. Noile zboruri spre Treviso, Bologna şi Roma Ciampino vor debuta pe 27 martie, respectiv 28 martie 2017. Cursele vor fi operate de trei ori pe săptămână spre Bologna şi Roma în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, respectiv de două ori pe săptămână pentru Treviso, lunea şi vinerea. Biletele sunt deja disponibile şi pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment.

    Wizz Air a început să opereze zboruri cu tarife reduse de pe aeroportul din Suceava în august şi a lansat iniţial curse spre Londra Luton şi, la scurt timp, Milano. Anunţul de astăzi creşte numărul zborurilor operate din Suceava la cinci, spre două ţări: Italia şi Marea Britanie.

    România reprezintă o piaţă cheie pentru Wizz Air, iar prezenţa companiei pe piaţa locală a crescut în mod semnificativ de la momentul lansării serviciilor sale în ţară începând cu 2007. Wizz Air este deja cea mai mare companie aeriană din România, iar pe viitor va creşte flota din ţară la 20 de aeronave până la finalul lui 2016, alocând inclusiv 4 aeronave Airbus A321, cu 230 de locuri, potrivit informaţiile trimise de reprezentanţii companiei.  ceea ce va oferi oportunităţi de călătorie şi mai convenabile pentru pasagerii din România şi pentru oaspeţii acestora. În prezent, compania operează pe 129 de rute, spre 54 de destinaţii, de la 10 aeroporturi locale.

    În 2016 şi pentru pima parte din 2017, operatorul low-cost a anunţat deja că va începe 35 de noi rute care leagă România de restul Europei, inclusiv ruta internă între Bucureşti şi Cluj-Napoca. În cele 12 luni, până la 31 octombrie 2016, Wizz Air a transportat mai mult de 5,3 milioane de pasageri din şi spre România. 

  • Argo Capital Property investeşte 33 milioane euro pentru extinderea centrului Era Park Iaşi

    Argo Capital Property, unul dintre marii proprietari, operatori şi dezvoltatori de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, va extinde centrul comercial Era Park din Iaşi cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 33 milioane euro.

    Era Park este unul dintre cele mai mari centre comerciale din regiunea de nord-est a României, situat în vestul municipiului Iaşi.

    Era Park Iaşi include în prezent un hipermarket Carrefour, cel mai mare din oraş, un magazin de bricolaj Praktiker, un retailer de articole sportive Decathlon, un magazin Altex, precum şi branduri unice în Iaşi ca Mobexpert, Kare Design, Rovere Mobili si Nobilia care, împreuna cu Jysk, formează Home Centre – o destinaţie completă pentru segmentul „Home&Deco”. Centrul dispune şi de o parcare de 3.500 de locuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung a suspendat vânzările celui mai recent lansat smartphone. Bateriile telefonului au explodat

    Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a anunţat astăzi că va suspenda vânzările smartphone-ului Galaxy Note 7, după ce a aflat că bateriile a câteva dintre gadgeturile vândute au explodat în timpul încărcării, scrie USA Today.

    Koh Dong-jin, preşedinte al diviziei Samsung mobile a declarat că clienţii care au cumpărat deja un smarthone Note 7s vor putea să schimbe produsle cu noi smartphone-uri, indiferent de data achiziţiei. Anunţul vine la două săptămâni după lansarea oficială a acestui produs. Rapoarte legate de baterii care explodează au forţat compania să întârzie livrările smarthone-urilor Galaxy Note 7 şi au doborât la şapte miliarde de dolari valoarea de piaţă a Samsung Electronics Ltd., potrivit Reuters.

    “Până la 1 septembrie au fost înregistrate 35 de cazuri raportate la nivel global, iar în momentul de faţă se desfăşoară o investigaţie, în colaborare cu furnizorii Samsung, pentru a identifica toate posibilele baterii afectate de pe piaţă. Cu toate acestea, siguranţa utilizatorilor Samsung rămâne prioritară, motiv pentru care vânzările de Galaxy Note7 au fost suspendate temporar.”, au transmis reprezentanţii companiei Samsung.

    De câteva zile, gigantul tech se află sub presiune din cauza întârzierii livrărilor de smartphone Galaxy Note 7, situaţie care a determinat pierderi de circa şapte miliarde de dolari din valoarea sa de piaţă. Compania a declarat miercuri seara pentru Reuters că  transporturile au fost amânate pentru testarea controlui calităţii şi că livrarea către primii trei operatori de telefonie mobilă din Coreea de Sud au fost oprite.

    „Aceasta este o lovitură majoră pentru Samsung, având în vedere gradul de apreciere pe care produsele de tip Note 7 l-au câştigat în ultima vreme”, a declarat analistul IDC Bryan Ma. „Lansarea celor de la Apple pune o presiune şi mai mare pe ei, fiind nevoiţi să rezolve rapid această problemă. Practic, nu se putea întâmpla într-o perioadă mai nefavorabilă”, adaugă acesta.

    Anul trecut, probleme de producţie în legătură cu ecranele modelul Galaxy S6 a dus la vânzări dezamăgitoare, iar Samsung riscă să repete situaţia în acest an, în cazul în care nu rezolvă rapid problemele lui Galaxy Note 7. Profitul din vânzarea telefoanelor mobile este pe cale să înregistreze o creştere anuală pentru prima dată în trei ani, datorită vânzărilor lui Galaxy S7 şi S7 Edge, dispozitive lansate în martie şi apreciate de critici.  Galaxy Nota 7 a primit laude similare, ridicând aşteptările pentru vânzări în a doua jumătate a anului.

    „Apple ar trebui să dezvăluie săptămâna viitoare modelul iPhone 7 şi adăugând această problemă, situaţia nu arată prea bine”, spune Park Jung – hoon, managerul fondului HDFC Asset Management, care consideră că profitul operativ pe mobile ar putea scădea cu până la 200 de miliarde pentru perioada iulie-septembrie.

    Divizia de telefonie mobilă a reprezentat aproximativ 54% din profitul operaţional de 14,8 mii de miliarde al Samsung Electronics, în perioada ianuarie-iunie. Compania declară că problemele Galaxy Note 7 ar trebui rezolvate „în câteva săptămâni”.  

    Problemele legate de produsul recent lansat ar putea afecta serios gigantul sud coreean, care miza pe Galaxy Note 7 pentru menţinerea avansului faţă de competitorul principal al companiei, Apple, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Utilizatorii români care deţin deja un Galaxy Note7 se pot adresa pentru detalii la numărul de telefon Samsung Customer Service Center: 08008 726 78 64 (luni-vineri, orele 09:00-18:00).

  • Samsung va suspenda vânzările celui mai recent lansat smartphone. Bateriile telefonului au explodat

  • Surpiză pe piaţa operatorilor aerieni: o nouă companie se lansează în România

    În contextul dezvoltării aviaţiei din România şi ţinând cont de cererea din ce în ce mai mare pentru zboruri venită din partea turiştilor români şi a touroperatorilor, recent, pe piaţa românească s-a lansat o nouă companie aeriană specializată pe curse charter: Aviro Air.

    Compania a fost înfiinţată în 2014 însă din acest an şi-a început activitatea operaţională. Aviro Air este formată din oameni cu experienţă, în mare parte din fostul personal al companiei aeriene prezidenţiale a României. Compania aeriană deţine, în prezent, două aeronave British Aerospace (BAe) 146-300, cu 112 de locuri şi distanţă de „32 pitch” (81 cm.) între scaunele confortabile, din piele. Modelul de avion British Aerospace este bine cunoscut în lume, având un avantaj mare de stabilitate în timpul zborului şi un mare avantaj al decolării şi aterizării pe piste scurte.

    Aviro Air are certificat pentru operaţiuni de transport aerian public emis de Autoritatea Aeronautică Civilă din România şi o echipă de mentenanţă cu experienţă mare, care păstrează aeronavele la un standard ridicat de întreţinere, gata de a decola în orice moment. La ora actuală, Aviro Air operează curse aeriene pe destinaţii europene şi către Orientul Mijlociu.

     „Până anul viitor, flota Aviro Air se va mări şi îşi va diversifica mult reţeaua de destinaţii. Ţinta companiei noastre este de a oferi clienţilor noştri servicii de bună calitate şi performanţă înaltă. Intenţia noastră este de a opera atât curse charter externe din Bucureşti şi din România, cât şi de a sprijini incoming-ul românesc, aducând turişti străini de pe diverse pieţe ţintă. La ora actuală, am semnat contracte cu mai mulţi touroperatori, atât din România, cât şi din străinătate, şi suntem în negocieri avansate cu alţi touroperatori importanţi”, a declarat Aurel Biţianu, CEO al Aviro Air.

  • Operatorul aerian care introduce o nouă clasă de zbor. ”Mai rău decât orice altă opţiune low-cost”

    În timp ce candidaţii pentru cursa prezidenţială se pregătesc de alegerile ce se apropie în Statele Unite ale Americii, operatorii liniilor aeriene tradiţionale sunt concentrate pe segmentarea clienţilor în mai multe clase de zbor. Dacă până recent, acestea erau împărţite între clasa economy (şi premium economy în cazul unor operatori aerieni), business şi first class, de la începutul anului, operatorul aerian Delta Airlines a introdus şi ”ultima clasă” sau ”basic economy”, potrivit The Economist.  

    Liniile aeriene s-au bucurat de-a lungul timpului de proftabilitate ridicată prin investiţii în clasele business şi întâi, în acelaşi timp în care au scăzut calitatea experienţei de zbor a pasagerilor de la clasele economy. Analiştii The Economist spun că, de puţin timp, au descoperit că şi clasa economy poate fi divizată, iar apoi divizată din nou.

    Mai întâi, operatorii aerieni din Statele Unite ale Americii au creat premium economy, care îi taxează suplimentar pe pasagerii ce îşi doresc spaţiu suficient pentru picioare, spre exemplu. The Economist descrie apariţia unei noi clase de zbor, aflată sub standardul economy. Se numeşte ”basic economy”  (cunoscută unora drept ”last class”, ultima clasă). Eliminarea upgrade-urilor pentru anumiţi pasageri reduce costurile administrative, iar forţarea unor pasageri să stea pe locurile pe care nu le vrea nimeneni ar putea să reducă riscul ca acestea să rămână neocupate. 

    Specialiştii internaţionali suspectează însă un alt motiv pentru lansarea acestei opţiuni de zbor: Delta şi rivalii companiei transformă basic economy într-un mod suficient de neplăcut de călătorie încât să îi determine pe pasageri să plătească suplimentar pentru a face un upgrade înspre standard economy.

    Noua clasă a fost discutată intens în publicaţiile americane. Time a numit-o ”mai rău decât orice altă opţiune low-cost a unui operator aerian”, Forbes a avertizat pasagerii că în curând ”vor plânce din cauza acestei situaţii”

    Specialiştii The Economist spun despre ”ultima clasă” că este varianta de zbor prin care se renunţă la ultimele puţine aspecte ce ţin de confortoul pasagerilor de la clasa economy. Cel mai mare sacrificiu este legat de pierderea abilităţii de a rezerva un loc la momentul achiziţionării unui bilet de avion – astfel că dacă pasagerii călătoresc cu prietenii sau familia, nu vor avea parte de ”luxul” de a călători împreună cu aceştia, la fel ca în cazul unor companii low-cost. Clienţii basic economy renunţă de asemenea la dreptul lor de a-şi face upgrade la locuri şi de a-şi schimba sau anula rezervările la mai mult de 24 de ore după booking.

    De ce operatorii aerieni cu tradiţie se mulează pe caracteristici ale operatorilor low-cost, care au cele mai mari rate de nesatisfacţie şi plângeri? Fiindcă acestor operatori aerieni le merge extrem de bine, potrivit The Economist. Pasagerii au arătat astfel că sunt dispuşi să suporte tot felul de neplăceri şi inconvenienţe de dragul unui preţ mai mic. Operatorii aerieni tradiţionali ai Statelor Unite ale Americii oferă astfel pasagerilor ceea ce îşi doresc, iar operatorii europeni par să urmeze şi ei aceste trenduri.

  • Aviaţia europeană, la viteză de croazieră

    Cei 28 de directori executivi din cadrul alianţei aviatice Star Alliance au sosit la începutul lunii iunie din Dublin în Zürich într-un prim zbor de pasageri al unei aeronave Bombardier CS100, zbor descris de ei drept unul „istoric”. Aeronava, aflată în categoria celor de mărime medie, este printre cele mai noi destinate zborurilor comerciale de pe piaţă (alături de CS300, ce face parte din aceeaşi familie a Bombardier). Delegaţia oficială soseşte de la întâlnirea anuală a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), organizată în Irlanda, pentru a participa la o nouă întâlnire, cea denumită Chief Executive Board Meeting, la care participă executivii din cadrul Star Alliance, alături de specialişti ai aviaţiei. Întâlnirile de acest tip se organizează de două ori pe an, vara şi aproape de finalul anului, fiind găzduite de o linie aeriană membră sau într-un loc strategic pentru companie; subiectul este legat de planurile de dezvoltare a alianţei şi companiilor membre. Aeronava în care a sosit delegaţia executivilor a suscitat interesul jucătorilor din aviaţie datorită unor caracteristici precum un culoar mai larg, cabine mai mari, scaune mai confortabile şi este considerată drept „game changer”, expresie reprezentativă pentru 2016 în aviaţia globală. Vândută la un preţ de listă de circa 71 de milioane de dolari, aeronava va fi operată de Swiss Airlines începând cu luna iulie a acestui an, alte livrări urmând a fi făcute pentru companii din cadrul alianţei.

    Dacă în cadrul întâlnirii din Dublin discursul a fost unul mai degrabă pozitiv, din discuţiile cu jurnaliştii prezenţi la evenimentul din Zürich reiese că operatorii europeni se arată mai degrabă precauţi faţă de previziunile făcute de IATA. Potrivit asociaţiei, 2016 va fi al cincilea an de creştere pentru industria aeriană, cu un profit global total de aproape 40 de miliarde de dolari. Previziunile se referă la o creştere cu circa 12% a profiturilor comparativ cu valoarea de 35,3 miliarde de dolari de anul trecut. Tarifele de zbor vor scădea cu circa 7% anul acesta, ca urmare a deciziei anunţate de Ryanair în mai de a-şi reduce preţurile pentru a-şi umple avioanele, în condiţiile de incertitudine economică, atacurile teroriste şi un preţ scăzut al combustibilului. Potrivit IATA, tarifele din şi spre destinaţiile europene au scăzut deja cu 11,4% în primele trei luni ale anului. „Preţul mai scăzute ale combustibilului ajută cu siguranţă – deşi este temperat de hedging şi de cursul valutar. Ne apropiem probabil de vârful stimulului pozitiv al preţurilor scăzute. Performanţa este, totuşi, întărită de munca operatorilor aerieni. Factorii de încărcare sunt la niveluri record. Joint venture-urile şi alte forme de cooperare cresc eficienţa şi alegerile consumatorilor, ca efect al competiţiei robuste. Rezultatul: consumatorii obţin tarife bune, iar investitorii încep să fie într-un final recompensaţi”, spuneau reprezentanţii IATA într-un comunicat de presă.

    Pentru al doilea an la rând şi doar a doua oară în industria aeriană, profitul capitalului investit (9,8%) va depăşi costul capitalului (estimat la 6,8%). Previziunile se bazează pe un preţ mediu al petrolului de 45 de dolari/baril (petrol Brent) pe parcursul anului, valoare semnificativ mai scăzută decât în 2015. Per ansamblu, combustibilul va reprezenta circa 19,7% din cheltuielile industriei, în scădere de la un vârf de 33,1% în intervalul 2012-2013.

    Totuşi, mai mult de jumătate din totalul profitului global al operatorilor din toată lumea va fi adus de operatorii aerieni din America de Nord, în timp ce câştigurile companiilor aeriene din Europa vor stagna la circa 7,5 miliarde de dolari (anul trecut, această valoare s-a plasat la 7,4 miliarde de dolari). Rezultatele din America de Nord sunt rezultatele unei economii puternice, ale aprecierii dolarului, ale preţurilor scăzute la petrol, dar şi ale unei industrii restructurate, potrivit IATA. În acelaşi timp, starea operatorilor aerieni europeni este greu de descris ca fiind uniformă: grupurile majore au înregistrat îmbunătăţiri bazate pe dezvoltarea pieţelor de lung curier, în timp ce mulţi operatori medii şi mici continuă să se lupte. De asemenea, competiţia este mai intensă pe rutele intraeuropene, povara taxelor este mare, infrastructura ineficientă (mai ales în managementul traficului aerian); la care se adaugă diferenţele mari între aşteptările între angajaţi şi management. Totodată, performanţa operatorilor europeni este afectată de competiţia intensă, aflată în creştere, ce vine mai ales din partea operatorilor low-cost şi a celor din Golf, cât şi a atacurilor teroriste, ce scad apetitul turiştilor pentru călătoriile în anumite regiuni din Europa.