Tag: intrebare
-
Prea mult chiar şi pentru Viorica Dăncilă. Încă un moment uluitor: ce s-a întâmplat când a fost întrebată dacă are un mesaj pentru victimele tragediei din Colectiv
Marţi dimineaţă, premierul României a refuzat să transmită un mesaj victimelor incendiului de pe 30 octombrie 2015, întrerupând brusc interviul pe care-l acorda.Timp de câteva minute, Dăncilă a avut amabilitatea de a le răspunde jurnaliştilor care au fost interesaţi să afle stadiul evaluării miniştrilor, informaţii despre o eventuală remaniere regulamentară şi preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, dar totul s-a terminat abrupt în momentul în care reprezentanţii mass-media au întrebat-o dacă are un emsaj pentru victimele incendiului din Colectiv. -
ZF la 20 de ani: Dacă spui acum unui tânăr la primul job că în 1998 părinţii lui aveau 75 de euro pe lună, se va întreba cum puteau să trăiască cu acei bani, care în prezent înseamnă un city-break sau o pereche de pantofi
Dacă i-ai spune cuiva care acum are primul job şi cere un pachet salarial de 1.000 de euro pe lună că atunci salariul mediu era de 75 de euro pe lună ar crede că este o glumă. Cum puteau părinţii lui să trăiască cu acei bani într-o lună, care acum înseamnă un city – break?Dobânda la BNR era de 38%, iar acum este de 2,5% sau 3,2% la Robor şi ni se pare mult după creşterea din ultimul an.PIB-ul României era de 31 mld. euro, cu 5 milioane de salariaţi, iar acum se duce spre 200 mld. euro cu 4,9 milioane de salariaţi.Ziarul Financiar a avut şansa să fie martor al acestei perioade şi de aceea putem spune că economia şi businessul din România au crescut la un nivel la care noi, în 1998 – o perioadă când ne lovise criza din Rusia şi din ţările asiatice, iar investitorii străini puteau fi număraţi pe degete –, nu credeam că vom ajunge. -
Prima reacţie a Gabrielei Firea după eşecul referendumului: Voi lua cuvântul în cadrul Cex. Poporul are întotdeauna dreptate
„Vom realiza o analiză în cadrul forului cel mai înalt, adică în Comitetul Executiv, unde îmi voi spune punctul de vedere. Cu siguranţă se vor trage nişte concluzii şi se vor lua nişte măsuri, aşa este şi statutar şi democratic (…) Voi lua cuvântul în cadrul Cex. Nu aş vrea să anticipez cele ce voi afirma în cadrul acestei întâlniri, pentru că ştiţi că au fost discuţii despre faptul că mai întâi orice opinie trebuie exprimată într-un cadru statutar”, a declarat, marţi, primarul general, Gabriela Firea.
Întrebată dacă este mulţumită de rezultatul referendumului, Firea a răspus: „Poporul are întodeauna dreptate”.
De asemena, Gabriela Firea a fost întrebată dacă au devenit românii mai toleranţi, iar edilul a afirmat că „este bine să nu ne întoarcem cu 20-30 de ani în spate”.
-
Ce spun disidenţii din PSD despre eşecul referendumului
“Nu e un eşec. Noi ca lideri, sau eu cel puţin, am declarat că voi vota pentru că respect familie şi partea creştinească, dar vreau să vă spun că Partidul Social Democrat nu au fost angrenate în această acţiune. Eu m-m implicat mergând cu familia la vot. Dacă e să analizăm cauzele, întrebarea mi s-a părut puţin ciudată, publicitate puţină, asta a fost cauza de a ne confrunta cu puţin oameni. Până la urmă, la vot trebuia să spunem acolo dacă suntem de acord sau nu. Nu cred că e o politizare, nu cred că biserica are de suferit”, a declarat Niculae Bădălău.
Acesta a mai spus că absenteismul nu este un semnal privind distanţarea dintre mediul politic şi cetăţeni, deoarece clasa politică îi reprezintă pe oameni.
“Cred că au fost alte cauze, timpul frumos, nu i-a interesat pe oameni. Subiectul nu a fost atât de interesant, dar trebuia supus referendumului. (…) Nu are ce căuta o analiză în PSD legat de acest referendum. Avem tendinţa să politizăm şi nu e un lucru bun”, a mai spus Bădălău.
-
O fetiţă a dezvăluit accidental unul dintre cele mai bine păstrate secrete din lume
Victoria, fetiţa din filmuletul de mai jos, vorbeşte despre sistemul economic din Canada, însă raţionamentul şi întrebările pe care Victoria le adresează se pare că rezonează cu internauţii din lumea întreagă.“Te-ai întrebat vreodată de ce bancherii şi sistemul bancar devin din ce în ce mai bogati şi noi, restul, nu? […] V-aţi întrebat vreodată de ce economia noastră e de 14 trilioane, economia mondială e de 54 de trilioane, iar valoarea instrumentelor financiare derivate înainte de criza era de 500 (cinci sute!) de trilioane?”Victoria îşi continuă discursul făcând o paralelă între sistemul bancar, politicile guvernamentale ineficiente şi sumele uriase care gravitează acolo. La final, fetiţa spune, simplu: “Sistemul bancar a fost creat să te transforme într-un sclav.” -
Opinie – Prof. Barbara Stöttinger, Profesor de marketing internaţional şi Decan al WU Executive Academy din Viena: “Cinci lecţii despre marketingul viitorului”
O campanie publicitară care a creat senzaţie în Italia şi nu numai a fost aceea care îi îndemna pe automobilişti să lase pe altcineva la volan dacă au consumat băuturi alcoolice. Anunţul publicitar în care apărea un antreprenor de pompe funebre din Roma poate fi socotit drept unul foarte neobişnuit, însă el a suscitat cu siguranţă atenţia dorită. Notorietatea brandului companiei a crescut, iar anunţurile au împânzit social media. Acest lucru arată că a avea idei bune este un lucru absolut obligatoriu, chiar şi în era Facebookului, a inteligenţei artificiale şi a realităţii augmentate.
Campaniile de marketing nu au nevoie neapărat să recurgă la mijloace neobişnuite ca să îşi atingă grupurile ţintă. Cu toate acestea, în potopul de informaţii ce se revarsă asupra clienţilor şi businessurilor, diferenţierea este tot mai dificil de realizat. Prin urmare, experţii în marketing se întreabă ce este de viitor în acest domeniu şi care vor deveni cele mai importante instrumente în anii ce vor urma. Nu e un secret faptul că digitalizarea răstoarnă complet abordările cu care eram obişnuiţi, aşadar, cum va arăta marketingul de mâine?
Marketingul a fost mereu un domeniu extrem de dinamic, schimbarea se produce extrem de rapid şi, de aceea, trebuie să rămâi mereu conectat. Astăzi, ritmul este încă şi mai alert, ca rezultat al digitalizării şi al altor progrese tehnologice.
Pornind de la următoarele cinci ipoteze despre marketingul de mâine, vom vedea că, în timp ce big data, social media şi instrumentele de analiză supersofisticate deschid drumul unor noi oportunităţi în ceea ce priveşte succesul activităţii de marketing, aptitudinile de bază precum înţelegerea grupului ţintă şi construirea unor relaţii durabile continuă să fie indispensabile, chiar şi în contextul actual.
1. Ascultă şi înţelege
Ca rezultat al revoluţiei din marketing determinate de social media, clienţii actuali şi potenţiali se aşteaptă ca businessurile să asculte ce au ei de spus mai degrabă decât să sune goarna marketingului. Dacă doreşti să construieşti o relaţie pe termen lung cu clienţii, trebuie nu numai să te faci înţeles, ci să îi înţelegi şi tu pe ei. A te angaja în dialog este cheia succesului în acest context. Pentru multe companii, aceasta nu este o obişnuinţă, prin urmare le este necesar un efort conştient şi susţinut pentru a întări dialogul.
2. Brandurile puternice îşi păstrează clienţii
Clienţi loiali care să întărească brandul în mod activ – acesta este obiectivul ultim al oricărui specialist în marketing, obiectiv care ar putea fi mai uşor de atins în viitor. Ceea ce era odată o comunicare într-o singură direcţie a devenit o interacţiune care merge în ambele sensuri, furnizând nu numai feedback valoros pentru activităţi viitoare de marketing, ci şi o oportunitate de a fideliza şi mai mult clienţii care se simt înţeleşi. În viitor, va fi şi mai important ca aceşti clienţi să devină ambasadori de brand care să se angajeze, în mod proactiv, în dialog cu ceilalţi pentru a-i convinge de calităţile brandului. Mărcile care au încredere în ele însele lasă cale liberă unui astfel de dialog şi îşi susţin activ ambasadorii, punându-i în lumina reflectoarelor în contextul activităţilor de comunicare.
3. Datele şi analiza lor vor deveni şi mai exacte
Şi în lumea marketingului inteligenţa artificială şi big data sunt subiecte de mare interes. Iată de ce experţii în marketing ar trebui să se întrebe care este scopul colectării datelor şi pentru ce pot fi folosite datele colectate. Colectarea şi analiza de date nu ar trebui să fie un scop în sine, ci mijlocul pentru a atinge un scop. Aceasta înseamnă că trebuie să ne luăm rămas bun de la marketingul tradiţional şi să spunem bun venit marketingului de relaţionare, care ţine cont de dorinţele şi nevoile grupului ţintă. Atâta vreme cât datele colectate furnizează o bază solidă pentru a construi o relaţie pe termen lung cu clienţii, ele încetează a mai fi un panaceu.
4. Marketingul trebuie să fie personalizat şi discret
Tehnologiile moderne au facilitat mult marketingul personalizat. Există însă o linie foarte subţire de demarcaţie între marketingul bazat pe date, care face posibilă desfăşurarea de campanii concentrate pe anumite grupuri ţintă, şi marketingul agresiv, care enervează publicul. Experţii în marketing trebuie să fie mult mai atenţi în a valorifica potenţialul personalizării fără a irita grupul ţintă, şi asta nu doar din cauza regulilor mult mai stricte de protecţie a datelor.
5. Conţinutul de calitate este şi va continua să fie o condiţie sine qua non
Poveşti captivante, informaţii noi şi valoare autentică – un conţinut de calitate este o condiţie sine qua non când vine vorba de marketing şi acest lucru nu se va schimba. De fapt, va deveni şi mai important, având în vedere că nu poţi entuziasma oamenii dacă nu eşti pregătit să le oferi conţinut personalizat şi valoros, în sensul cel mai bun al cuvântului. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un conţinut original, de foarte bună calitate, pentru a asigura singularitatea unei campanii de marketing în potopul de informaţii care ne copleşesc zi de zi.
Aşadar, indiferent de oportunităţile pe care le deschid tehnologiile moderne, oamenii cu nevoile şi dorinţele lor unice vor continua să fie inima activităţii de marketing! -
Pe ce îşi cheltuiesc românii salariile toamna. Rechizitele nu se află pe primul loc
Suma destinată murăturilor este de 261 de lei, pentru haine şi pantofi, 685 de lei şi pentru dulceţuri şi compot, 202 lei. În acelaşi timp, în satele şi comunele din ţară, românii pun pe primul loc casa – aproape un sfert din cei care au răpuns spun că au în plan să renoveze o cameră sau întregul imobil, iar 12% se gândesc la confort şi optează pentru toate cele necesare încălzirii pe timp de iarnă. Pentru unul din zece respondenţi, tot este important să aibă ceva dulce la îndemână, aşa că banii merg, din nou, pe gemuri şi compoturi.
Ca valoare cheltuită, cei mai mulţi bani se duc, în mediul urban, către city break-uri – 1.454 de lei. Pe locul doi, şi foarte aproape ca valoare, sunt sumele cheltuite pentru diverse evenimente, cum ar fi nunţi, botezuri şi aniversări – 1.424 de lei, iar lista este completată de noile modele de telefoane – 1.412 lei.
Dacă, în mediul urban, oamenii ar aloca aproape 1.200 de lei pentru renovarea unei camere sau a locuinţei, în rural casa primează, din nou, iar suma ce urmează a fi cheltuită este de peste 2.300 de lei, adică aproape dublă.
Începutul de an şcolar scoate din buzunarele orăşenilor, în medie, 567 de lei, însă doar 30% din respondenţi au în minte această cheltuială. Pe de altă parte, în mediul rural, deşi pregătirile pentru un nou an şcolar sunt mai sus în lista de cheltuieli, doar 8% dintre respondenţi s-au gândit că vor cheltui bani pentru asta.
4 din 10 români din mediul urban s-au gândit deja că vor cheltui bani pentru cauciucurile de iarnă. Pentru un set de anvelope şi manopera aferentă, respondenţii sunt gata să aloce, în medie, 854 de lei.
Black Friday – locul 4 în top şi 44% din respondenţi din mediul urban – scoate din buzunarele românilor pasionaţi de reduceri, peste 900 de lei. Tot pentru reduceri, de data aceasta pentru articolele de vară, 37% din respondenţi plănuiesc să cheltuiască peste 500 de lei.
Întrebaţi dacă şi au resursele financiare necesare pentru a îşi face cumpărăturile de toamnă, 45% din respondenţii din mediul urban spun că va trebui să renunţe la alte cheltuieli, 44% au deja banii necesari, iar 11% vor lua în calcul o sursă de finanţare.În mediul rural, pe de altă parte, 61% vor renunţa la alte cumpărături pentru a putea acomoda lista toamnei, 18% au deja banii necesari, iar 20% vor contracta o finanţare.
-
Korodi: Dacă Legea lobby-ului va fi corectă, o putem sprijini
Întrebat, luni, de corespondentul UDMR, dacă Uniunea va susţine o lege a lobby-ului, promisă de coaliţia PSD-ALDE, liderul grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a spus că parlamentarii maghiari aşteaptă să vadă ce anume va conţine un proiect de lege în acest sens.
„S-a discutat mult, dacă va fi o lege corectă, atunci se poate sprijini, numai că nu am văzut niciun proiect de lege a lobby-ului în Parlament. Vom analiza proiectul care va fi depus. Această problemă trebuie legiferată, pentru că este nevoie de un cadru legal corect care să nu facă o confuzie cu activităţi ilicite. Orice ţară are în legislaţia proprie reglementări cu privire la interacţiunea dintre zona privată şi zona publică pentru a reprezenta interese, o reglementare trebuie să existe”, a spus Korodi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Gabriela Firea, despre proteste: Primăria nu dă ordine jandarmilor/ Întrebată dacă simte tensiuni în PSD: Cu siguranţă sunt lucruri de spus/ Ce spune despre demiterea prefectului
„Nu pot să spun că am dormit în acea noapte”
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat miercuri, despre protestul din 10 august, că nu este o „fericire” pentru un edil să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care-l conduce, subliniind că nu a dormit liniştită în acea noapte. Firea a mai precizat că Primăria nu dă ordine jandarmilor.
„Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este super flu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. (…) Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun cu notă personală că în general nu mă înconjor de oameni care mint”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Primarul a mai subliniat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, nu a informat-o cu privire la cele petrecute, pentru că Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei. Însă Gabriela Firea a mai precizat că, totuşi, s-a informat în privinţa protestelor şi nu a dormit în acea noapte.
-
Toader, după declaraţiile lui Lazăr: E libertate de exprimare. Fiecare, după limitele de înţelegere
„Eu zic că nu am nevoie să mă pregătesc, ştiu ce am de spus. Teoretic, şi acum aş putea ţine conferinţa”, a declarat ministrul Justiţiei.
Întrebat cum vede declaraţiile lui Augustin Lazăr care lasă de înţeles că Toader a minţit, ministrul a spus: „Se numeşte libertate de exprimare, iar fiecare se exprimă după cum îi dictează limitele de înţelegere. Ca să nu vorbesc de altele”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro