Tag: Merkel

  • Merkel vrea să îl ameninţe pe David Cameron cu anularea summitului UE din noiembrie

    “Germania prevede să avertizeze Marea Britanie că va căuta să impună o anulare a summitului european de luna viitoare, dacă premierul David Cameron insistă să opună un vot de veto oricărui acord care ar prevedea altceva în afară de o blocare a cheltuielilor”, scrie ziarul britanic, care citează persoane apropiate negocierilor.

    “Doamna Merkel încearcă să îl convingă pe domnul Cameron să susţină un compromis german care prevede plafonarea cheltuielilor UE la 1% din PIB-ul Uniunii”, precizează FT.

    Cameron s-a declarat vineri pregătit să opună un vot de veto proiectului de buget plurianual pentru perioada 2014-2020 al UE, dacă acesta prevede creşteri de cheltuieli “inacceptabile”, sugerând lungi şi dificile negocieri în cadrul summitului extraordinar prevăzut în perioada 22-23 noiembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele două afaceri de familie de la Bucureşti

    În realitate, importanţă n-a avut nici alegerea Ancăi Boagiu ca vicepreşedinte al PPE, nici complimentele adresate de Angela Merkel curajului lui Traian Băsescu de a-i da înainte cu reformele nepopulare şi nici politeţurile şefului PPE, Wilfried Martens la adresa PDL, iar în chestiune nu era “familia popularilor” reunită la Bucureşti, ci familia cea mare a zonei euro în plină luptă de a câştiga susţinerea rudelor mai sărace din Est pentru proiectul ei de uniune financiară şi politică europeană, fără a le ceda însă acestor rude drepturile pe care acestea le cer.

    Preşedintele CE, Jose Durao Barroso, a insistat la Victor Ponta pentru ameliorarea administrării fondurilor europene şi a sistemului judiciar nu atât ca să dea apă la moară PDL în dauna USL, cât pentru a arăta României că are ea însăşi destule de făcut ca să merite să-i fie auzite la Bruxelles pretenţiile, exprimate clar de preşedintele Băsescu, ca piaţa unică europeană să fie într-adevăr unică (deschiderea pieţei muncii, politica de coeziune bugetară şi unificarea regulilor de navigaţie). Că aşa au stat lucrurile a ilustrat-o perfect discursul premierului polonez Donald Tusk, care a acuzat de ipocrizie sloganul PPE “Mai multă Europă”, atâta vreme cât birocraţia de la Bruxelles acţionează de fapt pentru perpetuarea decalajelor economice între zona euro şi restul statelor UE.

    Frecvent a fost făcută şi comparaţia între congresul PPE, menit pe plan intern să susţină Alianţa România Dreaptă, şi mitingul-mamut de lansare a candidaţilor USL de pe Arena Naţională, în principal pentru că ambele evenimente au fost organizate în aceeaşi zi. Mitingul a fost asemuit cu manifestările ceauşiste, spre a contura un contrast între “forţele trecutului” (USL) şi “forţele viitorului” (ARD).

    Modelul mitingului USL a fost însă altul decât cele ceauşiste, şi anume mitingul gigantic convocat de Vladimir Putin pe stadionul Lujniki din Moscova în ajunul alegerilor prezidenţiale din martie, câştigate, după cum ştim, de Putin. Actualul preşedinte rus a citat acolo poezii patriotice, şi-a întrebat compatrioţii dacă iubesc Rusia şi a făcut aluzii la nevoia ca ţara să fie apărată de inamicii din exterior, susţinuţi de opoziţia politică din interior – o atitudine adoptată cu claritate şi de Crin Antonescu acum (“În Europa, fără popor eşti nimic sau o slugă”, cu referire la preţul susţinerii lui Traian Băsescu de către Vest).

  • Ne-am arătat forţa, acum putem să plângem împreună. Perlele politice ale săptămânii

    “Aţi rămas şi dumneavoastră în opoziţie cu guvernul dumneavoastră. Aşa că acum putem plânge împreună” – preşedintele Traian Băsescu către omologul său georgian, Mihail Saakaşvili

    “Nu cred că trebuie să mai facem manifestaţii, ne-am arătat forţa când am înlăturat guvernele lui Traian Băsescu” – preşedintele PC, Daniel Constantin, către suporterii USL

    “Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist” – premierul Victor Ponta

    “USL nu are decât de câştigat, deoarece mă voi ocupa personal de Dan Diaconescu” – Gheorghe Becali, liderul PNG, despre candidatura sa pe listele USL

    “Eu îl sprijin pe Victor Ponta pentru că vrea să redea România cetăţenilor” – preşedintele PES, Serghei Stanişev

    “Spre deosebire de ceilalţi care şi-au făcut congrese clandestine la Bruxelles, noi suntem mândri că ne aflăm la Bucureşti” – secretarul general al PPE, Antonio Lopez, comentând decizia socialiştilor europeni de a nu-şi mai ţine la Bucureşti congresul din septembrie

    “Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă aceste acţiuni nu au fost totdeauna cele mai populare” – cancelarul german Angela Merkel

  • CONGRESUL PPE: Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor. Băsescu: Nu dorim o Europă cu mai multe viteze

    Belgianul Wilfried Martens a fost ales preşedinte al PPE pentru un nou mandat de trei ani, la finalul primei zile a Congresului Popularilor Europeni de la Palatul Parlamentului, el fiind, de altfel, unicul candidat la funcţie. Martens a primit 91% de voturi favorabile din totalul celor exprimate. El a anunţat că îl nominalizează pentru funcţia de secretar general al PPE pe spaniolul Antonio Lopez-Isturiz, acesta urmând să fie votat joi de delegaţii PPE. De asemenea, vicepremierul şi ministrul de externe ceh, Karel Schwarzenberg, şi-a retras candidatura sa pentru una dintre cele 10 funcţii de vicepreşedinţi ai PPE. Numărul candidaţilor rămaşi în cursă rămâne astfel 13, printre aceştia aflându-şi şi românca Anca Boagiu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Scorpionul ucigaş cu copilul în braţe. Perlele politice ale săptămânii

    “Băsescu e un scorpion, îşi ucide şi ucide pe toţi care stau în apropierea lui, n-ai ce să coabitezi cu un asemenea om”- premierul Victor Ponta

    “Procedurile declanşate de USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu înseamnă o execuţie cu premeditare a statului de drept şi denotă un caracter stalinist” – Emil Boc, primarul Clujului

    “Abuzurile inimaginabile ale puterii constatate de cancelariile statelor partenere şi prietene vor duce într-un termen scurt la izolarea României în plan internaţional” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul ICCD

    “Unii lideri de la PDL au mentalitate fanariotă şi, mai mult, anti-românească” – senatorul Dan Şova (PSD) despre plângerile făcute la Bruxelles şi Strasbourg de europarlamentarii PDL

    “Este domnul acela drăguţ care a ieşit aseară la cerşit cu copilul în braţe” – Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, despre preşedintele suspendat Traian Băsescu, care a rostit un discurs ţinând un copil în braţe

    “Adrian Năstase a fost reclamat de oameni din propriul partid, deşi a ţipat. Şi el ştia că toate dosarele sunt pornite de la oameni din partidul său” – preşedintele Traian Băsescu

  • Ponta: Nu Merkel votează pe 29 iulie, ci poporul român

    “Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29. Şi bănuiesc că votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Merkel şi creştin-democraţii germani – pentru că doar ei sunt cei care îi ţin partea domnului Băsescu şi PDL – sunt cei care au crezut totdeuna în austeritate, în tăieri – e adevărat, austeritate mai mult în România şi în Grecia şi în Italia şi în Spania, mai puţin la dânşii – în timp ce restul Europei spune un singur lucru: că suntem în standarde europene şi că problema poate fi rezolvată doar de locuitorii României. Indiferent ce vor creştin-democraţii germani, românii vor vota în România şi votul de pe 29 va lămuri lucrurile”, a spus Ponta. El a precizat că Berlinul este unul dintre oraşele europene pe care le va vizita pentru a vorbi despre situaţia din România, arătând că iniţial va pleca la Bruxelles, apoi către celelalte cancelarii.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Angela Merkel a discutat la telefon cu Traian Băsescu: Este inacceptabilă încălcarea statului de drept în România

    Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german, relatează Bloomberg. Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică şi României, a subliniat acesta. “Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene”, potrivit comunicatului, care nu face alte precizări.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ne vedem la Curtea Constituţională (de la Karlsruhe)

    Ratificarea celor două tratate mai aşteaptă însă câteva săptămâni, împiedicând astfel intrarea în vigoare a MES la termenul prevăzut de 1 iulie, întrucât ambele au fost multiplu contestate la Curtea Constituţională de la Karlsruhe, pe motiv că subminează puterea parlamentului de a legifera în materie de buget şi riscă să dreneze banii Germaniei în folosul unei solidarităţi europene prost înţelese, din care au de câştigat numai băncile şi guvernele indisciplinate fiscal. Primul termen de examinare a contestaţiilor depuse la Curtea Constituţională este 10 iulie.

    Faptul că printre cei care au votat contra în parlamentul german au fost şi 26 de reprezentanţi ai coaliţiei de centru-dreapta care o susţine pe Angela Merkel denotă, conform analiştilor, că a mai rămas foarte puţin spaţiu de manevră pentru cancelarul german dacă ar dori să ceară parlamentului aprobarea pentru măsuri şi mai generoase de salvare a băncilor şi a ţărilor europene cu probleme. Această îngustare a marjei de acţiune reflectă starea de spirit din societatea germană: un sondaj Forsa publicat în această săptămână arată că 54% din populaţie susţine în continuare că introducerea monedei euro a fost o decizie corectă, însă 75% dintre nemţi se opun lansării de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, iar trei sferturi se opun creării unor State Unite ale Europei după model american, adică transferului de suveranitate de la statele naţionale către instituţiile europene.

  • Merkel a cedat teren: Liderii UE înlesnesc condiţiile finanţării de criză pentru Spania şi Italia

    Astfel, după 13 ore şi jumătate de discuţii, încheiate vineri dimineaţa, aproape de răsăritul soarelui, liderii din zona euro au convenit să renunţe la condiţia ca guvernele să aibă statut de creditor privilegiat în cazul liniei de finanţare către Spania, destinată recapitalizării sectorului bancar, transmite Bloomberg. Totodată, summit-ul UE a deschis calea către recapitalizarea directă a băncilor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro, după ce UE va fi creat o instituţie unică de supraveghere bancară. Italia şi Spania vor putea accesa credite de “bailout” fără a pierde suveranitatea economică, măsură menită să împingă în jos costurile de finanţare a celor două state, a căror creştere puternică a generat temeri că zona euro s-ar putea diviza, aplicând o lovitură grea economiei mondiale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Merkel: Germania nu poate salva singură economia mondială. Ţările din G20 trebuie să ajute

    Într-un discurs susţinut în Parlamentul de la Berlin, Merkel a spus că criza datoriilor şi rolul Germaniei în oprirea acesteia vor fi principalul subiect al discuţiilor la viitorul summit al G20 din Mexic, transmite Bloomberg.

    Germania se va folosi de soliditatea sa economică în beneficiul unităţii europene, a euro şi a economiei mondiale, a arătat Merkel, care se opune însă măsurilor “aparant uşoare” care riscă să aibă efecte adverse.

    “Toţi ochii sunt pe Germania. Dar ştim cu toţii că puterea Germaniei nu este infinită. Responsabilitatea noastră ca cea mai mare economie a Europei este să ne folosim credibil puterea, astfel încât să putem fi utili Europei”, a spus Merkel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro