Tag: operatori

  • STENOGRAMELE discuţiilor de la 112 dintre Alexandra şi poliţişti, publicate de A. Cumpănaşu “Dă-mi un punct de reper, cum crezi că te găsim? “, “Am trimis, n-are cum să zboare, măi”

    #112vreausatraiesc. Dragi oameni care ati fost langa noi in ultimele zile pun aici stenogramele realizate de noi ale discutiilor avute de Alexandra cu nemernicii de la 112. A fost o decizie ffff grea care a apartinut exclusiv tatalui si mamei Alexandrei, cei care i-au dat viata acestui copi. A fost foarte foarte grea aceasta decizie pt o familie atat de discreta si normala. SINGURUL motiv pt care familia hotaraste sa le faca publice este pentru a vedea intreaga tara putregaiul unui sistem criminal si curajul acestui copil incredibil. Vrem prin punerea lor aici doar DREPTATE si sa fie pedepsiti vinovatii iar pentru viitor niciun ticalos din statul roman sa nu mai UCIDA! Va rog in numele parintilor sa trateze toata lumea aceste conversatii cu decenta si respect. Tatal si mama Alexandrei INTERZIC oricarei persoane sau mass media sa difuzeze vocea Alexandrei!!!!

    Transcriere convorbiri:

    Apel I – 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.
    Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
    A.M.: Bună ziua, vreau şi eu în legătură cu poliţia!
    Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiţi?
    A.M.: Sunt domnişoară, am 15 ani, şi ieri am fost sechestrată de către un domn…
    Op. 112 (1): Cum te cheamă?
    A.M.: Măceşanu Alexandra, vă rog veniţi repede, nu ştiu unde sunt….
    Op. 112 (1): Cum adică nu ştii unde eşti? În ce localitate te afli?
    A.M.: În Dobro … Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu ştiu unde exact…
    Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? … Aloo?
    A.M.: Da, staţi, nu plecaţi vă rog…
    Op. 112 (1): Ai fost violată?
    A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
    Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să ştim exact ce … cum te putem găsi!
    A.M.: A venit, a venit, a venit…Veniţi repede, vă rog!!! Se închide apelul.
    Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal… (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o şi a dus-o în Caracal, dar nu ştie unde…şi poliţia mea vorbeşte… Dă-i asociere…
    Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57
    Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal? Păi şi acuma pe unde eşti, te poţi uita? Uită-te…uită-te …
    Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi…
    Op. 112 (1) către poliţie: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă staţie, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia nişte date! Este răpită, dusă în Caracal, violată….
    Poliţist (1): Răpită?
    Op. 112 (1): Da şi încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla …
    Poliţist (1): Aoleu..
    Poliţist (1): Da, grăbiţi-vă..
    Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!
    Apel II – 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.
    Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
    A.M.: Tot eu sunt!
    Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal?
    A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi şi eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
    Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian…păi şi acuma pe unde eşti? Te poţi uita?
    A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
    Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. păi şi da de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi..
    A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieşit la ocazie ca să mă duc până-n oraş, şi dumnealui m-a luat la ocazie, a închis maşina şi m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el…
    Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la maşină…mai ţii minte ceva din numărul de la maşină?
    A.M.: Nu…
    Op. 112 (2): Ce maşină, ce culoare măcar?
    A.M.: Maşina era gri şi avea boturile turtite…
    Op. 112 (2): Cu bot turtit?
    A.M.: Da!
    Op. 112 (2): Atâta ai reţinut tu, şi acuma eşti închisă? Ai trecut pe lângă dig?
    A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu ştiu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu ştiu.
    Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
    A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr…
    Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?
    A.M.: Care număr?
    Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
    A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
    Op. 112 (2): Telefonul lui?
    A.M.: Da!
    Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia …
    A.M.: Da doamnă vă rog trimiteţi-mi pe cineva că mi-e frică..
    Op. 112 (2): Hai gata, staţi puţin, te cred, te-am înţeles, stai puţin la telefon dacă tot poţi …
    A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică…
    25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliţie.
    Poliţist (1): Alo
    Op. 112 (2): Alo, poliţia?
    Poliţist (1): Alo, a trecut pe lângă dig…
    Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înţeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
    A.M.: Vă rog, veniţi cât mai repede…
    Poliţist (1): Unde să venim domnişoară? Ia spuneţi-ne …
    A.M.: Poftim?
    Poliţist (1): Unde, unde?
    A.M.: Nu ştiu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…
    Poliţist (1): Unde, în? Unde sunteţi?
    A.M.: În Bold…
    Poliţist (1): În Bold? Aaa… În judeţul Olt?
    A.M.: Da uitaţi, uitaţi, staţi un pic… Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. … (nu se înţelege)
    Poliţist (1): Acolo rămâneţi! Rămâneţi acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
    A.M.: Veniţi repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
    Op. 112 (2): Continuaţi adresa asta, s-ar părea că e bloc…
    A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică!…
    Poliţist (1): Ce bloc este acolo? Aţi spus că e un bloc.
    A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte…
    Poliţist (1): O casă, bun, rămâneţi acolo să vină un echipaj de poliţie, bine?
    Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă …
    A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică de el, m-a bătut …
    Poliţist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneţi acolo!
    A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniţi (strigăt disperat)
    Poliţist (1): Sunteţi cu cineva? Sunteţi singură? Cum aţi ajuns?
    A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog…
    Poliţist (1): Sunteţi singură, am înţeles, rămâneţi acolo!
    A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică…
    Poliţistul prin staţie: Alo, maşina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută şi violată, da?
    A.M.: (auzind conversaţia, începe să plângă) Vă rog veniţi repede că mi-e frică, vă rog!
    Poliţist (1): Domnişoară închideţi telefonul, veţi fi contactată şi vine poliţia acolo, da?
    A.M.: Vă rog, veniţi repede!
    Poliţist (1) (sictirit): Da , bine, bine.
    A.M.: Domnule, domnule, este o maşină mare în curte ….
    Poliţist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneţi la nr. 9 acolo, exact acolo!
    Apel III – 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.
    Op. 112 (1): Alo 112, ce urgenţă aveţi?
    A.M.: (ton disperat) Doamnă aţi trimis pe cineva? Că cred că se întoarce şi mi-e frică că mă bate …
    Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliţia, da?
    A.M.: Da, cu dumneavoastră!
    Op. 112 (1): Ce ţi-a zis poliţia?
    A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniţi mai repede!
    Poliţist (2): Alo?
    Op. 112 (1): Poliţia? A revenit fata.
    Poliţist (2): Da…doamnă, spuneţi domnişoară!
    A.M.: Vă rog aţi trimis pe cineva aici?
    Poliţist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneţi acolo că nu… în 2 minute n-are cum să zboare măi domnişoară. Staţi acolo, da?
    A.M.: (plângând disperat) Veniţi vă rog, veniţi, mi-e frică…
    Poliţist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
    A.M.: (plângând) De el…m-a bătut…
    Poliţist (2): De el, cine este persoana?
    A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
    Poliţist (2): Popescu Lucian. Şi unde stă ăsta acolo?
    A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 …
    Poliţist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
    A.M.: Nu ştiu, am găsit doar o carte de vizită şi mă gândeam că poate e a lui.
    Poliţist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
    A.M.: Nu ştiu…
    Poliţist (2) (ton ironic): Aaa, nu ştii nici asta! Bine, aşteptaţi acum…aşteptaţi acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, aşteptaţi.
    A.M.: Vă rog staţi cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…
    Poliţist (2): Nu pot să stau în telefon domnişoară că avem şi alte apeluri, rămâneţi acolo că vine echipajul de poliţie, negreşit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
    A.M.: (plângând) Bine…
    Poliţist (2): Da? Staţi liniştită, calmaţi-vă un pic, da?
    A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică…!
    Poliţist (2): Încercaţi să vă calmaţi, păi…da? Calmaţi-vă şi va veni echipajul, e pe drum…
    A.M.: (disperată) Bine, vă rog….
    Poliţist (2): Lăsaţi telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuţie, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.
    A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
    Poliţist (2): Bine.

  • Este oficial: Operatorii economici care au automate vor trebui să le echipeze cu case de marcat

    Aceste modificări au fost prevăzute în proiect de Lege pentru abrogarea alin.(1), (2) şi (4) ale art.40 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANPC a constatat abateri la 60% dintre operatorii verificaţi din industria laptelui

    ANPC a desfăşurat o serie de acţiuni de control, în perioada 27.05 – 07.06.2019, la nivelul întregii ţări, pentru a se asigura de respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea laptelui de consum.

    Au fost controlaţi 771 de operatori economici şi au fost constatate abateri la un număr de 454 dintre aceştia, însemnând o valoare de 58,9%. A fost verificată o cantitate de 64,5 tone de lapte de consum şi produse lactate, din care aproximativ 8,2 tone, însemnând 12,7%, nu se încadrau în prevederile legale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lufthansa, unul dintre cei mai mari operatori aerieni din lume, în cădere liberă pe bursă

    Acţiunile Deutsche Lufthansa au suferit luni cea mai abruptă prăbuşire din ultimii trei ani după ce compania a anunţat că se teme de modul în care profiturile companiei vor fi afectate în 2019 de „războiul preţurilor” din Europa, potrivit Bloomberg.

    Luni la ora 15.30, acţiunile Lufthansa se tranzacţionau la 15,7 euro, în scădere cu 11% de la începutul şedinţei de tranzacţionare, la o capitalizare bursieră de peste 7,4 miliarde dolari. Per total acţiunile operatorului au scăzut cu circa 20% de la începutul anului.

    O luptă care se desfăşoară în toată piaţa operatorilor aerieni din Europa a forţat Lufthansa să îşi reducă estimările de profit pentru 2019, potrivit unui anunţ lansat de operator duminică.

    Compania a dat vina pe veniturile scăzute înregistrate de braţul low-cost al companiei, Eurowings, adăugând că piaţa rămâne „plină de provocări” cel puţin până la finalul anului. Lufthansa a anunţat că se aşteaptă la o marjă de profit de 5,5%-6,5% pentru 2019, în scădere faţă de estimările anterioare de 6,5%-8%.

    Operatorii europeni se confruntă cu problema profitului scăzut în contextul în care au rămas cu multe locuri neocupate atât pe curse turistice cât şi pe curse business.

    În ciuda prăbuşirii unor operatori precum Air Berlin, Monarch şi Wow Airlines, precum şi a altor jucători din piaţă, încă există prea multe avioane care zboară în prea multe destinaţii cu locuri libere.

    Operatorii low-cost care activează în Germania au scăzut preţurile cu circa o zecime în ultimele luni, potrivit unui raport guvernamental.

     

  • Cine controlează spaţiul aerian al României: Trei operatori low-cost şi două companii aeriene de linie asigură 85,5% din capacitatea de zbor

    Datele se referă la capacitatea totală de zbor din 2018, mai exact dacă avioanele ar zbura pline, cu un grad de ocupare de 100%.
     
    Primele locuri în clasament sunt împărţite de trei operatori low-cost – WizzAir, Blue Air şi Ryanair – şi doi de linie – Tarom şi Lufthansa. Mai exact, lider detaşat este WizzAir, compania originară din Ungaria, care are o cotă de piaţă de aproape 33%, fiind urmată de transportatorul naţional Tarom şi de Blue Air. Ryanair vine pe poziţia a 4-a, iar Lufthansa pe 5.
     
    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar
  • Air France schimbă strategia şi începe să concedieze sute de persoane

    Air France îşi propune să concedieze 465 de persoane în contextul în care reduce capacitatea pentru cursele pe distanţe scurte, în încercarea de a opri „hemoragia” companiei şi de a rămâne competitivă printre operatorii low-cost şi trenurile de mare viteză, potrivit Bloomberg.

    Cea mai mare divizie a grupului Air France-KLM va elimina respectivele poziţii de pe rutele interne în următorul an, potrivit unui anunţ al companiei.

    Consultările cu sidicatele şi cu ceilalţi acţionari vor începe curând şi „nu vor exista plecări forţate”, transmite Air France.

    Compania îşi propune să reducă capacitatea pentru cursele pe distanţe scurte cu 15% până la finalul anului 2021, potrivit companiei.

    Air France a adunat pierderi de 717 milioane euro în ultimii şase ani şi este afectată de activitatea operatorilor low-cost dar şi de cea a trenurilor de mare viteză, mulţi călători optând pentru TGV.

     

     

  • Air France schimbă strategia şi începe să concedieze sute de persoane

    Air France îşi propune să concedieze 465 de persoane în contextul în care reduce capacitatea pentru cursele pe distanţe scurte, în încercarea de a opri „hemoragia” companiei şi de a rămâne competitivă printre operatorii low-cost şi trenurile de mare viteză, potrivit Bloomberg.

    Cea mai mare divizie a grupului Air France-KLM va elimina respectivele poziţii de pe rutele interne în următorul an, potrivit unui anunţ al companiei.

    Consultările cu sidicatele şi cu ceilalţi acţionari vor începe curând şi „nu vor exista plecări forţate”, transmite Air France.

    Compania îşi propune să reducă capacitatea pentru cursele pe distanţe scurte cu 15% până la finalul anului 2021, potrivit companiei.

    Air France a adunat pierderi de 717 milioane euro în ultimii şase ani şi este afectată de activitatea operatorilor low-cost dar şi de cea a trenurilor de mare viteză, mulţi călători optând pentru TGV.

     

     

  • Dinastia conectivităţii – a 5-a Generaţie: De la Samsung, Google, Apple şi până la Huawei sau Nokia, toată lumea se pregăteşte pentru noile lansări

    La conferinţa anuală din 2018 a Qualcomm, producătorul de cipuri a introdus cel mai nou model de procesor al companiei, Snapdragon 855, care va permite următoarelor smartphone-uri să se conecteze cu cea mai nouă generaţie de tehnologie în telefonia mobilă, cunoscută drept 5G.
    Primul val major de trecere înspre 5G va fi cel mai probabil în 2019-2020, din perspectiva pieţei, iar furnizorii din toată lumea pregătesc infrastructura de reţea pentru a lansa o reţea wireless mai rapidă şi mai scumpă.

    În timp ce este adevărat că multe industrii vor beneficia de o conectivitate mai bună – de la maşini autonome, drone, realitate virtuală la IoT, spre exemplu – majoritatea oamenilor vor beneficia de această tehnologie doar prin telefoane adaptate pentru 5G. Până la urmă, promisiunea celor de la Qualcomm pentru o conectivitate excelentă nu înseamnă nimic dacă nu poţi accesa reţeaua de pe propriul dispozitiv mobil.

    Unele companii, precum Lenovo, au lansat deja telefoane cu capacităţi 5G. Furnizorul american AT&T vinde deja routere hotspot 5G, iar Verizon şi-a lansat benzile 5G în anumite zone. Între timp, alte companii au anunţat posibile lansări şi planuri exacte pentru 5G, în timp ce altele lasă zvonurile să străbată piaţa şi anunţă doar parteneriate cu anumiţi operatori, care indică spre proiecte legate de această nouă generaţie în era conectivităţii.

    Apple
    Nu se grăbeşte să lanseze un iPhone 5G, iar şansele sunt să nu lanseze un astfel de produs nici în 2019, nici în 2020. 
    Excluzând eliminarea jackului pentru căşti (n.red: iPhone-ul a fost printre primele telefoane care au adoptat ideea), Apple nu se grăbeşte de obicei să aplice în premieră trendurile mobile, preferând să perfecţioneze o tehnologie emergentă înainte de a o aduce în faţa clienţilor. De aceea a fost în urma competitorilor în ceea ce priveşte lansarea unui telefon cu conectivitate 4G LTE. Contactată de publicaţia CNET, Apple nu a răspuns la comentarii pe această temă.

    Samsung
    În luna august, Samsung a anunţat că lucrează cu companiile sud-coreene de telecomunicaţii pentru a lansa primul telefon 5G din ţară, adăugând că nu va fi Galaxy S10. În schimb, zvonurile arată că Galaxy S10 Plus ar putea fi acel dispozitiv. Coreea de Sud îşi va lansa reţeaua 5G la nivel naţional în martie 2019.
    Între timp, Samsung ar putea lansa câteva telefoane 5G în Statele Unite, de asemenea. AT&T a anunţat că va lansa două modele Samsung cu tehnologie 5G începând din a doua jumătate a anului viitor. Verizon şi Sprint au confirmat că vor colabora cu producătorul auto pentru a lansa telefoane 5G anul viitor.

    Google

    Compania care face parte din Alphabet nu şi-a anunţat încă planurile pentru 5G şi a refuzat să răspundă la comentarii în presa internaţională. Ceea ce ştim este că Verizon a anunţat că va lansa reţeaua 5G la începutul lui 2019, aşa cum au făcut-o şi alţi furnizori.
    Ce are de-a face asta cu Google? În ultimii ani, Google şi-a adâncit parteneriatul cu Verizon, alegându-l drept operatorul exclusiv al telefoanelor Pixel, inclusiv pentru modelul Pixel 3, deşi compania îl vinde şi necodat sau disponibil pentru prima lor reţea Wi-Fi-first, Google Fi.
    Asta ar putea însemna că următorul model de la Google, intitulat probabil Pixel 4, potrivit CNET, ar putea fi un telefon 5G. Dacă Google alege să păstreze calendarul de lansare de până acum, debutul Pixel 4 ar avea loc în jurul lunii octombrie 2019, mult după prima jumătate a anului.

    LG

    În luna august, LG a confirmat că primul lor telefon 5G va fi lansat în Statele Unite „în prima jumătate a anului 2019”, alături de operatorul Sprint, exact când acesta îşi va lansa reţeaua la nivel naţional.
    John Tudhope, director de portofoliu de produs al Sprint, a spus doar că dispozitivul va fi un telefon premium. Mai recent, vicepreşedintele diviziei de dezvoltare 5G din Sprint Business, Mishka Dehghan, a declarat că telefonul va avea un aspect distinctiv şi „vei şti că este un dispozitiv mobil 5G”.

    Lenovo/Motorola

    La sfârşitul verii, Lenovo a lansat modelul Motorola Moto Z3, un telefon care are capacităţi 5G – cumva. Acesta se conectează la 5G doar printr-un accesoriu modular, denumit Moto Mod, care se ataşează pe spatele telefonului cu ajutorul unor benzi magnetice. Cu ajutorul Mod-ului, Motorola susţine că telefonul va livra date de 10 ori mai rapid decât orice alt dispozitiv 4G LTE. Din păcate, Mod-ul va fi lansat doar anul viitor, iar compania nu a anunţat cât va costa.
    Cât despre un telefon Motorola care nu va avea nevoie de accesorii pentru a se conecta la 5G, compania lucrează pentru a produce un astfel de device, însă este posibil ca fanii să aibă mult de aşteptat.
    Doug Michau, directorul de vânzări şi operaţiuni în cadrul Motorola Mobility, a declarat că telefonul va fi lansat mult mai târziu faţă de începutul lui 2019. Mai exact, Michau a zis că îl vor lansa în „mai puţin de trei ani, cu siguranţă, dar încă nu avem un cadru de timp stabilit”.


    Huawei

    În timpul Congresului Lumii Mobile din Shanghai, desfăşurat în luna iunie 2018, Huawei a promis că primele lor telefoane 5G vor fi scoase la vânzare „înainte de finalul lui iunie 2019”, după ce lansează modemul şi procesorul 5G Kirin în martie 2019. Mai mult, compania a confirmat că telefonul 5G va avea un ecran ce se poate îndoi.

    Noul model va ajunge rapid şi în Europa, însă este puţin probabil ca telefonul să ajungă în Statele Unite. Numindu-le o ameninţare la adresa securităţii, Departamentul Apărării din SUA a interzis vânzarea produselor Huawei în bazele militare, iar în luna martie gigantul retailului Best Buy a încetat să le mai vândă.
    Asta nu înseamnă totuşi sfârşitul pentru Huawei şi pentru ambiţiile lor 5G. „Produsele şi soluţiile noastre sunt utilizate de operatori giganţi, de companii din Fortune 500 şi de sute de milioane de clienţi în peste 170 de ţări din lume”, a declarat un purtător de cuvânt al Huawei la începutul anului. „Am câştigat încrederea partenerilor în întreg lanţul valoric la nivel global.”

    OnePlus

    În luna octombrie, CEO-ul OnePlus, Pete Lau, a anunţat că primul telefon 5G va fi disponibil prima dată pentru operatorii europeni.
    O lună mai târziu, Qualcomm a confirmat că OnePlus va vinde un telefon 5G lansat pe reţeaua operatorului britanic EE. Reţeaua se va întinde în 16 oraşe britanice în 2019, începând cu Londra, Cardiff, Edinburgh, Belfast, Birmingham şi Manchester.
    Primul telefon 5G va fi lansat până în 2019 şi va funcţiona pe baza cipului Snapdragon 855 al Qualcomm. Cu toate acestea, telefonul nu va face parte din seria principală a producătorului OnePlus. În schimb, va fi un model separat construit special pentru a profita de avantajele conectivităţii de mare viteză.


    Nokia

    Deşi Nokia nu mai este gigantul care era în urmă cu 15 ani, compania face paşi către viitorul 5G. În luna iulie, a anunţat un parteneriat de 3,5 miliarde dolari cu T-Mobile, care include utilizarea spectrului de 600 MHz al T-Mobile pentru reţeaua 5G. Telefoanele 5G rezultate în urma acestui parteneriat sunt aşteptate în 2019.
    Nokia vrea să beneficieze de 5G şi în alte moduri. Pe lângă Qualcomm şi Ericsson, compania are drepturi de brevet pentru tehnologia 5G şi câştigă 3,5 dolari pentru fiecare smartphone 5G vândut.

    ZTE
    În timp ce viitorul producătorului ZTE a fost incert în ceea ce priveşte piaţa din SUA până de curând, din cauza unor sancţiuni aplicate de guvernul american, acesta a arătat că lucrează la telefoane 5G.
    În februarie 2017, compania a arătat lumii în cadrul unei convenţii telefonul Gigabit, care era capabil să atingă o conexiune wireless de 1 gigabit per secundă, adică de 50 de ori mai rapid decât viteza medie a datelor mobile în Statele Unite. Însă telefonul a fost adus la convenţia din acel an doar pentru a da semnale în piaţă legate de planurile ZTE cu tehnologia 5G – nu era proiectat să fie prezentat ca un telefon, ci doar ca o dovadă a conceptului.
    Anul trecut, la Mobile World Convention, compania a anunţat că ţinteşte să aibă telefoane 5G pe piaţă la sfârşitul anului 2018 sau la începutul lui 2018, însă a revenit ulterior şi a anunţat că „cel târziu la sfârşitul anului 2019”.

  • Companiile din telecom: „Aceste modificări vor genera un impact negativ major asupra operatorilor de telecomunicaţii”

    Reprezentanţii acestor companii spun că măsurile contravin cadrului legislativ european şi naţional, iar aceste taxe ar trebui să acopere doar valoarea costurilor administrative suportate de către Autoritatea de reglementare, respectiv valoarea drepturilor de utilizare a resurselor care se alocă. Adoptate în această formă, propunerile s-ar transforma într-o povară pentru întreaga industrie de telecomunicaţii din România şi pentru toţi utilizatorii de internet fix şi mobil, telefonie fixă şi mobilă şi servicii de televiziune.

    Noile măsuri ar urma să se aplice în mai puţin de 2 săptămâni, fără o consultare prealabilă şi fără o analiză de impact la nivelul consumatorilor, operatorilor şi al pieţei, în ansamblu.

    În plus, acest proiect de ordonanţă de urgenţă ignoră multitudinea de alte taxe şi contribuţii pe care industria le datorează bugetului de stat. Dacă vor fi aplicate în forma propusă, aceste modificări vor genera un impact negativ major asupra activităţii operatorilor de telecomunicaţii.

    Reprezentanţii companiilor subliniază că, deoarece comunicaţiile electronice reprezintă un domeniu de bază al economiei, cu o contribuţie importantă la activitatea celorlalte industrii,  considerăm că efectul real al masurilor luate va fi amplificat în cascadă, pe termen scurt, mediu şi lung.

    În repetate ocazii, industria a susţinut şi a pledat pentru nevoia de predictibilitate şi continuitate la nivelul politicii fiscale. Sectorul telecom  are nevoie de un context stabil şi predictibil pentru a putea continua să investească, să ofere servicii de calitate superioară la preţuri accesibile, să genereze locuri de muncă, să contribuie, prin taxele achitate ca angajator sau ca agent economic, la dezvoltarea economiei. Investiţiile în telecomunicaţii, încurajate de un cadru favorabil, au propulsat acest sector printre primii 5 contributori la PIB, dar în contextul configurat de aceste propuneri, investiţiile şi dezvoltarea 5G sunt puse sub semnul întrebării.

    În consecinţă, reprezentanţii companiilor de profil solicită eliminarea din cuprinsul proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a prevederilor referitoare la sectorul telecomunicaţiilor.

     

  • Opinie Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa: “Viitorul plăţilor în transportul public se întâmplă deja. Unde este România”

    Când vine vorba de transportul public, nu contează doar cum, ci şi cât de rapid şi de uşor te deplasezi. Pe măsură ce populaţia urbană creşte, transportul public este supus presiunii de a deplasa cât mai mulţi oameni prin sistem, cât mai rapid cu putinţă. Astăzi, mai bine de jumătate din populaţia lumii locuieşte la oraş şi, până în 2050, se estimează că această proporţie va ajunge la două treimi. Cu o pondere atât de mare a populaţiei unei ţări şi a producţiei economice concentrate în oraşe, există o oportunitate imensă de a spori şi mai mult creşterea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru miliarde de oameni.
    La nivel mondial, oamenii cheltuiesc până la 800 de miliarde de dolari pe an pe biletele de transport public, iar un procent foarte mare din această sumă se plăteşte în numerar. Am văzut cu toţii cozile de la turnichete la orele de vârf sau ne-am scotocit prin buzunare după mărunţiş să cumpărăm bilete. Nu mai este nevoie să trecem printr-o astfel de experienţă. Tehnologia contactless poate contribui la reducerea nevoii de bilete tradiţionale sau carduri inteligente de călătorie şi, astfel, la scăderea costurilor operaţionale cu acceptarea numerarului. În acelaşi timp, permite consumatorilor să călătorească mai rapid şi mai uşor cu transportul public, iar gestionarea reţelei de către operatori de transport devine mai puţin costisitoare.
    Adoptarea pe scară largă a plăţilor digitale ar putea reduce semnificativ costurile asociate transportului în comun şi sistemelor de taxare întreţinute de municipalităţi, potrivit unui studiu care evaluează impactul economic al digitalizării plăţilor în marile oraşe ale lumii, comandat de Visa şi realizat de Roubini ThoughtLab. Studiul a constatat că agenţiile de transport cheltuie în medie 14,5 cenţi din fiecare dolar încasat fizic, comparativ cu doar 4,2 cenţi pentru fiecare dolar încasat digital.
    Visa, în calitate de lider mondial în tehnologie, îşi propune să transforme modul în care călătorim şi beneficiază de o multitudine de soluţii şi know-how pentru a facilita extinderea tehnologiei contactless în transportul public la nivel mondial. Prin intermediul Centrului nostru de Excelenţă în Transport, lucrăm cu companii din industria transporturilor pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie a consumatorilor, indiferent că aleg să se deplaseze cu maşina, cu trenul sau cu avionul. Astăzi, călătoriile cu cardurile Visa contactless sunt posibile în numeroase oraşe din întreaga lume, prin parteneriate cu operatori de transport public sau autorităţi la nivel internaţional. 
    În România, locuitorii şi turiştii din Sibiu se bucură începând cu anul acesta de posibilitatea de a-şi achita călătoriile cu mijloacele de transport în comun folosind cardul contactless, la fel ca şi cetăţenii din alte metropole, precum Londra. În alte oraşe mari din ţară se folosesc cartele contactless pentru plata transportului în comun, care pot fi încărcate de pe cardul bancar sau prin plata cu numerar. Şi în aceste oraşe se poate introduce tehnologia ce permite plata contactless cu cardul bancar direct în mijloacele de transport. Adoptarea rapidă a tehnologiei contactless din ultimii câţiva ani creează premisele necesare dezvoltării reţelei de plăţi contactless în sectorul transportului, dat fiind că am atins deja masa critică de utilizatori. Mai mult, orice oraş cu potenţial turistic ar trebui să introducă plăţile contactless pentru a încuraja turiştii străini să folosească transportul public, deoarece achiziţionarea biletelor de hârtie poate fi foarte incomodă şi necesită mult timp.
    Pentru o transformare completă a experienţei călătorilor, am dezvoltat o gamă de instrumente şi soluţii care pot ajuta companiile şi operatorii de transport să personalizeze o soluţie potrivită ofertei lor specifice pentru clienţi, cum ar fi Visa Ready for Transit, programul Visa Global Transit Solutions, Platforma Visa Developer şi Visa Token Service. Pentru consumatori, acest lucru ar putea însemna că nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu achiziţionarea biletelor de tren în avans sau cu scotocitul după mărunţiş pentru a plăti parcarea. În plus, pe măsură ce comportamentul consumatorilor se schimbă, Visa se gândeşte şi la felul în care ar putea arăta viitorul transportului public, în care serviciile de localizare, Bluetooth sau biometria ar putea revoluţiona modul în care ne deplasăm.
    Astfel de programe sunt relevante din perspectiva mai largă a unui oraş inteligent datorită implicaţiilor economice şi sociale. Pe lângă faptul că permite realizarea unor economii, tehnologia contactless îmbunătăţeşte experienţa celor care fac naveta, reducând timpul de aşteptare la automatele de bilete, simplificând procesul de plată şi, astfel, reducând traficul şi aglomeraţia. Îmbunătăţind experienţa pasagerilor din trafic şi ajutând operatorii de transport în comun să îşi reducă costurile, plăţile contactless oferă o experienţă mai bună oricui, oriunde s-ar afla.