Tag: ministerul finantelor
-
Programul Prima Casă ar urma să fie suplimentat în această săptămână
“Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Finanţelor.
Prima Casă a atins un record – 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat.
Cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile. De exemplu, cea mai mare bancă din România, BCR, a finalizat încă din martie plafonul alocat pentru Programul Prima Casă 2017 din punct de vedere al aprobării financiare. Banca nu mai primeşte noi dosare.
“Plafonul primit de BCR din fondul alocat prin Programul Prima Casă 2017 a fost finalizat din punct de vedere al aprobării financiare la numai o lună după ce l-am primit, în martie. În momentul de faţă am trimis către Fond (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri – FNGCIMM) aproape întreaga sumă. Avem o întârziere pe aprobările de la Fond. În acest moment nu mai luăm dosare de credit prin Prima Casă”, a precizat Dana Demetrian, vicepreşedinte executiv al BCR.
-
Standard & Poor’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3
Reconfirmarea rating-ului României este susţinută de nivelul moderat al datoriei guvernamentale şi al datoriei externe, pe fondul unei perspective de creştere economică solide, în medie de 3,1% până în 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.
Perspectiva stabilă reflectă aşteptările agenţiei privind majorarea deficitelor fiscale şi externe ca rezultat al măsurilor de relaxare fiscală, în timp ce datoria guvernamentală şi cea externă se aşteaptă să rămână la un nivel moderat, susţinut de creşterea economica solidă.
Standard & Poor’s apreciază că nivelul ratingului ar putea fi îmbunătăţit dacă se vor face eforturi în continuare în privinţa consolidării bugetare, datoria guvernamentală netă va intra pe o traiectorie descendentă iar procesul de restructurare sau privatizare a întreprinderilor de stat se va implementa cu succes conducând la îmbunătăţirea cadrului de guvernanţă, la o creştere macroeconomică stabilă şi predictibilă şi la consolidarea finanţelor publice.
-
Proiect: Băncile cu capital de stat nu vor mai avea manageri privaţi, independenţi
„Prin modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, se scot de sub incidenţa acestui act normativ instituţiile de credit, acestea urmând să fie supuse în continuare legislaţiei specifice care reglementează activitatea bancară”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului citat.
Ca efect al încetării de drept a contractelor de prestări servicii încheiate cu experţii independenţi specializaţi în recrutarea resurselor umane, „contractanţii vor achita, cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, sumele aferente termenelor scadente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă din graficele de implementare a contractelor”, se mai arată în document.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ministerul Finanţelor achiziţionează servicii juridice pentru procesul din Suedia, cu fraţii Micula. Aceştia vor să execute silit bunurile deţinute de România din această ţară
Ministerul Finanţelor a lansat o invitaţie de participare pentru achiziţia de servicii de asistenţă şi reprezentare juridică a României în Regatul Suediei, în legătură cu dosarul arbitral, în care părţi au fost cetăţenii suedezi Ioan şi Viorel Micula şi societăţile Europeean Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L, în calitate de reclamanţi, şi România, în calitate de pârâtă.
“Procedura de achiziţie a serviciilor juridice de asistenţă şi de reprezentare juridică a României a fost demarată în contextul în care împotriva României se încearcă declanşarea procedurii de executare silită a bunurilor sale de pe teritoriul Suediei, în legătură cu punerea în executare a hotărârii arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii în dosarul arbitral nr. ARB/05/20”, se arată în răspunsul Ministerului Finanţelor, transmis la solicitarea MEDIAFAX.
Astfel, natura serviciilor, precum şi durata contractului, sunt stabilite conform invitaţiei de participare astfel:
-
Agricultura va avea un buget cu 84% mai mare decât în 2016
Proiectul de buget făcut public anterior, pe 23 ianuarie, de Ministerul Finanţelor, indica o creştere a bugetului Agriculturii cu 83,4%, acesta urmând să ajungă în acest an, la 17, 337 miliarde de lei.
Ultima variantă a proiecţiei bugetare indică o majorare a cheltuielilor de personal cu 7,72%, astfel încât de la circa 559 de milioane de lei cât au fost alocate în 2016, se va ajunge la 602,34 milioane de lei.
Bugetul pentru bunuri şi servicii va fi mai mic cu 2% (114,3 milioane de lei în 2016 şi 112 milioane de lei în 2017).
Pentru proiectele cu finanţare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020, sumele alocate se vor majora cu 137%, de la 5,68 de miliarde de lei în 2016, la 13,47 miliarde de lei anul acesta.
-
Agricultura va avea un buget cu 84% mai mare decât în 2016
Proiectul de buget făcut public anterior, pe 23 ianuarie, de Ministerul Finanţelor, indica o creştere a bugetului Agriculturii cu 83,4%, acesta urmând să ajungă în acest an, la 17, 337 miliarde de lei.
Ultima variantă a proiecţiei bugetare indică o majorare a cheltuielilor de personal cu 7,72%, astfel încât de la circa 559 de milioane de lei cât au fost alocate în 2016, se va ajunge la 602,34 milioane de lei.
Bugetul pentru bunuri şi servicii va fi mai mic cu 2% (114,3 milioane de lei în 2016 şi 112 milioane de lei în 2017).
Pentru proiectele cu finanţare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020, sumele alocate se vor majora cu 137%, de la 5,68 de miliarde de lei în 2016, la 13,47 miliarde de lei anul acesta.
-
Blocaj în stabilirea normelor de aplicare a legii impozitului forfetar în turism. Cum explică Ministrul Finanţelor, dar şi reprezentanţii din turism
De la începutul anului 2017, firmele din industria turistică vor plăti un impozit forfetar, în funcţie de numărul locuri de cazare în cazul hotelurilor şi raportat la suprafaţă, în cazul restaurantelor. Deşi legea a fost publicată în Monitorul Oficial, normele de aplicare întârzie să apară.
„Din informaţiile noastre, nu se lucrează la normele de aplicare a acestei legi. Până în prezent, nu am fost contactaţi nici de Ministerul Finanţelor, nici de Autoritatea Naţională pentru Turism, pentru a ni se cere părerea în privinţa normelor de aplicare a legii privind impozitul forfetar”, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Răducan, prim vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). În schimb, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat pentru MEDIAFAX că „se lucrează la aceste norme la Ministerul Economiei şi la cel de Finanţe” şi „sperăm să fie gata, şi aprobate, până la sfârşitul anului”.
Surse din industria turistică au precizat însă că această situaţie nu este întâmplătoare şi că normele de aplicare vor întârzia să apară şi după începutul anului viitor, deoarece „multinaţionalele se opun introducerii acestei legi”. Pe de altă parte, „nici cei de la Fisc nu doresc să renunţe atât de uşor la controale şi amenzi, cu toate că ar încasa banii mai uşor la buget”. În plus, „alegerile au schimbat priorităţile” în instituţiile publice, au afirmat sursele, pentru MEDIAFAX.
La rândul său, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), arată că introducerea impozitului forfetar va simplifica lucrurile. „Impozitul se va baza pe criterii materiale, concrete: numărul locurilor de cazare sau suprafaţa restaurantului. Pentru buget va fi bine, fiindcă se vor strânge mai mulţi bani, iar pentru contribuabili va scădea numărul controalelor, situaţia simplificându-se”. Liderul ANAT susţine că, în acest fel, inclusiv cei care până acum au evitat să îşi achite impozitele, intrând pe pierdere, vor trebui să plătească un impozit forfetar. „În Grecia, dar şi în alte ţări europene, se plăteşte un impozit forfetar în turism. Astfel îţi poţi face un plan de afaceri şi îţi poţi proiecta business-ul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea.