“Ce ne deosebeşte prognozele de acum versus 2007 – 2008? Atunci euro se întărea faţă de dolar. Acum este de-a-ndoasele. Acum se duce spre 1,2 poate chiar 1,1. Cred că riscă cei care vorbesc despre o prognoză aproape firească a cursului de 5 lei/euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
De la bun început trebuie să ignorăm vacarmul politic care însoţeşte în această perioadă deciziile de politică economică. Desigur, guvernul PDL şi-a declarat intenţia de a restitui eşalonat salariile tăiate şi pensiile taxate de CASS, dar acum, din opoziţie, acuză USL fie de populism pentru că face ea aceste restituiri, fie de incompetenţă tocmai pentru că le face eşalonat. De partea cealaltă, USL a acuzat permanent PDL că subordonează ţara dictatului FMI şi că vinde bogăţiile ţării, dar acum, venită la guvernare, a renunţat la critici şi continuă programul cu FMI, cu tot cu privatizările şi constrângerile bugetare aferente.
În realitate, consensul de idei între foştii şi actualii guvernanţi, în frunte cu preşedintele ţării, este remarcabil în această perioadă, din trei raţiuni clare: apropierea alegerilor, cadrul bugetar fixat de UE şi FMI şi necesitatea de a găsi nişte pârghii noi de a stimula economia, atâta vreme cât nici investiţiile străine, nici exporturile nu au pentru moment suficientă forţă ca motoare esenţiale de creştere. La acestea se adaugă pericolul de fugă a capitalurilor în contextul crizei din zona euro, reflectat direct în deprecierea leului. (Despre acest pericol, guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit săptămâna trecută, explicând că acum situaţia este exact inversă decât cea din primăvara trecută, când capitalurile speculative începuseră să revină în Europa de Est, iar BNR era preocupată să evite o eventuală apreciere prea mare a leului. Explicaţia n-a împiedicat, din nefericire, proliferarea teoriilor furioase ale conspiraţiei, care îi atribuie BNR şi lui Isărescu deprecierea leului, fie cu scopul ocult de a sabota guvernarea USL, fie dimpotrivă, cu scopul de a susţine politica USL, încurajând o creştere economică inflaţionistă doar pentru ca în scripte cifrele despre PIB şi deficit să arate bine.)
Care ar fi motivele de îngrijorare de pe urma restituirilor şi a “reîntregirilor”? Niciunul, ne asigură autorităţile. Majorarea salariilor din sectorul public cu 8% de la 1 iunie (restul “reîntregirii” urmând să aibă loc în exerciţiul bugetar următor) nu modifică ţinta de inflaţie, urmând să aibă un impact marginal, de 0,2-0,3% asupra inflaţiei, estimează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Dacă la salariile mărite se adaugă restituirea în etape a sumelor din pensiile de peste 740 de lei taxate de CASS, deficitul bugetar creşte doar de la 1,9% la 2,2% din PIB (numerar), ceea ce asigură încadrarea în plafonul “european” de 3% din PIB, afirmă şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a insistat că mărirea de salarii “nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de sănătate şi la fondul de pensii, ci dimpotrivă, reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS la o sumă mai mare pentru fiecare salariat bugetar”. Ministrul de finanţe Florin Georgescu a asigurat că programul de privatizări asumat cu FMI va continua şi că în acest an nu se va mai schimba nimic în politica fiscală, nu va creşte şi nu va scădea niciun impozit sau taxă.
Atât temeiul, cât şi efectele benefice scontate ale eliberării de bani în plus de la buget pentru consum rămân discutabile. Raportul BNR asupra inflaţiei în primul trimestru, publicat săptămâna trecută, precizează limpede că “este posibil ca temperarea creşterii anuale a câştigurilor salariale să fi avut un efect limitativ asupra cererii de consum, însă, din perspectiva costurilor unitare cu forţa de muncă, evoluţia a fost insuficientă pentru restabilirea corelaţiei cu productivitatea muncii” (în traducere, faptul că salariile au crescut mai încet poate să fi frânat cererea de consum, însă productivitatea a rămas tot în urma costului cu forţa de muncă). Cât despre efecte, chiar cu o creştere a salariilor cu 15-16% în vară (adică aşa cum prevedea de curând preşedintele Băsescu), impactul potenţial ar fi fost limitat, cel mai probabil, la o creştere de 0,4% a consumului şi de 0,3% a PIB, conform calculelor prezentate de Dan Bucşa, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank. Atunci de ce toţi guvernanţii insistă atât de mult asupra acestei măsuri?
“Efectul psihologic va fi de creştere a încrederii populaţiei, stimulând comerţul cu amănuntul. Rămâne de văzut dacă această creştere a optimismului va ajuta construcţiile de locuinţe să compenseze încetinirea probabilă a lucrărilor de infrastructură”, comentează Dan Bucşa. Adică ar fi vorba de ceea ce ministrul Florin Georgescu definea drept o viziune care “nu e socialistă, comunistă sau populistă, ci propune un echilibru, un ‘trade-off’ între eficienţă şi echitate care să fie viabil pentru toată lumea”, pentru că “atunci când drepturile individului la o viaţă decentă sunt afectate, e afectată şi baza democraţiei”. De aceea, explica Georgescu, înseşi organismele financiare internaţionale, inclusiv FMI, “promovează coeziunea socială şi o creştere economică incluzivă, pentru că altfel aţi văzut ce se întâmplă, oamenii umplu străzile”. Ministrul făcea aluzie de fapt la o carte din 1975 a economistului american Arthur Okun care spunea că presiunea pieţei poate duce la excluziune socială pentru grupurile care nu-şi mai pot asigura din muncă un standard minim de viaţă, ceea ce pune problema unui compromis între eficienţă şi echitate, între principiile economice ale capitalismului şi principiile politice ale democraţiei.
Or, într-o astfel de viziune, chiar un plus de venituri simbolic sau o repartizare mai echitabilă a austerităţii (de genul impozitului progresiv în locul cotei unice, despre care la noi inclusiv Consiliul Fiscal a conchis că şi-a epuizat deja virtuţile de stimulare a fiscalizării economiei gri) pot scădea tensiunile sociale şi pot ridica moralul unor cetăţeni descurajaţi să mai consume şi demotivaţi să muncească. Iar cu aceasta ne întoarcem la consensul de care spuneam mai sus, patronat de FMI şi de Comisia Europeană de la Bruxelles, de unde comisarul Olli Rehn prezice că România va avea anul acesta o creştere de 1,4% (sub estimarea de 1,6% din februarie), “susţinută în principal de cererea internă”. Acest consens nu numai că nu va fi afectat în perioada de până la alegeri, dar are chiar şanse să se consolideze (încă o dată, în ciuda războaielor verbale între actorii politici), pe măsură ce la nivelul UE câştigă teren abordarea axată pe măsuri de stimulare a creşterii, în loc de măsuri de amplificare a austerităţii. Este vorba de un pariu, de un experiment uriaş, al cărui rezultat o să-l vedem. Dar, în tot cazul, e bine să ştim de unde vine şi cum stau lucrurile.
“Există şi s-a fomat în BNR, nu de acum, ci de ceva timp, Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară condus de guvernator. În acest comitet va avea un rol important şi face parte ministrul de Finanţe, Florin Georgescu. L-am anunţat pe guvernator că, din punct de vedere al Guvernului, suntem pregătiţi să luăm toate măsurile necesare pentru orice fel de problemă care poate apărea pe plan european”, a spus Ponta, răspunzând astfel unei întrebări referitoare la noul maxim istoric atins de euro în cursul zilei de luni.
Ponta a spus că nu doar în România este influenţat cursul de schimb, ci şi în Polonia, ţară cu care România trebuie comparată şi care a înregistrat o modificare mai semnificativă a cursului, deşi are date economice foarte bune. “Am încredere totală în modul în care această problemă e gestionată de BNR. Acţiunile Guvernului vor fi coordonate, vor fi în aceeaşi direcţie cu cele ale BNR”, a precizat Victor Ponta. El a adăugat că a primit detalii în privinţa cursului de la Mugur Isărescu, dar că, în ceea ce priveşte acest subiect, pe care l-a catalogat drept “important şi delicat”, evită să facă alte declaraţii decât comunicările Comitetului de Stabilitate Financiară.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
Pentru BNR, explica săptămâna trecută guvernatorul Mugur Isărescu, ciclul de reduceri ale dobânzii de politică monetară, de la 6,25% în noiembrie anul trecut la 5,25% în prezent, s-a transmis cu întârziere în politica de dobânzi ale băncilor pentru că “s-a suprapus cu o perioadă extrem de tensionată economic şi financiar în Europa, iar la nivelul băncilor comerciale s-a suprapus cu scăderea intermedierii financiare, anunţată de multe bănci mari din Vest cu filiale în România”. Mai exact, băncile-mamă au cerut băncilor-fiică, în special celor cu capital austriac şi grecesc, să-şi îmbunătăţească raportul dintre depozite, adică între resursele atrase local, şi nivelul creditării, raport care în unele cazuri a ajuns chiar la 1 la 3 sau 1 la 4, reflectând o dependenţă foarte mare de finanţările din resurse externe. Rezultatul a fost că băncile s-au angajat într-o cursă temporară a majorărilor de dobânzi la depozite, în timp ce creditele, în special cele în lei, nu s-au putut ieftini.
“Îmbunătăţirea raportului între credite şi depozite se va face în timp şi chiar trebuie lăsată să se facă treptat şi nu contracarată, pentru că astfel se reduce datoria externă a ţării, din care o bună parte este creată de băncile private de aici”, spune guvernatorul BNR, însă preţul plătit deocamdată e proces mai lent de redresare a creditării sectorului privat. “Nu spunem că se întâmplă peste noapte: e o problemă structurală şi, ca orice problemă structurală, se rezolvă în timp.” La dezechilibrul dintre credite şi depozite se adaugă, conform ultimului raport FMI, şi dificultatea băncilor de a scăpa de împrumuturile neperformante din portofoliu, care au continuat să se crească şi în 2011: “Dacă riscurile pentru sectorul bancar au fost atenuate graţie cerinţelor mari de provizionare, acestea din urmă au comprimat profitul băncilor, împiedicând astfel o coborâre a dobânzilor la credite pe măsura relaxării politicii monetare de către BNR”.
Până acum, piaţa a receptat semnalele date de BNR în ultimele luni la primele două niveluri – dobânzile interbancare şi cele la titluri de stat, care au scăzut sub dobânda-cheie a BNR, astfel încât va urma şi al treilea nivel, cel al împrumuturilor pentru companii şi persoane fizice, afirmă Isărescu. “La creditele in lei este posibil sa asistam la o scadere a dobanzilor, in situatia in care BNR va continua sa opereze miscari legate de dobanda de politica monetara si de nivelul rezervelor minime obligatorii, iar acestea vor fi corelate cu scaderea dobanzilor la depozite”, declara în februarie pentru BUSINESS Magazin Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank. “In ceea ce priveste evolutia dobanzilor la creditele in valuta, este dificil de facut o predictie, cu atat mai mult cu cat o serie de evenimente care pot interveni pe pietele financiare europene sunt imposibil de anticipat.”
Într-o formă sau alta, aceste verdicte au fost reluate de atunci încoace şi de alţi bancheri, cu accent pe ideea că dacă BNR îşi doreşte ca băncile să ieftinească împrumuturile, o metodă eficientă ar fi reducerea ratei rezervelor minime obligatorii. Guvernatorul Isărescu a explicat că pentru moment nu e posibil, pentru că pe de o parte în sistemul bancar există un deficit de lichiditate pe ansamblu (căruia i se adresează ofertele săptămânale de finanţări pe termen scurt de la BNR, unde băncile iau constant între 4 şi 6 miliarde de lei, bani necesari însă pentru refinanţări, nu pentru creditare), pe de altă parte există un surplus de lichiditate la nivelul câtorva bănci. Iar atenuarea acestor dezechilibre cere timp; conform sondajului Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari de săptămâna trecută, RMO pentru lei ar putea fi redusă la 12% în decembrie 2012 şi la 10% în decembrie 2013, în timp ce RMO pentru valută va rămâne neschimbată anul acesta, la 20%, urmând să ajungă la 15% abia la sfârşitul lui 2013.
Pe ansamblu, creditul către sectorul neguvernamental a crescut mai rapid în februarie faţă de aceeaşi lună din 2011, la 7,6%, faţă de 7,1% în ianuarie, însă doar ca efect al evoluţiei cursului de schimb, având în vedere că ritmul de creştere a creditelor în lei s-a redus (la 4,3%, de la 4,9%), iar pentru cele în valută a scăzut uşor la 6,1%, de la 6,2%, constată Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România. Dacă una dintre explicaţiile stagnării a stat în condiţiile meteo care au afectat economia peste iarnă, perspectivele creditării pe termen scurt se prezintă acum ceva mai favorabile, adaugă Muscalu.
În acest context s-ar plasa noua reducere de către BNR a dobânzii, care nu va fi nici ea ultima: analiştii Citigroup cred că “atâta vreme cât stabilitatea leului nu va fi ameninţată”, banca centrală îşi va menţine înclinaţia către o relaxare a condiţiilor monetare pe tot parcursul anului, pentru că perspectiva de inflaţie s-a ameliorat, astfel încât este probabilă o nouă reducere a dobânzii cu “cel puţin 0,25%” în lunile următoare. Guillaume Trosca, analist al Credit Agricole, consideră chiar că România, dintre toate ţările ECE, rămâne singura care îşi va mai permite în următoarele luni să scadă dobânda pentru a ajuta economia, întrucât celelalte ţări din zonă se confruntă cu creşterea ameninţării inflaţiei, pe fondul majorărilor de taxe şi impozite în condiţii de depreciere a monedelor naţionale.
Rămâne în continuare de văzut ce vor înţelege băncile prin “a ajuta economia”. Dumitru Dulgheru, analist al BCR, spune că mişcarea BNR “ar putea face mai uşor pentru stat să împrumute bani cu costuri şi mai mici”, remarcând că deja dobânzile medii pe piaţa primară a titlurilor de stat au scăzut pentru toate palierele de scadenţă, astfel încât statul a reuşit să-şi acopere circa 50% din nevoile de finanţare pentru 2012 în numai trei luni. Iar explicaţia preferinţei faţă de stat stă în riscul perceput de bănci la nivelul economiei. Din sondajul în rândul băncilor publicat de BNR în februarie a reieşit intenţia acestora de înăsprire a standardelor de creditare pentru primul trimestru din 2012, preluând astfel cu o mică întârziere tendinţa similară din zona euro. Această înăsprire vizează în special IMM şi finanţările corporaţiilor pe termen lung, după ce riscul asociat cu companiile din mai multe sectoare (imobiliar, construcţii, comerţ, turism), precum şi cu microîntreprinderile a crescut în ultimele luni din 2011.
“Aversiunea la risc a băncilor se menţine ridicată, acestea înăsprind termenii creditării”, notează BNR, prin introducerea de clauze contractuale mai stricte, solicitarea unor prime de risc mai ridicate şi creşterea spreadului ratei medii de dobândă a creditului faţă de ROBOR la o lună. În acelaşi timp, cererea de credit s-a redus, singurele zone cu creştere rămânând finanţarea pe termen scurt a corporaţiilor şi împrumuturile ipotecare.
“Am făcut destul de multe, inclusiv în trecut, şi am avertizat asupra importanţei educaţiei financiare. Fiind contracte, poartă semnătura nu numai a creditorului, dar şi a debitorului. Faptul că se câştigă în instanţă este o problemă a sistemului de justiţie, o problemă a instanţelor, nu a BNR. În alte cazuri, procesele au fost pierdute”, a spus Isărescu, întrebat dacă banca centrală poate interveni în vreun fel având în vedere că tot mai mulţi clienţi câştigă procese în instanţă privind contractele de creditare. Isărescu a spus că aspectele sunt mult mai complicate decât la prima vedere, iar BNR chiar a programat peste două săptămâni un seminar pe această temă.
“Toţi am văzut că după anul 2008, când fie vorba, deşi uneori ni se spune că n-am prevăzut criza, BNR atrăgea în repetate rânduri atenţia asupra unei creditări expansive. Mulţi sunt acum înspăimântaţi şi atunci ne arătau cu degetul, că noi cobim. … Creditul cu buletinul, dar nu e vorba de acest produs în sine, ci de o disociere alarmantă pentru o bancă unde se face o analiză de risc între tipologia creditului şi maturitate”, a spus Isărescu la deschiderea conferinţei internaţionale “Instrumente juridice de restructurare şi relansare a companiilor din România”, organizată la BNR. Guvernatorul BNR a arătat că, în ciuda discuţiilor despre reluarea creditării, procesul este îngreunat de presiunea pusă pe bănci de a corecta politica de creditare din perioada pre-criză.
“Într-o lume perfectă, domnul Isărescu are dreptate, dar această lume nu este perfectă. Rata de referinţă nu este una operaţională, este una indicativă, dar dacă de mâine guvernatorul continuă să elibereze nişte rezerve de la bănci, asta ar fi foarte foarte folositor şi dacă vrea să o facă şi în monedă străină va fi şi mai folositor, dar înţelege că este dificil pentru că trebuie să păstreze şi rezervele la banca centrală”, a declarat şeful BRD Groupe Societe Generale. Isărescu a declarat joi că băncile vor avea mai multă lichiditate şi va trebui să reducă dobânzile, odată cu venirea primăverii şi topirea zăpezilor.
“Bătălia se va duce aici, cine va reuşi să rezolve această problemă şi să iasă din cercul vicios (…) Soluţia este să acoperim deficitul CAS nu prin majorări de impozite, pentru că acestea nu fac decât să stimuleze evaziunea, ci prin crearea de noi locuri de muncă”, a spus Isărescu. Şi săptămâna trecută guvernatorul BNR a făcut referiri la sistemul fiscal şi evaziune, afirmând că modelul antreprenorului român, care vrea să fie şi patron şi manager, dar şi sistemul fiscal conceput astfel încât să forţeze managerii să facă evaziune fiscală, sunt piedici în dezvoltarea pieţei de capital din România.
Adevărata criză cu care avem de-a face e dublă: pe de o parte, Europa a pierdut teren în faţa altor pieţe emergente, în frunte cu China – a pierdut în materie de populaţie, nivel de trai, competitivitate şi inovaţie -, iar, pe de altă parte, şi în interiorul Europei apar schimbări de nivel de trai, “în funcţie de vrednicia din trecut, prezentă şi cea percepută pentru viitor a ţărilor ei”. Cam aşa arată, rezumată de guvernatorul BNR, perspectiva din care trebuie privit viitorul României, într-un moment de îndoială ce dă fiori nu numai celor ce au crezut şi cred în proiectul european, dar şi celor ce l-au dezavuat.
“Este posibil ca proiectul european să nu fie de succes, din punctul de vedere al competitivităţii”, afirmă pentru prima dată Mugur Isărescu. “Şi de fapt aceasta e marea întrebare – în ce măsură poate rezista proiectul multicultural al Europei, aşa cum a fost conceput de părinţii UE, cu păstrarea particularităţilor naţionale şi a diferenţelor culturale, care sunt o bogăţie şi nu o piatră de moară pentru Europa, şi în acelaşi timp noi, europenii, să nu devenim muzeul de antichităţi al omenirii în această bătălie pentru competitivitate.”
Problema fiind pusă aşa, ce poate face România ca să-şi găsească drumul, într-un context unde atât acordurile cu UE şi FMI, cât şi presiunea pieţelor financiare limitează tot mai strâns marja de acţiune a guvernului? La conferinţa de săptămâna trecută de la BNR, guvernatorul a tratat aceste limite drept ancore economice, sugerând că ar trebui să profităm de ele exact în măsura în care ne avantajează. În speţă, după încheierea actualului acord preventiv cu FMI, e posibil ca România să mai încheie unul, dar ar fi de preferat să nu “lungească” relaţia, pentru că aşa apare percepţia că ţara “are mari slăbiciuni” atât la capitolul guvernării, cât şi la cel al finanţării.
Cel mai sănătos e ca România să se finanţeze de pe pieţe şi să ajungă la disciplina lor, spune Mugur Isărescu – ceea ce exclude o acumulare de datorii care să ne ducă din nou la un ciclu asemănător anilor ’70-’80, cu o economie care se îndatorează timp de zece ani şi se obişnuieşte să crească pe deficite de cont curent de 10% din PIB, pentru ca apoi în 2-3 ani să se restrângă brutal cu 20% pentru plata datoriilor, cu consecinţa detehnologizării şi a tăierii oricărei şanse în competiţia internaţională.
Ancora cea mai nouă pentru România, respectiv ceea ce se numeşte “noua guvernanţă economică europeană”, cu regulile ei de disciplină fiscală, trebuie văzută din mai multe unghiuri. Ea implică garantarea în comun a datoriilor ţărilor europene, care vine la pachet cu o anumită cedare de suveranitate, “astfel încât cine vrea să aibă datoria garantată trebuie să accepte această cedare de suveranitate, iar, dacă nu acceptă, atunci să nu facă datorii sau măcar să nu aibă pretenţia de la alţii să i le garanteze”, explică Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.
În acelaşi timp, Lazea arată că după sistemul de monitorizare a statelor UE din cadrul Semestrului European, element al “noii guvernanţe”, România stătea mai bine decât majoritatea ţărilor europene încă din 2010, când îndeplinea 7 din 10 criterii macro (cele neîndeplinite fiind soldul contului curent ca medie a ultimilor trei ani, poziţia investiţională externă netă şi ritmul mediu de creştere anuală a salariilor în ultimii trei ani). În 2011 a îndeplinit şi criteriul costului cu forţa de muncă, având o medie a creşterii pe ultimii trei ani de 6,3%, faţă de 22% în 2010. “România este deci o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, iar această normalitate e ca sănătatea pentru un om: abia atunci când o pierzi îţi dai seama ce preţioasă e”, a conchis Lazea, trimiţând la dezechilibrele lăsate de epoca de aparentă bunăstare dinainte de 2009, pe care atât de rapid a topit-o criza.
“Înainte de 2008 am avut o creştere cu 120% a cheltuielilor cu salarii în România. Aud că nicio ţară din Europa n-a redus salariile cu 25%, dar vă întreb dacă există vreo ţară în care salariile au crescut cu 120%?, a arătat Isărescu.
Oficialul băncii centrale a amintit că înainte de criză toţi politiceni argumentau creşterile salariale prin faptul că “bugetarul român, ca să nu fie corupt, trebuie să fie mai bine plătit”.
“Nu ştiu dacă acum este mai puţin corupt (bugetarul – n.r.). Şi asta n-ar fi fost o problemă, dar s-a suprapus cu un plus de 200.000 de noi bugetari”, a continuat Isărescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro