Tag: modernizare

  • Măsurile luate de una dintre cele mai mari companii locale de taximetrie pentru a moderniza transportul public din Bucureşti

    Clever Taxi a introdus în premieră în România sistemul touchpoint de comandă taxi, disponibil şi la Aeroportul Otopeni. Potrivit reprezentanţilor Clever Taxi, cu toate că sistemul a fost scos între timp de către managemetul aeroportului, reintroducerea acestuia reprezintă cea mai bună variantă de a asigura maşini, optimizeazând timpul de aşteptare şi fluidizeazând procesul. Sistemul-agregator presupune accesul tuturor şoferilor disponibili din raza aeroportului, indiferent de companie, sub acelaşi buton, similar cu soluţia Clever Taxi din oraşe, astfel încât oferta să fie mult mai mare.

    Odată cu lansarea sistemului, compania a introdus şi un sistem de rating al şoferilor după fiecare cursă, sporind astfel siguranţa clienţilor. În plus, şoferii parcurg un proces riguros de verificare şi validare, atât la înregistrarea în sistemul Clever Taxi, cât şi ulterior, pe parcursul întregii colaborări. Aplicaţia permite monitorizarea locaţiei maşinii în timp real, aspect esenţial pentru siguranţa pasagerilor. Aproximativ 90% dintre cei care folosesc aplicaţia se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de felul în care aceasta funcţionează, ratingul mediu al şoferilor fiind 4,7/5.

    Compania a implementat şi sistemul de plată cu cardul, pentru combaterea evaziunii fiscale din domeniu. O treime din şoferi au adoptat deja sistemul.

     

  • Metrorex începe lucrările de modernizare la Magistrala 2, staţia Pipera. Cum vor circula trenurile

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă amenajarea fântânilor din centrul Bucureştiului

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, compania Apa Nova Bucureşti a realizat aceste lucrari de reabilitate si modernizare în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului Bucureşti.

    Amenajarea fântânilor  a început în luna mai, iar compania care a furnizat tehnologia pentru aceasta este reprezentat de grupul german OASE, cu sediul în  Hoerstel, Germania.

    În urma modernizării, fântânile din acest perimetru ar trebui să devină un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor din luna septembrie 2018 un spectacol de apă, lumini şi muzică, în 4 regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend va funcţiona în regim de spectacol stradal.

     

  • Investiţie de 47,6 milioane de euro pentru modernizarea sistemului 112

    „Am semnat un proiect important în beneficiul românilor. Este vorba de o nouă investiţie care prevede modernizarea infrastructurii sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, o nouă investiţie prin care se modernizează acest sistem, 112. Proiectul are o valoare de 47,6 milioane de euro şi are o perioadă de implementare de 36 de luni şi constă în modernizarea componentelor de hardware şi software pentru un răspuns mai prompt al agenţiilor de urgenţă la solicitările cetăţenilor aflaţi în situaţii de urgenţă”, a declarat ministrul Afacerilor Europene, Rovana Plumb.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metrorex anunţă lucrări de modernizare în perioada 31 august – 3 septembrie pe Magistrala 2, Pipera

    „Metrorex informează publicul călător că pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, se vor efectua lucrări de modernizare şi înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor”, anunţă compania.

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ploieşti Shopping City investeşte peste un milion de euro în modernizarea zonei de food court

    Potrivit reprezentanţilor centrului comercial, „vizitatorii nu mai caută doar o experienţă simplă de shopping, vor să o completeze cu ore de distracţie în familie sau cu prietenii”, dar şi cu experienţe culinare noi. Ei spun că dezvoltarea trendului de „going out” a fost unul dintre pilonii care au stat la baza deciziei de adăugare a unor noi branduri în zona de food a centrului comercial.

    După deschiderea noilor restaurante, zona de food court va ajunge la un număr de 15 chiriaşi. Proiectul de remodelare a food court-ului prevede şi modernizarea mobilierului interior, a zonei de mezanin şi a terasei interioare. Lucrările de remodelare urmează să fie finalizate la începutul toamnei.

     

     

  • CENTENAR. Casele de poveste ale Bucureştiului

    „Graniţele” actuale ale Capitalei nu mai sunt aceleaşi ca acum 100 de ani, cea mai mare urbe a ţării noastre a crescut în suprafaţă, în populaţie şi s-a modernizat. 
     
    Pe marile bulevarde şi străzi ale Capitalei, unele dintre ele vechi uliţe prăfuite în 1918, printre blocurile apărute în ultimii zeci de ani, rezistă de mai bine de 100 de ani adevărate bijuterii arhitecturale.
     
    În anul Centenarului, vă invităm să aflaţi povestea acestor case şi a ctitorilor ei. Unele sunt acum muzee, alte nu, toate sunt, însă, o parte importantă din istoria noastră. Multe au fost locuite sau vizitate de către personaje cheie ale Marii Uniri sau de oameni de vază care au jucat un rol important în Istoria României şi în ce am ajuns noi astăzi.  O parte dintre ele au fost proiectate de mari arhitecţi, precum Ion Mincu sau Grigore Cherchez, care au adus cu stilurile lor inovatoare grandoare Bucureştiului. Sunt clădiri care au rezistat marilor cutremure, naţionalizărilor şi buldozerelor comuniştilor.
     
  • E.ON anunţă investiţii de 104 milioane de euro în 2017 şi cere stimulente pentru continuarea în 2018

    „Vrem să aducem reţeaua la un nou nivel de modernizare, astfel încât să nu mai avem poene de curent, dar dacă decidem să investim există un sistem de stimulente. Fără stimulente, aceste investiţii, modernizarea nu se poate produce, asta e foarte clar. Iar dacă se reduc marjele de profit, nu vom mai avea bani pentru investiţii”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, într-o conferinţă de presă.

    „Dacă ne dorim îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi şi, prin asta, ridicarea standardelor de viaţă, atunci trebuie să alocăm investiţii semnificative, sprijinite prin stimulente, altfel pur şi simplu nu vor fi investiţii”, a mai spus oficialul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţii de peste 100.000 de euro în modernizarea studioului postului de radio Itsy Bitsy FM

    Printre beneficiile pe care noile investiţii le-au adus ascultătorilor se numără o calitatea sunetului mult mai bună prin ultimul model de procesor de sunet de la ORBAN, o conectare mai bună cu realizatorii şi un număr mai mare de invitaţi în studio. De asemenea, postul de radio a lansat şi aplicaţia Itsy Bitsy FM, care poate fi descărcată gratuit, din Google Play sau App Store.

    Itsy Bitsy FM este primul post de radio din România care foloseşte un număr scurt Star Number. De acum înainte, ascultătorii se pot contacta rapid la postul de radio, prin apelarea numărului *ITSY adică *4879. Numărul poate fi apelat la nivel naţional (tarif normal în reţea). În plus, Itsy Bitsy FM este primul post de radio din România prezent în aplicaţia mobilă Star Phone.

     

     

  • Filosofia de business a francezilor de la Saint-Gobain: Investiţie după investiţie

    ”Decizia de a extinde linia de producţie de vată bazaltică de la fabrica din Ploieşti a fost generată de evoluţia pozitivă a pieţei de construcţii în ultimul an, care ne aşteptăm să continue şi în anii ce vor urma“, descrie Ovidiu Păscuţiu, directorul general al Saint-Gobain Construction Products România – Rigips şi Isover, decizia de modernizare a fabricii de vată minerală din Ploieşti.

    În România, grupul francez axat pe producţia de materiale de construcţii Saint-Gobain controlează cinci companii, respectiv Saint-Gobain Construction Products, Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi şi Brodrene Dahl. Grupul a atins anul trecut în România o cifră de afaceri cumulată de 200 de milioane de euro, potrivit reprezentantului companiei. În prezent, compania operează o linie de vată minerală bazaltică la fabrica din Ploieşti şi lucrează la modernizarea liniei existente de vată de sticlă, o investiţie de 4,8 milioare de euro anunţată de Saint-Gobain cu câteva luni în urmă. Reluarea producţiei la fabrica de vată minerală Isover din Ploieşti este programată pentru trimestrul al treilea din 2018. ”Renovarea liniei de vată bazaltică anunţată recent este o investiţie suplimentară şi semnificativă, având scopul de a moderniza complet obiectivul strategic pe care situl industrial din Ploieşti îl reprezintă pentru Saint-Gobain“, explică Păscuţiu, fără să ofere detalii referitoare la cifra exactă a noii investiţii.

    El adaugă că, prin renovarea acestei linii de producţie, Saint-Gobain îşi propune să îşi adapteze capacitatea de producţie la cererea în creştere de pe piaţa regională. Această decizie face parte dintr-o strategie mai amplă a grupului Saint-Gobain, de a se concentra pe situl său industrial din Ploieşti, ce include decizia anunţată anterior de companie privind renovarea liniei de producţie a vatei de sticlă, constând în reconstrucţia cuptorului şi alte câteva îmbunătăţiri tehnologice. Decizia şi anunţul formal despre renovarea liniei de producţie a vatei bazaltice au fost transmise în luna martie a anului curent, iar modernizarea va fi finalizată în al doilea semestru al anului 2019. Principalul obiectiv vizat de modernizarea acestei linii de producţie constă în extinderea gamei de produse disponibile pentru piaţa românească şi regiunile vecine. Saint-Gobain Isover va furniza de la fabrica din Ploieşti produse şi soluţii atât pieţei naţionale, cât şi altor pieţe din regiune, precum Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Kosovo şi Albania.

    Totodată, modernizarea liniei de producţie de vată bazaltică va creşte capacitatea de producţie a fabricii, ajungând la 30.000 de tone pe an. Saint-Gobain Isover estimează că va ajunge la un total de 170 de angajaţi în departamentele de producţie, comercial, logistică, financiar şi resurse umane. Odată cu renovarea liniilor de producţie, 50 de noi locuri de muncă directe vor fi create în departamentele de producţie, logistică şi administrativ, precum şi multe alte locuri de muncă indirecte în servicii conexe pentru comunitatea din Ploieşti, potrivit lui Păscuţiu. ”În România, la fel ca în alte ţări, Saint-Gobain umăreşte să fie lider al pieţelor de habitat“, descrie el planurile pe termen lung ale companiei.

    Totodată, observă că specificul local este important pentru companie, Saint-Gobain operând pe fiecare piaţă în parte pentru a identifica cele mai potrivite soluţii care să răspundă nevoilor în creştere privind eficienţa energetică a clădirilor noi sau pentru renovarea celor existente. ”Pentru 2018 şi anii următori, vedem un potenţial mare de creştere. Ţinând cont de evoluţia constantă înregistrată de grupul Saint-Gobain în ultimii ani, estimăm că rezultatele din 2018 vor continua pe aceeaşi linie ascendentă.“ Directorul general este optimist şi în ceea ce priveşte evoluţia pieţei materialelor de construcţii în continuare. Potrivit celor mai recente cifre citate de Păscuţiu, piaţa totală a materialelor pentru izolaţii din România este estimată la peste 130 de milioane de euro, fiind cea mai mare piaţă din regiunea Europei de Sud-Est. În ultimul trimestru al anului trecut, cererea de piaţă a crescut semnificativ, spune el, fiind determinată mai ales de creşterea segmentelor rezidenţial şi industrial. ”Apreciem că piaţa produselor pentru construcţii evoluează spre clădiri mai eficiente energetic şi o calitate mai mare a soluţiilor şi materialelor de construcţii utilizate“, descrie Păscuţiu evoluţia pieţei.

    În ceea ce priveşte provocările pieţei pe care activează, directorul general al Saint-Gobain Construction Products spune că una dintre acestea se leagă de  implementarea pe piaţă a standardelor şi reglementărilor privind calitatea produselor şi a soluţiilor pentru construcţii. ”Performanţa în construcţii este dată de sistem în integralitatea sa şi nu de componentele separate“, explică el. O altă provocare sesizată de Păscuţiu se referă la capacitatea soluţiilor şi produselor existente pe piaţă de a răspunde nevoilor globale prezente şi viitoare, precum schimbările climatice, protecţia mediului inconjurător şi eficienţa energetică. Grupul Saint-Gobain este activ pe piaţa din România pe mai multe segmente de piaţă, de la sticlă la rigips, şi operează zece unităţi de producţie în şapte situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu Mare, Tulcea, Turda şi Suceava. În total francezii au 800 de salariaţi; în afara fabricii din Ploieşti, francezii au anunţat anul trecut o investiţie de circa 5,5 milioane de euro pentru modernizarea fabricii pe care o are în comuna Stroieşti, din judeţul Suceava. În segmentul producţiei de vată minerală, şi danezii de la Rockwool au anunţat, potrivit ZF, că investesc într-o fabrică similară, tot în judeţul Prahova. Investiţia lor ajunge la 50 de milioane de euro.