Tag: negativ

  • Când toţi martorii spun aceeaşi poveste

    Uitaţi de „peak oil“, uitaţi de barilul la peste 100 de dolari, uitaţi de preţurile nesigure ale benzinei, care ba urmăresc, ba nu urmăresc tendinţele preţului ţiţeiului. Notaţi-vă în schimb data de 18 ianuarie 2016, când a apărut preţul negativ al petrolului.

    Presa internaţională a salutat premiera cu entuziasm, de la „Fraţii Koch inventează preţurile negative la petrol!“ la „Petrolul din North Dakota nu mai valorează nimic!“. Despre ce este vorba? Flint Hill Resources, rafinăria fraţilor miliardari Charles şi David Koch, a anunţat că va plăti minus 50 de cenţi pe barilul de petrol North Dakota, o varietate cu conţinut ridicat de sulf. Preţul a ajuns la acest nivel de la 13,5 dolari/baril cu un an în urmă şi de la 47,6 dolari/baril în ianuarie 2014.

    La câteva ore de la postarea preţului negativ pe site, Flint Hill a anunţat că a fost o greşeală şi că nu, producătorii de petrol nu trebuie să plătească 50 de cenţi pentru petrolul pe care îl vând, ci că vor primi 1,50 de dolari pentru un baril. Ceea ce, sincer, cred că e mai enervant decât un preţ negativ, care are, trebuie să spunem, farmecul său; aşa, un dolar şi jumătate mi se pare chiar o sumă rizibilă pentru o lume ameninţată. Vă reamintesc, de „peak oil“, de epuizarea rezervelor şi de spectrul barilului la 500 de dolari (este estimarea unui oficial al OPEC emisă cu ceva vreme în urmă, într-o perioadă pe care am denumit-o atunci „campionatul mondial de aruncări cu preţul ţiţeiului“ – veţi fi intuind la ce mă refer).

    Trebuie să spun, pentru buna informare a publicului,  că preţuri negative la hidrocarburi au mai fost – la un moment dat, anul trecut, propanul dădea cu minus prin Canada, iar rafinorii au plătit câteodată pentru a scăpa de stocuri de produse greu vandabile; dar acestea au fost cazuri de produse finite şi nu de materie primă. Preţul negativ al petrolului, sau cel de numai un dolar şi jumătate, este reflecţia perfectă a vremurilor tulburi pe care le trăim: avem analişti economici mai mulţi ca niciodată, dar nimeni nu poate emite o previziune care să se şi întâmple, avem creşteri economice, dar lumea, nu numai la noi ci şi aiurea în lume, sărăceşte, avem indicatori şi rezultate şi pieţe şi tranzacţii, dar totul pare a se petrece nu la noi, ci în camera vecinilor, iar noi auzim doar gălăgia. .
    Avem voci care prevestesc periodic criza cea mare care va să vină, de parcă cea precedentă s-ar fi încheiat; nu, nu s-a încheiat, ci a fost doar cosmetizată şi aruncată, asemeni pisicii, în curţile vecinilor.

    Dincolo de astfel de versuri albe, să privim totuşi spre un indicator din lumea reală, pe care tot îl invoc, din când în când: este vorba de Baltic Dry Index, indice emis zilnic de Baltic Exchange din Londra, care ia în calcul peste 20 de rute comerciale şi reflectă evoluţia costurilor de transport din industria navală a materiilor prime – minereu de fier, oţel, ciment, cărbune. Analiştii care îl folosesc şi îl citează spun că tranzacţiile cu materii prime, reflectate în evoluţia costurilor de transport, sunt direct legate de mersul viitor al economiei mondiale – creşte înaintea şi în timpul perioadelor faste şi scade înaintea şi în perioadele de criză. Cel mai recent l-am invocat în aprilie anul trecut, când a ajuns la interesanta valoare, oarecum emblematică, 666, de la aproape 12.000 de puncte în 2008. La finele săptămânii trecute Baltic Dry a ajuns la cea mai mică valoare înregistrată vreodată, de 369 de puncte, după ce în august anul trecut ajunsese la 1.222 de puncte şi de la 2.330 de puncte, care reprezintă „vârful“ din perioada de criză economică, atins în 2013.

    Ce spun preţul scăzut al petrolului şi valoarea extrem de scăzută a BDI? Păi ceea ce spun şi preţurile în derută ale mărfurilor, şi temerile legate de evoluţia economiei în China, şi pieţele care cad, şi avertismentele domnului Soros. Lachian Gunn, profesor universitar australian, a scris o lucrare, susţinută matematic şi economiceşte, cum că, cu cât dovezile sunt mai multe, cu atât probabilitatea ca ele să prezinte realitatea sunt mai puţine. Lumea a intuit aceasta – poliţiştii, de exemplu, ştiu că dacă mai mulţi martori la un eveniment îţi spun exact aceeaşi poveste, atunci lucrurile nu s-au întâmplat deloc aşa. Aşa că toate cele enumerate, şi care spun toate aceeaşi poveste, a crizei care va veni, greşesc.
    Sau poate nu. 

    „Nud coborând scările“ a lui Marcel Duchamp, o pictură la fel de limpede ca textul de mai sus.


     

  • Primul trailer X-Men Apocalypse, lansat oficial – VIDEO

    S-a lansat primul trailer pentru X-men: Apocalypse, urmatorul şi ultimul capitol din franciza X-Men. În această nouă confruntare, echipa de mutanţi condusă de Charles Xaviour se luptă cu cel mai mare inamic de până acum, Apocalypse, primul mutant din lume.

    Acest nou film închide trilogia începută în 2011 cu X-men:First Class. În noul film, mutanţii, buni sau răi,  vor fi nevoiţi să-şi unească forţele împotriva lui Apocalypse, care nu vrea, nici mai mult, nici mai puţin, decât distrugerea rasei umane.

    Din echipa noului film fac parte actorii din celălalte două filme (Michael Fassbender, Jennifer Lawrence, James McAvoy etc) şi li se vor alătura Oscar Isaac, care va interpreta personajul negativ, dar şi Sophie Turner, cunoscută pentru rolul din Games of Thrones, sau Olivia Munn.

     

  • Două tinere au creat o aplicaţie prin care poţi să dai note oamenilor din jurul tău. Ţi-ar conveni să primeşti note de la prietenii tăi?

    În prezent, evaluăm şi acordăm stele la tot felul de lucruri, de la filme, hoteluri, până la  produse şi servicii. Aşa că de ce nu am avea o aplicaţie prin care ne-am putea evalua prietenii, colegii sau foşti parteneri? La asta s-a gândit şi Julia Cordray împreună cu Nicole McCullough când au pus bazele aplicaţiei Peeple’s, prin intermediul căreia utilizatori vor putea aprecia pozitiv sau negativ oamenii din jur.

    “Prin intermediul aplicaţiei vom putea face alegeri mai bune în privinţa oamenilor pe care-i angajăm sau în privinţa oamenilor cu care intrăm într-o relaţie. De asemenea, aplicaţia ne va permite să facem alegeri mai bune când vine vorba de chiriaşi, colegi de apartament sau pe cine lăsăm să ne înveţe copii”, spun reprezentaţii companiei.

    Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să aibă un cont valid de Facebook şi să aibă peste 21 de ani. Recenziile nu sunt scrise anonim şi sunt împărţite pe trei categorii:  pentru persoanele pe care le-ai cunoscut personal, profesional sau cu care ai avut o relaţie romantică.

    Recenziile pozitive se publică automat, însă cele negative (două stele sau mai puţin) sunt trimise direct în inbox-ul persoane care face subiectul comentariului, iar aceasta are 48 de ore să-i răspundă celui care a scris recenzia. Dacă nimic nu se schimbă, comentariul o să devină public.

    Comentariile nu rămân pentru totdeauna publice, ci vor dispărea după un an. Aşa că nu trebuie să vă faceţi griji de un comentariu primit în timpul liceului. Pentru a introduce o persoană în baza de date, utilizatorul trebuie să cunoască personal persoana respectivă şi să aibă numărul de telefon al acesteia. 

    Oamenii au criticat aplicaţia numind-o iresponsabilă, iar avalanşa de comentarii negative pe pagina de Facebook a aplicatiei a făcut reprezentanţii companiei să închidă secţiunea de comentarii.

    Aplicaţia se află în stadiu de dezvoltare şi urmează să fie lansată în noiembrie.

  • Cel mai mare retailer online din România a înregistrat anul trecut pierderi record de 13 milioane de euro

    Retailerul online eMAG a raportat un rezultat financiar negativ în 2014, ajungând la pierderi de aproximativ 58 de milioane de lei (cca.13, 1 milioane de euro), potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Magazinul online eMAG, operat de compania Dante International SA a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de circa 1,2 miliarde de lei, în creştere cu aproape 50% faţă de veniturile înregistrate anul anterior, când valoarea acestora era de aproximativ 831 de milioane de lei. Totodată, compania şi-a dublat anul trecut numărul de angajaţi, ajungând la un număr de 1015 în 2014, faţă de 576, numărul mediu de angajaţi înregistrat în 2013.

    Potrivit reprezentanţilor eMAG, pierderile înregistrate se justifică prin investiţiile realizate de companie în 2014. ”Pentru eMAG, anul 2014 a fost marcat de o crestere accelerata a companiei, iar pentru acest lucru au fost facute investitii de peste 20 de milioane de euro. A fost o decizie asumata si a avut drept scop dezvoltarea companiei pe termen lung, conform cu modelul nostru de business. Ne-am concentrat pe consolidarea pozitiilor din Bulgaria, unde eMAG este lider de piata, si Ungaria, in dezvoltarea şi implementarea de tehnologii noi, in dezvoltarea Market Place, in lansarea de noi categorii de produse, dar si in cresterea echipei (in 2014 numarul angajatilor a crescut cu 439), care sa sustina toata aceasta strategie de dezvoltare. ”, a declarat Tudor Manea, directorul general al eMAG România, referitor la pierderile înregistrate de companie anul trecut.

    Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, compania a înregistrat constant profit pe timp de criză, primul an de pierderi fiind 2013, când pierderea raportată a fost de 696.880 lei, acesta fiind şi anul în care compania a început să comunice informaţii referitoare la investiţiile realizate. În acelaşi interval de timp, compania a înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri: 2009 – cca. 218 mil. lei, 2010 – cca. 401 mil. lei, 2011 – cca. 621 mil. lei, 2012 – cca. 685. lei, 2013 – 831 mil. lei.


    eMAG se numară printre creatorii pieţei de comerţ online din România. În portofoliul eMAG se regăsesc de la produse IT&C, electronice şi electrocasnice, până la cărţi, jucării, pachete turistice şi cosmetice profesionale, oferta eMAG extinzându-se permanent cu noi categorii de produse prin eMAG Marketplace, prima platforma online din România care grupează mai mulţi retaileri. Compania operează magazinul www.emag.ro precum şi  showroom-uri în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Oradea. Societatea Dante International SA a fost înfiinţată în anul 2002.

     

  • Dobânzile penalizatoare, refinanţările repetate, istoricul negativ iertat şi procedurile abuzive de recuperare – principalele probleme ale creditelor pe termen scurt

    În piaţa creditelor de valoare mică pe termen scurt, unul dintre motoarele importante ale profitului constă în aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru cei care întârzie plata ratelor. „În politica noastră nu intră refinanţarea împrumuturilor neperformante. În piaţă însă, clienţii care trec de data scadentă plătesc o dobândă suplimentară, iar practica unor jucători este să ofere alternativa refinanţării împrumutului respectiv, aceasta fiind o decizie de business, nu o practică ilegală. Poate fi însă discutabil să faci asta. Dacă o persoană nu poate să plătească 1.000 de lei, de ce ar putea plăti 1.700? Noi nu penalizăm clienţii dacă întârzie şi nici nu refinanţăm“, spune Vlad Şandru, directorul de marketing al Provident. Fireşte, decizia de business a Provident îi afectează pe clienţii bun-platnici, care suportă în costul DAE şi întârzierile celor incorecţi: „Luăm în calcul la împărţirea creditelor o variantă full-option în care clientul îşi asumă eventuale probleme de rambursare şi una în care cei care se angajează că plătesc corect au costuri mai mici.

    Din experienţa noastră, oamenii nu plătesc pentru că nu pot să plătească, nu pentru că nu vor. Dacă ei ar şti că datoria creşte dacă nu plătesc la timp nu s-ar genera nicio schimbare de comportament în modul în care plătesc“. În cazul Provident, 31% dintre clienţi au întârziat cel puţin o rată săptămânală, iar 13% din numărul total de clienţi au raportat întârzieri mai mari de 30 de zile. Cei care nu acceptă reeşalonarea dato-riei intră sub incidenţa unui departament intern de recuperare creanţe – „iniţial prin scrisori trimise prin poştă, apoi urmează procedura mai hard în care îi spunem ca acela e momentul în care trebuie să decidă dacă vrea să plătească orice sumă lunar; cei mai mulţi acceptă, dar dacă există o lipsă de dialog putem apela la un executor judecătoresc pentru a pune popriri sau a executa bunurile deţinute, un lucru la care am apelat foarte rar.“

    Antreprenorul Ionuţ Stan, proprietar al Viva Credit, spune că, după aplicarea dobânzilor penalizatoare, cei care întârzie restituirea creditului dar plătesc la scadenţă măcar dobânda îşi pot refinanţa împrumutul şi să-l prelungească până la următorul salariu. „Îi acordăm o a doua şansă, dar dacă nu plăteşte nici dobânda nu mai acordăm un nou credit, ci încercăm să ajungem la o înţelegere cu el. Niciodată în compania noastră nu am luat de la client mai mult decât dublul sumei pe care a împrumutat-o, indiferent de întârziere.“ Stan atrage atenţia că limitarea dobânzilor penalizatoare la dublul sumei împrumutate ar trebui impusă de către autorităţi ca regulă de bază pe piaţă, dat fiind că există companii care operează după un model de business construit pe dobânzi penalizatoare de 3, 5 sau 10% pe ziua de întârziere. Adică firme neinteresate să colecteze sumele la timp, ci dim-potrivă. „Nu am comunicat foarte transparent până acum tocmai ca să nu determinăm clienţii să nu mai plătească când ştiu că restuie maximum dublul sumei împrumutate indiferent de cât întârzie.“

    O altă faţetă a acestei discuţii este că adeseori comportamentul rău-platnic este iertat de unele IFN-uri tocmai pentru a evita concurenţa băncilor. De exemplu, până anul trecut, Provident nu a folosit Biroul de Credit, locul unde se colectează istoricul legat de comportamentul de rambursare a clienţilor, pentru a trimite date sau interoga informaţii privitoare la aceştia, deşi compania activează pe piaţă de aproape un deceniu. „Credeam clientul pe cuvânt şi ne bazam pe vizita iniţială la domiciliu, care este mai puternică decât orice sistem de scor-ing din lume. De săptămâna trecută, am început interogarea clientului în Biroul de Credit“, explică Vlad Şandru de la Provident. Decizia de business a companiei de a nu verifica până acum potenţialii clienţi a adus un porto-foliu de 300.000 de clienţi în România.

    „Bariera mare pe care a trebuit să o depăşim şi inovaţia pe care am adus-o pe piaţa românească a 
fost creditul exclusiv online. E o limitare pe care 
ne-am asumat-o de la început, deşi online-ul e la fel de scump“, spune antreprenorul Ionuţ Stan, proprietarul Viva Credit. Aşadar, în cazul Viva Credit, clientul nu are niciun con-tact fizic cu angajaţii companiei, ci trimite documentele necesare prin e-mail şi este apoi sunat. Deşi verifică mereu comportamentul clientului, Ionuţ Stan spune că firma acceptă şi clienţi cu istoric negativ şi ţine cont doar de trecutul apropiat – „dacă a avut o restanţă acum doi ani pentru un credit imobiliar nu e la fel de relevantă precum comportamentul din ultimele şase luni. Nu putem spune că dacă figurează cu o restanţă nu e un client OK. Ne uităm însă la ultimele luni să vedem dacă nu cumva încearcă să-şi prelungească agonia cu noul împrumut. Băncile însă se uită la un istoric mai lung“.

    Abuzuri pot apărea şi în felul în momentul încercării de recuperare a restanţelor. Ionuţ Stan spune că a pref-erat să păstreze intern departamentul de recuperare creanţe şi să nu vândă unor firme specializate creditele neperformante, tocmai ca să evite eventuale încălcări ale regulilor. În atenţia ANPC au ajuns de-a lungul tim-pului numeroase plângeri referitoare la practici imorale ale industriei. Recuperatorii lipesc anunţuri în scara blocului cu persoanele datornice, răspândesc informaţii în rândul vecinilor şi prietenilor apropiaţi şi sună în repe-tate rânduri angajatorii pentru a intra în posesia datoriilor. „Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim“, spunea recent Marius Gheorghe, una dintre victimele practicilor din industrie, citat de agenţia de presă Mediafax. Presa a relatat şi cazuri de ameninţări adresate clienţilor de către angajaţi aflaţi sub presiunea recuperării creditelor sau cazuri de clienţi daţi dispăruţi de către rude pentru câteva zile, practici sesizate cu precădere în ultimul an.

  • Estul care scade dobânzile

    ”Relaxarea prudentă a politicii monetare va continua în sprijinul atingerii ţintei de inflaţie pe termen mediu„, arată comunicatul consiliului de politică monetară prezidat de guvernatorul Gyorgy Matolcsy.

    Decizia de scădere a dobânzii, precizează Reuters, aliniază Ungaria la politica celorlalte bănci centrale din Europa Centrală şi de Est de impulsionare a creşterii economice în contextul dezinflaţiei puternice.

    Recent, banca centrală poloneză a redus dobânda centrală cu 0,50%, iar BNR este aşteptată să reducă şi ea la 31 martie dobânda de poli-tică monetară cu 0,25%, la 2%, în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare început în august 2014.

  • Construcţiile în 2014: investiţii publice mai puţine, fuziuni şi achiziţii pe bandă rulantă

    Industria locală a construcţiilor a stat anul acesta sub semnul reducerii drastice a investiţiilor publice, ca urmare a încercării guvernului de a realiza un deficit bugetar cât mai mic. După ce în perioada 2009-2013 piaţa construcţiilor consemnase unul dintre cele mai puternice declinuri din economie, de circa 40%, anul acesta scăderile au continuat să afecteze un sector care dă de lucru pentru peste 300.000 de angajaţi.

    Astfel, în primele 10 luni ale acestui an lucrările de construcţii au consemnat un minus de aproape 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai importantă scădere fiind în zona construcţiilor inginereşti (de infrastructură), care s-au redus cu circa 27%, pe fondul unei micşorări masive a investiţiilor de stat.

    Situaţia pieţei construcţiilor este cu atât mai dramatică cu cât din 2009 până anul trecut sectorul deja fusese afectat de o scădere de 40%, ajungând la o valoare de 9,6 miliarde de euro, potrivit Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). De altfel, sectorul construcţiilor, altădată un motor de creştere economică, a ajuns să aibă un impact negativ, de -0,2%, la avansul PIB din primele nouă luni ale anului, de 2,8%. În acest context, o serie de firme din sectorul construcţiilor se confruntă cu probleme. Numai anul acesta au intrat în incapacitate de plată companii de construcţii de anvergură, precum Tehnologica Radion (controlată de Theodor Berna) şi Vega 93 (Corneliu Istrate).

    Dincolo de scăderea investiţiilor publice, care i-a lăsat pe jucătorii din construcţii dependenţi preponderent de proiectele private, anul 2014 a însemnat şi o reconfigurare a pieţei din perspectiva tranzacţiilor. Cea mai importantă veste a fost anunţul fuziunii dintre giganţii cimentului, elveţienii de la Holcim şi francezii de la Lafarge, care va afecta în mod direct şi piaţa locală. Astfel, francezii sunt nevoiţi să-şi vândă activele din România, printre care şi două fabrici de ciment, în contextul în care odată cu tranzacţia noua entitate ar fi avut o poziţie dominantă în România, controlând peste jumătate din piaţa cimentului, evaluată la 500-600 de milioane de euro anual.

    Alte tranzacţii care şi-au pus amprenta asupra pieţei construcţiilor de anul acesta au fost preluarea producătorului german de profile PVC Gealan de către nemţii de la VEKA, care activează în acelaşi domeniu, precum şi intrarea fondului de investiţii Asia Debt Management Capital (ADM Capital) din Hong Kong în acţionariatul producătorului de cărămizi Ceramica Iaşi. Aceasta a fost de altfel şi prima investiţie a unui fond de investiţii asiatic pe piaţa locală. De asemenea, o efervescenţă a putut fi observată şi în zona bricolajului, de la preluarea magazinelor nemţeşti Praktiker de către omul de afaceri turc Omer Susli până la închiderea unităţilor Obi sau apariţia unui nou brand şi concept – Brico Depôt – care a înlocuit magazinele Bricostore.

    O veste care a marcat piaţa de materiale de construcţii pe final de an a fost cea prin care Ruukki România, parte a furnizorului finlandez de soluţii metalice Ruukki Construction, anunţa că va opri în această iarnă producţia fabricii pe care o deţine în Bolintin-Deal, lângă Bucureşti, deschisă în 2008 şi care a atras investiţii de peste 35 de milioane de euro. Această măsură include şi disponibilizarea a 110 angajaţi.

    Dincolo de veştile mai bune sau mai puţin bune de anul acesta, cert este că singurele domenii unde lucrurile s-au mai mişcat în 2014 au fost rezidenţialul şi birourile, semn că proiectele private dau semne de revenire.

  • EXCLUSIV: Guvernul va spori controlul la persoane cu averi mari şi venituri externe pentru CAS

     Pentru a obţine mai mulţi bani la buget, Guvernul va relansa campania de notificare prin transmiterea de scrisori către contribuabilii ce prezentau riscul de nedepunere a declaraţiei de venit din străinătate, relevă proiectul de lege pentru reducerea CAS obţinut de MEDIAFAX.

    Până la ora transmiterii acestei ştiri, proiectul nu este pus în dezbatere publică.

    Alte surse pe care Guvernul le ia în calcul pentru a compensa, anul viitor, impactul negativ sunt îmbunătăţirea sistemului de colectare a impozitelor şi taxelor ce vizează recuperarea arieratelor fiscale înregistrate de contribuabilii mijlocii, prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate şi/sau subdeclarate, în scopul sprijinirii concurenţei loiale în mediul de afaceri şi a protejării angajaţilor prin creşterea nivelului de securitate socială, dezvoltarea analizei de risc generalizată la nivelul întregii activităţi de administrare fiscală, în baza informaţiilor de natură fiscală despre contribuabili, precum şi dezvoltarea aplicaţiilor informatice în vederea efectuării de analize ale rezultatelor acţiunilor de inspectie fiscală, în scopul confirmării criteriilor de risc şi a furnizării de informaţii pentru analizele de risc viitoare, întărirea controlului vamal, continuarea simplificării accesului contribuabilului la propriul dosar fiscal prin crearea posibilităţii de accesare a informaţiilor privind propriile obligaţii fiscale (S.M.S., e-mail) şi a plaţii electronice a acestora ( card, S.M.S.) catre Trezorerie, continuarea simplificării declaraţiilor fiscale precum şi dezvoltarea declarării electronice, implementarea procedurilor şi dezvoltarea unui sistem informatic pentru realizarea schimbului automat de informaţii cu statele membre UE începând cu anul 2015 în conformitate cu prevederile Directivei 2011/16/UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova a propus FMI scoaterea unor companii de sub management privat. Răspunsul a fost negativ

     “Am arătat Fondului Monetar Internaţional, în întâlnirea pe care am avut-o, că au fost foarte multe situaţii în care managementul privat al companiilor nu a respectat hotărârile adunării generale ale acţionarilor, luate în conformitate cu înţelegerile şi cu angajamentele luate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional prin intermediul scrisorilor de intenţie.

    Am spus că este foarte dificil să-mi ceri să respect anumite lucruri atât timp cât managementul privat asupra căruia eu, ca ministru, nu am nicio putere, refuză să facă anumite lucruri, şi da, am spus că din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, există cel puţin câteva entităţi din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat”, a declarat Şova, la o întâlnire cu presa, răspunzând unei întrebări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul naşterilor din 2013 a scăzut sub 180.000, record negativ pentru ultimii 70 de ani

    “2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii este mai mic de 180.000. După revoluţie s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat şi mici perioade de creştere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident că am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial”, a spus Tudorel Andrei.

    El a explicat că pe parcursul perioadei de tranziţie, scăderea populaţiei a fost cauzată în principal de imigraţie, dar anul trecut proporţia s-a inversat, iar principala cauză a scăderii populaţiei a fost sporul natural negativ.

    Altfel spus, anul trecut diferenţa negativă dintre noii-născuţi şi persoanele decedate a fost mai mare decât numărul românilor care au plecat în străinătate pentru perioade mai mari de 12 luni.

    Tudorel Andrei a precizat că reducerea populaţiei a fost cauzată anul trecut în proporţie de 95% de sporul negativ al populaţiei.

    “Avem aproape un echilibru între migraţie şi emigraţie, sub 10.000 de persoane”, a completat şeful INS.

    Directorul general al direcţiei generale de demografie şi statistică socială, Silvia Pisică, a explicat că scăderea natalităţii are două explicaţii, fiind rezultatul atât a emigraţiei, cât şi a modificărilor de comportament generaţionale.

    “Sunt peste 2,3 milioane de persoane care au emigrat. Majoritatea covârşitoare din categoria de vârstă 25-64 ani, cu accent extrem de mare pe 25-45 de ani, vârsta la care se fac copii. A crescut şi vârsta de căsătorie. Generaţia părinţilor noştri se căsătorea puţin după 20 de ani, iar astăzi căsătoriile şi naşterile se duc spre 30 de ani”, a explicat Pisică.

    Directorul din INS a arătat că şi numărul mediu de copii pe cuplu este în scădere, ceea ce afectează sporul natural.

    “Dacă în generaţia anterioară, a părinţilor noştri, fiecare familie avea cel puţin doi copii, nu vorbim de bunicii noştri, acum cuplurile se limitează la un copil. Când a fost baby-boomul, după decretul din 66, au fost 575.000 de născuţi vii”, a completat Pisică.

    Tudorel Andrei a precizat că pentru a avea spor natural zero, fiecare româncă fertilă ar trebui să nască 2,1 copii, în timp ce rata actuală se găseşte în jur de 1,5.